Diplomația românească și președinții României – așa cum erau ei – pe vremuri, căutau să mențină relații bune și cu democrații și cu republicanii. Exista un echilibru. Știau că mai devreme sau mai târziu vor avea nevoie de aceste relații și că alternanța la putere este inevitabilă. Acesta este, după părerea mea, unul dintre rarele exemple în care „imparțialitatea” proverbială a românului a fost de folos. Aderarea la NATO, scutul de la Deveselu și eliminarea vizelor au trecut prin administrații și Congrese de culori diferite.
Doar că, pentru a ține pasul cu istoria – scuzați ironia! – PSD, AUR și Nicușor Dan au abandonat prudența și au încercat să fie și ei un pic MAGA. Iar aici, trebuie spus că AUR și Cotroceniul s-au întrecut pe exact aceeași pistă. Nicușor Dan, Dan Dungaciu și George Simion au tânjit în egală măsură după aceleași șepci roșii. Separat, și PSD a alergat la aceeași cursă, vezi mai jos, doar că mai împleticit.
Convingerea unora că istoria e de partea lui Trump
A doua alegere a lui Trump a alimentat ideea unui nou destin al lumii, a unei sorți implacabile, a unui mers inevitabil al istoriei spre un alt fel de orânduire. De pildă, în februarie 2025, grupul Patriots for Europe din Parlamentul European și-a ținut la Madrid primul summit oficial, sub sloganul „Make Europe Great Again”, preluat direct de la Trump. Au participat Orbán, Salvini, Le Pen, Abascal, Wilders, Babiš și Ventura, iar cu o seară înainte liderii au cinat cu Kevin Roberts, șeful Heritage Foundation.
Orbán a spus atunci că Trump a schimbat lumea în doar câteva săptămâni și că o eră s-a încheiat. Concluzia lui a fost scurtă: „ieri eram eretici, azi suntem mainstream”.
Această convingere a influențat nu doar dreapta radicală europeană, ci și guverne și președinți care nu fac parte din această familie politică. Mulți au tras concluzia că a investi mai mult într-o relație personală cu Trump este o strategie foarte bună și că nu ai ce să faci, ești obligat să te adaptezi (politica lui csf?/ncsf: ce să faci?/n-ai ce să faci). Asta venea la pachet cu ideea că relațiile personale contează în noua lume mai mult decât cele instituționale.
AUR: o aliniere asumată
În cazul AUR, alinierea la curentul MAGA a fost declarată în mod deschis. Când vicepreședintele J.D. Vance a spus că România a anulat alegerile pe baza unor „suspiciuni fragile” ale unui serviciu de informații și a presiunilor venite de la vecinii europeni (iar ambasada SUA de la București a publicat imediat pasajul), George Simion s-a grăbit să declare că discursul a fost „un balsam pentru sufletul nostru” și că se simte apropiat ideologic de J.D. Vance.
Apoi, după o vizită la Washington, Simion a spus într-un interviu pentru Politico că AUR și Partidul Republican sunt „aliați naturali” și că partidul său este aproape perfect aliniat cu mișcarea MAGA. Președintele AUR a apărut în campanie cu o șapcă Trump, i-a dat interviuri lui Steve Bannon și activistului de extremă dreapta Jack Posobiec. Și după primul tur s-a prezentat, la fel ca Karol Nawrocki, drept un „candidat MAGA”.
Pentru un partid de opoziție, o asemenea alegere are totuși o logică electorală și nu angajează statul. Problema apare atunci când instituțiile statului adoptă, chiar și parțial, aceeași orientare.
Tactica oscilantă a PSD
Spre deosebire de AUR, PSD nu a avut o linie trumpistă oficială, ci una oportunistă.
Un exemplu: în 2017, Liviu Dragnea și premierul de atunci, Sorin Grindeanu, au participat la o cină privată la care a fost prezent Trump, după ce fuseseră invitați la învestire de un vicepreședinte al comitetului de inaugurare. Apoi, cum a venit Biden la Casa Albă, PSD și-a schimbat imediat orientarea. Întrebat în 2021 despre acel episod, Marcel Ciolacu a răspuns că fusese normal ca partidul să transmită un semnal clar despre ce își dorea în acel moment. Dar, în același interviu, a spus că locul PSD este alături de Partidul Democrat.
La revenirea lui Trump, partidul a întors iar foaia. În noiembrie 2024, Marcel Ciolacu a declarat că a avut o „convorbire foarte bună” la telefon cu Trump, președintele abia ales. Apoi a preluat și unele teme trumpiste în politica internă. De pildă, a spus că fondurile USAID oprite de Trump ar fi fost folosite pentru a-i ataca pe liderii PSD. Acum, așteptăm reorientarea următoare…
Merită spuse și câteva cuvinte despre aripa conservatoare a partidului, cu Titus Corlățean ca voce principală. Corlățean a adoptat fără reticență temele trumpiste, poate din convingere, poate dintr-un calcul sau poate din cauze legate de rețelele cultelor creștine neo-protestante. Într-o postare despre mitingul pro-UE din 2025, a susținut că protestele anticorupție din perioada Dragnea fuseseră finanțate de USAID și Soros. A mai zis că Trump le-a făcut și românilor „un mare bine”.
În februarie 2026 a participat la National Prayer Breakfast de la Washington, eveniment la care a vorbit Trump. Concluzia lui a fost că și-ar dori ca România să aibă cândva un președinte care să se roage, să acționeze și urmeze aceleși valori ca Trump.
Totuși, Corlățean nu a angajat statul român. Ba chiar a explicat că întâlnirile lui recente au fost și cu congresmeni republicani, și cu congresmeni democrați, tocmai pentru a evita o polarizare inutilă.
Președintele României în presa lui Trump
Nicușor Dan a ales o cale aparent mai prudentă ca formă de a ajunge la inima lui Trump. În iulie a semnat un editorial în Newsmax, la împlinirea a 250 de ani de la independența SUA. În august a urmat un articol pe Fox News. În septembrie, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie, a scris în The Washington Times. În octombrie a publicat în The Daily Signal, publicație fondată de Heritage Foundation, un text despre întărirea prezenței militare americane la Marea Neagră, iar pe 21 octombrie a dat un interviu televiziunii Newsmax. Newsmax este o companie media americană de dreapta, fondată în 1998 de Christopher Ruddy, prieten vechi al lui Donald Trump. Nu este propriu-zis un outlet republican, ci unul conservator.
Inițiativa președintelui României are o justificare și poate fi văzută ca un calcul pragmatic. Administrația americană discuta retragerea unor trupe din România, iar Bucureștiul căuta orice cale de acces la liderul de la Casa Albă. În plus, textele semnate de Nicușor Dan nu erau scrise pentru publicul larg, ci pentru cercul restrâns din jurul lui Trump, și puteau aduce, cel puțin teoretic, un plus de bunăvoință. Se poate argumenta și că președintele a încercat să ajungă tocmai la publicul care îi contesta legitimitatea, după criticile lui J.D. Vance la adresa anulării alegerilor din România.
Doar că Nicușor Dan a mers mai departe. În Newsmax, Dan a scris că sprijinul popular pentru Donald Trump rămâne ridicat în România și a invocat credința, familia și nevoia unor frontiere sigure, teme care în SUA au un cod politic clar. Una e să pledezi pentru NATO pe Fox News, alta e să preiei vocabularul MAGA.
Apoi e vorba și de proporție. Sunt patru articole de opinie și un interviu în presa de dreapta și zero în publicațiile citite și de democrați. Mai poate susține cineva că nu a fost vorba de alegerea unei tabere?
Probabil că articolele acestea nu vor strica relația bună cu senatoarea democrată Jeanne Shaheen, care cunoaște bine România. Dar poate conta pentru democrații mai puțin familiarizați cu România, adică pentru majoritatea celor care vor conduce de acum comisiile din Congres.
Polonezii, cei mai insistenți europeni în a-l curta pe Trump, nu au semnat texte în presa apropiată de Donald Trump. Președintele Nawrocki, notoriu apropiat de mișcarea MAGA a preferat o abordare fățișă, întâlnirile directe și tribuna CPAC – Conservative Political Action Conference -, unde a vorbit mai ales despre amenințarea rusă. Iar Varșovia a obținut promisiunea a încă 5.000 de soldați americani.
Doar un amănunt de coloratură: În aprilie 2026, Newsmax și-a lansat o versiune poloneză. Politicieni din partidul lui Tusk au cerut Comisiei Europene să intervină, după informații că Newsmax Polska ar fi deținută de fapt de Telekom Serbija, companie legată de banca rusă de stat Sberbank.
Nici un dolar din bani de lobby nu a ajuns la vreun democrat
Dezechilibrul se vede și mai clar în contractul de lobby al președinției. Administrația Prezidențială a semnat cu Eversheds Sutherland (US) LLP un contract pe șase luni, cu un plafon de 565.000 de dolari pe lună, adică maximum 3,39 milioane de dolari. Cotroceniul l-a clasificat drept secret de stat. Detalii privind contractul pot fi găsite totuși în documentele depuse la Departamentul de Justiție al SUA, conform legii FARA. Potrivit publicației Libertatea, până la 30 iunie fuseseră plătite două tranșe, de 445.000 și 400.000 de dolari.
Firma a lucrat prin subcontractori, aproape toți din tabăra republicană. Jason Miller, fost purtător de cuvânt al campaniei Trump, încasase 300.000 de dolari. Matthew Schlapp, președintele American Conservative Union și liderul CPAC, primea 125.000 de dolari pe lună. Christopher Putala avea un onorariu de 50.000 de dolari pe lună, iar firma Guidepost Strategies apare și ea printre subcontractori. Putala a fost consilier al lui Joe Biden în Comisia juridică a Senatului, dar în acest dosar lucrează cu Schlapp la proiectul Coridorului Vertical de gaze, nu ca om de legătură cu democrații. Formal, contractul viza relațiile cu guvernul și cu Congresul. În practică, după tot ce s-a raportat public, ținta a fost executivul.
Contrastul e evident. Relația bună cu democrați precum Jeanne Shaheen, Chris Coons sau Dick Durbin a fost construită fără bani de lobby, prin Ministerul de Externe, ambasadă și parlamentarii români. Accesul la Trump se plătește din bani publici.
NATO, prezența americană la Marea Neagră și securitatea energetică au susținători atât în rândul republicanilor, cât și în rândul democraților. Se puteau purta discuții. Un lucru e însă sigur: temele culturale ale mișcării MAGA nu cred că sunt de natură să consolideze vreo relație cu democrații.
Imparțialitatea față de partidele americane nu înseamnă o lipsă de convingeri. Dimpotrivă, înseamnă tocmai recunoașterea faptului că România are nevoie de Statele Unite pe termen lung, nu doar de administrația aflată la putere.
Bizarul episod Zampoli și expunerea președintelui
Pe 27 august, Paolo Zampolli, un trimis special al lui Trump pentru parteneriate globale, destul de controversat, se afla alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, pe șantierul „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump”. În timpul conferinței de presă, l-a sunat pe Nicușor Dan și a pus telefonul pe difuzor. Președintele nu a răspuns la primul apel, dar a sunat înapoi după un minut. L-a întrebat pe Zampolli dacă a văzut parcul și i-a urat succes în vizita din Uzbekistan.
Zampolli nu era atunci un personaj marginal pentru Cotroceni. Venise prima dată în România în august 2025 și construise relații bune cu președintele, cu Patriarhul Daniel, cu șeful FRF și cu primarul Băluță. Potrivit presei, el a facilitat întâlnirea de la Washington dintre Nicușor Dan și Marco Rubio, din februarie 2026 (link vezi).
Pe 15 octombrie, Zampolli a fost îndepărtat din funcție. Un oficial american a declarat că statutul său de trimis special a încetat și că nu mai este angajat al guvernului (vezi link). Totuși, demiterea sa a venit la câteva ore după ce Politico îi publicase corespondența între el și adjunctul secretarului de stat, Christopher Landau, care reda un conflict ce dura de vreun an. Presa românească a scris că Zampolli și-ar fi depășit mandatul, întâlnindu-se cu oficiali străini pentru chestiuni care nu țineau de rolul său.
Un canal de comunicare personal, între un prieten al lui Trump și Cotroceni, a ajuns cumva să fie mai public – și a părut mai puternic – decît legăturile și canalele instituționale. Președintele României a răspuns în direct, pe difuzor, la evenimentul unui primar PSD, într-un parc care poartă numele președintelui american. Iar, două luni mai târziu, intermediarul nu mai avea nicio funcție.
Abia acum se poate vedea cu claritate în ce situație bizară a fost pus statul român de această relație personală a președintelui Nicușor Dan! Relațiile construite pe persoane dispar odată cu persoanele; cele construite prin instituții și într-o viziune care cuprinde ambele partide sunt mult mai solide și mai trainice.
Post Scriptum
Ce or să facă acum cei ce își deghizau propaganda rusească în sprijin pentru Trump?
Un discurs deschis pro-rus nu ar avea mare succes în România. Oricum ar părea lucrurile pe rețelele sociale, în România există totuși un sentiment antirusesc puternic, fie și numai din cauza istoriei. Așa că influencerii nu pot face pe față apologia Rusiei și își deghizează propaganda în cuvinte precum „suveranitate” sau „România First”. Asemenea cuvinte sunt primite mult mai ușor de public, iar Trump și ideologia MAGA le oferea un ambalaj ușor de înghițit. Acum, când alegerile din SUA vor demobiliza o parte dintre susținătorii mai moderați ai așa-zisului suveranism, cum va mai fi ambalat discursul pro-Kremlin din România?
