luni, mai 11, 2026

Strategia nucleară și suveranitatea energetică

Plec de la întrebarea: din perspectiva securității, care sunt implicațiile adoptării tehnologiei SMR (reactoare modulare mici) sub egidă americană, comparativ cu reactoarele tradiționale de mare capacitate, în contextul autonomiei energetice europene?.

In primul rând, trebuie să înțelegem că energia nucleară, mai nou, este considerată energie curată (sau regenerabilă, depinde de situație). Faptul că va exista poate o expansiune în România, asta nu ar face decât să reducă din „sursele intermitente” și problemele pe care acestea le creează. Insă, elementul cheie este prognoza consumului de energie până în 2050, ca să putem evalua dacă si câtă energie „intermitentă” ne va mai trebui și „câtă și ce fel de expansiune nucleară (costisitoare)” va fi posibilă și necesară? Aici trebuie să spunem foarte clar că România nu are o prognoză oficială a consumului de energie (electrică și termica) a țării/economiei și nici o strategie energetică integrată autentică.

In al doilea rănd, în ce privește adoptarea tehnologiei SMR sub egidă americană, răspunsul la această problemă trebuie să fie direct legat de exercitarea dreptului suveran de a alege filiera nucleară care corespunde cel mai bine intereselor și condițiilor concrete ale României, așa cum s-a mai făcut în anii 60, când a fost aleasă – în mod optim – filiera CANDU (apa grea-Uraniu natural).

Alegerea acestei filiere Uraniu natural-Apa grea (tehnologia HWR – Heavy Water Reactors), are la bază elementele esentiale: România dispunea de resurse de Uraniu natural, resurse de apa grea și o industrie capabilă să asimileze fabricarea de componente nucleare, astfel incit de la U-3 încolo, întreaga centrală să poată să fie fabricată in țară.

Sunt si alte avantaje, dar, posibilitatea utilizarii Uraniului natural (fără imbogățire) este esentială.

In cazul de față, nu problema securității SMR este principală (oricum, orice tehnologie nucleară nu poate fi utilizată fără certificările legale), ci utilitatea ei pe termen lung – de exemplu 50 de ani – pentru România in primul rând și nu atât pentru autonomia energetică europeană.

Să facem o analiză comparativă a tehnologiilor disponibile României, dar care să corespundă intereselor și mai ales, tradiției, experientei, resurselor și dotarilor existente deja.

De o importanță capitală pentru România este inchiderea ciclului nuclear (circularitatea lui), astăzi, România nefiind in această pozitie – o poziție pe care ar trebui să ne-o fixam ca obiectiv strategic!

Tehnologia SMR-NuScale (SUA)

– este o tehnologie cunoscută demult, cu reactor (LWR- Light Water Reactor ca moderator), Uraniu îmbogățit 5%, oar după functionare („arderea” Uraniului), vor rezulta deșeuri nucleare pentru procesare.

– cam nimic din tehnologia propriu-zisă, fabricația combustibilului UO2 îmbogățit – componente tehnologice sau procesarea deșeurilor – nu sunt cunoscute în România

– în prezent suntem în situația de a plăti dezvoltarea tehnologiei de către americani (neavând nici o garanție asupra rezultatelor și costului final) și mai ales, dacă vom avea sau nu vreun drept IP asupra engineeringului plătit pentru dezvoltarea  tehnologiei și desfacerea pe piața mondială.

– vom fi dependenti de SUA (astăzi a fi dependent de cineva, fie SUA, fie Rusia, fie China nu e deloc prudent!), tehnologic (SMR), pentru combustibil (Uraniu îmbogățit), tratarea deseurilor etc.

Tehnologia LFR (Lead-cooled Fast Reactor), proiectul ALFRED, in derulare in prezent

  • Aceasta tehnologie de Generația IV-Technology Road Map-2014, a fost clasificată in topul tehnologiilor de sustenabilitate. Închiderea unui ciclu de combustibil nuclear poate fi realizată foarte ușor. Ar fi dupăa părerea mea exact ceea ce ar trebui industriei nucleare a României
  • Proiectul, este dezvoltat sub egida EURATOM, si este dezvoltat de un consortiu compus din Ansaldo (Italia),  ENEA (National Agency for New Technologies Energy and Sustainable Economic Development, Italia) și RATEN ICN (Institutul Cercetari Nucleare, Romania)
  • Membrii consortiului finanteaza cercetarea, autorizarea si exploatarea unui proiect demonstrativ, iar ulterior, Consortiul va livra in piața, in comun, tehnologia dezvoltată.

De ce este importantă tehnologia LFR (în fapt Fast Breed Reactors) pentru România ?

Fără a intra în prea multe detalii tehnice, trebuie să fie bine ințelese conceptual urmatoarele:

Reactoarele FBR pot „arde” mai mulți combustibili, respectiv:

  • Pu (Plutoniu), care in mod evident este și va fi produs in reactoarele HWR (CANDU) existente sau/si viitoare. Deci, ce înțelegem mai departe de aici:
  • Reactoarele CANDU pe care le avem, pe lingă că ne produc energie, ne mai produc ceva: un nou combustibil, Plutoniu, utilizabil tot pentru energie !
  • Plutoniul produs in CANDU, și reutilizat in FBR, este element de Economie Circulară, pentru că utilizeaza de fapt, un deșeu! (este exact, similar conceptual cu Directiva RED-Energii regenerabile, in care in Anexa-IX, partea A sunt definite deșeurile, de exemplu agricole, pentru productia de biocombustibili avansați)

Multe strategii nucleare avansate profită de sinergia ciclului unde reactoarele HWR, produc in mod efficient energie si Plutoniu, care apoi este extras pentru alimentarea unei „flote” intregi de FBR, pentru energie (vom vedea mai jos cum)

Reactoarele FBR pot ”ajuta” la eliminarea ”deșeurilor” produse de filierele LWR (din nou, un important element de Circularitate):

