Câteva idei despre ultimele rezultate PISA.
Studiul PISA este important. Nu este doar unul dintre multele studii internaționale despre educație. În 2025 a inclus 91 de țări și economii, se repetă la trei ani și permite comparații între sisteme educaționale și în timp. Mai important, încearcă să măsoare competențe relevante pentru viața de după școală: înțelegerea unui text, folosirea matematicii în situații concrete, interpretarea informațiilor și rezolvarea de probleme. Contează mai puțin cât de multe informații a memorat un elev și mai mult ce poate face cu ceea ce știe.
PISA a făcut cunoscut în România termenul de analfabetism funcțional. El se referă la situația în care o persoană știe să citească, dar înțelege greu ceea ce citește: o rețetă medicală, instrucțiunile unui aparat casnic, un contract de muncă sau programul unui partid.
Indicatorii PISA nu sunt perfecți și au fost criticați frecvent, dar, în general, sunt mai buni decât alternativele disponibile și au fost îmbunătățiți în timp. Sunt studii care arată că măsurile de competență de acest tip prezic succesul profesional și în viață al elevilor, precum și dezvoltarea economică a societăților din care aceștia fac parte.
Fotografia PISA este incompletă
PISA testează tineri de 15 ani care se află încă în sistemul educațional. Cei care au abandonat deja școala nu apar în studiu, fapt extrem de relevant în România. În 2025, 15,5% dintre tinerii români de 18–24 de ani erau persoane care părăsiseră timpuriu educația și formarea, cea mai mare proporție din Uniunea Europeană. Indicatorul Eurostat nu este identic cu abandonul înainte de vârsta PISA, dar arată dimensiunea problemei. Dacă i-am include și pe cei care au ieșit devreme din sistem, imaginea ar fi și mai sumbră.
Rezultatele sunt constant slabe, iar reacțiile sunt neglijabile
România are rezultate PISA modeste de mult timp, iar PISA 2025 aduce scăderi la toate cele trei domenii principale: scorurile medii sunt 425 la științe, 419 la matematică și 413 la citire, toate mult sub mediile OECD. Față de 2022, scorul la științe a scăzut cu 3 puncte, cel la matematică cu 9 puncte, iar cel la citire cu 16 puncte.
Mai sugestive decât scorurile medii sunt proporțiile celor care nu ating nivelul minim de competență. În matematică, doar 48% dintre elevii români ating cel puțin nivelul 2, față de 65% în OECD. Asta înseamnă că 52% sunt sub nivelul de bază. La citire, 52% ating pragul minim, deci 48% sunt sub el, față de 31% în OECD. La științe, 54% ating nivelul minim, deci aproximativ 46% nu îl ating, comparativ cu 26% în OECD.
Tendința pe termen mai lung este și ea negativă. Față de 2015, proporția elevilor sub nivelul 2 a crescut în România cu 12 puncte procentuale la matematică, 9 puncte la citire și 7 puncte la științe.
Aceste rezultate nu au dus, până acum, la schimbări consistente. După fiecare rundă PISA apar câteva zile de dezbatere publică, apoi sistemul revine la aceleași practici. Discuțiile recente despre admiterea la liceu arată și ele cât de greu sunt de adoptat schimbări care ar putea reduce inechitățile sau face evaluarea mai relevantă, mai ales atunci când afectează grupuri de interese din interiorul sistemului.
Avem puțini elevi foarte buni
Proporția elevilor cu rezultate foarte ridicate este mică. În PISA 2025, doar 4% dintre elevii români ating nivelurile 5 sau 6 la matematică, față de 8% în OECD. La științe proporția este de 2%, față de 7% în OECD, iar la citire doar 1%, față de 6%. E surprinzător într-un sistem care concentrează resurse importante în liceele de vârf din marile orașe: profesori bine pregătiți, elevi selectați competitiv și familii cu resurse educaționale mari.
Una dintre explicații poate ține de programa școlară și de modul de evaluare. În România, succesul școlar este încă legat puternic de reproducerea conținuturilor și de rezolvarea unor tipuri familiare de exerciții. PISA cere mai des aplicare, interpretare și raționament. De aici apare și o diferență între elevul considerat foarte bun de școala românească și elevul foarte bun într-o evaluare internațională de competențe.
Ruralul se vede prea puțin în date
PISA ne spune unde se află performanțele elevului la momentul testării, nu traseul lui educațional complet. La 15 ani, cei mai mulți elevi sunt deja la liceu, iar liceele sunt concentrate în orașe. Un copil care a făcut școala primară și gimnaziul într-un sat și apoi merge la liceu într-un oraș apare ca elev al unei școli urbane. Asta face diferențele rural-urban mai greu de observat. Ministerul Educației ar fi trebuit să includă în PISA România întrebări suplimentare despre locul în care elevii au făcut școala primară și gimnaziul, despre navetă și despre traseul lor între rural și urban.
PISA arată însă foarte clar o altă formă de inegalitate. În 2025, diferența de performanță la științe dintre sfertul elevilor cu statut socio-economic cel mai ridicat și sfertul cel mai dezavantajat era de 122 de puncte, față de 85 de puncte în medie în OECD. Statutul socio-economic explica 22% din variația rezultatelor la științe în România, aproape dublu față de media OECD, de 12%.
Părinții contează. Tocmai de aceea școala este atât de importantă
Rezultatele elevilor depind mult de familie: educația părinților, veniturile, cărțile din casă, timpul petrecut cu copiii și așteptările educaționale. PISA 2025 arată cât de puternică este această relație în România. Diferența de 122 de puncte dintre elevii avantajați și cei dezavantajați socioeconomic corespunde unei distanțe educaționale foarte mari. Mai mult, doar 7% dintre elevii dezavantajați reușesc să ajungă în sfertul superior al performanțelor din România, față de 12% în medie în OECD.
Părinții elevilor de astăzi au trecut ei înșiși printr-un sistem educațional care avea multe dintre problemele actuale. Școala ar trebui să reducă transmiterea lor de la o generație la alta.
Ce se întâmplă după 15 ani?
PISA oferă o fotografie la 15 ani, însă nu ne spune cât de mult recuperează sau pierd tinerii după această vârstă. În 2024, numai 23,2% dintre românii de 25–34 de ani aveau studii superioare, cea mai mică proporție din UE; media europeană era de aproximativ 44%. Avem puține date bune despre competențele adulților, pentru că statul român investește puțin nu doar în educație, ci și în cercetare și în infrastructura de date care ar permite politici mai bine fundamentate. Nici participarea ulterioară la educație nu compensează prea mult acest deficit. În 2024, doar 8,9% dintre românii de 25–64 de ani participaseră la educație sau formare în ultimele patru săptămâni, față de aproximativ 13,3% în UE. Astfel, putem presupune că tinerii de peste 15 ani și adulții rămân cu un deficit educațional, poate chiar în creștere, în raport cu populațiile din UE.
Economia a crescut în pofida școlii, dar creșterea nu e sustenabilă
România a avut una dintre cele mai rapide creșteri economice din UE în ultimele două decenii, deși rezultatele educaționale au rămas slabe. Acest lucru a fost posibil pentru că economia a beneficiat de integrarea europeană, investiții străine, transfer de tehnologie și costuri relativ reduse, precum și de banii trimiși acasă de migranți.
Pe măsură ce salariile cresc și avantajul costurilor mici scade, educația devine mai importantă. Următoarea etapă de dezvoltare depinde mai mult de productivitate, inovare și competențe avansate. Aici rezultatele slabe din educație devin o frână mult mai serioasă.
De ce suntem aici?
Sunt mai multe cauze. Profesia didactică este puțin atractivă, iar pregătirea inițială și formarea profesională pe parcurs sunt adesea slabe sau formale. Conținuturile sunt încă prea încărcate și insuficient orientate spre competențe. Evaluările școlare sunt o altă problemă. Notele elevilor români se corelează relativ slab cu rezultatele la evaluări externe. Asta înseamnă că un elev cu note mari poate avea competențe mai reduse decât sugerează catalogul.
În plus, sistemul neglijează grupuri numeroase: copii din comunități rurale sărace, elevi cu dificultăți de învățare, cei din familii cu educație redusă și cei aflați la risc de abandon. Inegalitatea este amplificată și de felul în care sistemul separă elevii între școli. Admiterea la liceu concentrează elevii cu rezultate bune și familii educate în câteva licee, iar pe ceilalți în școli cu resurse și așteptări mai reduse.
Educația are nevoie de finanțare mai bună. Contextul economic este însă dificil. România are deficit mare, dobânzi ridicate și cheltuieli crescute pentru apărare.
Totuși, subfinanțarea educației mută costurile în viitor: productivitate redusă, venituri mai mici, dar și probleme sociale și de calitate a democrației.
În același timp, unele schimbări importante nu cer bugete suplimentare mari. Iată două dintre ele.
Prima este revizuirea Evaluării Naționale, astfel încât să măsoare mai bine competențele relevante și să reducă efectele de selecție și inechitate.
A doua este depolitizarea conducerii educației. O mare parte dintre inspectorii școlari generali au candidaturi, mandate sau alte legături documentate cu partidele. Școala are numai de pierdut din asta. Selecția inspectorilor și directorilor ar trebui să țină de competență și rezultate, nu de sprijin politic. Scandalurile repetate de la ISJ Cluj arată cât de rezistentă este logica numirilor politice: până acum dominată de PNL și PSD, iar în viitor foarte probabil și de AUR.
Nu e totuși un drum fără ieșire. Polonia a plecat în 2000 de la un scor PISA sub media OECD. Printr-o reformă care a amânat cu un an separarea elevilor pe filiere teoretice și vocaționale și a mărit durata învățământului general comun pentru toți elevii, țara a ajuns în mai puțin de un deceniu printre cele mai bune sisteme educaționale din Europa, iar performanța s-a menținut de atunci. Portugalia a pornit tot de la rezultate modeste la începutul anilor 2000 și și-a îmbunătățit constant scorurile, mai ales prin măsuri concentrate pe elevii cu dificultăți și pe reducerea abandonului școlar. Ambele țări au avut politici clare, susținute pe termen lung, dincolo de cine se află la guvernare.
PISA nu oferă o imagine completă a școlii românești. Arată însă suficient de clar că la 15 ani aproximativ jumătate dintre elevii testați nu ating nivelul minim la matematică și citire, performanțele de vârf sunt rare, iar originea socio-economică cântărește mult în rezultate.
De peste două decenii, problemele sunt bine cunoscute, dar voința politică de a le corecta a rămas redusă, în pofida promisiunilor din campanii și a proiectelor prezidențiale.
