Drona, linia de 400 kV și 35 de ani de greșeli strategice

Nu a fost un accident, ci o crimă de război”, declara Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova.

Dacă a fost o crimă de război, atunci apare întrebarea: cine și unde sunt complicii?

Într-una dintre emisiunile postului de televiziune Moldova 1 semnalam marea vulnerabilitate a sistemului electroenergetic moldovenesc: aprovizionarea se face printr-o linie de 400 kV care traversează câteva zeci de kilometri prin Ucraina, referindu-mă la traseul Isaccea – Vulcănești și întrebând cât timp aceasta va rămâne funcțională, neatacată de vreo dronă rusească.

Inevitabilul s-a întâmplat în 23 martie 2026, când o dronă Shahed a avariat un stâlp al acesteia, iar rețeaua de transport a fost deconectată.

Scurtă istorie a dependenței energetice

Republica Moldova a fost, este și probabil va mai fi o perioadă victima războiului hibrid dus de Federația Rusă.

Acesta s-a manifestat prin mai multe componente.

Prima componentă este mediul politic corupt, moștenit din perioada Uniunii Sovietice și amplificat ulterior prin cumpărarea unor politicieni și funcționari care au luat decizii defavorabile statului și cetățenilor.

A doua componentă este acapararea unor domenii strategice, energia fiind de departe cel mai important.

Timp de peste trei decenii, Republica Moldova a fost dependentă aproape 100% de energia furnizată de Federația Rusă. Gazul a fost principala armă. Acesta a fost importat până când Ucraina a întrerupt orice furnizare de gaz rusesc prin conductele care o traversează și care au alimentat ani la rând statele vestice, contribuind la finanțarea bugetului militar al Moscovei.

Pentru Moldova, gazul rusesc a reprezentat și alimentarea mascată a regimului secesionist de la Tiraspol.

Transnistria primea gaz extrem de ieftin, pe care îl transforma în energie electrică. Aceasta era utilizată pentru:

• alimentarea cu energie electrică și termică (aproape gratuită) a celor aproximativ 350.000 de locuitori din stânga Nistrului
• funcționarea unor ”ferme” de minat criptomonede, ale căror venituri erau transformate în bani lichizi de autorități
• alimentarea economiei regiunii separatiste.

O mică parte din gaz ajungea și la cele două termocentrale mai importante din dreapta Nistrului: Chișinău și Bălți.

Cea mai mare și importantă termocentrală se află însă tot în regiunea separatistă, la Cuciurgan. Înainte de întreruperea fluxului de gaz rusesc, aceasta producea peste 70% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova.

În ultimii ani, separatiștii transnistreni au vândut energia Chișinăului la prețuri mult mai mari decât în trecut.

Trebuie amintit și faptul că, până nu demult, acționarii majoritari ai sistemelor de transport de energie electrică și de gaz erau companii din Federația Rusă.

În plus, în toți acești peste 30 de ani de la dezmembrarea URSS și obținerea independenței nu a fost realizată nicio investiție notabilă într-o capacitate majoră de producție de energie electrică.

24 februarie 2022 – o zi importantă

Data de 24 februarie 2022, ziua atacului Federației Ruse asupra Ucrainei, nu a fost aleasă întâmplător.

În acea zi urmau să înceapă teste pentru decuplarea sistemelor electroenergetice ale Ucrainei și Republicii Moldova de la sistemul rusesc, în vederea conectării la ENTSO-E, sistemul european de transport al energiei electrice.

Atacul lansat de Rusia a vizat în special sistemul electroenergetic ucrainean, Moscova sperând să perturbe sistemul european și să genereze blackout-uri în statele limitrofe.

Planul nu a reușit, deoarece sistemele au fost rapid insularizate. Această insularizare a durat până la 16 martie 2022, când s-a reușit sincronizarea cu sistemul european.

În căutarea complicilor

Interconectarea sistemului energetic moldovenesc cu cel românesc figurează în planurile operatorilor de transport de energie de aproximativ două decenii.

Transgaz a reușit interconectarea Iași–Ungheni–Chișinău în 2020.

Transelectrica, în schimb, continuă să menționeze anual în planurile sale proiectele de interconectare electrică, însă acestea avansează lent.

Probabil că prima linie electrică aeriană de 400 kV, pe ruta Suceava – Bălți, va fi gata peste aproximativ doi ani. Se discută și despre conectarea Vulcăneștiului direct la Galați, însă deocamdată totul rămâne la nivel de discuții.

Trenarea interconexiunii România – Moldova a fost, cel mai probabil, rezultatul unor decizii conștiente atât la București, cât și la Chișinău.

Am scris în repetate rânduri despre „partida rusă din energie” referindu-mă la decidenții de la București, dar sunt convins că și decidenții de la Chișinău au partea lor de vină: incompetență, neglijență și, uneori, chiar trădare.

Moldova mai are o vină majoră: amânarea impardonabil de lungă a trecerii de la standardele rusești la cele europene în domeniul energiei electrice și a sincronizării cu ENTSO-E, organizația care reunește peste 40 de operatori de transport din Europa.

Au trecut patru ani de la începutul războiului și de la sincronizarea cu ENTSO-E. În acest interval se putea construi cel puțin un nou interconector de 400 kV.

Cine sunt persoanele care s-au îngropat în birocrație în toți acești ani?

Au trecut patru ani și doar câteva capacități noi de producție au fost puse în funcțiune — iar acestea sunt intermitente, adică furnizează energie doar când bate vântul sau când strălucește soarele.

În plus, nu există nicio capacitate de stocare a energiei în funcțiune.

Cu alte cuvinte, decidenții care au făcut numirile în funcțiile cheie ar putea fi adevărații vinovați. Ei au numit persoane pentru interese materiale, fără să evalueze riscurile la care expun statul.

Nu putem exclude nici ipoteza că aceste riscuri au fost cunoscute, iar unele decizii au fost luate deliberat.

Lipsa de viziune nu este pedepsită (nici în România, nici în Moldova)

Republica Moldova are totuși un avantaj la care aproape nimeni nu se gândește: posibilitatea de a regândi sistemul energetic național, folosind experiența Ucrainei.

Atacurile repetate asupra infrastructurii energetice ucrainene au determinat Kievul să transforme sistemul într-unul mult mai modular și mai rezilient. Ucrainenii au instalat capacități de producție mici, mobile, care pot fi mutate rapid și au regândit rețelele pentru insularizare imediată.

Moldova nu a realizat însă o analiză granulară a resurselor energetice locale, astfel încât unitățile administrativ-teritoriale sau companiile să devină autosuficiente energetic.

Din păcate, decidenții de pe ambele maluri ale Prutului par să vadă doar energie regenerabilă intermitentă — eolian și fotovoltaic — fără sisteme de stocare și fără alte capacități capabile să mențină alimentarea continuă a consumatorilor.

În schimb, biomasa și agrobiomasa, resurse pe care Moldova chiar le are, sunt ignorate. La fel și deșeurile urbane solide, care pot produce energie în bandă, deoarece stocarea se face chiar în materia primă.

În același timp, la București se observă o tendință periculoasă: juriști sau contabili — oameni care au evitat matematica, fizica și chimia — ajung să conducă instituții sau companii esențiale pentru sistemul energetic. (se poate și mai rău cu ”specialiști în comunicare sau studii politice”!)

Un asemenea model de conducere nu poate duce decât într-o singură direcție: declinul sistemului energetic. … adică unde s-a ajuns azi!