Şi poate că nimic din tot ceea ce au înfăptuit Statele Unite nu ar fi fost posibil dacă la temelia măreţiei lor nu s-ar fi aflat înţelepciunea calmă şi vizionară a celui ce le-a fost intâiul Preşedinte. George Washington este cea dintâi pagină din cartea acestei istorii care se întemeiază pe energia libertăţii.
Căci Washington a întruchipat, în mai mare măsură decât oricare alţi contemporani, însuşi idealul pe care noua republică avea să îl impună: aliajul său de modestie şi de fermitate pragmatică era fundaţia pe care el o aşeza, spre a dura şi spre a inspira generaţii.
Washington nu a deţinut nici geniul polivalent al lui Thomas Jefferson, după cum a nu a etalat profunzimea intelectuală a celor ce au redactat „The federalist papers”. Dar tot ceea ce au imaginat cei din jurul său a căpătat contur doar graţie capacităţii sale de a impune, prin curaj şi prin moderaţie, un tipar al virtuţilor republicane. Destinul său se confundă cu acela al edificării unui stat şi a unei naţiuni.
Secolul lui Washington este cel în care se naşte, o dată cu radicalismul iacobin şi cu despotismul lui Bonaparte, dialectica ideologică ce striveşte libertatea. În numele utopiei sau al ordinii, prin ghilotină sau prin sabie, statul care se naşte în Franţa aspiră la unitatea de monolit a ideilor şi a acţiunii. Pentru acest stat omul este materia din care se plămădeşte măreţia abstractă.
Prin educaţie şi temperament, Washington a respins, instinctiv şi programatic, utopismul ca şi tentaţia cezarică. Liberal– conservator, atent la nuanţe, niciodată sedus de himere, Washington a ales să guverneze, iar nu să stăpânească. Autoritatea sa nu a contrazis sau subminat constituţia, ci a construit temelia de precedent fără de care aceasta nu ar fi rezistat peste veacuri.
Washington a fost, înainte de toate, un republican, iar republicanismul său a însemnat respingerea întronării monarhice sau a canonizării imperiale. Ca republican ce a privit, mereu, spre evul de granit al Romei antice, Washington nu a vrut să îşi transforme aura de salvator în soclul puterii mesianice. Acolo unde Bonaparte a ţintit spre coroana lui Cezar, Washington a privit spre colonadele de legi ce garantează libertatea.
Cel care a condus naţiunea în luptă nu a devenit, prin forţa armelor sale, un alt lord-protector. Graţie moderaţiei sale, Statele Unite nu au cunoscut despotismul unui alt Oliver Cromwell. Iar în clipa în care a ales să se retragă după cel de-al doilea mandat Washington a dovedit că republica nu este o iluzie, ci o patrie care merită apărată.
Ultimul discurs al său este un îndemn la consolidare şi la temeinicie. Modestia măreţiei sale este moştenirea pe care a lăsat-o posterităţii. Împotriva radicalismului şi a absolutismului Washington a ales libertatea şi constituţionalismul. După două secole şi jumătate de la 1776 el este cel cu care toate încep.
Poate un elogiu adus Americii de ziua ei națională (așa cum a făcut și ND) este oportun, deși America lui Trump parcă nu merită asta.
SUA a devenit cea mai mare putere economică și militară mondială începând cu WW1 până azi, un Hegemon al Lumii, far al democrației și libertății. Azi, Hegemonia Americii este contestată, mai întâi de URSS(în cele din urmă învinsă) și acum de China, parțial și de Europa de Vest…
Altădată aș fi zis din tot sufletul: te salut Americă oriunde te-ai afla. Azi parcă nu prea îmi vine…
G.W a fost și unul din cei mai bogați coloniști.
Și disprețuia regalitatea, în general. Atît de mult, încât a refuzat că imaginea sa să apară pe monedele americane.
E nevoie de oameni bogați, integri, modești și luminați, să scoată omenirea din porcaiala stingista.
De asta a și fost ales Trump. Din păcate, între ambalaj și conținut e o diferenta
Se pare că a fost președintele actual, cu pornirile lui demagogic megalomane…este antiteza completă a lui G. Washington
America ar putea fi in curand ultimul refugiu al civilizatiei occidentale care se surpa accelerat in Europa lipsita de solutii. America lui Trump, cu bune si rele, incearca cel putin sa pregateasca acest refugiu. Istoria politica americana este complexa si mult diferita de cea europeana, esentiala fiind chiar rezistenta indelungata a societății americane fata de curentele revolutionare europene ale iacobinismului si cezarismul bonapartist. Aceste curente revolutionare, care au macinat Europa inca de la începutul sec. XIX, se manifesta azi in America, cu doua secole întârziere. Sunt urmarea fireasca a schimbărilor din cadrul societății americane care abia acum se sincronizează tardiv cu mentalitatile revolutionare care au coplesit Europa inca din sec. XIX. Odata apărute, aceste curente se potențează reciproc, cezarismul fiind răspunsul frustrat la iacobinism si invers. Un cerc vicios care a distrus în timp capacitatea de rezistenta a spiritului occidental in Europa, dar care în America este abia la început de drum. Din pacate, cezarismul este singrul raspuns pe care îl poate oferi la iacobinism o societate pervertita de spiritul revolutionar. Un raspuns care nici nu garanteaza succesul, ci cel mult o amanare. Pinochet si Franco si-au salvat macar tarile de comunism, dar societatea a ramas insa fragila si vulnerabila. Napoleon a oprit temporar revolutia si a incercat fara succes sa sterga cu ajutorul politiei si cenzurii amintirea ei din Franta, dar armata sa a deschis larg porțile spiritului revolutionar iacobin in restul Europei. Nepotul sau Napoleon III doar au amanat cu doua decenii amenintarea comunei. Sansa civilizatiei occidentale poate veni tocmai de la aceasta intarziere a societatii americane, in conditiile in care prăbușirea previzibila a Europei ar putea oferi Americii ragazul si avertismentul de care are nevoie pentru a-si mobiliza capacitatea de rezistenta latenta pe care încă o mai are, spre deosebire de Europa aflata la final de drum.
Sunteți cam pe invers.
Polarizarea multiplă a societății americane duce mult mai rapid la dezintegrare socială decât este cazul Europei.
Săraci versus bogați (obscen de bogați bogații americani!), negri/Latino versus WASP, sunt doar două planuri de clivaj social principale ale SUA.
Și mai important este clivajul social dintre cele două partide și în interiorul lor. Extremiștii caută să preia controlul, democrații au impus controlul de facto în universități, iar tehnofasciștii (aripa Palantir) au controlul media prin rețelele sociale.
Ce este și mai important și decisiv este politica trumpistă de demolare a economiei SUA. Triunghiul esențial al economiei americane pe care Europa nu a putut să-l emuleze (iar China sau Rusia nici atât) este unul interesant:
o latură este constituită de universități, o alta de stat și cea de-a treia de companiile comerciale. O relați triunivocă propulsează economia americană: universitățile primesc fonduri de la stat pentru cercetarea fundamentală (care nu este imediat aducătoare de profit) și de la firme pentru cercetarea de produse și tehnologii (pe lângă aceasta, furnizează și personal bine pregătit tehnic și științific); statul furnizează fondurile pentru cercetare și primește personal bine pregătit pentru domeniile tehnic și administrativ; firmele oferă fonduri țintite pe cercetarea de produse și tehnologi și mai primesc și personal bine instruit. Trump, iritat de influența adversarilor politici in universități, a decis amputarea financiară a acestora. Ce ignoră Trump, ca și ceilalți dictatori mari șefi de stat, și în special chinezii, este că nu munca de furnică ci libertatea spiritului produce mari salturi tehnologice – Renașterea este cel mai bun exemplu. Iar blocarea accesului la inteligența din străinătate pune capac derapajului tehno-științific inaugurat de Trump. Efectele se vor vedea în câteva decade: Europa și China vor prelua poziția de top în știință și tehnologie. Procesul va fi lent, dar inexorabil. SUA e cu mult mai avansată decât Europa în dusul pe copcă.
Într-un fel cu civilizația vestică se repetă povestea Imperiului Roman: partea apuseană (acum SUA)s-a prăbușit mai rapid decât cea estică (Imperiul Roman de Răsărit/Bizantin), pax romana este acum pax americana pe ducă și ea. Trump și-a bătut joc de aliații europeni, de însăși prestigiul american, și se miră indignat ca prostul de ce nu au fost aliații europeni alături de el în atacul împotriva Iranului. Pare că nu este capabil de o elementară înțelegere: NATO este o alianță defensivă, nu una ofensivă. Această combinație de megalomanie și lipsă de înțelegere duce inexorabil SUA de râpă cu mult mai rapid decât problemele cu care se confruntă UE.
Nu munca de furnică, ci libertatea spiritului produce mari salturi tehnologice – argumentati, va rog.
Germania nazista era fabuloasa tehnologic, cum explicati?
Vă înșelați. Germania nazistă a rezistat tehnologic cât a putut doar datorită dezvoltării anterioare (dovada? savanții germani emigrați au creat bomba nucleară). Mai uitați-vă la clipuri, ce fabuloasă tehnologic visați, ea nu avea aproape deloc acces la resurse, avea avioane cu reacți din placaj, a descoperit în epava unui bombardier britanic radar mic pe unde milimetrice (permitea vizualizarea terenului indiferent de vreme, chestie esențială ptr. bombardare) și nu a putut să îl reproducă nu din cauza capabilității științifice (și germanii au lucrat la un astfel de radar, dar au renunțat nevăzându-i utilitatea, radarele metrice/centimetrice vedeau oricum avioanele).
Omenirea se va mai întâlni vreodată cu asemenea oameni? „A fost dată în America”? Mai degrabă a fost odată America. Dacă astăzi Washington ar candida pentru Președinția Statelor Unite ar pierde. Oamenii nu mai votează principii, nu mai votează moduri de gândire.
Realizezi sper ca acei mari oameni nu sunt in esenta decat niste medievali cu sclavi la purtator?!!! Ori ba.
De ce ai o parere asa de buna despre Washington?
Mai gigix, te-ai intrebat dece in Romana surub si dop vin din Germana iar tirbuson vine din Franceza?
Industria germana e bazata pe firme private, de familie, ceea ce se cheama „Mittelstand”. China e cu totul altceva, e o societate sclavagista. Ca si Rusia de care esti tu asa mandru, kolhoznicule.
Si asta cu toate ca au trecut 250 de ani de cand Wasington avea sclavi la purtator.
PS. Mai exerseaza-ti semiotica ca „decat” nu-i tot aia cu „doar”
@Robert
Georgica chiar era stapan de sclavi, a inceput timid, cu vreo 10 mosteniti. Apoi a prins gustul. Despre restul din gasca te las pe tine sa cauti. Poate o sa le gasesti principiile.
O sa o iau ca pe o provocare si maresc miza: ce legatura e intre tirbuson, surub, dop si abscisa?
Raspuns a la Svejk: niciunul nu provine din chineza.
(poate o sa exersez sinologia; imi place sa ma incurajez singur)
Incet-incet incepi sa ma umpli de respect. Daca te-ai intalni cu mine la o masa, tot asa mi te-ai adresa?!! Eu voi mentine mai departe, normal, cu mandrie parerile dobandite cu atata truda.
As vrea sa-mi arati unde am trantit-o p-aia cu Rusia e grozava, caci cine stie, fiind o fiinta extrem de rationala care nu se insala niciodata, poate am pierdut din vedere o asemenea concluzie mareata, in noianul de afirmatii adevarate de valoare modesta. Ar fi pacat sa fie data uitarii. Este totusi munca mea.
Nu putem compara lumea (cu adevărat) bună din trecut cu lumea bezmetică în care,încă, îndrăznim, vag-obraznic, să mai ridicăm capul din pământ.
E remarcabil că cei 250 de ani de progres și civilizație americană au reușit să pervertească instituția părintelui fondator într-o butaforie stridentă. Ne-am putea legitim întreba dacă nu cumva perioada aceasta rotundă în ani i-ar fi fost de ajuns americii întru independență pentru a evalua oportunitate aducerii ei sub protectorat britanic, asemeni Canadei sau Australiei. Testul de stres securitar la care e supusă lumea în noua paradigmă impusă de actuala administrație republicană poate ține doar de contingent dar poate fi și reflexia unui proces degenerativ implacabil.