În vreme ce lumea privea spre summiturile dedicate securității militare, la Geneva se desfășura un alt tip de confruntare strategică. Nu despre tancuri, alianțe sau frontiere era vorba, ci despre cine va scrie regulile unei tehnologii care promite să redefinească raporturile dintre economie, cultură, cunoaștere și putere. Sub egida ONU, Inteligența Artificială intra oficial în centrul agendei globale.
Înainte de algoritmi: începuturile AI
Pentru a înțelege de ce o tehnologie a ajuns astăzi pe agenda ONU, trebuie să coborâm în timp cu mai bine de șapte decenii. Istoria Inteligenței Artificiale nu a început în laboratoarele marilor companii tehnologice și nici în era Internetului, ci odată cu o întrebare aparent simplă care avea să schimbe cursul modernității.
Totul a început în 1950, când matematicianul britanic Alan Turing a lansat o întrebare care părea desprinsă din literatura SF: „Pot mașinile să gândească?” Ambiția era uriașă: reproducerea inteligenței umane cu ajutorul calculatoarelor.
În 1956, conferința de la Dartmouth a dat oficial un nume noului domeniu — Artificial Intelligence. Atmosfera era electrizantă. Cercetătorii vorbeau despre mașini inteligente, iar mulți credeau că marile probleme ale omenirii vor fi rezolvate curând.
Primele rezultate păreau să le dea dreptate. Calculatoarele rezolvau probleme logice, demonstrau teoreme, iar în 1958 Frank Rosenblatt prezenta Perceptronul — un sistem capabil să învețe din exemple. Viitorul părea să fi sosit.
Numai că realitatea a lovit brutal. Calculatoarele erau prea slabe, datele prea puține, iar promisiunile mult peste posibilitățile tehnologiei de atunci. Entuziasmul s-a transformat rapid în frustrare. Finanțările au fost tăiate, proiectele închise, iar programele au trecut de pe prima pagină a viitorului pe lista marilor deziluzii ale vremii. Începea „AI Winter”.
Revanșa Inteligenței Artificiale
A urmat o lungă perioadă de tăcere. Fondurile au fost tăiate, laboratoarele s-au golit, iar numeroși cercetători au părăsit domeniul în căutarea unor proiecte mai ușor de finanțat. După euforia începuturilor, Inteligența Artificială devenise sinonimă cu promisiunile exagerate și așteptările înșelate. În ochii multora, viitorul fusese anulat.
Între timp însă, lumea se schimba. Calculatoarele deveneau tot mai puternice, Internetul începea să conecteze planeta, iar volumul de informații generate de activitatea umană creștea exponențial. Fără să atragă prea multă atenție, se acumulau exact ingredientele care lipsiseră primei generații de sisteme inteligente.
Apoi, după decenii de stagnare, Inteligența Artificială a revenit spectaculos în scenă. Nu printr-un miracol tehnologic, ci prin convergența dintre puterea de calcul, volumele masive de date și noile generații de algoritmi. Ceea ce părea un experiment eșuat începea să devină acum o industrie.
Internetul a schimbat totul. Fiecare căutare, fiecare click și fiecare tranzacție au început să alimenteze cu date sistemele capabile să observe tipare, să facă predicții și să învețe singure. Combustibilul care lipsea în trecut devenise brusc abundent.
Semnalul că AI s-a întors a fost dat în 1997, când supercomputerul Deep Blue de la IBM l-a învins pe campionul mondial Garry Kasparov. Pentru prima dată, o mașină depășea un campion mondial într-unul dintre cele mai prestigioase jocuri ale inteligenței umane. A fost un șoc și un avertisment.
De atunci, avansul a devenit imposibil de ignorat. Algoritmii au intrat peste tot: în telefoane, mașini, rețele sociale și motoare de căutare. Skynet-ul simbolic nu a coborât din ecrane, însă miliarde de oameni au ajuns să folosească Inteligența Artificială zilnic, de bunăvoie și aproape fără să observe. Iar acolo unde apare o infrastructură nouă, apar și noi forme de putere economică.
Date, algoritmi și putere economică
Dacă în trecut Inteligența Artificială impresiona publicul câștigând partide de șah, astăzi ea joacă pe o tablă mult mai mare: economia globală. Banii circulă tot mai des prin sisteme conduse de algoritmi, iar viteza a devenit noua monedă a puterii.
Pe burse, programele automate analizează piețe întregi și execută tranzacții în fracțiuni de secundă. În multe situații, omul nici nu mai apucă să reacționeze. Algoritmul identifică primul oportunitatea și execută primul decizia.
Nici consumatorii nu au rămas în afara jocului. Ce cumpărăm, ce urmărim, ce citim și chiar ce ne atrage atenția sunt influențate de sisteme care învață permanent din comportamentul nostru. În economia digitală, atenția a devenit o marfă, iar Inteligența Artificială este principalul ei broker.
Miza este atât de mare încât marile puteri au intrat într-o cursă fără precedent. Statele Unite, China și Uniunea Europeană investesc miliarde în centre de date, cipuri și infrastructură digitală. Nu mai este vorba doar despre tehnologie. Este vorba despre bani, influență și putere.
Privit astfel, AI-ul nu mai este un simplu instrument informatic. Devine noua paradigmă a economiei mondiale. Dacă revoluția industrială a fost alimentată de cărbune și petrol, revoluția digitală este alimentată de date. Iar cine gestionează fluxurile lor modelează tot mai mult regulile jocului.
Burghezia algoritmică și noul proletariat digital
Dacă lipsa educației financiare a costat generații întregi și încă își produce efectele, era Inteligenței Artificiale poate genera un deficit și mai periculos: analfabetismul algoritmic. Pentru prima dată, milioane de oameni folosesc zilnic tehnologii pe care nu le înțeleg și care le influențează deciziile fără ca ei să realizeze acest lucru.
Algoritmii aleg ce știri vedem, ce produse cumpărăm, ce videoclipuri urmărim și, tot mai des, ce oportunități profesionale primim. Cu cât devin mai performanți, cu atât devin mai invizibili. Iar ceea ce nu înțelegi ajunge, de multe ori, să îți influențeze alegerile fără să observi.
În noua economie, nu mai este suficient să știi să citești și să scrii. Devine esențial să înțelegi cum funcționează sistemele care filtrează informația și influențează comportamentele. După alfabetizarea clasică și alfabetizarea digitală, intrăm în momentul decontului: alfabetizarea algoritmică.
Karl Marx observa că puterea economică aparține celor care controlează mijloacele de producție. În era Inteligenței Artificiale, întrebarea revine într-o formă neașteptată: cine deține algoritmii, datele și infrastructura de calcul? Dacă revoluția industrială a produs o burghezie a fabricilor și un proletariat al muncii manuale, revoluția digitală riscă să producă o burghezie algoritmică și un proletariat al datelor. Diferența este că noua inegalitate nu se măsoară doar în venituri, ci și în capacitatea de a înțelege, controla și utiliza tehnologia.
Marea factură a viitorului începe deja să fie emisă. Ea nu îi va separa doar pe bogați de săraci. Îi va separa pe cei care folosesc Inteligența Artificială pentru a produce valoare de cei care o consumă pasiv sau deloc. Unii vor comanda mașina. Alții vor merge pe bancheta din spate.
Spre o Epocă de Aur algoritmică?
Privită retrospectiv, distanța dintre întrebarea lui Alan Turing din 1950 și dezbaterile de astăzi de la ONU este una dintre cele mai spectaculoase transformări intelectuale ale epocii moderne. Ceea ce a început ca un exercițiu teoretic de matematică și logică a devenit, în doar câteva decenii, o infrastructură care influențează economia, educația, comunicațiile și accesul la cunoaștere.
Din acest motiv, reuniunea de la Geneva are o semnificație care depășește cu mult sfera tehnologiei. Ea marchează momentul în care Inteligența Artificială încetează să mai fie exclusiv o preocupare a cercetătorilor și a companiilor din domeniu și devine o temă de interes global, aflată la intersecția dintre politică, economie, cultură și securitate.
Miza nu mai este dacă AI-ul va transforma lumea. Această transformare este deja în curs. Miza este cine va defini regulile, valorile și limitele care îi vor orienta dezvoltarea. În secolul XXI puterea nu va aparține doar celor care dețin resurse, teritorii sau infrastructuri, ci și celor care înțeleg, dezvoltă și utilizează inteligent algoritmii.
Viitorul nu mai este o proiecție îndepărtată. El se construiește deja, linie cu linie de cod, decizie cu decizie și generație cu generație. Iar adevărata provocare nu este apariția Inteligenței Artificiale, ci capacitatea noastră de a rămâne relevanți într-o lume remodelată de ea.
Așa cum conștiința sporește exponențial complexitatea lumii reale, inteligența artificială este apogeul emergenței tehnologice. Nevoia de reglementare e firească, necesară, dar transformarea pe multiple planuri pe care o produce lasă în urmă orice codificare. Se nasc și, probabil, se vor naște situații absurde, provocate de necesitatea de a prezerva un status quo într-un domeniu sau altul, însă tăvălugul, odată pornit, nu mai poate fi oprit decât odată cu întreaga civilizație omenească. Vulnerabilitatea principală a inteligenței artificiale este acuratețea datelor, dar fiecare upgrade al acestor instrumente vine cu o ameliorare a acestui aspect. Revoluția e legată de piața muncii, deocamdată timidă, însă lucrurile sunt abia la început. Așa cum lumea a fost alta după fiecare mare noutate sau invenție, e de presupus că după inteligența artificială omul însuși va fi altul.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Într-adevăr, AI-ul pare să fie una dintre acele transformări istorice care depășesc viteza cu care societățile își pot adapta regulile și instituțiile. Poate că, spre deosebire de revoluțiile tehnologice anterioare, în care omul rămânea, după celebra formulă a lui Protagoras, „măsura tuturor lucrurilor”, asistăm astăzi la apariția unei epoci în care mașina tinde să devină noul etalon al eficienței, cunoașterii și deciziei. Iar viitorul, pe care îl asociam odinioară cu anticipația, se insinuează deja, discret, în prezent.
⚛️ A.L.M.
Errare humanum est.
Errare humanum est, veritatem quaerere sapientis.
Și când te gândești că toate acestea le datorăm inventatorilor tranzistorului.
Am ajuns aici după ce a fost Realizat microchipul.
Azi bătălia se duce pe realizarea unor microcipuri din ce in ce mai performante care să poată suporta eficient AI!
(care consuma deja prea mult curent)
Tehnologia deci exploatează umanul, azi,
NU umanitatea Tehnologia!
Puterea tranzistorului a schimbat lumea.
Puterea algoritmului schimbă măsura lumii.
⚛️ A.L.M.
Dl ALM devine din ce în ce mai realist. Așa este, TOATE Marile Revoluții Industriale au produs schimbări teribile în societățile umane, nu numai la nivele tehnologice ci și la nivelul valorilor culturale, sociale, morale, etc.
Iar aceste schimbări profunde afectează, vai, inclusiv Conducerea societăților omenești, chiar la nivel de Stat.
Fiindcă, de exemplu, un Stat poate fi mai slab ca o Multinațională la nivelul unui popor, națiune, etc, deci POATE IMPUNE norme peste capul Statului respectiv. Primul pas a fost deja făcut prin apariția Internetului și al Rețelelor sociale. Efectul a fost asupra alegerilor „democratice” din România (vezi anul 2024), dar și din SUA(sic!), din Europa și de aiurea. Astfel că o putere externă POATE IMPUNE o anumită formă de Conducere Socială unui popor/națiuni, etc.
În legătură cu IA situația este și mai periculoasă. IA poate acapara nu numai activitățile economice, dar și pe cele sociale, politice și militare. În China deja a început supravegherea de către Stat a POTENȚIALILOR adversari politici. Ba parcă și prin România există o încercare de creștere a autoritarismului Statal…
Da, un control al IA trebuie făcut, dar de către CINE? Se pare că Statele sunt prea slabe pentru a putea face asta. Și, poate, nici nu vor….
Era Informațională va schimba total Omenirea pe care o știm. Inclusiv NATURA OMULUI.
Dar, poate, ăsta este SENSUL evoluției umane. Sau Moartea Sensului….
Privită în perspectivă antropologică, istoria umanității este și istoria adaptării la noi instrumente. De la neanderthalian la Homo sapiens, de la piatră la algoritm. Cine poate spune cu certitudine că următorul prag evolutiv nu va fi, simbolic vorbind, Homo technologicus?
⚛️ A.L.M.
Sensul ” omului tehnologic” este OBIECTIV, respectiv vor fi niște etape de trecere de la „omul natural” la „omul tehnologic”:
1. Omul natural îmbunătățit cu dispozitive informaționale( calculator IA+memorie, telefon, nanoboti de protecție medicală, etc), adică un fel de Cyborg. La naștere omul în loc să fie botezat, i se vor monta niște cipuri auxiliare și nu mai va avea nevoie de educație, doar din când în când de controale „de ajustare”. Cine va face controlul rămâne de văzut…
2. Faza finală va fi a robotilor ca dispozitive mecanotronice, care nu vor avea nevoie de… apă, hrană, aer, etc…ci numai de energie și informație. Roboții vor fi eterni și pot zbura prin spațiu suficient timp ca să ajungă în alte galaxii …
PS. Probabil că și civilizațiile extraterestre superioare au trecut prin aceeași „evoluție”. Respectiv, dacă vor ajunge la noi vor fi niște roboți….
Interesant scenariul dumneavoastră. Recunosc că îmi amintește de primele nuvele SF pe care le scriam pe spatele caietelor școlare.
Dacă ar fi să continui exercițiul de imaginație, eu nu văd neapărat punctul final al evoluției în robotul mecanic (care este, în opinia mea, și destul de grotesc dpdv estetic), ci într-o ascensiune a omului către ceea ce Teilhard de Chardin numea noosferă: un spațiu al conștiinței și al inteligenței colective.
Într-o asemenea perspectivă, viitorul nu ar însemna abandonarea umanului în favoarea mașinii, ci migrarea progresivă a conștiinței umane într-un spațiu digital abstract, un fel de cyberspațiu extins, în care memoria, identitatea și experiența ar putea continua dincolo de limitele biologice.
Desigur, suntem încă în domeniul speculației filosofice și al literaturii SF. Dar, dacă tot ne imaginăm viitorul, eu cred că omul are șanse mai mari să devină un cetățean al noosferei decât să fie înlocuit complet de robot.
Personal, cred că ne lăsăm prea ușor fascinați de imaginea robotului antropomorfizat, a androidului, care spune mai degrabă ceva despre imaginarul tehnologic al secolului XX decât despre viitor. Servomotoarele, membrele mecanice, fețele care imită emoții și mersul biped reprezintă încercări de a reproduce omul, nu de a-l depăși. Dacă va exista o etapă postumană credibilă, aceasta va fi probabil mult mai apropiată de informație, rețea și noosferă decât de caricatura metalică a corpului uman. În această perspectivă, robotul nu este viitorul, ci poate ultima mare relicvă a societății industriale automatizate.
⚛️ A.L.M.
Păi roboții nu trebuie neapărat să aibă formă umanoidă. Mai bine zis pot avea orice formă, inclusiv virtuală.
cineva mai sus face o remarca indreptatita :
„Vulnerabilitatea principală a inteligenței artificiale este acuratețea datelor”
in orice situatie insa, un algoritm (perfectibil desigur) ce inglobeaza inteligenta si experienta acumulata, nu se compara cu „mintea” unor ipochimeni/terchea berchea semianalfabeti (ciuca, ciolacu, savonea, olgutza, manda si tanda, etc etc) pusi sa „conduca” (aka sa le „dea” „sarmanilor” ceea ce nici nu au si nici nu produc! – sa imparta firimiturile de la mesele lor imbelsugate, pentr care n au absolut nici un merit). viitorul va inlatura cu siguranta aceste otrepe parazitare, doar c ar fi absurd sa mai treaca o jumatate de veac sa i inlaturi p alde lenutza si antrutza ceausescu din capul mesei!
Inteligența Artificială poate greși din cauza datelor. Omul greșește din cauza orgoliului. Uneori nu e clar care dintre cele două este bug-ul mai greu de reparat. 😄
daca ar fi sa optati (ipotetic, pt ca nu va doresc) intre un robot, care sa va aranjeze neuronii sau sa va indrepte corneea oculara, si mina (inevitabil tremurinda) unui chirurg de exceptie, ce ati alege?
Robotul.
„in orice situatie insa, un algoritm (perfectibil desigur) ce inglobeaza inteligenta si experienta acumulata”
O constantă retorică a fenomenului de îndumnezeire a programelor este chiar asta: atribuirea de puteri divine, de omnisciență unei formule matematice. Mă bucur că ați exprimat-o. Dar algoritmul nu înglobează nicio inteligență, ci este doar produsul unor persoane inteligente. Insă direcția morală a mecanismului este cea imprimată de creatorul/creatorii săi: flașneta digitală poate reproduce Oda bucuriei sau o manea ordinară, Experiența acumulată e cea a creatorilor, iar ceea ce ‘acumulează’ algoritmul devine treptat balast, moloz sau pur și simplu gunoi informatic, căci, ca orice mecanism produs de om el se va uza prin însăși utilizarea sa, adeseori improprie (in care o teslă e folosită pentru a ucide muște, iar un șperaclu pentru a porni noi revoluții industriale).
„viitorul va inlatura cu siguranta aceste otrepe parazitare”
dacă creatorul algoritmului este mânat de astfel de sentimente oarecum ignobile vizavi de omuleți nu ar trebui să ne mirăm cât de distructive sunt acțiunile agenților evadați din laboratoarele lui Dexter. In fond și creatorii virușilor informatici tot niște oameni inteligenți erau, nu-i așa? Dar au pritocit niște paraziți care au zdrobit sistemele informatice create de alți oameni inteligenți. Iar acum unii dintre ei au ajuns niște otrepe parazitare (a se vedea traficul făcut de paraziți pe wikipedia) care fură cu nerușinare din experiența și cunoașterea altora pentru a face bani profitînd de naivitatea, indolența și lenea intelectuală a omuleților, nu-i așa?
păi și atunci aș putea spune că viitorul s-a rostogolit peste noi și ne-a adus otrepele lui, unele mai inteligente, mai sofisticate și…mai radicale ca altele?
AI pare mai degrabă o finalizare a construirii Turnului Babilonian pe care oamenii și l-au dorit pentru a ajunge la ce și a-și face faimă numai că au utilizat materiale de compoziții inadecvate motiv pentru care le-a fost afectat creierul și au început să vorbească diferite limbi.
Aparent AI pare fascinant cu o abundență de informații utile care pune capăt barierelor lingvistice și dă speranța ca oricare om să poată avea o slugă robot care să suplinească munci grele atât timp cât ești conectat la aparat.
Aceste aparențe însă înșeală dacă este să revenim cu picioarele pe pământ printre oamenii de toate felurile.
– algoritmii sunt scriși de oameni care cu toată bunăvoința și responsabilitatea de bună credință pot scrie o linie de cod în algoritmii lor care la un moment dat să genereze un sistem FAIL când este lumea mai dragă și AI funcționează aparent ok.
– în rândul celor care scriu algoritmi pot fi insă și oameni cu intenții ascunse greu de bănuit care pot genera efecte negative in timp
– de la Războiul Stelelor in prezent avem Războiul Dronelor la o aruncătură de băț de noi! Aparent impresia este că au o precizie bună in a lovi clădirile obiectivelor militare dar sub aparențele utilizării dronelor, se arată că sunt cele mai letale arme împotriva oamenilor, detectează oamenii ascunși ceea ce până acum nici o altă armă nu o putea face!
– odată instaurată dictatura AI în mâna unor oameni nu prea „omenoși” multa informație utilă poate dispare sau poate fi măsluită.
Ar fi frumos să avem parte numai de un black-out de cca 40 de zile (fără cataclisme naturale) pentru a putea realiza cât de înrobiți am fi dacă am merge numai după AI.
Tocmai am finalizat zilele trecute un interviu cu Dr. Vishal Gajjar, Director Asociat al Programelor Internaționale SETI din California. Una dintre întrebările pe care i-am adresat-o a fost aceasta: ce facem dacă o civilizație extraterestră transmite, cu bună știință, un mesaj codificat care conține informații tehnologice periculoase?
Interesant. Ca părere, orice civilizație extraterestră va fi mult superioară civilizației noastre. Ca urmare, nu va fi agresivă (dacă era agresivă ar fi dispărut prin autodistrugere în cursul propriei evoluții). Ca urmare cred că o civilizație extraterestră superioară nouă este responsabilă și nu va da un brici unei maimuțe….
Am citit încă din copilărie postulatul asta, dar chiar si atunci mi s-a părut indoielnic. Istoria civilizatiei umane este caracterizata de agresivitate, care a avut si are un rol decisiv in obtinerea succesului tehnologic. Avem de aproape un secol tehnologia care ne oferă posibilitatea neingradita de a ne autodistruge. Nu am ezitat sa o testam, nici sa acumulam arsenale mai mult decat suficiente pentru a putea garanta autodistrugerea in orice moment. Si? In mod evident nu ne-am autodistrus, nici macar nu am fost aproape de punctul ala. Nici nu ne-am transformat intr-o civilizatie pacifista. De fapt, existenta certitudinii ca ne putem autodistruge nu a eliminat conflictele, doar le-a limitat in mod pragmatic anvergura. Am rămas o civilizatie agresiva, doar ceva mai prudenta. In concluzie, argumentul asta cred ca este retorica pura. Partea sa tare este emoția, nu analiza logica. Pe baza istoriei noastre, ca alta nu cunoastem, nu prea vad niciun motiv serios pentru care o civilizatie agresiva si pragmatica sa nu poata depasi nivelul nostru tehnologic fara sa se autodistruga. Discutabila dupa părerea mea este mai degraba capacitatea unei civilizatii pacifiste de a evita stagnarea tehnologica cu mult inainte de a atinge macar nivelul revolutiei industriale. In mod previzibil o astfel de societate ar alege de timpuriu sa sacrifice progresul tehnologic, prea costisitor si riscant, in favoarea asigurării stabilitatii si păcii sociale.
Cred că observația dumneavoastră este pertinentă, însă paradoxul lui Fermi poate fi privit și prin lentila lui Ulrich Beck și a conceptului de societate a riscului. Problema nu este că o civilizație avansată se autodistruge inevitabil, ci că, odată cu dezvoltarea tehnologică, produce riscuri globale pe care nu le mai poate controla complet.
Omenirea este un exemplu interesant. De aproape un secol trăim cu arme nucleare, fără să ne autodistrugem. Dar am intrat într-o stare permanentă de gestionare a riscului: descurajare nucleară, tratate internaționale, sisteme de avertizare, control al proliferării. Cu alte cuvinte, nu am eliminat pericolul, ci am construit instituții pentru a-l administra.
Beck ar spune că maturitatea unei civilizații nu constă în dispariția conflictului, ci în capacitatea de a gestiona riscurile generate de propriul succes tehnologic. Din această perspectivă, paradoxul lui Fermi ar putea fi reformulat: poate că multe civilizații nu dispar într-o explozie spectaculoasă, ci eșuează treptat în administrarea unor riscuri tot mai complexe, de la arme și biotehnologii până la Inteligența Artificială sau degradarea mediului.
Întrebarea este dacă mecanismele de guvernanță evoluează suficient de repede pentru a ține pasul cu puterea tehnologică. Poate că adevăratul „Mare Filtru” nu este războiul, ci capacitatea unei civilizații de a transforma puterea în responsabilitate.
⚛️ A.L.M.
Toate cele câteva semnale mai neobișnuite detectate au venit din diferite locații din Univers.
Presupusa „civilizație” extraterestră ar trimite in primul rând semnal inteligibil ca format tuturor, informații care ar fi date pecetluite, cu tâlc, nu date digitale inteligibile numai unei AI care este o creație a unor minți umane discutabile.
Cred că aici apare o problemă clasică din paradoxul lui Fermi și din teoria comunicării interstelare: presupunem că o civilizație extraterestră ar gândi și ar comunica într-un mod apropiat de cel uman. Dar nu avem niciun motiv solid să credem asta.
Dacă o civilizație este cu mii sau milioane de ani mai avansată decât noi, este posibil ca limbajul ei să nu fie nici verbal, nici simbolic în sensul uman obișnuit. De altfel, chiar și între culturi umane foarte diferite, sensul unui mesaj nu este întotdeauna evident fără un cod comun de interpretare.
În plus, informația „pecetluită, cu tâlc”, despre care vorbiți, amintește de tradițiile religioase și inițiatice ale omenirii. Însă o civilizație tehnologică ar putea prefera exact opusul: modele matematice, relații fizice sau structuri informaționale universale. Din acest motiv, programele SETI au căutat adesea regularități matematice considerate independente de cultură.
Mai există și o ipoteză formulată de John Archibald Wheeler: „It from bit”. Dacă informația este o componentă fundamentală a realității, atunci o inteligență foarte avansată ar putea transmite nu povești și simboluri, ci chiar structuri informaționale pe care abia acum începem să le înțelegem cu ajutorul Inteligenței Artificiale.
În fond, paradoxul lui Fermi nu ridică doar întrebarea „unde sunt toți?”, ci și una mai subtilă: dacă un mesaj extraterestru ar fi ajuns deja la noi, am fi capabili să îl recunoaștem ca mesaj?
⚛️ A.L.M.
Am fost captivat incă din primii ani de liceu despre misterele Creatiei și a Universului in care trăim începând a cumpăra cărți de „lectură” suplimentară de gen „De ce tac civilizațiile extraterestre?” Dan D. Farcaș, sau de cuantică „Este lumina undă sau corpuscul?”, nu mai rețin autorul. Nimic nu m-a intrigat însă mai mult insă mai mult decât Sfânta Scriptură care, datorită vechimii a reușit să treacă prin timp mii de ani in același format. Un format in care sunt informații care se concretizează in prezent, o conexiune cu o civilizație informațională „extraterestră” care se formează în etape pe această planetă.
Este identificată corect optiunea „Însă o civilizație tehnologică ar putea prefera exact opusul: modele matematice, relații fizice sau structuri informaționale universale.”
Incă din perioada de dinaintea de Potop, în Cartea lui Enoh apar primele modele de calcul exprimate insă mult înflorit cu diferite nume date unor fenomene.
Da, nu exista o exprimare în modele matematice și fizice de calcul.
În comentariile din articolul domnului profesor Crânganu „A doua săgeată a timpului …” făceam o referire la existența unei „amprente a timpului” care are in conținutul ei informaționale sunt datele „înregistrate” ale trecutului, prezentului și viitorului.
Am emis această ipoteză in baza informațiilor existente din trecut care făceau referire prin descrieri la momente ale unor fenomene de matematice și fizice din viitor, adică cei din trecut aveau capacitatea de a se conecta la acea „amprentă a timpului”, vedeau viitorul!
Tot Sfânta Scriptură spune însă faptul că viitorul nu poate fi văzut de oricine, poate fi observat numai de cei căruia îi este permis din viitor! Or, capacitatea de a reproduce textual întocmai viitorul a fost limitată de volumul date informaționale existente cumulat in dicționarul cunoștințelor de atunci, una din acele cărți conexe cu „Cartea Vieții”
Cu referire la informații Evanghelia lui Ioan începe cu „La început a fost CUVÂNTUL”!
Cuvintele toate există acumulate mai multe cărți conexe Cărții Vieții, toate formând un dicționar de date ale existenței umane și a Universului.
Acum mai bine de zeci ani vedeam fracturi de logică elementară de genul cum intr-un loc se vorbește de stelele, care sunt pe cer, (nu una, două) care vor cădea din cer pe pământ dar paradoxal de „magic” in alt loc se spune de faptul că după acest eveniment catastrofic „cosmic” viața continuă a fi trăită de oameni în aceeași formă fizică cunoscută și în prezent. In urma evoluției tehnologice spectaculoase din ultimii ani toate informațiile existente de mii de ani încep însă să se închege și să se facă facă tot mai logice și închegate pe măsură ce progresăm.
De ce se spune despre Sfânta Scriptură că este o colecție povesti, simboluri?
Întrebări retorice:
– Recunoașteți acest mesaj??
6 6 6 / șase șase șase / VI VI VI (cifre romane) / (ebraică) שש שש שש / w w w
– Ați auzit de el, vă spune ceva? Cum se dezvoltă acest mesaj in continuare?!!!
Dacă veți căuta mesajul extraterestru veți găsi și pe mâinile cărora va ajunge AI-ul într-un mod nefast.
Interesantă observație. Privită prin lentila lui Erich von Däniken, întrebarea devine și mai provocatoare: dacă unele dintre obiectele și evenimentele descrise în textele sacre reprezentau experiențe pe care oamenii epocii nu le puteau explica folosind limbajul disponibil atunci?
În această cheie, anumite artefacte biblice apar înconjurate de reguli stricte, manifestări neobișnuite și efecte care îi impresionau profund pe contemporani. Ceea ce pentru noi este astăzi o descriere simbolică sau religioasă ar fi putut reprezenta pentru autorii antici încercarea de a reda ceva aflat dincolo de orizontul lor de înțelegere.
La urma urmei, dacă am transporta un telefon mobil, un satelit sau un sistem de Inteligență Artificială cu trei milenii în trecut, probabil că acestea ar fi fost descrise tot prin analogii, metafore și imagini sacre. Nu pentru că oamenii de atunci erau mai puțin inteligenți, ci pentru că orice civilizație interpretează necunoscutul prin conceptele pe care le are la dispoziție.
Nu știm dacă acesta este cazul textelor biblice. Dar ipoteza că unele narațiuni conservă memoria unor întâlniri cu fenomene greu de explicat rămâne una dintre întrebările fascinante care au alimentat imaginația unor autori precum von Däniken. Poate că adevărata provocare nu este să alegem între simbol și realitate, ci să înțelegem că, uneori, simbolul este singurul limbaj disponibil pentru a descrie ceea ce depășește experiența obișnuită.
⚛️ A.L.M.
P.S. Cred că vă referiți la Emanuel Vasiliu, Lumina. Undă sau corpuscul?, apărută la Editura Albatros, în celebra colecție Lyceum (1976).
Erata la denumirea cărții „Este lumina undă sau corpuscul?”
Titlu cărții este: „Lumina. Undă sau corpuscul?”, Emanuel Vasiliu din colecția „Lyceum”
O istorie a evoluției teoriilor corpusculare și ondulatorii clasice la dualismul undă-particulă cu fenomenele fizice macro fundamental vizibile – reflexia, interferența, difracția, polarizarea, efectul fotoelectric și cel Compton …
Interesantă perspectivă. Tocmai pentru că nu știm dacă o civilizație avansată ar împărtăși sau nu valorile noastre, am deschis un mic „Dosar X” al acestei teme împreună cu experți din domeniu.
Dr. Vishal Gajjar (SETI): https://www.stiripesurse.ro/exclusiv-ce-facem-daca-primim-un-mesaj-din-spatiu-unul-dintre-liderii-programului-mondial-de-cautare-a-inteligentei-extraterestre-raspunde-pentru-stiripesursero_3906791
Adrian Șonka: https://www.stiripesurse.ro/inaintea-intalnirii-cu-apophis-asteroidul-zeului-haosului-astronomul-adrian-sonka-sunt-convins-ca-exista-civilizatii-extraterestre-interviu_3906565
În momentul de față noi am pierdut contactul cu acea civilizație „extraterestră” care ne-a împărtășit faptul a fi consemnat trecutul și viitorul pe această planetă.
Despre cum trebuie să menținem contactul cu „civilizația extraterestră” și a armoniza relația este consemnat lizibil și inteligibil în datele deja oferite despre viitor.
Probabil că după ce am atins pragul nivelului de civilizație superioară vom avea posibilitatea de a găsi și a face distincția de valori ale unor posibile noi civilizații existente în Univers. Asta insă după încă câteva mii de ani.
Ipoteza dumneavoastră amintește de teoriile lui Erich von Däniken privind posibile contacte între civilizații avansate și umanitatea timpurie.
Din perspectiva temei discutate aici, poate că întrebarea cea mai importantă nu este dacă am pierdut contactul cu o civilizație extraterestră, ci dacă riscăm să pierdem contactul cu propria noastră responsabilitate în fața tehnologiilor pe care le dezvoltăm. Înainte de a dialoga cu alte inteligențe din Univers, este posibil să avem de învățat cum să gestionăm înțelept inteligențele pe care le creăm noi înșine.
Dacă există o lecție universală comună tuturor civilizațiilor avansate, ea ar putea fi mai puțin una tehnologică și mai mult una legată de cunoaștere, prudență și responsabilitate.
⚛️ A.L.M.
Poate Dumnezeu Tatăl, Creatorul, „care este în Ceruri”(la plural…) era de fapt un extraterestru care făcea experiențe căutând cea mai bună soluție pentru a crea viață inteligibilă. Se pare că mai făcuse experiențe anterioare( vezi Cartea lui Enoh) cu „uriașii”, dar care nu-i plăcuse ce a ieșit. Nici cu Omul creat după chipul și asemănarea Lui nu prea știa ce să facă și l-a lăsat în Gradina Edenului ca sa vadă cum se va comporta( adică o perioadă de probă…). De fapt apariția rațiunii la niște maimuțe este destul de discutabilă să fi apărut natural. Au mai fost experimente diferite- omul de Neanderthal, homo sapiens, omul de Denisova, etc care nu s-au demonstrat că provin toți din arealul african.
Doamne, iartă- mă!
Poate că diferența esențială este aceasta: un extraterestru ar fi un locuitor al cosmosului, în timp ce Dumnezeu, în înțelegerea creștină, este Creatorul cosmosului. Cele două ipoteze nu se exclud literar, dar nici nu descriu același lucru.
Nu se exclud nici rațional: Dumnezeu Creatorul a fost un extraterestru!…
SETI caută modele matematice de relaționare cu ființele extraterestre pe axa a 4-a ce formează forma materială a cunoscutului – TIMPUL.
O creație artistică SF remarcabilă pune in lumină o a 5-a axă:
„Al cincilea element”, – SUPREM – un SF captivant de relaționare a oamenilor între ei împreună cu extratereștrii, o relaționare a trecutului, prezentului și a viitorului.
Poate că reputația in domeniu a actorilor Bruce Willis și Milla Jovovich vă va determina mai mult a viziona acest film până la capăt.
Mulțumesc pentru recomandare — un film bun, care mi-a plăcut. În aceeași zonă a dialogului dintre om, cosmos și inteligențe non-umane, mi-a atras atenția și serialul „Problema celor 3 corpuri” (3 Body Problem), realizat după celebrul roman al scriitorului chinez Liu Cixin. Acolo, contactul cu o civilizație extraterestră este imaginat nu prin simboluri religioase sau limbaj artistic, ci prin matematică, fizică și teoria informației.
Interesant este că serialul pune în discuție exact una dintre întrebările evocate și de SETI: ce formă ar putea lua comunicarea între civilizații care au evoluat în contexte radical diferite? În acest sens, literatura SF de bună calitate devine uneori un laborator de idei la fel de fascinant ca filozofia sau cosmologia.
„Al cincilea element” explorează dimensiunea simbolică și umană a întâlnirii cu alteritatea, în timp ce „Problema celor 3 corpuri” propune o perspectivă mai apropiată de limbajul științei. Cred că merită văzute împreună, ca două moduri diferite de a imagina aceeași mare întrebare: cum ar arăta un dialog cu o inteligență din afara experienței noastre?
Deocamdată nu poate exista un dialog, noi suntem prea primitivi pentru a fi parte la dialog. De exemplu, ce dialog poate avea un om cu un pește?
Totuși, ca speranță, cred că cineva acolo sus…ne iubește… și, din când în când, ne urmărește ca să nu facem prostii….
Cine știe? Peștele este și unul dintre cele mai vechi simboluri ale credinței creștine, folosit încă de primele comunități paleo-creștine ca semn de recunoaștere și apartenență. Poate că problema nu este diferența dintre om și pește, ci faptul că uneori nu înțelegem limbajul în care ni se vorbește.
⚛️ A.L.M.
Boții comerciali despre care patronii lor amatori de pulp fiction pretind astăzi că ar fi o culme a inteligenței artificiale nu sunt altceva decât nepoții paraziților digitali care invadau paginile web și forumurile anilor 2000. Și mă mir că după ce o lume întreagă a aflat cum acești boți -blindați intre timp cu zeci și sute de programe achiziționate sau pur și simplu subtilizate pentru a fi mai eficienți și mai bine deghizați- își împlinesc menirea originară -de a ataca, de a se furișa, de a spiona și/sau de a distruge platforme virtuale, și fac asta „evadînd” din presupusa carantină in care erau ținuți, ei bine mă mir că chiar și acum incă se găsesc destui intelectuali care să se refere la ei ca fiind inteligența artificială, ba chiar cu majuscule, ba îi așază și intr-o ilustră companie de informaticieni și matematicieni. Oare de ce? Oare de ce se simt obilgați ca prin retorica lor să întărească falsa (auto)definire a unor servicii din lumea virtuală?
Pe o piață normală creatorul acestor boți agresivi, evident proiectați pentru a fi niște viermi agresivi și toxici, ar fi dat deja faliment, insă publicul care visează singularități verzi pe pereți îi ține incă in brațe. Oare de ce?
O fi o dorință lăuntrică de autodistrugere? Or fi in căutarea Oracolului Suprem?
Cred că descrieți foarte bine una dintre tensiunile centrale ale societății riscului, despre care scria Ulrich Beck. În modernitatea târzie, tehnologiile nu mai produc doar beneficii, ci și forme noi de incertitudine, dependență și neîncredere.
Totuși, aș distinge între algoritmii utilizați pentru manipulare, supraveghere sau spam și cercetarea din domeniul Inteligenței Artificiale în sens larg. După aceeași logică, existența propagandei nu anulează jurnalismul, iar existența armelor nucleare nu anulează fizica.
Poate că întrebarea nu este dacă AI este bună sau rea, ci, mai degrabă, cine o controlează, în ce scop și sub ce reguli. În termenii lui Beck, adevărata provocare este guvernanța riscului, nu negarea tehnologiei.
⚛️ A.L.M.
Până una-alta așa-zisa tehnologie Ai ia apa de la gura noastră. Toată omenirea ar putea trăi bine merci fără tamagotchiurile ăstora, ca atare patronii acestor tonomate de iluzii ar trebui să plătească cel puțin dublu curentul electric și apa care le consumă de pomană, la fel ca și jocurile de noroc (că și ăia-s tehnologizați și produc beneficii pentru anumiți omuleți, nu-i așa?). De ce nu se impozitează oracolele astea penibile cu 90% din profit? Măcar pe timpul verii…
who are you talking about!?
it s not about altman, zukerberg, tiktoci or feisbuci. it s about electrons in motion! can you see the difference?!
Through the darkness of future past, the magician longs to see. One chants out between two worlds… fire walk with me.
(pour les connaisseurs)
Din prima cremene care i s-a spart în mână, omul a făcut topor și săgeți. Cu explozibilul a săpat și tunele, dar a făcut și arme. Din fisiunea nucleară, întâi a făcut o bombă. Ș.a.m.d.
Nicio reglementare a I.A. nu va rezolva problema naturii umane și nu va împiedica omul să folosească I.A. pentru a face rău. Iar militarii sunt primii care beneficiază de noile tehnologii – așa e de când lumea.
Și chiar de-aici vine pericolul: Singularitatea tehnologică e aproape (Sam Altman zice că e aici, deja), iar I.A. poate ajunge la concluzia că omul nu merită să existe…
Istoria ne arată că tehnologia nu devine periculoasă prin simpla ei existență, ci prin modul în care este utilizată. De la fisiunea nucleară la ingineria genetică, marile salturi tehnice au extins simultan și capacitatea de a construi, și capacitatea de a distruge. În acest sens, problema nu este Inteligența Artificială în sine, ci tentația umană de a folosi puterea înainte de a înțelege pe deplin consecințele ei.
Ulrich Beck ar spune că aceasta este logica societății riscului: civilizația produce riscuri globale pe care apoi încearcă să le administreze. Iar dacă paradoxul lui Fermi conține un sâmbure de adevăr, poate că adevăratul „Mare Filtru” nu este o mașină care se revoltă împotriva creatorilor săi, ci, poate, incapacitatea unei civilizații de a gestiona responsabil tehnologiile pe care ea însăși le-a eliberat din Cutia Pandorei.
⚛️ A.L.M.
Either way, we lose.
„Istoria” trecutului, prezentului, viitorului contrazice cu dovezi de necombătut teoria „că tehnologia nu devine periculoasă prin simpla ei existență”.
Aruncați o privire la suprafață asupra „ceasului atomic nepericulos” de la Fukushima, asta ca să nu intrăm mai in adâncurile terestre pentru a vedea ce am avut și ce am pus in loc în numele energiei atât de necesare setoasei AI.
Fukushima nu demonstrează că tehnologia este periculoasă prin simpla ei existență. Centrala nu a provocat cutremurul și nici tsunamiul. A fost confruntată cu un eveniment de forță majoră excepțional. La fel, dacă Dunărea ajunge la debite extrem de scăzute în urma secetei, nu centralele nucleare de la Cernavodă, Paks sau Kozlodui sunt responsabile pentru lipsa apei.
De fapt, cazul este util deoarece ne amintește că nici măcar infrastructurile considerate foarte stabile, capabile să furnizeze energie în bandă, nu sunt complet independente de condițiile naturale. Seceta, canicula, inundațiile, cutremurele sau alte fenomene extreme pot afecta funcționarea unor sisteme energetice esențiale. Nu pentru că tehnologia ar fi „rea”, ci pentru că nicio activitate umană nu este imună la forța majoră.
Lecția Fukushima nu este că trebuie să abandonăm tehnologia, ci că trebuie să proiectăm infrastructuri reziliente și să acceptăm că natura rămâne actorul strategic suprem. Pentru mulți dintre noi este surprinzător să descoperim că inclusiv energia în bandă poate întâmpina dificultăți când intervin condiții excepționale. Dar aceasta pare o limită a lumii fizice, nu o dovadă că tehnologia este periculoasă prin simpla sa existență.
În termenii lui Ulrich Beck, cred că vorbim despre „societatea riscului”, în care modernitatea nu elimină riscul, ci produce și administrează permanent noi forme de risc.
„„societatea riscului”, în care modernitatea nu elimină riscul, ci produce și administrează permanent noi forme de risc.”
„produce și administrează permanent noi forme de risc”! – această societate nu poate sau nu vrea a cunoaște care este nivelul critic CUMULAT al tuturor formelor de risc generate de ea, nu de extratereștrii, în care clima, scoarța terestră poate colapsa în serii de cataclisme climatice și seismice cu efecte grave asupra existenței umane pe această planetă.
Reiau exemplul Fukushima la care adaug greșelile umane Cernobîl, submarinele atomice cu focoase nucleare scufundate in adâncurile oceanelor, a deșeurilor radioactive ascunse pe cine știe unde.
Aștept cu interes articolul domnului profesor Crânganu care v-a încerca cumva, prin modele științifice fizice și matematice să explice extincția dinozaurilor și a civilizației existente atunci. Un fapt recunoscut de știință, că a existat o extincție, este dovada existenței uriașelor zăcăminte petroliere și a zăcămintelor de cărbuni de natură organice .
Mai inainte de apariția actualelor științe matematice și fizice, în istoria trecutului este consemnat faptul că a existat o civilizație umană activă care prin activitatea ei a declanșat fenomenul numit Potop.
Dacă despre trecut se menționează că schimbarea a fost făcută prin APĂ salvată de VÂNT, despre viitor se spune că va trece prin PĂMÂNT și FOC fiind salvată de un al cincilea element, de unde și inspirația creației cinematografice SF.
Intrebări adresate creatorilor și adoratorilor umani de AI:
Această inteligență AI este capabilă de iubire a aproapelui?
De la începutul creației vieții umane pe această planetă i-a fost dată „la pachet” un alt element: creația muzicală! În prezent avem curente rezonante diferit de la chill, ritmice, înălțătoare la curentele zgomotoase și „scremute” ale heavy metal, death metal și dark metal!
Întrebarea ce derivă din nou, din ce și pe ce gen muzical sunt scriși algoritmii unei eventuale componentă „creațională” a unei „inteligențe” AI ????!
Întrebarea ce derivă din nou, din ce și pe ce gen muzical sunt scriși algoritmii unei eventuale componentă „creațională” a unei „inteligențe” AI ????!
Să vă arăt ceva — nu e secret.
# ==========================================
# ECHOS21
# Computational model of the 21 structures
# from Stefan Niculescu’s Echos
#
# Adrian Leonard Mociulschi © 2026
# MIT License
# ==========================================
from itertools import combinations
worlds = []
for semitones in combinations(range(7), 2):
structure = [2] * 7
for position in semitones:
structure[position] = 1
worlds.append(structure)
for i, world in enumerate(worlds, start=1):
print(f”Lumea {i:02d}: {world}”)
Programul meu generează automat toate cele douăzeci și una de structuri care constituie materia combinatorie aflată la baza modelului discutat în articolul pe care l-am publicat tot aici, pe Contributors:
https://www.contributors.ro/cand-cifrele-inlocuiesc-notele-stefan-niculescu-echos-si-cele-21-de-lumi-muzicale-posibile/
Dacă veți rula acest cod în Python, rezultatul nu este (încă) muzică propriu-zisă, ci, mai degrabă, ceea ce am putea numi o hartă completă a posibilităților.
Există o diferență considerabilă între a avea opinii despre Inteligența Artificială și a formula efectiv gramatici generative capabile să producă un univers finit sau infinit de configurații.
Aici începe, de fapt, discuția despre algoritmi.
⚛️ A.L.M.
Interesant de simplu algoritm de interogare a bazelor de date.
Nu sunt specializat in domeniul IT.
Necesitatea m-a impins insă a mă apleca o perioadă pe partea de comercial a WWW pe structurile php fără a le aprofunda.
Nu am apelat la un program de editare php ci la un un aproape banal editor text, Notepad++
Am avut experiența a cunoaște ce inseamnă a „mânca involuntar” o funcție logică IF dintr-o linie de comandă rulând baza de date de pe un server virtual creat off line pe PC. Fără a afecta datele aparent totul funcționa corect numai că ventilatoarele de răcire erau la maxim ca și procesorul care era la 95% capacitate lucru de procesare. cu toate că am avut numai câteva linii de comenzi modificate, am trecut de mai multe ori vederea linia de comandă problemă din lipsa acelui IF care să inchidă ciclul de interogare a bazei de date, practic interoga inutil baza de date la infinit.
Revenind pe linia muzicală unde, din nou nu sunt un specialist, dar caut linii acustice melodioase de rezonanță.
Interesantă axarea pe semitonuri.
Nu cunosc și auzit rezultatul algoritmului in compozitie muzicală cu acordarea instrumentalului cu vocalul.
In biserică, organistul dă tonul iar mulțimea prezentă cântă psalmul emițând aproape tot spectrul de tonuri și semitornuri (vorba ceea – „fiecare pe limba lui”) dar, la un moment dat toate vocile rezonează intre ele impreună cu linia melodică a orgii generând o stare de beatitudine inălțătoare.
Nu am găsit incă o inregistrare profi in audio/video în 5.1 dar este interesantă abordarea instrumentală cu acordurile și notele orgii in remixul Faithless – Insomnia
Recomand o vizualizare a piesei inregistrate cu telefonul de la concertul din Royal Albert Hall cu organista Anna Lapwood.
https://www.youtube.com/watch?v=swZ81o9uimA
A altă reușită compoziție muzicală este cea a lui Hans Zimmer din Interstellar. Nu l-am văzut dar este interesantă linia melodică.
Mulțumesc pentru observație. Exemplul cu funcția IF este foarte sugestiv: în informatică, o regulă lipsă poate genera o buclă infinită; în muzică, dimpotrivă, un set coerent de reguli poate transforma o multitudine de sunete într-o experiență comună de rezonanță. Cred că aici apare una dintre legăturile cele mai fertile dintre algoritm și muzică: ambele caută ordine, dar una operează cu informație, cealaltă cu percepție și sens.