În vara lui 2026, când în România se vorbește mult și, deocamdată, degeaba despre formarea unei majorități care să învestească în cel mai scurt timp un nou guvern, în mult mai experimentata politicește și spectaculoasa Italie se pregătește formarea guvernului în… toamna lui 2027, când vor avea loc alegeri parlamentare la termen. Tabăra politică a Georgiei Meloni, Coalizione di centro-destra încearcă să își faciliteze obținerea majorității schimbând le regole del gioco, adică, tradițional,printr-o nouă reformă electorală1. Fără a intra în detalii de context politic, e clar că premierul italian și-a dat seama că sistemul electoral folosit în 2022 nu i-ar mai fi favorabil și vrea să se asigure din vreme că nu va avea probleme.
Legea vigente, așa-numita Rosatellum prevede un sistem mixt, cu ceva mai mult de o treime din deputați și senatori aleși majoritar într-un tur, în circumscripții uninominale (ca în Anglia), iar restul, prin scrutin proporțional de listă, în circumscripții plurinominale (ca în România)2. Mecanismul a permis ca, în 2022, pentru circa 44% din voturi (la proporțional), Coalizione di centro-destra să obțină aproape 60% din Cameră și 58% din Senat. Avantajul a venit din câștigarea multor colegii uninominale, care acum se arată mai dificilă, în condițiile potențialului de coalizare a opoziției (Campo largo: PD, M5S ș.a.) și a slăbirii dreptei, ca urmare a apariției partidului Futuro Nazionale con Roberto Vannacci, prin ruptură din Lega lui Matteo Salvini. Deci, la uninominale trebuie renunțat, găsindu-se în schimb o nouă metodă de asigurare a majorității. Încă din februarie 2026, deputați majorității au depus un disegno di legge, care prevedea (re)instituirea… primei electorale. Proiectul a fost asociat inițial cu numele lui Stefano Benigni, de la Forza Italia, iar pe parcurs, cu Galeazzo Bignami, de la Fratelli d’Italia, dar niciunul nu s-a impus. Susținătorii preferă să îi spună Stabilicum („stabile incrociato con Italicum”3), iar adversarii, Melonellum. Prima – numită tradițional în spațiul public premio di maggioranza, iar în proiect, premio di governabilità – nu e o noutate în Italia – a existat, în altă formă, și în Porcellum (2005) și Italicum (2015). Noutatea este că acum se prevede un bonus fix de 70 de mandate (la Cameră), respectiv 35 (la Senat), pentru coaliția/partidul de pe primul loc, dacă acesta are cel puțin 42% din voturi4.
Stabilicum/Melonellum a trecut de Cameră în iulie și va fi discutat și votat în Senat în prima jumătate de septembrie (nefiind sigur că va trece fără amendamente majore, necesitând o întoarcere la Cameră). Sistemul prevăzut este foarte centralizator, produce numeroase alterări ale reprezentării și proporționalității. Merită prezentat ca ilustrare a modului în care politicienii pot manipula tehnica electorală în funcție de interese, căutând totodată să evite/respingă obiecțiile de neconstituționalitate. Ceea ce se cheamă Stabilicum/Melonellum reprezintă, formal, un pachet de două proiecte, care modifică legile pentru alegerea Camerei și a Senatului5. Pentru simplitate mă voi referi în continuare doar la alegerea deputaților, cu precizarea că, deși există unele diferențe tehnice (de exemplu, repartizarea mandatelor strict la nivel de circumscripții), efectele sunt cvasi-identice. Diferența majoră constă, până la urmă, doar în înjumătățirea cifrelor.
Stabilicum/Melonellum desființează colegiile uninominale, dar păstrează circumscripțiile stabilite în 2020. Dăm la o parte regiunile Vale d’Aosta (1 mandat) și Trentino-Alto-Adige/Südtirol (7 mandate) și circumscripția Estero (pentru diaspora, 8 mandate), în care alegerile se fac după reguli speciale și care apar doar parțial în funcționarea sistemului. Rămân 26 de circumscripții (cu unele regiuni unitare, altele împărțite în 2-4), cu între 2 (Molise) și 29 de mandate (Emilia-Romagna), împărțite în 49 de collegi plurinominali, cu între 2 (Collegio unico Molise) și 12 mandate (Lombardia 1 – P01), repartizare calculată pe baza recensământului din 2021. Acestea sunt însă doar jaloane pentru repartizarea numărului de mandate calculat la nivel național.
Pentru a fi acceptată la alegeri, o grupare trebuie să depună liste în cel puțin 1/3 din circumscripții (9), iar în interiorul fiecărei circumscripții, în 2/3 din colegiile plurinominale. Pentru a candida și la premio di governabilità e nevoie de liste în 2/3 din colegiile plurinominale din fiecare circumscripție, plus câte una, mai scurtă – între 1 (Umbria, Basilicata) și 5 (Lombardia 1, Lazio 1, Emilia-Romagna, Puglia) –, la nivelul general fiecărei circumscripții (cu excepția Molise). Acestea din urmă însumează fix cele 70 de mandate premiu și, pentru că gruparea câștigătoare le primește automat pe toate, se vorbește de un listone național, care formal nu există. Pentru a putea figura pe lista de circumscripție, un candidat trebuie să fie capolista (cu excepția cazului în care cei dinainte sunt și ei pe lista de circumscripție) în cel puțin un colegiu plurinominal (se permit pluricandidature, până la 5).
Cu totul insolită pentru români este situația coalițiilor italiene, care nu prezintă liste unice în colegiile plurinominale, ci liste collegate ale partidelor componente.
Cum votează italieni? În fiecare colegiu plurinominal se tipăresc buletine, schede, care cuprind listele de colegiu și sub fiecare dintre ele, lista de circumscripție (pentru premiu). În cazul coalițiilor, listele tuturor partidelor sunt așezate una lângă alta și sub ele se plasează lista unică de circumscripție.
Cetățenii trebuie să facă un semn (nu contează ce) cu creionul pe una din listele de colegiu, ceea ce înseamnă automat vot și pentru lista de circumscripție. Un semn doar pe lista de circumscripție e considerat valabil și se acordă proporțional tuturor listelor collegate. Practic, singurul caz de anulare e cel în care se bifează lista de colegiu a unei grupări și cea de circumscripție a alteia. Listele sunt blocate, adică, la fel ca la noi, alegătorul nu are dreptul la vot preferențial pentru candidați individuali. Această chestiune a făcut obiectul unor dezbateri aprinse în Cameră6. Cu siguranță se va întâmpla la fel și în Senat și se mai ridică o problemă: încă de pe vremea Porcellum (2014), Curtea Constituțională a considerat că listele blocate nu permit, de fapt, alegerea reprezentanților.
Să trecem la numărătoarea voturilor și la repartizarea mandatelor! Se stabilește cifra elettorale nazionale a fiecărui competitor, ca sumă a tuturor voturilor din toate colegiile plurinominale (inclusiv Vale d’Aosta și Trentino-Alto-Adige/Südtirol, dar fără Estero). Sunt reținute în continuare doar partidele care au întrunit peste 3% și coalițiile cu peste 10% național (le soglie di sbarramento). În cazul coalițiilor, se luau în calcul, în primele variante ale proiectelor, doar partidele cu peste 3%. Asta s-a numit în dezbateri norma anti-cespugli, menită să prevină fărâmițarea. Pe traseu, a fost acceptată luarea în calcul a primului partid de sub prag, il miglior perdente. Oricum, prevederea e discriminatorie în multe feluri (un partid singur cu 2% nu intră în parlament, unul cu 2% într-o coaliție poate intra; un partid cu 2% dintr-o coaliție nu intră în parlament, pentru că are în față altul cu 2,5%, un partid 1% din altă coaliție intră, pentru că e miglior perdente) și poate produce distorsiuni: o coaliție cu 11% poate rata parlamentul pentru că două partide cu sub 3%, iar alta cu 10 % poate intra, pentru că are doar unu. Situația poate fi și mai gravă dacă se întâmplă la coalițiile mari, care concurează pentru premio di governabilità. Căci, după ce se stabilește cine a trecut pragurile, se verifică dacă vreo grupare a atins 42% (inclusiv VdA și TAA/S, dar fără Estero) (în varianta inițială se prevăzuse 40%, dar s-a considerat că astfel s-ar putea rata obiectivul de a asigura majoritatea). Dacă da, aceasta primește automat cele 70 de mandate de pe listele de circumscripție, iar repartizarea „proporțională” se face pe un total de 314 mandate (400 minus prima de 70 minus VdA, TAA/S și Estero). Dacă nu, repartizarea proporțională se face pe 384 de mandate (400 minus VdA, TAA/S și Estero). Trebuie precizat că regula primei se aplică doar dacă e posibilă pentru ambele camere. Dacă o grupare are 42% la Cameră, dar nu și la Senat, se rămâne la ambele pe proporțional. La fel și în cazul în care se organizează alegeri pentru o singură cameră (Constituția permite dizolvarea parțială a parlamentului). În variantele inițiale, dacă nu se atingea 42%, trebuia organizat un tur 2, ballottaggio, între primele două clasate, prevedere existentă și în Italicum (2015). S-a renunțat pentru că, în 2017,
