Plec de la o întrebare pe care vreau să o pun celor responsabili din statul român și din companiile de stat. Cum vedeți voi viitorul energetic nuclear al României ? Vreți până la urmă independență energetică? Care e viziunea voastră, pentru că cinstit ar fi să o știm și noi? Aveți vreo viziune, sau totul se joacă pe mize mici și politice?
Capitolul 1. Care este punctul de plecare actual al României în energie nucleară ?
Avem două grupuri CANDU-6 funcționale la Cernavodă — Unitatea 1, în exploatare comercială din 1996, și Unitatea 2, din 2007 — de circa 700 MWe fiecare. Aceste grupuri acoperă 20% din producția națională de energie electrică.
Unitatea 1 va intra în 2027 în retehnologizare (o investiție de 1,85 miliarde euro). Unitatea va fi oprită doi ani. Se va întoarce însă în sistem în 2029 pentru un nou ciclu de viață de 30 de ani.
Apoi, avem două grupuri în construcție: Unitățile 3 și 4, tot CANDU-6, pe un amplasament licențiat inițial pentru cinci unități, cu lucrările civile deja executate parțial din anii ’80 — aproximativ 52% la U3 și 30% la U4. Contractul EPCM a fost semnat în noiembrie 2024 cu un consorțiu Fluor, Sargent & Lundy, AtkinsRéalis și Ansaldo. Decizia finală de investiție este așteptată până la 30 iunie 2027. Punerea în funcțiune ar fi cam în 2031–2032, dacă totul merge bine.
Așadar, România se îndreaptă, în următorul deceniu, către o flotă de patru reactoare cu apă grea, cu uraniu natural, retehnologizate sau noi, cu orizont de funcționare până spre 2060–2090. Aceasta este infrastructura care generează, an de an, activul de care vom discuta mai jos.
Stocul de combustibil uzat de la Cernavodă nu este, cum se crede îndeobște, o problemă de gestionat, ci este un activ. În el se află astăzi de ordinul a 10 tone de plutoniu, cantitate care ar urma să crească spre circa 24 de tone odată cu intrarea în funcțiune a Unităților 3 și 4. Acest plutoniu poate fi materia primă a unui program de independență energetică pe urmatorii 50–100 de ani.
Nici o altă țară din Europa Centrală și de Est nu are această poziție de plecare. Iar alegerea SMR-PWR, în locul valorificării activului prin ciclul PHWR (CANDU) → FBR → Thoriu, nu este doar o eroare tehnică demonstrabilă: înseamnă că renunțam la un capital strategic național deja acumulat și care e deja plătit.
Ce înseamnă o tonă de plutoniu? Închipuiți-vă un cub cu latura de aproximativ 37 de centimetri — încape pe un birou, dar cântărește o tonă. În el sunt înglobate circa 23 TWh de energie termică primară, adică echivalentul a aproximativ 7 TWh de energie electrică livrată în rețea. România consumă în jur de 50 TWh electrici pe an: un singur asemenea cub acoperă, prin urmare, aproape o șeptime din consumul național anual de electricitate. Iar la Cernavodă sunt deja acumulate zece.
Aceasta este esența întregului raport tehnic care urmează și acesta este punctul nostru actual de plecare.
Capitolul 2. De ce avem nevoie de un ciclu nuclear închis
Dacă prelungim durata de viață a Unităților 1 și 2 și punem în funcțiune Unitățile 3 și 4, atunci va trebui să mergem mai departe și să închidem ciclul nuclear bazat pe fisiune. Altfel rămânem cu o cantitate mare de plutoniu fisionabil nefolosit — și, în loc să valorificăm acest activ, vom cumpăra uraniu îmbogățit din import pentru SMR-uri.
Închiderea ciclului nu este o rafinare tehnică oarecare. Ea schimbă însuși bilanțul combustibilului:
combustibil consumat < combustibil produs — plus electricitate, pe tot parcursul.
Aceasta este „magia” ciclului circular: reactorul nu doar arde combustibil, ci fabrică mai mult decât consumă, generând în același timp energie electrică.
NOTĂ. Cititorul nu trebuie să se teamă că inventăm aici un „perpetuum mobile”, deși, prin efectele ei, circularitatea chiar așa pare. Fizica nucleară elementară nu încalcă termodinamica: ceea ce se multiplică nu este energia, ci inventarul de material fisionabil, extras dintr-un rezervor de material fertil practic gratuit și practic inepuizabil.
Uraniul natural este în proporție de 99,3% U-238 și doar 0,7% U-235 fisionabil. Astăzi, U-238 este aruncat ca „deșeu” de reactoarele convenționale, iar toriul — Th-232, de trei-patru ori mai abundent în scoarța terestră decât uraniul — nu este folosit deloc. Amândouă sunt sterile în sine, dar nu rămân așa: bombardate cu neutroni, se transformă în combustibil, U-238 în Pu-239 și Th-232 în U-233.
Acesta este întregul mecanism al ciclului închis:
PHWR (CANDU) → reprocesare, extracția plutoniului → FBR cu manta fertilă de U-238 sau Th-232 → electricitate + Pu-239 și U-233 noi, care se întorc în ciclu. Iar la prima verigă, în reactoarele cu apă grea, se produce în paralel tritiu.
Nu se creează energie din nimic. Se transformă în combustibil o materie primă pe care astăzi o îngropăm.
România mai are, astăzi, toate cele patru resurse necesare: uraniu, plutoniu, toriu și apă grea. Dar mai ales are potențialul de a fi unul dintre foarte puținii producători de tritiu din lume — un club care se reduce practic la Canada, Coreea de Sud și România. Voi reveni mai jos asupra însemnătății cu totul excepționale a acestui fapt.
Ceea ce urmează ar trebui să fie relativ simplu de înțeles.
Ciclul nuclear închis produce electricitate în toate verigile sale și, în paralel, fabrică combustibil suplimentar — U-233 și Pu-239, care se întorc în aceiași reactori sau alimentează unități noi. Dar produce și tritiu, iar aici stă diferența: tritiul în cantități valorificabile apare doar în reactoarele moderate cu apă grea, adică în CANDU (PHWR) și, în măsură mai mică, în AHWR (Advanced Heavy Water Reactor).
Notă: Tritiul se produce în orice reactor — prin fisiune ternară, prin activarea borului din sistemele de control ale unui PWR, prin litiu. Diferența nu e de tip da/nu, ci de ordin de mărime și, mai ales, de recuperabilitate: în apa grea a unui CANDU tritiul se acumulează în cantități mari și, esențial, poate fi extras economic dintr-un flux dedicat. În alte filiere e disipat și practic nerecuperabil.
România a ajuns acum într-un punct critic de inflexiune în programul nuclear în care trebuie luate niște decizii care ne vor influența pe termen foarte lung.
Din acest motiv, trebuie stabilită doctrina de urmat în continuare în programul nuclear.
Ca să se vadă mai limpede despre ce vorbim și cât de complexă este alegerea, prezint mai jos trei scenarii pentru a fi analizate și evaluate. Ele nu diferă prin fizică, ci prin ambiție și prin cantitatea de resurse pe care România decide să le pună la lucru. Nu sunt trei tehnologii diferite, sunt trei niveluri ale aceleiași tehnologii.
Scenariul Minimal. Ciclu închis simplu: CANDU → PUREX (reprocesarea combustibilului uzat, cu extracția plutoniului) → reactor rapid (FBR), în care mantaua fertilă este U-238, nu Th-232. Se produce astfel plutoniu nou, nu U-233, iar ciclul toriului rămâne în afara schemei. Este varianta cea mai simplă, cea mai rapidă și cea mai puțin exotică tehnologic — și, tocmai de aceea, cea care poate fi începută imediat.
Scenariul A — Iso-generare (iso = „egal”, în greacă). Ciclul este dimensionat exact cât să acopere consumul intern, nimic mai mult: economie circulară aplicată la energie, cu minimizarea entropiei economice. Aici decizia nu mai e tehnică, ci de echilibru: cât plutoniu lăsăm nefolosit pentru generațiile viitoare, cât din U-238 și Th-232 valorificăm acum și, mai ales, dacă mai construim reactoare PHWR noi după închiderea celor actuale.
Scenariul B — Cascadă (expansiune energetică maximală). Se pornește de la același „capital” de plutoniu, dar se merge până la capăt. În faza a patra, România ar produce de două-trei ori consumul național actual de electricitate, exclusiv din ciclul închis, fără niciun import de combustibil nuclear — cu autoproducție masivă de material fisionabil și cu deșeuri cu viață lungă reduse la o fracțiune doar.
Maximizarea producției de tritiu. Obiectivul are două componente: venituri de export excepționale raportate la cantitate și, mai important, intrarea în clubul restrâns al statelor care participă la dezvoltarea fuziunii nucleare. Filiera PHWR are aici o capabilitate pe care celelalte filiere nu o au, iar tritiul se obține pe două căi:
- din apa grea însăși — deuteriul din D₂O captează un neutron și devine tritiu;
- din ținte de litiu iradiate în reactor — Li-6 se transformă, la captura de neutroni, în tritiu.
Prioritatea numărul unu. Înainte de orice altceva: o strategie de reprocesare a combustibilului uzat pentru extracția plutoniului. Concret, fie construcția unei instalații PUREX în România, fie o cooperare internațională — cel mai natural cu Canada, sub egida AIEA și EURATOM. Canada e furnizorul tehnologiei CANDU, are experiența tritiului la Darlington și este deja partener în U1 și U3-4.
Dimensionarea instalației depinde direct de scenariul ales dintre cele trei de mai sus: Minimal, Iso-generare sau Cascadă.
Varaintele de Cicluri închise (circulare) sunt prezentate principial mai departe,
Fig.1- Scenariu Minimal (ciclu închis, cel mai simplu)- potenţial 5400 MW (max.) în 2050. In legendă sunt descrise caracteristicile principale
Fig 2. Scenariul A „Iso-Generare” – potenţial 6000 MW pina la 2100 utilizarea resurselor pentru o producţie „ţintă”. Este un nivel ce poate fi decis intre Minim si Maximal (CASCADA)
Fig.3 Ciclu „cascadă” (Scenariul B) – potenţial 12.000 MW max. la 2080 (utilizare maximală a tuturor resurselor fisionabile din RO)
Concluzia strategică a scenariilor de mai sus
(întrebare către Președinte, Parlament, Guvern și Ministerul Energiei: ce cale alegem?)
România poate construi, valorificând infrastructura CANDU existentă și stocul de combustibil uzat deja acumulat, un ciclu energetic nuclear practic inepuizabil — bazat pe abundența Th-232 și pe multiplicarea U-233 — și îl poate construi înainte ca fuziunea să devină comercial relevantă, la o fracțiune din costul pe care fuziunea îl va implica la debut, cu control național complet și fără dependență de consorții internaționale controlate politic.
Altfel spus: ciclul nuclear închis ne oferă luxul de a aștepta fuziunea.
Pentru că fuziunea comercială, când va apărea, va fi o tehnologie pentru economii de mărimea SUA, Chinei sau a unei Uniuni Europene consolidate — nu pentru economii medii, care au nevoie de independență energetică acum și la costuri suportabile. Ciclul Th/U-233 rezolvă aceeași problemă cu câteva decenii mai devreme, la un cost de câteva ori mai mic și cu resurse de combustibil comparabile ca durată.
România este singura țară din regiune cu reactoare CANDU operaționale — singura filieră care produce plutoniu de calitate optimă pentru reactoarele rapide fără a necesita îmbogățire izotopică — și singura cu un stoc de combustibil uzat care constituie deja prima verigă a unui ciclu nuclear avansat complet.
Lanțul PHWR → PUREX → FBR cu manta de Th-232 → U-233 → FBR extins urmează, punct cu punct, logica unei economii circulare:
deșeul devine resursă — combustibilul uzat CANDU devine combustibil pentru FBR;
resursa se multiplică — FBR produce din Th-232 mai mult U-233 decât consumă;
dependența externă dispare — toriul este abundent, iar U-233 se produce intern;
deșeul final se reduce drastic — actinidele minore sunt transmutate în FBR, nu depozitate.
Arhitectura CANDU are, în plus, un al doilea avantaj structural, relevant pentru tranziție: capacitatea DUPIC. Combustibilul ars provenit din reactoare PWR — inclusiv din SMR-uri de tip PWR — poate fi refolosit în reactoare cu apă grea fără separare chimică a plutoniului, ceea ce ar extinde rolul Cernavodei într-un nod regional de valorificare a combustibilului uzat.
Poate România să își permită acest program?
Întrebarea este, de fapt, prost pusă. Cea corectă sună așa: își poate permite România să nu îl facă?
Iar dacă rămânem totuși la prima întrebare, răspunsul este că da. Programul presupune un CAPEX mediu de ordinul a 1,0–1,5 miliarde de dolari pe an, adică aproximativ 0,3–0,4% din PIB — sub nivelul de efort la care Coreea de Sud și Franța și-au construit independența energetică nucleară. Pentru o economie cu dimensiunea și traiectoria de creștere ale României, este accesibil.
Patru argumente susțin fezabilitatea financiară:
Efortul este întins pe 55 de ani. Nu există niciun moment în care România să fie obligată să mobilizeze o sumă excepțională. Vârful de efort anual, circa 1,9 miliarde de dolari în etapa a doua, este comparabil cu bugetele curente de infrastructură ale țării.
Programul se autofinanțează din producție. Veniturile cumulate, estimate la 152–193 miliarde de dolari, depășesc cu 90–140% totalul costurilor de investiție și operare. Surplusul net rezultat, de 27–107 miliarde, finanțează etapele avansate fără recurs la datorie externă.
Partenerii strategici există deja. Canada, prin AtkinsRéalis, Coreea de Sud, prin KHNP, și instituțiile europene de finanțare au un interes documentat în programul nuclear românesc. Angajamentele bilaterale pot acoperi 25–40% din CAPEX-ul total.
Finanțarea urmează aceeași logică circulară ca și ciclul tehnic. Fiecare etapă o finanțează pe următoarea din propriile venituri. Programul nu este o cheltuială, ci o investiție cu randament pozitiv și cu orizont de independență energetică completă.
Capitolul 3. România și strategia fuziunii
Încercăm aici să aliniem potențialul României pe următorii 80 de ani la o veche zicală din lumea fizicienilor: fuziunea nucleară este viitorul energiei — și așa va rămâne mereu.
Ironia aceasta ne oferă însă un motiv de confort: ne putem permite luxul de a aștepta, tocmai pentru că circularitatea nucleară ne cumpără timpul necesar.
Fuziunea se bazează pe deuteriu și tritiu (D-T), cei doi combustibili principali ai viitoarelor reactoare, care vor genera energie curată și abundentă… cândva. „Amănuntul” este că tritiul practic nu există în natură — iar România are exact ce trebuie ca să îl producă:
are apă grea — D₂O, adică deuteriu, și știe să o și producă. Vezi nota suplimentară de la sfârșitul articolului.
are centrale PHWR, în care apa grea servește simultan drept agent de răcire și moderator, adică „frână de neutroni” — iar în acest rol deuteriul captează neutroni și se transformă în tritiu.
Tritiul se produce oriunde există apă grea sub flux de neutroni; ce e rar e capacitatea de a-l extrage. Tritiul este, cantitativ, cea mai gravă strangulare economică a fuziunii D-T:
Preț. Circa 30.000 de dolari pe gram, adică ordinul a 30 de milioane de dolari pe kilogram — una dintre cele mai scumpe substanțe de pe planetă.
Stoc mondial. Doar 20–25 de kilograme în total, în scădere cu aproximativ 5,5% pe an prin simplă dezintegrare radioactivă (timp de înjumătățire 12,3 ani) — adică se topește de la sine, chiar dacă nimeni nu îl consumă.
Consum. Numai ITER va consuma, pe durata sa de viață, în jur de 12 kilograme — adică peste jumătate din tot tritiul existent astăzi pe Pământ.
Necesar comercial. Un singur reactor de fuziune comercial de 1 GW ar avea nevoie, potrivit estimărilor curente, de circa 55 de kilograme de tritiu pe an. Adică de peste două ori stocul mondial actual, în fiecare an, pentru o singură centrală — cu totul în afara oricărei capacități de producție existente.
Cost de pornire. Simpla încărcare inițială a unui reactor de fuziune cu cantitatea minimă de tritiu necesară pentru a-l porni costă, potrivit unei analize citate în literatura de specialitate, în jur de 2 miliarde de dolari.
Cifra aceasta din urmă spune totul despre economia reală a fuziunii, pentru cei convinși că ea ne va rezolva problemele energetice: costul dominant al fuziunii de „primă generație” nu stă în reacția în sine, ci în logistica combustibilului.
Iar sursa acestui tritiu este, astăzi, aproape în întregime aceeași: reactoarele cu apă grea, PHWR/CANDU. Nu e o coincidență convenabilă pentru argumentul de față — este structura reală a pieței. Canada, cu cele 17 reactoare CANDU ale sale, produce în jur de 2 kilograme de tritiu pe an, o unitate CANDU-6 tipică generând circa 130 de grame anual. Restul provine aproape exclusiv de la celelalte state care operează reactoare cu apă grea, iar Coreea de Sud și România sunt singurele contribuții cu adevărat relevante la stocul global.
Un SMR-PWR nu are, tehnic, această capabilitate — și nici perspectiva de a o dobândi.
Aici se află evenimentul cel mai important și cel mai puțin înțeles de clasa politică.
România intră chiar acum în acest club. La Cernavodă se construiește Instalația de Detritiere (CTRF) — a treia din lume, după cele din Canada și Coreea de Sud, și prima din Europa. Tehnologia este românească, dezvoltată de ICSI Râmnicu Vâlcea, contractul EPC a fost semnat în 2023 cu Korea Hydro & Nuclear Power, iar lucrările au început în iunie 2025, cu finanțare care include un împrumut de 145 de milioane de euro de la BEI. Instalația este dimensionată să proceseze 40 kg de apă grea pe oră, de la două reactoare CANDU, pe o durată de proiectare de 40 de ani.
Cu alte cuvinte, România nu doar „ar putea” să contribuie cândva la economia fuziunii, prin faptul că operează reactoare PHWR. Prin această investiție devine unul dintre foarte puținele state de pe planetă — alături de Canada și Coreea de Sud — cu capacitate reală de a extrage și de a vinde tritiu.
Iar poziția rezultată e mai puternică decât pare. Orice țară care urmărește fuziunea D-T depinde structural de tritiu provenit aproape exclusiv de la operatorii de reactoare cu apă grea, iar clubul furnizorilor este mic și greu de extins: singura cale de a crește producția mondială de tritiu este construirea de noi reactoare CANDU/PHWR. România nu are nevoie de un program propriu de fuziune ca să profite de asta. Prin simpla operare și extindere a flotei PHWR devine un punct de sprijin în lanțul de aprovizionare al unei industrii globale emergente — indiferent de propriile ei ambiții în materie de fuziune.
Concluzia acestui capitol este că avantajul românesc este de obicei subestimat, inclusiv de cei care îl invocă. România nu are doar un „avantaj de tranziție” către fuziune prin filiera PHWR; are, prin CTRF, o poziție de furnizor pe piața globală a combustibilului de fuziune — o piață care abia se formează și în care numărul de intrări posibile este foarte mic.
Tritiul merită, prin urmare, tratat ca al patrulea pilon strategic al programului, alături de cei trei deja enumerați: electricitate, plutoniu pentru reactoare rapide și U-233. Este un produs de export cu o valoare per unitate de masă fără termen de comparație în economia românească, complet distinct de electricitate, și obținut ca produs secundar al aceleiași infrastructuri PHWR. Nu cere un program separat, nu cere o investiție paralelă: cere doar ca infrastructura să fie extinsă, iar activul să fie recunoscut ca atare.
Capitolul 4. România are deja SMR-uri. Doar că nu știe.
Cernavodă funcționează de aproape treizeci de ani pe un principiu pe care astăzi îl cumpărăm din import, sub alt nume și la alt preț.
Sistemul CANDU (PHWR) este un mănunchi de vreo 380 de SMR-uri mici de cca 2 MW.
Un reactor CANDU nu este un vas de presiune unic, ca la PWR. Vasul său, calandria, conține aproximativ 380 de tuburi de presiune independente, fiecare cu propriile fascicule de combustibil — bare de zircaloy umplute cu pastile de uraniu natural — printre care circulă apa grea, cu dublu rol, de agent de răcire și de moderator. Împărțit la numărul de canale, fiecare tub revine la un echivalent de aproape 2 MW electrici. Arhitectura este, prin construcție, modulară și distribuită: exact caracteristicile pentru care se vinde astăzi conceptul de SMR.
Observația nu e o figură de stil, ci are o consecință practică imediată. Dacă puterea unei unități CANDU este suma canalelor sale, atunci o calandrie mai mică, cu mai puține canale, dă un reactor mai mic — iar acesta nu este un exercițiu teoretic. India operează comercial, de decenii, reactoare PHWR de 220 MWe, construite în serie, pe același principiu. Filiera cu apă grea a demonstrat deja ceea ce filiera PWR abia promite.
De aici, întrebarea care ar trebui pusă înainte de orice decizie de investiție: care este numărul minim de canale combustibile într-o calandrie care rămâne viabilă tehnic și economic? Este o întrebare la care AtkinsRéalis, deținătorul tehnologiei CANDU și deja partenerul nostru la Unitatea 1 și la Unitățile 3 și 4, poate răspunde cu un studiu. Nimeni nu a cerut vreodată acest studiu.
Concluzie
Un reactor de tip CANDU cu 80–100 de tuburi de presiune și combustibil MOX, cu un conținut de plutoniu de 2–4%, este fizic fezabil. Moderatorul cu apă grea permite atingerea criticității la concentrații de plutoniu semnificativ mai mici decât într-un PWR, iar economia de neutroni a D₂O compensează pierderile prin scurgere, inevitabil mai mari la un reactor de dimensiuni reduse. Puterea rezultată ar fi de ordinul a 150 MWe — adică exact clasa SMR. Principiile de funcționare rămân identice cu cele ale unui CANDU mare: aceeași fizică, același moderator, același tip de combustibil.
Aceasta este nișa pe care AtkinsRéalis nu a ocupat-o încă și care ar fi, pentru România, cea mai firească. Iar compania are toate motivele să o ia în serios: are simultan trei interese comerciale în România — Unitatea 1, Unitățile 3 și 4, plus un potențial reactor mic — și, ca deținător al tehnologiei CANDU la nivel global, un interes strategic propriu în a-i demonstra viabilitatea comercială. Merită amintit că primul SMR canadian, de la Darlington, nu este un reactor cu apă grea, ci un BWRX-300, tehnologie GE Hitachi.
Rămâne întrebarea de la care am pornit. România are ocazia să facă un lucru mai bun, mai ieftin, mai rapid și pe care îl cunoaște în detaliu de patru decenii — continuând cu ceea ce știe deja: PHWR mare, plus PHWR mic. Alege, în schimb, să importe o tehnologie pe care nu a folosit-o niciodată, pentru un combustibil pe care nu îl produce.
Există și o pârghie de negociere, pe care România nu a folosit-o niciodată. Țara noastră ar putea negocia poziția de client de lansare pentru un SMR cu apă grea — rolul pe care Polonia și l-a asigurat pentru BWRX-300 în Europa — în schimbul unui angajament canadian privind reprocesarea. Nu neapărat un transfer integral de tehnologie, ci co-dezvoltarea, în consorțiu, a componentei de reprocesare pentru combustibilul CANDU deja acumulat la Cernavodă, cu extindere ulterioară.
Este o negociere în care ambele părți au ce câștiga. Canada obține demonstrația comercială a unei filiere pe care o deține și pentru care nu are încă un prim client. România obține exact veriga pe care nu o poate construi singură — și fără de care întregul ciclu închis rămâne pe hârtie.
Capitolul 5. SMR-PWR NuScale – inutilitate sau utilitate pentru România?
Reactorul SMR-PWR NuScale (Small Modular Reactor — Pressurized Water Reactor) a fost propus ca opțiune pentru extinderea capacității nucleare românești, în contextul reevaluărilor guvernamentale post-2023. Analiza de față examinează sistematic argumentele pro și contra, în contextul specific al programului nuclear național și al strategiei (Minim, ISO, Cascadă).
5.1 Ce este NuScale VOYGR
| Parametru tehnic | Valoare / descriere |
| Tip reactor | SMR-PWR (Small Modular Pressurized Water Reactor) · apă ușoară · neutroni termici |
| Putere per modul | ~77 MWe/modul · configurație tipică 4–6 module = 308–462 MWe total |
| Combustibil | HALEU (High Assay Low Enriched Uranium) 5–20% U-235 · sau LEU 3–5% · import obligatoriu |
| Status comercial | ANULAT: proiectul VOYGR Utah (SUA) anulat noiembrie 2023 · cost estimat crescut de la 58 la 89 USD/MWh · 10 din 23 membri consorțiu s-au retras · niciun reactor NuScale operațional global |
| Cost estimat energie | Peste 170 USD/MWh la debut comercial (față de ~50–65 USD/MWh CANDU) · cu risc de creștere suplimentară |
5.2 Incompatibilități tehnice fundamentale (structurale) cu strategia română (normală)
| Incompatibilitate | Argumentul tehnic detaliat |
| Combustibil îmbogățit obligatoriu | NuScale necesită LEU 3–5% sau HALEU 5–20% U-235. România nu are capacitate de îmbogățire. Import obligatoriu din Urenco (UE), Orano (FR) sau URENCO USA — dependență externă structurală, opusă obiectivului independenței energetice. CANDU funcționează cu U natural 0,71%, eliminând complet această dependență. |
| Pu-239 de calitate inferioară | Burnup ridicat PWR (~45.000 MWd/t față de ~7.500 MWd/t CANDU) produce Pu cu fracție Pu-239 de ~55–60% și fracție Pu-240 (neutron-absorbant) mult mai mare. Calitate inadecvată pentru FBR de primă generație. Un SMR-PWR nu contribuie la stocul de Pu calitativ necesar ciclului Cascadă. |
| Incompatibil cu DUPIC | Conceptul DUPIC (Direct Use of spent PWR fuel In CANDU) funcționează în direcție inversă: CANDU poate utiliza combustibil uzat PWR, NU invers. Un SMR-PWR nu poate primi combustibil CANDU refabricat. Sinergia circulară exclusivă CANDU- valorificarea combustibilului uzat din parcuri PWR europene – dispare. |
| Rupe logica ciclului Cascadă | Cascada este construită pe PHWR ca primă verigă — producător de Pu-239 de calitate pentru FBR. SMR-PWR creează o a doua filieră tehnologică incompatibilă cu ciclul: produce combustibil uzat care nu poate intra în PUREX optimizat pentru CANDU și generează costuri duale de management al combustibilului. |
| Tritiu inferior | Spectrul neutronilor termali din PWR este mai puțin eficient pentru reacția ⁶Li + n → T decât spectrul CANDU. Producția de tritiu din bare Li₂O este mai mică în PWR decât în CANDU și mult mai mică decât în FBR. SMR-PWR se situează la capătul inferior al ierarhiei de producție T. |
| Incompatibil RED III | Energia SMR-PWR nu se califică drept regenerabilă. Nu poate fi utilizată pentru certificarea RFNBO a hidrogenului, pentru SAF RED III sau pentru Garanții de Origine. Nu contribuie la niciuna dintre obligațiile de țintă regenerabilee ale României pentru 2030. |
| Eșec comercial documentat | NuScale VOYGR — proiectul pilot Utah — anulat noiembrie 2023. Costul estimat crescut de la 58 USD/MWh la 89 USD/MWh. 10 din 23 membri au abandonat consorțiul. Niciun reactor NuScale operațional global. Riscul tehnologic și financiar rămâne ridicat. |
5.3 Există vreun scenariu în care SMR-PWR ar fi util pentru România?
Da — există un singur scenariu justificabil tehnic și strategic:
| Scenariu | Justificare și condiții |
| Sursă de bază izolată | Platforme industriale remote, zone izolate unde conectarea la rețea sau construcția CANDU este exclusă logistic. Utilizare de nișă, nu componentă a programului național, pentru aplicatţii / clienţi specifici, dacă îsi permit costul CAPEX-OPEX şi obligatiile legale în următorii 30 de ani cel puţin |
| Completare tranziție 2030–2040 | Dacă capacitatea CANDU este insuficientă în perioada de reabilitare simultană U-1+U-2 (2027–2040), un SMR de capacitate mică ar putea acoperi parțial deficitul. Condiție: să nu genereze combustibil uzat care interferează cu ciclul PUREX planificat. |
| Concluzie | SMR-PWR NuScale este inutil strategic pentru programul nuclear național al României. Poate fi tolerat în utilizări marginale de nișă, dar nu poate fi componentă a niciunei strategii de independență energetică sau de ciclu nuclear avansat. Adoptarea sa ca vector principal ar bloca accesul la Cascadă. |
Ceea ce am prezentat mai sus îl propun dezbaterii publice — chiar și tardiv, chiar și din afara colectivelor de strategi și macroeconomiști ai statului. Pentru că nu am găsit nimic asemănător: nici în PNIESC, nici în PNRR, nici în RePowerEU, nici măcar în treacăt în Strategia Energetică a Ministerului Energiei.
