România se află într-o situație în care o singură treaptă poate schimba natura riscului perceput de investitori. Ratingurile acordate de marile agenții sunt plasate la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor: BBB− în metodologia Standard & Poor’s și Fitch, respectiv Baa3 în metodologia Moody’s. Următoarea treaptă în jos — BB+ sau Ba1 — înseamnă intrarea în categoria speculativă, cunoscută uzual drept „junk”.
Riscul nu mai este însă doar o posibilitate teoretică. Malgorzata Krzywicka, analistul principal Fitch pentru România, a avertizat într-un interviu acordat Bloomberg că România „rămâne fără timp”[i] pentru evitarea retrogradării dacă blocajul politic continuă și nu este adoptat un buget credibil pentru 2027. Declarația nu anunță o decizie deja luată, dar confirmă că fereastra în care retrogradarea poate fi evitată se îngustează.
Ce ar însemna însă, în mod concret, trecerea României în categoria „junk”?
1 Scăderea ratingului: ce înseamnă, de fapt
Ratingul suveran reprezintă evaluarea capacității și disponibilității unui stat de a-și achita datoriile. El nu măsoară direct nivelul de trai, calitatea generală a economiei sau performanța guvernului, ci riscul de credit suportat de cei care împrumută statul.
O retrogradare nu înseamnă automat incapacitate de plată și nici imposibilitatea de a mai contracta împrumuturi. Ea arată că agenția consideră că riscurile fiscale, economice, politice sau externe au crescut suficient pentru a justifica trecerea într-o categorie inferioară.
În cazul României, însă, o singură treaptă are o semnificație specială, deoarece marchează trecerea peste frontiera dintre categoria „investment grade” și categoria speculativă.
Nici această frontieră nu este absolută. Unii investitori și unii indici iau în calcul ratingul unei singure agenții, alții ratingul median sau evaluările a cel puțin două dintre cele trei agenții majore. De aceea, o retrogradare izolată și pierderea ratingului recomandat investițiilor la toate cele trei agenții reprezintă scenarii diferite.
2 „Fallen Angel”: ce înseamnă
În limbajul piețelor, un „Fallen Angel” este un emitent care a avut rating recomandat investițiilor și a fost retrogradat în categoria speculativă. Termenul nu desemnează automat un stat aflat în incapacitate de plată. El descrie trecerea peste o frontieră instituțională importantă, ca urmare a deteriorării profilului de risc.
România a mai trecut printr-o asemenea situație. În 2008, Standard & Poor’s și Fitch au retrogradat-o sub pragul „investment grade”, în timp ce Moody’s a menținut-o la Baa3. România a revenit ulterior în categoria recomandată investițiilor și la celelalte agenții. Ungaria a fost retrogradată sub „investment grade” de cele trei mari agenții în perioada 2011–2012 și a revenit în această categorie în 2016. Portugalia a coborât în categoria speculativă în timpul crizei datoriilor suverane europene și a revenit ulterior la „investment grade”. Africa de Sud și-a pierdut ultimul rating „investment grade” în martie 2020 și se află în continuare sub această limită. Grecia reprezintă cazul extrem, în care degradarea ratingului a făcut parte dintr-o criză mult mai profundă a datoriei suverane. Tocmai din acest motiv, cazul Greciei nu constituie un scenariu de bază relevant pentru România.
| Țara | Retrogradarea sub „investment grade” | Revenirea la „investment grade” |
| România | 2008 – S&P și Fitch; Moody’s a păstrat Baa3 | 2011 – Fitch; 2014 – S&P |
| Ungaria | 2011 – Moody’s și S&P; 2012 – Fitch | 2016 – toate cele trei agenții |
| Portugalia | 2011 – Moody’s și Fitch; 2012 – S&P | 2017 – S&P și Fitch; 2018 – Moody’s |
| Grecia | 2010 – S&P și Moody’s; 2011 – Fitch | 2023 – S&P și Fitch; 2025 – Moody’s |
| Africa de Sud | 2017 – S&P și Fitch; 2020 – Moody’s, pierzând ultimul rating „investment grade” | Nu a revenit până în septembrie 2026 |
Exemplele arată că statutul de „Fallen Angel” poate fi temporar sau se poate prelungi mulți ani. Ratingul nu stabilește singur evoluția ulterioară; contează motivele retrogradării și capacitatea statului de a le corecta.
3 Cât de probabilă este retrogradarea ratingului?
După o menținere a ratingului problematică, Fitch indică explicit două categorii de factori care ar putea conduce, individual sau împreună, la retrogradarea României:
1. Incapacitatea de a adopta măsuri suplimentare de consolidare fiscală care să conducă la stabilizarea datoriei publice în raport cu PIB-ul, inclusiv din cauza unui blocaj politic prelungit;
2. Apariția unor efecte adverse asupra finanțării externe, lichidității sau stabilității macroeconomice, generate de tensiunile politice ori de menținerea deficitelor fiscal și de cont curent la niveluri ridicate.
Acestea sunt și cele două direcții principale în care trebuie analizat riscul.
