Blocaj între PSD și PNL: va ajunge România la un guvern minoritar?

Privind la rece configurația actuală, ceea ce se conturează este o criză de distribuție a puterii, de natură să limiteze opțiunile de soluționare până la punctul în care guvernarea devine posibilă doar în forme imperfecte, transmite, într-o opinie pentru Contributors.ro, avocatul Sorin Adrian Predescu.

Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură a produs o criză de arhitectură parlamentară. Guvernul a fost demis după ce moțiunea susținută de PSD și AUR a trecut cu 281 de voturi pentru, peste pragul necesar de 233.

Paradoxul momentului este că PSD, deși a declanșat această criză politică și a contribuit decisiv la căderea guvernului, nu își asumă public o schimbare de orientare strategică a României. Dimpotrivă, PSD vrea să rămână în zona pro-europeană și exclude, cel puțin formal și pentru moment, o formulă de guvernare cu AUR.

Aceasta înseamnă că ne aflăm, în esență, în fața unei crize de putere, o criză care vizează distribuția autorității în interiorul coaliției de guvernare și prin care PSD caută o repoziționare în centrul deciziei executive. Miza PSD este preluarea controlului asupra regulilor jocului politic.

Președintele Nicușor Dan a fixat public limita acestui joc, afirmând că România trebuie să își păstreze direcția pro-occidentală. Această poziție are efectul unui „cordon sanitar” împotriva AUR (termen folosit în limbaj politic european, care desemnează regula prin care partidele mainstream refuză să coopereze cu formațiuni considerate extremiste).

În același timp, PNL și USR au formulat propriile condiții, încă dinaintea votului asupra moțiunii de cenzură. Ambele partide au transmis că, dacă PSD declanșează criza, nici PNL, nici USR nu vor mai face o coaliție de guvernare cu PSD.

Chestiunea pare ireconciliabilă, dar situații de acest tip au mai existat în democrațiile parlamentare occidentale. Un exemplu relevant este Suedia, unde, după alegerile din 2018, nu s-a putut forma o majoritate stabilă din cauza excluderilor reciproce dintre partide. În urma unor negocieri prelungite, s-a format guvernul Löfven II (2019–2021), un guvern minoritar al social-democraților și verzilor, care a funcționat pe baza unui acord de susținere parlamentară (așa-numitul „January Agreement”).

În România de astăzi, situația pare asemănătoare:

• PSD cere un guvern majoritar sau, în lipsa acestuia, este dispus să treacă în opoziție;

Nota Bene: Pentru moment, PSD are toate motivele să înceapă negocierile cerând un guvern majoritar. Aceasta este o poziție de forță, firească în contextul succesului răsunător al moțiunii de cenzură.

• PNL și USR refuză reluarea guvernării împreună cu PSD;
• Președintele Nicușor Dan exclude o formulă care ar implica AUR; iar
• UDMR privește cu rezerve ideea unui guvern minoritar, chiar dacă admite că alternativele sunt limitate.

Rezultatul este îngustarea drastică a opțiunilor: dacă toate aceste poziții sunt menținute, singurele formule rămase în picioare sunt, în mod inevitabil, guvernele minoritare.

Astfel, logica guvernului minoritar va fi susținerea unui cabinet care nu are majoritate proprie, printr-un acord explicit sau tacit al partidelor care nu doresc să predea inițiativa politică către AUR.

Este important rolul Președintelui Nicușor Dan, care va trebui să medieze între toate aceste partide, astfel încât unul sau mai multe dintre acestea să accepte susținerea, fie și limitată, a unui guvern minoritar.

Momentul este unul de echilibru negativ: nu știm încă cine poate guverna, dar știm destul de clar cine nu poate guverna cu cine. Din această situație va rezulta, posibil, un guvern minoritar.