Un spectator angajat: Analiza politicii externe a președintelui Dan în primele sale 100 de zile

“Puterile mici trebuie să fie agile, adaptabile și dibace. Intern, așa cum spunea Aristotel despre orașele-state în secolul al III-lea î.Hr., ele trebuie să își pregătească populațiile să fie pregătite pentru orice. Extern, ele trebuie să depună eforturi pentru a mobiliza o ordine internațională consolidată de instituții și echipată cu mijloacele necesare pentru a-și susține regulile. Pe scurt, statele mici trebuie să fie și state inteligente.” – Armen Sarkissian

În data de 26 august a.c., se împlinesc 100 de zile de la alegerea președintelui României Nicușor Dan. Am făcut o alegere deliberată să analizez politica externă a președintelui României începând de la momentul alegerii sale (18 mai), iar nu de la data depunerii jurământului (26 mai), pentru a putea cuprinde și cea care a fost prima deplasare a președintelui ales al României în Polonia, la mitingul de susținere al candidatului liberal la președinție, primarul Varșoviei. Chiar dacă din punct de vedere juridic această vizită nu a angajat în vreun fel statul român, opinez că, din perspectivă ideațională și politică, această participare a fost de natură să impacteze nu doar relația bilaterală cu partea polonă (mai ales în contextul câștigării președinției de oponentul Nawrocki), ci și să semnalizeze un angajament profund al președintelui Nicușor Dan de a juca un rol de activist al valorilor liberale pro-europene în regiunea Europei Răsăritene și astfel să opteze pentru o politică externă mai idealistă decât cea a predecesorilor săi.

În noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, președintele Nicușor Dan a fost foarte clar în privința priorităților imediate ale mandatului său: economia și securitatea. Chiar dacă instrumentarul prezidențial în cadrul primului domeniu sunt restrânse, în cadrul celui de-al doilea domeniu, președintele României se află în epicentrul ecosistemului de politică externă și securitate națională. În ciuda acestei asimetrii, situația financiară a țării se prea poate să fi fost o cauză determinantă pentru care agenda prezidențială din primele o sută de zile s-a consumat în priorități de politică internă, lăsând prea puțin spațiu pentru conturarea unei schimbări de paradigmă în cea externă. În fața acestei situații, consider că președintele Nicușor Dan nu a părut să depună suficient efort pentru a balansa aceste două priorități, fapt care a continuat să întrețină percepția populară potrivit căreia România nu este suficient de activă în conturarea arhitecturii de securitate regională în perspectiva încheierii războiului din Ucraina.

Această analiză este împărțită în două secțiuni. În prima, abordez aspecte care vizează organizarea politicii externe din perspectiva instrumentarului prezidențial: politica de cadre, arhitectura instituțională, relația cu diaspora. În cea de-a doua parte, fără a avea pretenția exhaustivității, am focalizat analiza pe conținutul politicii externe: activismul regional la Marea Neagră, războiul din Ucraina, relația cu Republica Moldova, parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la UE și NATO și, în fine, capacitatea României de a proiecta putere și influență în lume.

Politica de cadre

Consilierii prezidențiali care gestionează portofoliile din spectrul politicii externe și de securitate sunt moșteniți de la precedenta administrație. Este vorba despre consilierul prezidențial pentru securitate națională Cristian Diaconescu și consilierul prezidențial pentru afaceri europene Luminița Odobescu, ambii foști miniștri de afaceri externe cu o cunoaștere dincolo de superficial a mecanismelor de gestionare a aparatului diplomatic al României. Deși ulterior preluării mandatului de președinte în spațiul mediatic românesc s-a vehiculat ideea că Nicușor Dan va numi la Cotroceni oameni din echipa care l-au pregătit în acest domeniu în timpul campaniei (Iulian Fota, Corneliu Bjola, Valentin Naumescu), aceste propuneri nu s-au materializat încă. Singurul nou consilier prezidențial numit de președintele Nicușor Dan este Radu Burnete, fostul director executiv al celei mai mari confederații patronale din România și absolvent al Academiei Diplomatice de la Viena. Deși nu este responsabil de un portofoliu parte a ecosistemului de politică externă, participarea consilierului prezidențial Burnete la vizitele externe ale președintelui României este îmbucurătoare din perspectiva faptului că poate semnaliza o revigorare a diplomației economice a țării noastre pe termen mediu și lung, care ar începe prin acceptarea ideii că antreprenorii români și companiile românești sunt vectori de influență a României peste hotare. Întrunirile recurente ale ministrului de externe Oana Țoiu cu organizații precum Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders și AmCham România sunt dovezi suplimentare în acest sens, care ar trebui completate de o preluare în delegațiile externe ale antreprenorilor români, inclusiv a start-up-urilor românești.

Formarea guvernului Bolojan a adus în poziții cheie doi politicieni USR apropiați președintelui Nicușor Dan – Oana Țoiu la conducerea MAE, respectiv Ionuț Moșteanu ca ministru al apărării naționale. La momentul învestirii Guvernului, aceste numiri au adus o serie de controverse în spațiul public pe marginea experienței profesionale a miniștrilor, care a fost văzută ca fiind nepotrivită pentru gestionarea acelor portofolii. Din perspectiva prezidențială, încrederea și alinierea ideologică a lui Nicușor Dan cu Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu ar trebui să creeze premisele pentru o politică externă și de securitate mai activă, în care prioritățile președintelui sunt implementate cu mai multă vigoare.

Arhitectura instituțională 

În cele 100 de zile de mandat, Nicușor Dan a organizat o singură ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în 30 iunie a.c., subiectele abordate fiind lupta împotriva evaziunii fiscale, războiul din Ucraina și provocările care vizează securitatea cibernetică a României. Pe agendă s-a aflat și situația gravă de la Salina Praid. Deși peisajul de securitate a evoluat semnificativ de la acel moment, îndeosebi ca urmare a summitului dintre Trump și Putin din Alaska, urmat de vizita președintelui ucrainean și a liderilor europeni la Casa Albă, președintele Nicușor Dan nu a decis să aducă în CSAT aceste noi evoluții, fapt care constituie o oportunitate ratată pentru a coagula forțele guvernamentale pentru un răspuns coerent la noul peisaj de securitate europeană care se conturează sub ochii noștri.

Președintele Dan nu a participat până acum nici la vreo ședință de Guvern, deși implicarea sa în discuțiile privind conturarea lui a fost instrumentală, iar implementarea măsurilor de austeritate se înscrie în domeniul său prioritar enunțat chiar la începutul mandatului – cel al salvgardării economiei.

Președintele Nicușor Dan nu a nominalizat până la ora actuală șefi civili nici la SRI, nici la SIE, însă a dat de înțeles că are în vedere ca la conducerea acestor instituții să nominalizeze persoane care se revendică de la societatea civilă mai degrabă decât din partidele politice. Potrivit președintelui, discuții cu partidele politice ar urma să aibă loc în următoarele săptămâni în vederea asigurării suportului acestora pentru persoanele care urmează să fie nominalizate.

Parteneriatul cu diaspora

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanți ai diasporei românești din spațiul german și austriac, evenimente care au contrastat puternic cu pasivitatea președintelui Klaus Iohannis în relație cu cetățenii de peste hotare.

După cum au afirmat în acest editorial Simina Tulbure și Răzvan Foncea, avem nevoie de „un contract social al respectului cu diaspora românească”, contract care ar putea începe cu numirea unui consilier prezidențial pentru coordonarea relației cu diaspora, dar și cu identificarea și scalarea bunelor practici ale misiunilor diplomatice pentru a ține aproape românii de succes de peste hotare, inclusiv prin implicarea lor în conversații strategice despre viitorul României.

Relația cu Republica Moldova

Președintele Nicușor Dan a sprijinit Republica Moldova în parcursul său pentru integrare europeană atât printr-o vizită oficială în luna iunie a.c., cât și prin susținerea acordată președintei Maia Sandu în perspectiva alegerilor parlamentare în cadrul unei vizite private la Festivalul Lupilor în luna august.

Interzicându-i primarului Chișinăului Ion Ceban să intre în România, executivul de la București a arătat că susține fără echivoc tabăra pro-europeană de la Chișinău, abandonând astfel ambiguitatea strategică în relația cu Republica Moldova. Prin declarația potrivit căreia „integrarea europeană a Republicii Moldova depinde de cine va conduce țara după alegeri”, președintele Dan a arătat foarte clar că susține o guvernare pro-europeană la Chișinău și determinarea României de a continua să ajute Republica Moldova să reziste în fața atacurilor hibride ale Federației Ruse.

La nivel european, România ar trebui să continue să preseze organismele UE să considere un pas decisiv, de trecere a Rubiconului pentru integrarea Republicii Moldova, care să fie anunțat înaintea alegerilor de la finalul lunii septembrie. De asemenea, președintele Nicușor Dan ar trebui să se alăture liderilor europeni din Germania, Franța și Polonia în efectuarea unei vizite la Chișinău înaintea momentului din 28 septembrie a.c.

Formula de pace în Ucraina și arhitectura de securitate postbelică la Marea Neagră

În toate intervențiile sale publice de la momentul alegerii sale ca președinte al României, Nicușor Dan a fost ferm asupra faptului că securitatea României depinde de securitatea Ucrainei. Mai recent, acesta a afirmat că România va „contribui cu garanții solide de securitate pentru Ucraina”. În luna iunie, președintele Nicușor Dan a participat la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est la Odesa, ocazie cu care a fost mobilizat și formatul trilateral România-Moldova-Ucraina, reunit la nivel înalt și ulterior la nivel de miniștri de externe.

Președintele României a participat la multiple reuniuni ale Coaliției de voință mobilizate de partenerii europeni sub conducerea cuplului franco-britanic, sprijinind și în acest format o soluție sustenabilă pentru pace în Ucraina și disponibilitatea de a avea România ca hub pentru coordonarea sprijinului aliat. Cel mai recent, Ministerul Apărării Naționale a declarat că România e pregătită să sprijine efortul aliat în Ucraina, punctând capabilitățile noastre aeriene.

Deși a formulat obiectivul național ca România să devină țara gazdă a viitorului Hub UE pentru securitatea maritimă a Mării Negre, președintele Dan nu a proiectat vreo inițiativă de diplomație publică de natură să atragă susținerea partenerilor pentru această ambiție. A absentat de la Ziua Marinei, prilej cu care ar fi putut să articuleze viziunea țării noastre pentru operaționalizarea hub-ului, inclusiv invitând Ucraina să se alăture instituției și să împărtășească astfel lecțiile războiului cu aliații săi de la Marea Neagră.

Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii

În afara apelului telefonic dintre președintele Nicușor Dan și președintele SUA Donald Trump, urmat de apelul dintre șefii diplomației Oana Țoiu și Marco Rubio din iulie a.c., care au relansat dialogul politic cu cel mai important partener strategic pe care-l avem din perspectivă de securitate, primele 100 de zile nu au adus aspecte noi pe agenda bilaterală. O planificată vizită în SUA a ministrului de externe Oana Țoiu în luna septembrie ar avea rolul de a cimenta aspectele logistice și de conținut ale unei vizite prezidențiale la Washington, care nu pare că va avea loc mai devreme de primul trimestru al anului 2026.

Despre inadecvarea tergiversării vizitei la Washington a președintelui Dan am scris deja pentru Contributors, punctând ideea potrivit căreia amânarea unei discuții tete-a-tete cu Donald Trump ar însemna stagnare pe orice dosar de interes strategic, precum aderarea României la Visa Waiver. A aștepta ca lucrurile să se rezolve pe palierul tehnic nu ar aduce plusvaloare întâlnirii dintre cei doi președinți, întrucât politica externă a administrației MAGA este eminamente top-down. În plus, cu cât ne apropiem mai mult de alegerile pentru Congres din noiembrie 2026, cu atât mai puțin spațiu de manevră vom avea pentru noi angajamente internaționale din partea Statelor Unite, agenda publică urmând a fi dominată de aspecte de politică internă.

Alianța transatlantică

Finalul lunii iunie a fost marcat de participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul NATO de la Haga. Cu această ocazie, președintele României a avut întâlniri bilaterale cu premierul Regatului Unit și cu președintele Turciei, țară care va găzdui Summitul NATO din 2026. Întâlnirea cu Keir Starmer este valoroasă mai ales din perspectiva angajamentului pe care Regatul Unit și l-ar putea asuma la Marea Neagră în arhitectura de securitate postbelică. De altfel, în documentul strategic „Strategic Defence Review” lansat de partenerul britanic la începutul lunii iunie 2025 este menționată oportunitatea ca Regatul Unit să-și consolideze cooperarea cu aliații NATO de la Marea Neagră (p. 75).

Nicușor Dan a participat și la un Summit al formatului București 9 și țările nordice la începutul aceleiași luni la Vilnius, ocazie cu care a reafirmat importanța consolidării prezenței NATO pe flancul estic. Din punctul meu de vedere, președintele României a ratat oportunitatea de a convoca un summit similar, chiar și în format videoconferință, ulterior summitului Trump-Putin din Alaska, pentru a afirma fără echivoc faptul că nu Moscova este cea care va decide asupra configurației trupelor NATO pe flancul estic. În contextul în care nici Polonia nu a fost prezentă la discuțiile ulterioare din Biroul Oval, România putea capitaliza pe oportunitatea de a face vocea auzită a liderilor regionali folosind chiar formatul care poartă numele capitalei țării noastre.

Apartenența la Uniunea Europeană și relația cu puterile europene

Dosarul de politică externă în care președintele Nicușor Dan a investit cele mai mari eforturi în primele 100 de zile de mandat vizează rolul României în Uniunea Europeană. Prin relansarea dialogului politic la nivel înalt cu Germania în cadrul unei vizite întinse pe câteva zile, incluzând aici semnarea unui plan de acțiune comprehensiv pentru dezvoltarea relației bilaterale în domenii strategice precum securitate, conectivitate și energie, președintele României a arătat că este investit în închegarea relațiilor cu marile puteri europene. Acest fapt s-a conturat ca un imperativ strategic pe fondul unei potențiale dezangajări a SUA din teatrul european.

Vizita în Austria la invitația președintelui federal Van der Bellen a avut o importanță duală: în primul rând, relansarea dialogului politic la nivel înalt după momentul tensionat cauzat de veto-ul Austriei pentru aderarea la Schengen, în al doilea rând, consolidarea cooperării economice cu unul dintre statele care investește cel mai mult în România.

Președintele Dan a participat la o întrunire formală a Consiliului European la finalul lunii iunie a.c., respectiv la videoconferința recentă organizată ca urmare a vizitei liderilor europeni și a președintelui Zelenski la Casa Albă pentru a discuta cu președintele SUA despre planul de pace pentru Ucraina. În ciuda poziției noastre geostrategice, președintele Nicușor Dan nu a abordat antreprenorial aceste participări la reuniunile europene, evitând să propună noi teme pe agendă pentru a orienta conversația strategică la nivelul UE. În ciuda lipsei de inițiativă la nivelul Consiliului European, la nivelul Consiliului de Afaceri Externe (CAE) al UE devenim mai vocali, aspect reliefat prin comunicarea MAE despre organizarea unui mic dejun găzduit de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Kaja Kallas cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, ca element de program introdus la cererea României înaintea reuniunii oficiale CAE din iulie 2025.

Proiecția de putere și influență a României în lume

Președintele României a lăsat să se înțeleagă că la Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite din septembrie a.c. va reprezenta țara noastră doar ministrul de externe Oana Țoiu, ceea ce reprezintă o premieră. Absența preşedintelui Nicuşor Dan de la acest eveniment anual, un adevărat festival al diplomației globale, chiar în anul în care se serbează 80 de ani de la înființarea ONU, ar arăta că actualul șef al statului nu percepe importanța instituțiilor multilaterale ca vectori de promovare a intereselor naționale.

Pe lângă multilateralism, următoarea perioadă ar trebui să clarifice viziunea președintelui României privind rolul țării noastre nu doar în regiune, ci și în lume. Nicușor Dan a preluat în discursul prezidențial obiectivul strategic al României de a adera la OCDE în anul 2026, fapt care merită salutat, cu atât mai mult cu cât obiectivul se bucură de o largă susținere din partea societății. Dincolo de acest obiectiv strategic, există o serie de alte teme care depășesc triada strategică a politicii externe românești (UE – NATO – parteneriatul strategic cu SUA) pe care președintele Nicușor Dan le poate accesa pentru a crește profilul internațional al României, de la creșterea rolului României ca promotor al valorilor democratice în Balcanii de Vest la formularea unei poziții ferme a țării noastre privind competiția strategică dintre marile puteri rivale SUA și China în domeniul tehnologiilor emergente.

Concluzii

Revenind la citatul care a deschis această analiză, România sub președintele Nicușor Dan trebuie să înceteze să se comporte ca un stat mic și să înceapă să activeze pe scena internațională ca un stat inteligent, o putere medie și un lider regional, exportator de norme democratice. În locul politicii externe pe pilot automat, în care pozițiile noastre sunt preluate de-a gata după cele ale aliaților sau, mai rău, avem o diplomație de reprezentare prin procură, președintele Nicușor Dan ar trebui să gireze, o dată cu discursul său de la Reuniunea Anuală a Diplomației Române și noua Strategie națională de apărare a țării, o politică externă și de securitate cu personalitate.

Această nouă paradigmă de politică externă nu se poate rezuma doar la schimbarea instrumentelor, precum îmbunătățirea relației cu diaspora și mediul de afaceri sau dezvoltarea mecanismelor de comunicare strategică în mediul online. O nouă paradigmă presupune și o actualizare a conținutului politicii noastre externe, precum promovarea cooperării în regiune prin mai multe vizite prezidențiale la Sofia, Budapesta, Ankara și Belgrad, creșterea profilului nostru în formatele minilaterale 3SI și București 9 și noi acorduri de cooperare în domeniul noilor tehnologii. Investițiile în puterea noastră tehnologică, militară și capitalul uman sunt necesare pentru a pune aceste lucruri în mișcare. Toate aceste inițiative nu pot fi însă proiectate într-un vacuum de putere, ele trebuie să fie infuzate de legitimitatea politică a celui mai votat om din România, cel în jurul căruia gravitează întregul nostru ecosistem de politică externă.