luni, noiembrie 16, 2026

Partidele populiste sunt în ascensiune în Europa – iar antidotul nu este cel care a eșuat până acum

Problema gestionării dreptei radicale și, în general, a partidelor populiste fie de dreapta, fie de stânga a ajuns să fie cea mai importantă problemă cu care se confruntă democrațiile occidentale în prezent. Cauzele sunt multiple și nu acesta este cadrul adecvat pentru a le descrie pe larg dar un aspect devine din ce în ce mai evident: nicio strategie din cele utilizate până acum, anume crearea unor coaliții largi care să excludă aceste partide sau cooptarea la guvernare, în speranța că în acest fel partidele respective se vor eroda, nu mai funcționează.

Dacă peste tot are loc în linii mari același fenomen și în condițiile în care mai multe alegeri în care partidele populiste să fi reușit un rezultat foarte bun au avut loc recent, de ce atunci alegerile din landul Saxonia – Anhalt au generat dezbateri atât de ample? Exact deoarece este vorba de Germania, țara care a trecut prin două dictaturi, nazistă și comunistă și care nu vrea să mai repete acest trecut. În ultima zi din luna februarie a acestui an am vizitat lagărul de concentrare de la Oranienburg, aflat în landul Brandenburg, nu departe de Berlin. Un lagăr nazist, preluat de URSS intact și care a funcționat până la jumătatea anilor 1950 ca lagăr de exterminare sovietic. Locuri precum Oranienburg se găsesc peste tot în fosta RDG, iar după reunificare păstrarea memoriei regimurilor totalitare s-a ridicat la nivel de politică de stat, mai importantă chiar decât multe alte politici federale. Surprinde așadar la prima vedere faptul că tot acest proces complicat nu a fost deloc o barieră în fața ascensiunii AfD care practică explicit retorica abandonului politicii memoriei. „Mai mult Bismarck și mai puțin Hitler” afirmă liderii AfD, referindu-se la curricula școlară.

Acesta este motivul pentru care ce s-a întâmplat în Germania îngrijorează. Nu doar negarea memoriei este problematică (ori mai degrabă dispariția acestei memorii, după cum se remarca și în L’Espresso, în ediția din 18 septembrie, In Germania sbiadisce la memoria), ci și, în egală măsură, intențiile AfD. Alice Weidel declară constant că, odată ajunsă la putere, Germania va abandona Euro și Schengen. La fel declară și Marine Le Pen. Riscul ca, după alegerile prezidențiale din Franța din 2027 și cele parlamentare din Germania din 2029, la putere să se afle forțe politice care să facă reversibile realizările concrete ale integrării europene este foarte real.

Timothy Garton Ash, în analiza pe care a făcut-o în The Guardian imediat după rezultatul alegerilor de land din Germania, amintea ceea ce declara la un moment dat Ralf Dahrendorf, anume că Germania are un regim democratic care trebuie să treacă periodic testul unei mari crize economice – iar uneori nu trece acest test. Ne aflăm într-un asemenea moment de criză: energie scumpă, război în Ucraina, ascensiunea Chinei, vizibilă în întreaga Europă. Va trece democrația din Germania acest test? Nu putem da deocamdată un răspuns.

Care sunt acele mecanisme prin care Germania a învățat să se apere de variantele extreme ale manifestărilor politice? Educația civică și cultivarea acerbă a memoriei trecutului recent dar și măsuri de interzicere a partidelor care încalcă regulile democrației liberale. Partidele naziste și cele comuniste au fost puse astfel în afara legii. Problema AfD (și Die Linke, în oarecare măsură) este că aceste partide nu neagă principiile pe care se bazează democrația liberală, participă la alegeri, acceptă rezultatul alegerilor dar democrația este erodată lent, prin afirmarea unor măsuri care dau de gândit. Abolirea dreptului de azil sau refacerea bunelor relații cu Federația Rusă nu pot fi puse în aplicare decât la nivel federal, astfel încât mai este timp până în 2029. Alte măsuri însă pot fi luate la nivel de land, cum ar fi eliminarea copiilor cu dizabilități sau ai refugiaților din clasele obișnuite, legiferarea home schooling și refacerea curriculei școlare pentru a elimina “dezordinea identitară” presupusă a fi efectul politicilor educaționale ale partidelor tradiționale. Germania a luat în calcul posibilitatea ca un partid extremist să conducă un land, în dezacord cu conducerea la nivel federal și din acest motiv a inventat mecanismul constituțional al anulării unor astfel de măsuri prin intervenția guvernamentală, dacă se consideră că s-a încălcat Legea fundamentală (articolul 37) dar această prevedere nu a fost niciodată aplicată. Cea mai mare îngrijorare în acest moment este că, odată ajuns la guvernare, AfD ar putea să transmită informații sensibile Federației Ruse cu care dorește să cultive relații mai strânse. Europa occidentală este în război cu Federația Rusă care comite acte de agresiune armată zilnic, de mai joasă intensitate dar care cresc în gravitate. Această abordare nu este împărtășită și de partidele populiste, oricât ar părea de nefiresc, iar adepții lor nu consideră Federația Rusă un pericol. Problema Germaniei este valabilă și în Franța, România – pretutindeni același reflex de prietenie cu agresorul.

