Profesor universitar la Colegiul Birkbeck, aflat în componența Universității din Londra, specializat pe istoria Rusiei, Orlando Figes este binecunoscut cititorilor români grație traducerilor unora dintre cărțile sale, traduceri apărute în anii din urmă în colecția Historia a editurii ieșene Polirom. Eu însumi am comentat o parte dintre ele. Precum Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei sau Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin. Nu se putea, nu avea cum să îmi scape The Story of Russia, volum apărut în limba engleză în anul 2022, tipărit în traducerea românească a Cătălinei Staicu și Ioanei Aneci, în anul 2026.
Semnalez de la bun început o semnificativă schimbare de titlu. În versiunea românească, volumul se cheamă O istorie a Rusiei. Poate că, din dorința sublinierii caracterului nedezmințit științific al lucrării (cartea dispune de note consistente și de un extrem de util Index), editorii români au renunțat la cuvântul poveste. Aceasta, deși unul dintre marile merite ale volumului constă tocmai în faptul că Orlando Figes deține arta de a scrie și a vorbi despre lucruri cum nu se poate mai serioase și de a argumenta tot ceea ce spune cu o fluență și un firesc care nici nu obosesc, nici nu plictisesc cititorul. Indiferent de calificarea acestuia. Totul e ca acesta să fie interesat de istorie. Articolul hotărât din titlul în limba engleză a cedat în românește locul nehotărâtului o, poate cu scopul de a atrage atenția că scrierea profesorului Orlando Figes este doar una dintre posibilele istorii ale Rusiei.
De ce oare a simțit Orlando Figes nevoia de a scrie o istorie a Rusiei? Mai mult ca sigur datorită faptului că istoria, mai corect spus instrumentalizarea acesteia în scopul resuscitării mitului Maicăi Rusia, a caracterului excepțional al Imperiului și al stimulării elanurilor naționaliste este una dintre preocupările principale ale lui Vladimir Putin și ale regimului acestuia. Și așa cum au stat lucrurile în timpul tuturor regimurilor dictatoriale, nu acuratețea științifică a definit felul în care s-a vorbit și scris despre istorie.
Încă din primele pagini ale cărții ne întâlnim cu Vladimir Putin care, încă în noiembrie 2016, participând la dezvelirea unui monument al marelui cneaz Vladimir, cârmuitor al Rusiei Kievene, a subliniat ideea că cele trei mari țări-Rusia, Ucraina și Belarus- au fost de la bun început membre ale unei unice familii. Aparțineau unui singur popor, alcătuiau o singură națiune. Au reprezentat temelia Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice. A cărei dezmembrare același Putin a regretat-o public în repetate rânduri. Ideea aceasta a unicei familii alimentează multe dintre acțiunile Țarului de la Kremlon. În partea finală a lucrării, atunci când se ocupă de regimul Putin, Orlando Figes accentuează ideea că, încă de la începutul domniei sale, Vladimir Vladimirovici a demarat o campanie de reaprindere a mândriei naționale. Și că această campanie a demarat în școli. Ceva mai încolo, analizând esența regimului Putin, recapitulându-i și analizându-i critic faptele, profesorul de la Londra face observația esențială că populația Rusiei a fost sistematic pregătită spre a aplauda și anexarea Crimeei, și războiul împotriva Ucrainei.
O istorie a Rusiei vorbește despre controversele referitoare la origini, intră în intimitatea domniei marelui cneaz Vladimir și a istoriei Rusiei Kievene, insistă asupra unor domnii cheie – acelea ale lui Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Ecaterina a II a-, detaliază momente ale ascensiunii la putere a dinastiei Romanovilor și ale minusurilor acesteia. Era cum nu se poate mai firesc ca cineva precum Orlando Figes, căruia îi datorăm deja menționata carte Dansul Natașei, să fie preocupat de procesul de europenizare a Rusiei, de relațiile acesteia și a conducătorilor ei cu Occidentul. Cu Franța. Cu Napoleon. Și cu Bonaparte, și cu Napoleon al III lea. Rusia a avut neînțelegeri constante cu Polonia și Ucraina. Iar ele s-au prelungit cam pe toată durata existenței țării. Profesorul Orlando Figes insistă asupra ideii că mai întotdeauna viitorul țării a fost modelat de trecutul ei. Ori de câte ori are ocazia, autorul evidențiază atitudini, detalii comportamentele ale conducătorilor Rusiei din diferite timpuri și perioade istorice care, într-un fel sau altul, au putut fi regăsite în conduita diriguitorilor comuniști și post-comuniști ai țării. De la Lenin și Stalin până la Gorbaciov, Eltîn sau Vladimir Putin.
Cartea zăbovește și asupra unor paradoxuri. Ca, de pildă, faptul că, deși aflată în relație de corespondență și nu numai cu o parte dintre corifeii Luminilor franceze, Ecaterina cea Mare a fost foarte puțin înclinată spre democratizarea Statului. Cam de la mijlocul secolului al XIX lea, Imperiul intră în criză. O criză care își va pune amprenta și în felul în care a acționat Rusia în timpul Primului Război Mondial, și în anul 1917 și imediat după. În anii războiului civil. Care a făcut un număr imens de victime.
