În primul rând, salut faptul că tema austerității a devenit, în sfârșit, obiectul unei dezbateri reale. Este o dezbatere necesară într-un moment în care constrângerile fiscale ale României nu mai pot fi ignorate. Textele recente ale lui Cristian Pîrvulescu și Eugen Rădulescu ilustrează foarte bine această dezbatere. Primul argumentează, pe baza literaturii economice, că austeritatea nu este un instrument valid de creștere economică. Al doilea arată că, în condițiile actuale, România nu mai are luxul de a alege și este obligată să reducă deficitul pentru a evita un dezechilibru major. Un pic de strawman și destulă pasiune dau un plus de savoare acestei dezbateri.
Ambele poziții sunt, într-un anumit sens, corecte, deși, aparent, sunt contradictorii. Iar tocmai această aparentă contradicție arată că problema austerității nu este una de opțiune simplă, ci una de constrângere și design al politicii publice.
Este austeritatea o politică economică sau o politică bugetară?
O parte importantă a confuziei din jurul austerității provine dintr-o ambiguitate conceptuală: este austeritatea o politică economică în sens larg sau doar un instrument bugetar?
Răspunsul corect este că austeritatea este, în primul rând, o politică bugetară. Ea vizează direct reducerea deficitului public, prin scăderea cheltuielilor în primul rând și, eventual, creșterea veniturilor fiscale. Obiectivul său imediat este stabilizarea finanțelor publice, nu stimularea creșterii economice. Austeritatea este o necesitate în anumite situații în care apare riscul de incapacitate de plată a statului. In acest sens domnul Rădulescu punctează corect situația din 2025 a României.
Politicile economice sunt de patru categorii, politici de macrostabilizare, de alocare, de redistribuire și de dezvoltare. Austeritatea poate fi eventual inclusă la politicile de macrostabilizare, dar este discutabila si aceasta includere, pentru că nu stabilizează economia ci bugetul statului. Austeritatea, în sine, nu stabilizează economia, nu există dovezi consistente că ar face-o în mod sistematic.
Sintagma „Austeritate expansivă” este un concept derivat din doctrina politică a statului minimalist conform căreia economia se dezvoltă mai bine dacă statul este minimal și intervine cât mai puțin în economie. Această politică poate fi regăsită, în forme contemporane, inclusiv în politicile lui Javier Milei, despre care am vorbit pe larg în articole mai vechi pe această platformă.
Rădăcinile acestei abordări sunt vechi, și această abordare a avut nenumărate denumiri și forme în diverse țări în diverse momente ale timpului. La un moment dat se numea „laissez-faire” și era dominantă în politica economică americană în perioada premergătoare și în faza inițială a Marii Depresiuni.
Politicile Keynesiene au fost de fapt ulterioare acestei politici a ”statului minimalist” fiind create ca urmare a eșecului statului minimalist în administrarea crizei. Politicile keynesiene fac parte din ceea ce se poate numi mai larg curentul intervenționist care presupune că economia poate atinge un nivel de performanta mai ridicat dacă statul intervine și susține creșterea economică, și, corectează aberațiile pieței care pun în pericol echilibrul economic.
Adepții ”statului minimalist” și adepții ”statului intervenționist” dezbat această problemă de foarte mult timp și sub foarte multe forme. Nu cred că problema este soluționată, nu există un câștigător clar al acestei discuții.
”Austeritatea expansivă” presupune că efectul de redresare sau creștere economică ulterior unei politici de austeritate este cauzat de austeritate, sau că austeritatea produce o redresare mai rapidă și o dezvoltare mai sănătoasă. De aici apare ideea că ”austeritatea” este o politică economică fezabilă și dezirabilă.
În acest sens, domnul Pârvulescu folosește sintagma ”Austeritate expansivă” și indică și sursa conceptului, Alesina, Blanchard, Leigh, Batini și alții. Prin urmare nu se referă la austeritate în sensul folosit de dl. Rădulescu.
Austeritatea-un instrument necesar sau periculos
In primul rând austeritatea numită ca atare sau numită disciplină financiară, trebuie să fie permanentă nu ocazională. Administrarea responsabilă a fondurilor publice este o obligație fundamentală a statului. Inevitabil realitatea generează priorități de diverse tipuri care fac abstracție de previziunile și rațiunile bugetare. Bugetul este un instrument de administrare a resurselor, dar nu este criteriul esențial de alocare a lor. Există o mulțime de priorități care pot fi decise politic mai presus de prioritățile bugetare. Acumularea de alocări pe alte criterii decât financiare sau mai presus de cele financiare nu e neapărat problematică, dar, în timp, duce la acumularea de deficit bugetare ne-sustenabil.
Un deficit devine ne-sustenabil atunci când creditorii ajung la concluzia că debitorul (statul) ar putea ajunge în situația în care nu va putea plăti datoriile acumulate. În momentul respectiv finanțatorii se retrag și austeritatea nu mai este o politică ci o realitate inevitabilă.
Din acest considerent, dacă și când acel punct critic este apropiat, austeritatea voluntară, sau politica de austeritate bugetară, este o politică necesară și inevitabilă. În acest moment și context, austeritatea ca politica voluntara permite o marjă de manevră și o selecție de priorități.
Efectele austerității sunt destul de documentate și cunoscute, și, nu sunt întotdeauna cele intenționate. Dacă deficitul bugetar a fost folosit ca stimulent economic, austeritatea generează o inhibare a economiei, care poate duce inclusiv la recesiune, și chiar la recesiune gravă. De aici apare o problemă de identificare a formulei de austeritate adecvată situației concrete din locația, momentul și contextul social și legal în care se implementează. O formulă inadecvată generează efecte negative care pot fi mult mai ample decât ar fi justificat să fie.
Nu există rețete pentru o austeritate corectă. Nu există austeritate prietenoasă sau plăcută. As folosi o analogie, austeritatea este pentru buget, ceva asemănător unei operații chirurgicale periculoase, cu riscuri și efecte secundare care trebuie avute în vedere. Trebuie executată precis, de persoane care se pricep, și chiar și așa, poate avea efecte negative.
Fiind o operație dureroasă dar necesară, austeritatea este aproape invariabil prezentată ca o opțiune inevitabilă. Când se aleg detaliile de conținut și mod de efectuare apare o problemă eminamente politică, justificarea efortului, justificarea măsurilor. Aici se opresc finanțele și economia și începe zona de decizie și comunicare politică.
Personal aici încadrez ”Austeritatea expansivă”, în zona ”framing-ului” politic, nu în zona logicii dezvoltării economiei. Austeritatea poate avea efecte pozitive, are sigur efecte negative în plan economic.
Austeritatea în România, 2026
După ani de zile de deficit bugetar peste limita considerată optimă de 3% este evident că austeritatea a devenit necesară. Nu sunt sigur că formula politică aleasă a fost cea mai potrivită. Nu sunt sigur că avem austeritate reală ci o formulă de butaforie pe care nu o înțeleg în totalitate.
Austeritatea expansivă, devenită o formulă destul de agresiv promovată de unii politicieni cu formație economică, face parte dintr-un peisaj de comunicare foarte parazitat de manipulări emoționale. Exprimările peiorative, atacurile la pături socioprofesionale, generalizări nepermise, atacuri la demnitatea unora și altora sunt frecvente și foarte adesea partizane politic. În acest context, mă tem că decidenții sunt prinși în capcana propriilor jocuri politice și a propriilor percepții subiective. Am senzația că chirurgul nostru nu operează după un protocol medical clar, ci după preferințe discutabile. Problema nu este intervenția în sine, ci lipsa criteriilor după care este realizată.
Prin urmare avem o problemă mult mai gravă decât decizia de a avea austeritate bugetară, problema formei și a conținutului austerității.
Un pericol masiv pentru orice politică de austeritate este distrugerea capacității administrative. Un stat mai ieftin nu este implicit mai eficient.
Salariile mici și incerte creează probleme în atragerea persoanelor competente, sau chiar duc la ieșirea din sistem exact a persoanelor necesare sistemului. Reducerile de salarii și concedierile nu afectează niciodată pe cei care decid așa ceva. Există întotdeauna un risc ca concedierile să fie un mecanism de epurare politică, un proces de eliminare a persoanelor incomode. Ori problemele de eficiență sunt preponderent, dacă nu în totalitate, probleme generate de management, nu de angajați. În cazul statului o administrație devine eficientă prin profesionalizarea conducerii în primul rând. Politicienii sunt o resursă cel puțin discutabilă de competență administrativă, pot fi mai degrabă o resursă de obediență creativă.
Cheltuielile materiale pot fi reduse și ele, dar cu limite. S-a practicat de exemplu blocarea cheltuielilor de reparații, Asta este o măsura care poate reduce contabil cheltuielile temporar, dar, în timp duc fie la incapacitate de funcționare fie la distrugeri care generează ulterior costuri mult mai mari.
Investițiile sunt poate cea mai flexibilă zonă de reducere a cheltuielilor statului. Statul român, ca orice stat, are o istorie lungă de investiții prost orientate și prost implementate. Nu pot să uit terenuri de joacă construite în mlaștini, terenuri de sport înclinate, poduri neutilizate, studii de fezabilitate uitate, planuri tehnice îngropate, investiții începute și neterminate. Dar, investițiile în infrastructură, fie că vorbim de drumuri, poduri, căi ferate, școli, spitale, facilitează dezvoltarea economică, fie o permit fie o potențează, fie creează un mediu care permite o productivitate mai ridicată.
Banii publici colectați prin taxe și impozite, dar și prin credite, pot fi reintroduși în economie prin două canale: primul canal sunt salariile, care presupun o distribuție indirectă spre consum,. Al doilea canal sunt cheltuieli materiale și investiții, care presupun o redistribuire directă spre operatori privați. Din perspectiva corupției cele două generează forme de corupție distincte, la salarii corupție pentru obținerea de joburi, investițiile generează corupție la atribuire de contracte sau la recepție. Tehnic vorbind Marea Corupție est invariabil generată de Mari Investiții. În acest sens, pentru un stat corupt ca România alocarea pentru investiții generează oportunități de corupție la nivel central politic.
Statul poate redistribui mai larg banii spre toată societatea prin salarii sau mai concentrat prin investiții. Dacă admitem că, pentru o parte dintre politicieni, corupția este un factor motivațional real, atunci devine clar de ce investițiile sunt pentru ei mai importante decât salariile. Nu pentru că ar fi mai eficiente economic, ci pentru că acolo se joacă miza cea mare a corupției. Iar corupția este, la nivel fundamental, cea mai periculoasă formă de degradare a instituțiilor statului.
Și așa ajungem la ceea ce spune domnul Pârvulescu foarte elegant, cu multe straturi de perdele intelectuale: ”Reducerea cheltuielilor publice într-un context de capacitate administrativă deja fragilă nu produce eficiență, ci erodează și mai mult capacitatea statului de a implementa politici coerente. ”
Are dreptate? Eu tind să cred că da, pentru că văd concedieri planificate ca număr țintă nu ca rezultate din optimizări legale sau procedurale.
Nu pot să uit cazul unui primar care în prima decadă a anilor 2000 a ”eficientizat” primăria și a ”optimizat deciziile” ”fluidizând procesul decizional” prin concedierea Contabilului Șef al primăriei (de altfel propriul șef pentru că nu avea alți contabili). Evident, ulterior, Curtea de Conturi, și procuratura au reușit să răsplătească exemplara eficiență administrativă a primarului cu câțiva ani de viață complet subvenționată de bani publici (câțiva ani de pușcărie).
Dacă bugetarii sunt o armată, și criza e un război, nu are logică să concediezi armata în plin război. După război, normal, natural, etapizat, se lasă războinicii la vatră.
Concluzii
Am senzația că domnul Rădulescu îl ceartă pe domnul Pârvulescu degeaba. Argumentele domnului Rădulescu în problema austerității sunt perfect corecte, dar nu la acea austeritate se referă domnul Pârvulescu. Austeritatea expansivă este un concept diferit de austeritatea bugetara, care nu are nici o legătură cu ce se întâmplă acum la noi. Îi dau dreptate domnului Pârvulescu, într-adevăr, austeritatea prost aplicată poate degrada calitatea administrației, având efecte negative pe termen lung mult mai ample decât economiile făcute pe moment.
Nu cred că vreun economist responsabil poate ignora nevoia reducerii deficitului bugetar la un procent apropiat de 3%. Nu avem un nume mai bun pentru acest proces decât cel de Austeritate. Nu este un proces plăcut, nu e frumos, generează suferințe. Prezentarea austerității ca un motor de dezvoltare este exagerat și fără supărare, demonstrația acestei prezentări este o gimnastică intelectuală greu de acceptat.
Ce poate fi acceptat, este că pentru un stat care refuză să accepte că politicile economice trebuie să fie anti-ciclice austeritatea în plină criză este o necesitate dureroasă. Dacă lecția asta este învățată de dat asta, am putea vedea ulterior politici economice care să genereze expansiunea economică sănătoasă pe care ne-o dorim.
Dupa o perioada de DEZMATz vine si perioada de INFOMETARE.
Dupa cum cunoasteti deja, unii se infometeaza intermitent pe parcursul unei saptamani – dar nu tin POST – altii mai dihai pe parcursul unor luni sau a unui an, in Numele… a CEVA.
Ce-i atat de greu de inteles?
Poporul Pesede – si nu doar el, in PRINCIPAL – nu vrea sa inteleaga asta deoarece… asta e STRUCTURA lui
(cere continuu de pomana)
cat cei care profita de pe urma Sa.
Daca a gresit ceva Bolojan e faptul ca NU a sesizat de la inceput adevaratele Gauri Negre in care dispare fara URMA cea mai mare parte din bugetele statului mafiot si a inceput cu taieri minore de pe unde a apaucat.
(adica, nu se vede nimic – nicio raza de speranta/ lumina – dupa ce BUGETUL a fost inhatzat de mafiotzii care detin statul european multiplu membru)
Cei care s-au „dezmățat” realmente se „dezmață” in continuare. Austeritatea lovește în forma ei actuală pe toți restul.
Ghiara întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!
Autorul pare a vrea să spună că „adevărul este la mijloc” cu concluzia solomonică că „ambii au dreptate”. Sunt de acord cu autorul că în acest moment nu avem a face cu o „austeritate economică” ci cu o „austeritate bugetară”. Care „austeritate bugetară” este inevitabilă având în vedere că „pacientul” este la „terapie intensivă” în stare critică. Mi se pare aiurea să citezi tot felul de doctrine economice valabile pentru o economie sănătoasă când de fapt economia României este în stare critică.
Poate, înainte de toate, ar trebui analizat DE CE s-a ajuns aici. Eu aș zice că am ajuns la terapie intensivă din cauza politicilor economice eronate ale PSD-Socol de a forța creșterea economică prin creșterea nejustificată a consumului( în general prin creșteri nesustenabile de pensii și salarii) care, toate, au dus la deteriorarea balanței comerciale și a creșterii deficitelor, totul provocând creșterea accelerată a datoriei externe. A fost o politică economică FALIMENTARĂ.
Un exemplu:Grecia, care a trecut prin aceeași situație ca acum România. Numai că Grecia a fost ajutată de toată lumea, plus că erau condiții economice normale, nu erau crizele internaționale suprapuse din prezent. Și Greciei i-au trebuit vreo 20 de ani ca să-și revină…
Acum toată lumea economică înjură pe Bolojan. Este ca și cum ai înjura chirurgul care te operează…
Dar fiți fericiți, iată că vom scăpa de Bolojan! Și PSD+AUR vă vor da Hrană, Apă, Energie gratis. Toată lumea va fi fericită și cu lacrimi pe obraz …
”Reducerea cheltuielilor publice într-un context de capacitate administrativă deja fragilă nu produce eficiență, ci erodează și mai mult capacitatea statului de a implementa politici coerente. ”
Mde… aceasta opinie/concluzie..poate fi interpretata si ca : ” Ei ne-au bagat in criza..ei sa ne scoata”. In fine..de undeva statul trabuie sa-si imbunatateasca acea ” capacitate administrativa fragila”.
Da. Evident. Prin legi mai bune, norme și proceduri mai bune, mai clare, ușor de implementat. Pe cale de consecință scade nevoia de personal.
Dacă actualmente pentru o hârtie igienică într-un wc la guvern trebuie 70-80 de semnături conform legii, dacă îmbunătățești legile și ajungi la 30 de semnături, eliberezi jumătate din timpul necesar și implicit nevoia de muncă, deci poți elibera jumătate din personal. Dacă reduci jumătate din personal fără să schimbi legile rămâi fără hârtie igienică.
”actualmente pentru o hârtie igienică într-un wc la guvern trebuie 70-80 de semnături conform legii,”
În România este larg răspândită ideea neroadă că mai mult control va face lucrurile să meargă mai bine. Nu contează ce nivel de control există deja, întotdeauna este invocată necesitatea de mai mult control. Nu se conștientizează faptul că mai mult control înseamnă mai multe costuri și mai multă corupție.
În practică, din cauza sărăciei generalizate din anii ’80, furtul a ajuns metodă de supraviețuire pentru două generații de români. În plus, a lucra la stat s-a dovedit mereu mai profitabil, pentru că e mai puțină muncă și mai mulți bani, tichete de masă, tichete de vacanță etc. Faptul că se dă șpagă pentru angajarea la stat e o formă de manifestare a pieței, reflectă o evaluare economică.
Niște oameni care au crescut în sărăcie, obișnuiți să fure, după care au dat șpagă ca să se angajeze la stat, își vor recupera șpaga respectivă de zeci de ori, indiferent cât control există. Dincolo de asta, controlul în instituțiile bugetare nu e chiar atât de sever pe cât se invocă (am ”surse” personale în cadrul ANAF, deci sunt la curent cu situația la zi).
Există un discurs de auto-victimizare a bugetarilor, menit în realitate să să justifice controlul excesiv pe care-l exercită ei asupra agenților economici direct productivi. Exemplele didacticist-vulgare cu hârtia igienică (de ce nu hârtia de imprimantă?) tocmai asta demonstrează. Hârtia igienică e o nevoie personală de bază pe care trebuie să le-o asigure instituția bugetară, în timp ce hârtia de imprimantă poate să lipsească o săptămână întreagă și nu e nicio pagubă, nu se plânge nimeni în presă 😀
Ce nu înțeleg bugetarii și cum este deturnată realitatea economică de către partidele aflate la guvernare după 2016: în mod normal, este necesară o activitate economică reală, produse și servicii pe care clientul să le cumpere și să le plătească fără a fi obligat prin lege. Taxele și impozitele aplicate asupra acestei economii reale permit instituțiilor bugetare să funcționeze. În România, ”bani europeni” reprezintă o formulă magică, o adevărată mantra care le permite funcționarilor publici inclusiv majorarea salariilor, sub pretextul că ei ”lucrează cu fonduri europene”, de parcă asta merită un premiu în sine.
Înlocuirea de șine de tramvai și înlocuirea de conducte de termoficare nu reprezintă o activitate economică reală. Achiziția de tramvaie noi și de garnituri noi de tren nu reprezintă o activitate economică reală. Acele tramvaie noi, acele trenuri noi și acele conducte noi de termoficare produc pierderi operaționale în funcționarea lor normală, ele nu generează profit într-o Românie în care toate sunt ale statului (sau ale autorităților locale, whatever).
Despre așa-zisa austeritate: cum se poate vorbi de ”austeritate” la deficitul bugetar actual cu care funcționează România? Cum se poate vorbi de ”austeritate”, la împrumuturile de câte 50 de miliarde de euro pe an cu care funcționează actualmente România? Dacă statul nu mai oferă 10.000 de euro subvenție pentru achiziții de autoturisme electrice, asta înseamnă normalitate, nu austeritate. Dacă statul nu ar mai oferi 90% subvenții pentru transportul de pasageri pe calea ferată, asta ar însemna normalitate, nu austeritate.
Am folosit exemplul cu hârtia igienică pentru a exemplifica birocrația necesară pentru cele mai triviale bunuri. Și 70-80 e un exemplu conservator. Am văzut caz cu peste 130 de semnături și avize.