Nu doar populismul extremei drepte este în ascensiune în Germania, ci și cel al stângii radicale. Alegerile din Berlin au fost câștigate de Elip Eralp de la Die Linke. Eralp nu mai dorește, precum comuniștii de odinioară, naționalizarea „mijloacelor de producție”, ci apariția unui “oraș al solidarității”, în care proprietarii să aibe mai puține drepturi, iar chiriașii – mai multe. Nu se mai primesc directive de la Moscova ca în trecut dar atitudinea generală a stângii populiste este că sunt probleme mai importante decât cum ar trebui să răspundă Europa agresiunii ruse. În Germania, dreapta radicală tinde să acapareze mediul rural, în timp ce mediul urban este tot mai înclinat spre soluțiile stângii radicale în cadrul căreia figurile compromise au predat ștafeta unei alte generații din care face parte și Elif Eralp.

Soluția cooptării AfD la guvernare, în general, a fost și este enunțată periodic, fiind invocat precedentul austriac sau cel mai recent, cel olandez. Într-adevăr, FPÖ sau VVD au ieșit foarte prost din experimentul exercitării puterii dar nimic nu garantează că acest experiment va avea aceleași rezultate într-o altă țară. Soluția menținerii pe timp nedefinit în afara puterii a partidelor radicale nu mai oferă nici ea un succes garantat – acestea se pot apropia de pragul de la care pot forma singure majoritatea, cum s-a întâmplat de exemplu în Saxonia – Anhalt.

Alegerile recente din Suedia au marcat un recul al Democraților, partidul populist de extremă dreapta condus de Jimmie Akesson, aceștia obținând 62 de locuri în Parlament, față de 73 de locuri în 2022. Rezultatul alegerilor a marcat însă o fragmentare foarte mare a spectrului politic, ceea ce l-a făcut pe Simon Hix să se întrebe dacă nu cumva asistăm la “neerlandizarea” Suediei – modelul olandez fiind marcat de prezența în Parlament a unui număr mare de partide, ceea ce poate genera coaliții instabile. Într-adevăr, social – democrații conduși de Magdalena Andersson nu au reușit să formeze ulterior alegerilor un guvern și au predat mandatul încredințat inițial. Cas Mudde afirma după rezultatul alegerilor din Suedia că social – democrații trebuie să își schimbe strategia. Preluarea unei atitudini mai dure față de migrație, după modelul pus în practică de social – democrații din Danemarca, a avut ca efect un număr mai mare de voturi în alegeri dar a tensionat relațiile cu celelalte partide de stânga care ar fi putut susține un guvern Andersson.

Trebuie căutate alte mijloace de răspuns la provocarea pe care aceste partide o prezintă pentru democrație.

În primul rând, este nevoie de recunoașterea în mod onest a problemelor. Europa traversează o criză fără precedent, o criză existențială. Nu este vorba de a se situa de partea celor care propăvăduiesc “apocalipsa Occidentului”, falși profeți care duc mai departe ideile lui Oswald Spengler, precum Michel Onfray sau Douglas Murray, ci de o criză economică pe care Europa o resimte foarte acut în prezent. SUA în timpul Administrației Trump se separă tot mai mult de Europa, resimțită ca o povară, Federația Rusă consideră țările europene în ansamblul lor un dușman care trebuie exterminat sau invadat, China are o strategie bine pusă la punct de acaparare a pieței europene cu produse din ce în ce mai competitive. Europa nu are metale rare (sau nu le poate exploata folosind orice tehnologie, prin distrugerea semnificativă a mediului, precum China), nu este lider global în materie de AI, investește prea puțin în industria spațială, etc. Europa nu mai este competitivă, iar cetățenii din toate statele europene resimt diminuarea nivelului de trai – alimente mai scumpe, inflație, energie scumpă, chirii nesustenabile. La toate aceste probleme, partidele populiste nu au un plan concret de măsuri dar au învățat să comunice direct pe rețelele sociale. Mesajul lor este foarte simplu, de la Reform UK la Rassemblement National, de la AfD la AUR: „sunt alături de tine și te ajut să treci de greu”. Cum poți fi alături atunci când acest discurs este în mare parte doar la nivel mediat, digital, cum poți ajuta atunci când nu ești la putere – acestea sunt întrebări pe care cel ce este expus acestui tip de mesaj nu și le pune. Acesta este tipul de discurs care trebuie combătut dar nu se poate altfel decât prin implicare concretă, la un alt nivel decât cel practicat în prezent. Peter Magyar este un bun exemplu în acest sens – prezent în foarte multe locuri, acționând, demantelând toate mecanismele care au pervertit democrația maghiară în timpul lui Viktor Orban. Problema este însă că Magyar nu poate fi clonat și în alte țări. Ascensiunea la putere a unui politician de tipul Andy Burnham, arată că “lecția maghiară” a fost învățată și în alte țări care se confruntă cu ascensiunea partidelor radicale. În Olanda, Rob Jetten a reușit ca partidul liberal D66 să câștige la alegerile din octombrie 2025 exact atâtea locuri ca și partidul de extremă dreapta VVD și a devenit prim – ministru în februarie 2026. Franța nu pare însă să găsească acel lider politic care să dea impresia de dinamism și să creadă profund în virtuțile democrației. Spania a trecut printr-un experiment interesant, Sanchez fiind inițial la fel de implicat precum Jetten, Magyar sau Burnham dar experimentul pare că se apropie de sfârșit. Germania nu are deocamdată un lider politic capabil să fie deasupra dinamismului liderilor AfD, Alice Weidel sau Ulrich Siegmund. Italia este poate cel mai interesant caz dintre toate țările confruntate cu pericolul radicalizării vieții politice. Giorgia Meloni și partidul său au fost mult timp izolate printr-o strategie a partidelor tradiționale dar această excludere a priori de la guvernare i-a conferit cea mai bună ocazie de a crea, ulterior exercițiului electoral din 2022, o coaliție care funcționează și astăzi. Meloni a practicat această comunicare directă, specifică liderilor populiști iar, odată ajunsă la putere, discursul a devenit din ce în ce mai moderat. Este posibil prin urmare ca un lider politic radical să fie “îmblânzit” prin includerea sa în coaliții obligate să conlucreze pentru a se menține la putere. „Melonizarea” este deocamdată un experiment specific italian dar se știe că de peste cinci secole ceea ce experimentează politic Italia ajunge la un moment dat să fie modelul dominant în Europa. Italia l-a dat gândirii politice pe Machiavelli, Italia a fost prima țară care a experimentat totalitarismul de tip fascist, tot Italia a fost prima țară europeană unde s-a experimentat o alianță de putere radicală de stânga și de dreapta aflate la putere (Mișcarea Cinci Stele a guvernat o perioadă pe parcursul anilor 2018 și 2019 împreună cu Lega). “Melonizarea” radicalismului ar putea fi o soluție la ascensiunea partidelor populiste – nici “zid” de excludere totală, nici cooptare, ci mai degrabă „îmblânzire”.