Milioane de ruși au murit și în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, profesorul Figes analizând cu lux de amănunte motivele pentru care cetățenii țării au făcut atâtea sacrificii, ca și acelea ce i-au făcut să uite teroarea stalinistă din anii anteriori. S-a realizat atunci un fel de armistițiu între puterea politică și populație, a încetat pentru o vreme persecutarea Bisericii Ortodoxe Ruse. După 9 mai 1945, Stalin a revenit la vechile sale obiceiuri, însă nu a uitat niciodată să sublinieze faptul că principalul merit în obținerea victoriei le revine rușilor. Idee preluată în discursurile lui de azi de Vladimir Putin.
Orlando Figes analizează echilibrat reformele gorbacioviste, emite ipoteze cel puțin interesante asupra puciului din august 1991, amintește înțelegerile de pe urma cărora fostul ofițer KGB Vladimir Putin a fost ales drept succesor de Boris Elțîn. O parte semnificativă din paginile alocate regimului lui Vladimir Vladimirovici se referă la Războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Orlando Figes este destul de sceptic în privința felului în care se va încheia acest război. Figes nu prea crede în posibilitatea înfrângerii Rusiei, socotește că, chiar și înfrânt, regimul Putin va supraviețui într-o formă încă și mai agresivă. Ar mai fi posibilitatea unui conflict înghețat. Până la urmă, crede profesorul Orlando Figes, Ucraina va fi silită să accepte o înțelegere cu Rusia, înțelegere cu garanții internaționale.
Care e concluzia la care ajunge autorul cărții? Viitorul Rusiei este incert și niciodată istoria țării nu va mai fi la fel. Există totuși și o doză de optimism. Generată de detaliul că au existat în istoria Rusiei și momente în care s-ar fi putut urma o cale democratică. Poate că în viitor situația va fi altfel.
Orlando Figes- O ISTORIE A RUSIEI; Traducere din limba engleză de Cătălina Staicu și Ioana Aneci; Colecția Historia; Editura Polirom, Iași, 2026
Un posibil „viitor altfel ” ?! :))
” Figes nu prea crede (1) în posibilitatea înfrângerii Rusiei, socotește că, chiar și înfrânt(2), regimul Putin va supraviețui într-o formă încă și mai agresivă(3). Ar mai fi posibilitatea unui conflict înghețat(4). Până la urmă, crede profesorul Orlando Figes, Ucraina va fi silită (5)să accepte o înțelegere cu Rusia, înțelegere cu garanții internaționale.”
(1)(2)(3)(4)(5)= Propaganda pro-rusa 100% exact atunci cand Rusia dupa 4 ani este deja pe butuci, dar nu si pentru Orlando Figes si implicit pentru Mircea Morariu care ii face reclama la lumina zilei .
N.B. Daca nu va apare acest comentariu aici ( cum s-a mai intamplat si nu din vina platformei ) , va apare sigur pe LinkedIn.
Bine venita recenzia stimate domnule Morariu.
Ce observ, totusi, e aceeasi iluzie (delusion) cum ca Rusia poate fi democratica. Mai toti intelectualii educati la scoli inalte in vest spera ca, cumva, se va intampla la un moment dat. Deunazi pana si Kasparov isi exprima speranta ca poporul rus poate fi asemenea unui urs polar. Un animal pe care nu-l poti dresa si ca va sfasia pana la urma dresorul, in speta sistemul Putin.
Astea-s desertaciuni…
Singurul lucru care ar putea functiona e o cusca mare cat Rusia. Faca bors cu ei insisi.
Banalitatea raului:
https://kyivindependent.com/the-banality-of-putin/
„chiar și înfrânt, regimul Putin va supraviețui într-o formă încă și mai agresivă.”
Nu prea. Rusia nu e un stat unitar, e o federație compusă din diverse etnii, iar acele etnii vor recurge foarte repede la secesiune, dacă situația economică se mai înrăutățește mult. Un exemplu edificator: Bașkortostanul (fosta RSSA Bașkiră) a avut chiar un tratat de autonomie semnat prin 1994, pe vremea lui Elțîn, tratat pe care Putin l-a anulat de unul singur prin 2005. Însă a rămas Constituția proprie și drapelul propriu, așa că urmașul lui Putin la Kremlin are toate șansele să scape Bașkortostanul de sub control. În teorie, rușii ar fi cam 35% în Bașkortostan, dar e mai mult decât probabil ca datele oficiale să fie falsificate.
În ultimii anii, după ce s-a văzut că Rusia e împotmolită în Ucraina, au apărut din ce în ce mai mulți specialiști în istoria Rusiei care îi prevăd un viitor strălucit, de genul „chiar și înfrânt, regimul Putin va supraviețui într-o formă încă și mai agresivă.” . Dar e mult mai probabil ca respectivii să fie ghidonați de FSB, în ciuda discursului lor aparent anti-Putin.
Deși pare greu de crezut, Putin și Navalnîi aveau totuși ceva în comun: preocuparea pentru măreția Rusiei. Cam asta se vede și la respectivii specialiști în istoria Rusiei.
Ha-ha, asta-i buna, rusia democratica… cand o face plopul mere si rachita micsunele.. Tara asta nu va fi democratica nici in 100 de ani, din contra va fi poate si mai despotica. Pur si simplu rusul in general nu cauta calea compromisului, a vietii realizate si linistite, ci mereu a conflictului si a despotismului. Are nevoie de un tatuc care ii tine cizma pe grumaz. Sa fim seriosi, asa s-au format ca stat, o mare de iobagi si in varf un dictator cu o clica corupta si un aparat represiv urias. Democratia e pt ei ceva imposibil. Vor si mai mult pamant, desi au cea mai intinsa tara din lume, pe care apoi nu il dezvolta, o societate inchistata, primitiva, retrograda, fara libertate.