Deși afirmația poate părea abstractă, banii constituie baza sistemelor economice moderne și elementul esențial al deciziilor consumatorilor, firmelor și intermediarilor financiari. Ei sunt mijlocul prin care populația și întreprinderile își formează veniturile, cumpără bunuri și servicii, economisesc, investesc, achită contribuții la asigurările sociale și prime de asigurări de bunuri și persoane, acordă și primesc credite, iar piața financiară distribuie capitalurile pentru finanțarea activității economice.
Obiectivul fundamental al Băncii Naționale a României (BNR) este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (legea 312/2004, art. 2, al. 1). O altă preocupare, devenită tot mai importată în ultimul timp, este asigurarea stabilității financiare. Într-adevăr, menținând stabilitatea prețurilor, BNR contribuie la stabilitatea financiară; reciproc, un mediu financiar stabil facilitează realizarea stabilității prețurilor.
Stabilitatea monetară este constanța valorii interne și/sau externe a monedei.[1] Această constanță reflectă echilibrul general al economiei și se manifestă printr-o inflație scăzută și relativ predictibilă și prin volatilitatea redusă a cursului de schimb.
Ținta de inflație a BNR este exprimată sub forma unei mărimi staționare multianuale, și anume 2,5% ±1 punct procentual, ceea ce înseamnă că această instituție consideră că o creștere anuală a prețurilor de 2,5% este dezirabilă, dar admite ca variațiile normale ale ratei anuale a inflației să se încadreze în intervalul 1,5%-3,5%.
Stabilitatea financiară este capacitatea sistemului financiar de a absorbi dezechilibrele financiare, apărute în mod endogen sau din cauza unor evenimente exogene, semnificative și neanticipate, facilitând, astfel, funcționarea normală a economiei.[2] În cazul în care sistemul financiar nu îndeplinește aceste cerințe, există posibilitatea apariției unor vulnerabilități de natură să genereze instabilitate financiară și să afecteze economia.
Ambele obiective au un rol important în funcționarea economiei, care este, la rândul său, esențială pentru bunăstarea materială a societății.
Legătura dintre activitatea BNR și încrederea în leu poate fi evidențiată prin analiza funcțiilor banilor. Deși nu este singura posibilitate, această abordare permite relevarea rolului economico-social al băncii centrale și contribuie la cunoașterea de către opinia publică a rațiunii de a fi și a eficienței deciziilor și acțiunilor sale.
Banii – considerați aici în sens larg de totalitate a formelor de monedă și de semne ale valorii: monezi metalice, bancnote, monedă scripturală/de cont și monedă electronică/digitală – au trei funcții definitorii: mijloc de rezervă, mijloc de măsură a valorii și mijloc de schimb. Aceste funcții pot părea simple și intuitive, însă îndeplinirea lor în condițiile concrete ale unei anumite țări este destul de dificilă. Mai mult, cele trei funcții sunt interconectate și se potențează reciproc în dinamica economică. Cu alte cuvinte, funcțiile banilor contribuie împreună la desfășurarea proceselor economice.
Dincolo de suprafață, există o serie de procese economico-sociale, care dau conținut funcțiilor banilor și au implicații majore asupra activității băncii centrale. Pentru a ilustra relația cauzală generală dintre activitatea BNR și capacitatea monedei naționale de a-și îndeplini eficient funcțiile economice, vom da mai jos câteva exemple.
Mijloc de rezervă
Funcția de mijloc de rezervă (store of value) constă în transferul în timp al valorii mărfurilor, impus de disocierea temporală și spațială a actelor de schimb. Pentru a fi un mijloc de rezervă sigur, este necesar ca banii să-și păstreze valoarea o perioadă de timp mai îndelungată. Trebuie, de asemenea, ca, în măsura în care apar în formă fizică (numerar), banii să poată fi tezaurizați de populație, respectiv să poată fi depuși în siguranță la bănci, iar valoare lor reală să fie previzibilă. Altfel spus, valoarea banilor nu trebuie să fluctueze la fel ca valoarea (prețul de piață, cursul) activelor financiare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc.).
Astfel, funcția de rezervă de valoare a banilor depinde fundamental de anticipațiile cu privire la evoluția viitoare a valorii lor. Inflația erodează valoarea reală a banilor, iar deflația amplifică sarcina financiară reală implicată de obligațiile pecuniare. Ambele genuri de efecte subminează încrederea în bani. Prin urmare, menținerea un timp mai îndelungat a unei inflații scăzute este o condiție prealabilă pentru ca formele de bani existente în economie să funcționeze ca mijloc de rezervă sigur. De aceea, după cum am menționat, asigurarea și menținerea stabilității prețurilor constituie obiectivul oficial al BNR.
În mod similar, o importanță deosebită pentru funcția de mijloc de rezervă are încrederea în integritatea depozitelor bancare. Dacă clienții se tem că banii depuși la bănci își vor pierde valoarea, încrederea lor în moneda națională va dispare rapid. Un rol esențial în această privință au reglementările cu privire la activitatea bancară, inclusiv cerințele de capital și de lichiditate impuse băncilor, regimul de reziliență[3] și sistemul de garantare a depozitelor bancare.[4] Prin diminuarea riscului ca deponenții să sufere pierderi în caz că apar șocuri de natură să afecteze sistemul bancar, ori atunci când unele bănci dau faliment, aceste „plase” de siguranță contribuie la menținerea încrederii în leu ca mijloc de rezervă sigur.
Mijloc de măsură a valorii
În forma cea mai simplă, ca mijloc de măsură a valorii (tertum comparationis, measure of value), banii funcționează drept etalon pentru exprimarea prețurilor și efectuarea plăților implicate de schimbul de mărfuri.
Un element central al funcției banilor de mijloc de măsură a valorii este principiul fungibilității perfecte. Conform acestui principiu, toate formele de bani (bancnote, monezi metalice, depozite bancare la vedere sau la termen și, eventual, monede electronice) trebuie să aibă exact aceeași valoare nominală și să poată fi preschimbate una pe alta în raportul de 1/1 și fără nici un cost suplimentar. Cu alte cuvinte, valoarea unui leu din contul bancar al unei persoane trebuie să fie egală cu valoarea bancnotei de un leu din buzunarul acelei persoane sau al oricărei alteia.
Fungibilitatea perfectă a banilor (singleness of money) este esențială pentru stabilitatea monetară și financiară, deoarece participanții la viața economică pot fi siguri că, în orice moment, toate formele de bani pe care le utilizează în mod obișnuit au aceeași valoare. Această echivalență stă la baza încrederii în bani și face ca ei să servească drept mijloc de măsură a valorii coerent, neechivoc și universal.
Cu toate acestea, menținerea fungibilității perfecte a diverselor forme de bani nu este automată. Explicația rezidă în faptul că, în economiile contemporane, există două genuri de bani: banii creați de banca centrală și banii creați de băncile comerciale.
Banii creați de banca centrală sunt numerarul (bancnotele și monezile metalice) și disponibilitățile bănești existente în conturile deschise băncilor comerciale la banca centrală. Acestea din urmă reprezintă „rezerve bancare” și constituie mijlocul final de decontare al operațiunilor interbancare. Această formă de bani, numită în literatură „monedă primară”, este ancora sistemului bănesc, motiv pentru care agregatul care exprimă cantitatea lor se numește „bază monetară”. Acest agregat se află sub influența directă a băncii centrale și în legătură cu el se stabilesc cel mai adesea obiectivele imediate ale politicii monetare.
Banii creați de băncile comerciale (banii de cont/scripturali) constituie principala formă de bani utilizată în economia „reală”. Acordând credite clienților, băncile creează depozite bancare folosite ele însele ca bani (prin decontări fără numerar). Această capacitate a băncilor comerciale de a crea bani este privilegiul conferit prin autorizația de funcționare.
Privilegiul incumbă însă anumite responsabilități. Astfel, depozitele bancare trebuie să poată fi preschimbate la paritate cu numerarul și să aibă aceiași valoare în toată țara. Îndeplinirea acestei condiții necesită un cadru instituțional adecvat, care să asigure convertibilitatea banilor băncilor comerciale în monedă primară – și invers – în raportul 1/1.
Satisfacerea acestei cerințe constituie principala justificare pentru reglementarea și supravegherea băncilor comerciale de către BNR, pilon central al stabilității financiare. Ea face ca 1 leu creat de o bancă comercială să fie echivalent tot timpul cu o bancnotă de 1 leu, două monezi metalice de 50 de bani, 10 monezi de 10 bani etc., emise de BNR. Această echivalență conferă, deci, fungibilitate perfectă diverselor forme de bani care există în prezent în România și face ca banii creați de băncile comerciale să fie considerați la fel de buni ca banii creați de BNR.[5]
Importanța funcției de mijloc de măsură a valorii este deosebit de semnificativă în condițiile apariției unor noi forme de monedă electronică (e-money), inclusiv stablecoin-uri (stablecoins), depozite tokenizate (tokenized deposits) și, eventual, bani digitali ai băncilor centrale (Central Bank Digital Currencies – CBDCs).[6] Aceste noi forme de bani permit efectuarea rapidă a plăților, reducerea costurilor de tranzacționare și operativitate sporită în stingerea obligațiilor. Însă, pentru ca formele de bani respective să fie folosite cu încredere în economie, este necesar ca ele să fie pe deplin interoperabile cu formele de bani existente și să poată fi preschimbate la paritate una pe alta.
În România, îndeplinirea acestei cerințe este asigurată prin reglementările privind moneda electronică (e-money). Scopul acestora este protejarea fondurilor clienților, asigurarea stabilității financiare și prevenirea criminalității economice; ele impun obligații stricte de autorizare și funcționare similare cu cele din sistemul bancar tradițional. Acest cadru juridic este aliniat la legislația UE prin transpunerea directivelor europene și aplicarea directă a regulamentelor comunitare. Ca urmare, noile forme de monedă electronică sunt susceptibile să stimuleze inovațiile și posibilitățile de opțiune, fără a submina rolul banilor ca mijloc de măsură a valorii.[7]
O condiție pentru exercitarea funcției banilor de mijloc de măsură a valorii este finalizarea efectivă a plăților. Pe scurt, atunci când banii circulă de la un deținător la altul, posesorii succesivi trebuie să fie siguri că transferul este realizat în mod categoric. De exemplu, atunci când un client al unei bănci comerciale dă ordin băncii sale să transfere o sumă de bani în contul unui beneficiar, banca plătitorului devine debitoare față de banca destinatarului. Or, această expunere interbancară trebuie până la urmă lichidată, ceea ce se realizează cu ajutorul monedei primare create de banca centrală. Stingerea obligațiilor interbancare printr-o plată efectuată cu această formă de bani superioară (high-powered money), cărei valoare nu depinde de solvabilitatea vreunei instituții private, permite funcționarea pieței interbancare (monetare) pe care se efectuează o serie de tranzacții esențiale pentru stabilitatea sectorului bancar: acordare și primirea de credite cu diverse scadențe, operațiuni cu titluri de stat, depozite sau împrumuturi de la banca centrală etc.
În general vorbind, finalizarea plăților înseamnă că, odată efectuate, părțile pot fi sigure că acestea sunt definitive și nu pot fi anulate ulterior. Acest fapt este deosebit de important pentru piața interbancară și piața financiară, unde tranzacțiile efectuate sunt de valori mari și dau naștere la expuneri reciproce semnificative, care rămân în vigoare până la finalizarea decontărilor. De exemplu, pentru a garanta un împrumut interbancar, o bancă poate ceda temporar altei bănci valori mobiliare sau titluri de stat până în momentul în care va rambursa împrumutul respectiv.
BNR prestează serviciile aferente operațiunilor interbancare prin gestionarea conturilor deschise băncilor comerciale și prin infrastructura pieței interbancare, pe care o reglementează și o operează. Aceste elemente au un rol esențial în garantarea faptului că operațiunile de pe piața interbancară sunt definitive, reducând astfel riscul de credit, limitând expunerile participanților și susținând încrederea în integritatea tuturor sistemelor de plăți din economie.
Rezultă că funcția banilor de mijloc de măsură a valorii cuprinde, pe lângă exprimarea prețurilor, instituțiile care conferă banilor fungibilitate perfectă și infrastructurile care asigură efectuarea și finalizarea plăților.
Mijloc de schimb
Funcția de mijloc de schimb (tertum permutationis, medium of exchange) constă în facilitarea tranzacțiilor care generează produs intern brut. Banii permit efectuarea schimbului de mărfuri fără a recurge la procedeul iremediabil ineficace al trocului și facilitează fluxurile de bunuri, servicii și active financiare în întreaga economie. Pentru ca această funcție să fie îndeplinită în bune condiții, este necesar ca banii să fie accesibili tuturor celor care doresc să facă tranzacții, să fie folosiți eficient și să circule fluent prin sistemul financiar, inclusiv în perioade de dificultăți economice.
Disponibilitatea rapidă a banilor impune în primul rând ca populația și firmele să poată utiliza oricând depozitele lor bancare fie pentru a retrage numerar, fie pentru a efectua plăți prin cont. În România, disponibilitatea depozitelor bancare, esențială pentru îndeplinirea funcției de mijloc de schimb, este asigurată prin legea activității bancare (legea nr. 227/2007) și prin legislația secundară reprezentată de reglementările BNR, care detaliază normele tehnice și prudențiale pe care băncile comerciale trebuie să le respecte. O altă modalitate de asigurare a îndeplinirii prompte a acestei condiții este furnizarea directă de lichidități băncilor comerciale prin operațiunile de piață (open market) efectuate de BNR.[8]
Problema nu este însă doar accesul agenților economici la banii existenți în circulație, ci, de asemenea, creșterea sau scăderea cantității de bani (elasticitatea ofertei de monedă) în funcție de necesarul de bani al economiei. Cu alte cuvinte, în rolul său creator de bani, sistemul bancar trebuie să fie suficient de receptiv la cererea de bani a economiei .
În sistemele bănești contemporane, cantitatea de bani aflată în circulație crește în principal prin creditele pe care băncile comerciale le acordă sectoarelor nebancare ale economiei. Dacă băncile nu pot acorda credite clienților care au nevoie sau au oportunități productive, activitatea economică este împiedicată. Desigur, este important să se evite creșterea excesivă a creditului bancare în perioadele de supraîncălzire a economiei sau pentru finanțarea deficitului bugetului de stat.[9] Rolul cheie al BNR în asigurarea disponibilității creditului bancar în perioadele de recesiune, de natură să prevină contracțiile prociclice ale creditului, care ar putea amplifica crizele economice, se manifestă prin testele de stres (stress tests) pe care le efectuează și prin cerințele de capital aplicate băncilor comerciale.
Un factor important de care depinde eficiența cu care, în funcția lor de mijloc de schimb, banii susțin activitatea economică, este viteza cu care aceștia circulă în economie. Pe scurt, cu cât banii sunt folosiți mai eficient în tranzacții și circulă mai ușor, cu atât activitatea economică este mai puternic susținută.
De exemplu, dacă populația tezaurizează banii fizici (numerarul), aceștia nu mai pot fi folosiți eficient la scara întregii economii. Din acest motiv, este importantă încrederea în banii depuși la bănci, iar BNR urmărește să creeze și să mențină această credință prin amintita reglementare și supraveghere prudențială a activității bancare. Un individ depune bani la o bancă, reintroducându-i astfel în circuitul economic, doar atunci când este convins că îi poate retrage oricând dorește. Dacă indivizii își pierd această siguranță, ei vor păstra numerarul din motive de precauțiune, reducând astfel gradul de folosire a banilor în economie.
O componentă importantă a vitezei de circulație a banilor este fluiditatea plăților fără numerar. Dacă plățile prin cont sunt dificile, costisitoare sau nesigure, banii circulă greu, ceea ce împiedică îndeplinirea eficientă a funcției lor de mijloc de schimb. Ca urmare, activitatea BNR de reglementare și gestionare a sistemelor de plăți, a infrastructurii pieței interbancare și a formelor emergente de bani electronici vizează asigurarea siguranței și eficienței circulației banilor, favorizând totodată inovația în acest domeniu.[10]
Rezultă că funcția banilor de mijloc de schimb cuprinde toate elementele care permit circulația ușoară a banilor în economie: depozite bancare sigure, bănci comerciale capabile să creeze bani prin acordarea de credite economiei, sisteme de plăți eficiente, instituții de garantare a depozitelor și piață interbancară funcțională, astfel încât sistemul bancar să nu se blocheze în caz că apar diverse tipuri de șocuri.
Implicații asupra strategiei de asigurare a stabilității financiare
După cum am arătat, o serie de aspecte ale activității BNR pot fi înțelese prin prisma modului în care aceasta asigură realizarea celor trei funcții definitorii ale banilor. Cadrul respectiv constituie, de asemenea, o perspectivă utilă pentru analiza strategiei BNR de asigurare a stabilității financiare.
Această strategie se bazează pe identificarea timpurie a riscurilor sistemice, pe utilizarea reglementărilor și supravegherii macroprudențiale a sistemului bancar, precum și pe cooperarea cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și guvern (prin Ministerul Finanțelor) în cadrul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM).
De asemenea, BNR elaborează periodic analize și cercetări cu privire la performanța sistemului financiar și formulează propuneri, recomandări sau acțiuni în vederea prevenirii riscurilor sistemice la adresa stabilității financiare. Periodic, ea publică rapoarte asupra stabilității financiare în care se analizează principalele provocări generate de contextul economic și financiar – intern și extern –, precum și riscurile la adresa stabilității financiare identificate în perioada de referință. Evaluarea este completată de oferirea de informații curente cu privire la infrastructurile piețelor, cadrul de reglementare sau politicile macroprudențiale.
Această strategie implică o serie de responsabilități – reglementare, supraveghere, reziliență, monitorizarea permanentă a riscurilor, transparență etc. –, iar atribuțiile respective pot fi înțelese inclusiv ca modalități de creare a condițiilor necesare ca banii să-și îndeplinească funcțiile definitorii. Identificarea riscurilor emergente înseamnă, de fapt, pregătirea sistemului bancar pentru a putea face față șocurilor, astfel încât populația și firmele să nu fie tentate să acumuleze lichidități în timpul unei crize, subminând astfel reciclarea lor în sistemul economic și slăbind rolul banilor ca mijloc de schimb. Menținerea rezilienței băncilor înseamnă crearea siguranței că băncile, instituțiile financiare nebancare, piața financiară și infrastructurile de plăți sprijină populația și firmele, permițând banilor și capitalurilor să circule fără probleme atunci când este necesar. Facilitarea inovației în materie de decontări și plăți urmărește creșterea eficienței tranzacțiilor, ceea ce constituie o manifestare importantă a rolului banilor ca mijloc de schimb.
Având în vedere această interdependență, se pune problema folosirii funcțiilor banilor drept criteriu esențial în conceperea și aplicarea strategiei de stabilitate financiară a BNR. S-ar putea spune că elaborarea și aplicarea acestei strategii este domeniul de activitate al BNR cel mai direct legat de riscurile sau fricțiunile care afectează capacitatea banilor de a funcționa ca mijloc de rezervă, mijloc de măsură a valorii și mijloc de schimb, respectiv de fenomenele care perturbă prestarea în bune condiții a serviciilor bancare și financiare prin care aceste funcții se realizează.
Deși acest cadru nu oferă răspunsuri mecanice la toate problemele ridicate de conceperea strategiei de asigurare a stabilității financiare, el constituie un reper logic pentru evaluarea acestei strategii.
Atacurile la adresa băncilor și încrederea în leu
În acest context, sunt de neînțeles numeroasele discuții publice despre băncile din România din care nu lipsesc accentele populiste, demagogice, anticapitaliste și antioccidentale. Dincolo de pericolele latente, reprezentate de atitudinile subiacente acestor narațiuni, problema majoră este că ele dau naștere unor inițiative legislative periculoase, cum ar fi, de exemplu, așa-numita „lege a dării în plată”, care pot genera un risc sistemic pentru întregul sector bancar și au implicații majore asupra stabilității financiare.[11]
Astfel, o acuzație recentă la adresa băncilor din România este că manipulează dobânda de pe piața interbancară (ROBOR), determinând astfel creșterea costului creditului bancar, reducerea volumului acestuia și, implicit, stagnarea economiei. Această acuzație oficială a fost formulată de o autoritate a statului, Consiliul Concurenței, care a sancționat 10 bănci comerciale cu amenzi record în valoare totală de 3,73 miliarde lei. Iar acuzația și decizia oficială a acestui organ privind coordonarea comportamentului băncilor și trucarea indicelui ROBOR sunt preluate și difuzate masiv de întreaga presă centrală, agențiile de știri și platformele de analiză economico-financiară. Aceasta, în pofida avertismentului BNR că amenzile respective, care reprezintă între 5-7% din veniturile băncilor, ar putea avea consecințe economice și financiare grave, care afectează capacitatea sistemului bancar de a finanța populația și economia națională.[12]
Decizia Consiliului Concurenței a fost criticată extrem de dur de către confederația patronală Concordia, care este una dintre cele mai puternice asociații de afaceri din România. Aceasta a calificat decizia drept poziționată agresiv și populist și a acuzat Consiliul Concurenței că schimbă regulile în timpul jocului.[13]
De asemenea, Asociația Română a Băncilor (ARB) a respins ferm acuzațiile formulate de Consiliul Concurenței și a declarat că băncile sancționate vor utiliza toate căile legale pentru anularea unei decizii pe care o consideră abuzivă, nefondată și injustă.[14]
Rolul băncilor în economie este susținerea activității economice, ceea ce reduce atât probabilitatea, cât și severitatea crizelor financiare. Prin faptul că băncile continuă să acorde credite clienților într-o perioadă de recesiune, precum cea actuală, se asigură continuitatea finanțării activității economice acolo unde și când este cea mai necesară. Din punct de vedere monetar, aceasta înseamnă că masa monetară își menține elasticitatea chiar și sub presiunea exercitată de recesiunea economică, ceea ce este esențial pentru îndeplinirea funcțiile banilor și încrederea în leu.
Acuzațiile la adresa băncilor sunt, deci, extrem de primejdioase. Delegitimarea publică a sistemului bancar și implicit a BNR afectează direct costul creditelor acordate de bănci firmelor și populației, reduce capacitatea statului de a-și finanța deficitul bugetar și diminuează credibilitatea României față de investitori, agenții de rating și parteneri externi. Acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR afectează cadrul de funcționare al pieței interbancare, producând fricțiuni inutile, care diminuează reziliența sectorului bancar și reduc capacitatea acestuia de a susține economia în perioade de recesiune.[15]
Sectorul bancar și, în general, întregul sector financiar sunt dintre cele mai reglementate sectoare ale economiei din motive legate de riscul sistemic și de protecția consumatorilor. În România, reglementarea activității bancare în perioada postcomunistă a început cu câțiva ani înainte de înființarea Consiliului Concurenței.[16] Ea s-a bazat pe ideea că privatizarea băncilor și concurența între ele determină îmbunătățirea serviciilor pe care acestea le prestează economiei „reale”, contribuind astfel la stabilitatea financiară. De la începutul procesului de liberalizare a activității bancare de după căderea comunismului, au avut loc mai multe falimente ale băncilor, ceea ce arată că în acest sector concurența este reală.
Concurența din domeniul bancar este, într-adevăr, importantă, deoarece băncile au un rol primordial în finanțarea activității economice. Băncile trebuie adesea să colaboreze (de exemplu, în efectuarea plăților în maniera arătată), iar acest fapt poate ridica, într-adevăr, probleme legate de concurență. Cu toate acestea, acțiunea autorităților trebuie să se concentreze pe eliminarea dificultăților cu care se confruntă activitatea bancară, nu să creeze alte probleme noi. Aceasta implică înlăturarea barierelor cu care se confruntă finanțarea firmelor care se dezvoltă rapid și a IMM-urilor, care adesea au dificultăți în procurarea capitalului de care au nevoie, deși pot contribui semnificativ la creșterea economică. Depășirea actualei faze de recesiune depinde nu doar de mărimea capitalului disponibil, ci și de eficiența alocării și utilizării acestuia. La nivelul economiei, această politică economică este modalitatea cea mai eficientă de susținere a creșterii economice, deoarece nu doar că face creditul mai accesibil, ci mărește eficiența investițiilor.
Concluzii
Banii îndeplinesc trei funcții definitorii: constituie o rezervă de valoare, permițând populației și firmelor să dețină și să-și exercite puterea de cumpărare în siguranță; sunt un mijloc de măsură a valorii, facilitând exprimarea prețurilor și contractelor într-un etalon stabil; acționează ca un mijloc de schimb, ușurând plățile și fluxurile creditului în economie.
La fel ca alte bănci centrale moderne, BNR are sarcina asigurării și menținerii atât a stabilității monetare, cât și a stabilității financiare. Analiza activității sale prin prisma funcțiilor banilor ajută la înțelegerea rațiunii de a fi a acestei instituții esențiale a statului român, precum și a direcțiilor în care trebuie să se exercite acțiunea sa benefică asupra economiei. Funcțiile banilor constituie o bază naturală pentru acest cadru de analiză.
În acest articol, au fost prezentate câteva exemple de natură să ilustreze modul în care această abordare ajută la înțelegerea problematicii actuale a stabilității financiare și încrederii în leu. Exemplele de mai sus nu sunt singurele posibile, ci au fost alese deoarece permit lărgirea orizontului de cunoaștere al rolului economico-social al BNR.
Pe măsură ce sistemul financiar continuă să evolueze, este probabil să apară mult mai multe exemple de acest gen. Progresele tehnologice, noile forme de bani electronici, schimbările intervenite în procesele de intermediere financiară, rolul tot mai mare al instituțiilor financiare nebancare, precum și evoluțiile care acum nu pot fi prevăzute vor da naștere, cu siguranță, la noi provocări. Problema tuturor factorilor de decizie din România și în primul rând a BNR va fi evaluarea acestor evoluții în funcție de un criteriu riguros, și anume contribuția lor la întărirea sau, dimpotrivă, slăbirea încrederii în leu.
În prezent, banii au intrat într-o nouă perioadă de transformare – era banilor electronici –, care ar putea remodela sectorul financiar-bancar, economia și întreaga societate.
[1]-C. Kirițescu, E. Dobrescu, Moneda. Mică enciclopedie, Editura enciclopedică, București, 1998, p. 256.
[2]-S. Cerna ș.a., Stabilitatea financiară. Probleme teoretice și practice, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008, p. 4.
[3]-Reziliența băncilor reprezintă capacitatea acestora de a rezista, de a se adapta și de a-și reveni în urma unor șocuri economice, geopolitice sau tehnologice majore, fără a-și întrerupe activitatea critică. Aceasta nu se mai limitează doar la soliditatea financiară, ci include acum și o componentă operațională și digitală majoră.
[4]-A se vedea: P. Tulin, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare – 30 de ani în serviciul stabilității financiare, Piața financiară, iulie-august 2006, p. 106-107,
https://www.piatafinanciara.ro/wp-content/uploads/2026/07/EDITIE-SPECIALA-BANCHERI-2026.pdf.
[5]-BNR definește, calculează și publică periodic date cu privire la mai multe agregate monetare, cu ajutorul cărora cuantifică masa monetară în diverse accepțiuni ale termenului. Aceste agregate monetare, similare cu cele utilizate în alte țări, constituie definiții oficiale ale banilor. A se vedea: S. Cerna, Economie monetară, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2009, p. 151-156; https://www.bnr.ro/25672-2026-07-23-indicatori-monetari-iunie-2026
[6]-S. Cerna, Metamorfozele banilor: cauze și efecte. Banii electronici, în vol.: I. M. Oehler-Șincai, (coord.), Sistemul internațional de plăți în era banilor electronici, Editura Universitară, București, 2024.
[7]-Recent, Banca Centrala Europeană a lansat proiectul pilot privind euro digital. România nu este membră a Uniunii Economice și Monetare și, deci, nu va beneficia de avantajele euro digital. Țara noastră a amânat în repetate rânduri adoptarea euro, iar în ultimul timp s-a îndepărtat de îndeplinirea criteriilor necesare în acest scop.
[8]-Operațiunile open market sunt acele operațiuni prin care banca centrală cumpără și vinde titluri de stat de la băncile comerciale și de la alți participanți la piața interbancară. A se vedea: S. Cerna, Politica monetară, Editura Academiei Române, București, 2014, p. 386-390.
[9]-C. Borio, On money, debt, trust and central banking, BIS Working Papers , No 763, 2019.
[10]-România a înregistrat unele progrese în îmbunătățirea infrastructurilor de plăți. Plățile instantanee fac parte din ce în ce mai mult din viața de zi cu zi. Mai mult, cooperarea public-privată, cum ar fi proiectul RoPay, a demonstrat că pot exista inovații practice, care să aducă beneficii utilizatorilor. A se vedea: C. Marinescu, CEE Annual Payments Forum – Resilience and Financial Sustainability, https://cosmin-marinescu.ro/cee-annual-payments-forum-resilience-and-financial-sustainability/
[11]-S. Cerna, 19. Băncile: ”fabrici” de monedă, nu de capital, Ziarul Financiar, 25.10.2016,
https://www.researchgate.net/publication/309427383_BANCILE_FABRICI_DE_MONEDA_NU_DE_CAPITAL
[12]-https://www.bnr.ro/25568-2026-06-11-clarificari-necesare-in-legatura-cu-decizia-consiliului-concurentei
[13]-https://concordia.ro/resurse/comunicate-de-presa/confederatia-patronala-concordia-isi-exprima-ingrijorarea-in-raport-cu-reactiile-recente-ale-consiliului-concurentei-fata-de-sistemul-bancar/
[14]-https://www.arb.ro/scrisoare-deschisa-din-partea-sectorului-financiar-bancar-din-romania/
[15]-Pentru o prezentare mai amplă a organizării și funcționării pieței interbancare (monetare), a se vedea lucrarea autorului: Piața monetară pe înțelesul tuturor, Piața financiară, Nr. 05 (366)/MAI 2026, p. 32-35,
[16]-Noile legi bancare au apărut în anul 1991. A se vedea: Simpozionul anual de istorie și civilizație bancară „Cristian Popișteanu” – ediția a XXXIV-a. Anul 1991 la Banca Națională a României. 35 de ani de la adoptarea noilor legi bancare, https://www.bnr.ro/25420-2026-04-22-simpozionul-cristian-popisteanu-editia-xxxiv.