  • Reactoarele LWR (care au ”ars” combustibil nucler cu U-235 imbogațit la 5% să zicem, după ”ardere”, concentrația U-235 ajunge să zicem, la 0,9% și necesită prelucrare ca deșeu pentru extragerea U-235 si a Plutoniului-238.
  •  Utilizarea tehnologiei DUPIC (Direct Use of Spent PWR Fuel in CANDU) permite folosirea eficientei mai mari a fluxurilor de neutroni din reactoarele CANDU pentru  folosirea directa a combustibilului ars in PWR, in CANDU, pentru productia mai departe de energie, fără separarea U-235 si Pu-238 din combusutibilul ars inPWR ( LWR). Rezulta o mare ”economie de timp, resurse și fonduri pentru re-procesare

Pentru o anumita cantitate de energie electrica produsa, costul combustibilul nuclear DUPIC este in mod semnificativ redus fața de costurile ori pentru reactoarele  LWR sau HWR

Reactoarele FBR pot produce mai mult combustibil decit consumă, echivalent pentru producția unei anumite cantitati de energie. Poate părea paradoxal, dar, e perfect posibil

  • Reactoarele FBR, deja alimentate cu ”deșeuri” de U-235, PU-238, demonstrat mai sus, va fi învelit intr-o cămașa” de Thoriu-232
  • Reacțiile nucleare ale deșeurilor produc energie, iar o parte din fluxul de neutroni rapizi  din reactiile de fisiune ale PU-238, este absorbit de Thoriu-232 și transformat in izotopul U-233, material fisionabil de inaltă calitate ! (acesta este extras și folosit in alte reactoare tot HWR, cum ar fi de exemplu AHWR- (Advanced HWR)

În acest mod, se ajunge la închiderea ciclului nuclear in România și la atingerea obiectivului unei productii de energie nucleara sustenabilă (producem mai mult combustibil decit consumăm) ! Deci, potențial și mai multă energie, fiind necesare mai multe reactoare FBR ca să ”scăpăm” de deșeurile nucleare (adica combustibil ”ars”)

In final, să facem o scurtă evaluare a situației României adică a potențialului și a viitorului pe care trebuie să-l decidem noi înșine.

România este foarte avantajată față de alte state (și cred că incă nu realizăm acest lucru), prin alegerea filierei HWR de către atomiștii români, în anii 60, bazat pe resursele proprii. Decizia se dovedește in continuarea foarte bună și mai ales, ne indică o perspectivă favorabilă pentru urmatorii 60-70 de ani. E de ajuns să ne uităm la tabelul comparativ de mai jos, in care se descrie potențialul combustibilului „ars” în reactoarelor PWR (LWR) – Pressurised Water Reactor (Light Water moderator) și PHWR (HWR), CANDU – Pressurised Heavy Water Reactor (Heavy Water moderator),

CaracteristicaLWR combustibil ”ars” (deșeu)HWR combustibil ”ars” (deșeu)
Concentrare PUMare (cca 1% după greutate)Mica (datorita unei ”arderi” mici
Eficiența ReprocesareNecesită mai puțină reprocesare pentru recuperarea aceleiasi cantitati de PUNecesită procesarea unei volum mai mare de combustibil pentru a obtine același  Pu echivalent
PRODUCȚIA DE PUProduce mai puțin Pu / GW energie produsă decît HWRProduce cu 50% mai mult Pu decît o unitate LWR similara MW
Eficiența creerii PU Este mult mai eficient in CREEREA de PU din U-238. Pentru un stat cu unitati mari PHWR, este o sursa masiva de combustibil pentru FBR

În încercarea de a evalua optiunile României în ceea ce privește energia nucleară am dorit să evidențiez clar si simplu de înțeles caracteristicile unice ale filierei CANDU (PHWR), comparativ cu LWR și alte filiere. Închei citându-l pe un coleg:

”…as a general conclusion we can stress that it is obvious that without a political support, no national nuclear program is possible, but, too much political involvement in technical an economic aspects is not beneficial at all…” – O. Budan – Romanian Electricity Authority, Nuclear Power Group, Romania
Source: Fuel Cycle Options for Light Water Reactors and Heavy Water Reactors Proceedings of Technical Committee meeting – Victoria, Canada, 28 Apr-1 May, 1998

CONCLUZII:

Cum se știe deja, România trebuie sa reabiliteze Unitătile 1-2 Cernavodă și intenționează sa se angajeze la finalizarea U-3-4. Elementele critice care vor determina realismul acestor ”must have” și ”good intentions” sunt următoarele:

  • Dacă Strategia Energetică a României (una adevărată) impune necesitatea a încă 1400 MW nucleari în România, pe principiul cunoscut deja al determinarii Long Range Lowest Marginal Cost of Electricity Generation
  • Disponibilitatea resurselor financiare, tehnice, umane
  • Planul de valorificare a parcului existent HWR (2 sau 4 unități ?) prin inchiderea sustenabila a ciclului nuclear cu FBR.
  • Asta presupune:Evaluarea resurselor de U natural, Thoriu, prognoza productiei de Pu-238, ”deseurile” LWR altor state ce pot fi reprocesate, inclusiv din dezafectarea armelor nucleare (sau reinnoirea lor !?),
  • capacități nucleare aditionale FBR , cu necesarul de reprocesare etc.

Problemele descrise mai sus, sunt deja foarte complexe și necesită mult timp și resurse

In urma descrierii avantajelor și dezavantajelor tehnico-economice descrise mai sus, precum si complexității problemelor și deciziilor ce trebuie luate, strict din punct de vedere personal, optiunea SMR pentru România in condițiile actuale și previzionate nu constituie o prioritate ci, mai degrabă este o deturnare de resurse tehnice, umane  și financiare intr-o direcție care nu aduce nici un avantaj economic și tehnologic pe termen lung. Rezultate mult mai bune pot fi obtinute prin valorificare si mai bună a ceea ce avem deja, nu adoptind ceva nou, chiar de la un ”partener strategic”, dar care nu ne este util.  

Acestea fiind demonstrate în domeniul nuclear, cu obiectivul central de Circularitate economică (închiderea ciclului nuclear- să produc mai mult combustibil decât consum), în Partea II-a a acestui raport, voi demonstra necesitatea aplicării aceluiași principiu al Circularității, in Constructia Bioeconomiei (Circulare), conform obiectivelor EU pentru secolul XXI, mentionate la inceputul acestui raport.