3.1 Blocajul politic și bugetul pentru 2027
Riscul politic relevant pentru rating nu este simpla existență a conflictelor dintre partide. Problema apare atunci când acestea împiedică adoptarea și aplicarea deciziilor fiscale.
Avertismentul Malgorzatei Krzywicka face explicită această legătură. Cu cât criza politică se prelungește fără un guvern funcțional, cu atât cresc îndoielile privind predictibilitatea fiscală și capacitatea României de a realiza ajustarea necesară.
Fitch estimează că România mai are nevoie de o ajustare fiscală de aproximativ 1,5% din PIB pentru a ajunge la soldul primar necesar stabilizării datoriei publice. Nu este vorba mecanic despre reducerea deficitului bugetar total cu exact 1,5 puncte procentuale, ci despre îmbunătățirea poziției fiscale până la atingerea unui excedent primar capabil să oprească majorarea ponderii datoriei în PIB.
Execuția bugetară din prima parte a anului 2026 a oferit unele semnale favorabile, dar rezultatul trebuie interpretat cu prudență. O parte a ajustării poate proveni din amânarea unor achiziții necesare, plăți, livrări sau investiții. Acestea pot îmbunătăți temporar deficitul de numerar, dar nu pot fi amânate la nesfârșit.
Problema nu este doar deficitul raportat la un anumit moment, ci sustenabilitatea reducerii sale. Un buget întârziat, construit pe ipoteze nerealiste sau lipsit de măsuri credibile ar confirma exact riscul politic descris de Fitch. Un buget prudent, adoptat la timp și susținut de un consens politic minim ar reduce semnificativ acest risc.
Slăbiciunea politică a guvernelor din mai multe legislaturi, combinată cu conflictele interne ale coalițiilor, este unul dintre motivele pentru care reformele structurale reale și coerente au rămas mai degrabă un deziderat.
Testul principal va fi bugetul pentru 2027. Nu este suficient ca cifrele să se închidă contabil pentru un singur an. Agențiile vor urmări dacă măsurile adoptate pot stabiliza datoria pe termen mediu și dacă există capacitatea politică de a le aplica.
Următoarea evaluare importantă este cea programată de Standard & Poor’s pentru 2 octombrie 2026. Fitch are programată o nouă evaluare în ianuarie 2027, când credibilitatea bugetului pentru anul viitor va putea fi analizată mult mai concret.
3.2 Riscurile externe
A doua condiție indicată de Fitch privește apariția unor șocuri cu efecte asupra finanțării externe, lichidității sau stabilității macroeconomice.
Mediul internațional este deja caracterizat de războiul din Ucraina, tensiunile și perturbările din zona Strâmtorii Hormuz și din Orientul Mijlociu, fragmentarea comercială, volatilitatea costurilor energetice și creșterea incertitudinii politice. Acestea nu mai sunt doar riscuri ipotetice, ci elemente ale realității economice.
Întrebarea relevantă este dacă apare un șoc suplimentar suficient de puternic pentru a modifica accesul României la finanțare. Semnalele importante ar fi creșterea persistentă a spreadurilor și a CDS-urilor, rezultate slabe la licitațiile de titluri de stat, presiuni asupra cursului de schimb sau reducerea rezervelor și a lichidității.
În prezent nu există dovezi că România s-ar confrunta cu o criză de finanțare externă. Există însă o vulnerabilitate ridicată, determinată de deficitele gemene și de necesarul mare și repetat de împrumut.
România nu poate controla mediul internațional, dar caracterul imprevizibil al acestuia nu poate justifica lipsa pregătirii. Atunci când știi că vine iarna, îți montezi cauciucurile de iarnă chiar dacă nu poți anticipa ziua primei ninsori.
Echivalentul financiar înseamnă reducerea deficitului, constituirea unor rezerve de lichiditate, prefinanțarea necesarului de împrumut, prelungirea maturității datoriei și adoptarea unui buget credibil. Un stat nu poate împiedica apariția șocului extern, dar poate evita ca acesta să se transforme într-o criză de finanțare.
Dacă șocul găsește România fără guvern stabil, fără buget și cu un necesar foarte mare de împrumut, consecințele nu mai pot fi atribuite exclusiv mediului internațional. Evenimentul declanșator poate fi extern, dar vulnerabilitatea care îl transformă în criză este internă.
3.3 Ce spune piața
Din punct de vedere empiric, contează percepția pieței financiare.
Datele publicate de profesorul Aswath Damodaran[ii] pentru începutul lunii ianuarie 2026 oferă o comparație relevantă. Grecia, India și România aveau toate ratingul Moody’s Baa3 și aceeași primă teoretică de risc asociată ratingului. CDS-ul efectiv era însă de 0,61% pentru Grecia, 0,66% pentru India și 1,97% pentru România.
Riscul României era astfel evaluat de piață mult peste cel al altor state cu același rating. CDS-ul României era mai apropiat de cel al unor state din categoria speculativă, precum Serbia, Brazilia sau Africa de Sud.
Până la sfârșitul lunii aprilie, CDS-ul României scăzuse la aproximativ 167 de puncte de bază, iar la mijlocul lunii septembrie ajunsese în jurul valorii de 144 de puncte de bază[iii]. Evoluția arată că piața a recunoscut unele îmbunătățiri fiscale și efectul intrărilor de fonduri europene. Totuși, CDS-ul României rămânea cel mai ridicat dintre statele cu rating recomandat investițiilor urmărite în comparația Bloomberg. În septembrie, randamentul obligațiunilor în lei pe zece ani se situa în jurul valorii de 7,3%.
Randamentul în lei nu poate fi asociat mecanic unui anumit rating. El include inflația anticipată, politica monetară, riscul valutar, lichiditatea și prima de maturitate, pe lângă riscul de credit.
Piața a inclus deja în preț o parte importantă a riscurilor fiscale și politice ale României, fără să considere retrogradarea inevitabilă. Mai exact, piața taxează vulnerabilitatea României, dar nu a inclus complet un scenariu de pierdere a ratingului „investment grade” la toate cele trei agenții.
Coroborând cele trei direcții de analiză, scenariul „Fallen Angel” trebuie luat în serios, dar menținerea ratingului rămâne, deocamdată, scenariul principal. Nu mai este însă un scenariu confortabil. El depinde tot mai mult de rezolvarea blocajului politic și de credibilitatea bugetului pentru 2027.
4 Scenariul „Fallen Angel”: ce ar însemna?
Prima consecință ar fi una tehnică. Fondurile ale căror mandate permit exclusiv active „investment grade” ar putea fi obligate să reducă sau să vândă expunerea pe România. Efectul depinde de agenția care face retrogradarea și de regulile fiecărui fond sau indice. O singură retrogradare nu produce același efect ca pierderea ratingului la două sau trei agenții.
Ieșirea unor fonduri nu înseamnă dispariția cererii pentru titlurile României. În locul investitorilor cu mandate restrictive pot intra fonduri specializate în obligațiuni cu randament ridicat, investitori în piețe emergente, cumpărători oportuniști și investitori locali. Aceștia acceptă riscuri mai mari în schimbul unor randamente mai mari.
România ar putea continua să se împrumute, dar la un preț care să compenseze riscul perceput. Costul mai ridicat nu s-ar aplica retroactiv întregii datorii existente. El ar afecta împrumuturile noi și datoria care ajunge la scadență și trebuie refinanțată. Impactul asupra bugetului s-ar acumula în timp.
Așa cum arată exemplele anterioare, recuperarea ratingului poate dura de la câțiva ani la peste un deceniu sau poate să nu se producă deloc. Durata nu poate fi estimată înaintea retrogradării, deoarece depinde de cauzele acesteia, de rapiditatea corecțiilor și de continuitatea politicilor adoptate.
4.1 Canalul fiscal
România plătește în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei sub formă de dobânzi, echivalentul a circa 3% din PIB. Chiar dacă datoria publică se află încă în jurul nivelului de 60% din PIB, costul serviciului datoriei crește rapid și consumă o parte tot mai mare a veniturilor bugetare.
Necesarul brut de finanțare pentru 2026 este estimat la aproximativ 275–285 de miliarde de lei. O parte importantă reprezintă refinanțarea datoriei ajunse la scadență. Din acest motiv, o creștere a randamentelor nu rămâne mult timp limitată la noile deficite, ci se transmite treptat și asupra stocului de datorie refinanțat.
Poate apărea astfel un mecanism de autoalimentare: retrogradarea mărește randamentele, refinanțarea devine mai scumpă, cheltuielile cu dobânzile cresc, deficitul este mai greu de redus, necesarul de împrumut rămâne ridicat, iar presiunea asupra ratingului continuă. Este așa-numitul efect de „bulgăre de zăpadă” al datoriei: atunci când costul datoriei crește mai repede decât veniturile și economia, stabilizarea ponderii datoriei în PIB devine tot mai dificilă. Numai într-un scenariu extrem și persistent acest mecanism poate ajunge să afecteze solvabilitatea statului.
Aici se află riscul principal al scenariului „Fallen Angel”. Nu dispariția imediată a finanțării, ci acumularea costului fiscal pe măsură ce datoria este rostogolită la dobânzi mai mari.
4.2 Canalul bancar
O retrogradare ar putea reduce valoarea de piață a titlurilor de stat deținute de bănci și ar putea crește costurile de finanțare, dar nu implică un colaps bancar.
Sistemul bancar este un punct forte al României. Băncile sunt bine capitalizate și dispun de lichiditate, iar BNR are instrumentele necesare pentru gestionarea unor tensiuni temporare pe piața în lei. În prima etapă, canalul bancar poate funcționa chiar ca un amortizor. Băncile locale pot absorbi o parte din emisiunile statului, iar BNR poate furniza lichiditatea necesară funcționării pieței.
Capacitatea băncilor de a sprijini statul nu elimină însă costul fiscal. În plus, dacă o parte tot mai mare a resurselor bancare este atrasă de necesarul de finanțare al statului, rămân mai puține resurse disponibile pentru creditarea economiei private.