În 1989 Harvey C. Mansfield publica o carte care avea să stârnească multe dezbateri, Taming of the Prince. The ambivalence of modern executive power, în care trata despre natura puterii executive în relație cu domnia legii – puterea executivă are, potrivit lui Mansfield, paradoxul de a fi totodată puternică dar și slabă, limitată de alte puteri, iar întreaga evoluție a reflecției despre puterea executivă este marcată de “îmblânzirea” progresivă a acesteia. Parafrazându-l pe Mansfield, putem afirma că “îmblânzirea” partidelor populiste poate fi făcută prin cooptarea lor la guvernare – însă rezultatele sunt deocamdată foarte amestecate. Se întâmplă aceasta deoarece încercările de până acum nu sunt suficient de îndelungate? Cazul Italiei ne arată că „îmblânzirea” se produce lent și nimic nu garantează că nu poate fi un proces reversibil. Îmblânzirea puterii executive a durat câteva secole, îmblânzirea partidelor populiste prin deplasarea lor către centru nu știm cât va dura dar un singur lucru este cert: se poate realiza.

Atunci când se discută despre modalitățile de a combate populismul, se uită în general un aspect foarte important: democrația nu se poate apăra doar prin invocarea virtuților unor mecanisme și politici complet raționale. Populiștii apelează îndeosebi la sentimente, discursul lor este emoțional, la granița demagogiei sau întrepătruns cu demagogia. Prezența masivă pe social media favorizează acest tip de discurs, nu pe cel rațional. La ora actuală, nimic nu întrece videoclipurile de promovare a unor lideri populiști, persiflarea tuturor celorlalți politicieni, totul pe fundalul unei muzici mobilizatoare. Imediat după alegerile din Saxonia – Anhalt, Kersten Augustin și Stefan Reinecke remarcau în Tageszeitung că AfD a câștigat prin apelul masiv la sentimente din partea lui Ulrich Siegmund. Extrema dreapta germană a preluat astfel rețeta stângii radicale din SUA, Siegmund fiind foarte asemănător lui Mamdani – o generație tânără care comunică eficient și care afișează încrederea în viitor. Exact ceea ce nu reușesc să transmită partidele tradiționale, concentrate prea mult pe prezent. Nu este însă totul pierdut. Exprimarea pe rețelele sociale este deschisă tuturor, iar mesajul politic poate fi transmis prin nenumărate forme de manifestare care în aparență sunt neutre.

Un alt aspect care ar trebui să facă obiectul combaterii populismului în ascensiune este redarea încrederii în instituții. Peste tot în Europa acest tip de încredere este în scădere. În țările în care încrederea era oricum la cote foarte scăzute, erodarea acestora este dramatică, iar România a pornit confruntarea cu fenomenul populist la începutul anilor 2020 de pe pozițiile unui regim politic în care instituțiile oricum nu se bucurau de încredere. Karl Polanyi, în Marea transformare. Originile politice și economice ale epocii noastre, publicată în 1944, remarca faptul că acolo unde scade încrederea în instituții, condițiile pentru apariția și ascensiunea mișcărilor politice radicale sunt îndeplinite. Cum se poate genera mai multă încredere în instituții? Soluțiile sunt aparent simple – transparența, reducerea birocrației și a corupției dar nu întotdeauna există un consens ce înseamnă de fapt combaterea acestor fenomene.

Prin urmare, ascensiunea partidelor populiste nu poate fi oprită foarte ușor, dintr-o dată. Este însă cert că nu ne mai aflăm în interiorul paradigmei zid de izolare versus cooptare. Ambele variante și-au dovedit limitele. În definitiv, partidele populiste se doresc a fi purtătoarele unui mesaj de dezamăgire foarte prezent în toate societățile moderne, iar acest mesaj este real dar în egală măsură manipulat. A înțelege cauzele profunde ale nemulțumirii care este speculată cinic de forțele populiste rămâne un deziderat la care se poate ajunge prin punerea la lucru a inteligenței emoționale, prin îmblânzirea, în timp, a celor care neagă democrația liberală – singura formă de regim politic capabilă să facă față tuturor provocărilor lumii în care trăim – și prin creșterea încrederii în instituții. Bătălia politică a momentului nu este pentru putere – ci pentru salvarea democrației.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. daca vrei sa-i intelegi pe nemti trebuie sa traiesti printre ei.
    1, nemtii au incercat sa-si spale pacatele ca au ajuns sa-si jupoaie pielea si sa se-mprastie oasele.
    2, nemtii sunt f mandrii si chiar aroganti si dincolo de scaderea nivelului de trai ii deranjeaza la maxim ca nu se mai simt in tara lor. Dupa ce m-am caznit o vesnicie sa-nvat lb germana acum vad ca nu-mi mai foloseste.
    3 orice comparatie cu nazismul e superfua, deoarece sunt cu totul alte conditii. Ge, chiar daca mai exista nebuni sa-l idolatrizeze pe Hitler, nu mai e in stare de nimic, nici economoc, nici politic nici militar.