România poate deveni 100 % curată, circulară si sustenabilă pentru următorii 100 de ani

…iar Diplomația energetică va trebui să urmeze aceste obiective, inclusiv faptul că in conceptul economiei circulare (mentionat și in H.G. nr. 1127/2022), utilizare resurselor locale trebuie sa se efectueze local, iar rezulatate utilizării să fie consumate local). Adică, exercitarea dreptului suveran al unui stat, asupra resurselor energetice proprii, intr-o strategie energetică proprie


Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Poate n-am dreptate, dar chestia asta cu reactoarele modulare mici nu-mi place, din considerente de siguranță/ riscuri. Este dificil să controlezi o astfel de activitate, trebuie o instituție specializată.

    • @Lucifer _ „chestia asta cu reactoarele modulare mici nu-mi place…”

      Foarte probabil nu se vor construi niciodată.
      Probabil, doar se încearcă sifonarea unor bani publici și amânarea altor investiții în indistria anergetică a României.
      Scopul nerostit dar evident este întârzierea independenței energetice a României.

      Nimeni nu se mai întreabă astăzi când se vor termina de construit reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, la care se tot lucrează de 30 de ani, ba cu tehnologie canadiană, ba cu tehnologie franceză, ba cu tehnologie chineză, ba cu tehnologie americană.
      Scopul este să NU se realizeze niciodată, iar România să importe energie.

  2. NuScale e afacere privata cu bani de la stat.
    Din păcate orice ați scrie pe aici PDL Cluj a făcut ce a știut el mai bine, furt din banul public pentru binele câtorva membrii de partid vopsiți ca PNL.

    • Bravo. Bine punctat. Frații Mureșan, Șpăgarii de la NOVA deținătorii platformei Doicesti, cotizanți marcanți la PNl Cluj și nu numai. Să nu mai pomenim de cum numește BOC și gașca lui de corupți directori în companii din energie, vezi cazul Electrica, femeia de la Organizatja de Femei PNL Cluj a ajuns directoare generală pe 18 județe la distribuția de energie, apoi a băgat la Electrica toată plebea PNL-ului lipitori de afișe

  3. Nea Cataline, ma bucur ca te-au publicat, stim cit de „exigent” e cerberul acetei platforme.

    1. Da, si eu cred, chiar daca nu am inteles mare lucru din explicatiile matale, ca SMRurile astea nu prea sunt „Gelbe vom Ei”, cum spun nemtii. Apropos, chiar si pe aici se vorbeste de asta.. pe la colturi.
    2. Nu cred ca „Bioeconomia” ar fi salvarea. Tot de la nemti am invatat ca potentialul e destul de limitat.
    3. In unele zone ale lumii situatia e disperata si absolut orice solutie de obtinere a energiei ar fi luata in considerare. Se vorbeste chiar de relaxarea embargoului contra Rusiei.

    Deci ce facem fetelor?

    • Satiate Domn – Marele avantaj al SMR este reducerea drastica a tumuli de montare-probe-punere in functiune a unei centrale nucleare prin PREFEBRICREA-PROBAREA si LIVRAREA inter-un singur bloc – transportabil – a reactorului nuclear (Chiar daca de mai mica putere ! – compensata de possibilitatea de a le utiliza in blocuri de mai multe unitati) Referitor la ceea ce se discuta “pe la colturi in mutter Deutchland” – considerand “inteleapta decizie” de a scoate din functiune si a trimite la fier vechi centrale nucleare in stare buna si cu multi ani de functionare sigura …. m-ar face surd la comentarile lor !

        • Asa o fi zicerea pe la Ei ! Dar cata minte iti trebue ca neamt din Vaterland ca sa dai la fiare vechi centrale nucleare aproape noi ? Dar sa nu ne miram cand Clausevitz le-a spus clar – si Chiar in mutter sprache “ot Vaterland” ca ori ce Razboi pe doua fronturi (Est si West) este sortit dezastrului si Die Grosse Vaterland l-a incercat de vreo doua ori (WWI si WWII) cu acelas resultat. Ba WWII l-ar fi putut castiga contra URSS daca Hitler & Co nu s-ar fi purtat la fel ca Stalin + PCUSb si desgustat pe bietii ucrainieni si rusi abia scapati de “binefacerile” comunismului & KGB. Sa speram ca – cel putin acum, ceasul 12’59 – le-a venit mintea la “locul potrivit” !

        • De accord cu Dv. In ceea ce priveste locvacitatea fara decizie a conationalilor nostri. Dar dorinta, daca nu Chiar decizia definitiva, de a participa la realizarea unei ptime SMR m-a bucurat ! Normal, mai Sunt retineri, temeri, opinii contrare – dar e un “drum nou” , daca nu chiar in technologia nucleara, cel putin in modul de constructie accelerata a centralelor nucleare. Si – cu parere de rau – nu pot lua in consideratie “Dari cu presupusu” si opinii germane dupa imensa si stupida geeseala de a trimite la “fiare vechi” centrale nucleare relativ noi si functionale cu redeschideri de expolatari de carbune si centrale pe carbune !Durata de constructie u unui obiectiv industrial creste pretul si la centrale le nucleare in conceptia tehnica actuala este de Peste 10 ani. La un SMR, cu reactoarele prefabricate, durata constructiei se poate drastic reduce.

    • Nea Neamtule, ma bucur si eu ca pot sa mai zic cite ceva public, (sper că nu asa mari prostii), multumita si Contributors.