Poate ar trebui o discuție largă despre ce anume se justifică și ce nu și de ce, când ne referim la subvenții. Transportul subvenționat are o logică simpla. Permite persoanelor din zone limitrofe orașelor să lucreze la salarii mici. Se justifică? Nu știu.
Nu ați înțeles funcționarea.statului.
E vorba de disiparea răspunderi.
Dacă semnează 80 ceva greșit și îi prinde o forma de control atunci toți vor fi inculpați. Deci nimeni responsabil și totul se va NUP/prescrie/cazurile se vor disjunge și nimeni nu va fi vinovat (mai punem 2-10 politruci in scenă și gata cu infracțiunea). De aia nu se ia decizia doar de 1, ci de cat mai multi că sa fie o responsabilitate comuna.
Nu functionarea ,,statului ” este problema ci faptul ca ,,statul ” nu are suficienti bani pentru imbuibare . Mediul privat nu functioneaza cum trebuie pentru ca nu poate furniza din truda lui bani suficienti pentru imbuibarea hotilor si mincinosilor din institutiile publice bugetare .
Legea care impune retribuire cu salariul minim permite persoanelor din zonele limitrofe oraselor sa lucreze pe salariu mic , nu transportul subventionat . Subventionarea transportului este o practica mirsava pentru ca permite supravietuirea ( uneori chiar imbuibarea ) unor societati care fara subventie ar intra in faliment . Si mai este mirsava pentru ca subventia este platita si din taxele si impozitele celor care nu folosesc transportul subventionat . Identic cu subventionarea gigacaloriei . Opinia si dorinta mea este ca in Romania sa fie eliminate toate subventiile .
Cu totul de acord, Harald! Comentariul releva in mod clar ca de fapt inca suntem la nivel de etatism de tip socialism gaunos si populist, ca nu ne-am despartit mai deloc de metehne, obiceiuri si moduri de gandire tipice perioadei comuniste.
daca ai o companie din care traiesti (asadar iti pasa), pe cine angajezi? pe aia care vin cu dosare cu sina pline de hirtii cu studii, masterate si doctorate in „interes” national (vezi generalul izmana si citi ca el)? ai falimenta a doua zi. dar daca compania i „statul”, iti pasa? de aceea n USA (si alte tari functionale/meritocratice) bugetarimea (minimala de altfel) nu este foarte bine platita, sint simpli slujbasi (n au valente iesite din comun) in solda cetateanului, isi fac treaba bine, nu, un sut in fund si la revedere. faptul ca platesti toti militienii/caschetarii semianalfabeti si purtatorii de robe cu lefuri nerusinate, nu i face nici mai buni nici mai cinstiti, dimpotriva! Romania i raiul aristocratiei bugetare (prosti dar multi, oricind capabili sa cistige orice alegere „democratica”!)
Un stat incompetent si disfunctional creaza un mediu in care este imposibil sa faci afaceri. Am trait asta in Romania, am trait asta si pe pielea mea si am vazut-o si la altii. Pentru ca sa existe business, trebuie ca statul sa fie competent.
A fost o vreme in tara asta in care daca ceva nu era legat cu lanțuri si sudat dispărea a doua zi. Acum, mergeți prin centru si o sa vedeți mese si scaune care stau nepăzite noaptea, nu le fura nimeni. Cineva își face treaba… O sa găsiți multe astfel de exemple. Este totul perfect? Nici poveste. Dar este mai bine decât era. In anii ’90 nu puteai lăsa in mașină nimic, spărgeau parbrizul si furau tot. Mie mi-a fost sparta Dacia aia 1300 de doua ori. O data mi-au stricat incuietoarea, odată mi-au spart un geam lateral. Reparațiile au costat mai mult decât orice ar fi putut fura din mașina. De la o vreme s-au împuținat si hoții aceia. Credeți ca a fost un fenomen natural?
n-au disparut hotii, au disparut clientii de sh-uri din talcioc, pentru ca a mai crescut nivelul de trai si ofertele Temu; dar se fura in continuare capace de canalizare, indicatoare rutiere, recoltele de pe camp si gaina din cotet
”s-au împuținat si hoții aceia. Credeți ca a fost un fenomen natural?”
În mare măsură, da. Hoții care aveau 20 de ani în 1990 sunt trecuți de 55 de ani acum, nu prea mai sunt în stare să alerge noaptea pe stradă cu poliția după ei 😀
”Cineva își face treaba… ”
Din nou, legende. În Sheffield au loc încăierări între clanurile din Craiova și cele din Strehaia, de asta nu-i mai vedeți prin România. Nu pentru că niște bugetari cu epoleți și-ar fi făcut treaba. Iar alba-neagra e mult mai profitabilă pe podul Westminster decât oriunde în România.
,,Un stat incompetent si disfunctional creaza un mediu in care este imposibil sa faci afaceri”
Intrebati 10-20 de antreprenori ( care au rezistat in piata in ultimii 10 ani ) daca acum le este mai facil sa afac afaceri fata de primul an in care au inceput . E vreun om intreg la cap care poate sa spuna ca e mai facil sa faci afaceri astazi fata de acum 10 ani ?!
”s-au împuținat si hoții aceia.”
Se pare că le-a descoperit presa urmele, dar Poliția Română încă nu:
https://hotnews.ro/jaf-ca-n-filme-noaptea-trecuta-la-o-benzinarie-din-galati-hotii-sunt-banuiti-ca-au-mai-dat-si-alte-spargeri-2235391
Se pare că operează atât de curat, încât poliția nu are nicio idee de unde să înceapă căutările.
Politia romana nu investigheaza hotiile si abuzurile din institutiile publice bugetare . Acum e la moda violenta domestica asupra femeilor si protectia animalelor . Toata politia lucreaza pentru linistea femeilor agresate ( se umple tara de barbati cu bratari la picior , care sint monitorizati , sunati la ore tirzii din noapte sa li se spuna sa puna telefonul de monitorizare la incarcare ) . Institutiile publice bugetare sint pline de hoti si mincinosi si poporul plateste politisti sa frece dosuri pe scaune in activitati de monitorizare . Ca sa nu mai spun ca violenta domestica inseamna si barbati agresati si batuti de catre femei . Despre asta nici o vorba ….
”Transportul subvenționat are o logică simpla.”
În România, transportul feroviar subvenționat are o logică prea simplă, care distruge complet orice șanse de profitabilitate ale domeniului. În Franța și în Germania, deși socialiste și ele, există totuși 30% transport comercial de pasageri pe calea ferată. În România, transportul de pasageri pe calea ferată e 100% serviciu social.
Transportul unor persoane anume (dar nu categorii sociale întregi, gen angajați, elevi etc.) poate fi subvenționat de firma sau instituția unde lucrează, prin mecanisme asemănătoare tichetelor de masă. Dar generalizarea biletelor de tren la preț ridicol face ca trenurile să fie colonizate de o faună specifică și exclude tocmai pasagerii civilizați, care și-ar permite să plătească mai mult.
Pe scurt, compania feroviară (operatorul feroviar de transport) ar trebui să-și încaseze banii integral, egal dacă unii pasageri primesc subvenții sub formă de facilități salariale sau sociale (anumite categorii de elevi). Când statul îi subvenționează pe toți, statul rămâne fără bani, nu există alt final.
””70-80 e un exemplu conservator. Am văzut caz cu peste 130 de semnături și avize.”
Și nu tot niște bugetari au implementat un asemenea sistem? România e condusă prin ordonanțe de urgență și ordine de ministru, de parcă ar fi în stare de război. Modul cum folosiți dvs termenul ”austeritate” n-are nicio legătură cu realitatea. E doar auto-victimizare, așa cum am scris deja.
Aveti mare dreptate! Va dau un exemplu f.recent. Primaria sector 2, Directia relatia cu asociatiile de proprietari. Daca un proprietar arata ce nu este bine si corect , cu date concrete,in o asociatie, nu se face nici teren, nici verificare concreta. Se cere ca in sesizare catre primarie sa anexezi, dovada ca ai scris presedintelui de asociatie, apoi comitetului de bloc, apoi cenzorului. Acestia, in general, nu raspund cand incalca legile. Birocratie extinsa si cetateanul tratat ca un gunoi…..
Vizavi de implementare norme etc…doar citez din articolul d-lui Pacurariu ” ..o nouă demonstrație că sistemul știe să se apere înainte să fie atins cu adevărat.” ( Inteleg ca aceasta e situatia din aceste zile, si nu numai in materie de energie. )
in drumul spre statul minimalist noi am iesit din cel comunist si ne-am blocat in statul monopolist: n-am ajuns inca macar la statul interventionist
Am reformat statul fără să știm încotro, iar acum suntem nemulțumiți că nu e ceea ce ne-am dori — fără să știm exact ce ne dorim.
Ati reformat ,,statul” probabil dumneavoastra personal ( la modul idealist in care va place sa ramineti blocat ) . Eu nu vad nici o reforma a ,, statului ” . Din ’90 si pina astazi vad imbuibarea lui . Si mai vad cum cetateanul platitor de taxe si impozite e tratat cu flit de ,,statul” asta .
Aveti dreptate. Eu personal nu am reformat nimic.
Cat despre ”îmbuibare” vad ca va place termenul.
Au fost perioade in care colectarea de impozite se făcea atârnând ”contribuabilul” deasupra unui foc cu ardei iuți pana plătește ce a stabilit vodă că trebuie să plătească. Probabil ”flit” e un pic de progres.
I-auzi una: „Un pericol masiv pentru orice politică de austeritate este distrugerea capacității administrative”. Poftim? Care-i aia? Cum o masurati? Da’ ati incercat vreodata sa dati afara macar vreun sfert din „capacitatea administrativa” sa vedeti ce se-ntimpla? Pentru care motive „capacitatea” asta e atit de buna, potrivita si necesara? Ce face ea, capacitatea asta cind capaciteste ea de buna voie, de puteti sa ma lamuriti? Ca daca-i asa de buna n-ar fi mai potrivita, de capacitate, zic, in locuri cu productivitate mai mare? Sau capacitatea asta e asa, mai tematoare, mai anxioasa si nu se poate manifesta in piata libera care precum se stie e mai fara manera si la o adica te si da afara, mai, capacitate care esti tu.
––––
„Când se aleg detaliile de conținut și mod de efectuare apare o problemă eminamente politică, justificarea efortului, justificarea măsurilor. Aici se opresc finanțele și economia și începe zona de decizie și comunicare politică.”. Perfect, ati lamurit-o, multumesc. Banuiam de-o vreme ca stiinta vi se opreste undeva in cimp si restul e doar cum convingi calatorii ca gara e citiva kilometri mai incolo. Si-i ziceti asteia comunicare politica. Pe romaneste „cum se abureste ca profesie si cu metoda bizonul”.
––––
„Dacă bugetarii sunt o armată, și criza e un război (…)”. O fi criza un razboi, ca prea o ziceti cu foc. Doar ca razboiul la care ne obligati pe noi, privatii, sa participam nu e al nostru, doar ne-ati tirit in el. Nu noi l-am provocat insa n-avem incotro. Ce-ar fi sa dam, privatii, cu niste inflatie in astia care tot provoaca razboaie pe care le implanteaza si comenteaza dar la care nu participa cu propriile portofele? Ah, nu se poate, asta nu e posibil, ba e chiar anarhist. Te pomenesti ca o fi si antidemocratic? Prin urmare plateste timpeniile oricui si mucles, privatule, mie doar da-mi banii ca stiu eu, statul, mai bine ce sa fac cu banii tai. Am zis ai tai? Gresit, privatule, banii aia sint ai mei doar ca nu stii tu de-astea, eu sint doar marinimos ca-ti las si tie o parte din banii pe care-i produci tu. Ca eu sint si Alfa si Omega si Capacitate Administrativa si dracu te ia daca te opui! Iar daca indraznesti sa mirii esti antieuropean si trumpist si te plateste Putin.
–––-
„am putea vedea ulterior politici economice care să genereze expansiunea economică sănătoasă pe care ne-o dorim.”. Aveti la stat capital pentru asta dar n-aveti nici idei nici oameni ca sa obtineti ceva, cel mult un tiris normativ si dogmatic spre urmatoarea ghena. Pe care cind iesiti din criza asta o veti placa cu marmura. Sau travertin. Sau cu ce va pica o spaga mai buna. Gasiti voi un pnrr, un safe, o schimb are climatica, ceva. Numa’ luati-va gindul nu vine nici dracu sa lucreze la voi, cei care sint buni si au ajuns inregimentati la voi (putini dar sint si de-astia) se chinuie sa desteleneasca ce pot. Dar asta nu e suficient, treaba e de sistematizat o hazna. Succesuri, ca de esece v-ati invrednicit si pina acum.
In rest traiasca si infloreasca analizele si etcetera, ca-i simpatic sa vad comentariile unui profesionist pe care-l stimez, dl Radulescu, aburite la Fane Gheorghiu aplicind Teoremele Farcuta-Costras :))))
Unul din autorii pomeniți de dumneavoastră propunea și niște soluții la problema deficitului bugetar. O alternativă la austeritate carevasăzică. care promitea că deficitul s-ar putea rezolva cu…frazeologie. :)
Am venit și eu cu niște soluții, așa mai pământene. Și reiterez. De pildă desființarea SNSPA. Asta nu e nici infrastructură nici structură administrativă, deci nu ar afecta deloc funcționarea statului și nici investițiile. In plus, așa cum știm cu toții, există un deficit și pe piața muncii, deci iaca sute de livratori proaspeți ce ar putea fi angajați de mâine.
Unii ar zice că e puțin, că ce mare economie s-ar face. dar snspa este un arhetip de instituție complet inutilă care nu are nicio legătură cu arhitectura statului. sunt sute, mii de snspauri finanțate de la buget, sute, mii de oengeuri guvernamentale (oximoroane ambulante), sute, mii de băncuțe-n parc și căsuțe poștale care cumva extrag rente din bugetul public.
mai am și alte soluții practice și foarte ușor de implementat. de pildă transformarea sporurilor acordate bugetarilor in taxe. Statul, in loc să dea va primi bani la buget de la proprii angajați, in funcție de performanțele acestora. Sporul de stress va fi inversat, se va referi la stressul provocat de funcționari clienților lor (adică nouă, cetățenilor) și va fi taxat in baza cotațiilor acordate de cei ce accesează serviciile publice, cu numele și prenumele funcționarului. șamd. simplu, nu? :)
Critica este legitimă. Dar când înlocuim argumentele cu propuneri de desființare punctuală a criticilor, riscăm să evităm exact discuția importantă: criteriile și efectele politicilor.
O reforma reala, Mr.Boloș
incepe prin asumarea/identificarea (e/o)rorilor (comise p*litic/incompetent)
si a cauzelor care au determinat/produs/inlesnit/catalizat ~
In Romania insa… dincolo de matza-decedata-la-popa-n-poarta
si ascunderea lesului de catre activisti/e in sutana/uniforme
(nu exista crima daca nu exista cadavru)
Ce-ar fi oare important?
– majorarea taxelor care sa creasca bugetul?
sau
– sau eliminarea gaurilor-negre prin care banii se „cheltuie-n-proiecte/fura?
Nu cred că majorarea impozitelor, în absența reducerii gap-ului de încasare a TVA, este o soluție benefică. Este o măsură facilă și, pe termen scurt, poate părea credibilă, dar efectele pe termen mediu și lung riscă să fie preponderent negative și suportate în principal de contribuabilii corecți.
În paralel, proiectele care facilitează extracția de bani publici nu țin de politică fiscală, ci de aplicarea legii
Sa arunca, legal, in cluburi de trozball milioane de lei din bugetele publice (cele mai cunoscute U Cluj, FC Arges, Steaua… nu mai spun de cvasi-totalitatea celor din ligile inferioare). Cazul de la Cluj chiar este emblematic deoarece to’ar’su umil poc arunca banii publici in trozball dar pt metrou cerseste alti bani din bugetul national.
Targoviste n-are solide cai de comunicatie cu resedintele judetelor invecinate.
Iar daca vrei sa mergi cu trenul pana la Pitesti, treci prin Bucuresti. Dar are 2(doua) stadioane de trozball. Oare cat este de util stadionul din Tg.Jiu? Sau cel in constructie din Timisoara?…
Poate c-am folosit un termen (utilitate) „larg”… mea culpa
Desigur ca mai potrivit ar fi fost oportunitate
(care, implicit/logic, ar fi introdus limite circumstantiale)
deoarece, romania (cu tot cu „bugetul” natzional)
arata precum o casa din chirpici
(pereti crapati, fundatia infiltrata, ‘coperisu’ spart,
wc in „fundu'(sac!)-curtii, poiata gainilor legata cu sarma,
copiii desculti, cotetzu’ cainelui luat de „crivatz” in 2k14 … )
iar „gospodaru'”, care a jucat la pacanele „reciprocu'” de la co’perativa
face credit la banga… si cumpara „plazme”
iar cand „bate” „echipa” comunala de trozball
sparge pushculitza copiilor ca sa faca_chef
nu de alta, dar la mat nu-i mai da bautura „pa-caiet”
(guess why)
Stadioanele au utilitatea lor, dar trebuie să fie investiții private. Cel mai actual exemplu e stadionul Dinamo, care se reconstruiește de la zero în Șoseaua Ștefan cel Mare. Pe bani publci, în mijlocul unui București deja sufocat de trafic și fără câteva mii de de locuri de parcare, că nu este loc. Asta înseamnă ”austeritatea” pentru care se lamentează bugetarii, un stadion de 172 de milioane de euro, în mijlocul Bucureștiului, pe bani publici!
A încercat cineva să concesioneze construirea stadioanelor, pentru a fi realizate pe bani privați, în schimbul exploatării lor pe 30-50 de ani? Nuu, că din asta nu iese șpagă. O firmă privată ar construi stadionul Dinamo în afara orașului , cu 75-80 mil.euro. De exemplu pe lângă Săftica, în comuna Balotești, cu A0 și A3 aflate deja în apropiere. Dar statul are de unde arunca 172 mil.euro, că austeritatea e pentru oamenii care muncesc, nu pentru stadioane.
Stadioanele… si Ghetourile
gen Buzesti
raman pishentu.
Rezidentialul se muta in Sateliti,
ca la Paris/ Londra.
(de aia in Londra CENTRALA nu prea mai traiesc englezi, azi!
Nu pot sa cred.
Stadionul MIRcea LUceScu, al securoilor care detin statul cel mai cel din Europa se face din bani PUBLICI in plina austeritate!?
Incercati sa nu va mai exprimati atit de savant … ,, proiectele care facilitează extracția de bani publici” . Folositi o exprimare pe intelesul unui elev de liceu ( de exemplu ) . Ca sa nu spun ca si un taran cu patru clase ar vrea ( si chiar are dreptul ) sa inteleaga ce doriti sa spuneti . Limba romana nu este saraca .
Nu cred ca formularea:
… proiectele care facilitează extracția de bani publici…
ar reprezenta vreo problema pt un elev de liceu
(care are deja cel putin 9-10 ani
de limba si literatura romana)
dar… „filosofia” „educatiei” din romania
este tributara/inchistata/blocata-n secolul XVIII
si nici „programa” nu ajuta
(divinizeaza „geniul” eminovicianc
care n-a folosit termeni precum facilitare si extractie)
conform statisticilor oficiale
nu mai exista taran-cu-patru-clase
(„problema” a fost „rezolvata” inca din iepoca-de-aur
cand toata populatia adulta din romania
a primit „cersificat” de 8 (opt) clase
iar in 2021, cu re(f/v)o’mistii la putere,
„rata” alfabetizarii era de 99,9%, potrivit unui „studiu”)
dar… fireste ca „are-dreptu'”
asa cum „are-dreptu'” sa se arunce sinucigas pe zebra
desi legea obliga pe oricare participant la trafic
sa se asigure in prealabil
fie ca sa nu pericliteze (puna-n pericol)
integritatea (starea) fizica a celorlalti participanti la trafic
precum si fluenta acestuia…
De fapt, dl Bolos a evitat sa se pronunte
desi logica fireasca si chiar fizica elementara
ne spun/arata ca nu poti umple pana la un nivel acceptabil
o galeata/cada sparta/gaurita
fara ca mai intai s-o peticesti/repari
fireste ca incerci sa aduci mai multa apa/impozite
desi reusesti „decat” sa confirmi definitia elementara a prostiei
„Dar când înlocuim argumentele cu propuneri de desființare punctuală a criticilor”
snspa nu este un critic, ci un conglomerat de politruci cu aere de savanți care funcționează din bani publici. corect este ca aceștia să facă critică in nume propriu, pe banii lor, nu pe banii mei. și eu fac critică ca orice gigel pe băncuța din parc dar nu mă plătește statul.
când critici pe banii statului același stat, dar selectiv, la a cărui arhitectură instituțională ai contribuit cu produsele pepinierei tale, nu putem vorbi de vreo dezbatere democratică, ci de o înveninare a devianților de la doctrină -deci de un statement cât se poate de politic (că doar nu e întâmplător momentul ales pentru ‘critică’). iar eu mai sunt dispus să finanțez asemenea aberații. dacă vor ședințe de Partid și Stat n-au decât să le facă pe coclaurile lor, cu sau fără public, nu mă interesează, dar nu pe banii mei și nu din poziția de guru universitar care-i permite să contamineze mințile tinerilor cu deșeurile propagandei socialiste. cum credeți că s-a umplut statul de nanodictatori care cred că pot face orice cu banul public, că pot cheltui oricât, că pot inventa oricâte entități și posturi publice vor ei in numele „capacitării instituționale”?
deci. ca principiu, dacă vrem reformă instituțională sau măcar rezolvări punctuale ale unor probleme grave din finanțele publice, ea nu poate fi făcută de promotorii socialismului științific, și in niciun caz de autori moralii/intelectuali ai dezastrului -care au gestionat/ghidat resursa umană a sistemului și care au amprentat gulerele albe cu o viziune profund etatistă asupra funcționării economiei, ci de oameni din afara cartelului educațional politico-administrativ.
Iar asta nu e nici măcar o desființare a criticii de stânga, căci orice intelectual interesat de deficite poate publica pe contributors și dacă sursa sa de venit e o fundație sau o covrigărie, iară nu o catedră ridicată din bani publici.
snspa este cumva o cooperativa agricola care pune mincare pe masa romanilor ?!
1. Domnul Radulescu are dreptate iar Domnul Pirvulescu greseste. Există un mecanism de transmisie matematic între deficitul bugetar si deficitul de cont curent. Pentru Romania estimările econometrice sugerează un coeficient de transmisie de peste 0.5, care inseamna că fiecare creștere de 1% a deficitului bugetar guvernamental extinde direct deficitul de cont curent cu cel puțin 0.5%. Acest lucru se intampla deoarece salariile din sectorul public stimulează puternic consumul intern, fiindca producția interna nu are capacitatea a satisface această cerere, cererea excedentară este inevitabil absorbită prin importuri.
Nu intamplator, România are cel mai mare deficit de cont curent ca procent din PIB dintre țările UE, făcând economia extrem de vulnerabilă la șocuri externe și fuga capitalurilor.
2. Nu toate taierile de cheltuieli bugetare sunt egale. Unele scad PIBul mai mult, altele mai putin. In mod similar, nu toate cresterile de cheltuielile bugetare sunt egale, unele aduc plus valoare si cresc PIBul mai mult decat deficitul, iar altele nu cresc PIBul aproape de loc, dar explodeaza deficiul bugetar, care se transmite cu un coeficient de 50% in decifitul de cont curent si implicit la cresterea datorie publice si a fractiei debt2gdb.
3. Cele doua puncte de mai sus duc idea ca intr-o tara cu o economie deschisa cum e Romania cu deficite cronice substantiale, pentru a executa o consolidare fiscală fără a deprima sever PIB-ul, este imperativ să se înțeleagă impactul constrangerilor bugetare asupra multiplicatorilor fiscali si cum afecteaza acestia scaderea cererii agregate pe termen scurt. Idea este ca taierile bugetare sa fie efectuate strategic, si asta au incercat Bolojan si Nazare, pentru a castiga timp si fonduri PNRR si SAFE, si a reveni la cresterea sustenabila pe termen mediu si lung. Din pacate Romania a mai ratat o sansa, si se apropie cu pasi ametitori de scenariul Grecia 2.0.
Vă mulțumesc pentru răspuns. Aș vrea să văd mai des intervenții de acest tip.
Corect, există o relație între deficitul bugetar și cel de cont curent. Tocmai de aceea diferența nu este între „a face sau nu austeritate”, ci între variantele de ajustare și modul de implementare. Nu toate ajustările au același efect economic sau instituțional — aici apare partea relevantă a dezbaterii.
Ce spune domnul Eugen Rădulescu — și sunt de acord — este că ajustarea este necesară. În același timp, critica domnului Cristian Pîrvulescu nu neagă necesitatea, ci atrage atenția asupra protejării capacității administrative.
De aceea, discuția se deplasează de la „dacă” la „cum”. Iar când această deplasare nu este explicită, apare riscul unui efect de tip strawman: se combate o poziție simplificată („austeritatea nu trebuie făcută”), în locul celei reale („austeritatea prost proiectată poate avea efecte contraproductive”).
Dacă nu ținem cont de această distincție, există riscul ca ajustarea să reducă resursele fără să crească eficiența instituțională — ceea ce îi diminuează chiar efectul dorit.
Efectul pe care il doresc eu este eliminarea statutelor speciale pentru functionarii publici si diminuarea salariilor lor ( as putea spune si cu cit dar sa nu faca careva atac de cord ) . Pentru ca eu nu sint de acord ca mediul privat sa traga targa pe uscat iar bugetarii sa exulte . Iar bugetarul caruia nu ii convin noile conditii de acordare a beneficiilor sa mearga singur ( sau cu bocancul de rigoare in dos ) in mediul privat sa produca PIB . Ca de tocat il poate toca orice neavenit , inconstient , iresponsabil si fudul . Nu exista om pe fata pamintului care sa nu poata fi inlocuit . Numai daca nu cumva este protejat de legi facute special pentru el .
Toate teoriile economice nu fac doi bani decat când sunt validate prin rezultatele aplicării lor.
Austeritatea nu a dat rezultatele scontate deoarece oamenii care au aplicat-o nu au un minim de charisma si au foarte putina credibilitate.
Când propui populației sacrificii trebuie sa ai un plan clar cu termene clare și sa aplici austeritatea cu puterea exemplului.
Cosmetizarea reducerilor de personal din serviciile publice și sistemul politic (in special serviciile Parlamentului) si creșterea bugetului în instituțiile de forta nu au fost de natura sa dea credibilitate politicilor de austeritate.
Când afaceri precum Nordis sau a microbuzelor electrice pentru scoli sunt ingropate pentru ca sunt implicați liderii de frunte ai PSD, respectiv PNL, nu poți cere populației sa creadă în reformarea acestor grupări mafiote.
”afaceri precum Nordis sau a microbuzelor electrice pentru scoli sunt ingropate”
Da, dar a crescut PIB-ul, asta contează 😀
Cu cât e corupția mai mare și se cheltuie mai mulți bani publici, cu-atât crește și PIB-ul. Deci socialiștii (inclusiv cei care se cred ”de dreapta”) pot demonstra creștere economică fără să facă nimic în plus. Nu e nevoie de 300 de kilometri de autostradă pe an, la 5 mil.euro pe kilometru. Se pot construi 100 km de autostradă pe an la 15 mil euro/km. Simplu.
E mult mai simplu decât atat. Pentru cei care îngroapă afacerile murdare nu contează 300 sau 100 de km ci exact ce sumă intră în contul lor dintr-un paradis fiscal. Ei nu sunt nici de stânga nici de dreapta.
”Ei nu sunt nici de stânga nici de dreapta.”
În Franța (și cred că și în Italia) se construiesc autostrăzi cu finanțare privată. Aceea e o politică de dreapta. În România se construiesc autostrăzi numai cu finanțare de stat, asta fiind o politică de stânga.
La fel s-a întâmplat cu aeroportul Berlin-Brandenburg: pornise ca investiție privată, dar guvernul Merkel a plătit despăgubiri investitorilor inițiali și l-a transformat în investiție pe bani publici, ocazie cu care bugetul a fost depășit cu miliarde de euro, pentru că fumul nu voia deloc să coboare pe sub podea. Aceea a fost o decizie politică de stânga, chiar dacă Merkel își spunea ”creștin-democrată”.
Ceva de genul ăsta cânta Victor Socaciu: ”ăștia’s hoți, ăia hoți / mama lor la toți”. Numai că el era membru PSD 😀 iar versurile nu spuneau și asta.
Construcția de autostrăzi nu este o măsură care poate fi atribuită unei politici de dreapta sau stânga. Nici corupția nu este de dreapta sau stânga. Nici hoția.
Propagandă poate și reușește să atribuie exclusivități dar sunt temporare și artificiale.
„corupția nu este de dreapta sau stânga.”
Well, aici e mai complicat: oamenii cu vederi de dreapta sunt mai tentați să desfășoare activități proprii, nu să fure de la stat. Oamenii cu vederi de stânga sunt mai tentați să lucreze la stat, ca să administreze un patrimoniu pe care nu l-au creat ei, dar au ocazia să-l deturneze spre creșterea bunăstării personale. Ca principiu, mai mult etatism generează mai multă corupție.
Există corupție și în corporații, nicio problemă. Dar justiția nu-i face scăpați pe corupții din mediul privat, îi face scăpați doar pe cei din instituțiile statului.
Exista un individ ( al carui nume nu il pot rosti ) care , consiliat de un economist de rusine , a folosit pirghii neeconomice pentru a creste PIB . Pentru ca mai apoi sa justifice cresterea salariilor bugetarilor pe seama cresterii PIB .
Aveți dreptate.
Termenul potrivit este, probabil, legitimitatea morală. Un pachet de austeritate poate avea logică financiară și operațională, dar fără legitimitate morală este dificil de acceptat social. Această legitimitate se erodează atunci când costurile sunt distribuite inegal sau când regulile nu sunt aplicate coerent tuturor
Foarte bine exprimat!!! Felicitari!!