Băncile nu reprezintă principalul risc de colaps, ci unul dintre canalele prin care costul mai ridicat al finanțării suverane se transmite către economie.
4.3 Investițiile private
Titlurile de stat reprezintă reperul față de care sunt evaluate creditele și investițiile. Dacă statul plătește mai mult, băncile și investitorii vor cere randamente mai mari și companiilor.
O dobândă mai mare reduce valoarea actuală a fluxurilor viitoare de numerar. Unele investiții care erau rentabile la un cost al capitalului de 7% nu mai sunt rentabile la 9% sau 10%. Pot fi amânate fabrici, proiecte energetice, dezvoltări imobiliare, achiziții de echipamente și extinderi ale capacităților de producție.
Aceasta este consecința structurală a retrogradării: nu dispariția instantanee a finanțării, ci reducerea numărului de proiecte fezabile și, implicit, a investițiilor private, inclusiv a investițiilor străine directe.
Statul poate continua să se împrumute la o dobândă mai mare. Proiectele private devenite nefezabile nu mai sunt realizate deloc. Este un cost de oportunitate care nu poate fi contabilizat, dar este cât se poate de real.
5 Problema de fond: reformele structurale
Reducerea deficitului nu poate fi obținută la nesfârșit prin amânarea plăților, blocarea unor achiziții necesare, înghețări temporare sau majorări succesive de taxe.
România are nevoie de reforme structurale adevărate: creșterea capacității de colectare, eliminarea cheltuielilor ineficiente, prioritizarea programelor publice, simplificarea administrației și crearea unui cadru fiscal predictibil.
Aceste reforme presupun mai mult decât măsuri tehnice. Este nevoie de o voință politică coerentă și puternică, capabilă să își asume costurile imediate ale ajustării și să păstreze direcția suficient timp pentru ca efectele să devină vizibile.
Agențiile de rating nu cer absența conflictelor politice. Cer dovezi că statul poate lua și aplica deciziile necesare pentru a-și păstra stabilitatea financiară. În final, pentru creditori aceasta este problema esențială.
Interesant este că Krzywicka respinge ideea că deficitul poate fi echilibrat prin stimularea creșterii economice.
Ideea este consistentă cu opinia mea exprimată anterior legată de reducerea efectului marginal al stimulentelor economice în momentul și contextul actual. Nuanța este corectă, avem nevoie de creștere economică care să nu mai fie dependentă de deficitul bugetar. Aici aș fi oarecum în opoziție cu economiștii mai multor partide, nici deficitul pentru salarii nici pentru investiții nu mai are efect, cel puțin în contextul actual. Suntem, cred eu, în sevraj după deficit excesiv, la mijlocul tratamentului de dezintoxicare.
6 Concluzie
Scenariul „Fallen Angel” nu este o catastrofă, dar în niciun caz nu este dezirabil.
România nu ar intra automat în incapacitate de plată, sistemul bancar nu s-ar prăbuși, iar accesul la finanțare nu ar dispărea. Alți investitori ar putea înlocui o parte dintre fondurile obligate să iasă, dar ar solicita randamente mai mari.
Adevăratul pericol este canalul fiscal. Dobânzile mai mari s-ar transmite treptat asupra datoriei refinanțate, ar majora serviciul datoriei și ar reduce spațiul disponibil pentru corectarea deficitului. Ulterior, costul mai ridicat al capitalului s-ar transmite către companii și ar elimina o parte dintre investițiile private.
Deocamdată, piața indică vulnerabilitate, nu o criză de finanțare. Diferența dintre cele două va depinde în primul rând de capacitatea politică de a adopta un buget credibil pentru 2027 și de a continua ajustarea fiscală fără artificii temporare.
Pierderea ratingului la o singură agenție a devenit un scenariu plauzibil dacă blocajul continuă. Pierderea categoriei „investment grade” la toate cele trei agenții rămâne un scenariu mai sever și mai puțin probabil, dar nu poate fi exclus dacă impasul politic se combină cu un șoc extern.
Scenariul „Fallen Angel” nu închide Fereastra 2027, dar reduce semnificativ capacitatea României de a o exploata. Resursele absorbite de serviciul datoriei și costul mai ridicat al capitalului ar limita tocmai investițiile private necesare valorificării acestei oportunități.
