Partea de est a actualei Republici Federale Germania, care făcuse parte din blocul sovietic între 1945 și 1990, a ratat transformarea culturală prin care a trecut Occidentul începând cu anii 1970.
Alegerile regionale din septembrie 2026 din Saxonia-Anhalt ar putea părea, având în vedere populația redusă a acestui land est-german — 2,12 milioane de locuitori —, un eveniment european minor. Și totuși, scrutinul reprezintă o cotitură istorică în evoluția politică a Republicii Federale Germania, cea mai mare țară și economie a Europei, de la fondarea sa, în 1949. Pentru prima dată, un partid radical de dreapta — așa-numita „Alternativă pentru Germania”, cunoscută sub abrevierea germană AfD și înființată în 2013 — a obținut, cu un rezultat de 43,8%, o victorie de asemenea proporții într-un scrutin regional.
AfD a câștigat 39 din cele 83 de mandate din parlamentul regional al Saxoniei-Anhalt, apropiindu-se astfel de majoritatea absolută. Negocierile de coaliție și rundele de vot din parlament din următoarele săptămâni vor arăta dacă AfD va reuși să preia și executivul landului. Un guvern regional dominat de AfD — dacă se va concretiza — ar reprezenta o turnură și mai gravă decât alegerile în politica germană.
Fiind o mișcare naționalistă, eurosceptică și anti-imigrație, precum și un partid monist cultural1, iliberal din punct de vedere politic, dar libertarian din punct de vedere economic, AfD se situează la marginea dreaptă a spectrului politic german, altminteri liberal și pro-european, format din democrați creștini, sociali, liberali și verzi. Unele dintre organizațiile regionale ale AfD, între care și cea din Saxonia-Anhalt, au fost clasificate de Oficiul Federal pentru Protecția Constituției drept „extremiste”, adică drept ostile ordinii liberal-democratice consacrate constituțional în Germania. Din cauza poziției ambivalente a AfD față de trecutul fascist al Germaniei, chiar și multe alte partide radicale de dreapta din Europa, precum Adunarea Națională din Franța, refuză să coopereze cu naționaliștii germani la nivel european. Dimpotrivă, Elon Musk și Donald Trump au salutat amândoi public succesul electoral al AfD.
Deși AfD cuprinde o facțiune fascistă, nici ascensiunea organizației în ansamblu, nici creșterea electoratului său în ultimii zece ani nu indică o revenire iminentă a nazismului german. Dimpotrivă, AfD funcționează în multe privințe ca un partid de protest, care reușește să canalizeze frustrarea socială, dezamăgirea politică și pesimismul cultural. Acest lucru privește îndeosebi Germania de Est, care a făcut parte din blocul sovietic între 1945 și 1990 și care numără astăzi (fără Berlin) 12,4 milioane dintre cei 83,5 milioane de locuitori ai Germaniei. Pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG) comuniste, AfD este mult mai popular decât pe teritoriul Germaniei de Vest, care este o democrație politică încă din 1949.
Adesea, lipsa de experiență democratică a est-germanilor și turbulențele anilor 1990, marcați de tranziția socio-economică, sunt invocate pentru a explica diferența de comportament electoral. Aceste traume, ca și exodul tinerilor și al femeilor din Germania de Est, prezența redusă a bisericilor creștine și îmbătrânirea rapidă a societății de acolo, constituie explicațiile obișnuite pentru preferința „Ossis”-ilor (a esticilor) atât pentru partidele antisistem de extremă stângă, cât și pentru cele de extremă dreaptă. În Germania de Est există, de asemenea, convingerea larg răspândită că „Wessis” (vesticii) nu ar fi manifestat și nu ar manifesta suficient respect față de „Ossis”.
în Germania de Est, un factor determinant, poate cel mai puternic, pentru un sprijin scăzut în ceea ce privește democrația liberală ține de faptul că, aflată sub ocupație sovietică, aceasta a ratat liberalizarea și pluralizarea societății vest-germane de după revoltele studențești din 1968 din întreg Occidentul. Începând cu anii 1970, societățile occidentale au fost tot mai puternic modelate de individualism, pluralism, feminism, ecologism, postcolonialism, cosmopolitism și alte idei anti-conservatoare. Est-germanii din RDG au fost însă feriți până în 1989 de aceste tendințe din cauza Cortinei de Fier. Ei au păstrat, mai mult decât vest-germanii, rămășițele culturii politice germane tradiționale — ierarhică, iliberală și etnocentrică —, care își are originea în perioada imediat postbelică și chiar în cea antebelică.
Decalajul cel mai important dintre evoluțiile culturale ale Germaniei de Vest și ale Germaniei de Est se referă la profunzimea reflecției asupra semnificației istorice și politice pe care perioada fascistă din 1933-1945 o are pentru germanii de după război. În Germania de Vest, crimele de masă naziste și responsabilitatea germană pentru ele, eșecul istoric al antifascismului german și implicațiile acestora pentru prezent au ajuns să fie discutate, cercetate și problematizate în cadrul unei dezbateri cuprinzătoare, întinse pe mai multe decenii. Această dezbatere națională a devenit cunoscută sub eticheta de Vergangenheitsbewältigung, care s-ar putea traduce prin „asumarea trecutului”.
Ce-i drept, politicile educaționale, abordările critice și discursul public privind originile, natura și consecințele crimelor germane din perioada nazistă au fost extinse pe teritoriul fostei RDG în urma reunificării Germaniei din 1990. Totuși, participarea tardivă și parțial impusă a esticilor la Vergangenheitsbewältigung a dus la un scepticism mult mai redus față de extremismul de dreapta decât în societatea vest-germană. Aceasta a avut drept rezultat și un grad mai ridicat de antiamericanism în estul Germaniei decât în vestul ei.
Astăzi, acest lucru se exprimă, între altele, printr-un sprijin mai mare pentru regimul antioccidental al lui Vladimir Putin și prin toleranța față de legăturile AfD cu Moscova. În timp ce toate partidele germane de centru au ajuns să sprijine Ucraina, atât extrema dreaptă, cât și extrema stângă din Germania au adoptat o poziție mai mult sau mai puțin pro-putinistă și se opun deopotrivă sancțiunilor împotriva Rusiei și ajutorului militar pentru Kiev. Deocamdată, sistemul politic german — proporțional, parlamentar și pluripartidist — limitează influența AfD, care rămâne o forță politică în creștere, dar izolată și stigmatizată. Dacă naționaliștii germani nu se vor modera — cum s-a întâmplat recent, de pildă, cu dreapta radicală suedeză și italiană — și nu vor deveni astfel un posibil partener de coaliție, influența directă a AfD asupra politicii interne și externe a Germaniei va rămâne limitată.
- „Culturally monist” e opusul lui „multicultural”: ideea că o societate trebuie să aibă o singură cultură dominantă și nu mai multe care să coexiste( pe picior de egalitate. În cazul AfD, e vorba de teza Leitkultur — cultura germană ca normă unică la care nou-veniții trebuie să se alinieze.(Nota editor) ↩︎
