La fiecare impas în sectorul energetic politicienii invocă „greșelile” făcute (decizia de închidere a cărbunelui, nefinalizarea hidrocentralelor) și găsesc vinovați (UE, ONG-urile, alți miniștri), dar niciunul nu își asumă cu adevărat schimbarea necesară.
Acum au găsit din nou pretextul să „salveze” sistemul energetic prin amânarea închiderii cărbunelui. De data aceasta, cauza este seceta. Legea recent adoptată de Parlament pentru modificarea OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energeticvine în opoziție cu obligațiile asumate de România prin PNRR. Însă legea este periculoasă și pentru că leagă ieșirea din piață a cărbunelui de finalizarea unor proiecte întârziate. Acest lucru va crește cheltuielile statului cu administrarea centralelor și descurajează închiderea unităților depășite tehnic.
Să ne amintim de ce a decis România închiderea cărbunelui. În primul rând, cărbunele este o gaură de bani pentru bugetul de stat românesc. Centralele pe cărbune, vechi de peste 50 de ani, au înghițit în ultimii ani miliarde de euro din banii contribuabililor pentru plata certificatelor de carbon, adaptarea la condițiile le mediu și, pur și simplu, menținerea funcționării. Cu toate aceste ajutoare, companiile sunt tot în pierdere. Un alt aspect foarte important este faptul că produc extrem de multă poluare, iar comunitățile din zonele de exploatare au mult de suferit din această cauză. Cărbunele are cele mai ridicate emisii de gaze cu efect de seră, acele emisii care provoacă seceta din cauza căreia sistemul energetic suferă astăzi.
Ținând cont de aceste realități socio-economice, este logic și normal ca închiderea să aibă loc treptat, iar capacitatea să fie înlocuită cu alte surse. Sunt însă câteva aspecte importante pe care legea adoptată pe 5 august de Parlament nu le ia în considerare.
Cărbunele a fost deja înlocuit de energia regenerabilă
Principala problemă este condiționarea închiderii cărbunelui de câteva proiecte întârziate sau instalarea de capacități „similare”, nedefinite. Legea face referire la proiectele menționate la Art. 4 alin. (9) din OUG 108: Ișalnița: 850 MW – cu punere în funcțiune în 2026; Turceni 475 MW – cu punere în funcțiune în 2026; 8 parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW – până în 2024.
Acestea sunt proiecte ale Complexului Energetic Oltenia, ale căror dată de punere în funcțiune a fost deja depășită. Compania a decis deja anularea proiectului centralei de la Ișalnița pentru că nu a găsit constructor după o serie de licitații și înlocuirea lui cu 900 MW stocare. Pentru centrala de la Turceni a cerut amânare la Comisia Europeană până în 2029, iar parcurile fotovoltaice vor fi puse în funcțiune cel mai probabil în 2027, respectiv 2028.
Este profund greșit să ne bazăm tranziția energetică de la cărbune pe o companie care nu a livrat niciodată până acum un proiect energetic, care anunță întârzieri la proiecte de 3-4 ani, și care, de la înființate, funcționează în pierdere și prin ajutoare de stat.
Este de așteptat ca această condiționare să întârzie și mai mult punerea de capacități noi în funcțiune, pentru că „baronii cărbunelui” din România exact asta urmăresc: amânare pe cât de mult posibil.
Deci, de ce insistăm ca unitățile pe cărbune să fie înlocuite cu aceeași capacitate, pe același amplasament fizic? Ele trebuie înlocuite oriunde în sistemul energetic. Politicile publice ar trebui să ia în considerare capacitatea deja instalată în România și proiectele anunțate a fi livrate la timp.
De la promulgarea OUG 108/2022 pentru închiderea cărbunelui, au fost puși în funcțiune 6700 MW de energie regenerabilă, din care 266 MW eolian, 2752 MW solar și 3684 MW prosumatori. Pe lângă aceștia au intrat în sistem aproape 1000 MW în baterii. Tot de atunci, a fost închisă o capacitate de 1190 MW pe cărbune, însă țintele din PNRR iau în considerare și oprirea Mintia, în 2020, care oricum nu mai funcționa la capacitatea licențiată. Deci în teorie un total de 2570 MW pe cărbune a fost oprit în perioada 2020-2026.
Cărbunele a fost deja înlocuit de energia regenerabilă în sistemul energetic, însă politicienii pare că nu iau această capacitate în calcul în deciziile lor. Este nevoie de o interpretare juridică a termenului „capacități similare” și de o clarificare a criteriilor utilizate în lege.
Din 2027 am putea renunța la cărbune, dar tot rămânem cu 1000 MW
Problema reală în acest moment rămâne stocarea, care nu este suficientă să transfere surplusul de energie produsă din timpul zilei, în consumul de seară, de unde apar dezechilibre de producție. Cărbunele nu ajută oricum în această situație. Chiar și cu o capacitate instalată de 1600 MW în prezent, în perioada 28 iulie-10 august, de cât a fost oprit reactorul 1 de la Cernavodă, cărbunele a produs un maxim instantaneu de 988 de MW și nu a putut acoperi vârful de consum.
ANRE a comunicat că estimează în 2026 peste 3000 MW noi în sistem din proiecte regenerabile avansate, cu 1700 MW de stocare. În același timp, dezvoltatorii centralei de la Mintia anticipează intrarea cu 1100 MW în sistem până la finalul anului 2026, iar mult întârziata centrală de la Iernut de 430 de MW ar trebui finalizată anul acesta.
Cu alte cuvinte, se preconizează că vom avea destulă energie în sistem să renunțăm complet la cărbune în 2027. Acest lucru este indicat și de studiul de adecvanță al Transelectrica. Un studiu care a fost făcut pentru a justifica păstrarea cărbunelui în sistem, arată de fapt că o ducem foarte bine și fără el. Deși este un studiu conservator, în scenariul în care Mintia intră în sistem în 2027, mai rămân doar 200 MW de cărbune, iar sistemul poate funcționa în parametri normali, chiar și cu un singur reactor nuclear. Același semnal de alarmă este remarcat și aici, este nevoie de mai multă stocare.
Cu toate acestea, conform OUG 108/2022, mai rămân activi aproximativ 1000 MW pe cărbune până în 2030. Deci PNRR-ul nu închidea oricum toată capacitatea pe cărbune, iar îndeplinirea țintei pentru august 2026 de 710 MW, nu ne aduce în niciun caz în situație de penurie.
Prelungirea presupune costuri suplimentare, necalculate
Din păcate, această lege deschide o cutie a pandorei, care nu era necesară. Pe lângă faptul că împiedică atingerea țintei PNRR și închiderea de capacități suplimentare, ea ar putea permite și redeschiderea unor unități pe cărbune deja închise, pe baza ideii că nu au fost înlocuite de „capacități similare”.
Însă parlamentarii nu au calculat costurile suplimentare pentru bugetul de stat pentru a ține capacitățile pe cărbune mai mult timp în viață și a redeschide unități deja oprite. Pentru a putea funcționa și a-și plăti certificatele de carbon până în 2026, Complexul Energetic Oltenia a primit în 2022 ajutor de stat de 2 miliarde de euro. Alte companii precum Societatea Electrocentrale Craiova, Complexul Energetic Valea Jiului, care administrează centrale pe cărbune, sunt în insolvență.
Pentru a susține funcționarea centralelor până în 2030 este nevoie de cheltuieli suplimentare masive, cu certificatele de carbon, cu adaptarea la condițiile de mediu și reparații de rutină, bani pe care aceste companii nu îi au. La Craiova situația poluării este critică de ani de zile, și compania nu a primit bani pentru reparații. Redeschiderea unor unități deja închise implică cheltuieli necunoscute, neprevăzute în niciun buget. O analiză realizată în SUA, care se confruntă cu o acțiune similară de prelungire a vieții unor centrale pe cărbune depășite tehnic, a calculat un cost de 77.000 euro/MW/an. Deci probabil ar mai fi nevoie de câteva miliarde de euro ca aceste centrale să poată funcționa până în 2030.
Toată agitație din jurul„închiderii cărbunelui” pare mai degrabă o perdea de fum menită să creeze dezinformare, panică și să atragă voturi, sub pretextul „salvării sistemului energetic”. O distragere care ne va costa un miliard de euro acum, și chiar mai multe în anii următori.
Germania a înlocuit cărbunii cu energie regenerabila (un oximoron) si acum se întoarce la cărbuni. Iar Polonia, cea mai dinamica economie din tarile estice, a refuzat sa renunțe la cărbuni. Și acum exporta în România de la produse industriale avansate la produse agricole.
Cred ca ar trebui sa ascultam opinia unor ingineri în aceasta problema. Europa (si in special România) produce si promovează prea mulți specialiști în energie fără o pregătire inginereasca.
Nu o să rezolvăm niciodată problema energiei. Atâta timp cât mereu facem ce facem și mărim consumul. Toate orașele s-au împânzit cu aparate de aer condiționat. Alea iarna produc și căldură, la o singură apăsare de buton, așa cum ne place la nebunie. Nici cafeaua nu o mai facem fără buton. Acum vrem să ne băgăm și automobilele în priză. Eu sunt nespecialist pe domeniu, dar nu cred că trebuie să fii ortoped ca să-ți dai seama dacă semenului tău îi lipsește un picior, de exemplu. Ei bine, nouă ne lipsește o planetă. Una făcută din uraniu și a cărei suprafață s-o umplem cu centrale nucleare și de la care să putem trage un cablu gros până la noi, aicișa, pi pamântu’ strămoșescu. Eu cred că suntem demenți. O demență din aia, cam cum intri pe Temu și începi să dai cu click-ul în populația de gunoaie care-ți colorează ecranul. Eu cred că în scurt timp planeta noastră o să ne aducă cu picioarele pe terenul ei într-un fel din ăla în care nimeni nu mai aplaudă aterizarea, întrucât toată lumea e ocupată cu gândul dacă în valiză mai e lenjerie curată. Eu așa cred.
Citesc si imi pierd timpul ca sa inteleg logica „activistilor de mediu” la problema crizei energetice in care a fost adusa Romania de inchiderea la termen a termocentralelir dar FARA acoperirea golurilor se energie.
E scump sa producem energie din carbune. Da, e scump.
Dar e sigur, nu depinde de soare, de vant, de ploaie (sau lipsa ploii – seceta).
E mult mai scump sa importam seara 2000 MWh de pe piata spot cand toata Europa de Est si Centrala e afectata de seceta, deci nu are surplus de energie ieftina.
Legea nu interzice inchiderea minelor apriori, ci conditioneaza inchiderea de deschiderea capacitatilor echivalente, adica exact ce ar fi trebuit guvernantii sa ceara Bruxellesului.
Termocentralele sunt de actualitate pentru UE. Dar in alte tari inca exista. Va ramane doar o solutie de mare avarie, cand nu ai cu completa necesarul de curent electric.
Iar studiul Transelectrica este de adecvare nu de adecvanta. Mai stim corect limba romana sau dam copy paste dupa altii si punem niste date ale noastre ?!!!
Pai ne inspiram si noi de la altii: https://www.politico.eu/article/germany-considers-ramping-up-coal-power-to-avert-energy-crisis/
„Even on a typical low-renewables day, reserve power plants could reduce electricity prices by up to 60 percent,” the spokesperson added.”
Si asta era strategia inca de dinainte sa se prefateze actuala seceta in zona. Acuma DE e campioana la energie eoliana, când bate vântul dara parca se simte mai confortabil sa-si asigure back-up, just in case.
Pe de alta parte, daca DE intentioneaza sa isi închidă centralele pe cărbune pana prin 2038, la noi, un personaj foarte inspirat dar trecut complet pe sub radar in ultimul timp, a calculat el din pixul gândirii ca noi trebuie sa închidem mult mai rapid. Si nu s-a multumit doar cu calculele, a mai si trecut obligatia in PNRR-ul al cărui proiect il tot ascundea de altii prin sertar: https://www.libertatea.ro/stiri/cine-nu-a-vrut-baterii-stocare-energie-romania-facturi-5849659
„Ghinea nu a spus de ce ne-am asumat închiderea cărbunelui Dar când seara ajungem să importăm peste o treime din energie, asta înseamnă că este o problemă sistemică, nu de echilibrare. La un moment dat, Cristian Ghinea – fostul ministru al fondurilor europene care a negociat PNRR – va trebui să explice oficial de ce a propus închiderea cărbunelui, deși România și-a scăzut emisiile față de 1989 cu 75%, iar țintele de producție de energie verde erau deja atinse de aproape zece ani.
Citeşte întreaga ştire: Cine nu a vrut baterii de stocare în sistemul energetic din România și de ce”
Apoi, de curiozitate, verificati un pic vechimea centralelor germane care au vârste similare.