În ultimele zile, nervozitatea pieței a devenit vizibilă. La 23 septembrie, leul a atins un nou minim istoric față de euro, iar randamentul obligațiunilor pe zece ani a crescut în timp ce randamentele din Polonia, Cehia și Ungaria scădeau. O zi mai târziu, randamentul s-a apropiat de 7,6%, cel mai ridicat nivel din ultimul an, iar Bursa de Valori București pierdea 2,4%. Mișcările nu indică încă o criză de finanțare, dar arată că piața începe să taxeze explicit prelungirea blocajului politic înaintea evaluării S&P din 2 octombrie.
note:
[i] https://www.profit.ro/bloomberg/ultima-ora-analist-fitch-romania-risca-retrogradarea-la-junk-daca-impasul-politic-persista-22754122
[ii] https://pages.stern.nyu.edu/adamodar/New_Home_Page/datafile/ctryprem.html
[iii] https://www.profit.ro/bloomberg/ultima-ora-traderii-trateaza-obligatiunile-romaniei-junk-retrogradata-dobanzile-ridicate-atrag-investitori-imbunatatire-situatiei-necesita-continuarea-consolidarii-fiscale-bloomberg-22741522
noi deja stim ca suntem junk, e doar o chestiune de timp sa constate si ei
Pentru o parte din angajați, pentru o parte din furnizori, este deja junk. Pentru instituțiile financiare nu este. Pentru cei care împart banii nu va fi niciodată.
ati cumpara titluri de stat pe 10 ani cu 7,4% ? poate ca da, dar e deja in domeniul speculativ: acum e sub rata inflatiei, la anul nu se stie nici daca se vor mai tranzactiona; e probabil ca vom intra si in incapacitate de plata si poate ca vom si iesi in 10ani, dar economia are o cocoasa uriasa de purtat si nici nu prea mai are ce sa vanda de prin casa; investitii directe ? problema e sa ramana macar astea care mai sunt; fondurile de pensii ? deja BET-ul cade in cap; fonduri nerambursabile nu mai avem de impartit, nici statul n-o sa mai aiba buget de investitii; taxele pe capital deja sunt maximale, avantaje tehnologice ioc, calificare ioc, forta de munca scumpa, dar mai ales mediu politic si legislatie ostile, la care acum se adauga ostilitatea in crestere a electoratului; bani vor mai intra de la „institutiile financiare”, dar tot pentru consum, care ne va costa si mai scump; sau de la FMI, cu nu se stie ce consecinte; poate doar un val miraculos sa ne scoata inapoi in larg, pana nu esuam definitiv; se mai poate specula, ca asta inseamna de fapt „junk”
”România are nevoie de reforme structurale adevărate: creșterea capacității de colectare (…)”
România are deja un nivel de fiscalitate mai mare decât poate suporta economia reală. ”Creșterea capacității de colectare”, în condițiile actuale, mai poate fi obținută doar dacă se trece la naționalizări.
Mai devreme sau mai târziu, niște oameni vor trebui să înțeleagă că România are nevoie și de niște activități economice reale. Actualul ministru de Finanțe nu e capabil să înțeleagă asemenea lucruri, frenezia lui spre ”creșterea capacității de colectare” omoară și ce a mai rămas din economia reală.
Există o realitate pe care omul nu o înțelege, deși s-a mai petrecut și în anii ’90: românii își fac deja cumpărăturile în țările vecine, astfel încât consumul pe care îl poate fiscaliza el scade ”de la sine”.
Creșterea colectării se referă în mod normal la evaziunea fiscală. Și nu vorbesc de bătrânica cu legătura de pătrunjel de la colț, ci de mii de containere de marfă, și profituri de miliarde ascunse sub batista magică.
„mii de containere de marfă, și profituri de miliarde ascunse sub batista magică.”
Ca să poată fi vorba de ”profituri de miliarde”, ar fi necesare vânzări de zeci de miliarde. Sigur a avut România capacitatea de a absorbi asemenea cantități de marfă? Presupunând că a avut-o, chiar are România capacitatea de a încasa acum respectivele sume?
Ca să ne limităm la problema cu ministrul de Finanțe: omul a crescut într-o familie modestă de bugetari, îndoctrinat cu toate resentimentele posibile la adresa economiei private. După care a fost luat sub aripa Berlinului și a fost îndoctrinat în continuare acolo. La fel cum Ion Iliescu, la vremea lui, fusese îndoctrinat la Moscova.
Cum ajunge un om europarlamentar la 28 de ani? Ce înțelege el din lumea reală, astfel încât să voteze în cunoștință de cauză? Nu înțelege nimic, dar votează doctrinar, pentru că de asta a fost pus acolo. Dacă ar fi candidat nominal, nu l-ar fi votat nimeni. Dar pe o listă de partid, l-a promovat cine trebuie și a ajuns unde trebuie. A fost ministru Chiar credeți că o asemenea persoană dispune de capacitatea de înțelegere necesară asupra economiei reale?
Omul apare ca fost ”director” și la o firmă din UK, în prezent dizolvată:
https://find-and-update.company-information.service.gov.uk/company/08837442/officers
Absorbit? Nu neapărat. Tranzitat mai degrabă. De asta UE este destul de supărată pe tema asta.
Cum ajunge cineva europarlamentar la 28 de ani? Nu stiu. Dar din ce retin EBA avea 29 de ani cand a ajuns europarlamentar. 28 de ani inseamna conexiuni mai bune decat EBA, ceea ce e remarcabil.
Paralela cu EBA e foarte potrivită, într-adevăr! 😀
Din câte mi-au mai povestit cunoștințele de la ANAF, la ei se zice că o persoană are ”susținere”, când obține asemenea performanțe.
