marți, iunie 25, 2024

Israel, între iubiră şi ură. Combaterea terorismului, logica politică, imperativul umanitar şi logica paradoxală a strategiei

Parafrazând titlul recentei căi a lui Gad Lerner, Gaza. Odio e amore per Israele, apărută pe data de 21 mai, acţiunea Israelului în Gaza provoacă deopotrivă susţinere şi respingere. Motivul este acela că, la fel ca şi de multe ori în trecut, logica politică, influenţată de emoţii, factori externi şi circumstanţe subiective, influenţează logica strategiei. Din acest motiv, vorbim despre logica paradoxală a strategiei: deşi este dependentă de voinţa politică, uneori voinţa politică denaturează sau chiar împiedică atingerea unor scopuri strategice, pe deplin justificate moral. Conflictul din Gaza a ajuns în situaţia unui blocaj politic care influenţează inevitabil situaţia militară şi strategică de pe teren. Există în istorie multe astfel de cazuri în care logica politică merge în  aceeaşi direcţie cu cea militară, pentru a se separa ulterior, până la a fi imposibil de stabilit direcţia în care ar trebui să evolueze un conflict armat intens. Războiul este continuarea politicii cu alte mijloace dar politica niciodată nu încetează a funcţiona, în modalităţi greu de anticipat, pe timp de pace sau de război.

S-a discutat foarte intens în ultima perioadă dacă IDF trebuie sau nu să-şi continue ofensiva în sudul Gaza, fiind invocat foarte intens numele oraşului Rafah, situat în extremitatea sudică. Au fost invocate îndeosebi considerente umanitare, datorită numărului foarte mare de victime civile de la intrarea IDF în Gaza până în prezent. Într-adevăr, dacă luăm în considerare cifrele foarte mari care au fost vehiculate de partea palestiniană şi nu au fost negate de Israel, pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile care au avut loc sunt impresionante, nefiind comparabile cu niciun alt conflict recent. Dincolo de războiul de pe teren, există şi un război mediatic, iar victimele au întotdeauna parte de compasiune şi de simpatie. Partea palestiniană are până acum un avans în această direcţie. Explicaţiile conducerii Israelului privind tehnicile Hamas de a-şi infiltra luptătorii în rândul populaţiei civile, contribuind astfel nemijlocit la creşterea numărului de victime, nu au fost expuse îndeajuns şi nu au penetrat media la nivel global. Motivele sunt diverse şi nu este locul potrivit pentru a le prezenta şi analiza. Cert este faptul că sprijinul opiniei publice din Israel, pentru a nu mai vorbi de cea internaţională, este în scădere. Israel a sărbătorit recent 76 de ani de la crearea sa dar manifestaţiile publice au fost mai intense în străinătate decât în ţară, de teama revoltelor care s-ar fi putut naşte. Familiile ostaticilor despre care se crede că mai sunt în viaţă au protestat constant pentru încetarea conflictului şi acceptarea condiţiilor Hamas pentru eliberarea acestora. Guvernul Netanyahu s-a opus ferm acestor condiţii, a stat la masa tratativelor (cele mai recente la Cairo, a începutul lunii mai) dar a stabilit o linie roşie în discuţiile cu Hamas: orice încetare a focului în urma unui acord de eliberare a ostaticilor este provizorie. Obiectivul Israel este eliminarea completă a Hamas, orice altceva este considerat a fi o concesie care nu poate fi făcută. De fapt, opoziţia la guvernul Netanyahu este mult mai profundă decât viziunea privind soarta ostaticilor sau a Hamas. Două viziuni ireconciliabile se înfruntă permanent: una este cea liberală care pretinde că ar continua ethos-ul sionist de dinainte de crearea statului Israel, o viziune incluzivă, iar alta este cea ultra-ortodoxă, identitară care continuă o tradiţie la fel de prezentă la crearea statului Israel şi justifică permanent colonizările în Cisiordania, considerând Gaza ca fiind parte a Israelului. Linia de demarcaţie trecea pânâ în prezent doar la nivelul societăţii şi al partidelor politice, nu şi în interiorul unui guvern sau altul. În acest moment, linia de demarcaţie este chiar în interiorul guvernului Netanyahu. De aici, viziunile diferite privind situaţia ostaticilor din Gaza. În cadrul guvernului Netanyahu mai există un clivaj: între cei care doresc continuarea războiului fără stabilirea unui scop politic final şi cei care doresc stabilirea unui scop politic care să definitiveze acţiunea militară. Astfel, în cadrul guvernului de la Tel Aviv acţionează simultan două clivaje diferite, o situaţie fără precedent care a devenit vizibilă dar nu este îndeajuns de bine studiată. Ţine de domeniul miracolului cum reuşeşte un guvern profund divizat de problematica felului de acţiune în Gaza să-şi menţină unitatea de acţiune în faţa unui adversar mult mai redutabil decât Hamas – Iranul. Există un singur aspect în legătură cu care guvernul Netanyahu acţionează unitar: necesitatea de a continua efortul unor alianţe regionale care să contracareze puterea din ce în ce mai nocivă a Iranului în regiune. Acest obiectiv nu poate fi însă atins atâta vreme cât statele arabe din regiune se opun deopotrivă Iranului dar şi felului de acţiune al Israelului în Gaza.

Din aceste motive, acţiunea unitară a guvernului Netanyahu, în deplin acord cu opinia publică de la începutul războiului din Gaza, tinde să se disipeze. Israel a dovedit până acum în toate conflictele cu statele arabe, care i-au negat însăşi existenţa, o rezilienţă remarcabilă. Odată însă cu mobilizarea generală, dată de sentimentul apărării unui stat în pericol, a apărut la suprafaţă problema celor care sunt exceptaţi de la serviciul militar din motive religioase, aproximativ 13% din întreaga populaţie a Israelului. Discrepanţa între voinţa masivă de a face parte din efortul IDF şi refuzul serviciului militar a ieşit la suprafaţă din ce în ce mai pregnant, iar Curtea Supremă a declarat neconstituţiională această excepţie, ceea ce a amplificat clivajul între ultra-ortodocşi şi susţinătorii unei viziuni seculare legată de forţele armate.

Stabilirea unui scop strategic precis, eliminarea completă a Hamas, este în egală măsură eficientă şi ineficientă. Este eficientă deoarece IDF poate stabili adecvat tactica aferentă. Este ineficientă deoarece împiedică orice efort politic care ar duce la discutarea situaţiei post-conflict. La acest paradox se mai adaugă o dilemă fundamentală: cu cine luptă de fapt Israel? Dacă am accepta ideea că Hamas este o organizaţie teroristă, fără legături externe, atunci scopului militar ar trebui să i se alăture un scop politic, legat de administrarea Gaza. Dacă am considera însă că Hamas este doar interfaţa unui stat, Iranul, cu care Israel se află într-un război de la distanţă, atunci scopul politic al stabilirii unei administraţii civile în Gaza înainte de finalizarea acţiunii militare nu se justifică. Cu privire la natura adversarului cu care se confruntă în prezent Israelul, opiniile sunt împărţite în cadrul guvernului Netanyahu. Hamas însăşi acţionează diferit, în funcţie de context: conducerea sa politică aflată în afara Gaza nu comunică uneori cu centrul de comandă militară din interiorul Gaza. În unele cazuri, conducerea de la Teheran are ultimul cuvânt. În alte cazuri, Hamas acţionează autonom. Care ar trebui să fie în acest caz strategia guvernului Netanyahu? Datorită circumstanţelor expuse, foarte greu de spus. Chiar şi în cazul în care în interiorul guvernului nu ar acţiona clivajele mai sus-amintite, stabilirea unei definiţii clare a Hamas rămâne o sarcină extrem de dificilă.