Indiferent că se acordă sau nu premio, că se calculează, pe un total de 314 sau de 384, mandatele se alocă proporțional prim metoda coeficientului natural cu cele mai mari resturi. Totalul voturilor pentru grupările care au trecut le soglie (fără VdA, TAA/S și Estero) se împarte la 314/384, iar partea întreagă a rezultatului devine quoziente di ripartizione. Voturile fiecărei grupări (fără VdA, TAA/S și Estero) se împart la quoziente, aflându-se câte mandate primește fiecare la nivelul țării. Eventualele mandate rămase se alocă în ordinea descrescătoare a valorilor zecimale. Un exemplu băbesc arată, că pentru 42%, un partid sau o coaliție ar obține cel puțin 131 de mandate din 314 (42 x 3,14 = 131,88). Adăugându-se premiul, s-ar ajunge la 201, deci o firavă majoritate ar fi oricum asigurată. În practică însă, proporțional se obține mai mult, dată fiind excluderea unor competitori.
Ne-am putea gândi că Stabilicum/Melonellum permite crearea de supermajorități de genul celor din Ungaria. Nu, pentru că proiectele prevăd șiun prag superior (tetto massimo di seggi assegnabile): nu se poate sări de 220 de mandate în total (inițial se prevăzuse 230, dar s-a obiectat că prima ar fi excesivă), incluzând aici VdA și TAA/S. Cum cele 8 mandate din Estero sunt separate, admițând că forța de primul loc le-ar câștiga pe toate, maximul ar ajunge la 228 (57% din 400). Odată ce o grupare a trecut de 42%, acordarea premiului de 70 de mandate e obligatorie și o eventuală depășire a totalului permis e corectată prin reducerea numărului de mandate cuvenite proporțional – evident, acestea fiind redistribuite celorlalte partide/coaliții. Centro-destra nu ar mai avea nicio șansă la 237 de deputați, cât a obținut la ultimele alegeri (de altfel, Melonellum aplicat pe datele din 2022, i-ar fi adus, după calculele mele, doar 222). Cât de mică, dar majoritate să fie!
Nu putem să nu observăm că, de la un nivel încolo, noile prevederi pot fi dezavantajoase pentru câștigători. Chiar dacă un partid/o coaliție ar obține 60% din voturi, n-ar trece sub nicio formă de 57% din mandate. S-ar putea spune că este o modalitate de limitare formală menită de să prevină o „dictatură” a majorității, să protejeze democrația. Practic, nimeni nu s-a gândit la asta, căci pentru politicienii italieni e inimaginabil un astfel de succes electoral.
Ce am expus mai sus este doar partea cea mai vizibilă a sistemului. După ce s-a stabilit câte mandate revin fiecărei grupări în întreaga Italie, urmează repartizarea lor pe circumscripții și colegii plurinominale, iar în cadrul coalițiilor, între partidele componente (cele care au trecut pragul de 3% și primul de sub prag). În toate cazurile se folosește aceeași regulă a coeficientului natural cu cele mai mari resturi. Numai că, întotdeauna, repartizările de la un nivel trebuie să bată cu repartizarea de la nivelul superior, ceea ce, din cauza, artificiilor prevăzute de lege, nu rezultă din calcule. Urmează, practic, o bâjbâială, cu seggi eccedenti și seggi spettanti, cu retrageri de la resturile cele mai mici ale unui partid/colegiu și atribuiri la cele mai mari ale altui partid/colegiu, chiar dacă sunt mai mici decât cele dintâi. Se întâmplă și sub Rosatellum, dar Melonellum pare să complice și mai mult lucrurile. Efectele sunt asemănătoare celor din România – grave încălcări de reprezentativitate, proporționalitate, monotonie la nivel local – dar, nu credeam s-o spun, oricât de complicată, imperfectă, criticabilă repartizarea teritorială a mandatelor alocate național la noi, e superioară celei italiene, pentru că măcar se bazează pe un algoritm.
Sistemul introdus de proiectul de reformă, pe lângă că ar facilita formarea majorității parlamentare (asta face și majoritarul), ar centraliza și mai mult partidele, întărind autoritatea conducerilor de la Roma, în dauna liderilor locali. În fond, soarta fiecăruia ar depinde de plasarea pe liste și de rezultatele naționale. În această cheie poate fi citită și prevederea, importantă politic, dar insignifiantă juridic, că, odată cu depunerea semnului electoral, „partidele și grupurile politice organizate depun și programul electoral în care declară numele și prenumele persoanei care va fi propuse pentru funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri”, iar în cazul listelor collegate, deci care formează o coaliție, „acestea au obligația de a declara același nume”. Se vrea o instituționalizare a ceea ce germanii numesc Spitzenkandidaten-System și cunoaștem, informal, din practica germană, britanică, mai nou a UE, în fond, a tuturor regimurile parlamentare, unde liderul partidului majoritar sau al celui mai mare partid dintr-o coaliție e anunțat ca prim-ministeriabil. Până la urmă, așa a fost și până acum în Italia, dar Meloni pare să vrea să își creeze imaginea de lider incontestabil al întregii drepte și să pretindă legitimitatea populară, ceea ce, firește, i-ar aduce și un plus de autoritate. Nimic oficial însă! Nu ar fi vorba de un regim prim-ministerial (cu alegerea directă a primului-ministru), de tipul celui din Israelul anilor ’90-2000. De altfel, în proiect se precizează: „Aceasta nu aduce atingere prerogativelor Președintelui Republicii prevăzute la articolul 92 din Constituție [«Președintele Republicii numește Președintele Consiliului de Miniștri și, la propunerea acestuia, Miniștri»], nici respectării dispozițiilor articolului 67 din Constituție [«Orice membru al Parlamentului reprezintă Națiunea și își exercită funcțiile fără mandat imperativ»]”. Nici nu ar fi putut fi altfel.
Până să își atingă scopul Meloni mai are de tras, căci se pare că în Senat va avea o oarecare opoziție chiar din propria tabără7.
Note
- O critică a frecventelor schimbări de sistem electoral în Carlo Alberto Carnevale Maffè, „Stabilicum: the most expensive of the free reforms. A problem of method and trust”, 20 jul. 2026, https://www.ilfoglio.it/en/politics/2026/07/20/news/stabilicum-the-most-expensive-of-the-free-reforms-a-problem-of-method-and-trust–402618.
- O descriere în Mihai Ghițulescu, „Rosatellum. Cum votează italienii duminică”, 22.09.2022, htps://www.contributors.ro/rosatellum-cum-voteaza-italienii-duminica/.
- „Stabilicum”, https://www.treccani.it/vocabolario/neo-stabilicum_(Neologismi)/.
- Cu privire la prima electorală, în general: Mihai Ghițulescu, „Prima electorală. Centenar în România, alegeri în Franța și câte ceva din Italia și Grecia”, 11.03.2026, https://www.contributors.ro/prima-electorala/.
- Textele proiectelor în paralel cu cele ale legilor în vigoare: „Disposizioni in materia di elezioni della Camera dei Deputati e del Senato della Repubblica. Testo a fronte”, https://www.carteinregola.it/wp-content/uploads/2026/08/legge-elettorale-senato-dossier_stud_6663-testo-a-fronte_1516434_448835_vers3.pdf.
- Pentru evoluția și dezbaterile asupra proiectelor vezi: „Modifiche della legge elettorale, i punti – sempre controversi – del Bignami bis”, https://www.carteinregola.it/modifiche-della-legge-elettorale-i-punti-sempre-controversi-del-bignami-bis/; https://documenti.camera.it/leg19/resoconti/commissioni/bollettini/pdf/2026/03/31/leg.19.bol0655.data20260331.com01.pdf?utm; https://www.senato.it/show-doc?id=1516461&idoggetto=0&leg=19&part=dossier_dossier1&tipodoc=DOSSIER&utm.
- Giulio Ucciero, „Tutti gli uomini contro la presidente. La legge elettorale di Meloni ha sempre più nemici”, 20 Agosto, 2026, https://www.huffingtonpost.it/politica/2026/08/20/news/legge_elettorale_tajani_meloni_salvini_dubbi-22564245/; Matteo Pucciarelli, „Due su tre senza seggio sicuro alle elezioni: faida nella Lega per i posti”, 20 Agosto 2026, https://www.repubblica.it/politica/2026/08/20/news/lega_faida_candidati_elezioni_politiche-425536914/.