La modul serios, România are nevoie de investiții străine directe, altfel nu se poate redresa. Goana după evazioniști îi poate aduce satisfacție psihică domnului ministru, dar nu îi poate aduce un miliard de euro pe săptămână. Așa că rămâne să mai discutăm după înlocuirea lui, fiindcă altfel nu se deblochează lucrurile.
Unde apar aceste miliarde si cum e posibil sa existe tranzactii financiare ‘ascunse’ pentru mii de containere in aceasta economie subterana? Vorbim de o economie sustinuta de valizele cu numerar, despre care doar se banuieste ca exista, sau de bani intrati in sistem ca rezultat al unor ‘spalari’? Este evaziunea fiscala un fapt, sustinut de dovezi, sau o presupunere?
Gapul de TVA, in 2023 era 30% adica aproximativ 9 miliarde euro anual din care probabil 6 miliarde ar fi fost recuperabili. Asta este evaluarea UE. 44% ar fi evaziunea la impozitul pe profit. 22% ar fi munca la negru.
Probabil cu colectare corecta am ajunge la un deficit intre 1 si 3% fara sa schimbam nimic altceva. Dar beneficiul cel mai mare ar fi ca am elibera piata pentru contribuabilii care respoecta legea.
Partea cea mai buna este ca ar disparea cea mai mare parte a fondurilor care finanteaza coruptia. Efectul ar fi chiar spectaculos.
Gap-ul de TVA e o poveste, fără nicio legătură cu lumea reală. Nu se poate încasa TVA pentru laptele muls de la vaca din gospodăria omului, nu se poate încasa TVA pentru porcul tăiat de Crăciun și nu se poate încasa TVA pentru lemnul tăiat ilegal din pădure. Nici pentru contrabanda cu țigări nu se poate încasa TVA, nici pentru prostituție etc. Însă Uniunea Europeană include toate astea în PIB, ca să arate mai bine pe hârtie, așa încep poveștile despre gap-ul de TVA.
Câți dintre cei plătiți de stat nu cer bon fiscal!?
Mă gândeam că dacă ar cere problema s-ar rezolva. Dar adevărul e că:
Le e rușine să ceară!
Cum să ceară bon și să-l lase cu mai puțini bani pe unul care chiar lucrează, nu e un intermediar inutil.
Și de multe ori au dreptate să nu ceară bon fiscal. Banii sunt irelevanți. Ce e relevant e să ai indivizi ce sunt activi și acționează (cu sau fară bon fiscal).
Îmi amintesc de 2 pensionare care dădeau meditații pentru limba germană ce au renunțat fiind speriate de lupta împotriva evazioniștilor. Acum se uită la televizor în loc să-i ajute pe cei din jur. O fi mai bine!?
”Partea cea mai buna este ca ar disparea cea mai mare parte a fondurilor care finanteaza coruptia. Efectul ar fi chiar spectaculos.”
Ceaușescu și Honecker mai reușiseră o asemenea performanță: sărăcia era atât de generalizată, încât nici bani pentru corupție nu mai existau. Mai lipsește Alina Mungiu-Pippidi, care să ceară interzicerea plăților cash:
”Statul să interzică plățile în cash, ANAF să dea tuturor sub semnătură un POS și taxa se plătește automat.”
https://www.romaniacurata.ro/alina-mungiu-pippidi-ce-trebuie-sa-facem-ca-austeritatea-sa-fie-o-adevarata-reforma-a-statului/
Are cineva impresia că vor fi refuzați la plată dolarii americani sau lirele britanice? În anii ’90 plăteam benzina direct în mărci vest-germane, la stațiile din Ungaria și Cehoslovacia, pentru cine a uitat perioada aceea. Iar cursul oferit de benzinar era chiar mai bun decât la birourile de schimb (așa se numeau, ”exchange office”). E incredibil cum niște oameni, care au prins comunismul, n-au înțeles nimic din rezultatele lui.
Da, e un fapt. De fapt e mai multe.
Cind iau rosii din piata nu iau si bon. Nici ca ma intereseaza. E un soi de evaziune. Ma, si sper ca si pe dumneavoastra, doare-n cot. Cind imi spala masina la spalatoria manuala nu iau bon. Nu e treaba mea cum se descurca cel care detine spalatoria. In rest ca mai sus, durere in cot cit se poate de normala. Soiul asta de evaziune l-o fi cuantificind cumva vreun fonctioner pe undeva, treaba lui cum o face ca nu-l doare la Excel.
Dar nu despre evaziunea asta ar trebui sa vorbim atunci cind statul nu e in stare nici macar sa colecteze cel mai usor de colectat impozit, TVA-ul, de vorbesc astia doct de numa’ de „gap de tva”. (Bine ca nu-i zic „gap de vat”. Inca). De ce? Mister. Lucratorii „din sistem” o aburesc, consultantii fiscali zic si ei cite ceva din cind in cind, cite-un finantist coboara uneori din inaltele sfere in care cic-ar vietui – deseori cind deschide cite unul de-asta gura te iei cu miinile de cap. Am fost cumva, naiba stie cum, dresati sa ne inchipuim ca ar fi mare lucru de capul insilor astora – cu cite-o opinie care niciodata nu implica si institutia la care lucreaza, omu’ traieste superior, in sfere eterice da’ din cind in cind se milogeste si mai lucreaza la cite-o institutie de-asta mundana, vreo banca, vreun asefeu, ceva.
Cit despre profesorii universitari de de-astea, macar domnul Bolos* e simpatic. Mai de stinga, teoretizant, dar simpatic.
* Cindva am zis ca o sa iau brinza de la el – are concurenti foarte seriosi pe cei de la care iau eu branzeturi si „porcarii” fenomenale, citiva productori de pe la Salistea Sibiului care s-au asociat si vind in citeva locuri in Regat. Astia-mi dau intotdeauna bon, zau ca nu ma intereseaza daca dl Bolos imi da :)))
PS Pe munte daca iau lapte sau brinza si mi-ar da bon ala care tocmai a muls vaca/oaia as zice ca-i bolund :)))
Am ajuns in aceasta faza pentru ca timp de 35 de ani, toti guvernantii, de la toate nivelurile nu au dorit binele natiunii ci binele lor. Reforme de structura, nimic, institutii publice formale, economie de piata incipienta, coruptie, trafic de influenta la cote inalte. Negocierea de aderare, inceputa in 1995, la UE, facuta prost, din pozitia ghiocel. Aderarea la UE benefica partial, caci din 2007 am pierdut multi bani, pe unele axe nu s- au depus nici un proiect, iar o parte din bani dati pe investitii care nu aduc plus valoare nici azi.
@Agora _ „Am ajuns in aceasta faza pentru ca timp de 35 de ani…”
…România a fost guvernată de cleptocrația de sorginte comunisto-securistă direct, sau indirect, din umbră.
Iar cea mai importantă marionetă a cleptocrației este PSD, care chiar și din opoziție a impus liniile de guvernare.
Astfel, este incorect să spunem că „toti guvernantii, de la toate nivelurile nu au dorit binele natiunii ci binele lor”, pentru că în diverse perioade au existat în guvernele României și persoane oneste.
În anul 2000, spre exemplu, PSD a fost câștigătorul relativ al alegerilor. Chemate la consultări, PNL și USR au creat o alianță parlamentară care a generat o coaliție de guvernare cu susținerea majorității parlamentarilor și a propus un prim-ministru.
Pentru că „nu se putea vorbi cu ei”, miniștrii USR au început să fie excluși din guvern. Pur și simplu, nu voiau să participe la „combinații”.
V. Voiculescu, „a zburat” din guvern când a încercat să organizeze concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor de conducere din spitale. Mafia medicamentelor nu-l iartă nici astăzi.
Stelian Ion a fost aruncat afară din guvern când a organizat concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi ai Marilor Parchete. Nu s-au mai organizat niciodată.
Pe Drulă nu-l vor ierta în veci pentru că a chemat procurorii să monteze tehnică operativă în biroul său pentru a proba acțiunile de șantaj, amenințare, tentative de corupere șamd. din partea PSD și PNL.
…Până la urmă, întreg USR a fost exclus de la guvernare cu sprijinul Președintelui Republicii KW Iohannis, căci PNL s-a simțit cu mult mai bine în compania PSD, cu care „se poate vorbi”.
Iar îndelunga guvernare Nicu&Marcel ne-a adus unde ne aflăm astăzi.
România a fost guvernată de cleptocrația de sorginte comunisto-securistă direct, sau indirect, din umbră…
… si care a reprezentat si reprezinta norodul.
În anul 2000, spre exemplu… nu exista usr
iar daca tot vi se par frumosi si destepti … just two cents:
– au votat impreuna cu hauru’ motiunea impotriva ca_catu (nu ca musiul n-ar fi meritat-o)
– au votat impreuna cu marioneta cleptocratiei conducerea consiliului legislativ
(iordache-alta-ntrebare + omu’ lor)
circula un zvon potrivit caruia fritzu’, pen’ c-a ramas fara „servici”
ar fi cerut sa fie platit de partid…
nu cred zvonurile… dar… il cred in stare,
„userijdi” de „frunce” s-au remarcat anterior:
– ghinea platit pt pnrr
– barna centra aproband „proiecte” la minister
apoi prelua pe piept si marca in calitate de „consultant pt implementare”
– mai era una pe la sec.1 care de asemenea a poftit la bani din „proiecte”
– vladut (ca tot l-ai pomenit) ale carui „concursuri”
erau „castigate” pe banda rulanta de catre… userijdi
dar nu la spitale (acolo era de munca) ci la Casele judetene (unde erau banutii)
– drula a facut „decat” show cu procororii
va ramane-n amintirea romanilor cu ranga-n mana luptandu-se cu sarmele cu chiloti
CFR (all), Metrorex… au ramas la fel de falimentare
…
„Riscul nu mai este însă doar o posibilitate teoretică. Malgorzata Krzywicka, analistul principal Fitch pentru România, a avertizat într-un interviu acordat Bloomberg că România „rămâne fără timp”[i] pentru evitarea retrogradării dacă blocajul politic continuă și nu este adoptat un buget credibil pentru 2027”
„The Institute of International Finance report „A Debt-intensive Future—and Growing Risks for Global Markets” details how total global debt surpassed a record $365 trillion in mid-2026. The accumulation is primarily driven by structural long-term expenditures including healthcare, energy security, AI infrastructure, and defense rather than a sudden financial crisis”
E inca o dovada ca lumea a devenit o victima a crizelor, a caror reactii au dus la o datorie globala de 365 trilioane. Ca un facut, atatea zile are anul, deci nu putem asocia ‘sfarsitul trilioanelor datorie’ cu ‘au intrat zilele in sac’. Exista solutii de prevenire a crizelor, sau de rezolvare a crizelor ce nu genereaza alte crize!?