Poate că o astfel de planificare, pe cincizeci de ani, există totuși undeva. Dacă e așa, o aștept publicată.
Așa cum înaintașii noștri au planificat, în anii ’70, ceva ce a ajuns până la noi și încă ne ține, tot așa avem și noi datoria să planificăm ceva pentru cei care vin după. Programele de acest fel nu se decid de la o rotativă guvernamentală la alta și nu se implementează de cabinete trecătoare. Ele cer un efort continuu, an de an, al unei societăți care își dorește siguranță energetică la costuri suportabile — iar clasa politică are, în acest caz, o singură obligație: să execute ceea ce s-a stabilit că e în interesul tuturor.
Cât despre diplomația energetică, ar face bine să privească altfel spre Canada, spre Coreea de Sud și spre India. Toate trei operează reactoare cu apă grea. Toate trei au ceva de dat și ceva de câștigat.
Viitorul energetic al copiilor și al nepoților noștri se prefigurează sumbru. Noi am primit ceva bun de la părinții noștri. Nu știu daca generația noastră va lăsa ceva bun generațiilor ce vor veni.
NOTĂ suplimentară: Ce resurse are România, de fapt
Afirmația că România „mai are” uraniu, toriu și apă grea trebuie nuanțată, pentru că situația s-a schimbat mult în ultimii ani, iar un plan pe cinci decenii nu se poate construi pe un inventar depășit.
Uraniu: rezerve există, extracție nu. România nu mai extrage uraniu din 2021, când s-a închis ultima mină activă, Crucea-Botușana, din Suceava. Concentratul rafinat astăzi la Feldioara și transformat în fascicule de combustibil la Pitești este integral din import, inclusiv din Kazahstan. Rezervele geologice, în schimb, sunt reale: circa 8.800 de tone in situ la nivelul anului 2023, din care aproximativ 6.600 recuperabile la un cost sub 130 de dolari pe kilogram, plus alte circa 3.000 de tone prognozate, dar neconfirmate. Cel mai bogat zăcământ istoric, Băița-Bihor — peste 20.000 de tone, la o concentrație excepțională de 1,13% U —, a fost exploatat în anii ’50 în regim Sovrom, cu producția expediată integral în Uniunea Sovietică; este epuizat și folosit astăzi ca depozit de deșeuri radioactive. Speranța pe termen mediu este zăcământul Tulgheș-Grințieș, la limita dintre Neamț și Harghita, a cărui licență se află deja la o filială a Nuclearelectrica, iar în decembrie 2024 Guvernul a aprobat un pas-cheie pentru o uzină nouă de procesare la Feldioara. Există, deci, un plan de reluare a mineritului intern — dar deocamdată nu s-a extras nimic.
Toriu: potențial probabil, rezerve necuantificate. Aici trebuie spus limpede că nu există cifre publice de tonaj pentru România. Toriul apare de regulă asociat zăcămintelor de monazit și de pământuri rare, iar România are un potențial identificat de pământuri rare în zona Grădiștea de Munte, județul Hunedoara; prospecțiuni pentru resurse critice, inclusiv uraniu și toriu, s-au făcut în perioada comunistă prin institute cu regim secretizat, fără rezultate publicate. Prin urmare, orice afirmație despre rezerve românești de toriu rămâne, în acest moment, o presupunere rezonabilă, nu un fapt documentat. Nu este însă o problemă pentru arhitectura propusă: toriul se poate importa, iar India — care deține cele mai mari rezerve din lume și operează ea însăși reactoare cu apă grea — este un partener natural.
Apă grea: aici este corecția cea mai importantă. Ipoteza unui stoc strategic confortabil nu mai stă în picioare. RAAN, în faliment din 2016, a vândut în noiembrie 2024 ultima cantitate rămasă, peste 12 tone, către o companie din Elveția. Iar în iunie 2026 Nuclearelectrica a renunțat complet la proiectul de preluare și repornire a uzinei Romag Prod de la Halânga, invocând, într-un document intern citat de presă, starea avansată de deteriorare a instalațiilor de producție. În locul repornirii, compania urmărește acum testarea unei tehnologii noi de fabricație, cu fonduri europene, la Râmnicu Vâlcea — adică o capacitate construită de la zero, nu reactivarea combinatului istoric.
Reperul istoric merită totuși consemnat, pentru că spune ceva despre ce a putut face această țară: ROMAG-PROD a avut, la vremea sa, cea mai mare capacitate de producție de apă grea din lume, 360 de tone pe an, exportând în Coreea de Sud, China, Germania, Statele Unite și Elveția. Expertiza a existat cu adevărat, la nivel de vârf mondial.
Concluzia practică pentru astăzi este însă alta, și schimbă calculul oricărui plan de extindere a filierei PHWR: România nu mai are nici un stoc semnificativ de apă grea, nici o fabrică ușor de repus în funcțiune. Capacitatea trebuie construită din nou. Este exact genul de decizie strategică pe care articolul de față o reclamă — și primul test al seriozității cu care ea va fi luată.
Concluzia: suntem specialiști în a ne împușca în picior. Iar ca să te împuști în picior trebuie să-ți încovoi puțin coloana, presupunând că o ai dreaptă la momentul proiectului. Dacă o ai încovoiată direct din prospect proiectul e și mai facil; ai doar de apăsat pe trăgaci. După ce ne-au jefuit rușii cu pistolul la tâmplă, găsim noi pe alții să ne jefuiască mai cu vorbă bună.
Foarte interesant. Oare specialiștii noștri din SNN nu știu aceste aspecte?
teama mie, ca orice plan sau proiect ar fi, se duce pe furaciune,
dupa spartu targului, guvernu isi revine din somnu de la moarte si nu stiu de se mai recupereaza ceva,
https://hotnews.ro/mini-reactoarele-de-la-doicesti-nuclearelectrica-analizeaza-posibilitatea-anularii-unor-plati-catre-partenerul-privat-nova-power-and-gas-2319550
conducerea nuclearelectrica numai in interes national lucreaza, ca si membri aga ai nuclearelectrica
pai sa-i premieze pe toti si cate un titlu de doctor, bonus de la academie,
o fi de la studiu fisiunii nucleare sau de la visele legate de fuziunea nucleara ?
somnu natiuni naste monstrii – asa parca se spunea cu vreo 37 de ani in urma
Cataline,tu pui intrebarea,tu raspunzi.Adevarul este ca nu are cine sa raspunda,toti sunt ,,specialisti, numiti cu HG 109.Parere personala,in urmatorii 25 de ani nu va fi nicio investiture in grupuri noi Cauze,prima nu avem bani,tarile care au energeticieni care decid,au realizat sau sunt in curs de finalizare,grupuri noi,pentru consumul lor si pentru export.Problema industriei nu o mai pun,ca nu are rost
Citind aceasta disertatie, care pe mine si cred ca pe marea majoritate dintre noi ne depaseste, incep sa inteleg de ce suntem cei mai ramasi in urma din UE. Politicul ne-a ajutat decisiv. Suntem pe cale sa ne facem de ras, pierzand rand pe rand, toate atuurile care ne-ar fi putut inscrie pe o alta orbita.
Sunt aproape convins ca vom rata toate obiectivele propuse, ramanand cu aceasta mizerabila clasa de politicieni si oamenii adusi de ei. Ca unica solutie, nu vad altceva, decat iesirea in „piata publica” , sa ne smulgem parul din cap.
Timp de ani de zile elita politică a UE a tratat energia nucleară fiabilă ca pe ceva situat undeva între jenant și imoral, sacrificând-o în numele unei ideologii dând pe dinafară de virtuți imaginare, pentru ca acum să descopere că ideologia nu produce electricitate.
A sosit momentul adevărului și poporul european va plăti factura, pentru că e democrație și a lui este răspunderea. Ha-ha!
Vor urma și alte facturi, fiindcă progresismul distruge multilateral.
Bine că au fost ținuți la distanță de guvernare extremiștii de dreapta și suveraniștii toxici.
Eu unul nu inteleg partea tehnica mai detaliata dar nu pot sa nu apreciez efortul deosebit facut de dl Dragostin sa ne convinga de viabilitatea tehnico-economica a unui astfel de solutii. Eu sint convins ca are perfect dreptate si doar sper ca cine trebuie sa vada aceste propuneri le va vedea. Bineinteles ca tot ce se spune aici se poate verifica de catre specialisti, doar cu conditia sa aiba sprijin politic la nivelul necesar. M-as astepta ca insusi prim-ministrul sa ia cei aici, sa le dea la analizat si sa faca ceea ce trebuie sa faca, incepind cu vorbit public despre aceste solutii. Si actionat imediat, cu puterea necesara, ar fi pacat de pierdut si acest tren.
Felicitari autorului.
Decaderea Romaniei pe mai toate domeniile, este data de proliferarea dupa 1995 ale facultatilor private, care au devenit locuri de afaceri cu diplome fara acoperire profesionala. Majoritatea cadrelor didactice predau in 2-locuri sau puneau asistentii. Exact ca la medicii ce lucreaza in 2- 3 locuri si le mor pacientii. Calitate si modernitate zwro. Facultatile de stat merg pe dosare si nu pe examene. Asa au iesit intre 2000- 2025 zeci de genratii. Iar cei mai bine pregatiti au invatat singuri si in majoritate au plecat din Ro. Si fenomenul continua…..
Stati linistiti, tot baietii si fetele cu epoleti vor rezolva problema, in folosul conturilor lor din Strainezia….
Ca si pina acum, de altfel.
Admir abordarea structurată și în detaliu pe toate aspectele din partea autorului. Răzbate amprenta vechii școli de inginerie dar și actualizarea cu tehnici moderne de analiză. Sper ca factorul de decizie să ia aminte și la materialul publicat mai sus. Actualul premier și ministru interimar al energiei îmi pare că acordă o atenție specială situației în care s-a ajuns cu proiectul de la Doicești, și-a ridicat niște întrebări și a cerut răspunsuri pertinente și detaliate. Există așadar speranțe că lucrurile se pot îndrepta în sensul rațional al respectării interesului național. În acest context, cred că efortul de sinteză al autorului este binevenit și merită respectat.
Cu Trump ati vorbit? Fluturata pe la nas o participatie a familiei si 10-20% din profit pentru urmatorii 50 de ani asigura planuri fonduri acord politic transpartinic tot tot tot!
Ceaușescu a adoptat filiera CANDU pentru că era combustibil cu Uraniului natural și apă grea și dădea independență, combustibilul putând fi produs în România. CANDU este un reactor complicat pentru că trebuie să recupereze apa grea care este foarte scumpă. Experiența de aproape 50 de ani de exploatarea acelor 2 unități CANDU au arătat că inginerii români au făcut față cu succes exploatării unui astfel de reactor. În Europa sunt singurele reactoare de acest tip. Mai sunt în Canada, care a inventat acest reactor, în Coreea, China și Argentina. India și Pakistan au cumpărat reactoare de putere mai mică, 200MWe, dar scopul a fost producerea de Plutoniu pentru bombă. Reactorul CANDU este plutonifer și timpul de exploatare al combustibilului CANDU este prelungit prin arderea PU produs, așa că Pu rămas în combustibilul uzat nu cred că pate fi folosit comercial. La CANDU se produce mult combustibil uzat pentru că este doar îmbogățirea naturală, pe când la PWR combustibilul cu U îmbogățit stă în reactor mult mai mult timp și Pu din el poate fi extras și folosit în combustibilul MOX mixed oxide cu U Pu. Există în Canada tendința de a funcționa cu U ușor îmbogățit 1% pentru creșterea timpului de funcționare în reactor. Însă uraniul sărăcit din combustibilul CANDU ar putea fi utilizat în reactoare de generația a IV, ca zonă fertilă de produs Pu, cum este reactorul rapid cu plumb ALFRED care se dezvoltă la ICN Pitești. În momentul de față nu se mai extrage U în România, se importă din Kazahstan. Din discuția cu specialiști coreeni, ei nu au pic de U, dar importă inclusiv U îmbogățit din piața internațională fără nicio problemă. Pentru noi prioritatea este să finalizăm cele două unități, U3 și U4 de la Cernavoda. Întârzierea a fost determinată de ezitările UE privind nuclearul, dar acum ar trebui să se finalizeze angajamentele financiare cu creditori străini pentru finalizarea acestor reactoare. Cred că ar trebui construite suplimentar un număr de turnuri de răcire care să suplinească problemele cu seceta de pe Dunăre.
SMR sunt o opțiune pentru că sunt modulare, mai simplu de instalat și exploatat. Sunt încă o filieră tehnologică nouă și pot fi probleme.
Pentru viitor opinez că soluția pentru reactoare nucleare noi pot fi cele prevăzute în diverse proiecții de viitor reactoarele de mare putere generația 3+ cum sunt EPR european sau APR Westinghouse fail safe care pot rezista la accidente grave. De asemenea trebuie dezvoltate în tandem reactoarele rapide de generația a IV, cum am spus despre ALFRED.
@joenegut, ati uitat de China
…de la care Romania ar trebui sa invete cite ceva, ca si de la India:
In China, Unitățile 1 și 2 de la Qinshan Faza III: Sunt două reactoare de tip CANDU 6 (dezvoltate de/cu Atomic Energy of Canada Ltd), fiecare având o capacitate brută de aproximativ 720-750 MWe. Acestea au fost conectate la rețea și date în exploatare comercială între anii 2002 și 2003. Ele sunt similare ca design cu Reactoarele 1 și 2 de la Centrala de la Cernavodă.
Performanțe și Inovații Chineze pe Tehnologia PHWR
De la darea lor în funcțiune, China nu doar că a exploatat aceste reactoare canadiene la standarde foarte înalte, dar a și inovat folosind flexibilitatea combustibilului specifică PHWR:
Recorduri de funcționare: În primăvara anului 2025, Unitatea 1 de la Qinshan Faza III a stabilit un record mondial pentru reactoarele CANDU-6, funcționând continuu timp de 738 de zile fără oprire în cadrul unui singur ciclu de combustibil.
Producția de izotopi medicali: Reactoarele PHWR permit reîncărcarea cu combustibil și inserția de ținte fără oprirea reactorului. Compania națională chineză (CNNC) a profitat de acest avantaj pentru a începe producția în masă de Carbon-14 (C-14) și Cobalt-60 la Qinshan III. Acești izotopi sunt esențiali în medicină, biologie și agricultură,
FOARTE IMPORTANT !: China si-a redus dependenta de importuri de combustibil ! .RECICLAREA URANIULUI. China a experimentat utilizarea uraniului recuperat (RU) din combustibilul uzat al reactoarelor PWR (apă ușoară, cum e si SMR-NuScale) pentru a alimenta reactoarele PHWR de la Qinshan, demonstrând fezabilitatea unui ciclu de combustibil mult mai eficient. (RETINETI IDEEA !: IAU COMBUSTIBILUL UZAT – DESEU !- DE LA REACTORII PWR SI-L INTRODUC IN REACTORII LOR PHWR !…adica, ROMANIA AR PUTEA LUA SI EA/OFERI TUTUROR STATELOR FOSTE COMUNISTE CARE AU REACTORI RUSESTI-VVER- SA LE IA DESEURILE- VOR PLATI !- IAR NOI VOM PRODUCE ELECTRICITATE +…..+PLUTONIU, PENTRU REACTORII NOSTRI VIITORI AHWR)…e un business excelent, „de virf tehnologic”, dar, cine sa inteleaga astea ?!
Deși programul nuclear masiv de expansiune al Chinei se concentrează acum pe reactoare PWR de Generația III+ și reactoare avansate de Generația IV (cu thoriu și sare topită), cele două unități PHWR de la Zhejiang Qinshan continuă să joace un rol strategic extrem de stabil în sistemul lor energetic, in special in ce priveste inchiderea ciclului nuclear si alimentarea reactorilior Gen IV (reactorii PWR sun folositi masiv datorita cererii imense de energie in China, nu neaparat ca ar fi cei mai eficienti dpdv al utilizarii combustibilului)
Dupa Canada, (India + China) ar trebui sa fie modelele noastre strategice in energia nucleara (SUA si UE urmeaza dupa acestea in ce priveste eficienta ciclului nuclear…sunt in faza copilariei)…iar SMR-NuScale, deocamdata este inutil !
PS: sa ne reamintim ca reabilitarea U-3-4 cu CGN (compania nucleara chineza) a fost stopata in 2029 pentru a ne axa pe SMR …si reabilitarea U-3-4 cu SUA (iarasi sa ne reamintim ca SUA n-are nici o legatura cu PHWR-CANDU-Canada…de fapt nu mi-e deloc clar-tehnic- cum naiba reabiliteaza SUA o tehnologie canadiana, pe care n-o detine ?!….politicienii nostri au „mermelit” energia nucleara de la noi)
Cam asta ar fi tabloul general in industria (critica !) nucleara si care ar trebui sa dicteze si diplomatia energetica nucleara…dar se pare ca e pe dos
Nu cred că exemplul Chinei estre relevant pentru CANDU. Mai interesant este ce s-a întâmplat în Coreea. Wolsung. Doar Unitatea 1 a fost realizată cu Canada. Unitățile 2, 3, 4 au fost realizate de coreeni fără contribuția Canadei. Că industria nucleară este de top este faptul că Barakah din UAE este de concepție coreeană. Cât despre SMR sunt situații când un SMR de sub 100MWe ar fi foarte util. Cred că afacerea cu americanii este încă la stadiul de cercetare dezvoltare și încă nu este o filieră dovedită clar.
corect, DAR, oricum, este in lista utilizatorilor CANDU !…si evolueaza….nu putem nega
”sa ne reamintim ca reabilitarea U-3-4 cu CGN (compania nucleara chineza) a fost stopata in 2029 pentru a ne axa pe SMR …si reabilitarea U-3-4 cu SUA (iarasi sa ne reamintim ca SUA n-are nici o legatura cu PHWR-CANDU-Canada…de fapt nu mi-e deloc clar-tehnic- cum naiba reabiliteaza SUA o tehnologie canadiana, pe care n-o detine ?!”
nea Cătăline, partea asta te descalifică. Lasă promovarea legăturilor cu China și nu mai amesteca SMR-urile cu U3 și U4. China are propriile ei interese, care nu sunt și interesele României. Iar dacă vrei trupe chineze la Kogălniceanu, spune asta deschis, nu mai promova cooperarea cu China la Cernavodă.
