Avem datele bugetare la șapte luni, iar acestea indică o îmbunătățire susținută față de anul 2025. Deficitul a scăzut de la 76,4 miliarde de lei (3,99% din PIB în 2025) la 48,1 miliarde de lei (2,34% din PIB în 2026). Nu îmi propun o analiză exhaustivă a veniturilor și cheltuielilor publice — există deja numeroase analize în acest sens și vor mai urma și altele. Vreau să mă refer la o singură categorie de cheltuieli: dobânzile la datoria publică. Acestea au crescut vertiginos, de la 31,7 miliarde de lei în primele șapte luni din 2025 (1,67% din PIB-ul anual) la 40,1 miliarde de lei în perioada similară din acest an (2% din PIB-ul anual).
Am scris în repetate rânduri pe tema deficitului bugetar. Pur și simplu, nu putem trăi la nesfârșit pe bani împrumutați. Sigur, este neplăcut să conștientizăm că o parte din bunăstarea de astăzi este doar rodul „generozității” pe banii altora a celor care au condus destinele țării. Acest lucru s-a întâmplat mai cu seamă după pandemie, un eveniment care ne-a împins, la rândul său, spre deficite foarte mari. Însă atunci exista măcar o justificare: s-a aparat standardul de viață și s-a accelerat refacerea post-pandemie a economiei. În schimb, în 2024 nu a existat nicio justificare, nimic, zero absolut. Deficitul de 9,3% din PIB a fost înregistrat într-un an fără crize majore sau cheltuieli excepționale. Dacă măcar ar fi generat o creștere economică robustă, tot ar fi fost ceva. Dar nu. PIB-ul real a crescut cu abia 0,9%, mult mai lent decât în alte țări din regiune, care nu au înregistrat nici pe departe deficite (bugetar și de cont curent) de amploarea celor din România. Banii topiți au umplut cutii de pantofi și au finanțat investiții în borduri sau, poate, în școli din localități unde nu mai sunt suficienți copii. Un dezastru total.
Am insistat asupra acestor aspecte deoarece mulți se miră astăzi de faptul că datoria publică continuă să crească, deși a trecut un an de când strângem cureaua. Or, aici intervine o aritmetică simplă: când datoria publică se acumulează constant, povara plăților pentru dobânzi devine și mai grea. În 2021, datoria publică era puțin sub 49% din PIB; în 2023, imediat după pandemie, urcase doar marginal, la 49,3%. Explozia s-a produs în 2024, când a atins 54,8% din PIB, iar în 2025 a ajuns la 59,3% din PIB. Scăderea deficitului s-a produs abia după instalarea guvernului Bolojan, iar această reducere a fost, inevitabil, de mici proporții. Este extrem de ușor să crești cheltuielile bugetare — ba chiar poți fi aplaudat pentru asta —, dar este teribil de greu să le reduci o dată ce s-au consolidat.
Afundarea într-un deficit structural de proporții are un mare neajuns: o dată pornit la vale, acest bulgăre de zăpadă se oprește greu, iar riscul de a se transforma în avalanșă crește exponențial. Sunt în continuare de părere că soluția adoptată de autoritățile române și acceptată de Comisia Europeana a fost cea judicioasă: corectarea deficitului pe o perioadă de 7 ani, pentru a limita efectele negative ale austerității bugetare, fără ca povara finanțării să devină insuportabilă.
Din această perspectivă, rezultatele din primele 12 luni sunt onorabile, așa cum am arătat la început. Aș vrea însă să subliniez că plățile de dobânzi au crescut cu peste 26% față de anul anterior, iar acest avans poate continua. Din cauza incertitudinilor politice și a faptului că deficitul structural este departe de a fi sub control, România plătește cele mai mari rate ale dobânzilor din întreaga Uniune Europeană, depășind uneori nivelurile plătite de țări cu rating „nerecomandat investițiilor” (junk). Creditele vechi ajunse la scadență sunt înlocuite cu altele mai scumpe, atât din cauza evoluțiilor globale (era dobânzilor foarte scăzute a trecut), cât și a nivelului redus de încredere în autoritățile române, pe fondul deficitelor gemene. În plus, deprecierea leului din ultimele luni mărește povara datoriei în valută, care depășește jumătate din total.
Această imagine nu este deloc încurajatoare. Totuși, există un detaliu prea puțin luat în discuție la noi: evoluția deficitului primar (definit ca deficitul bugetar total minus plățile de dobânzi). Pentru a reduce povara datoriei publice, primul pas obligatoriu este trecerea de la deficit la excedent primar — adică deficitul total să devină mai mic decât plățile de dobânzi. Aici, progresul este remarcabil: de la un deficit primar de 2,66% din PIB în primele 7 luni din 2025, am ajuns la doar 0,34% din PIB în acest an. Încă înregistrăm un deficit primar, ceea ce înseamnă că datoria va continua să crească ca pondere în PIB, însă tendința este extrem de încurajatoare. Mai ales că performanța a fost realizată doar printr-o gestiune mai strictă a cheltuielilor publice, fără suportul unor legi dedicate, și printr-o îmbunătățire, deocamdată marginală, a colectării veniturilor.
Cu toate acestea, povara dobânzilor la datoria publică nu va înceta să crească, chiar și în scenariul menținerii unui rating de țară „recomandat investițiilor”. Nu există alternativă la trecerea către un excedent primar în bugetul de stat. Cei care își imaginează că un viitor guvern va putea da drumul la robinetul bunăstării prin simple decizii politice, imediat după instalare, nu înțeleg realitatea economică în care ne aflăm.