Grupări mafiote? Una din versiunile rechizitoriului în procesul Revoluției susține altceva.
„creșterea bugetului în instituțiile de forta nu au fost de natura sa dea credibilitate politicilor de austeritate.”
ați remarcat și aberația de austeritate din sfera propagandei* și controlului asupra massmedia?
„Bugetul CNA pentru anul 2026 a fost aprobat marți, 17 martie, în Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe, cu 35 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”. Valoarea totală a bugetului este de 118,796 milioane de lei pentru creditele de angajament, marcând o creștere de 463,47% față de 2025, și 47,772 milioane de lei pentru creditele bugetare, în urcare cu 126,59% comparativ cu anul precedent. Cheltuielile curente sunt estimate la 118,496 milioane de lei credite de angajament, în creștere cu 582,58%, și 47,472 milioane de lei credite bugetare, în creștere cu 173,46% față de 2025.”
https://www.digi24.ro/digieconomic/financiar/bugetul-cna-pentru-2026-aprobat-in-parlament-investitii-in-combaterea-dezinformarii-92221
*adică impunerea Adevărului de Stat prin combaterea „dezinformării”.
Foarte bine explicat, dle Ali Pasa!
Austeritatea are intotdeauna efecte politice, actuala motiune de cenzura , plata !!
Atat timp cat statul isi baga minile pana la coate si mai mult in buzunarul cetateanului, decontul fie ca este criza politica fie ca este pierderea puterii.
Acesta e jocul democratic sau cum incearca sa ni se sugereze de presa, analisti sau cine o mai fi.
Vremurile se schimba atat de razant incat nici macar economistii sau analistii nu mai gasesc argumentele necesare prin care aceste crize multiple, suprapuse care inunda vietile noastre de zi cu zi mai pot fi explicate.
Singurul remediu ar fi, retragerea statului pe cat posibil din viata economica renuntand in primul rand la subventii de tot felul, taierea drastica a ajutoarelor sociale obligand astfel oamenii sa-si caute de lucru.
Scadera taxelor si impozitelor mai ales a factorului munca , daca acest lucru nu se va intampla mediul de afaceri se va intrepta cu pasi foarte mari catre eliminarea pe cat posibil acestui factor prin automatizare, introducerea masiva a IA si altele fie pt a-si putea continua activitatea si genera profituri ori inchid pur si simplu afacerile.
Nu mai conteaza, concepte , strategii pe diferite termene, s-a terminat, piata este nemiloasa iar crizele la nivel local si global in crestere.
Romania si Bulgaria au facut inceputul prin schimbarea unor gurverne , la anul jumate de Europa voteaza guverne si lideri noi !! nemultumurile tot mai accentuate datorate reformelor, reforme care de fapt sunt taieri masive ale statului social, cauzele ? Razboiul din Ucraina, criza energetica, criza demografica !!!
Daca mediul politic politic nu intelege ca statul trebui sa devina eficient prin reducerea numarului de angajati, reducerea cheltuielor inutile de tot felul si concentrarea pe atributile sale de baza, siguranta interna si externa, infrastructura, sanatate si invatamant fiecare guvern indiferent de coloratura va fi maturat atata timp cat va mai exista acesta posibilitate.
Statul trebuie sa ofere alternative cetateanului si nu sa-i impuna modele pe care unii le cred ca ar fi bune !!
Sunt de acord că austeritatea are inevitabil efecte politice și că acestea nu pot fi ignorate. Tocmai de aceea cred că problema nu este doar nivelul intervenției statului, ci modul în care aceasta este realizată.
Un stat mai mic nu este automat mai eficient, la fel cum un stat mai mare nu este automat ineficient. Diferența o face capacitatea de a implementa politici coerente și de a aloca resursele în mod eficient.
Dimensiunea statului este, în fond, corelată cu funcțiile pe care societatea i le atribuie și cu așteptările electorale. Dacă societatea optează pentru servicii publice extinse — de exemplu sănătate — acestea sunt integrate în sectorul public; dacă nu, ele tind să se dezvolte în zona privată.
În acest sens, discuția nu este doar despre cât de mult intervine statul, ci despre cât de bine reușește să își îndeplinească funcțiile asumate.
”Un stat mai mic nu este automat mai eficient, la fel cum un stat mai mare nu este automat ineficient.”
Formularea asta descrie însăși esența viziunii socialiste: statul trebuie neapărat să devină mereu mai mare. E o stradă cu sens unic, dar ea se termină de-obicei în zidul unor evenimente gen 1989.
”capacitatea de a implementa politici coerente și de a aloca resursele în mod eficient.”
Pe vremea lui Ion Iliescu, așa ceva se numea ”limbă de lemn”. Tocmai am dat exemplul cu aeroportul Berlin-Brandenburg, iar dacă asemenea lucruri s-au întâmplat într-un stat ca Germania, cu-atât mai mult se întâmplă și în România. Noroc că n-au fost bani pentru un aeroport nou în București, altfel guvernanții români le-ar fi dat clasă nemților, în materie de corupție și incompetență.
Dar s-a construit totuși linia ferată spre Otopeni. Simplă și neelectrificată, a costat totuși mai mult decât un tronson echivalent de linie dublă și electrificată, pentru că au fost destui care trebuiau să-și ia partea, chiar dacă pe ansamblu a fost o investiție destul de mică.
Ok, sa va traduc.
„Un stat mai mic nu este automat mai eficient, la fel cum un stat mai mare nu este automat ineficient”
Teoretic educația, sănătatea, pensiile pot fi integral private. Asta înseamnă un stat mai mic. Ce educație, sănătate si pensii exista, fiind private, cresc ponderea sectorului privat si implicit masa impozabila. Fără aceste costuri, impozitarea ar putea fi semnificativ mai mica. Putem privatiza si liberaliza complet si energia, serviciile de tip canalizare, apa, deșeuri, autostrăzi. Vom avea un stat mic mic, teoretic cu impozite mici mici. Practic statul nu se mai implica in aceste domenii. Colectează impozite pentru justiție, politie, apărare, si cam atât. Restul privat 100%. Credeți ca acel stat va fi competitiv? Eu cred ca nu.
Ntz. Plecati de la o premisa gresita, aceea ca ori ori, ori totul privat, ori totul de stat. Asta nu e nici macar stingism, e un maniheism naiv. Sigur, un lombrozian v-ar putea acuza de „Deviationism de stinga”. (La care as intreba „ok, deviationism de la ce, mai concret?”). Bon, la fel de bine femeia de serviciu de la snspa v-ar putea acuza de olgutianism contabil in forma mandista. Foarte grav. Zau :))))))
Intr-o lume reala, functionala si libera (grija mare, toate trei simultan. Daca lipseste una dintre caracteristici nu mai ai ce face cu celelalte doua: ori ai o lume functionala si libera, numa’ ca aia nu e lumea reala – si cu restul faceti dv permutarile. Hai, ca-i simplu si tot aia iese, trebuie toate trei simultan) intreprinderile statului n-au decit sa concureze fain frumos in piata si pentru educatie si pentru sanatate (si pentru asigurarile de sanatate) si pentru pensii, infrastructura, energie, aparare si ce mai e de facut intr-o tara. (Purlabonbush in Romania competitia reala in politica si in presa nu prea exista, cele doua functioneaza intr-o perfecta simbioza, asta cind nu sint fete diferite ale aceluiasi organism/sistem pe care-l alcatuiesc spre fructuoasa parazitare).
Dumneavoastra pareti a confunda prudenta cu imobilismul. Ambele comode, cea de a doua gresita, prima doar uneori. Ca s-a mai vorbit aici despre ce face Presedintele Milei. Pai pare ca merge. Imediat mi-ati replicat ca la noi n-ar merge ca ar pleca lumea din tara. Pai cum sa va spun, lumea pleaca si acum si n-o puteti opri, unii se duc unde cred ca pot trai mai bine, ori ca specialisti ori ca hoti, ca soferi sau ca bucatari. (Irelevant ce stiu sa faca sau ce vor face unde-ajung, chiar nu e treaba dv asta, cel mult a sociologilor sa-i numere, treaca mearga. Atit si de restul Carpati Fara, pe scurt nu e treaba dumneavoastra! Dar astept inca sa explicati de ce nu functioneaza ce face Milei. Zau c-astept cu mult interes. Hai, ca-s publice cifrele!
Despre „stat mic si deci impozite mici” (de unde-ati scos traznaia asta?) ce sa va zic, va uitati oleaca la Elvetia? (In restul la Coana Evropa nu e cazul, toate statele sint mari si cu impozite mari. La nemti au impozit pe ciine! Bravo, idiotilor, ati ajuns sa impozitati sentimentele! Comparat cu birocratia nemteasca Orwell a fost un naiv! Huxley? Un romantic!).
Dar stat mare si impozite mici? Majoritatea statelor din US va spun ceva? Si va rog sa nu-mi spuneti ca nu e un Stat Federal Functional ca, vorba lui Toma Caragiu, „ma duc sa-mi las mustata”.
Dupa care o dati cu „cresc ponderea sectorului privat si implicit masa impozabila”. Zau, sinteti tinar, ce-ar fi sa ginditi in termeni de viata oamenilor reali nu in termeni de generalitati suferinde ale unor aproximatii teoretizante. Sau aproximatii suferinde ale unor generalitati teoretizante. Sau pe-acolo. Intrati in panica daca va scade „Masa impozabila”? De ce? Da’ ce-ar fi ca „Masa asta impozabila” de-i faceti statuie sa creasca pe potriva cresterii economiei reale – adica a schimburilor intre oameni, ca parca cu asta s-ar ocupa economia sau ma insel? – a imbunatatirii vietii oamenilor? Asta n-ar trebuie sa sune chiar a noutate, nu credeti? Si nici nu vine ca ucaz socialist, sau daca vine duce repede la prapad precum vedem azi. Asta, cresterea asta, zic, n-ar trebui sa vina ca urmare a imbunatatirii vietii platitorilor de impozite? Am zis ca urmare si nu inainte cum a fost aberatia Wage Led Growth – intr-o lume normala cineva ar trebui sa mediteze la racoare pentru asta.