    Si totusi mai exista oameni de calotatea in Ge, afara de mine, doi nemti au castigat premiul Nobel pt medicina.

  2. Există o criză generalizată a Democrației plecând din SUA și până în Europa. Totul pare că popoarele s-au săturat de Democrație, mai ales că partidele „democratice” sunt fie compromise, fie nu mai au mesaje de speranță pentru Viitor. Adăugați și anarhia provocată de Internet, TV, Rețelele sociale, IA, etc și aveți furtuna perfectă.
    Soluția? Pentru evitarea anarhiei se vor lua măsuri nedemocratice(prin unele țări deja a început…), masuri autoritare, chiar Dictaturi. Adică și în țările democratice vor fi regimuri autoritare, ca în Rusia, China, Turcia, chiar Trump în SUA.
    Asta e! Lumea s-a săturat de Democrație și Libertate.
    În România? Hăituirea Opoziției democratice a început, instituțiile de forță au devenit Stat în Stat. Cam ce se poate spera de la un regim PSD+AUR?

  3. „Alice Weidel declară constant că, odată ajunsă la putere, Germania va abandona Euro și Schengen. La fel declară și Marine Le Pen.”
    Din păcate autorul nu este la curent cu situația din Franța. De cel putin 9 ani Marine Le Pen nu susține Frexitul și nici abandonarea monedei Euro. Este motivul pentru care este atacata de alții lideri de dreapta care sunt mult mai consecvenți în a susține aceste politici. Florian Philippot, François Asselineau sau Nicolas Dupont-Aignan sunt mult mai vehemenți în a ataca poziția conciliant a RN fără de EU și Euro și, sa vezi surpriza, aceștia nu sunt tratați de extremiști.

  4. Solutia „izolarii” nu poate functiona. Pana acum nu s-a vazut vreun caz in care un partid „anti-sistem” sa scada in sondaje stand in opozitie. Mai mult, se poate spune ca ar fi o contradictie in termeni, prin natura lor aceste partide se bazeaza pe specularea oportunista a problemelor curente, indiferent ca este vina guvernantilor sau nu.

    Solutia de „imblanzire” poate functiona, dar presupune sa avem de a face cu oameni de calitate. Spre exemplu, greu de crezut ca un sef de galerie, cu o pregatire mai mult decat precara, ar putea deveni un partener responsabil. Sau ca cineva care sustine pe fata interese straine ar deveni brusc o solutie rezonabila.

    Solutia „retelelor sociale, desi „deschisă tuturor” nu poate functiona pentru simplul motiv ca o minciuna sau un adevar trunchiat isi ating mult mai usor tinta decat o pozitie rationala. O parte importanta din public nu are capacitatea de a discerne sau nu e dispusa sa piarda mai mult de cateva secunde pentru a intelege o situatie. Sa nu uitam ca „un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată”. Nu ai cum sa contracarezi o minciuna „frumoasa” si bine formulata pe retelele sociale.

    Ce mai ramane? O solutie disperata, a „detonarii controlate”; cooptarea conditionata la guvenare pentru a anula argumentul „anti-sistem”. In cazul nostru, AUR ar putea guvena alaturi de PSD, cu conditia ca presedintele sa numeasca ministrul de externe, iar ministerele strategice (interne, aparare, justitie) sa mearga la PSD, care oricum le-a mai avut. Ar putea genera multe probleme, dar sa fim sinceri, guvernarile precedente n-au facut-o? Am avut prim ministru un om mai mult decat mediocru tot de la PSD, stiam la ce sa ne asteptam, dar n-am putut face nimic. Mai mult decat sa pierdem 50% din banii PNRR si nu mai stiu cat din fondurile europene ce se poate intampla? Evident e un scenariu extrem de riscant, care poate scapa oricand de sub control, dar pare sa fie ultima solutie pentru a demonstra ca imparatul e gol.

    • Ce mai ramane? O solutie disperata, a „detonarii controlate”; cooptarea conditionata la guvenare pentru a anula argumentul „anti-sistem”.

      Nu. Soluția corectă o reprezintă alegerile nominale pentru Parlament.

      În singura situație când s-au organizat așa-numitele alegeri uninominale, partidul lui Vadim Tudor nu a mai intrat în Parlament. Pentru că unul ca Vadim Tudor, unul ca Simion sau unul ca Georgescu poate câștiga detașat alegerile în colegiul în care candidează, dar partidul lui nu va avea candidați convingători și în alte colegii electorale.

      Sa nu uitam ca „un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată”.

      Exact asta se întâmplă de ani întregi în România. Se propune mereu ca deturnarea democrației să fie compensată cu noi deturnări, din ce în ce mai sfruntate, ale democrației.

      Dacă la alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu i-ar fi fost interzisă candidatura lui Șoșoacă, ar fi obținut vreun milion de voturi și nu ar fi impresionat pe nimeni: alegerile prezidențiale din România se câștigă cu 6 milioane de voturi. În continuare, dacă turul 2 nu ar fi fost anulat, ar fi câștigat Lasconi. Însă Lasconi nu e sub controlul serviciilor secrete, după cum s-a demonstrat în mod repetat, de asta au fost anulate alegerile.

      Faptul că lui George Simion nu i-a fost interzisă candidatura, nici în 2024, nici 2025, denotă că el se află sub controlul serviciilor secrete și nu reprezintă o îngrijorare reală pentru acestea. Pentru moment, alegerile prezindențiale nu sunt necesare, există un președinte ales, care își va duce mandatul la capăt. Însă România are acum nevoie de alegeri parlamentare autentice, nominale, nu de butaforia cu liste de partid.

      • Am propus mai demult un sistem care sa limiteze dezavantajele celui actual, vot nominal urmat de demisia din partid dupa alegere in senat, vot exclusiv pentru partid (fara lista de persoane) pentru camera (pentru a preveni migrarea intre partide si a limita efectul de „locomotiva”). Nu sunt sigur ca ar fi eficient 100%.
        Pe de alta parte, primarii sunt votati nominal. Cat la suta dintre cetateni ar putea raspunde la intrebarea cine este primarul localitatii sectorului in care traieste?
        Efectul de locomotiva exista si s-ar face simtit inclusiv in cazul votului nominal. Sa ne amintim din anii 90, „cu cine votezi bre?”, „pai cu ai lui Iliescu”. Iar un exemplu recent, primarul Tuta (un ilustru necunoscut) a castigat cu sloganul „garantez ca Tuta face” semnat Chiliman.

        • „vot nominal urmat de demisia din partid dupa alegere in senat,”

          Așa o fi în Statele Unite, senatorii demisionează din partid după ce sunt aleși?! De ce e mereu nevoie să reinventeze România apa caldă? Democrația modernă e aceea care funcționează de 250 de ani în Statele Unite. România nici măcar nu exista ca stat pe vremea aceea, iar acum dăm lecții de democrație americanilor?!

          „Cat la suta dintre cetateni ar putea raspunde la intrebarea cine este primarul localitatii sectorului in care traieste?,”

          Ce relevanță are asta? Primarul are legitimitate fiindcă e ales nominal. Chiar și cei care nu l-au votat vor găsi cu ușurință prieteni și cunoștințe care au votat pentru acel primar.

          „Nu sunt sigur ca ar fi eficient 100%.”

          Asta de-acum se încadrează la românisme. Ăsta e criteriul după care se adoptă o măsură, să fiți dvs ”sigur că ar fi eficient 100%”?! Nici dacă v-ar fi investit cineva să redactați o nouă Constituție pentru România, tot nu ar fi acceptabile asemenea argumente.

          • Vroiam doar sa adaug ca de vreme ce o persoana urmarita penal sau cu condamnari la activ, inclusiv pentru coruptie, poate castiga sau trage dupa ea o intreaga lista (au fost cazuri in care au castigat chiar din inchisoare), e clar ca lumea nu e interesata de cine candideaza, ce calitati are, ci de ce promite sau de cine e sustinut. Ar mai fi multe de adaugat, dar n-are rost.
            In rest, singurul „românism” adevarat e stilul dvs de atoatestiutor. Peste tot exista oameni incapabili de dialog, care cred ca le stiu pe toate, dar nicaieri n-am observat un asemenea nivel ca in Romania, intradevar ar merita un studiu sociologic.

        • ”de vreme ce o persoana urmarita penal sau cu condamnari la activ, inclusiv pentru coruptie, poate castiga sau trage dupa ea o intreaga lista (au fost cazuri in care au castigat chiar din inchisoare), ”

          Da, stimate domn, exact asta înseamnă democrația: dacă instanța de judecată nu i-a interzis și dreptul de a fi ales, omul are dreptul de a candida și de a fi ales, chiar dacă se află în închisoare. Faptul că aveți dvs niște standarde morale aflate mai presus de lege, asta se încadrează la românisme, așa cum spuneam. Narcisism ar fi termenul corect.

          ”singurul „românism” adevarat e stilul dvs de atoatestiutor.”

          Ad hominem, eterna soluție pentru lipsa de argumente 😀
          Nu e nevoie să fiu eu ”atoatestiutor”, lipsa de cunoștința despre democrația americană și promovarea partidocrației ca surogat sovietic de democrație se văd cu ochiul liber. Aveți deja vot pe liste de partid în România, vi se pare că asta e democrație? Dacă un titular devine indisponibil, următorul de pe listă îi ia automat locul, fără să se mai organizeze alegeri. Asta e ”democrația” românească de azi.

          În rezumat, dvs nu înțelegeți democrația autentică, așa cum se aplică ea în State, de 250 de ani încoace. Dvs aveți o colecție de idei personale, unele dintre ele de inspirație sovietică. Ion Iliescu înțelegea mai multă democrație.