      Citeam cite ceva deunazi din înțelepciunea franceza, care vorbeau (foarte corect ! despre 2 noțiuni:
      – suveranitatea energetica (și nu independenta energetica), ceea ce mi se pare fundamental diferite cele 2 noțiuni (apropos si de articolul publicat)
      – ”French energy mix”….ceea ce mi se pare iarăsi f. corect și induce mult mai multa precizie in exprimare. Si aici in România, ne-am obișnuit prea mult să spunem- ia uite ce fac nemții, sau americanii, sau oricine aiurea, uitind elementul esential: ”Feench energy mix”….SAU ”Romanian energy mix”…..iar asta duce la cu totul si cu totul alte premise,…și rezultate ! (citez)

      ”…Today, no energy system offers an ideal solution. None meets all the criteria for social acceptance. The question today is not to oppose Nuclear energy to renewable energies. The strategy is to tend towards a French energy mix, ensuring both energy independence, the control of energy costs and carbon neutrality…”

      In acest context, ”Bioeconomia” , PENTRU ROMÂNIA (!) este o resursa mare pentru ”Romanian energy mix”,,,și iată cum, după un exemplu simplist:
      – avem cca 1 mill Ha teren agricol in curs de desertificare (din cca 10 mill Ha) si, trebuie sa facem agricultura in conditii de ”climate change adaptation”
      – drept care, facem ceea ce românii stiu de prin anii 75, iar Comisia Europeana a descoperit abia prin 2014 – 2016 (https://cordis.europa.eu/docs/results/227/227422/final1-sweetfuel-final-summary-report.pdf) că Sorgul zaharat n-are nevoie de prea multa apa, absoarbe CO2 si produce zahar și făina
      – drept care, m-apuc si cultiv NUMAI 200.000 Ha ! cu sorg zaharat, ca sa scutesc importuri de zahar de cca 1 milard EUR/an, dar ”ramin cu o gramada de deseuri – (adica biomasa) – 50 t/ha , adica cca 10 mill t biomasa deseu agricol care are putere calorica cca 5 MWh/t
      – ca să ”scap de deseuri” cu valoare calorica de 50 TWh, imi trebuie centrale elecrtrice (sau cogen) cu capacitati de aproape 2000 MWe ! (mai mult decit vrea Bolojan sa inchida cărbuni, după mintea proasta a USR care a facut PNRR dupa urechile lor infundate)

      Și uite asa, 200.000 Ha teren agricol in desertificare din RO, fac Strimtoarea Hormuz un subiect plictisitor și neinteresant pentru noi.

      Deci, ”Romanian mix” poate fi NUCLEAR + BIOECONOMIE (BIOENERGIE) la anu 2050…dar făcute cu oameni ”dăștepți”…și mai și inchidem Neptun Deep si punem embargou pe importuri de petrol ca fac biorafinarii….pina la 1 milion Ha, mai e mult ….deși gurile rele ic ca prin 2030, se vor produce mondial cca 150 milioane tone bioethanol (fuel)….iar Romania poate produce lejer 1% din astea….și nu numai din agricultura

      Glumesc, desigur, visez și spun prostii

      • nea Cataline, am gasit pe undeva in FB.. „- Ai încetat să mai fii tu, ai devenit rea, certăreța, amară și veșnic nemulțumită…
        – Nu, am răspuns… Nu îmbătrânesc, ci am devenit înțeleptă. Am încetat să mai fiu ceea ce vă place vouă, și asta pentru a deveni ceea ce îmi place mie. Am încetat să mai caut acceptare de la alții pentru a mă accepta, eu însămi.
        Da, da îmbătrânesc, dar devin selectivă la oameni și mult mai pretențioasă. ”

        Nea Cataline pe nimeni nu intereseaza ce spunem noi. EI cred despre Ei ca le stiu pe toate, nici macar nu citesc, si chiar daca ar citi nu ar intelege nimic. Interesul lor e numai al lor, ziua de azi, atit.

        Ciudat e ca tocma noi bosorogii ne facem mai multe griji pt un viitor pe care nu-l vom trai, decit ei.

        • Dl Catalin are un punct forte. Spre exemplu, in SUA (un exportator net de petrol si gaze) ponderea energiei produsa din biomasa reprezinta 5% din mixul energetic total. Sursa: https://www.eia.gov/energyexplained/biomass/

          In Germania anului 2025, ponderea energiei produsa din biomasa reprezinta circa 10% din mixul energetic total. Vezi Figure 2 (Pagina 5) AICI. Cantitatea de energia electrica produsa din biomasa a fost in jur de 41 TWh, respectiv circa 9% din mixul electric. Sursa: Aici.

          P.S. studiile prezentate de dl. Catalin privind cultura de sorg demonstreaza ca biomasa (ca resursa) poate deveni nu doar sustenabila, ci chiar „abundenta” cu un potential semnificativ in mixul energetic (si implicit cu un potential semnificativ la cresterea securitatii energetice).

          PS-2 ca o regula generala, utilizarea resurselor locale genereaza efecte pozitive asupra contului curent, evolutia PIB si alti indicatori macro. In acest context, integrarea biomasei nu reprezinta doar o optiune tehnica, ci o oportunitate strategica pentru dezvoltarea durabila a Romaniei. Opinea mea.

    • ERATA – cu scuze pentru cititori !
      1. Am scris in citeva locuri despre Pu-238 (Plutoniu-238), ceea ce e eroare !
      Corect este Pu-239 izotop provenit din U-238 (Uraniu-238 bombardat cu 1 neutron in zona activa a reactorilor)
      2. Tot dintr-o eroare, am scris pluralul ”Reactoare”, in loc de ”Reactori”.

    • @catalin dragostin _ „recomand recitirea articolului …”

      L-am citit în urmă cu 8 ani și nu m-a interesat.
      …Pentru că are exclusiv valoare istorică.
      Iar istoria energeticii românești nu este un domeniu de interes predilect pentru mine.

      De actualitate și interes general…

      Ce s-a întâmplat după 1989?
      Au pierdut numerele de telefon ale canadienilor?
      N-au mai găsit modalități de a-i contacta?
      Când se termină de construit reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, la care se tot lucrează de 30 de ani?

      • @ dl. Constantin
        De ce e bine de stiut istoria (nu numai a energeticii nucleare) ?

        DE UNDE AM PLECAT: ANII 60
        – a trebuit să facem o alegere, si am facut-o buna !
        – e important de stiut CUM am facut alegerea
        – ce am reusit la nivelul maxim (anul 2007): 2 unitati nucleare in functiune, inca acord d elicenta cu AECL, inca o industrie producatoare de echipamente nucleare, CAPACITATE TEHNICA ȘI MANUFACTURIERA DE A FACE INCA 2 UNITATI….CEL PUTIN

        UNDE AM AJUNS (2026)
        – trebuie iarasi sa alegem ceva (continuam programul U-3-4, sau facem SMR-uri, sau ambele, sau și mai ce….BULIBASEALA și lipsa de VIZIUNE)
        – nu mai avem industrie manufacturiera si trebuie sa importam tot, am pierdut specialisti și expertiza
        – azi, NE RUGAM DE INVESTITORI sa vina si ”hai sa faceti” U-3-4 (suntem impotenți)

        Ideea este ca o centrala nucleara se intinde ca viata pe 50-60 de ani…daca nu stii cum ai inceput, nu vei sti cum o sa termini, sau, cum o vrea Domnu

    • Vă mulţumesc, domnule Dragostin, pentru recomandarea articolului pe care l-am scris şi pentru ideile pe care le prezentaţi pe Contributors. Nu sunt specialist în domeniul nuclear, însă mă străduiesc să înţeleg mai uşor, cu ajutorul dumneavoastră, informaţiile din documentele despre industria nucleară românească păstrate în arhive.
      Din păcate, există şi oameni care s-au născut ieri şi care, după doar câteva ore de respirat, pretind că rezolvă problemele energetice ale României prin formularea unor întrebări ca un lătrat la Lună. În istorie, întrebările şi răspunsurile sunt prezentate împreună, cu toate inconvenientele care pot să apară pe parcurs şi spre disperarea celor care consideră că ecoul este doar o superstiţie.

  4. Bun, bun dom. Catalin. Dar de ce a votat americanu pt SMR? V-am mai spus acum vre-o 2 ani ca am vazut desene de schimbatoare de caldura pt ele. S-apoi, frantuzii sunt cu nasu pe sus demult.

    • pt. ca il aveau (tehnologia PWR de pe submarine e SMR), schimba tehnologia de propulsie și le trebuie prosti să cumpere vechituri…cam ăsta e votul
      …sau poate vor sa ne vindă doar schimbatoarele de caldura ?!

  5. nu poti baga praf de combustibil CANDU in SMR.
    integritatea pastilelor sinterizate e compromida dupa o tura in CANDU. Nu pot fi bagate in LFR.

    LFR nu e pe departe gata. CDR si TDR si prod. final nu-s acelasi lucru.

    SMR nici asta nu e intocmai gata, dar americanii se misca mai repede.

    SMR avand flux mic nu arde actinidele asa precum CANDU, deseurile sunt f. nashpa de tratat. Costul/MWh urca nasol, pe langa fapul ca unitatile sunt mici si costurile se impart la putini MWh.

    Clar ca o afacere politica. Dar LFR same shit, pe partea ailalta.

    • LFR are un ”miros” diferit pe partea ailalta (nu mai intru in actinide):
      – e facut cu mai multi, paricipatii la IP, desfacere comerciala in comun…daca merge
      – riscuri impartite/beneficii impartite
      – sunt bani moca pt finantare si ceva contributii de la participanti
      – LFR oricum trebuie pt. inchiderea ciclului nuclear (sau altceva similar)

      – SMR nu inchide ciclul nuclear, deci, de ce ne-ar trebui ?…mai ales că platesc o gramada de bani moca (deci dau, nu primesc !)..chiar cu miscarea mai repede a americanilor, fără nici o garanție

      LR si/sau SMR vor fi comerciale mult inaintea fuziunii…deci…

  6. Mie mi se pare, citind ce ați scris, că se rețin următoarele cuvinte cheie:

    * Suveran/suveranitate
    * Strategie (energetică)
    * Specialiști (autohtoni, atomiști)
    * Timp (orizont, 60-70 ani)

    Cum le folosim sau modelăm pentru maximizarea profitului national?

  7. SMR la Doicesti, o platformă deținută de” băieți deștepți “ la care corupții din NuclearElectrica plătiți de altfel de acești indivizi cu bani grei , fac lobby și presing nemaipomenit ca acestea să se implementeze pe acea platformă, o mare porcărie! De ce de la Nuscale și nu de la RollsRoice de exemplu ? Ce câștigă statul si ce câștigă băieții deștepți ? Nu va ieși nici un MWh din Docesti fără ca băiețașii de acolo să nu-și asume o felie importantă de acolo. Statul bagă banii și frații Muresan culeg Caimacul, ca în multe afaceri ce le fac de altfel. Deci, o mare porcărie acest proiect numit Doicesti !

    • „De ce de la Nuscale și nu de la RollsRoice de exemplu ?”
      ___
      Avand in vedere ca englezii nu mai contribuie de ani buni la bugetul UE, la fondurile europene, de coeziune, etc, sau la programe strategice precum PNRR (fonduri dedicate tocmai pentru modernizarea infrastructurii si consolidarea economiilor statelor membre) devine legitim sa ne intrebam, de ce sa directionam resurse europene catre Rolls‑Royce, si nu catre Nuward spre ex – un proiect conceput in UE, pentru Europa si pentru viitorul copiilor nostri? https://www.nuward.com/en

      Daca, obiectivul fondurilor PNRR este autonomia strategica, dezvoltarea tehnologiilor europene, atunci alegerea ar trebui sa fie nu doar logica, ci inevitabila. Vedeti si AICI.

  8. Despre Reactoarele FBR

    – U-235 perioadă de injumătățire de 704 milioane ani
    Ceva mai interesantă este cămașa in care va fi „învelit uraniul. Thoriu-232 cu perioadă de injumătățire 14 miliarde de ani
    U-235 este un ”pistol cu apă radioactivă” in comparație cu perioada de injumățirea a invelișului TH – 232!

    In procesul reactorului, TH-232 se va consuma transformându-se in:
    – U-233 – puternic radioactiv – cu timp de injumătățire de 159 de mii ani
    – PLUMB 208 – TOXIC !
    – radiu-228 – cu timpi de înjumătățire de 5,75 ani
    – și toriu-228, – 1,91 ani

    Intrebări

    1. In ce constă noțiunea de „material fisionabil de inaltă calitate” a U-233 ?
    2. Să înțelegem că acest reactor este de fapt o mică uzină pentru producția de U-233 puternic radioactiv cu timp de injumătățire de 159 de mii de ani!!!!?
    3. Există o experiență de durată pâna acum, cu exploatarea unor astfel de reactoare??
    4. Ce cantitate de deșeuri radioactive de centrale atomice clasice vor consuma?
    5. Acele deșeuri radioactive utilizate se i-au pur și simplu așa cum vin de la Cernavodă sau implică alte procese de prelucrare din care derivă alte minunății?
    6. Ce cantitate de TH – 232 va fi consumată anual / MWh???
    7. Ce preț are gramul TH-232?
    8. Unde se va depozita plumbul STABIL dar TOXIC?
    9. La pachet cu acest reactor FBR vaveni și reactoare de tip AHWR?
    10. De deșeurile AHWR cum ne vom scăpa?

  9. Eu personal am învățat în 35 de ani de democrație originala că România NU a avut și nu are o strategie energetică.
    A supt tot ce se putea suge din sistemul energetic creat de comuniști fără să investească absolut nimic în el.
    Retehnologizarea aia de la Portile de Fier a fost un smen legalizat de vibrau turbinele ca dracu. Și ca urmare alți bani altă afacere. Știe patriotul Tăriceanu mai bine.
    Cât privește Cernavodă , de unde bani daca mineriadele ai alungat oricare investitor pentru România ?
    Mulțumim răposatului Iliescu , grupului lui de rusofili din anturaj și care au blocat 10 ani oricare investiție în tara ex socialista cu unica tehnologie occidentală ( CANDU ) aplicata și funcțională .
    SMR astea de care se tot discuta acum ar fi rentabile unor capacități productive specifice. Gen :
    – combinat siderurgic cu reactorul/reactoarele lui nucleare care să asigure ” in loco” necesarul energetic pentru funcționare. Mai avem combinate funcționante ?
    – mega centre de calcul pentru inteligenta artificiala ( AI) care consuma cantități de curent electric colosale. Zilnic. Nici aici nu avem nimic.

    Și atunci mă întreb, la ce ne folosește SMR propus de NuScale ? În afară de stors ceva miliarde de dolari de la buget ?
    Energetic nu vor asigura veci un curent electric ieftin. Destul să vezi motivarea opririi ” investiției” in USA. Noroc că a rămas doar ” investiția” din Ro pentru NuScale. 😁

    Mă întreb și de ce nu a fost realizat deja măcar reactorul 3 de la Cernavodă. Câti și care „patrioți” cocoțați pe funcții au blocat , amânat realizarea ?
    Nu erau bani ? Serios ? A calculat cineva la cite miliarde de dolari se ridică împrumuturile NOI anuale a guvernelor o in special a guvernării Câțu, Ciucă și Ciolacu ?
    Era o indicație prețioasă rusă sau occidentală să pierdem independența energetică construita atât de greu ?
    Oricum stau liniștit .
    Anul următor se oprește un reactor de la Cernavodă. Reparație capitală planificată.
    Așa ar trebui numit științific. Care reparație include și clasicele modernizări. Parte integrantă a oricărei reparatii capitale din oricare domeniu .
    Și ce punem in locul celor 700 MW zilnici a unui reactor CANDU ?
    Rămâne doar importul de energie ( care deja e normalitate )
    Ce nu știm , va fi importul asta în lei , ruble sau euro ? Mister. Ministerul se face că plouă. Timpul trece leafa merge.

    • După recentele declarații ale noului ambasador US, la pachet se vine și un AI care trebuie să se hrănească cu multa energie „ieftina” produsă cu mulți bani.

      In Portile de Fier II zace efectiv un grup de cca 30 MW, asta pe lângă faptul că multe din celelalte grupuri din PF1 și PF2 funcționează sub parametrii inițiali

      profit.ro/povesti-cu-profit/energie/hidroelectrica-incearca-a-3-a-oara-aflat-in-conservare-de-12-ani-hidroagregatul-1-de-la-portile-de-fier-2-se-vrea-repornit-compania-incearca-sa-contracteze-montajul-si-punerea-in-functiune-22271425

      Pentru oprirea celor 700 MW de la Cernavodă, până in toamna acestui an se preconizează intrarea in producție a unei termocentrale noi (Mintia) de 1700 MW

      NuScale are ceva probleme de rentabilitate cu reactorul lor
      La 50MW nu era deloc rentabil iar pentru varianta modificată la 77MW nu au Certificat de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA!!!
      Și nici nu pare că i-l vor obține!
      hotnews.ro/scadere-puternica-pe-bursa-a-nuscale-compania-americana-care-vrea-sa-vnda-mini-reactoare-n-romnia-afirmatia-care-ridica-semne-de-ntrebare-910805

      Poate cu ajutorul băieților deștepți de la ANCOM o vor rezolva, să le fie bine buzunarelor lor.
      De fapt, mai anul trecut, și Musk a găsit „înțelegere” pe la cei din ANCOM ca in România să fie efectuate niște teste cu depășirea unor valori maxim admise in prezent, valori care și așa sunt mult prea mari pentru condițiile climatice normale.

    • Decizia de finalizare a investiției U2 Cernavodă a fost luată de bolșevicul Ion Iliescu și de comunistul cesepist Nicolae Vacaroiu pe baza unei analize PEST adhoc (pe care nu știau că o cheamă așa) și a bunului lor simt economic, la ‘instigarea’ vicepreședintelui RENEL răspunzător de segmentul nuclear, Tiberiu Campureanu, în opoziție cu argumentele sofisticate ‘contra continuării U2 Cernavodă’ dezvoltate de alti mai tineri ingineri școliți in Japonia și întorși de acolo cu un program minune in Excel pentru analiza profitabilității investițiilor în centrale nucleare, Excel care a zis ‘NU’ lui U2 Cernavodă.
      Norocul a fost că Nea Nelu și Nea Nicu nu știau Excel, dar aveau un fler economic, sa nu zic de business pe care mai tinerii ingineri nu îl aveau, și pe care nu este încă politically correct sa îl recunoaștem. Încă.
      Dar cei doi probabil știau vorba aia din folclorul rus care zice ‘garbage in, garbage out’.

    • Nu exista, cel mai devreme au functional, din cate stiu primul, prin 2030 sau 2031 asa au declarat la bursa.
      Daca cititi au doar un proiect tehnic aprobat in SUA, dar nu stiu daca au aprobarea finala ce-l poate duce in comercial.
      Singurii care au SMR-uri in functiune sunt chinezii cu niste SMR-uri cuplate cate 2 la un grup de 300 MW (cred ca nu am uitat, care au fost puse in functiune prin toamna lui 2024).
      In rest, lumea vestica se joaca cu proiecte.

      • Pe harta world-nuclear.org mai apare o bombă de asta nucleară în Rusia.
        Deci, sunt două în lume.

        Eu cred că proiectul ăsta fantasmagoric este pentru România pretextul pentru a nu se finaliza niciodată centrala de la Cernavodă, cu cele două reactoare, 3 și 4, care se tot construiesc de 30 de ani.

        În momentul în care scriu, Cernavodă introduce un sfert din energia din Sistemului Energetic Național.
        Or, există eforturi uriașe pentru ca România să NU devină independentă energetic.
        Se fac bani mulți din importul de energie și este un domeniu strategic.
        Într-un stat normal, nu într-o cleptocrație cum este România, unii ar trebui să stea la răcoare până uită cum îi cheamă.

  10. 50t/h producție este o glumă proastă, nici măcar 10% nu se obține. Peletii de lemn au 5-10 t/ha, salcia 8-15. Mai încercați

  11. Analiza domnului Dragostin abordează locul energiei nucleare îb strategia energetică a Țării . Ea există , dar este mai potrivită pentru o aplicare concretă. Teorie , multă teorie , grafice , tabele ( ca să impresioneze cititorul și cred că și Comisia Europeană ). Dezvoltarea energeticii nucleare este o parte componentă a acestei strategii .
    Tot ce spune domnul Dragostin privind pașii urmați pentru a se realiza U1 și U2 de la CNE Cernavoda este real. A fost o decizie corectă , fundamentată și care s-a dovedit o reușită.
    Referitor la U3 și U4 , am mari rezerve privind realizarea acestora , mai ales din punct de vedere al duratei de execuție și punere în funcțiune. Dacă acum vor porni lucrările pe șantier , am convingerea că cele doua unități nu vor fi puse în funcțiune mai devreme de 2024-2035.
    Așa cum a menționat domnul Dragostin pentru realizarea U1 și U2 a fost creat un întreg ansamblu pornind de la cercetare , proiectare , fabricație echipamente și materiale în regim nuclear și nu în ultimul rând firme de construcții – montaj atestate și cu experiență în domeniul centralelor .
    Construcția U1 și U2 a fost făcută de muncitori , tehnicieni și ingineri români coordonați de asocierea candiano- italiano – romînă. Acești muncitori , tehnicieni și ingineri nu mai există. Management team poate fi alcătuit pe aceleași baze ca cele de la U 1 și U2 , dar pe cine va conduce ?
    În acest sens ( fără a fi suporter al SMR ) lucrurile se simplifică foarte mult.
    Dar să revenim . Orice strategie trebuie să pornească de la resurse apoi mijloace ( umane , tehnice , financiare , etc ) pentru a se atinge obiectivul în condiții de suficiență și securitate . Fără resurse ești dependent de cel care ți le furnizează. Fără mijloace ești incapabil să realizezi ceea ce dorești.
    Înțeleg că pentru SMR ne va lipsi resursa ( uraniul îmbogățit la 5% ). Pentru U3 și U4 ne vor lipsi mijloacele.
    Așa că aștept cu nerăbdare analiza domnului Dragostin privind bioeconomia și aplicarea în energetică.
    În rest , numai de bine.

    • @dl.Impartial și toți cititorii

      Am primit deunăzi aceatsa informatie de mai jos:
      https://growthenergy.org/2026/03/25/e15-summer-waiver-congress/

      Despre ce e vorba ?
      Administratia Trump/SUA, cea plina de țiței și gaze, care indeamna UE sa cumpere țiței de la ei, pregatesc introducerea legii de consum in 96% din TOATE motoarele pe benzina si motorina din SUA, un amestec care contine 15% Bioethanol

      Scopul ? Scaderea costului combustibilului fosil (in SUA !) și decarbonare

      Ce a facut România, in antiteza și contradicție cu ”partenerul strategic”?

      Săptamina trecuta, presedintele Ro (ND) si PM (IB), ca niste iobagi ascultatori, s-au conformat cererii ”imparatiei habsburgice” – sefii unui SRL sau SA numit OMV – de a scoate biocombustibilii din benzina si motorina pentru ca sa scada pretul acestor produse pentru săraca populatie a RO.

      Acum, pun o simpla intrebare tuturor cititorilor: realizăm ce inseamna 15% bioethanol care inlocuieste benzina si motorina IN CONSUMUL TOTAL AL SUA ?
      Cu cantitatea aia, putem inchide toate rafinariile din Romania, si mai ramine sa facem si ceva RNG (Renewable Natural Gas) de mai inchidem si Neptun Deep (il lasam urmasilor, sa aibe si ei ceva, nu numai noi)….si mai scapam de chinul urmarii cu sufletul la gura la breaking news ce mai e prin strimtoarea Hormuz.

      Asta, ca introducere la o analiza despre bioeconomie/bioenergie….pe care oricum, n-o citeste nimeni

        • @Florix: in 2025-martie, a fost deschis cererea de propuneri de proiecte de către Ministerul Energiei….ATENTIE: Comisia UE a alocat fondurile pentru BIOCOMBUSTIBILI AVANSATI !
          Se ”alocase” deja, de catre ME, 350 mill EUR pentru OMV, productia de HVO (Hydrogenated Vegetable Oil- practic din uleiuri uzate si ulei de rapița)…CEEA CE NU SUNT BIOCOMBUSTIBILI AVANSATI !

          Eu și unii / altii, am sesizat ME că OMV nu este eligibil, intrucit sursele de HVO nu se incadreaza in categoria de surse pentru biocombustibili avansati si, mai mult, se refera la CONSTRUCTIA IN ROMANIA A UNOR BIORAFINARII NOI PENTRU BIOCOMBUSTIBILI AVANSATI !….drept care am solicitat alocarea intregii sume de 500 mill.EUR pentru bio-avansati

          Dupa asta, programul a fot stopat și se pare că fondurile au fost anulate/pierdute

      • Domnule Dragostin nu aveți dreptate. Analiza dvs. a fost citită de foarte mulți. La fel pe Romanian Military. Se vede după numărul mare de comentarii . Păcat că nu citesc cei care pot decide.
        Sunt total de acord cu dvs. că biomasa este ignorată în România. Asta apropo de ” resurse ” pentru a atinge un obiectiv.
        Într-un comentariu anterior anunțați că ați fost invitat la Parlament în legătură cu bioeconomia. Poate ne împărtășiți din această experiență. Eu , personal sunt convins că biomasă este o resursă imensă , insuficient valorificată din cauza ignoranței celor care iau decizii.

        În rest , numai de bine.

        • @impartial
          RM se pare că impărtaseste indeea ca energia este la fel de puternica ca si o bomba atomica…tot armament este.
          Pina anul trecut, nu auzisem de RM, dar, imi face placere cind cineva e interesat de astfel de concepte

      • Domnule Dragostin – Benzina cu 10 % ethanol, E10 este de mult aprobata in USA, de multi ani general vanduta pentru toate tipurile de masini si motoare. Adaosul de ethanol 10% este – in special pentru cresterea cifrei octanice (compensatoriu la eliminarea compusului de plumb extrem de otravitor mediului ambient) si reducerii carbonului din gazele de /esapament) Noua benzina cu 15% ethanol, aprobata sub denumirea E15 nu poste fi folosita decat la masini cu motoare fabricate dupa 2021 si Inca nu a aparut la pompe (cel putin in Middle East unde locuiesc) Se are in vedere si o a treia varianta E85 – cucontinut de ethanol intre 15 – 85%, nu cu speranta de utilizare in viitorul apropiat, ci ca amestec de baza cu mult ethanol ce se va amesteca cu benzina curata la cele doua procente – E10 (10%) si E-15 (15%) direr de pompele de vanzare.

  12. Scuze : Analiza domnului Dragostin abordează locul energiei nucleare îb strategia energetică a Țării . Ea există , dar este mai potrivită pentru o aplicare concretă.

    Corect : Analiza domnului Dragostin abordează locul energiei nucleare în strategia energetică a Țării . Ea există , dar este mai puțin potrivită pentru o aplicare concretă.

  13. Simplu, discutie de pe cand Dom Dragostin era un pusti cu aia-n nisip. De ce sa descoperim aluatul pt franzele france? Cocos galic cu creasta, care face cucurigu de te turbeaza?

    The debate between uranium and thorium in the 1950s was a critical juncture in nuclear history, ultimately decided by Cold War military requirements rather than purely technological or energy efficiency criteria. While thorium was recognized as a viable fuel source, the need for plutonium production made uranium the dominant choice.
    The Pro-Uranium Decision (Military Necessity): Uranium reactors were chosen because they produced plutonium-239, an essential component for nuclear weapons, which was high on the agenda during the early Cold War. Thorium, conversely, does not produce weapon-grade plutonium, making it less attractive for governments focusing on both civilian and military nuclear capabilities.
    The Thorium Potential: As early as the 1950s and 1960s, scientists explored the potential of thorium in breeder reactors (such as at Oak Ridge National Laboratory). Thorium is about 3 to 4 times more abundant than uranium and offers superior breeding potential (producing more fuel than it consumes).
    Technical Challenges with Thorium: Unlike uranium, thorium is not „fissile” (cannot directly start a chain reaction) but is „fertile” (converts to fissile uranium-233). This required advanced and untested technologies in the 1950s, such as molten salt reactors (MSRs), which were more challenging to build than the conventional solid-fuel uranium reactors.
    The 1950s Reactor Scene: While Uranium (specifically U-235) was the focus, research into thorium proceeded alongside it. However, the immense investment in uranium mining (e.g., in Australia and the US) meant that infrastructure was skewed towards uranium throughout the 1950s.
    Long-Term Implications: The focus on uranium led to a „once-through” cycle where only 1% of the uranium is typically utilized. Thorium proponents, including Alvin Weinberg at Oak Ridge, argued for its superior waste profiles and better fuel efficiency, but their efforts were largely sidelined after the 1960s.

    • „De ce sa descoperim aluatul pt franzele france? Cocos galic cu creasta, care face cucurigu de te turbeaza?”
      ___
      Mda, strugurii sunt acrii! Haideti sa fim corecti: contribuitorii din vestul Europei continentale (contribuitorii-NET la bugetul UE) se sacrifica, pun osul pentru reconstruirea infrastructurii si a economiilor din Est, dezvoltare durabila, coeziune si proiectare de prosperitate, etc in toate colturile Uniunii. Prin Estul-UE (beneficiarii-NET) vedem strambaturi din nas, aere, fudulii, etc. in loc de multam sau bogda proste.

    • @Robert-nisiparu:
      Bre, esti bine ?, ai toate țiglele pe casă ?, sau ți-ai alimentat la pompă aseară mașina electrică, de ești așa supărat, de vorbești ca Trump in Westminster Abbey ? (nu zic Notre-Dame, că iarăși te strofoci elegant, ca trump)

      Vezi ca pe la anu 50 încă nu existam și m-ai ratat sa-mi ții găleata cu nisip, dar azi fac discount la eliberarea unei legitimații de jmecher….m-am lovit de așaaaa de muuuulti in acest interval

      • Pai eu dau maximum 60$ pe luna la incalzire pe gaz, plus apa calda la baie si inca 1.6$ pe kil de benzina si mata vrei sa ma pui sa car fanu’ cu tractoru? Cine n-are tziglele pe casa, ai?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Catalin Dragostin
Catalin Dragostin
Absolvent al Politehnicii Bucuresti, promotia 1974- specializarea Centrale Nucleare Candu. Fondatorul si unul din actionarii SC Energy-Serv SRL. Fondatorul ESCOROM (Asociatia firmelor Esco din Romania), membru al Cogen Europe-Bruxelles, de ~14 ani, cu contributii la legislatia UE in domeniu, Intre 1990-1996 a lucrat la RENEL, ocupindu-se de un program de reabilitare si restructurare (corporatizare RENEL) si a sectorului energetic din Romania, finantat cu ~500 mill. USD, de Banca Mondiala, BERD, BEI, JEXIM

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

anunt

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Societatea română pentru Istoria Religiilor organizează la București, în perioada 20-25 septembrie 2026, Congresul mondial al disciplinei.

Tema generală a Congresului – Religions 360° – va reuni sute de savanți din șase continente, care vor prezenta cercetările actuale desfășurate în toate centrele semnificative ale discipline la nivel global – vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro