duminică, mai 24, 2026

Mami, e real?

            E seară și mă pregătesc de culcare. Îmi mișc arătătorul în sus, în mod repetitiv și aproape automat, ca să urmăresc reel-uri pe Instagram. Nu e ceva ce-mi stă în fire, dar, de data asta, am decis că mintea mea are „nevoie” de această stare de relativă nimicnicie, în care nu sunt nici trează, nici adormită. Lângă mine, Aurora, în vârstă de șapte ani, citește o carte de benzi desenate și, din când în când, trage cu ochiul la telefon.

            Mă opresc din scroll în momentul în care Rori, un pic confuză, văzând un filmuleț cu pisici drăgălașe, mă întreabă: Mami, e real? Întrebarea ei îmi suscită interesul și, instigată, mișc mai departe degetul, să-i aflu reacția la alte videoclipuri. Urmează filmulețe cu tsunami-uri, outfit check-uri, nostalgii balcanice, tutoriale de ceramică, alte pisici drăgălașe, tot felul de trend-uri virale, oameni care cad în bălți, curiozități istorice, influenceri care îți spun în ce să te îmbraci, ce să mănânci, unde să mergi, cum să te comporți, și altele, și altele. Întrebarea Aurorei se repetă la câteva dintre reel-uri. Mami, e real?, și pot înțelege sursa acestei nelămuriri a copilei de șapte ani, încă – și, din fericire – neobișnuită cu genul acesta de conținut.

            De multe ori, mă întreb și eu dacă ceea ce văd este adevărat. Și nu mă refer aici numai la imagini și texte generate de AI, ci și la ceea ce aleg să facă public oameni reali în spațiul virtual. Mă întreb dacă acest context artificial, „despuiat” de orice urmă de firesc – dacă prin „firesc” înțelegem ceea ce este natural – nu poate în sine să producă decât subterfugii care amețesc utilizatorii platformelor, încețoșează și obosesc gândirea.

Ajungem să ne cârmuim viața în funcție de algoritmi, să ne producem realitatea în așa fel încât ceea ce trăim în fiecare zi să se muleze pe răspunsul la întrebarea Ce mai postez azi pe social media? Frecventăm aceleași locuri, îmbrăcăm aceleași haine, mergem la aceleași săli de sport, totul pentru a simula apartenența la ceva mai presus decât noi înșine, în speranța că asta ne va potoli setea-de-nesingurătate. Dar cât de reală este această împreună-ființare în mediul virtual? De ce avem atâta nevoie să fim văzuți, să fim validați, să fim înțeleși? Cât de departe poate merge strădania de a aduna cât mai mulți „adepți”, ca și când noi înșine devenim culte, ca și când cel ce nu e urmărit nu există? De ce insistăm să ni se ia urma, să se știe unde, când, cu cine suntem?

Ne „auto-paparazzizăm”, iar telefonul e unealta de care dispunem în permanență pentru a realiza asta. În loc să fie lentila prin care privim lumea, camera foto a devenit lentila prin care ne privim pe noi înșine, într-o perpetuă analiză și cercetare de sine. Dar oare ajungem noi să ne cunoaștem mai bine uitându-ne la noi înșine, or uitând de noi înșine?

Sunt un om care cu greu se plictisește. Asta pentru că, fiind liber profesionistă de ani de zile, am învățat să-mi drămuiesc timpul astfel încât să mă preocup de multe lucruri în afara mea. Acest în afară presupune uitarea de sine, uitarea de grija de sine. A nu te îngriji de tine însuți înseamnă a-ți orienta privirea către altceva, sau altcineva exterior ție. A nu te îngriji de tine însuți nu înseamnă a fugi de tine însuți, ci, mai degrabă, a merge încet, dar sigur, în tine însuți, acolo unde se produce uitarea de sine. Acolo unde ne unim cu ceva mai adânc decât preocupările noastre de zi cu zi, reale sau virtuale, acolo unde nu mai suntem subiectele, ci sub-subiectele vieții noastre. Acolo unde cel din urmă este cel dintâi.  

Aurora, nu știu dacă ceea ce vedem este real. Nu știu în ce măsură vederea ne poate înlesni accesul la realitate, sau îngreuna accesul la Realitate. De multe ori, fac un exercițiu prin care închid ochii, ca să activez celelalte simțuri. Uneori, închid ochii la biserică, să ascult mai bine slujba. Alteori, merg câțiva zeci de metri cu ochii închiși, ca să-mi exersez încrederea. Îmi imaginez cum ar fi viața dacă, dintr-o dată, aș orbi. Ce fotografii aș mai face fără să văd? Unde aș călători cu mintea, dacă, brusc, nu aș mai călători cu privirea?

Închid telefonul și mă uit la tine. Îmi dau seama cât ești tu de reală, iar asta mă face să zâmbesc. Te mângâi pe păr – real; îți spun noapte bună – real; te rogi la Dumnezeu să visezi frumos – real, real, real. La urma urmei, restul nici nu contează; restul – è solo un trucco.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Felicia Simion
Felicia Simion
Felicia Hodoroabă-Simion - Născută în 1994 la Craiova. Licențiată a Universității Naționale de Arte din București, departamentul Fotografie-Videoprocesarea Computerizată a Imaginii. Master în Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor la Facultatea de Litere din București. Artistă vizuală și fotografă freelance, cu un interes pentru antropologia vizuală și imaginea etnografică.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro