vineri, noiembrie 20, 2026

Reîntoarcerea religiei: o ipoteză

Se vor întoarce religiile, inclusiv în forme instituționalizate, cu o forță pe care mulți au crezut-o pierdută.

Când spun mulți, mă refer mai ales la cei care confundă religia cu formele ei culturale și care, văzând că secolul 21 și-a pierdut interesul pentru discursul tradițional al religiei, își închipuie că a abandonat și întrebările ei. Culturile, da, ele pot rămâne în urma vremurilor. Religiozitatea, niciodată.

Dar religiozitatea nu este încă religie. Religiozitatea ține de dispoziția omului pe când religia îi cere să răspundă unei ordini pe care n-a inventat-o el. Regulile, ierarhiile și ritualurile leagă biografiile individuale de o istorie care le precedă și le supraviețuiește. Religia nu este, atunci, doar ceea ce simți în raport cu transcendența, ci și ceea ce primești și ai de transmis; e vorba de acel „lanț al memoriei” despre care vorbea, acum vreo trei decenii, socioloaga franceză Danièle Hervieu-Léger.

Am discutat în texte mai tehnice aceste distincții. Pentru textul de față e suficient să reținem un lucru: pentru a organiza religios un secol este însă nevoie de instituții și de forme comunitare capabile să păstreze, să fidelizeze și să transmită. Sentimentul religios, pe de altă parte, se poate schimba într-o după-amiază. Spiritualitățile sunt croite pe psihologia și afinitățile omului. Niște colecții personale de revelații nu oferă garanția că altcineva, în afară de tine, va dori să le moștenească. Ceea ce este croit exclusiv pe măsura unei vieți riscă să dispară odată cu ea.

Am făcut distincția dintre religie și religiozitate ca să nu rămână termeni neclarificați, dar nu această distincție mă preocupă în acest text, ci o ipoteză despre viitor: cred că această eră a tehnologiilor va favoriza întoarcerea religiilor în formele lor instituționalizate; că acestea, deci, nu se vor întoarce ca să țină piept tehnologiilor, ci pentru a le împlini.

De ce cred asta?

Mai întâi, fiindcă proliferarea tehnologiilor înseamnă proliferarea gândirii magice. Nu confund nicio clipă magia cu religia: prima vrea să pună puteri extraordinare în slujba voinței umane, a doua, dimpotrivă, interpelează ființa umană, îi cere să răspundă unei voințe extraordinare care nu îi aparține. Familiaritatea cu extraordinarul nu înseamnă, așadar, mai multă credință religioasă. Dar nici dezvrăjire. Și ideea importantă pentru argumentul meu este asta: progresul tehnologic nu numai că nu dezvrăjește lumea, dar îi oferă încă și mai multă plauzibilitate. Imaginarul magic îi întoarce practic tehnologiei serviciul: îi oferă o pleiadă de ambiții.

Atât magia cât și tehnologia se hrănesc din dorința de a supune realitatea voinței umane, de a produce niște efecte prin aplicarea unor formule precise. Succesele tehnologice îi îndreptățesc pe mulți să spere că orice năzuință își va primi, mai devreme sau mai târziu, soluția tehnică potrivită.

Un exemplu. Săptămâna trecută, copiii mei se uitau la faimosul clip în care o mașină zbura. Spre uimirea mea, se uitau fără strop de uimire. Ceea ce generației mele îi pare o ruptură în ordinea lucrurilor este, pentru noile generații, încă un truc pe care oamenii au învățat să-l execute.

Ar mai fi aici un aspect important pe care mulți îl ignoră. Această disponibilitate de a crede că aproape totul e posibil nu ne privește doar pe noi, bieți ignoranți într-ale dezvoltării inteligențelor artificiale și ingineriei aeronautice, ci chiar pe cei care le construiesc. Inventatorii de lumi noi sunt riguroși în privința mijloacelor și vizionari până la misticism în privința scopurilor. Nu dau nume, ca să nu politizez inutil acest text. Important e să reținem faptul că într-o minte excepțională coexistă calculul exact și promisiunea fără limite; iar ceea ce trebuie să înțelegem e că, în procesele creative, precizia procedeelor nu presupune absolut niciodată modestia credințelor, dimpotrivă. Doar niște ambiții nemăsurate pot susține entuziasmul, răbdarea și tenacitatea necesare unor demersuri incredibil de minuțioase.

Așadar, imaginarul magic îi împrumută tehnologiei ambițiile cele mai teribile: omnisciența, ubicuitatea, nemurirea; iar tehnologia îl confirmă din plin aducând în realitate fragmente tot mai însemnate din ceea ce s-a imaginat. Saltul de la „am reușit cutare lucru” la „vom putea orice” nu e doar plauzibil, ci are și o extraordinară forță de convingere. Prin invențiile tehnologice și prin felul în care aceste invenții le sunt prezentate publicurilor acești creatori de lumi noi fac o veritabilă educație a așteptărilor celor mulți. Deși mecanismele tehnologice nu sunt ele însele magice, așteptarea manifestării unor puteri nelimitate în realitatea cotidiană ține deja de gândirea comună a noilor generații.

Atenție însă. Asta nu transformă tehnologia în religie și nici nu dovedește, de la sine, că religiile revin; face însă greu de susținut lucrul pe care încă îl auzi extrem de des, anume că lumea tehnologică ar fi, prin natura ei, ostilă religiosului. Căci asta este pur și simplu fals. O civilizație care își propune să învingă moartea nu a abandonat marile și străvechile întrebări ale omenirii și nici marile promisiuni; a început să le finanțeze. De aceea lumea nu se dezvrăjește.

Rămâne însă întrebarea de la care a pornit textul: de ce ar favoriza acest mediu revenirea religiilor în forme instituționalizate și nu doar ca spiritualități volatile?

Ca să răspundem, mergem mai departe. Tehnologiile nu înmulțesc doar prilejurile de a ne exersa gândirea magică, ci și – foarte important – disputele privind scopurile în care folosim aceste tehnologii. Abundența mijloacelor tehnologice nu produce de la sine scopuri comune, dar face problema scopurilor stringentă și extrem de tensionată la nivel public.

O civilizație poate cădea de acord asupra celor imposibile; cele posibile sunt, însă, motiv permanent de dezbinare. Câtă vreme nu putem, dezacordul nu ne costă nimic; dar când putem, trebuie să alegem. Întrebarea „cum?” apare tot mai rar în discursul public, dar „pentru ce?” și mai ales „în numele cui?” tot mai des.

Un scop nu devine comun doar fiindcă îi punem un hashtag în față sau fiindcă un algoritm îl declară optim. Îi trebuie o autoritate care să-l transforme din preferință în obligație: ceva pentru care oamenii acceptă să muncească, să se sacrifice, să răspundă unii pentru alții. Inteligența artificială ne ajută să facem o treabă mai repede și mai bine; performanța sa, însă, nu-i conferă legitimitatea de a ne cere sacrificii. IA-ul știe să facă o treabă, nu să îndreptățească vreun scop.

Aici, cred eu, se deschide un loc pentru instituții, nu doar pentru credințe personale. O convingere personală poate orienta viața unui om; un scop comun însă leagă vieți între ele și generații unele de altele. Apoi apar riturile, memoria, obligațiile care supraviețuiesc capriciilor și fluctuațiilor de entuziasm. Religiile nu sunt singurele capabile să mobilizeze astfel de scopuri comune, dar au îndelungata experiență de a transforma credințe fluctuante în apartenențe și apartenențe în datorie sfântă.

Atunci religiile nu ar reveni, în această ipoteză, ca să frâneze lumea nouă, ci ca să o consacre. Nu în sensul de a declara sacru tot ce devine posibil, ci de a distinge, în mulțimea posibilităților, ceea ce merită slujit și ceea ce trebuie refuzat. Să adune indivizii alienați în fraternități și cluburi și comunități de obligații reciproce și să dea timpului eliberat de muncă alt conținut decât divertismentul, un conținut cu sens.

Dacă tehnologia sporește puterea, religia ar putea pretinde din nou autoritatea de a-i da o misiune și de a înscrie viața fiecăruia într-o istorie care nu începe și nu se sfârșește cu el însuși.

În fine, un al treilea argument privește chiar „resursa umană” de care noua lume are nevoie (plus instituțiile capabile să formeze această resursă). Citeam ieri despre unul dintre paradoxurile noii AI economy: vrea seniori, nu începători. Vrea, adică, oameni cu discernământ, relații robuste și gusturi deja formate, care pot deosebi un răspuns plauzibil și nuanțat de unul doar informat, pot obține încrederea celorlalți (pe care competența singură n-are cum s-o câștige vreodată) și își pot asuma decizii pe care niciun algoritm nu le poate asuma.

Problema e însă că, între timp, s-au desființat treptele pe care maturii cu experiență au apucat să urce ca să devină ceea ce sunt azi. Altfel spus, lumea de azi cere tot mai multă maturitate după ce a desființat tocmai condițiile maturizării! Pe piața muncii viitorului sunt cerute, pare-se, însușiri pe care nu mai ai unde să le înveți și să le cultivi. Cine mai are autoritatea să le transmită? Universitatea? Școala în general? Să fim serioși…

Cine te învață ce merită admirat? Cui îi recunoști dreptul de a-ți cere un sacrificiu? În numele a ce spui NU cu toate că îți stă în putere? În numele a ce spui DA cu toate că te încurcă enorm?

Vă dați seama că instituțiile capabile să formeze caractere, forme de discernământ și loialități vor dobândi o putere și un prestigiu ieșite din comun?

De aceea vorbeam de un posibil reviriment instituțional al religiilor. Ele ar oferi ceea ce nici competența tehnică, nici accesul la informații nu pot asigura: comunități durabile în care oamenii învață să admire, să se oblige unii față de alții, să aibă încredere în ceilalți și să devină la rândul lor demni de încredere. Sigur că nu orice comunitate religioasă reușește asta. Dar cele care vor reuși nu vor oferi doar un refugiu psihologic, ci vor forma oamenii de care noua lume are nevoie pentru a supraviețui.

Cele trei aspecte pe care le-am schițat în acest text se întâlnesc, sper, aici: tehnologia poate alimenta imaginarul magic, fără să întemeieze o religie, poate înmulți mijloacele, fără să legitimeze scopurile, poate spori capacitățile oamenilor, fără să le formeze caracterul. Religia instituționalizată ar putea reveni tocmai fiindcă promite să lege ceea ce puterea tehnică lasă dezlegat: sensul, obligația și comunitatea.

Dacă tehnologia construiește organele unei vieți colective noi, religiile ar fi sângele care circulă prin ele: apartenență, speranță, sacrificiu, datorie, interdicție șamd. Nu există însă nicio garanție că întâlnirea asta va fi blândă sau benignă. Fiindcă aceeași infrastructură care cultivă încrederea ar putea organiza extrem de eficient supunerea. Religiile pot legitima scopurile celor a căror putere este amplificată de tehnologie; pot însă consacra și refuzul celorlalți.

Departe de mine gândul de a susține că fiecare progres tehnologic va umple câte o biserică. Religiile nu au drept scop administrarea acestei lumi, ci deschiderea ei către ceea ce o depășește. Dar instituțiile lor lucrează în istorie și, în timp ce vorbesc despre mântuire, dau formă vieții împreună. Susțin că proliferarea tehnologiei poate spori tocmai nevoia de ceea ce aceste instituții pot oferi în ordinea politică, socială și morală: motive de a trăi împreună și forme prin care aceste motive să dureze.

Miza, deci, nu este dacă și IA-ul va avea nevoie de un Dumnezeu. Miza este cine va putea vorbi în numele a ceva mai înalt decât inteligența, într-o lume în care inteligența devine o utilitate printre altele. Cei care construiesc noile mașini vor avea un cuvânt greu de spus. Dar puterea de a le construi nu le conferă, de la sine, autoritatea de a hotărî căror scopuri trebuie să le slujească. Cu cât crește puterea de a face imposibilul, cu atât mai disputată devine autoritatea de a răspunde la întrebarea: în numele cui?

Distribuie acest articol

74 COMENTARII

  1. Nimeni nu știe ce va fi. Cert e că schimbările se succed cu o repeziciune pe care psihicul o metabolizează deficitar, iar asta e o vulnerabilitate suplimentară aceleia naturale. Proliferează confuzii, ceea ce îngreunează accesul la sens, fie acesta parțial. Orice instituționalizare, nu doar a religiei e relativă, aprioric discutabilă, vulnerabilă ea însăși, în contextul cronicizat al alienării/atomizării. Dezvrăjirea modernă a lumii nu a fost o iluzie, iar mărirea și decăderea ideologiilor arată exact dificultatea înlocuirii spiritualităților consacrate cu înlocuitori, îndoielnici by default. Noțiunile îmbibate cu spiritualitate suferă ele însele dizlocări semantice și sintactice, astfel încât grile tradiționale sunt adecvate parțial, în cel mai bun caz. Magia din spatele tehnicii e reală, iar magia este formă de putere; când puterea se concentrează exponențial, nu e bine, în general și în particular. Nu ne rămâne decât să sperăm.

  2. Religia are avantajul enorm că poate promite orice fără ca ne-onorarea promisiunii să fie amendată în vreun fel. Onorarea promisiunii poate fi la infinit pasată în viitorul care stă mereu să vină. Atâta timp cât omul este funciarmente neajutorat și conștient de asta religia va fi escrocheria perfectă. Se ne gândim, totuși: să vinzi mereu ceea ce de fapt tu nu ai, în timp ce primești la schimb lucruri concrete, de regulă cash flow. Cred că oamenii vor termina cu religia și vor vrea să-și fie ei înșiși pentru ei divinitatea care le lipsește dureros. Nu către asta ne împinge tehnologia? Tehnologia este cea care poate face ceea ce religia doar promite, fără să facă. Tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu, nu îl promovează. Surprinsă în acest fel religia se va prăbuși. „Și prăbușirea ei va fi mare”, da.

    • “This is the place of my song-dream, the place the music played to me,” whispered the Rat, as if in a trance. “Here, in this holy place, here if anywhere, surely we shall find Him!”

      Then suddenly the Mole felt a great Awe fall upon him, an awe that turned his muscles to water, bowed his head, and rooted his feet to the ground. It was no panic terror—indeed he felt wonderfully at peace and happy—but it was an awe that smote and held him and, without seeing, he knew it could only mean that some august Presence was very, very near. With difficulty he turned to look for his friend and saw him at his side cowed, stricken, and trembling violently. And still there was utter silence in the populous bird-haunted branches around them; and still the light grew and grew.

      Perhaps he would never have dared to raise his eyes, but that, though the piping was now hushed, the call and the summons seemed still dominant and imperious. He might not refuse, were Death himself waiting to strike him instantly, once he had looked with mortal eye on things rightly kept hidden. Trembling he obeyed, and raised his humble head; and then, in that utter clearness of the imminent dawn, while Nature, flushed with fullness of incredible colour, seemed to hold her breath for the event, he looked in the very eyes of the Friend and Helper; saw the backward sweep of the curved horns, gleaming in the growing daylight; saw the stern, hooked nose between the kindly eyes that were looking down on them humourously, while the bearded mouth broke into a half-smile at the corners; saw the rippling muscles on the arm that lay across the broad chest, the long supple hand still holding the pan-pipes only just fallen away from the parted lips; saw the splendid curves of the shaggy limbs disposed in majestic ease on the sward; saw, last of all, nestling between his very hooves, sleeping soundly in entire peace and contentment, the little, round, podgy, childish form of the baby otter. All this he saw, for one moment breathless and intense, vivid on the morning sky; and still, as he looked, he lived; and still, as he lived, he wondered.

      “Rat!” he found breath to whisper, shaking. “Are you afraid?”

      “Afraid?” murmured the Rat, his eyes shining with unutterable love. “Afraid! Of Him? O, never, never! And yet—and yet—O, Mole, I am afraid!”

      Then the two animals, crouching to the earth, bowed their heads and did worship.

      Sudden and magnificent, the sun’s broad golden disc showed itself over the horizon facing them; and the first rays, shooting across the level water-meadows, took the animals full in the eyes and dazzled them. When they were able to look once more, the Vision had vanished, and the air was full of the carol of birds that hailed the dawn.

      As they stared blankly in dumb misery deepening as they slowly realised all they had seen and all they had lost, a capricious little breeze, dancing up from the surface of the water, tossed the aspens, shook the dewy roses and blew lightly and caressingly in their faces; and with its soft touch came instant oblivion. For this is the last best gift that the kindly demi-god is careful to bestow on those to whom he has revealed himself in their helping: the gift of forgetfulness. Lest the awful remembrance should remain and grow, and overshadow mirth and pleasure, and the great haunting memory should spoil all the after-lives of little animals helped out of difficulties, in order that they should be happy and lighthearted as before.

      Kenneth Grahame – The wind in the Willows – https://www.gutenberg.org/cache/epub/289/pg289-images.html#chap07

    • Tratarea religiei ca pe un furnizor de servicii care „nu livrează” e o critică destul de slăbuță deși, recunosc, extrem de frecventă. Religia nu promite rezolvarea problemelor pe lumea asta (inegalități, probleme sociale etc). Ăsta este apanajul religiilor politice, al religiilor secularizate.
      Cât despre înlocuirea divinității prin tehnologie, eșecul promisiunilor transumaniste este tot mai vizibil și înregistrat ca atare în Digital Death Studies (cel puțin). Nemurirea digitală și deadbots sunt tot mai controversați, nici vorbă să fie victorii asupra morții, ci simulări care fac mai mult rău decât bine travaliului doliului. Nu dau detalii aici, spun doar că tehnologia poate stoca datele mortului, dar nu poate conserva existența lui. Apar aici niște piedici nu doar psihoemoțonale, dar și de etică, plus cele tehnice legate de degradarea deadbot-ului în timp.
      A pretinde că tehnica suplinește religia înseamnă a confunda mijlocul cu scopul. E fix confuzia dintre religie și magie. Tehnologia ne oferă, da, o putere exponențială, dar nu știe să răspundă la întrebările referitoare la legitimitatea utilizării ei.

      • Mulțumesc pentru răspuns, dna Adela Toplean. Îndrăznesc să rămân la opinia mea, anume că religia promite chiar totul. De asemenea, mi se pare evident că tehnologia a devenit demult, ba, chiar de la nașterea ei, un concurent al religiei. De altfel, este un fapt istoric că explozia științei este simultană cu prăbușirea religiei. În povestea lui Iisus Cristos ni se spune că El a deschis ochii orbilor, a vindecat paralitici, a înviat morți. Prin urmare vă înșelați când spuneți că religia nu promite ceea ce spuneți că nu promite. Dacă – Doamne ferește! – ați avea o problemă cu ochii v-ați duce la oftalmolog sau la…religie? Asta înseamnă prăbușirea religiei în fața tehnologiei, anume că atunci când avem o problemă nu mai luăm calea bisericii, ci altă cale.

  3. E un efort pozitiv.
    Un studiu din anii ’60 arata ca in tarile in curs de dezvoltare studentii la inginerii erau ateisti convinsi, iar umanisti mai degraba religiosi. (In tarile dezvoltate viceversa.)
    Fenomenul se poate schimba. Functie de timp., loc, moravuri si comportamentul elitelor politicio/religioase.
    Dar daca se utilizeaza religia in politica, pentru a atragfe voturi si a face noi robi, fenomenul va esua.
    N.B. Crtestinismul este, IN PRIMUL RIND, DECALOGUL!
    E de laudat efortul dvs. Continuati!

    • Mulțumesc pentru comentariu. Aș zice totuși că decalogul nu e chiar specificul creștinismului :) Credința în Hristos, în moartea și în învierea Sa este. Adeziunea la un cod moral e destul de răspândită (și nu doar în tradiția iudaică).

  4. Mi se pare cel puțin discutabil să crezi că Revoluția Tehnologică va impune creșterea credințelor religioase. Istoria omenirii spune invers: orice Revoluție Industrială a schimbat profund societatea, statele, culturile și religiile.
    Și, în definitiv, ce Zeu va reprezenta noile credințe ale noii Revoluții Tehnologice? Un Admin de Server atotputernic care va controla întreaga Omenire și la care ne vom închina înspăimântați? Brrr!
    Cred că este o manipulare premeditată. Nu poate exista o Religie rezultată din Algoritmi.
    Până una-alta să scoatem religia din școli.

    • Nu trăim „orice” revoluție industrială; particularitatea AI este că automatizează capacități cognitive și reactivează ambiții precum omnisciența și depășirea morții. Ipoteza textului privește rolul instituțiilor religioase într-o lume în care puterea tehnică sporește fără să producă, prin ea însăși, scopuri legitime, nu fabricarea unei religii prin algoritmi.

  5. Spre Dumnezeu te indrepti avand in subliminal supravietuirea. Inalta tehnologizare este posibila atunci cand supravietuirea este garantata. Garantarea supravietuirii slabeste in timp vigilenta instinctuala a acesteia si permite inradacinarea unui nou instinct, acela al „supervietuirii”. Desi fiecare vine sa satisfaca o esenta distincta a structurii individului si, desi par ca se departeaza unul de altul, ambele ocupa acelasi areal psihologic, cel al „stabilitatii”. O religie a „supervietuirii” va prinde contur atunci cand supravietuirea ca instinct primar se va fi diluat demult in permanenta si siguranta „noului instinct”. Pana una-alta cele doua par ca coabiteaza si convin asupra ideii de Idol ca etapa preliminara in drumul de intoarcere la Dumnezeu.

    • Siguranța ne poate elibera de grija supraviețuirii fizice (până la proba contrariue), nu și de întrebarea pentru ce merită să trăim.

    • nu, n-am zis asta în text. Evoluția mijloacelor schimbă ce putem face, religia pune în discuție ce merită făcut și în numele cui.

  6. „însușiri pe care nu mai ai unde să le înveți și să le cultivi”
    Le înveţi pe cont propriu, natural. Le înveţi în timp ce evoluezi ca om.
    Nu ai nevoie de instituții ghidatoare fiindcă acele instituţii au fost întemeiate în trecut şi poartă pecetea lui.

    • „Pe cont propriu” nu înseamnă „de la sine”. Discernământul și caracterul nu cresc odată cu vârsta, se formează prin relații, exemple și exigențe. Naturalul n-are nimic de-a face cu șlefuirea caracterului.

  7. ipoteza/concluzie/demonstratie, constructie/deconstructie/reconstructie. unde sintem? daca wage led growth, politrucu i indispensabil, justitia judeca si prostul institutionalizat conduce (Dumnezeu pe pamint), unde sa ne ntoarcem? big bang ul ne a spus de unde venim, economia duduie, lefurile si salariile sint actualizate n timp real in functie de inflatia atent controlata de eminentele cenusii ale bancii centrale (ecb) /nationale (isarescu bnr), sintem cunoscuti pe feisbuc, conectati pe linkedin, informati de tiktok si canale/presa libera (sponsorizata de insasi democratia pe pamint), asigurati de viata (ba si de moarte)/calamitati (naturale, bacteriale, virusale), de ce sa ne ntoarcem in gaura neagra mica cit virful acului (asta ca sa aveti o referinta, de fapt e invizibila/inodora/incolora si cu energie maxima)? am derapat desigur, cum a derapat si „reprezentarea”. nu poti fi reprezentat de hoti, analfabeti de profesie, „scoliti” in securism/interes national si grande ecole administrative(!). de ce si a pierdut Europa oamenii? de ce Europa (cu citeva exceptii) a pierdut si avansul cultural, nu doar al industriei ? (despre cel al technologiilor inalte nu mai vorbim)

    • Nu sunt sigură că înțeleg tot ce ați scris în comentariu, dar rețin întrebarea despre Europa. Pierderea avansului ei ar putea încuraja și reveniri la credință, iar creșterea convertirilor din Franța e un indiciu (nu spun că e dovada acestei legături). Nu vorbesc nicio clipă despre întoarcerea în trecut; ați citit articolul despre tradiție? https://www.contributors.ro/despre-traditie-si-nationalism/

      • ne nastem religiosi? convingere ferma sau utilitara? codurile informationale ce sustin lumea vie sint cele primare (basic instincts – supravietuire). codurile mostenite genetic se suprapun peste acestea (personalizate, culturale – fac diferenta). asa s au nascut comunitati/grupuri de indivizi cu comportamente asemanatoare. amish (populatia) se deosebeste de cea originala (a continuat in alt spatiu geographic). bancarizare, asigurare, credit ipotecar, expert imobiliar, financializare, marketizare, wage led growth, speciali, antreprenori de stat (oxymoron) mufati la buget, etc. din anii 90 pina prin 2010 (aderarea la ue si furtuna n balcani cu bani ieftini/tipariti) era vai de capul lor (le ghioraiau matele si miroseau a prosti de la distanta), acum umbla n limuzine cu patek philippe uri la mina, fulare burberry (duhnesc si mai rau, jeg diluat de versace) si caviar (nu praz) in diplomat (makes sense my gibberish ?!)

  8. Un text despre religie foarte reflexiv si bogat in ipoteze. Probabil ca este si un exercitiu profesional intr-o anumita masura, citind pe site ca sunteti cercetatoare in Studiile mortii. Acest subiect misterios si incitant ma tentase, cand eram mai june, sa fac o teza de doctorat in thanatologie! Dupa parerea mea, uitandu-ma in urma, religia nu a plecat niciodata, nicaieri, deci nu are de unde sa se reintoarca. Chiar si in comunismul ateizant, religia a avut o continuitate ascunsa. Poate ca ideea de “reintoarcere” se refera la acea perioada negationista, fara Dumnezeu, cand crestinismul a fost persecutat politic si a avut un recul semnificativ, dar celelalte doua principale religii monoteiste nu au inregistrat niciun fel de caderi in statele lor de referinta.

    E adevarat ca scriitorul francez André Malraux a spus o fraza celebra: „Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc”. Dar Malraux nu si-a explicat fraza, care si ea continea ideea implicita de reintoarcere ultimativa, ca o ultima sansa de supravietuire. Ideea de reintoarcere poate fi interpretata in multe sensuri. Ar putea fi o reactie existentiala generala – incluzand si capitalismul – la fenomenul de instrainare a individului si societatii. Alienarea a luat locul religiei, a adus in societate toate relele posibile, iesite parca din cutia Pandorei. Acest lucru l-au sesizat si ultimii comunisti est-europeni, care in disperare de cauza au abolit ateismul si au permis preotilor sa iasa cu icoanele in strada in timpul ultimului presedinte sovietic, Mihail Gorbaciov. A fost un soc emo si imago, dar era prea tarziu. Or se poate derapa in cealalta extrema, marii potentati tehnologici de IA, care se cred “dumnezei”, sa aboleasca laicitatea si sa proclame “teocratia” IA!

    Foarte probabil ne paste aceasta din urma primejdie, a Religiei Inteligentei Artificiale (RIA), in care marii preoti sunt sefii gigantilor tehnologici (Big Tech), marii creatori de Inteligenta Artificiala (IA). Ii auzim deja cum ne panicheaza, aproape ritualic, cu apocalipsele IA si fac marketing, in cel mai pur stil al celor mai buni agenti de vanzari, sa le cumparam modelele generative, pentru profitul lor personal si mantuirea noastra digitala! Ce lipseste fundamental acestei noi si monstruoase RIA sunt exact cele propovaduite de sfantul apostol Pavel in Noul Testament: „Acum, deci, rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13). Ce vad acum, cand scriu – si nu stiu cum sa comentez, am nevoie de ajutor! – sunt imagini cu preoți catolici chemati de presedintele american Donald Trump in Biroul Oval, pentru rugaciuni care sa-l ajute in campania electorala pentru alegerile midterm, din 3 noiembrie.

    • așa e, religia n-a dispărut, iar eu în textul ăsta prin revenire înțeleg recâștigarea autorității instituționale și a capacității de a orienta viața comună, nu vb despre reapariția credinței după o absență.
      În privința AI, aș distinge religia de sacralizarea puterii…

  9. Sfântul Pavel a făcut accesibil creștinismul ne-evreilor. Va fi nevoie de un nou Sfântul Pavel, care să facă accesibilă comunitatea religioasă cu toate binefacerile unei asemenea apartenențe și ateilor.
    Nevoia de apartenență este universală, independentă de credința în Dumnezeu. Religia oferă beneficii majore, care nu țin neapărat de teologie:
    Sprijin emoțional și social în momente de criză (boală, doliu).
    Ritualuri de trecere clare și pline de semnificație (naștere, căsătorie, moarte).
    Spațiu de reflecție morală și ghidaj etic.
    O comunitate intergenerațională, un antidot puternic împotriva singurătății moderne. (text redactat cu ajutorul inteligenței artificiale)

    • Aveți dreptate, nevoia de apartenență nu presupune credința în Dzeu, iar comunitățile religioase pot oferi mult și celor care nu cred. Aș păstra însă o distincție f importantă: cea dintre binefacerile religiei și menirea ei. În creștinism, grija pentru viața aceasta decurge dintr-o promisiune care o depășește. N-a fost niciodată vorba doar de răspunsuri la nevoile noastre, ci și de o schimbare a felului în care le înțelegem. De unde ar și decurge buna înțelegere, înțelepciunea etc.

  10. Am respectat unele obligații sociale privind religia ortodoxă, dar nu am simțit niciodată vreo chemare religioasă. Doar pe aceea a genului SF (literar, cinematografic, plastic etc.), și asta de la 4 ani (în familie, ai mei mi-au citit de la 3 ani până la 8 ani). N-am avut nicio înclinație spre matematică, dar „vraja” științelor pozitiviste mă atrăgea ca un magnet, precum și medicina minții (via SF, desigur). Totuși, tărâmul acestora îmi rămânea, în profunzime, interzis, din cauza matematicii. Însă desființarea facultăților de psihologie (1977) m-a obligat să-mi schimb profilul de mândru absolvent al secției umaniste în cel al unui umil absolvent (cu chiu, cu vai) al „secției realiste” de acasă. Așa am devenit psihiatru. Și am înțeles că mintea omenească e mult mai complicată decât credeam. Și mult mai vulnerabilă. Acum, trecut de vârsta pensionării, rămân la ideea că mai repede va fi convertit un ateu la o religie decât un religios la ateism. Pentru că ateul își pune întrebări, socotește, se îndoiește, cere păreri, confruntă argumente; un credincios – NICIODATĂ: el ȘTIE!

    • Sunteti sigur? Uitati-va doar cati comentatori de aici sunt convinsi, fara nici o urma de indoiala, ca pre-modernii credeau ca pamantul e plat.

      • Tocmai mi-ați deschis un subiect de… dizertație. Vorbiți de convingerea contemporanilor despre ce credeau pre-modernii? Foarte bine: să coborâm în Timp câteva mii de ani. Ce vom găsi acolo nu va fi o surpriză. Și? La întoarcere? A venit Aristotel (sec. IV î.Hr.) și a demonstrat că Pământul e sferic. După care Ptolemeu a reconfirmat că Pământul e sferic și l-a pus în centrul Universului (sec. II d.Hr.). Iar după asta a venit Copernic (ratat de Inchiziție la limită, că a murit înainte de a fi arestat) și a conceput modelul heliocentric. „Model”! De fapt, știința prezintă celor interesați nu adevăruri, ci modele ale realității (ca și Aristotel, Ptolemeu, Copernic, Kepler, Newton, Einstein ș.a.); iar diversele religii fac la fel, dar nimeni nu îndrăznește să recunoască asta – poate și pentru că acest blestemat de cuvințel – „model” – parcă le imploră ca modelele lor, adică ale lumii și ale „facerii” ei (curată astrofizică, Doamne-miluiește!), să fie și ele nițeluș demonstrate, așa, cât de cât. Putem conchide ceva din toate astea? Da. În treacăt fie spus, până și cele mai simple biosisteme au un soi de „model interior” al lumii în care se mișcă (unul strict pragmatic, nu științific, filosofic sau… Doamne, iartă-mă!), iar schimbul de informații cu mediul corectează erorile acelui „model”, asigurându-le supraviețuirea. Știința își asigură, la rândul ei, „supraviețuirea” în ochii privitorilor fix precum spuneam ceva mai sus. Iar religia – iarăși! – nu face excepție; și se adaptează noului mediu. Am fost prea subtil? Nu cred. Iar exemplul următor e de-a dreptul amuzant: o nouă interpretare a dimensiunilor astronomice ale universului cunoscut este aceea că Divinitatea nu l-a făcut așa degeaba, ci pentru a preîntâmpina aglomerarea milionelor și milioanelor de seminții pe care le-a răspândit nu doar pe Pământ, ci pretutindeni unde se putea. Sigur, pentru o așa convingere (și pentru alte câteva), Giordano Bruno a fost ars pe rug: exista Regula, exista Autoritatea. V-ați prins? Și… știți și de ce ADN-ul este așa de complicat? Pentru că doar Divinitatea putea crea așa ceva. Concluziile vă aparțin!

    • Tocmai experiența dvs de psihiatru ar trebui să vă îndemne să reflectați la faptul că o minte e mereu mai complicată și, cum ziceați, mai vulnerabilă decât pare. Eu văd aici un argument împotriva acelui „niciodată”. Nu cred că îndoiala este privilegiul ateului, după cum nici certitudinea nu e monopolul credinciosului. Există credințe frământate de întrebări și ateisme care nu mai au niciuna. Mă întreb de ce simplificați oare lucrurile într-o singură direcție? :)
      Și încă ceva: cine împinge suficient de departe întrebările științifice poate pierde nu ateismul, ci siguranța că acesta decurge obligatoriu din știință.
      N-aș opune deci ateul care întreabă credinciosului care știe. Există omul care își interoghează convingerile și omul care și le declară definitive.

      • Acel „niciodată”, interpretat de dumneavoastră în sensul din dicționar, nu din contextul discursului meu, îmi sugerează că putem purta un dialog infinit chiar și numai pe această temă. Insertul autobiografic încerca să vă creeze chiar acel context: ateul, DE REGULĂ, se îndoiește, și, ca atare, îmi părea mai nimerit să evitați absolutizarea unui cuvânt prin care, iată, „m-ați prins” cu logica-n vine! În plus, nu e politicos să îmi dați sfaturi despre cum ar trebui să reflecteze un psihiatru – dar, iată, și cu asta „m-ați prins”: nu reflectez CUM AR TREBUI – prin urmare știți mai bine: ȘTIȚI, pur și simplu! Așa că tranșez acest diferend astfel: dacă, potrivit dumneavoastră, „cine împinge suficient de departe întrebările științifice poate pierde nu ateismul, ci siguranța că acesta decurge obligatoriu din știință”, vă previn că și înainte de apariția științei (o „zonă” temporală incertă din zorii speciei noastre) au existat indivizi care au înțeles importanța măsurătorii și măsurii. Iar credința mea este în lucrurile dovedite – sau susceptibile a fi dovedite cândva – prin MĂSURĂ. Aceasta e „sursa” ateismului meu, cu îndoieli cu tot; și, prin urmare, e cam greu de pierdut, cu ateism cu tot. Petru că, tocmai având experiența profesională de partea mea, sunt greu de convins când interlocutorul îmi avansează „timid” o ipoteză pentru ca apoi să o transforme insidios în amenințare certă: „Dacă tehnologia construiește organele unei vieți colective noi, religiile ar fi sângele care circulă prin ele: apartenență, speranță, sacrificiu, datorie, interdicție șamd.” Mulțumesc, nu am nevoie de un asemenea „sânge”: pentru știință, „sângele” rămâne depășirea nevoii de apartenență la un trib sau altul. O ipoteză poate deveni teoremă prin demonstrație – prin MĂSURĂ -, dar asta nu înseamnă adevărul absolut; căci observația poate aduce o ipoteză nouă, din afara eventualului „trib”, iar savantul, știind că nu va fi ucis cu pietre, va avea șansa ca, prin măsurători, să aducă o nouă teoremă privind MĂSURA. Căci orice adevăr este absolut doar între limite precis determinate. Și religia? Mă tem că, vorba lui Laplace, nu va fi nevoie de această (altă) ipoteză.

        • Retrag observația despre cum ar trebui să reflecteze un psihiatru. N-a fost politicoasă. Cu toate astea, preferința pentru ceea ce poate fi măsurat este o opțiune epistemologică. Legitimă, dar OPȚIUNE, nicidecum demonstrația că ateismul decurge obligatoriu din știință.
          Cât despre „amenințarea certă”, „dacă” și „ar fi” sunt tocmai mărcile unei ipoteze; metafora cu organele și sângele descrie o posibilă funcție socială, nu vă prescrie o transfuzie confesională. Refuzul dvs personal nu infirmă o posibilitate sociologică.
          Teoremele parcă se demonstrează, nu se măsoară. Altfel, măsura e indispensabilă. Inclusiv în concluziile pe care le tragem în numele ei.

  11. P.S.: „Se vor întoarce religiile, inclusiv în forme instituționalizate, cu o forță pe care mulți au crezut-o pierdută.” Dacă și noi, ce care ne pierdem zilele și nopțile cu ochii în telescoape, microscoape, spectroscoape etc. am putea avea privilegiul certitudinii, așa cum îl are autoarea articolului, am fi incapabili să renunțăm la paradigmele vechi în favoarea paradigmelor noi – adică am sta și azi pe un Pământ plat, în jurul căruia se învârte întregul Univers.

    • „Privilegiul certitudinii” mi-l atribuiți dvs. Recitiți titlul textului: propun o ipoteză. O puteți contesta discutând argumentele ei, nu spunând că e ceva dogmatic. Nu pot să nu remarc o asimetrie: eu formulez o ipoteză despre viitorul religiilor, iar dvs afirmați că un credincios nu se îndoiește NICIODATĂ :) Ipoteza mea poate fi infirmată de evoluția faptelor; certitudinea dvs de un singur credincios care se îndoiește. Oare care din noi doi lasă mai mult loc îndoielii și revizuirii?

    • Mulțumesc pt link, și mie îmi place mult C. S. Lewis, doar că asta mi-a scăpat. În orice caz, înrudirea dintre tehnologie și magie e un loc comun al istoriei ideilor; poate mai ales la autorii fără preocupări de apologetică :)

  12. Interesantă ca exercițiu speculativ, dar ipoteza pornește de la o falsă alternativă: dacă tehnologia nu poate furniza sens, atunci acest rol va reveni inevitabil religiilor instituționalizate. Între autoritatea algoritmică și autoritatea religioasă există însă și alte forme de organizare a sensului: cultura, filosofia, comunitățile civice, educația sau rețelele profesionale.

    În plus, faptul că tehnologia amplifică întrebările despre scopuri nu demonstrează că oamenii se vor întoarce la instituțiile religioase. Textul confundă existența unei nevoi de sens cu revenirea unei forme istorice particulare de autoritate. De aceea, argumentația este mai degrabă normativă decât sociologică: afirmă ceea ce și-ar dori să se întâmple, fără să demonstreze convingător că acest lucru se va întâmpla.

    • ,,Forme de organizare a sensului ” ?!
      ,,Tehnologia amplifica intrebariel despre scopuri ” ?!
      Religia este o forma de manifestare a credintei in Dumnezeu . Formele pot fi diferite dar fondul este acelasi si unic ; omul n este propriul stapin . Dumnezeu este in tot si in toate . Restul e vinare de vint .

    • Obiecția dvs transformă o simplă ipoteză de favorizare (apare chiar în titlul textului cuvântul IPOTEZĂ) într-o teză a inevitabilității. Nu susțin că religia va monopoliza sensul, ci că proliferarea tehnologiei poate favoriza revenirea autorității sale instituționale. Filosofia, educația, comunitățile civice nu infirmă această posibilitate fiindcă ele oricum coexistă de secole cu religia. Am zis apoi în text că universitățile și școala în general sunt oricum fără vlagă și fără direcție. Comunitățile civice, cum le ziceți, nu îndeplinesc niciodată funcții identice cu ale religiei. Întrebarea mea a fost nu doar cine oferă sens, ci și ce instituții pot transforma convingerile în obligații comune; de unde ipoteza articolului. Nu am spus deci că nevoia de sens dovedește de una singură revenirea religiei. Tocmai de aceea invoc mecanisme distincte: proliferarea imaginarului magic alături de raționalitatea tehnică, disputa asupra scopurilor, fragilizarea mediilor care formează discernământul. Dacă instituțiile religioase pot răspunde acestor transformări e ceea ce mă întreb eu în articol (adică asta era ipoteza de discutat), nu o pretinsă absență a alternativelor.
      Încă ceva: normativ? În ce sens? Normativ nu înseamnă nedemonstrat. Una e să afirmi ce tb să se întâmple, alta să argumentezi ce s-ar putea întâmpla. Puteți cere dovezi suplimentare, dar nu puteți deduce din insuficiența lor preferințele mele. Ipoteza poate fi greșită fără să fieu „programul normativ” pe care-l combateți. Nu? :)

    • Nu exista si nu trebuie sa existe vreodata, de dragul libertatii individului si umanitatii, o asa-numita „autoritate algoritmica”! Aceasta idee, profund malefica, profitoare si subjugatoare, apartine liderilor miliardari ai Big Tech si ai AI. Acesti cei mai bogati oameni ai planetei isi promoveaza neinsufletitele lor unelte tehnologice si ii indeamna pe oameni sa devina sclavii „autoritatii algoritmice”, inclusiv si implicit robii stapanilor „autoritatii algoritmice”. Oamenii nu trebuie niciodata sa se inchine, sa se inrobeasca sau sa accepte „verdictele” unor unelte AI precum ChatGPT (OpenAI), Claude (Anthropic) , Grok (xAI) etc, cu pretinse insusiri supraumane, de „rasa aleasa”, care le-ar atribui „dreptul” sa exercite dominatia si controlul asupra rasei umane! Autoritatea, drepturile si obligatiile sunt specific umane, nicidecum ale uneltelor, masinilor si lucrurilor create de oameni.

  13. Foarte frumos textul. Dar nu prea am înțeles unde și când a plecat Religia. Poate doar de ce (cred unii intelectuali așa ceva și resimt apoi dezolarea).

    Dacă e să privim Religia ca pe o instituționalizare a credințelor pare că ea a avansat odată cu evoluția instituțiilor statale moderne: astăzi Religia este o materie școlară (aproape) obligatorie in sistemul public de învățămînt in vreme ce in urmă cu 200 de ani ea era doar un obiect de studiu pentru o minoritate minusculă care se privea ca o elită (iar restul, 99% din populație, analfabeți fiind scăpau de universul concentraționar al religiosului practicînd aceleași rituri de mii de ani și stabilind aceleași legături cu divinul ca și strămoșii lor, deci trăind ca ființe ligioase iară nu religioase). Nu numai că nu a plecat nicăieri, dar pare că a invadat tot mai mult din spațiul mental al omuleților (de unde a evacuat, uneori cu forța, alte credințe și „superstiții”).

    E drept, după vreo 30 de ani de internet credințele monopolizate de religiile vechi (monoteiste și totalitare) au slăbit in intensitate și și-au pierdut aderenții. Dar Religia a supraviețuit bine merci: un oarecare șef de stat teocratic care umblă in rochii albe opulente ține prima pagină a presei internaționale și suntem zilnic bombardați cu informații inutile despre starea dumnealui de sănătate sau convingerile lui politice și alte baliverne…universaliste.

    Puzderia de credințe ce au scăpat instituționalizării -de la felurite misticisme de tip NewAge până la recentele resuscitări ale aberații străvechi precum credința in Pământul Plat sau obsesiile patologice și cinematografice in ozeneuri și extratereștri ori credința in forța supranaturală a Rațiunii- au invadat spațiul public și au dat naștere unor noi religii -de pildă Biserica Scientologică și Mișcarea pastafarienilor- sau au zdruncinat cadrul instituțional al culturilor etatizate și au rămas simple expresii ale religiozității umane.

    Așa zisa IA vine astfel in întâmpinarea unei mari cereri pe piața credințelor (dezlănțuite) aflată deja in plină expansiune in online. Aceste softuri sunt deja privite și îmbrățișate ca un soi de Oracol, iar dumele produse de boții divinizați inclusiv de cei mai tolomaci șefi de state sunt înghițite de bunii credincioși și propagate cu mare pompă și morgă ca savantlîcuri de căpătîi. Tocmai elitele educate ale societăților occidentale au picat in plasa marketingului (de mare talent, să recunoaștem) și fără să simtă s-au transformat in prozeliți. Dar până la apariția unei religii care să pună in centrul său o inteligență supranaturală imaginară e o cale lungă. Sau, dacă e să speculăm asupra unei fuziuni sau a unui sincretism religios intre vreo religie veche și cultul IA cred că deocamdată e imposibil, dată fiind pluralitatea de idei, credințe, convingeri și boți din lumea virtuală.

    E drept că pentru niște ingineri IT de geniu sau pentru niște hackeri versați cu veleități de guru lumea virtual-mentală construită acum de boți poate funcționa ca o autostradă pentru expansiunea unor credințe, și prin urmare pentru o mare parte din umanitate ce a devenit clientela fidelă a unor companii de software ar fi posibilă edificarea unui țel comun, a unui cod moral proaspăt și a unei escatologii care să răspundă unor preocupări, ingrijorări, anxietăți deja instalate (precum cele vizavi de starea febrilă a Pământului). Probabil că se poate specula la infinit pe această temă.

    • Mulțumesc pt comentariu. Nu prea știu de unde să încep. Aș relua ceva ce am mai spus cuiva într-un comentariu legat de „plecarea” religiei: religia n-a plecat niciodată nicăieri, în text „revenire” înseamnă recâștigarea autorității de a orienta viața comună.
      Acum referitor la celelalte observații. Nu trebuie să confundăm religia cu învățarea ei ca materie școlară. Țăranul fără școală de acum 200 de ani nu scăpa de instituție, ci trăia în ea pe deplin în măsura în care botezul, cununia și înmormântarea, plus posturile, calendarul, spovedania etc. nu cereau vreo alfabetizare. Lanțul memoriei se transmitea prin rit, familie și comunitate, nu prin manual. Deci aș citi religia din școala exact invers, ca simptom de slăbiciune. Nu cred, apoi, că vizibilitatea mediatică e autoritate. Faptul că un anume lider religios e peste tot pe fluxuri zice ceva despre logica rețelelor, nu despre capacitatea bisericii de a cere oamenilor să trăiască altfel.
      Aveți dreptate, companiile de tehnologie ar putea oferi scopuri, coduri morale etc. Numai că totuși o clientelă nu e o comunitate. Loialitatea față de un furnizor ține fix cât ține un abonament. Clienților de sec 21 nu le mai poți cere sacrificii. Pericolul despre care scrieți și eu cred că există, am și vb despre el în text, ziceam că aceeași infrastructură care cultivă încrederea poate organiza extrem de eficient supunerea.

      • „în text „revenire” înseamnă recâștigarea autorității de a orienta viața comună.”

        eu nu cunosc acea epocă in care religia să fi avut o astfel de autoritate pe aceste meleaguri. impactul cel mai puternic asupra societății a venit abia in interbelic, după alfabetizare și după instituționalizarea Religiei (in care BOR practic a devenit biserică de stat).

        in fapt, de-a lungul evului mediu, e greu de susținut că băștinașii ar fi fost creștini, darmite botezați. spovedania pe care o pomeniți este un termen slav și o practică a creștinismului răsăritean de extracție slavonă. nu există nicio dovadă că ar fi fost răspândită in rândul populației române înainte de secolul 16.

        fiind analfabeți, puținii rumâni care se nimereau pe la slujbe auzeau doar ‘boscorodeli’, adică vorbe fără sens, chiar dacă popii povesteau de fapt despre Maica Domnului. Nimic din liturghie nu avea sens pentru ei. Ei nu trăiau in religia creștină, ci la marginea ei, iar ritualurile, in mare parte, erau foarte probabil păgâne, protocreștine, sincretice.

        Nu existau nici măcar biserici românești. Și nu vorbesc in sensul de instituție, ci in cel vechi de lăcaș de cult. Deci chiar și botezurile sunt îndoielnice. La fel și căsătoriile. De aceea mare parte din populația Moldovei și astăzi poartă in nume pe cea ce a născut neamul, nu pe pater familias.

        Altfel, poate mă înșel, dar eu simt in vorbele dumneavoastră un soi de stranie nostalgie după o imaginară ipostază a neamului românesc…când religia pasămite ar fi îndrumat omuleții iar viața era simplă și frumoasă, toți trăind după morala și datinile creștine și in bună pace. Poate dacă ați scruta cu atenție maniera in care românii ridică și se inchină astăzi (ca și ieri, ca și alaltăieri și până-n antichitate) la valori necreștine, adică la oameni ce nu dau 2 bani pe ritualurile acestei religii, poate dacă ați citi ceva mai critic istoria noastră ați vedea cât de păgâni suntem, iar atunci când pășim in religie devenim bigoți (ba uneori chiar fanatici crimininali, cu sau fără putere, precum acel Zelea devenit ucigaș in adolescență). Am avut in același timp un președinte și un premier ce trăiau in concubinaj, fără nicio jenă, iar poporul nostru -tolerant nevoie mare, gata să se arate european in spirit..pfff- nici măcar nu a suflat pe această temă. Pe mine insă m-a deranjat, căci concubinajul generalizat asta indică: că niște oameni fără principii morale solide au ajuns in fruntea unei țări debusolate. Dacă ar fi recunoscut vreodată vreo autoritate religiei „strămoșești” sau măcar formelor culturale ale religiei monoteiste ce consacra monogamia, ar fi făcut chiar și tardiv pasul căsătoriei (precum politrucul de așa-zisă extremă-dreaptă care a săvârșit cu tamtam electoral acest gest).

        • ”de-a lungul evului mediu, e greu de susținut că băștinașii ar fi fost creștini, darmite botezați. spovedania pe care o pomeniți este un termen slav și o practică a creștinismului răsăritean de extracție slavonă. nu există nicio dovadă că ar fi fost răspândită in rândul populației române înainte de secolul 16.”

          Well, când la Baia (prima capitală a Moldovei, însă fondată de sași pe la 1206) se găsesc ruinele unei catedrale catolice numită ”cea nouă” și construită pe la 1400+ de Alexandru cel Bun, s-ar zice că ar exista unele dovezi ”înainte de secolul 16”.

          Încă înainte de 1400, mai existau episcopii catolice în orașul Siret, unde e actuala graniță cu Ucraina, dar și la Milcovia (probabil undeva pe lângă Focșani). La Milcovia nu a mai rămas piatră peste piatră după invazia tătarilor de la 1241, nici măcar nu se mai știe unde a fost, dar episcopia catolică era acolo înainte de invazie. Deci ”înainte de secolul 16”. Iar despre episcopia catolică de la Siret, e mai greu de susținut că era a ucrainenilor.

        • Nu am evocat un trecut în care românii trăiau exemplar creștinește și nici nu propun întoarcerea la el. Am scris chiar aici pe Contributors, recent, despre o tradiție chemată să răspundă problemelor prezentului, nu despre un prezent chemat să reproducă trecutul. Este exact diferența dintre tradiție și nostalgie. /Cât despre concubinaj sau, mă rog, necăsătorire cred că nu înseamnă, prin ea însăși, nici lipsă de principii, nici absența monogamiei. Nu propun să judecăm guvernarea după starea civilă a guvernanților.

      • ,,…capacitatea bisericii de a cere oamenilor să trăiască altfel”.
        Mai intii gresiti cind va referiti la biserica ca la o cladire populata . Biserica este o comunitate de oameni care cred in Dumnezeu . „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
        De cerut oamenilor a cerut Iisus Hristos. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” . ,,Eu Sint Calea , Adevarul si Viata ” .
        In fapt nu este o cerere , este o indrumare . Iisus Hristos nu a obligat pe nimeni .
        Obligatiile sint generate de legi umane nu de legi divine .

  14. Eu, ca ateu ortodox, citesc și mă… crucesc! Citesc, aș zice, un text distopic-SF-ist, care parcă nu-i de pe lumea asta, o lume pe care o știu condusă cu mână forte de o putere foarte pământeană – lăcomia profitului! Dorința nestăpânită a unei minorități dure determină schimbări tehno-revoluționare, e adevărat, dar imposibil de asimilat în același ritm de către contemporanii mei, supraviețuitori din toate epocile istorice… deși toți au iPhone. Iar Biserica, principala instituție religioasă, sub diferitele ei reprezentări, are același Dumnezeu: BANUL. Dumnezeul-Ban te iartă de orice crimă. Cum e în Cer – așa și pe Pământ… Vorbiți de religie dar nu de credințe, nu de credincioși, deși religiile sunt și ele ideologii – isme care, cu mână de om, ucid la propriu, popoare și etnii în numele credinței într-o religie sau alta. Și acum mă înfioară crimele Inchiziției, doar una din posibilitățile de manifestare a religiei instituționalizate! Mă sperie, căci asta fac toate ideologiile și de una sinistră (comunismul ceaușist!) ne-am despărțit abia de o generație… Iar evanghelizarea care se produce astăzi în școli îmi dă fiori reci pe șira spinării. Mă uit la lungile pelerinaje la moaștele făcătoare de minuni și, știu, între sutele de mii de credincioși sunt și sutele de parabalani. Ei pot fi minoritatea activă (Serge Moscovici) dar energică până la fanatism, educate și determinate să facă orice în numele credinței lor. Vorbiți, și asta mă sperie, de sacrificii, eufemism eroic care presupune în subteran siluiri de voințe și crime pentru că nimeni nu vrea sacrificiul de bună voie, e împotriva instinctului de conservare – pe când lașitatea și lăcomia sunt și acestea firești naturii umane. …și pentru cine să faci vreun sacrificiu? Uitați-vă în jur! Mai scrutați-vă sub spectrul disonanței cognitive (Leon Festinger) și priviți la ce se întâmplă în lume. Altfel predicați ca o profetesă de la Delphi în ambiguități ce ar părea benigne, cum ziceți… Da, religiile au într-adevăr puterea dovedită prin veacuri de a ne da un scop transcendental, nouă, oamenilor, o specie care încă n-a aflat ce caută pe planeta asta, dar mă întreb dacă eu îmi pot dori un asemenea scop. Vorbiți insistent de scop și acesta presupune inevitabil și un sens transcendental și mă întreb: oare nevoia de sens e și dovada existenței lui? Vorbiți de nevoia de caractere; da, se simte lipsa de caracter, în ciuda talentelor din abundență! Școala de azi, ea însăși lipsită de verticalitate, poate dresa, instrui dar produce caractere. Nici instituțiile religioase văd că nu pot determina caractere când sistemul capitalismului de cumetrie face ca toate domeniile, inclusiv Biserica, să devină ”de cumetrie”, cum bine se vede.
    Religia ca orice ideologie aplicată dictează controlul, pe când religiosul trăiește în mistica sa adâncă și e de ajuns să-mi amintesc de boemul în rasă Angelus Silesius… Să mă întreb oare de ce Putin și Patriarhul său, Kiril, lucrează mână în mână? Să mă întreb ce e cu panslavismul lui Dughin, ideologul de la capătul unui șir istoric de fanatici convinși că poporul rus este cel care trebuie să domine lumea sau măcar Europa din Kamceatka până-n Gibraltar? În lumea asta pe care o profețiți ce loc ar putea avea un ateu, un agnostic sau unul care e cu Tatăl doar în Sinea lui și refuză ”sacrificiul” de care vorbiți, refuză ”mântuirea prin Biserică”, mulțumindu-se cu ”corola de minuni a lumii”, așa cum este ea?
    Bun, dar cine sunt eu care, urcat în trenul unei specii sinucigașe, nu voi avea încotro și va trebui să deraiez alături de frații necredinței mele, știind că la manetele mașinăriei e un fanatic hotărât să ajungă în ”minunata lume nouă” cu tot cu noi? (NB: Varianta corectată!)

    • “Ateu ortodox” ziceți? Păi e cea mai bună confirmare a textului meu: credința s-a dus, apartenența a rămas. Lanțul memoriei vă ține mai strâns decât vă ține Dzeu :))
      N-am profețit nimic. Am formulat o ipoteză și am numit chiar pericolul pe care mi-l reproșați, adică supunerea organizată eficient. Putin și Kiril ilustrează sacralizarea puterii, nu religia.
      Inchiziția a ucis, dar și regimul ceaușist care era programatic ateu. Ce ucide nu e credința, ci puterea care nu mai dă socoteală nimănui.

    • Ateu ,,ortodox” ?! Dumneavoastra nu stiti ce scrieti .
      ,,Religia ca orice ideologie …” Nu ati aflat inca faptul ca ortodoxia nu este ideologie ?!

      • Nici măcar nu-s original pe cât mi-aș dori; Graham Green, bunăoară, se declara agnostic catolic, în ciuda oximoronului! Da, sunt ateu ortodox pentru că aparțin unei spiritualități, unei culturi îmbibate de ortodoxism până și în limbajul de zi cu zi. Am fost botezat, m-am căsătorit religios, am icoane în casă etc., am prieteni preoți și vizitez biserici și mănăstiri ca oricare alte muzee, cu același respect pentru originea pe care nu mi-o pot nega, așa cum respect și vitrina cu ceramica de Cucuteni. Dar știu că și ortodoxismul plecat din Bizanț e ideologie iar Kiril care, astăzi, binecuvântează armata rusă o știe foarte bine. Câtă vreme UE se evidențiază ca iudeo-creștină în spirit, nu am cum să nu văd ideologie aici! Așa că, domnule Adrian Popescu, eu știu ce scriu dar poate că dumneavoastră nu știți ce citiți.

        • Raspunsul dumneavoastra m-a edificat . Eu ma raportez la Iisus Hristos . Dumneavoastra la Graham Green . Probabil vedeti diferenta intre cei doi ….
          Inteleg sa sinteti ortodox pe dinafara . Inlauntru …. In popor aceasta se numeste fatarnicie . Gresiti iarasi ; corect este ortodoxie si nu ortodoxism . Imi dati exemplu pe kiril ca sa va justificati dar toata lumea stie ca exista o sumedenie de lideri religiosi pe pamint servitori nu ai lui Hristos ci ai unor potentati . Dumnezeu exista indiferent de numarul lichelelor si statutul lor social . Ceea ce citesc eu este mult diferit de ceea ce citeste mare parte a poporului roman .

  15. Mă îndatorați cu grația de a-mi răspunde și vă mulțumesc! Și totuși… Poate că suntem ușor, ușor, asimptotici dar, ca într-o aporie măcar, ne vom întâlni cândva… Da, și Inchiziția și Comunismul au ucis în numele unei credințe într-o ideologie instituționalizată dar asta nu scuză crimele niciuneia, ba le acuză. Nu recuz un Dumnezeu precum cel presupus de Anima Mundi (Thimaios), sau ca realitate psihologică (Jung), doar că orice instituționalizare a unei ideologii, inclusiv religioase, în ipoteza mea, va ajunge la terorizarea celui care nu crede în acea ideologie, a celui care nu primește sacrificiu și nici nu vrea să se sacrifice pentru un scop al altora – și istoria e plină de exemple. Dar am și eu o speranță: Cât încă se poate muri de moarte bună, mai e viață pe Pământ și pentru mine. Apoi… Pot alege să n-am nici un scop în viață asta absurdă, fără sens, pentru mine? Refuz, alături de dumneavoastră, supunerea fie organizată și eficient, în numele unui -ism, refuz alinierea disciplinată în fața oricărei autorități. Până acum știam că e posibil, desigur, plătind prețul marginalizării. Apoi… Și dacă acel Dumnezeu de care vorbiți, ca figură a Tatălui meu, e în mine, în Sinele meu și nu văd nici o legătura cu Biserica? Sunt religios, dar nu-mi pun credința într-o Instituție și nici în mâna unui om. Trebuie să admită și Transcendentul un pic de haiducie. Nu-i așa?

    • Transcendentul își poate permite un haiduc, iar o instituție sănătoasă ar trebui să-și permită un disident. Doar acea – orice instituționalizare va ajunge la teroare – sună cam dogmatic pentru o declarație de haiducie. Altfel, mulțumesc pentru dialog! :)

  16. Si a propos! „Reintoarcerea religiei”, sub o forma sau alta, nu ar putea insemna decat faptul ca nivelul de inteligenta si de cunoastere al speciei umane este in cadere libera.

    Si „reintoarcerea religiei” nu ar insemna nimic altceva decat instaurarea dictaturii ignorantilor si a prostilor asupra celorlalti.

    • Hm. Dacă ați decis că orice revenire a religiei dovedește, prin definiție, prostie, nici nu cred că mai aveți vreo ipoteză de verificat. Cred totuși că inteligența merită un criteriu ceva mai exigent decât acordul cu dvs.

  17. Mulțumesc Adelei Toplean, care ne pune mereu pe gânduri cu temei și cu folos, și mulțumesc comentatorilor care au dat ocazia unor clarificări.

  18. Am urmărit ultimele interviuri-podcast cu Marcel Gauchet, a cărui interrpretare în cheie antropologică (dar și socială și istorică) n-ar trebui ignorată. Iată rezumatul făcut de IA (am verificat – nu halucinează!)

    „1.Nu este o întoarcere la sistemul religios tradițional
    Pentru Gauchet, modul în care religia organiza viața oamenilor timp de milenii (în care autoritatea venea de la Dumnezeu/strămoși și dicta legile comunității) s-a încheiat ireversibil în societățile occidentale. Prin urmare, manifestările vizibile ale religiei din prezent nu marchează reinstaurarea unei societăți teocratice sau tradiționale, ci sunt reacții interne la modernitate.
    2. Religia ca alegere individuală („Religia în democratie”)
    Atunci când religia reapare în spațiul public contemporan, ea funcționează după regulile individualismului democratic: Aderare opțională: Credința nu mai este o moștenire socială obligatorie sau un conformism colectiv, ci o opțiune individuală de identitate sau spiritualitate.Consum spiritual: Credinciosul contemporan își alege elementele de credință la fel cum un cetățean își exercită drepturile de consumator sau opțiunile politice.
    3. Reacție la criza de sens a modernității
    Ceea ce pare a fi o „revigorare religioasă” sau o radicalizare (precum fundamenta lismele) reprezintă, în viziunea sa, o reacție de spaimă sau de compensare în fața:Deficitului de sens din societățile laice și hiper-individualiste.Pierderii reperelor colective și autorității politice tradiționale.Anxietății generate de mondializare și de incertitudinea viitorului.
    Marcel Gauchet consideră că nu asistăm la o recâștigare a puterii de către religie peste structurile politice, ci la reconfigurarea expresiei religioase în interiorul unei lumi care a ieșit definitiv din tiparul religios de organizare socială.”

    Acestea sunt link-urile: https://www.youtube.com/watch?v=1daYXZ0RqeU ; https://www.youtube.com/watch?v=arZdnztQ_Qc#:~:text=Face%20au%20triomphe%20de%20l'individualisme%2C%20la%20la%C3%AFcit%C3%A9,%2D%202%2F2%2F2018.%20%40actiscepatronagelaiquejule8642%2032K%20views%208y%20ago ; https://podcasts.institutdefrance.fr/emissions/en-seance-avec-debat/la-religion-de-sortie-de-la-religion

  19. Unul din meritele textului e că atacă frontal convingerea conform căreia tehnologia modernă ar fi risipit evul întunecat al unor superstiții religioase, arătând că în realitate religia este compatibilă cu problemele pe care ni le pune progresul tehnologic de azi. Acesta este numai unul din palierele pe care se poate discuta o revenire a autorității religioase în societate. Cât privește alte instanțe sau instituții ce ar putea aduce ordine și norme, menționate în comentarii, nu pot să nu observ că ele par să împrumute diverse aspecte tot de la religie. De exemplu, o morală laică este implicit relativistă și bazată pe convenții. Ca să o faci universală și durabilă, trebuie să apelezi la niște intuiții despre bine și rău sau la niște principii abstracte care îl aduc înapoi pe Dumnezeu de unde îl exilaseși. Ori, decât niște surogate, mai bine originalul.

      • Suferinta este cel mai groaznic lucru care i se intmpla omului. „Mitleid-ul” lui Schopenhauer ar fi singurul lucrul care poate anula suferinta universala. Odata insusit acest adevar fundamental, toate derivatele institutiei milei sunt acceptate, sunt viabile, sunt de luat in seama in orice configurare a existentelor diferite. De la abolirea acestui „principium individuationis”, modelele de coabitare intre fiintele umane au evoluat de la mila-crestina in care legatura directa intre donatorul de mila si primitorul de mila produce revelatia mistica, pana la modelul „fetisizarii suferintei” despre care vorbiti, cand cel care primeste mila pare ca se transforma in institutia care te obliga sa cedezi mila. In aceasta „cedare de mila” sta toata explicatia sistemelor ideologice moderne. Procesul in sine ar fi simplu daca nu ar aparea nesincronizarea dintre constiinta umanului si avangarda afectelor acestuia. Intotdeauna constiinta ramane putin in urma. Ii place sa stagneze chiar si in traditia zilei de azi. Constiinta este o conservatoare si nu-si deschide usa catre nou decat daca necesitatea noului ii este varata pe sub usa. De ce noul este intotdeauna necesar nu stiu, dar constat ca constiinta este mai putin emancipata decat afectul (mai emancipata in sensul de mai putin reflexa). De aceea trebuie adusa la zi. Si este adusa la zi, mai intai printr-o norma seculara, pentru ca apoi sa se afiseze de la sine pe unica harta a existentei umane, harta sacrului. Aveti dreptate ca sacrul nu poate disparea vreodata, iar sincopele in care constiinta este adusa la zi prin „smucituri asacrale” nu trebuie luate ca deviatii ireversibile. Caci intotdeauna dupa ce iti platesti cota de mila catre institutia milei, iti dai seama ca tocmai asta voiai sa faci, iti dai seama ca e imposibil sa nu vrei sa recunosti ca cineva in lumea asta e mai putin decat tine, ca nici nu te gandesti sa nu-i compensezi acea lipsa fundamentala acceptand sa-ti sacrifici intreaga superioritate cantitativa. Ceea ce numiti „fetisizarea suferintei” este, de fapt, o fortare a constiintei de a se depersonaliza exact atat cat sa reconsidere superioritatea mea ca fiind a ta si diluand astfel ierarhia in sacralitatea compasiunii.

  20. Am postat 2(doua) comentarii. Se pare ca primul nu va este pe plac, din moment ce nu apare postat pe platforma. Probabil este incomod relativ la ceea ce afirmati in articol. Elegant ar fi sa acceptati si comentarii care nu sustin ceea ce spuneti.

    La urma urmei de ce se scrie pe contributors? Nu oare si pentru a genera discutii prin care sa se poata exprima si puncte de vedere diferite de cele ale autorilor de articole?

    Sper sa va razganditi si in spiritul respectului fata de libertatea de exprimare sa postati pe platforma primul meu comentariu, care momentan este cenzurat.

    • Nu știu la ce comentariu vă referiți. Eu sunt autor, nu moderator. N-am acces la comentariile neaprobate. Și cred că e mai bine așa.

  21. Foarte interesanta ipoteza, nu m-am gandit niciodata in felul acesta…
    Astept vremea in care o scriere de felul acesta nu va (mai) starni pasiunile din noi, si nu va (mai) fi doar un pretext pentru a ne demonstra, noua insine, cat suntem de atei sau de credinciosi. Nu despre asta este articolul.

    Mi-am adus aminte ca Harari spunea ca, parafrazez, civilizatia a aparut cand omul a gandit/inventat un dumnezeu, si se va sfarsi cand omul va deveni dumnezeu…

    Darie spune in comentariu ca ”Religia are avantajul enorm că poate promite orice fără ca ne-onorarea promisiunii să fie amendată în vreun fel. Onorarea promisiunii poate fi la infinit pasată în viitorul care stă mereu să vină.”

    As spune ca, tocmai credinta religioasa, nu promite un timp (desi el e acolo, in escaton), ci un sus, un cer! TOATE celelalte promit un timp intr-un viitor, mai mult sau mai putin indepartat, medicina (stiinta in general…), societatea (care evolueaza spre un ”mai bine”), pacea eterna etc. Religiile politice (Voegelin), deasemenea, promit asta!
    In fapt, crestinismul, spune ca traim deja in ”Imparatia lui Dumnezeu”, acum!

    Crestinismul, desigur, nu este Decalogul. Exista o tensiune, se vede la Pavel, cu Legea VT. Scrie intr-o epistola, ”Hristos ne-a salvat din blestemul Legii!”

    Nu ne paste nici o religie a AI, nici preoti tech, as zice, ca autoarea, ca e aproape invers, odata epuizate raspunsurile la intrebarea cum, oamenii, indiferent de pozitia lor, se vor intreba de ce. Ati citit despre conferintele cu usile inchise ale lui Peter Thiel (Palantir), despre sfarsitul lumii si antihrist. Este influentat de gandirea filozofului/teologului rus Soloviov…

    In rest, cateva comentarii ale unor domni care se cearta inca cu un ”crestinism” construit de dlor, care nu a existat niciodata (pamant plat, ”certitudinea” ca stie, a omului credincios, credinta, ca fiind opusa stiintei, ideea ”stiintifica” ca doar ce poti masura exista, inchizitia, ca argument al ”uite cat de rea este religia”, desi sunt nenumarate religii care nu au practicat-o; adica poate fi un argument impotriva catolicilor, dar impotriva altor religii/confesiuni/idei religioase?).
    Altfel spus, nu am inteles niciodata de ce un ateu asumat, cand vorbeste de credinta religioasa, foloseste argumente doar impotriva crestinismului, impotriva Dumnezeului crestin…! Argumentele trebuiesc sa fie impotriva oricarei credinte religioase, sa fie aplicabile oricarei idei religioase, oricarui zeu. Asa ar fi ”stiintific” :-)

    Ca galeria sa fie completa avem si putin anticapitalism, asa, cat sa condimenteze orice discutie, indiferent de subiect. :-)

    Este clar, zic eu, ca pilonul drepturilor omului bazat pe demnitatea persoanei, domnia legii, chiar parlamentarismul (ca idee inspirata, partial, si din sinodaliatea bisericii…) sunt forme laicizate ale crestinismului.

    Felicitari pentru articol, excelent! Precis, isi defineste termenii, a raspuns inca din text, anticipat, la multe din observatiile din comentariile ulterioare… :-). Multumesc.

  22. LS
    „Reintoarcerea religiei”, sub o forma sau alta, nu ar putea insemna decat faptul ca nivelul de inteligenta si de cunoastere al speciei umane este in cadere libera.”

    As putea sa argumentez lejer ca tocmai renuntarea la interogarea intrebarilor mari, ”civilizatia spectacolului” (Llosa), stiinta redusa la iphone, altele asemnea, au condus la scaderea de care vorbesti.
    Dealtfel, daca inteligenta si cunoasterea sunt in cadere libera, rezulta ca, in trecut, era mai mare, un trecut in care religiozitatea era mai mare. :-)

    Asta cu dictatura ignorantei si a prostilor, nush ce sa zic… Daca ai in cap pe stegarul dac sau pe georgescu, da, naratiunea ta tine. Daca in schimb, ignori marile minti care erau si persoane religioase, dar si filozofi, oameni de stiinta, oameni politici, atunci nu faci dacat sa repeti aceleasi lucruri pe considerentul ca repetitia face ca acele lucruri sa fie adevarate. Nu contest ca ele sunt adevarate pentru tine, sa nu ma intelegi gresit.

    • ” daca inteligenta si cunoasterea sunt in cadere libera, rezulta ca, in trecut, era mai mare, un trecut in care religiozitatea era mai mare ” – depinde la care perioada din trecut ne raportam. Eu ma raportez la perioada 1850-2000.

      Suntem in secolul 21! In perioada mentionata de mine mai sus stiinta a cunoscut o dezvoltare fulminanta, intrebari la care omenirea a cautat raspunsuri, in unele cazuri de mii de ani, au fost elucidate, au primit raspunsuri bazate pe certitudini stiintifice incontestabile. La sfarsit de secol 20 intreaga lume stiintifica considera ca Teoria Big Bang este cea corecta in ceea ce priveste crearea Universului in care traim.

      Datele si imaginile transmise de catre telescoapele spatiale Hubble si Webb au condus la o cunoastere din ce in ce mai adanca si amanuntita a Universului. Da, au fost si oameni de stiinta care erau persoane religioase. Au fost demult. Cam de la Gauss incoace insa, nu prea am mai auzit de mari matematicieni sau fizicieni care sa afirme public ca cred in Dumnezeu sau in biblie sau in crestinism, macar partial.

      Studiile avansate asupra realitatii contrazic flagrant majoritatea povestilor propovaduite de catre religii, care devin astfel falsuri grosolane, doar ignoranta si lipsa de educatie stiintifica minimala mai pot conduce la existenta de persoane religioase, credincioase in sensul religiilor.

      La chestiuni de acest gen m-am referit scriind ceea ce am scris mai sus.

      Avand aceste convingeri adanc sadite ma confrunt deseori cu atitudini ostile, nu e de mirare. Ceea ce mi se pare ciudat este ca acum 20 de ani nu intampinam atat de multa ostilitate, parca mai multi oameni aveau aplecarea de a asculta cu atentie si de a fi de acord cu mine atunci cand relevam falsurile grosolane propovaduite de biblie. Mi se pare oricum rudimentar sa crezi in chestii propovaduite intr-un limbaj pueril, scrise cu sute de ani in urma, cand cunoasterea realitatii era mult sub nivelul actual.

      Relativ la chestiunea cu dictatura ignorantei, nu ma refer doar la georgescu, stegarul dac, etc si masa de tontomani care cred in fel si fel de gogomanii. Ma refer de exemplu si la acele mari procente de populatie din USA, sustinatori ai CRESTINULUI Trump, care vrea sa construiasca biserici la Casa Alba si se afiseaza in cel mai ridicol mod posibil la rugaciuni in grup, alaturi de Vance, Hegseth si alti cretinoizi pe care i-a propulsat in politica la varf a USA.

      Pai daca ajungerea unui astfel de individ la presedentia USA nu e „cadere libera”, atunci ce naiba e?

      PS In legatura cu comentariul tau precedent, nu cel caruia ii raspund: credinta religioasa nu propune nimic! Ce inseamna cer, ce inseamna sus … jos? Pe Pamant cerul inseamna ceva, pe alta planeta cerul inseamna altceva, pe alta planeta, Pamantul e in cer; in oricare loc din galaxia Andromeda, oricare loc din Calea Lactee e in cer! Ce inseamna sus sau jos cand esti pe Marte, sau cand esti undeva la marginea Universului observabil?

      Concluzia ar fi sa nu mai inghitim fel si fel de prostii pe post de adevaruri fundamentale si sa incercam sa vedem realitatea exact asa cum este, sa gandim asupra realitatii cu luciditate maxima.

      • @LS – Felicitari pentru acest comentariu.

        1. Spuneti ca:

        „Mi se pare oricum rudimentar sa crezi in chestii propovaduite intr-un limbaj pueril, scrise cu sute de ani in urma, cand cunoasterea realitatii era mult sub nivelul actual.”

        Exista o dogma comuna tuturor religiilor: „viata de apoi”. Fara credinta in existenta „vietii de apoi” nu ar fi existat nicio Religie:

        „In vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus si L-a intrebat zicand: Invatatorule bune, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Iar Iisus i-a zis: …” Luca 18, 18-27
        …
        Dupa cum reiese din prezentarea Sfantului Apostol si Evanghelist Matei a aceluiasi episod, relatat in aceasta pericopa de Sfantul Evanghelist Luca, dregatorul care l-a intrebat pe Mantuitorul Hristos „ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” era un om tanar, virtuos si evlavios (cf. Matei 19, 16).
        …
        … acest tanar era framantat si preocupat de cea mai serioasa si importanta intrebare pe care si-o poate pune un om traitor pe pamant – „ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” … Chiar daca nu era sarac si avea motive sa fie multumit de traiul sau, totusi simtea ca nu viata aceasta, ci viata vesnica este bunul cel mai de pret pe care trebuie omul sa-l caute si sa-l dobandeasca.

        https://www.crestinortodox.ro/predici/un-bogat-evlavios-zgarcit-142775.html

        Dogma „vietii de apoi” instrumentalizeaza un „INSTINCT PRIMAR” al omului, „instinctul de conservare”, care asigura supravietuirea individului. Spectrul mortii l-a facut pe Om sa creada in validitatea acestei „solutii” imaginare, in lipsa oricarei solutii reale de a evita neantul.

        Instinctul de conservare este, în esență, procesul prin care un organism evita să fie rănit sau UCIS și este considerat un instinct de bază la majoritatea organismelor.

        … durerea și frica sunt părți integrante ale acestui mecanism. … Frica determină organismul să caute siguranța și poate provoca o eliberare de adrenalină, care are ca efect creșterea forței și intensificarea simțurilor, cum ar fi auzul, mirosul și vederea. Instinctul de conservare poate fi interpretat și în sens figurat, în legătura cu mecanismele de adaptare de care are nevoie cineva pentru a împiedica traumele emoționale să distorsioneze mintea (a se vedea Mecanisme de apărare).

        https://en.wikipedia.org/wiki/Self-preservation

        Deci, instinctul de conservare duce la eliberarea de adrenalina, care este mecanismul prin care orgnismul isi sporeste sansele de a evita un pericol mortal. Totusi, acest mecanism nu ajuta deloc in cazul in care moartea are cauze naturale (nu violente). Oamenii sunt constienti de faptul ca moartea este inevitabila, si atunci, in fata unei disparitii totale si definitive, singurul mecanism care poate sa tempereze frica (declansata de instinctul de conservare) este AUTOAMAGIREA TRANSFORMATA IN CREDINTA FERMA („viscerala”) prin indoctrinare religioasa de la varste fragede. Prin rastalmacirea sensului mortii conform dogmelor religioase, aceasta va fi internalizata in mentalul celui indoctrinat ca inceputul unei existente feerice, fara de sfarsit, si nu ca un pas in neant (ceea ce de fapt este). Acest mecanism reprezinta antidotul terorii declansate de instinctul de conservare al omului confruntat cu spectrul mortii. Prin indoctrinare religioasa, se creaza un fel de „instinct primar” dobandit, nu innascut (nu este un „instinct primar” veritabil, dar se manifesta similar cu acesta – vezi finalul citatului din Wikipedia, de mai sus).

        2. Mai spuneti ca:

        Concluzia ar fi sa nu mai inghitim fel si fel de prostii pe post de adevaruri fundamentale si sa incercam sa vedem realitatea exact asa cum este, sa gandim asupra realitatii cu luciditate maxima.

        Exista o diferenta fundamentala intre credinciosi si oamenii de stiinta, intre invataturile crestine si teoriile stiintifice. Credinciosii stiu dinainte ca nici un argument nu poate sa invalideze o dogma (chiar daca, in mod ipocrit, unii nu recunosc acest lucru). Ei raman blocati in „adevarul” lor, indiferent cate contraargumente valide le sunt prezentate. Crestinii se angajaza in discutii de pe pozitia de propovaduitori, pentru ei nu exista o dorinta reala (constientizata) de a-si verifica validitatea convingerilor, deoarece o infirmare a dogmelor crestine ar insemna infirmarea crestinismului, renuntarea la credinta, renuntarea la sensul pe care il atribuie vietii, fapt inacceptabil pentru orice credincios. Spre deosebire de credinciosi, omenii de stiinta reconsidera o teorie atunci cand DOVEZILE teoretice sau experimentale o cer. Teoria stiintifica este supusa constant verificarilor – spre deosebire de dogmele religioase, care sunt imuabile.

        Exista un raspuns celebru al lui Bertrand Russell in acest sens. Cand a fost intrebat ce va face daca, totusi, se va trezi la „judecata de apoi” fata in fata cu Dumnezeu, care il va intreba de ce nu a crezut in El, Bertrand Russell (avand simtul umorului) a raspuns: „Nu au existat suficiente DOVEZI, Doamne ! Nu au existat suficiente DOVEZI !”.

  23. De acord cu crestinismul de tip „southern baptist„, curent puternic in USA (daca nu cel mai puternic…), care alimenteaza masinaria maga. Este acelasi lucru cu ce se intampla la noi, cu toti jurnalistii supercorupti (securici…?), de la S Rosca Stanescu la Chireac, care scriu pe site-uri ortodoxiste si o ard cu Dumnezeu, mizand pe prostia si ignoranta credinciosilor.
    Raman, totusi, la ideea pe care am sugerat-o, cand evaluez o categorie sociala/profesionala (credinciosi, doctori, avocati) nu iau in considerare pe cel mai prost/ignorant/corupt dintre ei ca fiind simptomatic pentru categorie, nu e o evaluare onesta (indiferent daca aceia sunt majoritatea!). Cand evaluez categoria ateilor, eu nu il iau pe cel mai prost si ignorant dintre ei ca fiind Ateul, ci pe acela care stie despre ce vorbeste, eventual a studiat religia dumnezeului fata de care se condidera a-theos, e pasionat de stiinta, ceva filozofie, cam asa…
    Si asta cu cunoasterea adanca e discutabila, vedem mai mult, este adevarat, dar cunoastem cam 5% din ce reusim sa vedem, din universul observabil.
    Eu stiu atei miltanti dintre oamenii de stiinta ai sec. XX, dvs de ce nu stiti oameni de stiinta religiosi din sec. XX…?
    Sunt sigur ca stiti, Lamaitre, preot catolic si fizician (va vine sa credeti…?) a fost cel care a propus teoria big bang-ului, respectiv teoria expansiunii universului.

    Planck, Heisenberg, Shrodinger, Millikan, Compton…
    Pe altii va las bucuria sa ii descoperiti!

    Credinta religioasa nu propune o alternativa la mecanica cuantica (!), ci un sens al istoriei, o perspectiva teleologica a omului, un timp care are un inceput si un sfarsit. In ce fel comparati dumneavoastra pilda samarineanuloui milostiv cu superpozitia cuantica…? Sau Invierea cu Relativitatea generala?

    Inca o data, realitatea nu este numai ceea ce se vede, este demonstrat stiintific! :-)

    • Da, ipoteza BigBang a fost propusa pentru prima oara de Lemaitre. Ma indoiesc insa ca Lemaitre credea in tot ceea ce scrie in Biblia crestina, atat timp cat ipoteza sa era in contradictie totala cu „creatia” biblica, de exemplu. Din cele stiute despre el, se pare ca Lemaitre credea ca exista un creator, un Dumnezeu, o entitate care a declansat BigBang-ul, deci a creat universul, implicit planeta pamant. Deci faptul ca era preot nu a insemnat ca mintea sa se rezuma in a gandi strict in limitele dogmatismului religios.

      De acord in ceea ce priveste credinta in Dumnezeu daca ne referim la Planck, Heisenberg, Shroedinger, etc … si nu numai ei. Exista si astazi fizicieni si matematicieni remarcabili care sunt credinciosi mai mult sau mai putin, din punct de vedere religios. Si eu m-am intrebat cum e posibil ca Schroedinger sa fi fost o persoana ce crede in Dumnezeu! Pentru ca rezultatele obtinute de catre el nu te indeamna deloc sa crezi intr-un zeu suprem care a facut totul, care „controleaza” totul. La unii a fost ( sau este) o chestiune de educatie din familie, care a fost inradacinata din frageda copilarie. Ca ulterior au aparut nuante, a fost o consecinta a faptului ca in timp, cunosterea stiintifica i-a facut sa realizeze ca o buna parte din povestile crestinismului sunt fizic imposibile.

      As vrea sa mai punctez cateva lucruri. Majoritatea celor cu educatie solida care cred in existenta lui Dumnezeu tin predici celor care declara ca nu cred in Dumnezeu, invocand binele enorm pe care morala crestina l-a avut in evolutia societatii umane catre civilizatie, catre respect fata de drepturile fiintei umane, catre armonia afmiliilor, etc Ceea ce dumnealor nu spun este faptul ca principiile moralei crestine sunt de fapt preluate din codul lui Hammurabi( aprox 1500 i.e.n.) si nimeni nu stie daca nu cumva Hammurabi le preluase de la texte din vechime care s-au pierdut sau doar pur si simplu au fost transmise oral de-a lungul generatiilor, de sute sau mii de ani.

      Alt fapt ce merita evidentiat este ca in randurile celor cu educatie stiintifica peste medie, credinta in Dumnezeu se rezuma doar la fatul ca acestia cred in Big Bang, care a fost generat de un Dumnezeu ( ca Lemaitre), dar nu cred in nvieri, viata de apoi, si alte prostioare de care biblia e plina.

      Discutiile pot fi extrem de lungi pe tema ateismului sau a credintei in Dumnezeu, nu pot fi epuizate in cateva articole sau comentarii. Ceea ce e insa cert este ca aceste dogme religioase dauneaza celor care din lipsa de educatie inghit partile din religii care sunt evident falsuri grosolane, fara probleme, devenind astfel usor manipulabili, nemaiputand distinge intre adevar si minciuna, capabili sa devina instrumente ale raului. Si acesti ignoranti sunt majoritari, iar in conditii de democratie pot face foarte mult rau … dupa cum s-a observat deja!

      Cat despre mine, nu pot sa spun ca nu cred in existenta unei inteligente superioare care sa fi declansat BigBang in mod voit. Dar nimic mai mult, in sensul ca inteligenta superioara respectiva si-a incetat orice fel de influenta imediat dupa BigBang. Ca in univers s-au dezvoltat cu multe milioane de ani inaintea aparitiei omului pe Terra, inteligente superioare care sa posede tehnici ce noua poate nu ne vor fi cunoscute niciodata, iarasi nu exclud. Nu exclud ca asa zisul Dumnezeu sa fie reactie umana descinsa din contactul cu mii de ani in urma cu o civilizatie extraterestra … dar e putin probail avand in vedre legile fizicii si distantele enorme din Univers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este scriitoare și cercetătoare în Studiile morții, lector la Facultatea de Litere a Universității din București și investigator principal în consorțiul european Digital Death. Transforming History, Rituals and Afterlife (EU CHANSE în colaborare cu UEFISCDI).

 Cărțile ei sunt "Pragul și neantul. Încercări de circumscriere a morții" și "Moartea modernă. Între poetică și tanatologie".

 A publicat numeroase studii în publicații de specialitate din Suedia, Germania, Statele Unite și Marea Britanie. Este membră a Centrului de Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (Facultatea de Drept, Universitatea din București), The Association for the Study of Death & Society (UK) și The European Communication Research and Education Association. Și-a expus picturile și sculpturile în Danemarca, Suedia și România.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

„Superb documentată, născută dintr-o mare dragoste intelectuală, cartea Clarei Mareș vine să întregească luminos imaginea noastră despre condiția intelectualului antitotalitar în regimul comunist. Dramaturg remarcabil, eseist cu impresionante intuiții metafizice, memorialist și romancier de înaltă clasă, autor al unor pagini de neuitat despre libertate și sclavie în secolul lagărelor de concentrare și al tribunilor sociopați, I.D. Sîrbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis să apere valorile esteticului și ale Rațiunii la ceasul anexării culturii de către dictatură.” (Vladimir Tismăneanu)

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro