În timp ce marile puteri se adâncesc în povara datoriilor publice, România anului 2026 cheltuie pe dobânzi mai mult decât pe educație. Pe o piață globală volatilă, blocajul politic de la București riscă să transforme corecțiile financiare într-o criză structurală de proporții.
Nu se văd când mergi pe stradă. Nici când intri în magazine – cel puțin o vreme. Cu toate acestea, în lumea de azi, ratele dobânzilor joacă un rol uriaș. În România anului 2026, plățile pentru dobânzile aferente datoriei publice depășesc totalul cheltuielilor pentru învățământ, deși datoria noastră publică se situează sub jumătate din nivelul înregistrat de alte state!
Nici țări mult mai mari, cu economii puternice, nu o duc prea bine, în condițiile în care datoria lor publică a trecut cu mult de nivelul PIB-ului anual. SUA, Japonia, Franța și Italia sunt doar câteva exemple de state care nu doar că nu au găsit o soluție, dar par să se afunde tot mai mult în dilema poverii datoriei publice. În Franța, de pildă, extrema stângă a oferit drept „soluție” ștergerea din condei a unei părți din datorie. Dacă și după o asemenea propunere vor mai strânge voturi la viitoarele alegeri, înseamnă că electoratul și-a pierdut complet simțul realității.
Crize mai vechi…
Crize ale datoriilor au existat și vor mai exista. Îmi amintesc, de exemplu, de criza datoriilor din Coreea de Sud din anul 1997. Rezervele valutare de la banca centrală a acestei țări existau doar pe hârtie, întrucât regimul politic decisese ca băncile comerciale să fie creditate direct de banca centrală pentru a susține artificial creșterea economică. Aceasta a fost puternică o perioadă, însă banca centrală a rămas complet fără rezerve valutare lichide pentru a face plățile curente.
Păstrez o amintire personală legată de unul dintre cele mai tensionate momente ale acelei crize. O echipă de la FMI a negociat îndelung cu autoritățile sud-coreene acordarea unui împrumut de urgență de câteva zeci de miliarde de DST (Drepturi Speciale de Tragere), un mecanism creat special pentru această situație (iar dobânda era, firește, mai mare decât cea pentru acordurile obișnuite de tip „stand-by”). Creditul trebuia aprobat de Consiliul Director al FMI. Discuțiile de la Washington au fost lungi și furtunoase, iar orele se scurgeau fără ca votul să fi avut loc.
Secretarul ședinței – o persoană de regulă foarte tăcută, care nu intervenea decât la solicitarea președintelui – l-a întrerupt brusc pe unul dintre vorbitori: „Domnule președinte, peste 5 minute se deschide piața financiară de la Tokyo. Dacă Seulul nu face plățile scadente, țara intră în default.” Președintele a sistat imediat dezbaterile și a supus creditul la vot. Rezultatul a fost copleșitor în favoarea aprobării, iar secretarul a ridicat imediat telefonul pentru a transmite mesajul.
Criza a fost evitată în ultima secundă, iar politicile autorităților sud-coreene s-au schimbat radical după acest episod. Merită consemnat și faptul că, pentru a contribui la salvarea finanțelor publice, cetățenii coreeni au donat voluntar cantități impresionante de bijuterii din aur. Acestea au fost valorificate de stat, ajutând la îmbunătățirea balanței de plăți.
Ulterior, după criza financiară mondială declanșată în septembrie 2008 de falimentul Lehman Brothers, reglementările pieței financiare au suferit modificări de substanță. S-a pus un accent mult mai mare pe stabilitatea și capitalizarea băncilor și a celorlalți actori din piață, în detrimentul randamentelor potenţial foarte ridicate, dar excesiv de riscante.
Lumea a trecut apoi prin criza globală declanșată de pandemia de COVID-19. Poate paradoxal, efectele economice au fost mult atenuate. Acest lucru s-a datorat și faptului că instituțiile financiare erau mult mai robuste decât în 2008, ceea ce le-a permis să fie parte a soluției, nu cauza problemei. Acest episod demonstrează, o dată în plus, că trăim într-o lume financiară: când acest sistem tușește, epidemia economică durează mult; când, dimpotrivă, finanțele sunt în ordine, nicio criză de proporțiile unei pandemii nu mai are același efect devastator asupra economiei.
… și riscuri mai noi
Situația la nivel mondial se deteriorează pe zi ce trece. Avem, în primul rând, punctele fierbinți ale planetei: Orientul Mijlociu și Ucraina. În ambele conflicte pacea pare îndepărtată, iar consecințele economice sunt aspre: prețul petrolului rămâne ridicat, iar aprovizionarea globală cu hidrocarburi este instabilă. În Ucraina, războiul provoacă mii de victime săptămânal și generează probleme economice insurmontabile pentru ambele state implicate – agresor și victimă –, perturbând grav fluxurile comerciale internaționale. Cele două crize concomitente pun o presiune uriașă pe capacitatea economiei mondiale de a se menține pe linia de plutire.
Un alt efect al acestor tensiuni este tendința de creștere a ratelor dobânzilor pe plan mondial, pe fondul unor presiuni inflaționiste evidente. Acestea sunt alimentate de doi factori majori:
- pe partea de ofertă: criza energetică și efectele secundare ale unor probleme climatice fără precedent;
- pe partea de cerere: deficitele bugetare foarte mari ale principalelor economii lumii, care au împins datoria publică totală la niveluri nemaivăzute pe timp de pace.
În plan regional, tabloul este completat de incidentele tot mai frecvente în care drone rusești pătrund „accidental” în spațiul aerian al țărilor NATO, dar și de tentativele tot mai numeroase de sabotaj ale Moscovei în puncte critice ale statelor aliate. Răspunsul ferm, concretizat prin creșterea masivă a cheltuielilor de înarmare ale țărilor NATO, va avea un efect militar tangibil abia peste câțiva ani. Deocamdată, resimțim doar o creștere a poverii bugetare provocate de cheltuielile militare și mult mai puțin un efect practic în evitarea provocărilor punctuale pe termen scurt.
Ce arată evoluția dobânzilor în Europa Centrală
Indicatorul sintetic cel mai relevant pentru comparațiile internaționale este randamentul titlurilor de stat pe 10 ani. Acesta se calculează zilnic și este urmărit cu atenție în întreaga lume financiară. Deși nu îl putem percepe direct pe stradă, el influențează viața noastră de zi cu zi mult mai mult decât realizăm. Iată evoluția acestuia în ultimele șase luni în țările non-euro din regiune:
În luna martie, cele mai mari dobânzi le plătea Ungaria (7,55%). Economia țării se afla într-o situație critică sub regimul lui Viktor Orbán, iar discursul suveranist nu aducea bani într-o vistierie golită de corupție și politici economice incoerente. România nu era departe în acel moment, înregistrând un randament de 7,25%, pe fondul întârzierii aprobării bugetului pe anul 2026 de către Parlament. În aprilie însă, veștile bugetare mai bune au coborât randamentele la un minim de 6,76%.
Polonia înregistra un randament de puțin peste 5,8%, iar Cehia se situa sub 4,9%. Ambele țări au o performanță economică superioară României și Ungariei, însă Polonia a fost penalizată de piețe din cauza unui deficit bugetar care depășește sensibil pragul de 3% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Altfel spus, deși Polonia este lăudată pentru creșterea cheltuielilor militare, piețele financiare taxează dezechilibrele bugetare, oricât de judicioase sunt cheltuielile care le-au generat.
În Ungaria, alegerile parlamentare au avut loc pe 12 aprilie. Înaintea scrutinului, dobânzile au scăzut spre 7%, pe măsură ce sondajele indicau tot mai clar că era Orbán se apropie de sfârșit. După victoria clară a lui Péter Magyar, dobânzile au plonjat imediat la 6,3% și au continuat să scadă până la un minim de 5,41% la începutul lunii august. În ultimele săptămâni însă, ca urmare a mișcărilor de pe piața mondială, și Ungaria a ajuns să plătească peste 5,8%. Chiar și așa, se situează sub Polonia (aproape 6,4%), în timp ce Cehia (peste 5,3%) urmează și ea trendul crescător al dobânzilor globale.
Merită subliniat că înlăturarea regimului naționalist din Ungaria a determinat o scădere spectaculoasă a randamentelor titlurilor de stat, de la peste 7,5% la un minim de 5,4%. Această corecție fabuloasă s-a produs pe fondul revenirii țării la regulile economiei de piață și al deblocării fondurilor europene. Naţionalismul izolaţionist poate găsi entuziaşti, dar efectul practic este întodeauna foarte păgubos.
România: prețul instabilității politice
România plătește un preț tot mai mare din cauza incertitudinii politice prelungite. Deși deficitul bugetar a scăzut substanţial, o proiecție de 6% din PIB la sfârșitul anului rămâne departe de ținta de 3% pe care trebuie să o atingem în următorii trei ani. Inflația a coborât la 6,2% în luna august, însă contextul internațional tensionat face puțin probabilă o continuare rapidă a acestui trend favorabil. Economia pare a se stabiliza, dar incertitudinile politice fac reticenţi potenţialii investitori. Faptul că nu este deloc clar dacă va continua sau nu reducerea deficitului prin măsuri structurale alimentează neîncrederea.
Evoluțiile de pe scena politică internă – marcată de incertitudinile legate de trecerea de votul Parlamentului a guvernului Mureșan, cu programul său reformist – afectează deja substanțial sentimentul pieței. Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani se apropie periculos de 7,6%, cursul valutar a depășit pragul de 5,27 lei pentru un euro, iar piața bursieră este în scădere. Chiar dacă evaluarea agenției de rating S&P de la începutul lunii octombrie nu ne va coborî acum în zona nerecomandată investițiilor (junk), ceea ce rămâne de văzut, piețele financiare ne penalizează deja aspru pentru deficitul bugetar și pentru lipsa de claritate privind politicile viitoare.
Datoria publică a României a atins pragul de 1.200 de miliarde de lei. O creștere de doar o jumătate de punct procentual a dobânzii medii mărește nota de plată a statului cu 6 miliarde de lei anual. Iar acest lucru s-a întâmplat deja în cursul acestui an, sub povara incertitudinii politice.
Prelungirea instabilității politice și amânarea inevitabilei reforme structurale a sectorului public riscă să aibă efecte cu mult mai grave decât această creștere a dobânzilor, care vedem că se accelerează. Suntem în situaţia de a depinde de continuarea finanţării externe; sloganele politice sforăitoare pot câştiga câţiva adepţi pe plan intern, dar investitorii sunt fiinţe sperioase, gata oricând să “voteze” cu picioarele la spinare – aşa cum de altfel semnalizează fără echivoc de ceva vreme. În condițiile în care oricum situația internațională este extrem de volatilă și plină de incertitudini, adică neprietenoasă, nu avem deloc timp de dezbateri politice sterile.
Legenda spune că, la 1453, când oştile otomane asediau Constantinopolul, teologii, călugării și dregătorii din oraș erau pierduți în dezbateri bizare, interminabile și sterile despre sexul îngerilor. Să mă ierte Dumnezeu, dar hârjoneala politică de la noi, când economia este atât de aproape de marginea prăpastiei, seamănă tulburător cu dialogul despre sexul îngerilor…
