Şi poate că nimic din tot ceea ce au înfăptuit Statele Unite nu ar fi fost posibil dacă la temelia măreţiei lor nu s-ar fi aflat înţelepciunea calmă şi vizionară a celui ce le-a fost intâiul Preşedinte. George Washington este cea dintâi pagină din cartea acestei istorii care se întemeiază pe energia libertăţii.
Căci Washington a întruchipat, în mai mare măsură decât oricare alţi contemporani, însuşi idealul pe care noua republică avea să îl impună: aliajul său de modestie şi de fermitate pragmatică era fundaţia pe care el o aşeza, spre a dura şi spre a inspira generaţii.
Washington nu a deţinut nici geniul polivalent al lui Thomas Jefferson, după cum a nu a etalat profunzimea intelectuală a celor ce au redactat „The federalist papers”. Dar tot ceea ce au imaginat cei din jurul său a căpătat contur doar graţie capacităţii sale de a impune, prin curaj şi prin moderaţie, un tipar al virtuţilor republicane. Destinul său se confundă cu acela al edificării unui stat şi a unei naţiuni.
Secolul lui Washington este cel în care se naşte, o dată cu radicalismul iacobin şi cu despotismul lui Bonaparte, dialectica ideologică ce striveşte libertatea. În numele utopiei sau al ordinii, prin ghilotină sau prin sabie, statul care se naşte în Franţa aspiră la unitatea de monolit a ideilor şi a acţiunii. Pentru acest stat omul este materia din care se plămădeşte măreţia abstractă.
Prin educaţie şi temperament, Washington a respins, instinctiv şi programatic, utopismul ca şi tentaţia cezarică. Liberal– conservator, atent la nuanţe, niciodată sedus de himere, Washington a ales să guverneze, iar nu să stăpânească. Autoritatea sa nu a contrazis sau subminat constituţia, ci a construit temelia de precedent fără de care aceasta nu ar fi rezistat peste veacuri.
Washington a fost, înainte de toate, un republican, iar republicanismul său a însemnat respingerea întronării monarhice sau a canonizării imperiale. Ca republican ce a privit, mereu, spre evul de granit al Romei antice, Washington nu a vrut să îşi transforme aura de salvator în soclul puterii mesianice. Acolo unde Bonaparte a ţintit spre coroana lui Cezar, Washington a privit spre colonadele de legi ce garantează libertatea.
Cel care a condus naţiunea în luptă nu a devenit, prin forţa armelor sale, un alt lord-protector. Graţie moderaţiei sale, Statele Unite nu au cunoscut despotismul unui alt Oliver Cromwell. Iar în clipa în care a ales să se retragă după cel de-al doilea mandat Washington a dovedit că republica nu este o iluzie, ci o patrie care merită apărată.
Ultimul discurs al său este un îndemn la consolidare şi la temeinicie. Modestia măreţiei sale este moştenirea pe care a lăsat-o posterităţii. Împotriva radicalismului şi a absolutismului Washington a ales libertatea şi constituţionalismul. După două secole şi jumătate de la 1776 el este cel cu care toate încep.
