Cel puțin teoretic, până în decembrie 1989, România și Albania erau ceea ce în limbajul de lemn al vremii se numeau țări- surori. Amândouă construiau comunismul, chiar dacă o făceau în moduri diferite. În mediile de informare bucureștene arareori se puteau găsi informații despre ceea ce se întâmpla la Tirana și înainte, și după moartea lui Enver Hoxha, survenită în aprilie 1985. Transparența nu prea era o trăsătură a statelor socialiste, însă Albania era chiar o țară închisă ermetic. Posturile de radio occidentale care aveau emisiuni îndreptate spre România, în special Radio Europa Liberă, difuzau din când în când articole în care foarte adesea Hoxha era comparat cu Ceaușescu. Amândurora li se pusese de multă vreme eticheta de dictator, de la un moment dat încolo și unul, și celălalt erau socotiți tirani. Erau amândoi comparați cu tiranii din țările din Lumea a treia. De multă vreme, dictatorul de la Tirana își izolase complet țara, oricum minusculă și foarte adesea ignorată de marile puteri, el însuși nu mai făcuse de o considerabilă perioadă de timp nici o vizită în străinătate.
Cu toate acestea, vestea morții sale a devenit o știre de talie mondială. În necrologuri se vorbea despre ciudățeniile pe care fostul lider sângeros până la sfârșitul vieții, le impusese Albaniei și despre faptul că Enver Hoxha rămăsese până la capăt fidel modelului stalinist. Se invoca și faptul că tocmai datorită fidelității sale față de Stalin și de memoria acestuia rupturii categorice de Iugoslavia îi urmaseră cele de Uniunea Sovietică din vremea lui Hrusciov (Hoxha nu s-a împăcat niciodată cu celebrul Raport secret), iar mai apoi de China lui Mao. Aceasta din urmă după ce liderul de la Beijing inițiase o deschidere spre Occident și Statele Unite, deschidere continuată de succesorii lui în funcție. Nu îmi amintesc cum a fost receptată știrea decesului liderului comunist de la Tirana în România.
Cert e că în 1990 a fost înlăturată statuia lui Stalin plasată încă la mare cinste la Tirana, în februarie 1991 aceea a lui Enver Xoxha, iar în ziua de 22 martie 1992 forțele anticomuniste organizate în grabă de abia în anul 1991 au câștigat alegerile. La data de 3 mai același an rămășițele pământești ale lui Xoxha din Cimitirul Martirilor au fost exhumate, fără ca familia să-i fie prevenită, iar cel numit acum, simplu, anodin, domnul Hoxha a fost reînhumat într-un cimitir public oarecare.
Cam asa s-a încheiat povestea celui mai longeviv lider comunist din Europa. Poveste pe care o istorisesc cu lux de amănunte Robert C. Austin și Artan C. Xoxha în cartea Enver Hoxha- Tiranul secolului al XXI lea. Apărută în traducerea din limba engleză semnată de Iris Manuela Anghel la editura bucureșteană Omnium, la numai câteva luni după apariția ei la Londra. Autorii refac povestea respectivă în strictă legătură cu aceea a Albaniei. În ultimele propoziții din carte, autorii ei fac o precizare extrem de grăitoare: “Regimul lui Xoxha și moștenirea sa, cu fanatismul și crimele comise de dragul construirii unei utopii, fac parte dintr-o poveste mai amplă; reprezintă orchestrarea unei tragedii globale”.
Enver Hoxha s-a născut la data de 16 octombrie 1908, în orașul Gjirokäster, o localitate relativ prosperă, într-o familie musulmană. Cel ce avea să devină pentru aproape 4 decenii liderul de necontestat al Albaniei a primit o educație net superioară celei de care au avut parte viitorii conducători comuniști din Europa de Est. Pentru ceea ce însemna la vremea aceea Albania, Hoxja a fost chiar un răsfățat al sorții. A început, însă nu a terminat niciodată studii universitare la Montpellier și Bruxelles, vorbea curent franceza și italiana. Se știu foarte puține lucruri despre viața viitorului dictator până ce acesta va împlini puțin peste treizeci de ani și va deveni unul dintre liderii pe atunci anemicului partid comunist din Albania. O țară aproape lipsită de industrie, deci fără clasă muncitoare. Se știe sigur doar că a fost profesor suplinitor de Franceză.
Odată ajuns în zonele înalte ale puterii, Hoxha a devenit propriul său biograf. Și-a înlăturat rivalii, nu a ezitat să comită și să ordone crime pentru asta. Aproape nici o persoană din cercurile puterii nu avea garantată supraviețuirea. Pe toată durata domniei sale Hoxja a urmat modelul stalinist în politica de cadre. De pildă, cu nici trei ani înainte de a părăsi scena istoriei, Enver Hoxja s-a aflat la originea decimării familiei lui Mehmet Shehu, prim-ministru și colaborator apropiat de multă vreme. Premierul însuși s-a sinucis pe 18 decembrie 1981. Revoluției culturale declanșată în ziua de 6 februarie 1967, i-a urmat în 1971, trecerea de la dictatură la tiranie. Motivele respectivului pasaj sunt convingător detaliate de autorii cărții. Albania a fost declarată singurul stat ateu din Lume. Hoxha a închis și a demolat biserici, asta după ce a limitat drastic formarea de viitori prelați, chiar în pofida sfatului lui Stalin, a impus reconversia profesională a preoților. Populația era supusă unei stricte supravegheri, puterile lui Segurimi, echivalentul Securității, au fost drastic sporite. Nu a existat practic nici urmă de opoziție.
Partea cea mai consistentă și mai interesantă a cărții reface dinamica strict negativă a relațiilor externe ale Albaniei. Dictatorul de la Tirana nu a rupt doar relațiile diplomatice cu Iugoslavia lui Tito. După moartea acestuia se pare chiar că a încurajat tulburările cu caracter naționalist din provincia Kosovo. Chiar dacă situația economică precară a țării ar fi impus o atitudine mai prudentă, căci țara depindea de ajutorul sovietic, Enver Hoxha s-a manifestat ca un critic din ce în ce mai virulent al reformelor lui Hrusciov și al reorientărilor din politica externă chineză. Țara, locuitorii ei au plătit pentru asta un preț imens. Acela al nivelului de trai scăzut, al lipsurilor de toate felurile. Uneori chiar și pe acela al foametei.
Mărturisesc că, citind cartea scrisă de Robert C. Austin și Artan R. Xoxha, nu am putut rezista tentației de a face comparații între dictatura lui Ceaușescu și tirania absolută a lui Xoxha. După părerea mea, asemănările sunt și frapante, și flagrante. Chiar mai multe și mai pronunțate decât credeam.
Robert C. Austin, Artan R. Xoxha- ENVER HOXHA – TIRANUL SECOLULUI AL XX LEA; Traducere din limba engleză de Iris Manuela Anghel; Editura Omnium, București, 2026