Neavând clarificat scopul politic şi existând divergenţe despre cum ar trebui tratată gruparea Hamas pe teren, acţiunea militară se desfăşoară prin anumite ambiguităţi care nu încetează a se perpetua. După anihilarea Hamas în nordul Gaza, a urmat stabilirea unui coridor, Netzarim, de-a lungul axei nord – sud, păzit de IDF, pentru a facilita transferul de populaţie dinspre zonele din nord puternic afectate spre zonele din sud, mai puţin afectate şi de asemenea pentru a uşura transportul ajutoarelor umanitare, dinspre sud spre nord. Prin crearea acestui coridor, s-a realizat, parţial, controlul IDF asupra unei mari întinderi a Gaza. A urmat însă o comandă politică în dezacord cu logica militară: retragerea IDF din Gaza, cu excepţia apărării acelui coridor. Din nou, logica politică a primat asupra celei strategice. Neexistând o viziune politică despre administrarea Gaza post-conflict, guvernul Netanyahu a considerat că nu îşi poate asuma riscul de a lăsa IDF pe întregul teritoriu ocupat al Gaza, pentru a nu crea aşteptarea unei administraţii militare pe termen lung. Disensiunile dintre viziunea politică şi cea strategică au ieşit astfel la iveală, ministrul Apărărari Yeov Gallant exprimând public necesitatea soluţionării problemei administrării politice a Gaza post-conflict. Netanyahu ar dori ca această sarcină să fie asumată de Autoritatea Palestiniană care nu are însă capacitatea de a administra Gaza (guvernând, cu mari probleme, Cisiordania). Statele arabe din proximitatea Israelului ar dori să preia sarcina administrării în comun, temporar, a Gaza dar Israelul nu este foarte încântat de această variantă.

Consecinţa acestei mutări în plan politic, care contrazice logica strategiei, nu a întârziat să apară: Hamas a început să atace coridorul Netzarim, a atacat Kerem Shalom, principala rută între Israel şi Gaza şi a lansat rachete în direcţia Israelului, mai exact Sderot şi Ashkelon. Imediat ce IDF se retrage pe o porţiune a Gaza, Hamas îşi reinstaurează controlul. IDF nu poate asigura însă la infinit teritoriul zonelor pacificate, neavând rol de administrare civilă, problemă care nu este încă soluţionată.

Logica strategiei face ca Israelul să continue să acţioneze pentru a-şi atinge scopul: înfrângerea deplină a Hamas. Nu se poate pretinde IDF să ia locul guvernului de la Tel Aviv, după cum nici cabinetul de război din cadrul guvernului Netanyahu nu se poate substitui IDF în stabilirea tacticilor de pe teren.

Întrebarea care se pune în acest moment este: care sunt limitele acţiunii strategice a IDF în Gaza ce pot fi atinse fără interferenţe din partea factorului politic? Desigur, pornim de la prezumţia că anihilarea completă a Hamas în Gaza şi oriunde altundeva este un scop legitim din punct de vedere moral. Ceea ce, pentru contestatarii de profesie ai Israelului, nu pare a fi evident.

Comunitatea internaţională, inclusiv SUA, au atenţionat Israelul să nu continue ofensiva în Rafah. Desigur, din punct de vedere politic, în urma unui număr atât de mare de victime, perspectiva unei catastrofe umanitare a contat foarte mult în formularea acestei opoziţii. Din punct de vedere strategic, ocuparea Rafah de către IDF este perfect justificată. IDF a eliminat până acum 19 din 24 batalioane ale Hamas, fiecare batalion fiind compus din 1500 de luptători. Cele 5 batalioane rămase, aflate pe teritoriul Rafah, sunt compuse din unităţi de elită şi din conducerea operativă a organizaţiei teroriste. Nu există, din păcate, alternative la o ofensivă de amploare a IDF în Rafah. Doar o stâpânire totală a IDF ar putea asigura că evenimente tragice de tipul 7 octombrie nu se vor mai repeta. SUA şi Israel au discutat intens alternative militare la o ofensivă asupra Rafah. Nu au fost identificate astfel de alternative. Mai mult, IDF a demonstrat că poate executa o astfel de operaţiune militară cu succes.

La o privire mai atentă, ar exista totuşi alternative? În 2004 puşcaşii marini SUA au luat în considerare un asediu prelungit al Fallujah, în Irak, pentrru a anihila o altă grupare teroristă, Statul Islamic. Deşi din punct de vedere politic şi umanitar era la fel de greu de justificat, s-a luat decizia unei ofensive puternice, într-un oraş extrem de asemănător cu Rafah, plin de tuneluri folosite de Statul Islamic. Operaţiunea, cu multe pierderi de vieţi omeneşti, a fost de succes: Statul Islamic a fost definitiv învins în cele din urmă. Un alt exemplu: după ce Statul Islamic s-a retras la Raqqa, a încetat SUA operaţiunea împotriva Statului Islamic ? După anihiliarea talibanilor în Afganistan ulterior 11 septembrie 2001, a încetat urmărirea lui Osama Bin laden? Organizaţiile teroriste nu pot fi înfrânte parţial, ci doar anihilate total, pentru a nu se regrupa ulterior.

Manevra strategică a IDF în Rafah este una de succes, până în acest moment. Pe data de 6 mai IDF a început lansarea de avertismente locuitorilor Rafah pentru a se evacua în zone mai sigure. 600.000 de palestinieni au plecat din Rafah în nordul Gaza, folosind coridorul umanitar garantat de IDF, ori s-au îndreptat în direcţia al-Mawasi, o zonă umanitară amenajată de IDF. Din nou, au apărut limitele operaţiunii IDF: o armată nu poate amenaja locuinţe, fie şi temporare, doar o administraţie civilă îşi poate asuma această sarcină. A urmat ocuparea unui punct de graniţă între Gaza şi Egipt, principala cale de comunicare a Hamas cu exteriorul. Pe data de 14 mai IDF a intrat în estul Rafah şi desfăşoară în prezent operaţiuni limitate de anihilare a Hamas.

A intervenit însă, din nou, factorul extern care contribuie la decizia politică ce nu poate urma întocmai, din această cauză, logica strategiei. Pe data de 20 mai, Procurorul General al Curţii Penale Internaţionale a pus sub acuzare lideri ai Hamas şi deopotrivă membri ai guvernului de la Tel Aviv. Nu se ştie deocamdată ce consecinţe va avea această măsură în ceea ce priveşte ofensiva din Rafah. Presiunile pentru a o încheia înainte de atingerea scopului militar s-au intensificat. Cum vor interacţiona în continuare factorii politic şi strategic rămâne de văzut.

Rafah este cel mai important punct de rezistenţă al Hamas în prezent. O victorie a IDF în Rafah ar deschide calea spre anihilarea grupării teroriste. O înfrângere a IDF sau retragerea din Rafah, la presiunile comunităţii internaţionale, ar însemna o înfrângere a luptei globale împotriva terorismului, nu numai împotriva Hamas. O victorie a Hamas nu va aduce pacea în Orientul Mijociu ci, dimpotrivă, ar alimenta şi mai mult tendinţele hegemonice ale Iranului. Mai mult, palestinenii din Gaza ar fi ţinuţi în continuare sub conducerea autoritară a unei grupări teroriste. Pe de altă parte, lipsa unei viziuni asupra administrării civile a Gaza în viitor face ca obiectivul strategic de anihilare totală a Hamas să fie mai greu de urmărit. Un motiv pentru care guvernul Netanyahu nu doreşte deocamdată o soluţie politică pentru Gaza este, mai mult ca sigur, aplicarea aceleiaşi logici ca şi în Cisiordania: lipsa unei administraţii politice sau prezenţa unei astfel de administraţii slabe face ca până la urmă coloniştii evrei să se implanteze, încet dar sigur, în aceste teritorii, mărind suprafaţa statului Israel, în vederea unor negocieri ulterioare care au ca scop crearea unui stat palestinian – va conta teritoriul administrat la acel moment de cele două părţi. Numai că Gaza nu este Cisiordania: nu este vorba de o situaţie de pace relativă, ci de un război în desfăşurare care are nevoie urgentă de formularea şi punerea în aplicare a unor soluţii post-conflict.

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. „Un motiv pentru care guvernul Netanyahu nu doreste deocamdata o solutie politica pentru Gaza este ,mai mult ca sigur,aplicarea aceleiasi logici ca si in Cisiordania:lipsa unei administratii politice sau prezenta unei astfel de administratii slabe face ca pana la urma colonistii evrei sa se infiltraze ,incet dar sigur,in aceste teritorii,marind suprafata statului Israel, in vederea unor negocieri ulterioare care au ca scop crearea unui stat palestinian-va conta teritoriul administrat la acel moment de cele doua parti.”
    Apreciez sinceritatea.
    „…anihilarea completa a Hamas in Gaza si oriunde altundeva este un scop legitim din punct de vedere moral”.
    Din punct de vedere moral,”cifrele foarte mari care au fost vehiculate de partea palestiniana si nu au fost negate de Israel” (referitor la victimele civile) reprezinta vreo problema?
    Pana la urma , armata statului Israel are vreo responsabilitate in uciderile-masive- de civili pe care le face?
    Uciderea celor 3 ostatici israelieni evadati si uciderea celor 7 lucratori umanitari ai WCF ( peste 175 raportati de ONU ) au vreo relevanta pentru a intelege cum actioneaza – in Realitate,dincolo de naratiunea cu „scuturi umane” -armata statului Israel ?
    Ar fi interesant de aflat de ce analizele privind conflictul israeliano-palestinian nu mai mentioneaza Rezolutia 181 a AG ONU / 27.11.1947, pe baza careia a fost infiintat statul Israel.

  2. Multumesc pentru articol.
    Ce am inteles eu de aici?
    – sa ma bucuram ca la noi nu exista asa ceva, sa imi doresc sa luptam cat putem de mult ca sa nici nu apara riscul unui asemenea conflict. Vin Simion, Sosoaca &co si instiga la ura si isterie, aratand spre unguri, vestici si mai stiu eu ce alte „lighioane” din imaginatia lor chinuita, deghizati de carnaval in domnitori? Ii marginalizam, si punct. Rusia, Iran, China, Coreea de N asta isi doresc- sa ajungem cu totii aici, cand totul e incalcit, nu se mai vede clar nimic, poti pune sub semnul intrebarii chiar si daca iarba e verde, gata pregatiti pt sfasiat si distrus.
    – sa citesti, sa te documentezi si sa nu te lansezi in parerologii cand nu ai perspectiva clara. Cum acest material imi arata peste masura cat de complicat e totul … mai bine ma abtin de la alte comentarii. Astept noi analize de sinteza. Mai multe, mai frecvente, cat mai obiective.

  3. Domnule Carp, ați abordat un subiect extrem de sensibil, depre care în România presa a ales să nu vorbească.

    Prin urmare, este urmărită presa externă, cea care este mai puțin acuzată de antisemitism, deși odată cu creșterea susținerii publice pentru conservatorii de dreapta, de la republicanii americani la extremiștii de dreapta, orice are opinii diferite de domnul Netanyahu este acuzat de antisemitism. Urmărim BBC, spre exemplu…

    Cele două popoare semite care ocupă bucățica aceea de pământ se urăsc într-atât încât fiecare dorește dispariția celuilalt. Dar Israel are a XVIII-a armată a lumii, deține arme nucleare și este sprijinit puternic, mai ales de SUA. Hamas sunt o mână de fanatici. Astfel, în urma confruntării, presa independentă estimează moartea a 1600 -2000 de israelieni și a 39000-45000 de palestinieni, imensa majoritate civili, bătrâni, femei și copii.

    Iar escaladarea conflictului convine de minune lui Putin, cel de care președintele Trump a fost extrem de impresionat, care amenință democrația mondială, întrucât atenția și sprijinul tuturor statelor occidentale se îndreaptă către Israel și poate invada în voie Ucraina.

    Convine de asemenea lui Netanyahu, care este la rândul său apropiat de Putin și cât durează conflictul se legitimează ca salvator al națiunii și scapă de urmărirea procurorilor israelieni. Convine, de asemenea, extremiștilor din guvernul său, care doresc, asemenea Hamas, întreg teritoriul dintre rău și mare. Iar când atacul Hamas era iminent și guvernul a fost prevenit, nu a intervenit, pentru ca ulterior să se poată interveni cu o forță nimicitoare asupra tuturor palestinienilor.

    Este firesc ca cetățenii israelieni să observe aceste lucruri și să înțeleagă ca guvernul lor de extremă dreapta a fost cumplit de cinic, iar viețile copiilor lor, ale fraților omorâți sau ținuți ostatici, au devenit mai puțin importante în acțiunile guvernului, principalul scop, cinic, fiind ocuparea întregului teritoriu, sprijinirea lui Putin și scăparea domnului Netanyahu de urmărirea penală.

    • Oare de ce presa(?) a decis să nu vorbească? Mă gândeam citind acest articol ce ar face statul român dacă, de exemplu, maghiarii și secuii bine înarmați de Ungaria și Austria ar declanșa un atac contra românilor (cam cum a fost în 1848 și în 1940). Chiar nu știu să dau un răspuns.

  4. In primul rand, orice discutie despre situatia din Gaza trebuie pornita de la sondajul de opinie realizat acum un an in randul populatiei din Fasie, potrivit caruia 75% dintre palestinieni sustin Hamas si ajuta efectiv Hamas in lupta impotriva Israelului. Atacul impotriva Israelului a fost unul impotriva celui mai bun aliat al SUA in Orientul Mijlociu si chiar in lume. Consider acel atac similar cu cel din 11.09.2001 impotriva SUA. Din pacate, astazi, la fel ca si atunci in 2001, nu toti aliatii SUA sustin Israelul, iar incercarile de destabilizare ale Occidentului au luat amploare prin proteste anti-Israel in campusuri universitare, actiuni antisemite in statele occidentale, amenintari impotriva evreilor, mandate de arestare impotriva premierului israelian stabilite de un tribunal international nerecunoscut de SUA si alte puteri occidentale (exceptand statele europene), recunoasterea statului Palestina de catre unele state europene, ceea ce insemna implicit legalizarea si recunoasterea Hamas, organizatie care primeste inclusiv fonduri europene pentru dezvoltare si pentru salariile functionarilor acesteia, etc.
    La fel s-a intamplat si dupa 9.11. 2001, atunci cand cei care se presupuneau a fi aliatii SUA (europenii) s-au indreptat impotriva Americii si razboiului pornit in Afganistan impotriva Al-Qaeda, refuzand sa participe si sa apere SUA si indreptand lumea impotriva deciziei SUA de a se apara. Nu trebuie sa uitam aceste lucruri.

    • @mike _ „In primul rand, orice discutie despre situatia din Gaza trebuie pornita de la sondajul de opinie realizat acum un an in randul populatiei din Fasie, potrivit caruia 75% dintre palestinieni sustin Hamas…”

      Simplificând puțin, în cazul în care populația din regiune a fost întrebată dacă preferă să fie reprezentată de Hamas sau de Hezbollah, răspunsul nu este surprinzător. Sondajele de opinie de orice fel sunt privite cu anumite rezerve.

      Apoi, asumpția că un întreg popor este format din teroriști și prin urmare trebuie să dispară este, dincolo de absurd, una pe care omenirea a mai experimentat-o, iar consecințele au fost tragice pentru toți.

      Fără a nega interesul escaladării conflictului și intenția de ingerință în manifestațiile publice, inclusiv din partea Rusiei, după cum am scris în alt comentariu, aș spune că o privire neutră ar observa că demonstranții sunt nu atât „anti” cât „pro”, adică pentru protejarea vieții civililor în conflictele armate.

      Altfel, așa cum inclusiv manifestațiile cetățenilor israelieni subliniază, a caracteriza drept antisemită orice poziție diferită de linia politică a trecătorului guvern Netanyahu este contraproductiv. O parte importantă a israelienilor înșiși au opinii diferite de ale domniei-sale cu privire la relațiile cu palestinienii și cu Hamas.

      A numi antisemitism faptul că sesizezi erorile unui guvern, oricare ar fi numele prim-ministrului la un anumit moment, este absurd și cinic…Și bagatelizează antisemitismul, ceea ce face ca antisemitismul real să prolifereze. A identifica Israelul cu guvernul Netanyahu este exagerat, oricât de „conservatori” am fi ca opțiune politică.

      În fine, permiteți-mi vă rog să amintesc faptul că, după atentatele din 9-11 septembrie 2001, nu doar că europenii s-au alăturat Statelor Unite în lupta împotriva terorismului, ci a fost singura dată când a fost activat Articolul 5 din Tratatul NATO.

      • @Constantin va reamintesc ca Hezbollah este o grupare terorista din Liban, nu din Gaza. Desigur, ambele grupari (Hamas si Hezbollah) au ca scop distrugerea statului Israel cu ajutorul Iranului si aliatilor lui. Departe de mine ideea de a-l proteja pe Netanyahu sau de a-i gasi justificari pentru ce face in Gaza, insa deocamdata Israel este intr-un razboi impotriva terorii, la fel cum este si SUA incepand din 2001. Trebuie insa sa vedeti imaginea de ansamblu, pentru ca atacul asupra Israelului din octombrie 2023 nu a fost doar un atac local, ci unul asupra intregii lumi libere, in special asupra intereselor SUA in regiune, iar emiterea de mandate de arestare pentru Netanyahu sau protestele masive anti-Israel nu reprezinta decat o incercare de a destabiliza Israelul si de a-l impiedica sa se apere. Din pacate, dupa 9.11.2001 nu toate statele europene si nu toti cetatenii acestora s-au alaturat SUA in razboiul contra terorii. Probabil ca mass media a prezentat diferit situatia, in functie de interesele politice (e.g. nemtii credeau ca americanii au inscenat atacul pentru a pune mana pe petrolul din Irak si Afganistan), insa va reamintesc ca nu toti aliatii din NATO au fost de acord cu trimiterea de trupe si cu sprijinul neconditionat al SUA, la fel cum nici astazi nu sunt toti de acord sa ajute Ucraina cu arme sau bani. Chiar daca o fac, o fac datorita conjuncturii actuale si amenintarilor. Art. 5 al NATO a fost pe punctul de a fi activat in mai multe cazuri din ultimii ani, chiar inainte de 24 februarie 2022.

        • „…Israel este intr-un razboi impotriva terorii,…”

          Da, Hamas poate fi privita ca o organizatie terorista, la fel precum Irgun si Stern Gang.

          Dar la RADACINA(istoria de la T0) a Hamas v-ati uitat?
          Nu cumva Israel si-a tras singur un glont in genunchi/pelvis (alta interpretare a efectelor radacinii ar fi cinism si psihopatie, anume sacrificarea voita a propriilor cetateni), ca tot a devenit IDF specialista in „shoot to maim”?!

    • Sondajul e discutabil. Prin părțile alea nu e bine sa nu te arati pro Hamas, ca nu se stie.
      Gandeste-te cum ar fi la noi dacă am fi conduse de legionari și vine unul sa te intrebe pe strada…
      Mai e și propaganda, și faptul ca Hamas controleaza media și narativul public.
      Și cu toate astea, doar 75%… eu as zice ca „for real” poate 50%, dar nu mai mult.
      Apoi e de discutat ce inseamna „susțin Hamas”. Oameni cat trăiesc intr-o pușcărie, din ajutoare, ca atat le permite Israel, poate ca susțin Hamas ca forma de opozitie la Israel, din lipsa de alternative.

  5. Problema nu este razboiul sau tactica IDF.
    (Foarte bine exemplificat cu ultimile campanii militare ale SUA in zona.)
    Problema este ca SUA, si alte tari, au interese in zona araba si vor sa le protejeze, prin declaratii emfatice. Care sustin terorismul.
    In acelasi timp, stinga mondiala, sub influenta agentilor sino-rusi, agita tot felul de lozinci, creind presiune politica interna in tarile Occidentului.
    In opinia mea, „progresistii” si stinga, in general, sunt/este definitiv compromisi/a. Argumentele lor „umanitare” sunt cusute cu ata alba.
    In acelasi timp, cati ostatici mai traiesc? Cei morti nu trebuie razbunati? Ostaticii sunt doar ca sa salveze pielea HAMAS? Ticalosii care recomanda pacea, nu realizeaza ca asa incurajeaza terorismul ca forma oficiala de lupta? Nu doar in Orient?
    Poate ar exista o posibila pace… daca se returneaza imediat toti ostaticii SI liderii HAMAS ar fi predati -imediat si neconditionat- pentru a fi judecati in Israel. Altfel… ce pace e asta? Pace cu criminalul care continua sa omoare si sa organizeze atacuri criminale? Sub binecuvintarea politicienilor occidentali „umanisti”?

      • nu i-a luat nimeni ostatici, nu i-au impuscat premeditat; sunt victime colaterale; si cel mai adesea, au fost folositi de HAMAS drept scuturi; cine o fi de vina?

      • Dupa logica dvs., si Hitler ar trebui sa-si declare mortii civili din ww2 ca victime ale rusilor si aliatilor… Oare?
        Nu cumva civilii germani au cazut victime ale timpeniei liderilor germani? Cei condamnati la Nuremberg?
        Nu cumva soldatii rusi, cazuti in Ucraina, sunt victime ale timpeniei politice ale liderilor rusi?
        Faceti diferentele de rigoare, caci altfel va incepe un haos politic si rusii vor deveni victime nevinovate, agresand toata lumea. Poate asta se doreste.
        Oricum, precizez, liderii Hamas sa fie judecati! (Predati neconditionat/ Toti.)

      • In orice razboi purtat intr-o zona dens populata vor fi victime colaterale. Sunt statistici care releva ca Israelul le are pe cele mai mici.
        IDF se pazeste ca de dracu sa omoare civili.

        Nu sunt evreu ca sa stiti.

        • @Robert _ „In orice razboi purtat intr-o zona dens populata vor fi victime colaterale.”

          Pentru că titlul articolului vorbește despre „iubire și ură”, accentuând astfel caracterul emoțional al textului, repet faptul că sentimentele noastre, celor care aparținem culturii iudeo-creștine, sunt și vor fi unele deosebit de profunde față de Israel. Pe de altă parte, la fondarea statului Israel a participat o comunitate importantă de evrei veniți din România, astfel că mulți dintre noi avem rude și prieteni în Israel. În fine, dacă ați uitat melodia, ascultați vă rog „Hatikvah”, imnul național al statului Israel.

          Cum nu este în sine o calitate, apartenența la o anumită etnie nu poate fi un defect. A fi omorâți membrii unei etnii doar pentru că aparțin acelei etnii este cumplit și omenirea a experimentat deja aceasta, iar consecințele au fost tragice pentru toți. În cazul în care nu ați făcut-o, vizitați vă rog Yad Vashem, indiferent ce etnie aveți.

          Rațional vorbind, însă, NU există victime colaterale de zeci de mii de persoane în niciun război. Gândiți-vă, vă rog, că acei copii și bătrâni din școlile bombardate în Gaza ar fi părinții și copiii dumneavoastră. Interdicția impusă presei independente de a transmite din zonă, uciderea celor care oferă ajutor civililor, oprirea accesului Crucii Roșii Internaționale șamd. sunt argumente în plus că acțiunile genocidare au fost deliberate, pentru a crea în mod cinic presiune asupra unei mâini de zănateci Hamas și teroare în rândul populației palestiniene, care să ajute Israel la capturarea lor. Felul în care acționează în cadrul invaziei din Gaza (sintagmă frecvent folosită în 2023, astăzi evitată) este similar modului de acțiune în Ucraina. Inclusiv prin incendierea cărților și bibliotecilor.

          Teroriștii trebuie prinși și condamnați fără milă, conform dreptului internațional și conform legilor naționale ale statelor, indiferent ce etnie au. Le fel, civilii trebuie protejați, conform legilor internaționale și unei elementare etici a războiului. Imaginați-vă că un grup de teroriști francezi ar comite un atentat cu sute de morți în Germania, iar armata germană, sprijinită de marile puteri militare ale lumii ar intra în Franța omorând zeci de mii de femei, copii și bătrâni pentru a fi predați teroriștii. Este de neimaginat, nu-i așa?!

          Extremismul și radicalismul sunt inacceptabile în orice conjunctură. Or, în regiunea Orientului Apropiat au fost create în prezent condițiile ca acestea să prolifereze și să se întâlnească.

          Vedem însă că apar public tot mai des susținători ai escaladării conflictului din Orientul apropiat care, de fapt, nu sunt nici evrei ori simpatizanți ai acestora, nici ai palestinienilor, ci pro-ruși și simpatizanți ai lui Putin. Atât timp cât conflictul continuă, Rusia poate continua nestingherită invadarea Ucrainei. Iar China, suzeranul Rusiei, este adevăratul beneficiar pe termen lung și exultă.

          • „Imaginați-vă că un grup de teroriști francezi ar comite un atentat cu sute de morți în Germania, iar armata germană, sprijinită de marile puteri militare ale lumii ar intra în Franța omorând zeci de mii de femei, copii și bătrâni pentru a fi predați teroriștii. ”
            ma emotioneaza sa incerc sa-mi imaginez cum comparati Hamas cu un soi de ONG sau un guvern democratic gata sa negocieze de dragul civililor; in 2014 s-au raportat peste 2000 victime in Gaza in urma bombardamentelor de reactie la un atentat relativ minor (daca se poate cantari asa ceva): rapirea de catre Hamas a 3adolescenti;
            „Rațional vorbind, însă, NU există victime colaterale de zeci de mii de persoane în niciun război.”
            desigur, bombardarea oraselor germane in WW2 nu a fost nici ea rationala, din perspectiva rationala ca razboaiele sunt irationale, cum irationala e si existenta unui stat al carui singur obiectiv e atacarea vecinului, iar acel stat nu se numeste Israel; ba dimpotriva, Israel a cedat teritoriile cucerite in razboiul de 6zile: Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan si Cisiordania; si nu Israel si-a atacat vecinii;
            si nu prea vad ce anume a fortat Israel sa renunte la ocupatie in Gaza, altceva decat lipsa de motivatie pentru o administratie costisitoare intr-un teritoriu neguvernabil; autorul ne informeaza ca unele state arabe si-ar asuma administrarea teritoriului, insa e in logica situatiei actuale ca Israel sa se opuna temporar, cat sa profite de ocazia si de necesitatea de a curata terenul in prealabil; intre timp a cam fost uitat si efortul Israelului si statelor arabe in recentele tratative diplomatice de normalizare a relatiilor; si nici nu e relevant daca are sau nu o sustinere sau o opoziție din partea US, care dealtfel nici in razboiul de Yom Kipur nu au ajutat Israelul pana cand nu a fost necesara o reactie la implicarea sovieticilor. despre relevanta UE nu zic nimic, ca ar fi excesiv de emotionant.

    • Ai dreptate, dar de ce nu mergi mai departe: sa fie cei vinovati de rapire judecati, ca asa e legea, dar sa se retraga si ocupantul din colonii, ca sunt ilegale, si tot legea trebuie respectata, nu?

      • In Gaza nu mai sunt colonii (din 2005 când Israelul s-a retras de acolo mi se pare) iar administratia Hamas e separata de autoritatea palestiniana din Cisiordania. Mai precis Hamas a eliminat (un mic rauboi civil fratricid) orice concurent politic administrand singura Gaza. Si asta de prin 2006.
        Hamas e doar un ISIL mai soft cu ai lui si cu singura tinta evreii, nu tot occidentul sau crestinatatea ca acestia din urma. Cel putin deocamdată.
        Deci depre ce colonii vorbiti?

  6. Personal cred ca recunoasterea statului Palestina de catre unele state europene (deocamdata doar Irlanda, Norvegia, Spania) marcheaza momentul desprinderii de SUA, asa cum si-l imagineaza unii lideri europeni(Macron). Asta apropo de influentele sino-ruse de la nivelul cel mai inalt al UE, prin care se urmareste decuplarea de SUA din unele domenii strategice. Este ceea ce isi doreste Putin, dar si Mr. Xi, anume diminuarea influentei americane in Europa, urmata implicit de slabirea securitatii europene. America are aliatii ei foarte buni si foarte stabili care cred intr-o ordine bazata pe reguli si in valori democratice. Se pare ca in Europa nu toata lumea impartaseste aceste valori sau cel putin nu mai impartaseste aceste valori de la o vreme incoace.

    • @Astron _ „Personal cred ca recunoasterea statului Palestina de catre unele state europene (deocamdata doar Irlanda, Norvegia, Spania) marcheaza momentul desprinderii de SUA”

      Ar fi regretabilă și cu grave consecințe o asemenea „desprindere”, cred eu. Este probabil să existe, însă, o „desprindere” de creșterea curentului conservator și ultra-conservator, cel care spre exemplu îl susține pe domnul Donald Trump pe drumul domniei-sale spre un nou mandat la Casa Albă.

      Pentru unii europeni care cred în valorile democratice, la fel ca majoritatea americanilor de altfel, este dificil de înțeles cum un președinte al SUA ar putea refuza să accepte pierderea alegerilor și ar îndemna susținătorii la rebeliune. Cum este dificil de înțeles fascinația sa pentru un personaj sinistru precum Putin.

      Sau, alt exemplu cu privire la valorile democratice…Pentru multă lume, nu doar din Statele Unite, senatorul Ted Cruz a reprezentat o speranță de reformare a Partidului Republican și un posibil candidat la președinție. De curând domnia-sa a semnat o scrisoare alături de alți 11 senatori republicani către membrii International Criminal Court, în care sunt amenințați în mod direct ei și familiile lor. https://www.jurist.org/news/2024/05/us-senators-send-threatening-letter-to-icc-prosecutor-saying-target-israel-and-we-will-target-you/

      Despre ce vorbim?! Sentimentele noastre [ale europenilor] față de Statele Unite și Israel nu pot fi identificate cu „îndrăzneala” de a semnala unele derapaje de la valorile democratice ale unor trecători politicieni ai acestor state, căci ele trec cu mult dincolo de aceștia.

      • @Constantin – ”exemplu cu privire la valorile democratice (…) senatorul Ted Cruz a reprezentat o speranță de reformare a Partidului Republican”

        Lucrurile sunt ceva mai simple: niște țări ca Bangladesh, Ghana sau Lituania pot recunoaște Curtea Penală Internațională, dacă așa doresc ele, însă asta nu înseamnă că Statele Unite pot fi obligate să accepte jurisdicția Curții Penale Internaționale.

        Orice marxist mândru de statutul lui se va considera îndreptățit să stabilească el standarde morale pentru Statele Unite, însă în practică nu merg lucrurile așa. Dacă Statele Unite ar accepta jurisdicția Curții Penale Internaționale, în cel mult câțiva ani ar fi complet sufocate de China, de Rusia și de aliații lor din lumea a treia.

        Last but not least, nu e rolul lui Ted Cruz să facă pe placul marxiștilor de pretutindeni, pentru că nu marxiștii îl votează pe el. Ăsta e un alt clișeu foarte răspândit: marxiștii de rit mai nou sau mai vechi încearcă să impună ei standarde adversarilor politici, pentru a abate atenția de la proprii lor reprezentanți. În concluzie, stabiliți standarde pentru Bernie Sanders, nu pentru Ted Cruz.

  7. Palestina atita timp cit a alimentat formarea trupelor Hamas asa cum a facut probabil si Turcia si-a semnat singura disparitia din Istorie .Sultanul Erdogan ce a crezut ca poate scoate imaginea lui Ataturk din Istoria recenta a Turciei tremura acum intelegind cum nici Europa si nici Israel nu se vor opri pina nu elimina influenta Turciei din Orientul mijlociu si pina ce Europa nu isi va recupera Istoria si teritoriile milenare .UE vrei razboi cu Turcia si Israel ne va ataca dupa ce distruge Hamas sunt cosmarurile lui Erdogan .Netanyahu devine , chiar daca are dreptate , „ciuca batailor ”mediatice ce il acuza asemenea „ Tribunalului” de vrute si nevrute .Netanyahu si-a asumat raminarea in istorie ca cel care politician fiind a desfintat Palestina si care pe modelul folosit de Rusia in Ucraina a întregit teritorial ceea ce credea istoric ca ii apartine .

  8. Dincolo de ”necesitățile” strategice și politice ale Israelului, mi se pare că articolul nu face niciun fel de mențiune asupra unor chestiuni de fond pe care, cel puțin, eu mi le pun și la care, recunosc, nu am răspuns. În primul rând, ce se va întâmpla cu Gaza, în condițiile în care Israelul nu dorește guvernarea Fâșiei, dar nici pe s-o dea în administrarea statelor arabe nu dorește? Atunci cine? Ar dori să fie PA (de altfel, foarte maleabili și ușor de controlat de către Israel), dar nici aceștia din urmă nu-și asumă. De un stat palestinian nici nu poate fi vorba, Israelul nici nu ia în calcul așa ceva, toată politica lor externă, încă de la înființarea statului, a fost dusă în vederea pre-întâmpinării unei asemenea rezultat. Atunci cine? Înglobarea în teritoriul Israelului? Da, dar cu costuri imense de imagine, deci, încă nu e cazul.
    Și în al doilea rând, poate mai important, chiar nu-și pune nimeni întrebarea ”de ce” există Hamas? Că doar nu a picat din cer. Și PLO, înaintea lor, au condus acțiuni teroriste, deci fenomenul nu este nou, precum nici scopul și nici motivația acestor organizații. Așadar, trebuie să existe o corelație între regimul impus palestinienilor de către Israel și fenomenul apariției acestor organizații. De altfel, este lucru cunoscut că Hamas, apărut pe undeva pe la jumătatea anilor 80, nici nu a fost la origine o organizație (para-)militară sau teroristă, aceste acțiuni au pornit la începutul anilor 90, într-un context destul de specific. Și-atunci, dacă elimini Hamas, dar cauzele profunde pentru apariția fenomenului terorist și a organizațiilor care să întreprindă astfel de acte sunt menținute, ce te face să crezi, tu, guvern israelit, elită mondială, analist, etc. că ceva asemănător cu 7 octombrie nu se va mai întâmpla?
    Departe de mine de a fi de acord cu actele Hamas-ului, dar nici acțiunile Israelului nu-s mai de Doamne-ajută. Asta în timp ce jurnaliști, politicieni, analiști și alți pundiți se întrec care mai de care în a justifica zecile de mii de morți, de o parte și de alta.
    Cineva mai sus cita nu știu ce sondaj de opinie făcut acum un an în Gaza care arăta sprijin pentru Hamas – probabil vrând să justifice o pedeapsă colectivă. Nu înțeleg ce i se pare anormal. Se știe faptul, de ani de zile, că majoritatea recrutărilor în rândul Hamas se fac din rândul celor care au pierdut unul sau mai mulți membrii de familie în bombardamentele Israelului. Și cum Gaza este, practic, un ghetou de refugiați în aer liber, cu case în care pot trăi laolaltă chiar și 5 generații (până la străbunici), influența acestui factor psihologic este lesne de înțeles în decizia de a ”răzbuna” morții, luptând alături de Hamas. Și-atunci, revin la a doua mea întrebare: dacă Israelul reușește, prin nu știu ce minune militară, cu costul imens al victimelor civile – sunt copii de câteva luni, născuți după 7 Octombrie care au murit în Gaza – să elimine Hamas, dar continuă ”tratamentul” politic ca până acum asupra Gazei, și a palestinienilor, în general – despre abuzurile din Cisiordania, nici nu mai vorbesc – care este garanția că un nou Hamas, alți ”lupi tineri”, nu vor apare pentru a le lua destructuratei organizații? Cu alte cuvinte, de ce, ca un doctor bun, nu tratezi cauza problemei, ci doar aplici un anestezic? Cumva pentru că aceasta situația convine, în primul rând Israelului? Cumva pentru că tocmai această situație dovedește că problema palestiniană poate fi cel mai bine rezolvată în mod violent, când există un context belicos în care violența și moartea pot fi normalizate și justificate mult mai ușor din considerente de ”necesități” strategice?

  9. „Două viziuni ireconciliabile se înfruntă permanent: una este cea liberală care pretinde că ar continua ethos-ul sionist de dinainte de crearea statului Israel, o viziune incluzivă, iar alta este cea ultra-ortodoxă, identitară care continuă o tradiţie la fel de prezentă la crearea statului Israel şi justifică permanent colonizările în Cisiordania, considerând Gaza ca fiind parte a Israelului.”

    Ce este ireconciliabil la cele doua viziuni? Ambele au acelasi scop – acapararea intregului teritoriu palestinian. Doar ca unii au curajul sa o spuna, altii se ascund dupa cuvinte.

    Si e clar care parte castiga daca ne uitam la ce se intampla in Cisiordania in ultima vreme. Raiduri zilnice, sute de morti, mii de palestinieni rapiti si aruncati in inchisori fara nici o explicatie, localitati intregi puse la pamant de buldozerele colonistilor. Daca ar fi facut Hamas asa ceva, era „terorism”. Dar daca o face poporul ales, e normalitate..

    Inca inainte de atacul de pe 7 octombrie, AP scria despre miile de palestinieni din inchisorile israelienie care nu sunt acuzati de nimic, nu sunt judecati, doar luati de pe strada, in afara granitelor Israelului. Adica rapiti.
    Pentru 200 de ostatici, Israelului i se permita sa ucida zeci de mii de civili. Nu doar ca i se permite, mai primeste si munitie pentru bombardamente. Pentru mii de ostatici palestinieni, toata lumea inchide ochii si se face ca nu vede.
    Care e diferenta intre modul in care Israelul trateaza palestinienii si modul in care nazistii ii tratau pe evrei? Doar numarul de morti.

  10. „pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile care au avut loc sunt impresionante, nefiind comparabile cu niciun alt conflict recent.”
    Am avea totusi următoarele :
    2016 – bătălia pt. Alep https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Aleppo_(2012%E2%80%932016) , n-alta pagina la indemana dar notele trimit catre diverse alte surse.
    2016-2017 – recucerirea Mosulului – https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Mosul_(2016%E2%80%932017)
    Cum nu exista doar alb si negru: „An estimate in mid-July 2017 by Kurdish intelligence put the total number of civilian casualties at 40,000. The largest portion of this loss of life is attributable to the unyielding artillery bombardment by Iraqi government forces—in particular, units of the Iraqi Federal Police—of west Mosul. Killings by ISIL and air strikes were two other significant sources of civilian deaths.[394]”
    Si in in general cam toate bataliile impotriva centrelor ISIL au fost singeroase si cu distrugeri si pierderi masive de vieti omenesti. Si in aceste cazuri vorbim tot de lupte intre actori statali si o organizator terorista, bine ancorata intr-un teritoriu pe care il administrează, promotoare a unei ideologii cu capacitate de a se proiecta in mintile mai putin rationale din occident, e drept, pe linie islamica dar cu impact direct in societatile noastre.

    2022 – Mariupol

    Am putea merge si mai in adâncime in cecenia, fosta iugoslavie, etc. pt. ca se pare ca memoria inter-generationala a devenit extrem de scurta si selectiva. Din păcate fata urata a războiului este aceeasi ca din totdeauna!

    E interesant ca niciunul dintre aceste conflicte nu a stârnit atat de multa rumoare si emotie in lumea progresismului. Probabil lipsea ingredientul iudaic, acel vinovat by default in mentalitatea occidentala, si numai, a ultimelor secole?
    Pe de alta parte, in momentul in care activisti de mediu amesteca anti-imperialismul cu discriminarea pozitiva, cancel culture, cauza climatica si cea palestiniana încep nu mai fie doar simpli rebeli fără cauza ci o masa de manevra precum bunicii lor pacifisti-ecologisti din anii 70, copios instrumentati din laboratoarele kremlinului.

    • Justificarea ta pentru numarul mare de victime din Gaza este ca armata israeliana este la acelasi nivel moral cu militiile Daesh, deci e normal sa bombardeze civili? Ba chiar mai rau, macar musulmanii le-au permis civililor sa iasa din orasele asediate..

      • Nu, interpretati fortat ceea ce am expus si citind pe sarite. In toate conflictele din levant vorbim atat despre folosirea de scuturi umane cat si de erori in atacarea pozitiilor inamice plasate in zone dens populate de civili.
        Ma surprinde ca nu invinuiti US&coalitia precum si Rusia deoarece daca e sa compari cu ceva strategia israelului nu cu ISIL ci cu a acestora trebuie.
        Stiti cumva ca trupele idf sa fi folosit scuturi umane? Aveti info despre rapiri, torturi si violuri comise asupra populatiei din Gaza de catre soldatii israelieni? Despre ce vorbim? Ce comparam?
        Vedeti ca exista un filmulet iesit ieri pe media aratand curajul deosebit al hamas fata 5 tinere rapite in 7 oct. Si mai sunt…

        • Strategia de ocupare a Palestinei este integral bazata pe „scuturi umane”. Fiecare bucata de pamant furata de la palestineni este initial populata de civili, autointitulatii „colonisti”, pe care IDF apoi declara ca ii protejeaza de „teroristi”.

  11. Nu exista absolut nicio scuza pentru crimele oribile comise de Hamas in 7 octombrie 2023, iar aluziile complet tendentioase ale celor care sugereaza ca Israelul si politica sa relativ la palestinieni sunt cauza acestor crime ale Hamas sunt complet deplasate, daca nu cumva sunt „aruncate” in spatiul public de personaje apartinand acelei stangi extremiste care e complicele permanent al terorismului international.

    Mai mult, nu exista absolut nicio diferenta intre criminalii Hamas si multimea imensa de barbari musulmani palestinieni care i-a aclamat pentru oribilele crime comise!

    Daca drepturile omului inseamna protejarea complicilor si aclamatorilor unor criminali feroce, atunci sansele de a ne mentine ca societate civilizata in viitor sunt nule!

    Democratia nu se aplica criminalilor si nici complicilor si aclamatorilor acestora. E o regula a naturii ca raul sa fie eliminat, strapit, nu protejat. Cumva natura a eliminat in mod selectiv ceea ce s-ar fi putut opune evolutiei de-a lungul sutelor de milioane de ani. Printr-un astfel de proces de evolutie, selectiv, a aparut omul, nu exista niciun Dumnezeu care sa fi creat fiinta umana, sa terminam odata cu prostiile inepte generate de gandirea rudimentara bazata pe principii de secol 15 si mai jos decat 15!

    • Nu exista scuza pentru crimele Hamas. 1200 de israelieni morti, dintre care vre 700 civili, 30 de copii. Cum pedepsim asa ceva? 1500 de luptatori Hamas ucisi intre 7 si 9 octombrie. Ajunge? Sau e pedeapsa colectiva? Cat sa fie.. 30 de palestinieni pentru fiecare israelian? 50?.. 1000?

      Dar exista scuza pentru crimele comise de IDF si colonistii evrei in Cisiordania? Inainte si dupa 7 octombrie?… Exista scuza pentru colonizarea ilegala a Cisiordaniei? Tot crime sunt si alea. Cine pedepseste criminalii?

      • Nu se deduce din ceea ce am spus mai sus, nici pe departe, ca nu condamn criminalii colonisti evrei care omoara FARA MOTIV palestinieni in Cisiordania. Totusi, e de mentinat faptul ca evreii sunt tinte frecvente de foarte mult timp si ale gruparilor teroriste palestiniene care actioneaza in Cisiordania(din Cisiordania), asa ca e bine sa ne gandim si la asta, precum si la faptul ca boborul palestinian din Cisiordania e la fel de majoritar devotat terorismului islamic, ca si confratii lor din Ghaza!

    • „aluziile complet tendentioase ale celor care sugereaza ca Israelul si politica sa relativ la palestinieni sunt cauza acestor crime ale Hamas sunt complet deplasate” (LS) – „deplasarea” nu tine loc de argumente, stimate LS

      „Mai mult, nu exista absolut nicio diferenta intre criminalii Hamas si multimea imensa de barbari musulmani palestinieni care i-a aclamat pentru oribilele crime comise!” (LS)
      ce te faci daca in societatile democratice si civilizate exista aceasta diferenta?. de exemplu: „responsabilitatea crimelor regimului [nazist, n.m.] revine celor 21 de acuzati, si nu poporului german” – robert jackson, procuror american al tribunalului de la nurnberg (1946).

      „Democratia nu se aplica criminalilor si nici complicilor si aclamatorilor acestora.” – stimate LS sunteti confuz.

      „E o regula a naturii ca raul sa fie eliminat, strapit, nu protejat.” (LS)
      asa au crezut si predecesorii evreilor, nazistii, din moment ce au desemnat evreimea ca fiind un flagel si au incercat sa-i starpeasca. iar pentru asta bonzii nazisti au atarnat in streangul de la nurnberg.

      • Referitor la primul paragraf! Presupun ca va prefaceti ca nu intelegeti! NIMIC, absolut NIMIC nu justifica uciderea si decapitarea unor copii lipsiti de aparare! Despre ce fel de argumente ar mai fi nevoie!?

        A lega demersul actual al statului Israel in Ghaza de prigoana organizata de nazisti impotriva evreilor e complet artificial, pentru ca, efectiv, in perioda interbelica, de exemplu, nu cunosc sa fi existat vreun act de violenta extrema a vreunui evreu impotriva unui etnic german!

        Sa presupunem ca un grup de criminali de ultima speta va omoara familia in chinuri, ulterior decapitand toti membrii familiei dumneavoastra si asta se petrece in uralele vecinilor dumneavoastra care va urasc din motive pe care nici ei nu le cunosc prea bine! Ce merita vecinii respectivi? Le-ati trage cate un glonte-n cap!? Ar trebui apoi priviti cu compasiune de terte persoane!

        Propun sa lasati dovezile de dragoste pentru comunism si pentru terorism islamic in alta parte, nu pe contributors! Mergeti la Romania TV!

    • @LS _ „Nu exista absolut nicio scuza pentru crimele oribile comise de Hamas in 7 octombrie 2023…”

      Sunt pe deplin de acord cu dumneavoastră în această privință. Terorismul este inacceptabil, iar fiecare viață umană este neprețuită. Este evident că extremismul, intoleranța și violența generează la rândul lor extremism, intoleranță și violență.

      …Iar acestea este improbabil să înceteze cât timp ambele popoare își doresc în administrare întreg teritoriul „de la râu la mare” și vor fiecare dispariția celuilalt. Este un conflict îndelungat care, periodic, în anumite condiții, se intensifică.

      Doar că observatorilor independenți le este greu să nu vadă în promenada ministrului israelian al Securității Naționale, extremistul de dreapta Itamar Ben-Gvir, pe Esplanada Moscheilor o provocare. Iar, pentru a risipi îndoielile, a declarat imediat „Noi suntem stăpânii Ierusalimului și ai întregii Țări a Israelului”. Sau, împușcarea de către coloniști a arabilor care își culegeau liniștiți măslinele, ori își pășteau caprele.

      Confirmarea a fost deplina pasivitate a autorităților israeliene la avertismentele internaționale, venite atât de la prieteni, cât și de la ne-prieteni, care nu doresc și nu doreau conflictul pe care îl vedem azi, privind iminența unor atentate teroriste din partea Hamas. Desigur și aceasta reprezintă un motiv de revoltă pentru rudele victimelor atacurilor, care protestează în prezent contra guvernului Netanyahu. …Dar a fost argumentul de care era nevoie pentru o acțiune militară amplă în Teritorii.