Statele Unite nu au nevoie să dețină nicio tehnologie CANDU. Statele Unite ți-au alocat bani ca să-ți folosești tehnologia pe care o ai deja în exploatare și să lași China în plata Domnului. Ratificarea acordului cu Statele Unite a fost anunțată pe 23 iunie 2021, după care România nu a mai mișcat un deget, pe toată durata mandatului lui Biden (când tot Obama era mereu la Casa Albă).
Acordul cu China pentru Cernavodă e mort și îngropat, obișnuiește-te cu ideea.
nea Haralde, de ce te burzuluiesti la mine ca orice european democrat ?!…eu vorbeam de ce se intimpla tehnic si tehnologic in lumea energeticii nucleare…nu ma refeream politic si, scopul articolului meu era/este strict tehnic ! (dupa cum nu putem nega, de exemplu, ca Rusia a trimis primul om in spatiu…ei si ?!)
”scopul articolului meu era/este strict tehnic !”
În domeniul nuclear nu există nimic ”strict tehnic” pentru România. Există alianțe politico-militare din care China nu face parte, deci nu are de ce să-i fie permisă implicarea în domeniul nuclear în România.
”Rusia a trimis primul om in spatiu… ”
… pe vremea când făceai parte din Tratatul de la Varșovia. Acum faci parte din NATO și ai să te comporți accordingly. Cam asta-i.
nea Harald, cool down, esti prea patimas…matale continui sa vorbesti de aliante politico-militare cind eu ma rezum strict la zona tehnica…nu cred ca e intelept sa subestimazi adversarul…sa ne oprim aici te rog !
Nu subestimez adversarul, China plătește toată promovarea asta, la fel ca și în povestea cu Tarnița-Lăpuștești.
@dl.Joenegut
„Ceaușescu a adoptat filiera CANDU pentru că…”
Gresit: Ceausescu A APROBAT filiera CANDU…dupa ce a ascultat ce gindeau atomistii romani, de mare anvergura in anii 60-70…si acea gindire este valabila si azi si in urmatorii 60 de ani !
Astazi, nu se stie cine, dar, SE ADOPTA FILIERE NOI (PWR), nu se stie de ce, nu se stie pentru ce ;i mai ales nu se stie la ce ne foloseste – demonstrabil…si mai rau, NU STIM CE VOM FACE CU CEL 2 sau 4 UNITATI IN VIITOR….cam asa stau lucrurile.
CONCLUZIE: cred ca programul nuclear din Romania nu trebuie sa depinda de PCR (Partidul Comunist Roman), de PSD (Partidul Socialist Roman), de PNL (Partidul National Liberal), de USR (Uniunea Salvati Romania) s.a.m.d….TREBUIE SA FIE O CARACTERISTICA ECONOMICA (FIR ROSU) AL ECONOMIEI ROMANIEI, transpartinic, peste decenii…cum gresit aud si vad mereu formulari de tipul „proiect mamut din epoca Ceausescu”…ce idiotenie !?
Vă contrazic! Ceaușescu decidea! Eu sunt absolventul primei promoții de CNE care adat examen la această secție în 1967. Atunci lucrurile erau deja clare, se dorea CANDU! Se mergea pe această filieră, complicată și scumpă din cauza apei grele, pentru că se putea fabrica combustibil din U 0,7% natural, în România, fără să ai obligații și dependențe de străini, sovietici în primul rând. Azi importăm U din Kazahstan.
În momentul de față există alternativa PWR 3+ de puteri mari până în 2000MWe fail safe capabile să reziste la accidente majore. Se mai proiectează reactoare cu parametrii supercritici pentru îmbunătățirea randamentului. Sau alternativa mai elastică cu reactoare modulare SMR ușor de montat și puse în funcțiune și mai ales reactoarele rapide care vor consuma Pu produs de U îmbogățit, Părerea mea este că acum CANDU este o filieră care nu mai are viitor, din cauza costurilor pe care le incumbă apa grea cât și pentru cantitatea mare de combustibil uzat. Însă Unitățile 3-4 trebuie finalizate pentru că sunt mai simplu de realizat după experiența acumulată. Însă opinez că trebuie construite turnuri de răcire care să asigure combinat răcirea reactoarelor. Experiența secetei impune și această soluție. Amplasamentul Cernavoda este pe un braț al Dunării care a micșorat debitul în aceste condiții de criză.
@joenegut: Va contrazic, cred !
Arhivele spun ca Înființarea secției de Centrale Nuclearo-Electrice (CNE) a fost aprobată pentru anul școlar/universitar 1967/1968, integrată în planul de școlarizare național. Toamna anului 1968 (odată cu începerea noului an universitar, în mod tradițional la 1 octombrie 1968) reprezintă momentul în care prima serie de studenți din România a început efectiv cursurile speciale de inginerie nucleară la Facultatea de Energetică. Probabil ca va referiti la infiintarea unei grupe de specializare in 1967, dar sectia centrale nucleare, efectiv a fost creata in 1969. Structura de organizare a fost legată de planurile transmise Ministerului Învățământului pentru anul universitar 1968/1969, oferind o cifră inițială de școlarizare de 25 de locuri pentru cursurile universitare și formarea de ingineri.
Deci, nu prea vad cum ati ati dat examen in 1967 la aceasta sectie ?!. Eu am dat examen pentru cele 25 de locuri, in 1969 (si am intrat al 13-lea din cca 300 de candidati…cu penibila nota de 6,85…au mai fost inaintea mea unu cu 8 si un pic, vreo 9 cu note de 7 si restul, pina la minim 5, intre care si eu)
V-as aproba cu ceva: as zice ca DA. Ceausescu a decis cum spuneti dvs. „ca se dorea Candu” si atunci citiva eminenti atomisti romani au confirmat „dorintele” ca fiind cea mai buna solutie !…si, n-a fost bine ? ….
DAR, ALTCEVA DORESC SA SUBLINIEZ.
Prof. Nicolae Danila a publicat monumentalul tratat „Centrale nucleare-electrice”, in 1973, in care tratează pe larg și în detaliu ciclurile de combustibil nuclear, producția și fizica plutoniului, precum și tehnologia reactorilor rapizi reproducători (Fast Breeder Reactors – FBR)….etc.
Eu, in umilul meu articol, doar „l-am plagiat” pe eminentul Prof. Nicolae Danila si astfel ma incadrez multimii de plagiatori din Romania…deci, in 2026 sunt valabile tezele din 1973…si vor fi valabile inca 100 de ani de acum incolo…..si nu cred ca tehnologia CANDU „nu e buna” pentru Romania – dimpotriva !
Azi, avem tot ce ne trebuie ca sa trecem la faza III-a – reactorii FBR !(celelalte , cele mai multe state, nici macar nu s-au apucat de CNE)
Pina una alta, e nevoie de stocarea energiei produse, ca sa fim eficienti.
„ieficienta” ca „ieficienta”… o stie tot romanu’
dar, de acord ca „supt-ventiile” pt panouri, vartelnite… si alte chinezarii eco
trebuiau conditionate de posibilitati de stocare. Prin lege.
Adica: vrei „supt-ventie” pt panouri cu o putere nominala de 20 kw?
Bine, iti dau bani pt panouri care-ti produc 10 kw
dar numai daca-mi dovedesti ca poti stoca 10 kw in acumulatori
(sau alte forme de stocare).
Poate ca astfel, „supt-ventiile” pt eco ar fi fost eficace.
vom face si vom drege…
https://www.mediafax.ro/politic/schimbare-pregatita-pentru-prosumatorii-din-romania-bolojan-noile-panouri-fotovoltaice-trebuie-insotite-de-stocare-23791799?utm_source=adevarul.ro&utm_medium=cross_exit&utm_campaign=article
Canda si alte tari cu reactoare CANDU sunt in aceeasi situatie. De ce nu au construit reactoare pe plutoniu si toriu? Pentru ca (inca) nu e viabil economic.
@gigi:
„…De ce nu au construit reactoare pe plutoniu si toriu? Pentru ca (inca) nu e viabil economic….”
nu intelegeti procesul: ca sa construiesti reactori pe Pu, trebuie mai intii sa-l produci…adica, la Cernavoda, ne-a trebuit cca 30 de ani al U-1 si inca cca 20 de ani la U-2 ca sa adunam cca 10 t Pu…
deci, constringerea nu e tehnologica ci temporala (timpul !)
Iar viabilitatea economica e un pleonasm….orice tehnologie (incl nucleara) daca functioneaza pe deseujri, inerent este circulara si inerent este economica
cititi ce am comentat mai sus la dl,Joenegut
Mi-as permite o mica rectificare:
Plec de la o întrebare pe care vreau să o pun celor iresponsabili din statul român și din companiile de stat.
Joaca cu realitatea, sau ingineria facuta cu Power point.
Deci partea a doua a acestui lant este abia pornita in India, dupa intirzieri uriase de peste 15 ani si dublarea costurilor de productie. Autorul ne prezinta ceva de zici ca e peste tot in lume si Romania este proasta. Nu e asa. Se cercetaza asta de mai multi ani in lume. Tehnologia inca nu e stapinita. Plutoniul se poate stoca, cum a facut si India sau cum face China si Rusia. Nu-s de acord cu combinarea cu China si cu atit mai putin cu Rusia.
Cit despre NuScale eu cred ca SUA nu-s interesate. Nu le trebuie grupuri de 100 MW sau mai putin. II duce la costuri imense. Ei au nevoie de grupuri pe paliere de putere de peste 1000 MW. De aceea nu-s interesati de asa ceva. La starea de azi a sistemului inca doua grupruila Cernavoda de 700 MW va face rau, nu bine, ca ele trebuie sa mearga la baza si in regim maxim. Bancul zilei este ca grupul 1 va sta numai 2 ani. Mai sa fie. Dupa ce grupul 1 plecat in 1978 a fost gata in 1997 iar al doilea 10 ani mai tirziu, desi plecat in 1980. Hai sa ne uitam ca e o centrala ce trebuia sa dea 450 MW din 2020-2021 si nu e gata nici azi. Hai sa ne uitam ca niste unii vor sa puna numai grupuri pe gaze vinzind pielea ursului din padure – gazele din Marea Neagra care nu se stie cit ajung. Hai sa vedem ca-s in Romanai mii de MW in eoliene si care stau, ca nu bate vintul… Nu cred povestea cu bateriile ca tin 10-12 ani. C, bateria de masina va tine 10 ani? O fi alta tehnologie, dar inca e noua, deci… Romania a re rezerve de huila pentru citeva sute de ani. Hai sa facem grupuri pe carbune si mine rentabile. Tehnologie de denoxare exista. Sa fie ajutati sa mearga, nu sa-i obligati sa cumpere certificate de CO2 si sa mai dati bani si celor cu eoliene si solare. In acelasi tim ochii in fata pe ce se studiaza si experimenteaza si cind va fi OK de exploatat…
@dl. Stelian:
„…Deci partea a doua a acestui lant este abia pornita in India, dupa intirzieri uriase de peste 15 ani si dublarea costurilor de productie. Autorul ne prezinta ceva de zici ca e peste tot in lume si Romania este proasta…”
ma iau dupa indemnul dvs. plin de intelepciune: „…Deci partea a doua a acestui lant este abia pornita in India, dupa intirzieri uriase de peste 15 ani si dublarea costurilor de productie. Autorul ne prezinta ceva de zici ca e peste tot in lume si Romania este proasta…”
Partea a doua EXISTA, ESTE DEMONSTRATA COMERCIAL SI FUNCTIONEAZA AZI :
– Canada a demonstrat utilizarea comb uzat in PHWR
– India a demonstrat ca functioneaza (nu are importanta pentru mine ca a durat 15 ani !)…I don,t care !…MERGE
– China…ne place sau nu, a facut-o cel mai repede si mai bine ! (eu vorbesc de tehnologie, nu politica – cum insinuati dvs. ca „Nu-s de acord cu combinarea cu China si cu atit mai putin cu Rusia.”…pai cine a zis sa ne „combinam” ?)…revedeti ce am raspuns dlui Joenegut
Asa ca…nu e bine sa nu cadem de prosti ?
iar fraza dvs de „deschbidere: „Joaca cu realitatea, sau ingineria facuta cu Power point” o iau ca o gluma reusita: oricine poate face asta daca stie Power point (eu nu stiu) si, ca sa fiu sincer, cu realitatea m-am jucat in imaginatia mea bolnavicioasa…iarasi, oricine poate avea imaginatia asta
…C, bateria de masina va tine 10 ani?…
nu stiu altii cum sunt, dar eu am fost nevoit sa schimb bateria de la Mercedes dupa 13 ani, pentru ca s-a defectat alternatorul si a secat-o….altfel nu dadea semne de boala. In plus, sunt nenumerate teste independente care arata viabilitatea bateriilor Li la 6000 cicluri (cu imbunatatiri clare intre generatia 2010 si cea din 2020). In plus au venit bateriile cu sodiu, la 50 Euro/KWp si peste 10.000 cicluri, si asta deja face regenerabile + stocare solutia cea mai fiabila si economica (intrebati Bulgarii, cu 12 GW in stocare).
Fosilii sunt energia trecutului, nu doar pentru ca sunt poluanti, ci pentru ca nu sunt economici (peste 80 centi/Kwh) comparat cu gazele (15-20 centi), nuclearul (30-80 centi), dar mai ales cu regenerabilele (12-15 centi) – intrebati Polonia care are mai mult decat dublul Romaniei la fotovoltaice desi are carbune mai economic.
Ce va scapa insa complet este subiectul articolului – comparatia economica intre SMR-uri si Candu, complet in favoarea CANDU in cazul Romaniei. E drept ca Dl Dragostin adauga o gramada de detalii tehnologice ca argumente suplimentare care pot confunda un nespecialist, insa este absolut clar ca pentru Romania CANDU este mult mai potrivita, dpdv al costurilor, experientei, fezabilitatii, sustenabilitatii, si al viitorului tehnologic. Daca NuScale ar face mini-reactoare CANDU de 150-250 MW, asa cum propune dl Dragostin, si nu SMRuri de la zero, ar fi win-win pentru toata lumea. Dl Joenegut scrie ca deja India si Pakistan au astfel de SMRuri CANDu de 200 MW; poate ca se pot face Cernavoda U3 si U4 cu 200 MW fiecare in loc de 700
@DemoKraten:
In sfirsit, (!!) un comentariu care pune degetul pe rana, exact pe ce am vrut sa demonstrez TEHNICO-ECONOMIC:
” … Ce va scapa insa complet este subiectul articolului – comparatia economica intre SMR-uri si Candu, complet in favoarea CANDU in cazul Romaniei…”
Trebuie insa sa precizez ca fraza de mai sus, care sintetizeaza foarte bine esenta articolului, se refera la SMR (PWR)-tip NuScale, nu si la SMR (PHWR)
Pina acum, totul s-a discutat „politic” (ca-i e aia, ca e aialalta, ca sunt americani, ca sunt rusi, ca sunt chinezi, etc., etc.). Prin articol am incercat sa aduc argumentele supreme, de baza: tehnologia si beneficiile
Multumesc !
Strategii pe termen lung (50 de ani)?
Pt. decidenti/politicieni habarnisti, cu doctorate plagiate, ba chiar fara BAC?
Intr-o varianta optimista, abia daca s-ar finaliza grupurile 3 si 4 de la Cernavoda.
@dl.Stefan
vrem nu vrem, trebuie sa facem strategii nu pe 50 de ani ci, pe 100 de ani !
vedem cu totii ca azi, extindem (Doamne ajuta) viata la U-1 cu inca 30 de ani…adica pina la 2060 (cel putin)
Daca construim si U-3-4, din 2035 + minim 60 de ani, ajungem la 2095 (sa rotunjim la 2100).
INTREBARE ?: ce facem in acest timp cu Pu, U-233, inchiderea ciclului cu Reactori FBR, si in final, NE TREZIM CA PUTEM PRODUCE IN 2060 circa 12.000 MW , NUMAI NUCLEAR !….la acea vreme se puune problema ca nu merita sa inlocuim eoliene si solare , nu-i asa !?…displacementul va fi exact invers !
@dl.Stefan,
Ce ma surprinde (chiar foarte mult !) este ca nimeni dintre comentatori, nu a sesizat sau dezbatut problema, sau macar sa-mi spuna,… „bre nea Cataline, bati cimpii”… ca dupa 2050 putem instala reactori nucleari care, impreuna cu Candu, vor putea produce intre 6000-12000 MW (la alegere !), FARA CONSUM DE COMBUSTIBIL (adica cu combustibilul pe care il „ardem” in PHWR din DESEURI, producea electricitatea aia + COMBUSTIBIL NOU….adica pentru/din reactorii BREEDER !).
Realizeaza cineva ca (Nuclear + Bioenergie) impreuna, dar niciuna n-are vreo strategie, pot realiza foarte usor o capacitate de peste 15,000 MW, curata, total circulara, total securitara, fara nici un import de energie….care vor face centralele pe gaze si carbuni inutile, dupa cum si eolienele si solarele, la fel, lasate sa iasa din functiune si…gata…nu le mai inlocuim cu nimic (lasate doar alea de pe case)
pe mine ce mă surprinde este că o astfel de oportunitate nu și-a găsit încă investitori. Ceea ce s-ar putea să însemne că și acest lanț tehnologic e minat de mulți de „dacă” … pentru că până la urmă pe investitori nu îi interesează tehnologia folosită ci profitul.
@dl.Badici,
Ca de obicei, sunteti f. pozitiv si mai ales market oriented.
In energie nucleara, un domeniu mai „heavy” este mult mai greu de inghitit de „investitorii strtategici”…astia umbla dupa investitii rapide, si recuperare si mai rapida….iar o centrala nucleara, se cosntruieste in cca 5-8 ani (vorbesc de alea cunoscute si testate, ca daca vorbim de alea necunoscute si netestate si scumpe si riscante, nu se gasesc investitori, decit numai d-aia prosti ca Romania care zice ca sanchi, investeste in Nuscale)…iar recuperarea, in mai multi ani….
N-ati vazut in articol ca vorbeam de orizonturi de 40-80 de ani cu planificare clara si obiective si mai clare ?…astea nu-s domenii chiar pentru oricine….iar implicarea statelor este vitala….asa ca, aveti dreptate….investitorii urmaresc numai profitul….cit mai rapid, ceea ce este cvasi-imposibil pentru investitorii la care va ginditi dvsd
Eu cred că subestimați piețele financiare. Există investitori pentru orice fel de proiect dacă se prefigurează a fi fezabil. Gândiți-vă doar că unii din cei mai mari investitori sunt fondurile de pensie. Dacă dumneavoastră credeți că un asemenea proiect ar putea fi construit de către o instituție de stat în zilele noastre… nici nu știu ce aș mai putea zice :) Statul ar putea construi cel mult cadrul (și asta ar fi perfect capabil chiar și statul nostru chior și șchiop), un astfel de proiect trebuie asamblat „din componente” de investitori privați. Dacă tehnologia separării plutoniului e fezabilă nu trebuie așteptat până construim noi un eventual reactor, presupun că se poate produce și vinde. Eu personal nu m-aș supăra dacă statul ar mai pune și acestui proiect la dispoziție vreun teren rămas de pe urma vechiului regim. O dată procesul validat economic se poate trece la următorul pas. Țineți cont că fiecare verigă trebuie să fie viabilă economic pentru ca procesul să funcționeze, altfel o să fim autonomi și… săraci ( sună cunoscut nu? Am mai fost acolo) . Eu chiar am luat planul dvs în serios, însă încerc să gândesc în termenii epocii pe care o trăim. Pentru că altfel, vizionar a fost proiectul de la Anina. Vizionar și falimentar…
@dl.Badici
Va inteleg perfect ce ziceti, DAR
aratati-mi centrale nucleare (nu private- adica macar 50% cu capital privat) cu macar 5-10% capital privat !
NU EXISTA !
Si sa nu-mi argumentati cu SUA si GB pentru ca acestia sunt exceptiile nu regula !…iar exceptiile sunt ca in aceste tari, centrale nucleare au fost construite de companii locale PRIVATE, ceea ce e cu totul altceva….la noi cine construieste? Ropower ?…Azomures ?….sau sa-i chemam pe investitorii de la MassEnergy cu sediul in Cayman Islands sa ne faca centrale nucleare cu Plutoniu..
Propunerea-viziune a dumneavoastra (economie nucleara circulara cu uraniu natural, plutoniu, U233, tritiu) este dpdv tehnologic o bijuterie, ma aventurez sa afirm ca are „frumusetea” unui adevar fizic exprimat concis intr-o formula matematica (E=mc2), si sunt sigur ca la nivel academic (intre profesorii de la UPB si colegii dumneavoastra) va primi respectul cuvenit.
In privinta implementarii sunt cateva obstacole majore:
– siguranta/militar/geopolitic – acel Plutoniu este o sursa pentru WMD, deci va intampina dificultati suplimentare majore
– stabilitate politica si economica: dumneavoastra propuneti un plan pe 50-100 ani, in conditiile in care ultimul buget anual s-a aprobat cu 5 luni intarziere….nu are rost sa ne gandim la planuri pe termen mediu, iar lung si foarte lung….(ganditi-va si la destramarea tragica, zvarcolita a Combinatului de apa grea Halanga)
– nu in ultimul rand problema eficientei economice: construirea unui reactor nuclear nou, chiar si cu tehnologie demonstrata, este extrem de costisitoare: Toshiba-Westinghouse a falimentat dupa ce a depasit cheltuielile in construirea a doua centrale nucleare in SUA a anulat un alt proiect
https://www.world-nuclear-news.org/Articles/Toshiba-scraps-project-to-build-ABWRs-in-Texas
– regenerabilele se construiesc mult mai repede si mai economic – ganditi-va ca in doi ani au fost adaugati in Romania 3 GWp fotovoltaice (si 12 GWh stoacre in Bulgaria cu bani EU), iar combinatia regenerabile+stocare+hidro+ biomasa/gaz este cea mai eficienta economic; construirea Cernavoda U3 si U4 sau Doicesti (200 MW CANDU) are sens doar daca se fac acolo centre de date
Cred insa ca articolul dumneavoastra este mai mult decat binevenit si apreciat de destui oameni, si daca il urcati pe ChatGPT va fi si mai apreciat (…stiati ca tactica pentru tancuri propusa de locotenentul Charles De Gaule in anii 30 a fost respinsa de francezi, insa adoptata cu succes de germani?)
Inca o data Felicitari pentru articol!
@ Stelian acea rezervă de huilă pentru incă 100 de ani, depășește posibilitățile tehnice de extracție a ei, depășind pragul de a consuma mai multă energie decât se produce din huila extrasă! Unde se mai pune poluarea imensă!
_____
Există incă acea meteahna tipică de pe la noi cum că nu am avea specialiști și ce zic alții este bine. Această meteahnă este alimentată de clasa proletară comunistă care încerca să facă orice oricum. „Noi muncim, noi nu gândim”.
Din expunerea domnului Dragostin prin „ingineria făcută cu power point”, acesta are o viziune tehnică, economică și socială cu mult mai avansată decât foarte mulțiiii noștrii experti cu doctorate.
A pus pe tapet ceea ce avem in mână arătându-ne clar vrabia de pe gard sau cioara vopsită cu aur a altora.
Cei care umblă cu cioara vopsită încearcă să ne convingă să includem o tehnologie foarte scumpă pentru că poartă marca Made in USA, cu multe semne de întrebare in privința siguranței in exploatare a grupurilor de 77 MW chiar acasă la ei. O încercare de a da vrabia noastră din mână pentru a lua cioara de pe gard.
Este punctat foarte corect aspectul de independență energetică in raport cu materia primă utilizată pe varianta Doicești. Aceste SMR-uri americane au nevoie de materie primă foarte scumpă pe care noi nu o avem și nici nu o putem produce.
În schimb noi deținem deja un stoc rar de materie primă, Pu, U-233 dar și posibilitatea de a produce Tritiu din deuterium, ceea ce americanii cu tehnologia lor … NIET sau deloc rentabil.
In prezent in detitrierea deuteriului avem o oarecare experiență cu instalația concepută la Râmnicu Vâlcea pentru Cernavodă. Așadar avem specialiști și cercetare in domeniu in care trebuie să investim și să o dezvoltăm.
Doiceștiul a început deja ca megaafacere cu imobiliarele și, practic v-a ruina ceea ce avem deja dezvoltat și funcționează și, in loc să valorificăm la maxim întregul potențial a ceea ce avem, vom fi doar niște amărășteni care vor vinde elemente chimice foarte greu de produs, pe modelul clasic al băieților deștepți, 3 kg la pret de numai un kilogram! Oferta de nerefuzat.
Interesantă particularitate Tritiului – luminează constant timp de 10-20 de ani fără nici o sursă de energie electrică!
Dacă văd greșit problema Doiceștilor i-l rog pe domnul Dragostin să mă corecteze.
D-l Dragostin a raspuns deja la intrebarea dumneavoastra intr-un articol aici pe Contributors in urma cu cateva saptamani. Pe scurt, SMR urile nu sunt directia in care România ar trebui sa meargă. Dar căutați articolul, e interesant.
@Stelian care huila ? La 3500 de kcal/kg cat are valea Jiului e huila, scoasa de la cateva sute de metri adancime prin subminare, la nemti carbunele de cariera scos cu excavator cu cupe are 4800 si ii spun „carbune brun”,
Nu a fost niciodata nici macar pe vremea lui Cioasca, cu armata, zero interes pentru mediu si aproape zero pentru securitatea muncii, extractia din Valea Jiului rentabila, astazi orice ai face nu ar fi nici atata.
solutiile astea de stocat codoi – si la turbinele pe gaz metan unde gazele de ardere sunt mult mai curate (si pentru continutul mare de cenusa, e renumit carbunele din valea jiului), solutiile cu amina sunt prohibitiv de scumpe, prefera lumea sa plateasca 80 de euro pe tona de codoi decat sa cumpere o instalatie de asta la turbinele cu gaz/
Bateriile LFP sunt altceva decat bateriile auto – ale mele zice chinezul 8000 de cicluri asta ar insemna 21 de ani, poate mai mult ca le incarc la 90% si le descarc pana la 10% deci folosesc doar 80% din capacitatea lor, bateriile auto nici nu se folosesc la asa ceva, nici LFP la auto unde trebuie curent mare de descarcare timp scurt, LFP nu se incarca sub 6 grade si fie ca e in auto sau container de baterie stationara are climatizare etc, oricum astea sunt la capat de viata si au aparut cu sodiu in loc de litiu care sunt un pic mai grele dar in timp vor fi mai ieftine,
Ce a scris domnul Dragustin – din pacate deciziile le iau unii cu studii la snspa, ecologica etc dupa ce cu chiu cu vai au reusit, e mult prea greu de inteles , deciziile astea se iau dupa interesul care poarta fesul, din pacate