Din 1998 urmăresc de pe margine politica americana, involuntar întâi, prin virtutea accidentului biografic, iar apoi voluntar pentru că, vrem sau nu, ne cam privește pe toți.
“Valul albastru” al alegerilor pentru Congres si Senat nu a luat pe nimeni prin surprindere din cauza rezultatului in sine, ci mai degrabă din cauza mărimii acestui val. Diferențele preferințelor de vot au fost neașteptat de mari, cu câteva excepții. După rezultate, reacțiile nu au așteptat sa sosească, atât in lume cât si pe la noi. Evident, vocile si perspectivele sunt variate, unele mai avizate, altele mai puțin. As dori doar sa punctez câteva lucruri
In primul rând, reziliența instituțională a sistemului democratic american care a rezistat si continuă să reziste atacurilor din partea administrației de la Casa Alba care a încercat in ultimii doi ani sa concentreze cât mai multă putere – si prin asta sa influențeze rezultatele votului. Diferențele mari de alegere, cat si mecanismele juridice independente (vezi cazul Alaskăi) au făcut ca rezultatele sa fie imposibil de contestat. Dar, motivația de vot este mult mai complexă, deși tentația este de a atribui o cauza unică, in funcție de privitor. Astfel, avem următoarele tipuri de explicații:
- votantii au ales economic, nu ideologic, pentru a penaliza performanța economică dezastruoasă din ultimii 2 ani, generată in principal de tarifele internaționale si mai recent de războiul declanșat in Iran
- votantii au dat un vot de blam lui Trump
- votantii au văzut ca democrația este in pericol si au votat ca sa o salveze, democrații fiind cei care ar putea sa o facă
- Republicanii s-au învins pe ei înșiși – nu a fost o victorie a democraților
- a fost un vot împotriva inegalităților frapante din societatea americana, simțite mai ales in accesul la sănătate, educație si locuire
Fiecare dintre aceste tipuri de explicații are parțial dreptate, insa rezultatul este datorat unei combinații dintre ele. Într-o tara in care politica este influențată de identitate mai mult decât oriunde altundeva, avem premiere notabile: primul senator musulman, prima guvernatoare de culoare, prima senatoare nativă, primul senator declarat gay, primul guvernator negru in Florida, primele femei guvernatoare in Ohio, Minnesota si Tennesse… sunt vreo zece astfel de premiere, le veți găsi in presa. Toate acestea sunt indicatorii unei democrații liberale sănătoase, in ciuda tendințelor spre autoritarism din ultimii ani. Este meritul votanților – deși, din nou, nu putem spune ca este o singura cauza pentru care au votat.
Reactiile din România au fost variate, de la cele mai vituperante in care o combinație de islamofobie, antisemitism si cruzime rasista şi misogina a ieșit la suprafață in moduri urate dar poate nesurprinzătoare, pana la analize optimiste mai ales in ce privește posibile schimbări in politica externă americana care ar putea duce la refacerea relațiilor internaționale, mai ales cele dintre blocul european si SUA. Din păcate, lucrurile sunt mai complexe decât atât. America s-a intors, dar mai mult la ea acasă decât pe scena internațională.
In 2024 am scris aici un articol care a prevazut destul de bine ceea ce acum se numește doctrina “Donroe”, adică traducerea in termeni de “real estate” (atât înțelege Don) a doctrinei sferelor de influența Monroe. Pe fondul retragerii strategice a SUA din rolul sau de hegemon global, care îl precede, Trump a încercat sa retrasele sferele de influența si sa repoziționeze tara sa in relație cu Europa, a carei influența si putere in creștere nu ii pica bine unei anumite părți a Americii de mult timp (vedeți articolul amintit). In momentul de fata, inerția acțiunilor sale este mult mai mare decât schimbarea interna din SUA; orientările suveraniste au primit într-adevăr o lovitura, insa nu una decisivă, iar înclinația Casei Albe de a încuraja forțele dezbinării europene vor continua, cu siguranță, cel puțin in următorii doi ani. Cum spunea administrația in celebrul de acum tweet “Trump is still your president” si din aceasta poziție el continua sa fie principalul decident al politicii externe, militare si diplomatice. Intern, probabil va încerca sa guverneze prin ordine executive, conturnand congresul. Extern, sa speram ca nu va încinge conflictele pentru a-și răcori furia înfrângerii.
Problema cea mai mare, cred eu, este următoare: pana acum 10 ani, Statele Unite se prezentau pe scena lumii cu un discurs idealist, in care aderarea la Pax Americana trecea printr-o opțiune, cel puțin la nivel discursiv (mai ales in nou unificata Europă, adică in alte cuvinte, nu obliga nimeni pe nimeni sa intre in NATO). Incepând cu primul mandat al lui Trump, vechile idei de diplomație de tip realpolitik bazate pe impunerea puterii au revenit ca legitimatoare ale acțiunilor, atât extern cât si intern. Odată dispărut sau estompat din conștiință publica, discursul diplomației internaționale bazate pe negocieri, instituții legiferatoare transnaționale si domnia legii, va fi foarte greu ca acesta sa revină.
Daca la aceste alegeri votanții americani au rejectat in mod clar, poate cel mai clar, impozitiile interne si alunecarea către un tip autoritar polițienesc sau chiar paramilitar de guvernare (vedeți derapajele ICE), pe plan extern influența acestei dinamici nu are aceeași amplitudine. Justitia americana a ramas in picioare si se va reface rapid, tocmai pentru ca se bazează pe mecanisme democratice interne bine puse la punct si pe o constituție solidă. Justitia internațională mai greu…
Organismele precum ONU sau CEDO au pierdut mult din legitimitate si din arhitectura insituțională. Atacul DOGE la USAID a fost unul dintre cele mai dure si mai importante moduri de a delegitima prin ricoșeu ideea de guvernanta transnațională. In mod cert nu ne putem baza pe votanții americani sa rezolve problemele europene sau mondiale. Ceea ce ne-au arătat ei este ca, într-o democrație liberala a carei instituții se bucura de o construcție solidă, vocea fiecăruia contează, si ca împreună vocile pot aduce schimbări. Acelasi lucru îl putem vedea si la vecinii noștri. Important este ca, măcar acum (si in viitor), sa alegem conform intereselor noastre pe termen mediu si lung, ca europeni.
Ar mai fi doua semnale interesante din alegerile americane:
- Necesitatea unei politici bazate pe noțiuni de virtute si morala (vedeți mai ales discursurile lui Talarico in Texas). Tinerii si noile generații nu se regăsesc in clivajele vechi de gen dreapta-stanga.
- Chestiunea Inteligenței artificiale ca hiperobiect politic care a concentrat foarte mult din nemulțumirile electoratului (centrele de date au fost un subiect major in anumite regiuni). Prevăd ca discursurile despre “inevitabilitatea AI”, “imposibilitatea de a guverna AI-ul” si despre natura ei providențială se vor diminua foarte mult. E un subiect aparte, care merita analizat in sine. Dar, ce e important, câștigătorii vor trebui sa se pregătească pentru un posibil AI crash ceva mai mare decât “the internet bubble”…
Indiferent de ce se va întâmpla, alegerile acestea mi-au adus aminte de un proverb romanesc “peştele de la cap se împute” şi de continuarea sa, mai puțin cunoscuta dar absolut crucială: “însă de la coada se curăță”.