      Din nefericire, în condițiile actuale, Israel chiar nu poate opri ofensiva militară într-un termen scurt oricât ar dori cetățenii săi. Pe de o parte, ar fi considerat învins, Hamas ar ieși întărit, inclusiv în raport cu FATAH, echilibrul de putere din regiune ar fi reconfigurat, iar Iranul ar căpăta o poziție de forță.

      Pe de altă parte, prim-ministrul israelian și președintele rus, sprijinit în mod cert de cel chinez, doresc în mod cinic continuarea conflictului din motive personale, indiferent de consecințe. Iar conservatorii, „suveraniștii” și simpatizanții regimurilor autoritare din întreaga lume, care „sunt pe val”, îi susțin din motive diverse.

      Trăim vremuri interesante, iar adevăratul conflict major, care reconfigurează echilibrul de putere global, este în Ucraina. Cel din Orientul Apropiat doar distrage atenția publicului. Conflictul din Ucraina este cel care calibrează forțele pentru devastatorul conflict din Pacific, dintre Statele Unite și China, care nu știm când, dar specialiștii spun că va veni cu siguranță.

      • Intr-u totul de acord! O analiza pertinenta, domnule Constantin, dar nu e o surpriza, pentru ca majoritatea comentariilor dumneavoastra pe contributors, si nu numai, sunt pertinente si dovedesc o foarte buna si lucida cunoastere a lucrurilor, evaluand fenomenele asupra carora va exprimati corect si cu obiectivitate maxima! Felicitari! Si multumiri…pentru ca rostiti adevaruri care ar fi bine sa fie citite cu mare atentie de catre cei care chiar vor sa afle cum stau lucrurile in realitate, nu asa cum sunt prezentate de media majoritar aservita din Romania!

        Va invidiez pentru calm si luciditate! Pe mine deseori ma ia valul atunci cand simt ca in spatele celor spuse de catre unii in comentarii miroase foarte urat fie a comunism, fie a prostie crasa, fie a ingamfare provenita din deficiente de educatie!

        Va doresc numai bine!

  12. Hamas nu poate fi eliminat, pt ca reprezinta voința poporului palestinian – a fost ales democratic – de a lupta împotriva ocupantului, pt o tara independenta.Aceasta este calea de rezolvare a problemei și nu uciderea unui intreg popor.
    Dacă palestinienii nu vor avea un stat propriu, războiul va continua ani, decenii.

    • Si hitler a fost ales democratic!
      Si fratia musulmana in egipt!
      Etc.
      Argument golit de sens, bine ca folositi termenul de partid pt. Hamas.

    • Hamas a fost „ales” de poporul din Gaza, nu de toti palestinienii, cu pistolul la cap! Si oare de ce nu-i vrea nimeni pe cei din Gaza, te-ai intrebat, asta daca nu esti ceva ‘refugiat’ de pe acolo? Si exista un inceput de stat independent in Cisiordania, condus de ANP (baga search si afla ce e), care se delimiteaza si refuza colaborarea cu criminalii din Hamas.

    • @Stefan – ”Hamas (…) a fost ales democratic”

      … o singură dată, în 2006, deci în urmă cu 18 ani.

      Hamas folosește în Gaza o poliție politică față de care Securitatea lui Ceaușescu pare o joacă de copii. Cât privește ”un stat propriu”, mulți palestinieni consideră inaceptabilă soluția celor două state, ei vor desființarea statului Israel. Care Israel organizează ceva mai des alegeri, nu își bazează legitimitatea pe cele din 2006.

    • @Stefan _ „Aceasta este calea de rezolvare a problemei…”

      Au fost propuse două soluții pentru palestinieni, spre rezolvarea problemei, deoarece s-a observat că este mai dificil decât s-a crezut să fie uciși chiar toți, iar cuvântul „genocid” este întrucâtva stânjenitor. Membrii guvernului, Bezalel Smotrich ministru de finanțe şi Itamar Ben Gvir ministrul securității naționale, au propus soluția mutării tuturor palestinienilor pe alt continent, mai exact în Congo.

      Ministrul de externe Israel Katz a propus mutarea palestinienilor pe o insulă din Marea Mediterana. Chiar de va fi să fie construită una special pentru ei și numai a lor, doar ca să fie cât mai departe de lucrurile în care s-au născut ei și strămoșii lor.

  13. Simpla existenta a termenului „antisemit” face imposibila o discutie cit de cit obiectiva.
    Se vede pt a mia oara ca nici cei considerati buni nu sunt chiar asa de buni si nici chiar ceilalti nu sunt exclusiv rai.

    Solutie nu exista, crìme, foc, distrugeri…

  14. În toată această perioadă, de după atacul terorist al Hamas, nimeni nu a pus o întrebare esențială! Populația din Gaza cum se raportează la Hamas și la acțiunile întreprinse de această organizație. Sunt de acord, sunt împotrivă? Îi susțin sau îi condamnă? De ce nu fac nimic pentru a obliga Hamas să elibereze ostaticii? Pentru că, în primul rând, de aici trebuie să plece orice discuție! Cumva, în ultima vreme, nimeni nu mai vorbește despre acei oameni! Nimeni! Doar israelienii îi aduc în discuție. Nu mai vorbesc despre informațiile comunicate de „autoritățile” din Gaza. Numai femei și copii printre victime!!! Și presa rostogolește cifrele fără nicio jenă! Parcă o informație nu intră în flux fără verificarea din surse independente. Se pare că nici jurnalismul nu mai este ce trebuie. Peste tot numai propagandă!

  15. @Iulian Adrian Mihăilă _ „Cumva, în ultima vreme, nimeni nu mai vorbește…”

    Mă bucur că avem opinii atât de asemănătoare….
    De fapt, despre asta este vorba în textul pe care îl comentăm, la asta se referă cele mai multe dintre comentarii…La oamenii care suferă fără să aibă vreo vină, la bătrânii, femeile și copii ținuți ostatici, sau omorâți cu cinism.

    Vă rog să încercăm să privim puțin mai relaxați și imparțiali situația. De curând, Hamas a mai efectuat un tir cu rachete împotriva Israelului, fără ca vreuna să fi atins o țintă, sau să fi provocat o victimă umană în Israel. Dacă am observat noi acest lucru, cu siguranță au făcut-o și cei care le-au lansat. Și, atunci, de ce le-au lansat?

    Efectul tirului a fost că armata israeliană a executat un bombardament asupra unor civili în sudul Gaza, refugiați/evacuați din nord, soldat cu câteva sute de morți și accentuarea tragediei umanitare. În acest fel, Hamas a determinat o reacție internațională asupra Israelului, care s-a concretizat inclusiv prin recunoașterea oficială a statului palestinian de unele state și totodată un argument pentru escaladarea conflictului. Numărul vieților pierdute nu a contat pentru niciuna dintre părți.

    …Și Hamas este susținut în continuare de majoritatea palestinienilor. De ce? Pentru că este singura entitate care le promite în mod convingător că se vor întoarce la casele lor, iar copiii și părinții lor morți vor fi răzbunați, deși este evident că nu poate face acest lucru. Doar îi trimite în mod cinic la moarte. Conflictul se auto-susține, în mod convenabil pentru cei care au de profitat pe urma lui (despre care am scris și în celelalte comentarii).

    Dacă ar fi eliberați ostaticii, operațiunea israeliană în Gaza ar rămâne fără obiect, iar războiul ar înceta. Or, procurorii israelieni așteaptă momentul, pentru a-l invita iar pe domnul prim-ministru să bea cafeaua împreună, așa cum s-a întâmplat înainte de alegeri. În ciuda declarațiilor, niciuna dintre părți nu dorește eliberarea ostatecilor și încheierea războiului. Este exact ceea ce spun oamenii aflați în stradă și care protestează, iar printre ei, rude ale ostaticilor, care vorbesc și vocile lor sunt auzite, probabil, inclusiv de dumneavoastră.

    Este un cinism cutremurător de ambele părți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro