Ziua ȋn care se ȋncheie Pactul Ribbentrop- Molotov este cea ȋn care totalitarismul se află la zenit. În Eurasia tiraniile decid soarta a ȋntregi naţiuni, ȋn vreme ce ordinea partidului-stat şi a ideocraţiei pare să ȋntruchipeze viitorul. Mai mult decât un act gangsteresc de lichidare a libertăţii popoarelor, acordul din 1939 este punctul culminant al unei ambiţii de a remodela istoria şi natura umană.
Stalin şi Hitler sunt imaginile terifiante ale mutaţiei care ȋşi află rădăcinile ȋn catastrofa Marelui Război. Vieţile paralele ale celor doi tirani, spre a relua formula plutarhiană a sintezei lui Alan Bullock, sunt inseparabile de prăbuşirea vechii ordini. Cei doi sunt, spre a relua propria lor definiţie, conducători revoluţionari. Vocaţia lor este de a grăbi naşterea unei alte lumi. Revizionismul ce triumfă la 23 august 1939 este consecinţa firească a unei opţiuni ideologice.
URSS şi Germania nazistă sunt formele ȋn care se manifestă această noutate absolută a totalitarismului. A judeca aceste două imperii ideocratice prin prisma conceptelor clasice este o eroare tragică: contemporanii care au ales să ignore nucleul de rău radical pe care se ȋntemeiau noile regimuri au contribuit, dramatic, la tragedia Europei. Claritatea vizionară a unui Raymond Aron a rămas, ȋn acest interval istoric, o atitudine marginală.
23 august 1939 este soclul pe care se aşează statuia teribilă a acestui stat zidit din cruzime, rapacitate şi barbarie. Hitler şi Stalin privesc lumea pe care o distrug ca pe una esenţialmente bolnavă şi decadentă: misiunea lor este de a grăbi procesul istoric de transformare, spre a ȋndeplini proiectul lor de antropogeneză.
23 august 1939 este ziua ȋn care URSS devine complicea Germaniei Naziste: vreme de doi ani, până ȋn iunie 1941, URSS va fi aliatul ce face posibilă agresiunea nazistă. Lichidarea Europei este opera alianţei care se naşte acum. Înainte de “Marele război pentru apărarea patriei” se află anii de colaborare economică şi militară. Strivirea Poloniei, ca şi crimele de la Katyn, reprezintă efigia acestui numitor comun imperialist. Pentru România, ca şi pentru naţiunile baltice, 1939 este un capăt de drum.
Dar 23 august 1939 nu este o simplă notă de subsol, prăfuită şi vetustă. Federaţia Rusă de astăzi duce mai departe legatul stalinist niciodată abjurat. Canonizarea tiranului ȋn Rusia lui Putin este modalitatea de a consacra crima de stat ca strategie de zidire imperială. Totalitarismul sovietic este evocat, nostalgic, de cei care au invadat Ucraina. Umbra lui august 1939 se ȋntinde asupra Rusiei autocrate din anul de graţie 2026.
Fotografia din indepărtatul 1939 este cea ȋn care se adună oroarea veacului trecut. Naţiuni şi indivizi au dispărut ȋn vastele abatoare ale secolului XX : lagărele de concentrare şi crematoriile au devenit efigia marşului tiraniei. În cele din urmă, atunci, ca şi acum, totalitarismul nu poate aduce mântuirea decât prin violenţă şi nivelarea sângeroasă. Libertatea este cea pe care suntem chemaţi să o invocăm, tenace, ca pe o stavilă ȋn calea barbariei.
