Partea I: America lui Donald Trump și „fantasma salvării”
Autori: Horațius Dumbravă și Anatolie Coșciug
Alegerile americane de la jumătatea mandatului prezidențial vor avea loc la 3 noiembrie 2026. Vor fi reînnoite toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de mandate din Senat. Republicanii dețin majorități fragile în ambele Camere, iar rezultatul poate decide dacă Donald Trump își va continua agenda cu sprijinul Congresului sau va intra în ultimii doi ani ai mandatului, urmând să se confrunte cu un legislativ ostil și cu o supraveghere parlamentară mult mai intensă.
Un sondaj Reuters/Ipsos publicat la 19 octombrie indică o cotă de aprobare de 31% pentru președinte, cea mai scăzută din ambele mandate, și un avans de 12 puncte al democraților în opțiunea generică pentru Congres. Costul vieții, politica de imigrație și războiul cu Iranul domină campania, dar miza scrutinului nu se reduce la bilanțul imediat al administrației. Alegerile testează rezistența instituțiilor americane, transformarea ideologică a celor două mari partide și forța unei mișcări care a așezat loialitatea față de Donald Trump în centrul identității republicane.
Despre aceste schimbări, despre alianța dintre MAGA și o parte a elitei din Silicon Valley și despre ce mai reprezintă astăzi cele două mari partide americane am discutat cu profesorul Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice la University of Maryland și autor al unor lucrări de referință despre comunism, fascism, totalitarism și miturile politice. Interviul a fost realizat de Horațius Dumbravă și Anatolie Coșciug pentru platforma EDGE, în septembrie 2026, și a fost completat în perioada premergătoare alegerilor intermediare din 3 noiembrie. Îl publicăm în două părți: prima, de mai jos, este dedicată Americii; a doua, despre Europa și România, cu predicții și previziuni legate de rezultatele midterm elections, va apărea după alegerile din 3 noiembrie.
America lui Donald Trump și testul instituțiilor
Horațius Dumbravă: Domnule profesor, în cărțile dumneavoastră, de la Fantasmele salvării la Diavolul în istorie[1], dar și în luările dumneavoastră publice de poziție, ați analizat constant miturile politice: promisiunile de salvare, figurile providențiale, fantasmele care pot mobiliza societăți întregi.
În același timp, urmăriți politica americană de la Washington de peste 40 de ani. Ați cunoscut America lui Reagan, sfârșitul Războiului Rece, mandatele lui Bush, tatăl și fiul, mandatele lui Obama, prima administrație Trump, administrația Biden, iar acum al doilea mandat al lui Donald Trump. Privind prin această lentilă, ce este fundamental diferit în politica americană din 2026 față de tot ce ați observat până acum?
Vladimir Tismăneanu: Ați spus că mă ocup de mituri politice și așa este. Mă ocup de fantasmele politice, inclusiv de cele cu substrat escatologic, religios. Ele nu sunt religioase în sensul clasic al cuvântului „religie”, ci în sensul religiilor politice.
Niciunul dintre președinții pe care i-ați amintit, inclusiv Reagan, care s-a bucurat de o popularitate enormă, pe care Donald Trump nu a atins-o nici în visele sale, nu și-a propus să revoluționeze America. Popularitatea lui Reagan depășea frontierele dintre partide și ideologii, dar el nu a fost un președinte revoluționar în sensul unei schimbări fundamentale a ceea ce înseamnă America, a imaginii pe care America o are despre sine și a imaginii sale în lume.
Din acest punct de vedere, Donald Trump este un revoluționar, un revoluționar de extremă dreapta. Nu știu dacă toate opiniile sale sunt de extremă dreaptă, dar simpatiile sale merg, în mod cert, în acea direcție, chiar dacă, în tinerețe, nu părea să încline neapărat într-acolo.
Dacă dăm filmul înapoi, vedem că se discută din nou foarte mult despre mentorul său, Roy Cohn, avocat celebru în Statele Unite, care și-a început cariera ca unul dintre oamenii regretatului senator Joe McCarthy. Faptul că Roy Cohn a fost principalul mentor și inspirator al acelui modus operandi specific lui Donald Trump spune destul de mult. Roy Cohn era un anticomunist îndârjit. Donald Trump nu este un anticomunist îndârjit. Cohn era și antiliberal, pentru că îi considera pe liberali, pe oamenii de centru-stânga, în sens american, vulnerabili și predispuși să devină stooges (nota ed. – engl. „marionete”, „unelte docile”), instrumente ale comuniștilor. Ceea ce putea fi discutat, fără a fi neapărat justificat, în 1950–1951 devine o aberație istorică în 2026.
Totuși, foarte mulți dintre cei care ar trebui să înțeleagă aceste lucruri îl susțin pe Donald Trump. Cunosc inclusiv emigranți europeni care au primit azil politic în Statele Unite și pentru care am scris scrisori de recomandare. Eu eram deja aici și eram cetățean american. Ei au venit după 1990; au spus că se simt prigoniți în România și i-am ajutat să obțină azil politic. Astăzi, aceleași persoane sunt pro-Trump. Încercați să găsiți sensul. Eu nu îl văd decât dacă părăsim teoria politică și intrăm în psihanaliza abisală, care nu este specialitatea mea.
Anatolie Coșciug: Cu câteva zile înainte de vot, sondajele arată cel mai scăzut nivel de aprobare din ambele mandate ale lui Donald Trump. Dacă democrații câștigă una sau ambele Camere, cât de mult poate un Congres ostil să limiteze puterea prezidențială și unde va rămâne președintele relativ liber să acționeze?
Vladimir Tismăneanu: Trump ar avea de înfruntat numeroase piedici în aplicarea politicilor sale, îndeosebi în agresiunea împotriva științei, în desființarea instituțiilor de ajutor internațional etc. La ora actuală, Trump poate obține sprijin pentru oricare dintre capriciile sale. Dacă pierde majoritatea măcar într-una dintre camere, îi va fi mult mai greu să-și impună variile sfidări ale statului de drept.
MAGA ca fantasmă a salvării
Horațius Dumbravă: Pornind de las ceea ce spuneați despre escatologie, domnule profesor, ați descris MAGA, într-un interviu recent, drept o „fantasmă a salvării”. Ce anume promite să salveze această mișcare, inclusiv pentru imigranții veniți după 1990? Promite o nouă Americă, salvarea unei identități care se simte amenințată, restabilirea unei ordini sociale sau redobândirea controlului asupra propriei țări? Și cum se explică forța unui asemenea mit într-o democrație veche de 250 de ani, cu instituții aparent consolidate?
Vladimir Tismăneanu: Instituțiile supraviețuiesc. Curtea Supremă supraviețuiește, tribunalele supraviețuiesc, judecătorii își fac treaba, chiar dacă în Curtea Supremă există o majoritate înclinată să apere măsurile lui Trump. Forțați de diverse situații, chiar și judecători precum Kavanaugh de la Curtea Supremă trebuie să facă anumite concesii.
Într-una dintre cărțile foarte importante ale secolului al XX-lea și, cred, ale întregii tradiții a gândirii politice, Originile totalitarismului[2], Hannah Arendt vorbește despre ceea ce numea „logodna” dintre mob (gloată) și elite. Nu folosesc cuvântul „gloată” într-un sens neapărat peiorativ, și nici Arendt nu folosea termenul „mob” în acest sens. La Hannah Arendt, mob nu este echivalent cu „mase”. Este rezultatul atomizării maselor. Masele mai păstrează forme de comunicare și de interacțiune. În gloată, individul se pierde, iar membrii ei devin prizonierii mentali ai profetului, ai celui care dă tonul, ai ciobanului după care merg oile.
Vorbim despre the magic saviour, salvatorul magic, în sensul despre care vorbea Erich Fromm[3], și putem vorbi și despre the magic shepherd, ciobanul magic. Pe acolo îl plasez, de pildă, pe „guru” Georgescu. Îl țineți minte și pe domnul Simion la faimoasa nuntă, îmbrăcat în cojoc. Îi mai lipseau un nai, un fluier sau un alt instrument muzical care să ne convingă de autenticitatea sa folclorică. Lăsând această parte tragicomică, mă refer la resurecția unui tip de fascism românesc. Cred că termenul de „ur-fascism”[4] nu mai poate fi evitat.
Horațius Dumbravă: Spuneați că instituțiile americane supraviețuiesc. Sunt ele pregătite și pentru o eventuală contestare a rezultatelor de la 3 noiembrie, într-o campanie în care chiar credibilitatea sondajelor a fost pusă sub semnul întrebării?
Vladimir Tismăneanu: Eu cred că da. Lumea n-a uitat momentul din 6 ianuarie. Gândiți-vă la manifestațiile „No Kings”[5]. Ar cuprinde întreaga națiune. Trump poate să conteste până-n pânzele albe, însă americanii știu cum și pentru cine au votat. Nu cred că majoritatea cetățenilor tânjesc după haos.
Anatolie Coșgiuc: La începutul lui octombrie, Donald Trump a anunțat un acord cu Vladimir Putin: Rusia își ridică interdicția la exportul de motorină și livrează milioane de tone pe piața americană și pe cea globală, iar Departamentul Trezoreriei a suspendat temporar, până în aprilie 2027, sancțiunile asupra motorinei rusești. Primele petroliere au pornit deja spre SUA. Este primul import de produse petroliere rusești în Statele Unite din 2022 încoace, iar Kievul a condamnat imediat această înțelegere. Cât îi poate ajuta un asemenea acord pe republicani strict în aceste alegeri? Poate o motorină mai ieftină să-i convingă pe alegătorii nehotărâți să voteze cu republicanii? Și ce consecințe pe termen lung pot avea astfel de înțelegeri, făcute peste capul ucrainenilor și al europenilor?
Vladimir Tismăneanu:Trump este văzut în cel mai bun caz ca un cinic. Mai rău, mulți îl percep ca pe un trădător. Nu a făcut nimic ca să înlăture suspiciunile legate de simpatia pentru Putin. În zona realmente conservatoare, este privit ca un comerciant fără valori și fără principii, gata să amaneteze Ucraina în schimbul unor reale sau himerice recompense din partea lui Putin.
The Nerd Reich și noii reacționari din Silicon Valley
Horațius Dumbravă: Trumpismul nu este doar o revoltă venită „de jos”. În jurul administrației lui s-a format și un mediu intelectual și financiar alcătuit din antreprenori ai noilor tehnologii, ideologi ai noii drepte și autori care contestă deschis democrația liberală. Cine sunt acești „noi reacționari” și ce aduc ei în universul MAGA?
Vladimir Tismăneanu: Acesta este și fenomenul despre care vorbește o carte recent apărută: The Nerd Reich (Gil Durán)[6], adică Reich-ul băieților deștepți, Reich-ul miliardarilor din tehnologie. Este un titlu genial, chiar dacă volumul nu este la fel de extraordinar. Îi știm, mai mult sau mai puțin, pe aceiași actori: Peter Thiel, Marc Andreessen și alții, alături de diverși bloggeri misticoizi.
Avem și un român care nu poate lipsi din ecuație. Nu apare în această carte, ci într-un volum despre același subiect, despre noii reacționari, publicat la Paris de Arnaud Miranda. Există acolo un capitol întreg despre BAP, Bronze Age Pervert, „perversul Epocii Bronzului”. Autorul, Costin Vlad Alamariu, este doctor în științe politice și unul dintre idolii celor de la Claremont Institute, așa-numiții straussieni de pe Coasta de Vest. Are un doctorat foarte respectabil la Yale și este, în același timp, un teoretician al politicului și autorul care se prezintă sub pseudonimul „Bronze Age Pervert”. Scrierile sale distopice circulă pe internet și au milioane de cititori.
Aici apar temele cărora li se adresează MAGA. L-am dat ca exemplu pe Costin Vlad Alamariu pentru că aparține unei elite și este unul dintre autorii favoriți ai oamenilor despre care vorbim, inclusiv ai fostului director al Policy Planning (Biroul de Planificare Politică) din Departamentul de Stat al SUA, Michael Anton, unul dintre principalii ideologi ai curentului. Sunt oamenii care au venit în spatele lui J.D. Vance și cu ajutorul cărora și-a construit discursul de la München. Vance a mers mai întâi la Dachau, unde nu a avut prea multe de spus. A doua zi, la München, a anunțat Europa că s-a terminat cu ea, iar apoi s-a întâlnit cu Alice Weidel, copreședinta AfD.
Am văzut recent mesajul lui Trump, care nu își ascunde jubilația față de ceea ce s-a întâmplat în landul Saxonia-Anhalt, practic față de victoria unui negaționist al Holocaustului. În cazul acesta, părerea mea este că ignoratio elenchi devine negatio elenchi: când ignori deliberat, ajungi să negi. Vă amintiți că unul dintre personajele din AUR spunea că Holocaustul este doar un footnote, o notă de subsol în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Între cinci și șase milioane de oameni omorâți, o notă de subsol.
Pregătindu-mă pentru emisiune, am văzut și cât tam-tam se face în jurul unui studiu al Heritage Foundation care transformă România într-o putere regională și susține alte haloimăsuri de acest gen. Folosesc termenul cu deplină cunoaștere a înțelesului: haloimăsuri, adică basme, mituri. Nu poți face un studiu serios despre Marea Neagră și problemele sale strategice ignorând faptul că, în momentul de față, la Marea Neagră are loc un război căruia România trebuie să-i facă față.
Ura, Luminile și omul uitat
Horațius Dumbravă: Înainte ca Anatolie să vă adreseze o întrebare, aș vrea să vă întreb ce îi reunește pe acești mari antreprenori din tehnologie cu segmente ale claselor de mijloc și ale celor defavorizate în mișcarea MAGA. Ce îi ține împreună? Care sunt elementele comune?
Vladimir Tismăneanu: Nu există elemente comune. Am scris mult despre această temă. Dacă vă uitați la cărțile pe care le citez în Fantasmele salvării, una dintre ele aparține seriei The Bourgeois Experience. Autorul este Peter Gay, profesor timp de mulți ani la Yale, istoric al psihanalizei, originar din Germania, dintr-o familie de evrei germani, aparținând înaltei intelectualități. Numele său originar era Frey, care înseamnă „vesel”, și astfel a devenit Peter Gay.
Un volum din seria The Bourgeois Experience se numește „The Cultivation of Hatred”[7] („Cultivarea urii”)”. Ura este, asemenea iubirii, unul dintre cele mai vechi și mai sedimentate sentimente umane. O găsim în Biblie și în marile cărți ale umanității. Găsim toate variațiile pe tema urii la Shakespeare, la Iago sau la Richard al III-lea, și în Demonii lui Dostoievski, prin șigaliovism.
Ceea ce vedem aici este un fenomen al urii. Personal, nu fac un cult din iluminism și știu că tradiția Luminilor are destule probleme. Unii dintre noi îl criticăm din interior, iar alții îl critică din exterior. Pentru mine și nu numai, există însă lucruri nenegociabile, dobândite în ultimii două sute și ceva de ani. Una dintre acestea este Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului.
Întreaga mișcare MAGA pretinde că vine din tradiția americană și ignoră faptul că părinții fondatori ai Statelor Unite erau gânditori iluminiști. Erau adepții omului ca ființă matură, în sensul textului fundamental al lui Immanuel Kant, „Ce este iluminismul?”. Tocmai acest lucru este pus acum sub semnul întrebării.
De aici provin și afinitățile dintre trumpism și o parte a elitelor din Silicon Valley, anume acelea care articulează discursuri despre Antihrist, katechon și alte asemenea elemente, care se întâlnesc cu personaje precum Aleksandr Dughin, Curtis Yarvin și alții asemenea.
Curtis Yarvin nu se adresează elitelor, deși J.D. Vance îl adoră. Întreaga glorie a lui Vance[8] vine din cartea sa despre Appalachia și despre omul sărac din America, despre ceea ce în Germania prenazistă se numea der kleine Mann: omul mic, omul uitat. Există o carte celebră a lui Hans Fallada, Kleiner Mann – was nun?[9], „Omulețule, și acum ce?”. Aceasta este ținta politică.
Ajungem la ea din două direcții. Una vine de la vârful, să-i spunem, spiritual. Unul dintre acești oameni nu este mai puțin „magaiot” (adept MAGA) pentru că este mai puțin pro-Putin: Alex Karp, multimiliardar și cofondator al Palantir alături de Peter Thiel. El a semnat recent un acord cu fostul ministru ucrainean Fedorov, ceea ce este important. A publicat, în coautorat, o carte și a scris un necrolog foarte interesant în Politico despre Jürgen Habermas. Povestește acolo cum a încercat să devină doctorandul lui Habermas, a învățat germana, pe care o vorbește perfect, și până la urmă și-a făcut doctoratul la Frankfurt, fără ca Habermas, care cred că îl era deja pensionat, să-i mai fie conducător.
Horațius Dumbravă: Adică tocmai Habermas, teoreticianul patriotismului constituțional: loialitatea față de principiile democratice ale Constituției, nu față de o identitate etnică sau culturală.
Vladimir Tismăneanu: Da, patriotismul constituțional. Dacă ești adeptul patriotismului constituțional și ți-ai construit cariera scriind despre Habermas, nu te aliezi cu AUR. Aceasta este contradicția.
Anatolie Coșciug: Campania din 2026 a făcut și mai vizibilă apropierea dintre politica MAGA și marile averi din tehnologie, inteligență artificială și criptomonede. Este alianța dintre trumpism și „oligarhii tehnologici” una ideologică sau, în primul rând, una tranzacțională? Și poate ea să supraviețuiască unei eventuale înfrângeri republicane?
Vladimir Tismăneanu: Trumpismul este o mișcare politică radicală. Este fundamental opusă modernității liberale. Este contrariul liniei legate de acceptarea diversității drept fundament al democrației americane. Tehnoreacționarii Elon Musk și Peter Thiel vor o revoluție antidemocratică. Le displace profund polifonia politică, intelectuală, civică. Noul Obscurantism nu se va evapora. Se bazează pe institute, reviste, fundații. MAGA nu va putea rezista fără Trump. Noul Obscurantism este o ideologie care neagă achizițiile Iluminismului. Ideologiile sunt mai durabile decât mișcările politice care le îmbrățișează la un moment dat.
Ce mai înseamnă astăzi Partidul Democrat și Partidul Republican
Horațius Dumbravă: În vocabularul politic american, Partidul Democrat este numit adesea „liberal”, termen care nu corespunde liberalismului european. Cum l-ați defini astăzi: un partid de centru-stânga sau o coaliție eterogenă, unită mai ales de opoziția față de Donald Trump și care nu se bucură nici ea de o încredere publică solidă? Și ce a devenit Partidul Republican: mai este un partid conservator clasic sau un partid național-populist, organizat în jurul mișcării MAGA?
Vladimir Tismăneanu: Partidul Democrat trebuie să se reinventeze. Tergiversările și eschivele pe teme presante sunt vulnerabilități criticate îndeosebi de alegătorii tineri. Tensiunile sociale nu sunt imaginare, problema inegalității rămâne una explozivă. Partidul Democrat are nevoie de ceea ce se cheamă a soul-serching operation. O recuperare a sufletului, a speranțelor libertare și egalitare, a tradiției social-democrate. Nu una rigidă, de tip bolșevic. America și nu doar ea trăiește o criză a imaginației politice. Aceasta nu poate fi depășită dacă nu este recunoscută. Prima condiție pentru rezolvarea unei probleme este să admiți că ea există.
Migranții, limbajul democrației și cetățenia diferențiată
Horațius Dumbravă: Aș face acum apel la Anatolie, pentru că este sociolog, specialist în probleme de migrație. Cum se face că mișcările populiste de extremă dreaptă împrumută arsenalul specific democrațiilor? Mă refer la drepturile omului, la statul de drept și la alte concepte similare. Țintele lor par să fie anumite victime preferate, prin raportare la care încearcă să își evidențieze rolul social. Printre acestea se află persoanele imigrante pe care le-ați pomenit și dumneavoastră, domnule profesor. Anatolie, cum vezi lucrurile din această perspectivă?
Anatolie Coșciug: Nu știu dacă migranții sunt singurul grup care devine o țintă pentru mișcările de extremă dreaptă sau pentru mișcările aflate la oricare dintre extreme, dar sunt, cu siguranță, unul dintre grupurile predilecte. Vedem discursul și în România, deși este o țară cu puțină imigrație.
Vladimir Tismăneanu: În România, discursul împotriva migranților a devenit un fel de antisemitism fără evrei.
Anatolie Coșciug: Exact. Este același tip de discurs. Poate părea că are o anumită explicație în țări precum Germania sau Statele Unite, unde există o tradiție mai îndelungată a imigrației. În țări precum România, unde abia avem câteva zeci de mii de muncitori străini, câteva mii de studenți și câteva mii de refugiați, este complet lipsit de sens.
Există aici și o problemă legată de felul în care am conceput sistemul. Nu mă refer doar la România, ci la toate țările în care avem noncetățeni care locuiesc în comunitățile noastre, dar nu au drept de vot, nu se pot reprezenta politic și își pot susține interesele numai cu foarte mari dificultăți până când dobândesc cetățenia. Chiar și după obținerea cetățeniei, una dintre propunerile avansate de AfD la ultimele alegeri din Germania a fost tocmai crearea mai multor clase de cetățeni: pe de o parte, cei cu „origini etnice bune”, care ar merita să își păstreze cetățenia și drepturile politice depline, iar pe de altă parte, cei care au dobândit cetățenia mai târziu.
Aceasta arată foarte bine cum își imaginează societatea aceste mișcări și care sunt grupurile care vor avea de suferit, pe termen lung, în urma acestor schimbări. Aș profita de discuție ca să vă întreb, domnule profesor Tismăneanu: cum am ajuns aici și de ce au devenit migranții grupul asupra căruia se concentrează aceste mișcări? Cum se vede situația de peste ocean sau chiar în comunitățile în care numărul migranților este mic, iar impactul lor asupra societății este mai degrabă limitat?
Vladimir Tismăneanu: Istoria acestei probleme își are originile în anii 1960–1970. Nu a început acum. Este vorba despre definirea condiției europene și a condiției americane. Ce înseamnă să fii american? Ce înseamnă să fii european? După prăbușirea comunismului, între 1989 și 1991, Uniunea Europeană a trecut printr-un proces de reimaginare a propriilor priorități.
Un element important în această privință a fost războiul de secesiune din fosta Iugoslavie. Dacă ne întoarcem la ceea ce scria, în vremea respectivă, unul dintre cei mai inteligenți comentatori ai destinului Europei, Timothy Garton Ash – căruia i-a apărut recent la Humanitas volumul „Patriile noastre”[10]. O istorie personală a Europei –, vedem dilema acelui moment.
Ideea inițială era ca Uniunea Europeană să se consolideze intern, prin deepening, și nu să se extindă. După 1991–1992, după Maastricht și apoi, începând cu 1994–1995, Uniunea Europeană începe să conștientizeze necesitatea extinderii și să o privească drept o problemă de securitate economică, de securitate politică și de identitate intelectuală. Procesele de extindere a Uniunii Europene se desfășoară în paralel cu extinderea NATO și cu redefinirea rațiunii de a fi a Alianței.
Partea a doua a interviului, dedicată Europei și României, precum și consecințelor rezultatelor votului va fi publicată după alegerile din 3 noiembrie.
Despre EDGE: Dialoguri (Geo)Politice în Estul Europei este o platformă de dialog și un podcast în limba română, inițiat de Horațius Dumbravă, Anatolie Coșciug și Ciprian Bernic, din dorința de a aduce analiza academică pe înțelesul publicului larg. Tema sa principală este reflectarea fenomenelor politice și sociale care marchează Europa Centrală și de Est, precum și vecinătățile acestei zone politice. Episodul integral cu profesorul Vladimir Tismăneanu aici: https://www.youtube.com/watch?v=4mqnkUJhyuA · https://www.edge-podcast.com/.
Site: https://www.edge-podcast.com/
[1] Vladimir Tismăneanu, Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe, Princeton, Princeton University Press, 1998; trad. rom. Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă, Iași, Polirom, 1999; idem, The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century, Berkeley, University of California Press, 2012; trad. rom. Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX, București, Humanitas, 2013. (N. ed.)
[2] Hannah Arendt, The Origins of Totalitarianism, New York, Harcourt, Brace and Company, 1951; trad. rom. Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu, București, Humanitas, 1994 (ed. a III-a, 2014). (N. ed.)
[3] Erich Fromm, Escape from Freedom, New York, Farrar & Rinehart, 1941 (în Marea Britanie: The Fear of Freedom, 1942); trad. rom. Frica de libertate, traducere de Magdalena Măringuț, București, Teora, 1998. (N. ed.)
[4] Concept propus de Umberto Eco în eseul Ur-Fascism (1995; trad. rom. „Fascismul etern”, în Cinci scrieri morale, Humanitas, 1998): trăsături precum cultul tradiției, obsesia complotului și frica de diferență, care pot reapărea în forme noi. (N. ed.)
[5] Mișcare de protest împotriva administrației Trump („Fără regi”). Între iunie 2025 și martie 2026 a organizat trei zile naționale de manifestații, fiecare cu milioane de participanți, potrivit organizatorilor. (N. ed.)
[6] Gil Durán, The Nerd Reich: Silicon Valley Fascism and the War on Democracy, New York, Avid Reader Press/Simon & Schuster, 2026. Jurnalist american, autorul newsletterului cu același nume, Durán descrie în carte proiectul unor miliardari din Silicon Valley de a înlocui guvernarea democratică cu o ordine dominată de marile corporații. (N. ed.)
[7] Peter Gay, The Cultivation of Hatred, vol. III din seria The Bourgeois Experience: Victoria to Freud, New York, W. W. Norton, 1993. Istoricul american analizează modul în care cultura burgheză a secolului al XIX-lea a legitimat agresivitatea prin justificări religioase, politice sau științifice, de la colonialism și rasism până la naționalismul extrem. (N. ed.)
[8] J.D. Vance, Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis, New York, Harper, 2016. Cartea cuprinde memoriile copilăriei autorului în Middletown, Ohio, într-o familie cu rădăcini în Apalașii din Kentucky.
[9] Hans Fallada, Kleiner Mann – was nun? („Omule mic, și acum?”), Berlin, Rowohlt, 1932. Romanul urmărește un tânăr funcționar și familia lui în anii crizei economice de la sfârșitul Republicii de la Weimar. (N. ed.)
[10] Timothy Garton Ash, Patriile noastre. O istorie personală a Europei, traducere și note de Iulian Comănescu, București, Humanitas, [anul]; ed. orig. Homelands: A Personal History of Europe, Londra, The Bodley Head, 2023. Volumul a primit Premiul Lionel Gelber în 2024. (N. ed.)