Bon n-a zis nimeni ca statul e un balast, nu e, dar nici nu e bine sa-l puna cineva intotdeauna deasupra tuturor si a oricui ca asa or scris cindva niste indivizi pe care-i puneti uneori nemeritat pe tablouri in holurile scolilor. Ba cit sint vii se mai fac si de cite-un Nobel care nu-i deloc Nobel, dar asta-i alta discutie.
Ați formulat, de fapt, întrebarea esențială: creșterea economică ar trebui să fie rezultatul îmbunătățirii vieții contribuabililor.
Răspunsul meu este da.
Curbele de sacrificiu ale austerității trebuie să aibă un rost, iar acel rost este, în cele din urmă, o viață mai bună — în termeni de îndestulare și demnitate.
@ Brăduț Boloș01/05/2026 La 1:53
Pe scurt ca-i ora mica si iar faceti salata de notiuni de vi se taie maioneza. „In termeni de indestulare si demnitate” o fi la voi la ase. In lumea reala cele doua nu merg neaparat impreuna. Pot merge dar nu exista nici un postulat si nici o lege care sa spuna ca asa e. Sau alde Becali o fi un simbol al demnitatii si nu-mi dau eu seama.
Ah, curbele de sacrificiu, minunat! Cine se sacrifica? Cei care le-au provocat? Ce est’ copil? Niciodata, e intotdeauna vina vechii administratii. Nici nu conteaza ca au fost aceleasi partide, deseori aceleasi persoane. Asta e echivalent cu hotul de buzunare plingindu-se ca ai avut prea putini bani in portofel!
Si sacrificati ce, mai precis? Orice doar birocratia nu. Pentru restul de explicatii aveti la sertar Proscomidia, astaaaa, Proscostridia trebuincioasa sub forma teoriei pe care ne-o prezentati: dom’le asta e, trebuie Curba de Sacrificiu ca altfel se crapa tara. Poftim? Tara isi vede singura de-ale ei si n-are nevoie de indrumarile voastre.
Problema tarii e statul supradimensionat care o spoliaza eficient si european printr-un mecanism extrem de simplu si cit se poate de democratic: ajunsi cumva pe linga Guvern sau pe la Bruxelles dupa intense studii de politichie, Gica de la Manutanta, azi politolog, impreuna cu Secretara Corului de Femei de la Sectia 2 Forja, azi Master in Studii Europene, ea nu Forja, decid sa reduca din cheltuielile celor care le platesc salariile. Nu pe-ale lor, Doamne Fereste, pe-ale noastre, sub pretextul ca am cheltuit prea mult. Noi. Nu ei au cheltuit in numele nostru, evident. Noi am bugetat porcaria, privatii, ce nu va e clar? Noi am aprobat si Bugetul. Noi l-am si executat, privatii! Ce, nu puteti pricepe nici atita lucru? Atunci nu ne meritati lacrimile, noi, functionarii care am trudit pentru tara! Simtind ca-i rost de-un cascaval mai bun se manifesta si Gogu de la Paza care-i in opozitie, da’ nu s-a manifestat prea mult se grabeste la o susta, Maricica de la Mall i-a dat de inteles ca s-ar lasa capacitata administrativ la ceas de seara.
,,Statul ” la care faceti referire nu trebuie sa fie competitiv ( ca nu se afla in competitie cu nimeni ) ci eficient .
”Putem privatiza si liberaliza complet si energia, serviciile de tip canalizare, apa, deșeuri, autostrăzi.”
Exact așa se vede abordarea ideologică: pentru dvs nu există cale de mijloc, nu puteți concepe 50 km de autostradă sau 100 km de cale ferată construiți și taxați în regim privat, separat de ceea ce există actualmente în proprietatea statului. Nuu, pentru dvs singura abordare posibilă e ”privatizăm tot”, asta evident că e complet nerealizabil, așa că ajungeți la concluzia dorită: hai să etatizăm tot, că la asta ne pricepem de minune 😀
Aveți deja un stat necompetitiv, de asta au plecat milioane de români din țară, nu pentru că era competitiv. Chiar e așa de greu de înțeles că emigrarea e cel mai bun barometru? Vin basarabeni și ucraineni în România, pentru că statele lor sunt încă și mai puțin competitive. Însă nu vin texani în România, iar californienii se mută și ei în Texas cu sutele de mii.
Mai vin în România niște sri-lankezi subvenționați masiv, de care România s-ar putea lipsi, dacă le-ar oferi vasluienilor și botoșănenilor aceleași facilități pe care le oferă sri-lankezilor. Chiar credeți că sri-lankezii or să vă plătească pensia?
Eu chiar explorez conceptual varianta de stat minimal. Nu sunt apriori împotrivă. Nu este subiectul dezbaterii actuale, dar, este o temă care trebuie discutată.
Nu cred că funcționează în România, și asta pentru că există reflexul social de a aștepta soluții de la stat, și de a alerga după salvatori potențiali in locul reflexului de a-si găsi fiecare soluții. Probabil e un defect de formare, nu știu.
Reflexul social de a astepta solutii de la ,,stat” a fost cultivat si inoculat gloatei needucate . Inclusiv prin sistemul public de invatamint . In acest mod Romania a fost umpluta cu iresponsabili care au votat cu ,, cei care da ” . Cei care cauta solutii sint responsabili . Responsabilii nu sint votantii pe care sa ii doreasca o anumita clasa politica .
Care asteptari electorale ? programe fluturate inaintea elegerilor care ulterior sunt diluate fie in urma unor negocieri de coalitie fie din incompetentele profesionale ale politicienilor.
Nu alegem persoane, alegem partide / concepte iar functiile in stat se impart dupa cine aplauda mai tare si ar limba mai lunga !!
Sistemul nu mai corespunde provocarilor si nu va mai rezista, cel tarziu daca IA va matura jumate de joburile actuale, atunci sa vedeti bal !! Oameni ajuns pe drumuri si un stat care nu mai poate finanta programele de somaj, ajutoare sociale etc.etc.
Implementarea IA este razanta fata de lentoare masurilor, de regula proaste, pe care ia politicul !
Acest impact ne va rupe gatul daca nu reactionam, acum dur, foarte dur !!
Si ca fapt divers, intrebati IA care ar fi solutiile si de ce oameni inteligenti nu doresc in politica, veti ramane cu gura cascata.
Da, legitimitate morala este un termen potrivit. As adaugă că legitimitatea morala nu ține doar de repartizarea echitabila a efortului ci și de responsabilitate. Nu poți veni în fata cetățenilor cu exact aceiași indivizi care au dus tara pe râpă și sa crezi ca vei avea credibilitate.
Când o să-l văd pe Bolojan pe o scenă, electrizând mulțimi de mii de oameni, ca Milei, voi ști că se va face austeritate. Dar Bolojan, până la urmă un băiat din ruralul bihorean, nu are nici mulțimile, nici majoritate solidă în parlament, nici câteva miliarde de dolari de la Trump, ca Milei. Și nici n-a evaluat bine mediul/ecosistemul când a efectuat tranziția scalară: aura de sfânt de la Oradea ajunge doar pentru covrigi pe 10 luni la București. Nici n-a înțeles că atacul Rusiei în sprijinul diliului cu ițari roșii nu a fost ultimul asupra României.
Ar trebui să cititm și să recitim mai frecvent un articol din The Economist (September 1, 1990, A standing alliance):
Of course, the RRE’s ideas splashed over the physical boundaries of Euro-America. Look at the architecture of Leningrad, or Japan’s polishing of the Protestant work ethic. But Euro-America is where these ideas came from, and where they are most at home. It is no accident that the dividing line between Eastern Europe’s true anti-communist revolutions of 1989-90 and its bogus or non-revolutions—between Poland, Hungary, East Germany, Czechoslovakia, Slovenia and Croatia on the one hand and Romania, Bulgaria and southern Yugoslavia on the other—runs precisely along that dividing line between Euro-America and Euro-Asia. (RRE = Rennaissance, Reform, Enlightement)
România se încăpățânează să arate tot mai apăsat că democrația, separația puterilor, independența justiției sunt lucruri care nu sunt deloc the most at home la București!!!
Puteți să imaginați cele mai palpitante dueluri intelectuale și soluții economice elegante – este ca și când v-ați certa pe arhitectura unei clădiri când ați avea ca material de construcție doar cărămizi fragile, friabile. Până marți, să sperăm că din cancelariile occidentale (dacă mai are cineva pe-acolo timp pentru România) se va face ceva pentru noi. Nu pentru fondurile europene, nici pentru Bolojan, nu pentru confortul nostru material (all countries are living beyond their means!), ci pentru libertatea noastră – i-am cam uitat prețul! Poate înțelege și prezidentul Dan că pe timp de pace se mediază, iar pe timp de răzbel nu se rezolvă ecuații ortodoxoid-securistice, deși nu-mi fac iluzii (It takes him an hour to watch 60 Minutes). Ar trebui să ieșim în stradă nu pentru Bolojan (un băiat plin de voință, dar care n-a citit deloc Sun Tzu), ci pentru a arăta lumii că vrem să fim în Occident, liberi, și a le spune șobolanilor că sunt șobolani. Deturnarea manifestației în sprijinul lui Bolojan este o mare prostie. Nimeni nu iese din casă pentru unul care i-a diminuat salariul sau pensia.
… si i-a dublat/triplat taxele pe agoniseala
oricum… s-a pornit ploaia… all-over romania
drept-urmare „distribuitorii-de-apa” si ajafu’
si-au deschis larg con…, pardon, buzunarele
ca sa se poata revarsa argintii proveniti din dubla taxare
respectiv vat-ul suprapus
Care occident ? care este pe cale sa se autoincendieze ? Proprile puteri sunt cele care ne pot „salva” , acum ffind momentul in care Romania ar trebui sa.si caute parteneri ale caror interese sunt compatibile cu ale noastre.
Fixarea exclusiva pe fondurile europene ne arunca intr-o dependenta de Bruxelles care nu poate fi in interesul nostru. Mai exista si alte zone ale lumii unde ar putea exista parteneri cu care o colaborare ar fi in interesul nostru, diversificarea relatiilor fiind acum de importanta majora. Vedem bine cum vechi aliante incep sa se destrame, UE nefiind ferita de acest fenomen.
Romania este la marginea UE insa in prima linie de front NATO, securitatea tarii find de importanta majora fara de care economic nu se va putea intampla nimic.
Nimeni nu investeste in zone incerte si instabile.
Suntem prins intr-o schizofrenie colectiva, fiecare doreste sa munceasca intr-o firma buna, performanta si profitabila pe un salariu bun garantat de un managment pe masura.
In schimb in mare parte aceeasi oameni isi aleg cei mai incompetenti conducatori si politicieni sa-i conduca !!
Inseamna cu ceva este complet putred cu democratia pe care este fluturata pe la nsurile noastre.
Democratie si succes economic sunt cele 2 parti ale aceleasi medalii !! Una fara cealalata nu poate exista !
Declin economic inseamna si declin demografic, instabilitate profunda, pericol de razboi, Europa unde sa afla in acest moment ? Ah, se transforma, isi leapada pielea vremurilor trecute catre o lume mai buna si prospera !!
Digitalizarea is IA, drumul cel mai direct catre controlul total al statului asupra individului.
Noile technologii , eficientizare, control total si crestere economica ? penrtu cine ? Isi pune cineva intrebarile acestea ! Deocamdata ce vedem este inarmare, inarmare si iar inarmare. Prea multe arme la un loc, lipsa locurilor de munca, decaderea sociala au produs numai razboi, crede ce cineva viitorul va arata altfel ?
Încep prin a vă mulţumi pentru analiza dvs., realizată la un nivel intelectual de care, cu siguranţă, societatea românească are mare nevoie. Temerea mea este doar că o abordare strict teoretică a unor situaţii concrete deosebit de presante riscă să îndrepte cititorul către concluzii care se îndepărtează prea mult de realitate.
În cazul în speţă, abordarea teoretică a dlui Pârvulescu poate fi discutată. Iar, pe termen lung, desigur că este necesară şi prudenţă, şi dreaptă măsură în adoptarea politicilor statului. Doar că, în momentul actual, eu am două obiecţii la această abordare:
Prima este că am ajuns la un punct acut al crizei. Acoperisul casei noastre este în flăcări. A discuta acum despre cum ar trebui să optimizăm mobilarea este nu doar defazat, dar riscă să devieze dialogul, adică să producă o diversiune. Nu e momentul!
A doua este că situaţia reală din România nu are chiar nimic în comun cu o, foarte teoretică, „austeritate expansivă”. Dacă am vorbi despre orice fel de reducere a cheltuielilor publice pornind de la un nivel cât de cât aproape de nivelul optim, da, atunci desigur că are sens afirmaţia dvs.: “Un pericol masiv pentru orice politică de austeritate este distrugerea capacității administrative. Un stat mai ieftin nu este implicit mai eficient.” Faţă de situaţia de la noi de acum, această afirmaţie are mai degrabă aerul unei glume deplasate. Administraţia publică din România a ajuns la un nivel de risipă şi batjocorire a resurselor care vizează absurdul. Avem 3200 de localităţi, din care mult prea multe au multiplicat cu 2, 3 sau mai mult numărul de funcţionari plătiţi din bani publici – deşi numărul de locuitori efectivi scade în covârşitoarea majoritate a acestora, iar despre efecte ale unei mult visate informatizări nici nu are sens să vorbim; avem noi “oraşe” care nu au nici măcar 5000 de locuitori, adică au primării cu mulţi salariaţi, dar nu au nici canalizare, nici apă curentă; capitala este formată din 7 primării, cu tot cortegiul nesfârşit de salariaţi ai acestora şi aberaţiile privind dezvoltarea oraşului. În aceste condiţii, o reducere cu 20 sau chiar 30% a tuturor costurilor de administrare abia dacă ar reduce o parte din risipa cutremurătoare în care trăim.
Ceea ce nu mă face să apreciez mai puţin un dialog de nivelul celui propus de dvs.
În primul rând vă mulțumesc pentru interes și pentru timpul acordat. Mă simt deosebit de onorat de răspunsul dumneavoastră.
Permiteți-mi să răspund punctual la cele două observații formulate.
1. Cu privire la caracterul acut al situației
Sunt de acord că s-a ajuns într-un punct în care ajustarea nu mai este opțională. Având în vedere nivelul deficitului și condițiile piețelor financiare, deciziile bugetare sunt supuse unui grad ridicat de constrângere, ceea ce limitează inevitabil opțiunile disponibile.
În mare măsură, deciziile pentru 2026 au fost deja fixate în 2025, iar în prezent ne aflăm mai degrabă în faza de monitorizare a efectelor și de ajustare. Din această perspectivă, diferența nu mai este între a face sau nu ajustarea, ci între modul în care o înțelegem în timp.
Constrângerile din 2025 nu sunt aceleași cu cele din 2026 și nu vor fi aceleași nici în 2027. Pe măsură ce situația se stabilizează, spațiul de manevră crește, iar diferențele de implementare devin din ce în ce mai relevante.
În acest sens, cred că suntem exact în momentul în care ar trebui să aibă loc discuțiile de politici publice care fundamentează procesul bugetar pentru 2027.
2. Cu privire la nivelul actual al administrației și risipa existentă
Existența unei risipe semnificative în administrația publică este incontestabilă, iar exemplele pe care le-ați oferit, în special cele privind fragmentarea la nivelul UAT-urilor, sunt relevante.
Tocmai de aceea cred că direcția corectă nu este reducerea proporțională a costurilor, ci reorganizarea administrativă — comasare, clarificarea competențelor și eliminarea suprapunerilor.
În absența unor inițiative clare în acest sens, măsurile actuale par orientate predominant către reduceri de salarii și de personal.
Apare o condiție esențială de sincronizare: dacă reducerea salariilor și eventualele concedieri au loc, ele trebuie însoțite concomitent de restructurare administrativă; altfel, nu se rezolvă problema de fond.
În lipsa acestei sincronizări, există riscul ca ajustarea să reducă costurile fără a elimina risipa și, în același timp, să afecteze capacitatea administrativă.
3. O observație de ordin procedural
Aș mai adăuga un aspect: pentru a transmite un semnal de seriozitate către piețe și către întregul aparat bugetar, ar fi esențial ca, măcar în 2026, bugetul pentru 2027 să fie adoptat conform calendarului.
Dincolo de nivelul măsurilor, predictibilitatea procesului bugetar este, în sine, o componentă a credibilității.
În concluzie, nu cred că există un dezacord asupra necesității ajustării, ci mai degrabă asupra riscului ca, în absența unor criterii clare și a unei capacități de implementare coerente, reducerea costurilor să nu se traducă automat nici în creșterea eficienței, nici în scăderea durabilă a deficitului.
Eu, personal, il suspectez de Domnul Bolos de
NAIVITATE.
El opereaza cu un soi de CeterisPeribus,
intr-o lume ideala, asezata, FUNCTIONALA,
democratica si PROSPERA.
Care, in mod evident, nu are nimic in comun cu noi
si CRIZELE noastre.
(si de un EGOISM, inerent/ firesc, de moment ce nu are de gand sa devina
macar pe jumatate privat, sa-si faca o afacere proprie
si nici sa plece oriune ar vedea cu ochii din
ANOMALIAata!
Probabil sunt naiv in anumite privințe. Sunt in mod cert idealist. Am avut și am activități private, am lucrat in privat, și am lucrat trei ani in străinătate. De multe ori mă întreb de ce m-am întors.
”pe termen lung, desigur că este necesară şi prudenţă, şi dreaptă măsură în adoptarea politicilor statului.”
Între timp, în România reală, un ministru ”pro-european” (aren’t they all? 😀 ) a găsit soluția magică. Instituțiile statului ar fi trebuit să se amendeze unele pe altele:
„AMEPIP trebuia să fie un organism independent, însă politicienii au ales să îl populeze cu sinecuri”.
„Pentru că AMEPIP dacă ar fi fost operational cu adevărat, trebuia să ardă cu amenzi pe toate instituțiile care nu respectau legea (OUG 109) și nu organizau concursuri pe bune.
https://hotnews.ro/este-pur-si-simplu-nesimtire-ministrul-fondurilor-europene-critica-psd-dupa-pierderea-banilor-din-pnrr-si-publica-documentele-deciziei-2235191
Omul a trăit din bani publici toată viața, a fost inclusiv europarlamentar, deci sigur nu e apolitic, însă acum crede el că a venit vremea să critice ”politicienii”. Iar asta din fotoliul de ministru al proiectelor europene! (se putea altfel? 😀 )
@ Brăduț Boloș 01/05/2026 La 1:53
Ați formulat, de fapt, întrebarea esențială: creșterea economică ar trebui să fie rezultatul îmbunătățirii vieții contribuabililor.
Răspunsul meu este da.
Curbele de sacrificiu ale austerității trebuie să aibă un rost, iar acel rost este, în cele din urmă, o viață mai bună — în termeni de îndestulare și demnitate.
Imbunatatirea vietii contribuabilului sa o faca contribuabilul insusi prin actiuni de antreprenoriat ( de exemplu ) nu prin asteptarea cu mina si cu gitul intins la politicieni / guvernanti care administreaza bugete publice .
@Adrian Popescu _ „Imbunatatirea vietii contribuabilului sa o faca contribuabilul insusi…”
Teoria „Demand-led growth” funcționează pe termen scurt, după dezastre naturale, conflicte militare ample șamd., în scopul relansării economice, când acționează precum un impuls.
Uneori, guvernanții „confundă” sofistic cauza cu efectul, considerând că creșterea economică ar trebui să fie rezultatul îmbunătățirii vieții contribuabililor și nu invers.
…Dar, de cele mai multe ori, sub pretextul teoriei „Wage and Profit-led Growth”, se află demersuri populiste, în vederea obținerii de susținere politică din partea votanților. Doar că bunăstare din nimic nu există, ci ea este rezultatul muncii cetățenilor.
Ati folosit cuvinte multe si nu am inteles nimic . Opinia mea este ; contribuabilul sa isi imbunatateasca viata prin munca nu prin mina intinsa catre guvernanti . Mai clar de atit nu stiu cum sa spun .