„44% ar fi evaziunea la impozitul pe profit”
„Poprirea instituită de ANAF este o măsură de executare silită prin care statul blochează disponibilitățile bănești din conturile tale bancare pentru a recupera o datorie fiscală restantă. Banca are obligația legală să vireze sumele existente (sau viitoare) către Trezorerie, până la stingerea totală a datoriei, lăsându-ți acces doar la o cotă parte din veniturile salariale, conform legii.”
Daca legea nu se aplica pentru toti, respectiv exista contribuabili ce continua sa functioneze desi nu si-au platit darile, de ce numim fenomenul respectiv ‘evaziune fiscala’?
PS Impozitul pe venit (profit?) vs TVA, nu sunt lucruri diferite?
„Scenariul „Fallen Angel”: ce ar însemna?”
România se împrumută deja la dobânzi de „junk”.
Reacția firească a BNR este să crească dobânda de referință și să permită devalorizarea monedei naționale.
România nu este un „înger” în care investitorii au mare încredere.
Situația politică este mizerabilă și cred că trebuie să fim realiști și să înțelegem că toată lumea vede asta, inclusiv cei din afara României. România este un stat eșuat.
Retrogradarea ratingului investițional pentru România este un lucru firesc, de așteptat.
Dramatic este că cetățenii nu înțeleg de ce, în acest context, atitudinea factorilor politici relevă nepăsarea. De ce-i „doare în organul genital” de deficitul bugetar, de starea economiei șamd.
Cetățenii nu înțeleg că de fapt cei care dețin majoritatea în parlamentul României – cei pe care i-au votat -, respectiv, PSD&AUR, sunt indiferenți la situația socială și soarta cetățenilor.
Tot ce doresc ei este să extragă o cantitate cât mai mare de resurse din averea publică și să o transfere fraudulos în proprietatea lor și a apropiaților lor, fără a suferi sancțiuni din partea legii.
Fără scrupule.
De acord cu
Reducerea deficitului nu poate fi obținută la nesfârșit prin amânarea plăților, blocarea unor achiziții necesare, înghețări temporare sau majorări succesive de taxe.
România are nevoie de reforme structurale adevărate: creșterea capacității de colectare, eliminarea cheltuielilor ineficiente (inutile), prioritizarea programelor publice, simplificarea administrației și crearea unui cadru fiscal predictibil.
dle Bolos.
… dar nu si cu aceasta
Suntem, cred eu, în sevraj după deficit excesiv, la mijlocul tratamentului de dezintoxicare.
Tratamentul de fapt n-a-nceput.
„reforma” bolo-jan-k a fost echivalentul administrarii unui nurofen pt un pacient cangrenat.
I-a scazut febra pt cateva ore. Infectiile au ramas si se vor intinde.
Nu mi-as pune prea mari sperante in „viitorul” gubern / buget.
Principial, daca „trece” de parlament va fi controlat ulterior la orice miscare
(inclusiv prin consiliul legislativ… grazie usr).
Personal… deja are o multime de sinistri. La fel ca bolo-jan-k.
Nici nu-ncap toti intr-o poza chiar landscape.
Plus 3 (trei) vice-primi… alte trei „cabinete-de-demnitari”
Cred ca ne închinam prea mult la niște sacred cow numite agenții de rating. Sa mai amintim ca in 2008 aceste agenții au dat AAA unor bănci si produse financiare care peste câteva săptămâni au ajuns la faliment?
Asta nu înseamnă ca situația de azi a României este roza.
Exista mai multe variante ale răspunsului la întrebarea cum se ajunge la faliment. Una, atribuita lui Hemingway, spune cam așa: mai întâi încet si apoi brusc. Cred ca ne apropiem de faza brusc.
Statul roman cheltuie mai mult (pe salarii, pensii, investitii, ajutoare sociale, ajutor pentru Ucraina, etc.) decat incaseaza (din impozite, taxe, etc.) mai ales incepand din 2024. Cheltuielile statului trebuie sa fie reduse pentru ca, in prezent, incasarile la buget nu pot fi crescute.