  5. Cum este „manipulată dezamăgirea” cuiva care are nevoie două joburi ca să trăiască mai rău decât când avea unul, acum 15 ani?
    Cauzele profunde ale nemulțumirii nu așteaptă să fie descoperite undeva în viitor, după o muncă de cercetare titanică. V-ați gândit să vă uitați la indicele Ginni? Poate ascultați un interviu al lui Thomas Piketty? (Știu, aici pe Contributors e chic să fii de dreapta, veteroliberal, eventual să ai mustățile răsucite în sus, dar… poate se merită o încercare …)

  6. In politica se opereaza cu termeni vagi, niciodata clar definiti si unanim acceptati, ceea ce permite propagandei sa atace/apere pe oricine in functie de finantatori.

    Unde e definit conceptul de democratie, ca sa inteleaga oricine daca chiar exista asa ceva in statul X, sau doar se pretinde ca ar exista?

    Pina si Ceausescu vorbea de democratie. Democratia socialista din capul lui. Dar uneori, pentru ca nu putea sa-i puna in discutie pe clasici, vorbea si despre dictatura proletariatului. Si nu am avut nici una, nici alta, ci o dictatura personala.

    Faptul ca in democratie majoritatea decide nu mai inseamna mare lucru in conditiile in care manufacturarea consimtamintului e deja floare la ureche pentru expertii in influentare din mainstream media deghizati in jurnalisti. Sint foarte multe exemple in anii din urma, dar masele largi, populare, habar nu au pe ce lume traiesc si continua sa mearga la vot ca oile dupa magar.

    Un caz teribil a fost showul prin care George H.W. Bush a obtinut, in doar citeva ore, sprijinul majoritatii americanilor pentru „Operation Desert Storm” in ianuarie 1991″ („The First Gulf War”) cu ajutorul unei asa numite „atrocity propaganda”, in rolul principal (Nurse Nayirah) fiind distribuita (asta s-a aflat mai tirziu) fiica ambasadorului kuweitian in America, scenariul si regia apartinind firmei de PR Hill & Knowlton finantata de „Citizens for a Free Kuwait”.

    Citez:
    Mărturia lui Nayirah a fost distribuită prin intermediul MediaLink, o firmă care deservea aproximativ 700 de posturi de televiziune americane.

    Difuzare: Hill & Knowlton a filmat audierea și a trimis un comunicat video către MediaLink.

    Difuzare imediată: Fragmente difuzate în cadrul emisiunilor „Nightline” de la ABC și „Nightly News” de la NBC, ajungând la un număr estimat de 35–53 de milioane de telespectatori în aceeași seară.

    Impact: Mărturia a fost larg mediatizată pe aceste rețele, contribuind la formarea opiniei publice în favoarea Războiului din Golf.

    Sint convins ca in viitor lucrurile vor merge, „unse” de AI, chiar mai bine decit pina acum.

    Lasati orice speranta…

    • Propaganda, propaganda …. dar asta nu inseamna ca Saddam Hussein, unul dintre varfurile terorismului mondial, nu a primit exact ceea ce merita, impreuna cu toata gasca de criminali aflati in siajul sau. In mod normal nu ar fi fost nevoie de niciun fel de propaganda, pentru ca neutralizarea si eliminarea unor regimuri criminale ar trebui sustinuta de orice fel de fiinta care, macar in sinea sa, se crede fiinta umana.

      Drept pentru care orice fel de fiinta care sustine criminali ( precum Putin, saracutii palestinieni din Gaza aplaudaci de criminali Hamas, Gardienii Revolutiei din Iran, etc ) sau talhari si escroci ( precum o intreaga pegra de urmasi ai securism-comunismului autohton), ar trebui decazuta din statutul de fiinta umana, pe care nu-l merita. Nu exista niciun fel de scuza pentru cei care sustin prin diverse mijloace, inclusiv prin vot, infractori din categoriile mai sus mentionate. Faptul ca ajung in a sustine criminali si infractori din cauza propagandei, nu e o scuza, nu-i face pe acesti sustinatori mai umani decat cei care sustin criminali si infractori din interes propriu.

      PS Dictatura personala a lui Ceausescu a fost o forma de dictatura a proletariatului, pentru ca „teoreticienii” comunismului au statuat ca dictatura proletariatului se exercita prin cei mai iubiti fii ai proletariatului respectiv, adica scursurile societatii, cei mai nescoliti, mai lipsiti de umanism si mai brutali exponenti ai proletariatului. Iar acum, in zilele noastre, in contemporaneitate, cu sprijinul unor mase imense de imbecili, se incearca reinstaurarea dictaturii prostilor, a mocofanilor si derbedeilor, a escrocilor si hotilor, asupra celorlalti ( care nu misca nici macar un deget impotriva acestei agresiuni impotriva lor). Tragic !!!

    • ”Unde e definit conceptul de democratie, ca sa inteleaga oricine daca chiar exista asa ceva in statul X, sau doar se pretinde ca ar exista?”

      Simplificat la maximum, democrația reprezentativă este sistemul politic în care membrii corpului legislativ sunt aleși de către cetățeni. Și de-aici încep amănuntele: existența ”corpului legislativ” (Parlamentul) presupune că legile sunt adoptate în Parlament, nu că emite guvernul ordonanțe de urgență. Membrii guvernului nu sunt aleși de către cetățeni, deci o țară guvernată prin ordonanțe de urgență nu este o democrație.

      Mai departe: când cetățenii nu pot alege pe cine vor ei, ci doar niște liste de partid, aceea nu este o democrație. Alegerile trebuie să fie libere și corecte. Alegerile din România nu sunt libere, deci nu pot fi considerate corecte, chiar dacă rezultatele votului nu sunt falsificate (să presupunem că nu sunt).

      ”Faptul ca in democratie majoritatea decide nu mai inseamna mare lucru in conditiile in care manufacturarea consimtamintului e deja floare la ureche pentru expertii in influentare din mainstream media deghizati in jurnalisti. (…) George H.W. Bush a obtinut, in doar citeva ore, sprijinul majoritatii americanilor pentru „Operation Desert Storm” in ianuarie 1991”

      Nu ”majoritatea decide”, pentru că nu vorbim de vreun referendum. În Statele Unite se practică o democrație reprezentativă, nu o democrație directă. În punctul ăsta începe propaganda anti-americană și propaganda anti-democrație. Deciziile lui George H.W. Bush nu aveau nevoie să fie validate prin referendum și nici nu au fost validate prin referendum.

      ”Mărturia a fost larg mediatizată pe aceste rețele, contribuind la formarea opiniei publice în favoarea Războiului din Golf. ”

      Asta ține de relația dintre guvernul american și propriii cetățeni, nu de mecanismul de luare a deciziilor. Mass-media pro-guvernamentală poate prezenta aspectele care justifică deciziile guvernului (în Statele Unite președintele este și șeful guvernului, nu există funcția de prim-ministru). În timp ce mass-media ostilă guvernului sau mass-media internațională poate prezenta aspectele care critică deciziile guvernului.

      Revenind la comentariul în sine, așa arată propaganda rusească ”inteligentă”: pe baza unor jumătăți de adevăruri, se construiește un narativ fals, din care să rezulte că Statele Unite nu sunt o democrație. Însă la fel ca în multe alte ocazii, asta e propagandă rusească de uz intern, pentru propriii ”intelectuali”. În lumea occidentală se discută public și deschis despre mecanismele de guvernare, iar România era pe ultimul loc în Uniunea Europeană, chiar și înainte de anularea alegerilor.

      • Propaganda ruseasca “inteligenta” arata ca discursul tau, @Harald: preia mesajele lui Putin si le prezinta ca venind de la adversarii lui. Prezinta sabotajul rolului de conducator al US in impunerea (in 1945) si mentinerea (intre 1945-2024) a ordinii mondiale ca fiind fiind in avantajul libertatii si al US.

  7. Caderea democratiei in derizoriu are cauze economice si sociale mai adanci. Un loc aparte il detine polarizarea sociala, extinderea tot mai evidenta a saraciei. Apoi lupta pentru resurse energetice si minerale, in curand si cea pentru apa si terenuri fertile. Iar retelele digitale au intensificat miscarile populiste, iar guvernele nu au gasit solutii de crestere economica.

  8. In opinia mea, partidele populiste/suveraniste sunt finantate de ei care nu doresc o Europa unita si puternica.
    Prin urmare, prima solutie ar fi ca serviciile secrete sa fie mai vigilente si sa urmareasca banii care finanteaza aceste partide si liderii lor.
    Dupa care ar urma corectarea greselilor ce sunt exploatate.
    Altfel, blablabla.
    Si N.B.: PSD este un partid populist, care cocheteaza mult prea mult cu suveranistii, si ideile suveraniste, ca sa fie considerat curat. Liderii S-D europene nu sesizeaza nimic? Accepta bataia de joc pe fata?

    • Hahahaha. Tu habar n-ai ca AUR a fost infiintat si e controlat de SRI. Subiectul articolului nu are nicio legatura cu Romania, unde problema a fost rezolvata inca de la inceput.

      • Nu e neaparat gresit ce sustine @mongolul. De exemplu, se poate completa cu “serviciile sa aibe mai multa grija, inclusiv in interiorul serviciilor.”

  9. Antidotul este buna guvernare și rezolvarea problemelor cetățenilor și nu DEI și bifarea unor obiective din agenda falsului progresism corect politic de extremă stânga care este o ideologie transpartinica.Ignorarea realității sau chiar negarea din motive politico-ideologice in numele combaterii extremismului de dreapta ( că și când nu ar exista și unul de extremă stânga niciodată pomenit) a adus lumea democratică în impas.In orice țară din lume problemele care trebuie rezolvate de către politicieni sunt;;șomajul,inflația, asigurarea unor servicii medicale de calitate la un preț accesibil,educație de calitate la un preț accesibil,siguranță curtenilor nu a infractorilor,reducerea corupției la un minim posibil,păstrarea și dezvoltarea identității naționale nu a multiculturalismului daca țara respectivă nu e multinațională,asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești,egalitate în drepturi nu privilegii pentru orice fel de minorități,promovarea în societate prin aplicarea principiilor meritocrației nu pe baza de cote pentru diverse grupuri minoritare

  10. Am avut un coleg de munca turc. In Bucuresti, pe vremea lui Ceausescu. Avea o parere foarte proasta despre partidele politice din Turcia. Unul dintre acestea se numea Partidul Dreptatii. „Cei mai mari hoti”, imi zice turcul rizind. Invidiosi pe succesul de public al gastii care a inventat Partidul Dreptatii, o alta gasca a scos pe piata Partidul Adevaratei Dreptati. „Astia sint si mai mari hoti decit cei din Partidul Dreptatii”, m-a lamurit turcul. A trecut in revista si alte partide din Turcia si calificativele erau aceleasi: niste hoti cu totii.

    Un haitian, cu studii universitare la Bruxelles, fiul unui emigrant de profesie inginer, probabil singurul din Haiti, care parasise in graba tara de bastina la un moment dat fiindca, il citez pe fiu, „nu se mai intelegea cu Duvalier”, vorbea despre partidele din Haiti la fel ca turcul despre partidele din Turcia. Despre partidul numit „Masa Plina”… 😅😅😅 zicea revoltat: „pai, cum sa nu voteze un astfel de partid o populatie care facea foamea inca de la instaurarea republicii in 1804”? In plus ar fi fost nu doar incorect politic, dar sinucidere politica daca cineva ar fi atacat partidul „Masa Plina”.

    P.S.
    Haiti este, citez, „prima republică neagră din lume – singura țară fondată de foști sclavi care au câștigat independența prin revoluție, primul stat independent din Caraibe (1804) si singurul stat din istorie creat printr-o revoltă de sclavi.”

    Istoria acestui stat, cel mai sarac din lume, imi aminteste de omul din Tecuci care avea un motor…

  11. Pana la urma de ce au aparut partidele populiste? Deoarece partidele clasice si-au batut si isi bat joc in continuare de alegatorii lor. In loc sa se preocupe de izolarea populistilor mai bine s-ar uita prin propria ograda si ar incepe de acolo curatenia. Alegatorii te trimit in parlament sa lucrezi pentru ei nu impotriva lor si apoi te miri ca apar populistii? Cata minte trebuie sa iti lipseasca sa faci asa ceva?

  12. Partidele politice vechi, precum PSD, PNL, USR, au devenit in timp mafii politice, adica guvernau doar in interesul lor, a propagandistilor lor, a tucarilor si acolitilor lor. De restul populatiei nu ii interesa. Plus ca serveau interele celor de la Bruxelles, nu pe cele ale romanilor. AUR este mai mult o miscare, decat un partid politic. Miscarea aduna mai eficient doleantele unui popor obidit de conducatorii lui. Miscarea suveranista asta face, aduna toate energiile unui popor jecmanit si furat de mafiile politice perindate pe la guverne, care pun biruri tot mai mari poporului, iar lor isi dau salarii si pensii SPECIALE. In plus fabrica dosare politice, manipuleaza si mint poporul, reducand la tacere vocea celor care ii incomodeaza spunand adevarul. Asta pentru ca valorile lor sunt: minciuna, furtul, inclusiv al voturilor, nedreptatea, nepotismul, exact ca la mafioti. Iar poporul astazi s-a dumirit de minciunile lor, de propaganda lor zilnica prin massmedia de casa, aservita lor si nu mai are nici o farama de incredere in acesti mafioti politici. Poporul vrea schimbare si asta se va si intampla, mai devreme sau mai tarziu, iar ziua aceea nu e departe.

    • Care sunt valorile celor care conduc AUR? Sunt cele pe care le vedem lângă Arestul Poliției Capitalei Sunt cele proclamate de Simion și Georgescu ? E casa de 35000 de euro? Sunt teoriile conspiraționiste și antivacciniste?Antioccidentalismul și antiucrainismul sunt valori? Violența fizică și verbală manifestată de cei care l însoțeau pe Georgescu în vizitele lui prin tara? astea și multe altele de același fel sunt valorile lor? Nu cred că alegerea trebuie sa fie între rău și mai rău.

    • 1. Poti da exemple concrete despre cum a guvernat USR in interesul membrilor sai? A introduce in aceeasi oala USR cu PSD mi se pare cel putin lipsa de capacitate de observare obiectiva a realitatii … ca sa folosesc o exprimare blanda relativ la ceea ce ai scris.

      2. Cum explici faptul ca „miscarea suveranista” a votat in parlament mentinerea pensiilor speciale, alaturi de clica PSD care este autorul moral al legiferarii acestor mizerii? AUR a votat permanent alaturi de PSD, legiferand demersuri impotriva interesului national.

      3. Poporul vrea schimbare, dar nu are mintea necesara sa o produca. Pentru ca votand o clica de impostori, numita AUR, infiintata de catre PSD si clicile de origine securisto-comunista, nu va realiza nicio schimbare, doar va consolida pozitia mafiilor de sorginte comunista care macina societatea romaneasca de 36 de ani.

  13. Într-adevăr, FPÖ sau VVD au ieșit foarte prost din experimentul exercitării puterii […]””
    Nu e neaparat fondul problemei, insa cred ca autorul confunda partidele in Olanda. In ceea ce priveste VVD, acest partid nu este defel considerat extremist, ci de centru-dreapta. In plus, nu se poate spune ca a iesit prost. Procentajul primit la alegeri a scazut dupa mai multe legislaturi in care a desemnat premierul, insa continua sa fie o forta importanta in parlament si este parte a guvernului:
    https://en.wikipedia.org/wiki/2025_Dutch_general_election

    Probabil autorul se refera la fractiunea parlamentara PVV, condusa de Geert Wilders, sau de FvD (varianta olandeza a AUR). Ambele sunt vazute drept partide extremiste. PVV a fost cel mai mare partid inainte de ultimele alegeri, insa nu a fost in stare sa guverneze nici macar in politicile ministerelor pe care le conducea. Tot ce a reusit a fost sa prooace alegeri anticipate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

„Superb documentată, născută dintr-o mare dragoste intelectuală, cartea Clarei Mareș vine să întregească luminos imaginea noastră despre condiția intelectualului antitotalitar în regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuiții metafizice, memorialist și romancier de înaltă clasă, autor al unor pagini de neuitat despre libertate și sclavie în secolul lagărelor de concentrare și al tribunilor sociopați, I.D. Sîrbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis să apere valorile esteticului și ale Rațiunii la ceasul anexării culturii de către dictatură.” (Vladimir Tismăneanu)

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro