O fotografie a istoriei ȋn mişcare: septembrie 2026

          Dincolo de România şi de paralizia crizei constituţionale se află peisajul ȋn remodelare al unei lumi de care nu ne putem separa. Ceea ce privirea ȋntoarsă spre sine nu poate desluşi este mişcarea de plăci tectonice ale cărei semne sunt vizibile ȋn clipele de confruntare, dar şi ȋn momentele de negociere.

          Şi poate că o asemenea fotografie a lumii noastre este sesiunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite: ceea ce a mai rămas din ambiţiosul vis de guvernare globală postbelic este realitatea discursurilor pronunţate aici şi  geometria variabilă a ȋntâlnilor dintre şefii de stat şi de guvern. Istoria ȋn mişcare se serveşte de  Naţiunile  Unite ca de  o cutie  de rezonanţă. Fragmentarea societăţii internaţionale se oglindeşte ȋn  tensiunea latentă. Noul război rece  ȋşi are noile sale reguli, ca şi propriile sale falii.

          Şi poate că două  instantanee au ilustrat complexitatea dinamicii evocate: ambele au ȋn centrul lor Statele Unite şi ambele trimit la dilemele pe care  marile puteri sunt obligate să le confrunte. Între Groenlanda şi Iran numitorul comun este dat de tentativa americană de a identifica o  ieşire din impas. Între Arctica şi Orientul Mijlociu Statele Unite sunt chemate să realizeze o elaborată coregrafie militară şi diplomatică.

          Semnarea acordului trilateral  dedicat Groenlandei este triumful unei abordări pragmatice.  Retoricii ce risca să submineze,  fatal, unitatea  atlantică i-a urmat negocierea ce a consfinţit redefinirea tratatului ce guverna  prezenţa americană pe teritoriul groenlandez. Şi chiar dacă toate detaliile nu sunt limpezi, semnificaţia sa este cât se  poate de  clară.  Documentul  consacră, dincolo de orice ambiguitate, preeeminenţa strategică americană pe insulă, fară a atenta la integritatea teritorială a Danemarcei şi fără a impieta asupra auto-determinării naţiunii din Groenlanda .

Groenlanda

Intenţia acordului, clarificată  de secretarul de stat Marco Rubio, este aceea de a elimina riscul  infiltrării ȋn spaţiul arctic a inamicilor  Statelor Unite şi ai NATO: Rusia şi China comunistă.  Abordarea  de acum este ȋntemeiată pe un cadru deja existent: deja, din anii  celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite şi-au asumat misiunea de a garanta securitatea unui perimetru vital. Dinamica noului război rece   acordă Groenlandei un statut  central ȋn  ordine strategică. 

Acordul trilateral probează  necesitatea vitală , pentru  Statele Unite, a consolidarii alianţelor: agresivitatea ȋn  relaţiile cu naţiunile partenere  poate distruge legături esenţiale. Pragmatismul ȋnţelegerii  de acum este inseparabil de un semnal trimis  puterilor revizioniste. Tensiunile pot fi calmate, iar  valorile care ne unesc  pot fi  reafirmate.

 Dincolo de Iran: ameninţarea revizionistă

          Dosarul iranian  a fost una dintre temele cheie ale alocuţiunii Preşedintelui Trump.  Iar acest discurs  a clarificat obiectivul  pe care  Statele Uinite şi-l asumă: ȋmpiedicarea accesului Iranului la  arma nucleară. Un stat terorist,  teocratic şi militant este un  inamic  ce trebuie desemnat ca atare.  Iar  şeful de stat american a fost lipsit de ambiguitate ȋn această privinţă, spre deosebire de o parte dintre predecesorii sai.

          Acolo  unde dilema apare este pe  terenul  mijloacelor  necesare spre a atinge acest obiectiv.  Statele Unite  oscilează ȋntre abordarea militară şi  negocieri.  Ambiguitatea nu poate fi, ȋnsă, menţinută pe termen nedefinit. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât totalitarismul iranian se raportează la arma nucleară ca la  unica modalitate  de a-i asigura continuitatea. Ţinta iraniană este statutul Coreeii de Nord- şantajul atomic ca formă de şantaj global.

          În cele din urmă, orice soluţie care  permite supravieţuirea acestui regim ȋn forma sa actuală nu face decât  să  amâne  naşterea unei alte crize.  Blocada maritimă  şi ofensiva economică sunt utile, dar nu pot evita recursul la alte căi de a submina teocraţia iraniană. Un Iran nuclear este un pericol mortal pentru umanitate, nu doar pentru Israel sau  pentru vecinii  săi.  Iată ceea ce avem datoria de a reaminti  scepticilor sau  celor orbiţi de uri partizane.

          Iranul şi Ucraina nu pot fi niciodată separate: Rusia şi  China comunistă sunt veriga de legătura dintre cele două teatre de operaţii. Puterile revizioniste sunt  mobilizate ȋn războiul pe care ȋl poartă ȋmpotriva Occidentului. Axa răului este departe de a fi o metaforă. Ea acoperă  vastele teritorii ale Eurasiei şi ale Pacificului, trecând   prin Orient. Scopul acestei coaliţii este eliminarea ordinii dominate de  Statele Unite.

          În spatele  Iranului se află Rusia şi China comunistă. După cum ȋn spatele Rusiei se află China  Preşedintelui XI. Aceste naţiuni nu pot fi partenerele sau aliatele  Statelor Unite, ci doar inamicele lor.

          Vizita Preşedintelui X ȋn Statele Unite este  o altă filă din  istoria  lui septembrie 2026.  Tensiunea dintre cei doi rivali nu poate fi ascunsă ȋn spatele   ceremonialului  diplomatic şi al declaraţiilor de circumstanţă. China lui Xi a devenit un adversar  tenace al  Statelor  Unite pe toate fronturile : de la inteligenţa artificială la  Taiwan, intenţiile regimului totalitar chinez sunt cât se poate de clare.  Statele Unite sunt  gardianul unui status- quo ȋn Pacific, ȋn vreme ce China este  statul revizionist ce atacă acest edificiu de securitate. Preşedintele Xi  şi China refuză, ȋn mod deliberat şi agresiv, să respecte regulile societăţii internaţionale. Energia  cu care se dedică  proiectului de ȋnarmare este un semn  care nu poate fi ignorat.

          Pentru Statele Unite noutatea  neliniştitoare este dată de apariţia unei coaliţii de adversari, una care evocă, mutatis mutandis, alianţa   Axei din anii de dinainte de  cel de -al Doilea Război Mondial. Coordonarea dintre China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord este un fapt.  O confruntare pe mai multe teatre de operaţii militare  ȋncetează să mai fie un scenariu improbabil.  Un sentiment al urgenţei domină  timpurile noastre.

          Luciditatea aroniană este reperul la care trebuie să revenim. Destinele naţiunilor noastre sunt parte din istoria ȋn mişcare. Letargia şi izolarea  ne pot fi fatale. Pentru România, ca  parte din comunitatea euro-atlantică,  datoria supremă este consolidarea internă, ca temei al descurajării. Dezordinea democratică ne poate fi fatală: mai devreme sau mai târziu ceasul  alegerilor  va sosi şi pentru noi.