Felul în care a evoluat și va evolua în timp o populație ca număr este dat de un indicator demografic major purtând denumirea de descendență finală (completed cohort fertility). Ea ne arată numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie dintr-o generație (an de naștere) până la vârsta de 50 ani. Sunt deci 35 de vârste (15-49 ani) la care femeile dintr-o generație aduc pe lume copiii. Se determină ratele de fertilitate la aceste vârste (raportul număr născuți/număr femei) și suma celor 35 de rate este descendența finală a generației D(50), exprimată la 1000 de femei. Ratele cumulate de la 15 ani la orice vârstă superioară (mai mică de 50 ani) indică descendența atinsă la vârsta respectivă.
Descendența finală se determină deci la capătul perioadei fertile a vieții femeilor dintr-o generație și are semnificație istorică (retroactivă) dar importanța ei rămâne majoră în demografia unei populații. O serie lungă de valori ale indicatorului arată schimbările care s-au produs în timp în nivelul și structura pe vârste ale fertilității feminine, facilitând estimări prospective. Datele asupra fertilității pe vârste într-o generație sunt mult mai stabile și rigide decât cele de la nivelul anilor calendaristici. În plus, comparațiile între populații sunt mai relevante decât alți indicatori demografici comparativi. Există și o altă importanță a descendenței finale. Creșterea unei populații în timp provine dintr-o descendență a generațiilor mai mare de 2 copii la o femeie (Nota). Se asigură deci înlocuirea efectivului inițial al generației, 2 copii, și se adaugă în plus un număr de născuți. O descendență mai mică de 2 copii la o femeie indică o neînlocuire a generației și declin al populației când o astfel de descendență este proprie mai multor generații.
Datele asupra descendenței generațiilor feminine pot avea două surse: (i) – statisticile anuale asupra distribuției născuților după generație și vârsta femeii și (ii) – date de recensământ asupra distribuției femeilor de 15 ani și peste după anul nașterii (generația) și numărul copiilor născuți vii. Datele de primul tip sunt cele mai valoroase și cele mai frecvente. Dacă avem datele menționate la (i) în 35 de ani calendaristici determinăm ratele de fertilitate corespunzătoare și selectăm cele 35 de rate proprii unei generații, începând cu rata la 15 ani din ultimul an calendaristic care devine prima rată într-o generație, la vârsta de 15 ani și terminând cu rata de la vârsta de 49 ani care devine ultima rată a generației, a 35-a, la vârsta de 49 în generația pe care o construim ca fertilitate completă pe vârste.
Avem astfel pentru o generație întreaga fertilitate pe vârste și suma lor este descendența finală – D(50). Iată în figura 1 aceste rate pentru generația 1961. Descendența finală a generației a fost de 2,1 copii la o femeie (Nota), fiind ultima generație care și-a asigurat înlocuirea numerică. Rata cea mai ridicată a fost la vârsta de 21 ani iar vârsta medie a femeilor la nașterea copiilor a fost de 24,4 ani. Generația și-a format descendența în cea mai mare parte înainte de anul 1990, în contextul politicii pronataliste a vechiului regim. După clasificarea standard modelul fertilității pe vârste în generația 1961 este cel timpuriu, cu valorile cele mai ridicate în grupa de vârstă 20-24 ani, tipic populațiilor est-europene. În timp, prin modernizare, fertilitatea din grupa 20-24 ani a fost depășită de fertilitatea din grupa superioară, 25-29 ani, și modelul fertilității a fost înlocuit cu cel etalat, cu fertilitatea cea mai ridicată în grupa de vârstă 25-29 ani. Schimbările vor continua și se va ajunge la modelul tardiv, specific populațiilor vest-europene, cu fertilitatea cea mai ridicată în grupa de vârstă 30-34 ani. Vârsta femeilor la terminarea studiilor a crescut constant, vârsta la căsătorie a crescut automat și ea împinge în mod automat în sus și vârsta de venire a copiilor
În figura 2 este prezentată evoluția ratelor de fertilitate la cele mai importante trei grupe de vârstă în generațiile 1950-1968. Domină reculul dar diferențiat. Abia la generația 1964 fertilitatea la grupa de vârstă 20-24 ani s-a înscris pe pantă descendentă (zona A), în a doua jumătate a anilor 1980 și în anii 1990, în noul context al abrogării restricțiilor din anii vechiului regim. Declinul fertilității a început relativ târziu nu la 20-24 ani, ci la vârste mai mari, 25-29 ani în generația 1960 (zona B) și 30-34 ani la generația 1956 (zona C). In afară de recomandările medicilor pentru naștere la vârste mai tinere ale mamei, din rațiuni de sănătate a mamei și copilului, fertilitatea a fost și a rămas cea mai ridicată la 20-24 ani deoarece la cuplurile dorind și având 2, 3 și mai mulți copii, numeroase la generații mai vechi, în trecut, nașterea primului copil între 20 și 25 ani era obligatorie. Asta și explică durata în timp, ca generații, a ratelor înalte ale fertilității la 20-24 ani din figură. Reculul instalat odată cu generația 1964 poate avea originea în creșterea în timp a numărului femeilor, cuplurilor care nu doresc copil ori doresc amânarea nașterii primului copil după vârsta de 24 ani. Un recul al ratelor la o grupă de vârstă inferioară motivat de dorința femeii de a naște la o vârstă mai mare are drept efect majorarea ratei la grupa de vârstă superioară (zonele D și E). Creșterea vârstei mamei la aducerea pe lume a copiilor este o evoluție bine instalată și continuă.
În figura 3 este prezentată evoluția celor doi indicatori majori ai fertilității feminine în generațiile 1950-1976.
Descendența finală a fost în regres continuu, de la 2,4 născuți la o femeie în generația 1950 la 1,4 în generația 1976. Regresul a fost mai pronunțat la generațiile 1967-1976 prin creșterea numărului de generații afectate de scăderea numărului de născuți după anul 1989. Generațiile care au urmat celei din anul 1961, generațiile 1962-1976, sunt generații care nu și-au asigurat înlocuirea ca număr al populației. Sunt 15 generații. Evoluției în timp a descendenței finale la valori mai mici de 2,1 copii la o femeie îi corespunde depopulare prin componenta naturală.
Ne vom opri în final la evoluțiile cu totul particulare ale fertilității pe vârste în două generații feminine, 1938 și 1942. Prima generație avea în anul 1966 vârsta de 28 de ani iar a doua avea 24 de ani. Se poate vedea în figura 4, în punctul A, că ambele generații aveau realizată în anul 1966 cea mai mare parte a descendenței finale și urma să aibă loc doar declin automat și rapid al ratelor de fertilitate la vârstele rămase până la sfârșitul perioadei fertile a vieții (la vârsta de 50 ani).
Reglementările brutale asupra accesului la întreruperea sarcinii luate în octombrie 1966 au schimbat radical viața femeilor din celor două generații, a familiilor și copiilor. Creșterile ratelor din anul 1967 depășesc o imaginație normală și nu au precedent istoric. Este o veritabilă mutilare a unui fenomen demografic major și de mare sensibilitate pentru femei și cupluri.
Ne putem imagina drama femeilor, a familiilor obligate să aducă forțat copii pe lume după ce deciziile lor asupra dimensiunii familiilor au fost luate și aplicate. Veritabila mutilare a fertilității femeilor din cele două generații pare de domeniul irealului. Din altă perspectivă, măsurile luate în anul 1966 și efectele dramatice din anii care au urmat (explozia mortalității materne prin complicații ale sarcinii venite din cauze diferite, inclusiv avort provocat , copii născuți cu grave malformații congenitale, incapacitatea rețelelor medicale (clinici, spitale și personal) de tratare a valurilor imense de copii și mame, apariția copiilor nedoriți de părinți și alte drame) au fost toate ignorate de guvernanți și alte măsuri, mai dure, au fost luate în anii 1975 și 1984, în contextul refuzului populației de a aduce pe lume copii doriți doar de regim. Deciziile luate în cei trei ani și toate urmările lor criminale sunt expresia incontestabilă a imensul dispreț al unui regim dictatorial față de propriul popor. In figuri sunt trecute, in titlu, valorile descendenței finale și vârstei medii a femeilor la nașterea copiilor.
A fost istorie în rândurile de mai sus. Istorie mai recentă este însă și declinul populației țării din ultimii 37 de ani și va fi istorie viitoare depopularea masivă a țării și perspectiva ajungerii în anul 2050 la o populație rezidentă în țară cu trei milioane mai mică decât cea actuală (16 milioane), potrivit Perspectivelor populației mondiale Seria 2024 ale Diviziei de Populație ONU.
Nu există altă soluție pentru reducerea ritmului și gradului de depopulare a țării decât redresarea natalității. Clasa politică nu s-a aplecat cu responsabilitate, viziune prospectivă și profesionalism la starea demografică a țării. Iar prezentul, construit de aceeași clasa politică, este un prezent sărac în nivel de trai, în asistență medicală, in calitatea locuințelor, în infrastructuri de toate felurile și fără resursele pe care le-ar implica măsuri realiste de redresare a natalității, costisitoare. Lipsa resurselor, instabilitatea, corupția, crizele politice și economice vor adânci teribila criză demografică.
Comparativ cu alte țări europene poziția țării noastre în ceea ce privește nivelul descendenței finale a generațiilor este cea din figura 5. O poziție particulară așa cum și evoluția fertilității a fost una particulară în context european. Fertilitatea ridicată dinainte de anul 1990 poate explica valorile ridicate ale descendenței la generațiile 1950-1960 iar veritabila cădere a fertilității după anul 1989 se regăsește în valorile descendenței în cădere liberă la celelalte generații și poziția generațiilor 1968-1670.
Tendința generală a fenomenului în țările din figură este de regres. În Ungaria a existat o creștere moderată a fertilității în anii 1980 și 1990 prin măsuri stimulative și descendența unor generații fost în progres moderat temporar. Rețin atenția valorile mai ridicate în timp din Franța, prin politicile sale generoase și eficiente adresate familiei cu copii, stabilitatea remarcabilă la 2 copii la o femeie în Suedia și drumul descendent deosebit de ferm, masiv is periculos din Italia. Scăderea naturală a populației este instalată în toate țările din UE-27. Este acoperită ca mărime de migrație externă pozitivă. Pentru marile economii europene importul de forță de muncă străină va continua să fie indispensabil. Generațiile mari născute după război, din anii de baby-boom, ies și vor ieși în continuare masiv la pensie. Piața muncii va cere mână de lucru. Imigrația va fi deveni soluția unică, stimulată și răsplătită. Rămâne de văzut dacă va fi imigrație doar a forței de muncă ori a forței de muncă urmată de reîntregirea familiilor.
Nota. Rigoarea impune: nivelul real de înlocuire este de 2,1 copii la o femeie, acel 0.1 venind din raportul între băieți și fete la naștere (105 la 100) și din redusa mortalitate medie a femeilor de la naștere până la vârsta aducerii pe lume a copilului.
