„Ambasadoarea Guilfoyle a fost o susținătoare extrem de eficientă a agendei președintelui în Grecia și în întreaga Europă. Președintele Trump și cu mine apreciem foarte mult activitatea esențială a ambasadoarei și rolul ei de lider în regiune. A promovat cu succes interesele energetice ale SUA în Grecia și în sud-estul Europei, prin proiecte regionale precum Coridorul Energetic Vertical, care beneficiază de sprijin bipartizan.”[1]
Marco Rubio, Secretar de Stat, Guvernul Statelor Unite
Inițial, nu am avut vreun interes deosebit față de ceea ce avea să devină în România scandalul Kimberly Guilfoyle, după numele fostei ambasadoare a Statelor Unite în Grecia. Scena surprinsă de Flash Paparazzi[2] în restaurantul „Isoletta”, cu doamna Guilfoyle zâmbind strâmb, încadrată în dreapta sa de Sorin Grindeanu, șeful PSD și la stânga de Bogdan Ivan, fost ministru PSD al energiei; două scaune mai încolo ițindu-se și consilierul de la Cotroceni Florin Vlădică, m-a amuzat și atât.
Când scandalul a prins contur, am aflat de la știri că doamna Kimberly Guilfoyle, înainte de a intra în diplomație, a reușit să parcurgă în viață câteva etape care i-au netezit calea către postul de ambasadoare la Atena. În anul 2001 se căsătorește cu Gavin Newsom, un politician în ascensiune, care trei ani mai târziu va deveni primarul San Francisco. În anul 2006 cei doi divorțează. În același an, Kimberly Guilfoyle intră în echipa lui Roger Ailes de la Fox News, făcându-se remarcată în dezbaterile din emisiunea „The Five”.
Va părăsi de voie de nevoie Fox News în 2018, aterizând lin însă în echipa de Super PAC a lui Donald Trump. În anul 2007 l-a cunoscut pe Donald Trump Jr. și între ei s-a stabilit în timp o legătură ce, din 2018, va deveni publică. În anul 2020 cei doi se logodesc și Kimberly Guilfoyle este acceptată în familia Trump. Se alătură din toată inima politicilor MAGA, de parcă toți anii dinainte ar fi pregătit-o exclusiv pentru un astfel de destin.
În septembrie 2024, Kimberly Guilfoyle și Donald Trump Jr. anunță desfacerea amiabilă a logodnei și, în decembrie același an, Donald Trump anunță că o va nominaliza pe fosta iubită a fiului său pentru postul de ambasadoare în Grecia de îndată ce va prelua al doilea mandat.
Toată această poveste mi-a adus aminte de intrigile din filmul „Bombshell” (Scandalul)[3] produs de BRON Studios, cu premiera în anul 2019 sau de seria „The Loudest Voice” (Cea mai puternică voce)[4], produs de Blumhouse Television, cu premiera tot în anul 2019. Interesul meu pentru persoana doamnei Guilfoyle a crescut și m-am întrebat: Este oare și Kimberly Guilfoyle un „produs” marca Roger Ailes?
Mai precis formulat: atitudinea deschis disprețuitoare afișată de fosta doamnă ambasador a Statelor Unite la Atena în discuția cu Stavros Papastavrou, ministrul grec al energiei, este consecința modului în care a fost (trans-)formată mai întâi de Roger Ailes și apoi în familia Trump; implicit, a admirației continue față de mentori cu voință puternică și forță devastatoare de convingere ca a fostului CEO al postului de televiziune Fox News ori a actualului locatar de la Casa Albă?
Pe măsură ce sandalul a evoluat, mi-am spus că, trecând în revistă parcursul de viață și de carieră al doamnei Kimberly Guilfoyle, pe cât posibil în mod obiectiv, de la jobul de procuror, apoi parcursul din mass media – Court TV și ABC News, CNN și Fox News – până la cariera politică în mișcarea MAGA și diplomație, poate voi înțelege mai bine ce valori (după caz non-valori) caracterizează individ cu individ structura profundă și mecanismul actualului guvern al Statelor Unite, forjat după cerințele ideologiei MAGA.
CINE ESTE KIMBERLY GUILFOYLE?
Kimberly Guilfoyle și-a construit cariera la intersecția dintre practica judiciară, mass-media conservatoare, Partidul Republican și cercul politic al familiei Trump. Fostă procuroare, dar și prezentatoare la Fox News, a devenit una dintre figurile emblematice ale mișcării politice care l-a susținut și îl susține pe Donald Trump. Tot acest traseu a condus-o către cariera diplomatică, fiind desemnată de a doua administrație Trump pentru postul de ambasadoare a Statelor Unite în Grecia.
A absolvit colegiul catolic Mercy High School din San Francisco, apoi a urmat Davis, University of California și în 1994 a obținut o diplomă Juris Doctor la University of San Francisco Law School. Primul job, obținut încă din vremea studenției, a fost la Procuratura districtuală San Francisco. În anul 2001 s-a căsătorit cu Gavin Newsom, actualul guvernator democrat al Californiei, pe atunci un politician în ascensiune, care în anul 2004 avea să devină primarul San Francisco. Căsnicia celor doi nu a durat foarte mult, cei doi s-au despărțit în 2006.
Cumva, experiența judiciară avea să-i folosească mai mult pentru a se lansa într-o carieră în mass media. În ianuarie 2004, Kimberly Guilfoyle s-a mutat la New York pentru a prezenta emisiunea „Both Sides” la postul Court TV[5]. În același timp colabora ca analist juridic cu realizatorii emisiunii „Anderson Cooper 360”[6] de la CNN.
Kimberly Guilfoyle s-a alăturat postului de televiziune Fox News în februarie 2006, ca prezentatoare a emisiunii de weekend „The Lineup”. La un moment dat, „The Lineup” a fost scoasă din grilă, dar Kimberly Guilfoyle a rămas să colaboreze cu Fox News. În anul 2011 i s-a oferit șansa de a fi co-prezentatoare a emisiunii „The Five”[7]. A făcut parte din echipa acestei emisiuni până în anul 2018.
La Fox News, Guilfoyle a colaborat săptămânal la rubrica „Is It Legal?” din cadrul emisiunii „The O’Reilly Factor”, până la anularea acesteia în 2017. Kimberly Guilfoyle a fost și gazdă invitată a emisiunilor „Hannity”, cu Sean Hannity[8], „Justice with Judge Jeanine”[9] sau „Fox & Friends”[10].

La jumătatea anului 2017, Kimberly Guilfoyle a semnat o prelungire pe termen lung a contractului cu Fox News. Deși era asigurată contractual, în iulie 2018 a părăsit brusc Fox News și a început să lucreze pentru Comitetul Independent de Acțiune Politică – MAGA, care-l susținea pe Donald Trump.
S-a vehiculat la acel moment că Fox News deschisese o investigație privind alegații de comportament indecent de care Kimberly Guilfoyle s-ar fi făcut vinovată, iar conducerea postului i-ar fi dat un ultimatum: să demisioneze până la sfârșitul lunii iulie sau să fie concediată[11]. Niciuna din părți nu a lămurit circumstanțele despărțirii lui Guilfoyle de Fox News și nici nu a contrazis versiunea prezentată de HuffPost.
După ce Kimberly Guilfoyle a părăsit Fox News, postul a ajuns la o înțelegere amiabilă cu o asistentă care o acuzase pe Guilfoyle de hărțuire sexuală. Detaliile înțelegerii nu au fost dezvăluite, dar The New Yorker[12] a vehiculat o sumă stabilită de circa 4 milioane de dolari. Respectiva fostă asistentă a lui Guilfoyle ar fi acuzat-o că aceasta apărea frecvent goală în fața ei, îi arăta fotografii cu organele genitale ale bărbaților cu care întreținea relații sexuale și îi cerea să rămână peste noapte în apartamentul ei. Un comportament aidoma celui pentru care Rupert Murdoch a fost nevoit să accepte să-l concedieze pe Roger Ailes.
Kimberly Guilfoyle avea deja o relație cu Donald Trump Jr. de ceva vreme, care a fost oficializată public în 2018. În decembrie 2016, se vehicula ideea că Guilfoyle ar fi fost luată în considerare pentru funcția de secretar de presă a președintelui nou ales Trump, dar că ar fi refuzat oferta.
În mai 2017, într-un interviu acordat grupului media „Bay Area News Group”, Kimberly Guilfoyle a confirmat discuțiile cu Casa Albă. Totuși, o lună mai târziu, și-a prelungit contractul cu Fox News. Dacă relația sa cu Donald Trump Jr. a jucat sau nu un rol în aceste discuții neconcretizate nu este o certitudine, dar apare ca o probabilitate.
KIMBERLY SE ALĂTURĂ CLANULUI TRUMP
Kimberly Guilfoyle și Gavin Newsom s-au căsătorit în 2001 și păreau cuplul perfect, pe care presa mondenă din San Francisco (Harper’s Bazaar) l-a și numit „The New Kennedys”. Doar că relația s-a răcit, mai ales după ce Gavin Newsom a fost ales primar al San Francisco, iar Kimberly Guilfoyle s-a stabilit la New York. În 2005 cuplul se separa și multiplele zvonuri ale unei posibile împăcări s-au dovedit simple speculații, cei doi divorțând un an mai târziu.

„Din păcate, solicitările impuse de cariera fiecăruia dintre noi au făcut prea dificilă continuarea vieții noastre de cuplu”, a sunat declarația comună la oficializarea divorțului.[13] Pe de altă parte, din anul 2006 devenise evident că aleseseră drumuri diferite în viață și că aderau la scări diferite de valori.
Gavin Newsom era un politician democrat important în California, în timp ce Kimberly Guilfoyle intrase în cercul radicalilor conservatori de la Fox News, al cărui rege necontestat era Roger Ailes. Or, în cercul Fox News funcționau alte reguli de viață și se predicau alte crezuri, cu care Guilfoyle s-a împăcat destul de bine. Cât timp Roger Ailes a fost șeful, Kimberly Guilfoyle și-a văzut descătușat potențialul de vedetă TV, făcându-se remarcată nu doar în ochii publicului MAGA, ci și în cei ai liderilor acestei mișcări populist-conservatoare.
Separarea și apoi despărțirea de Gavin Newsom nu a însemnat pentru Kimberly Guilfoyle o ocazie de a se arunca în brațele unui alt politician. A ales, probabil cu inima, un om de afaceri: pe Eric Scot Villency, moștenitorul și apoi CEO-ul Villency Design Group. Cei doi s-au căsătorit în mai 2006, în Barbados, pe când Kimberly era însărcinată în patru luni. În octombrie același an i-a dat naștere lui Ronan Anthony, copilul care trebuia să lege noul cuplu. Doar că nici căsnicia cu Eric Villency nu a durat, cei doi divorțând în noiembrie 2009.
Între timp, a intrat tot mai mult în rolul de vedetă a postului Fox News și, în mod natural, noua Kimberly Guilfoyle nu putea să nu atragă la un moment dat atenția unui Trump, mai ales într-o vreme în care Donald Trump se impunea drept liderul căutat și capabil de care mișcarea MAGA avea nevoie pentru a cuceri fotoliul din Biroul Oval pentru GOP.
Pe Donald Trump Jr., Kimberly Guilfoyle se pare că l-a cunoscut undeva după despărțirea de Newsom, având în vedere că au apărut împreună pentru prima dată în fotografii de presă la un eveniment din anul 2007. În timp, apropierea dintre cei doi a devenit notorie, cel puțin în anumite cercuri, dar a fost oficial recunoscută abia în primăvara anului 2018, în momentul în care Donald Trump Jr. se despărțea de fosta sa soție, Vanessa.
Presa a prezentat relația dintre Kimberly și tânărul Donald în registre suprapuse: o poveste romantică, o alianță în interiorul MAGA, vedeta TV care se apropie de familia Trump și implicațiile pe care le va avea asupra carierei sale politice viitoare. Logodna a consolidat imaginea lui Kimberly Guilfoyle ca membră apropiată a cercului Trump, într-o perioadă în care participa activ la campanii și evenimente ale republicanilor.
Kimberly Guilfoyle s-a integrat natural în activitățile politice ale familiei Trump, a fost și a rămas o susținătoare importantă a lui Donald Trump[14] și a luat cuvântul la Convențiile Naționale Republicane din anii 2020 și 2024. În decembrie 2024, deși Kimberly și tânărul Donald se despărțiseră, Trump senior a nominalizat-o pe Guilfoyle pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în Grecia, numind-o „o prietenă apropiată și o aliată de mulți ani”.
CARIERA POLITICĂ, SUMA TUTUROR DORINȚELOR
Tentației de a pune debutul în cariera politică și diplomatică a lui Kimberly Guilfoyle pe seama apropierii de familia Trump este dificil să-i oferi un contraargument valid, care să se poată susține logic și faptic.
În 2016, numele lui Guilfoyle este vehiculat fără niciun dubiu pentru jobul de secretar de presă și nu mă îndoiesc că nu doar tânărul Donald i-a pus o vorbă bună pe lângă șeful familiei.
N-a fost să fie, așa că în 2017 Guilfoyle a preferat varianta de a semna prelungirea pe termen lung a contractului cu postul TV al lui Murdoch. Problema este că, după ce scandalul Ailes zguduise Fox News, mai mulți angajați au prins curaj să denunțe practicile abuzive și etica precară a relațiilor de muncă care făceau regula pe vremea lui Roger Ailes și care nu fuseseră cu adevărat denunțate. Era o chestiune de timp să se ajungă și la relațiile abuzive impuse de Kimberly Guilfoyle în relația cu echipa sa.
Când Fox News a declanșat ancheta în ce-o privea și i-a pus în vedere să-și caute de lucru în altă parte, familia Trump a recuperat-o pentru Comitetul Independent de Acțiune Politică, unde i-a oferit oportunitatea de a se remarca. Așa a început cariera sa politică, oportunitate de care nu mă îndoiesc că s-a bucurat și de care a profitat cu toată energia și entuziasmul de care a fost și este capabilă, de care s-a auzit până și pe malurile Dâmboviței.
Kimberly Guilfoyle a fost numită președintă la nivel național a Comitetului Financiar „Trump Victory”[15]. Discursul de la Convenția Națională Republicană din august 2020, pe care l-a rostit într-un stil energic și combativ, a devenit un moment definitoriu, remarcat în rândurile adepților MAGA și chiar în Partidul Republican.

„Kimberly Guilfoyle, fostă personalitate a postului Fox News și parteneră a lui Donald Trump Jr., a susținut un discurs al cărui ton ar putea fi descris ca fiind puternic distopic”[16], a consemnat Eric Lach[17] pentru The New Yorker la acel moment.
Kimberly Guilfoyle s-a prezentat de la tribuna Convenției drept mamă, fost procuror, americancă de origine latino, fiică a unor imigranți. Povestea familiei sale a fost folosită pentru a ilustra ideea că visul american trebuie protejat și a legat experiența personală de mesajul conservator privind responsabilitatea individuală și libertatea.
A asociat programul democraților cu socialismul, imigrația necontrolată, slăbirea poliției și pierderea locurilor de muncă. A folosit California drept exemplu negativ, invocând revoltele, penele de curent și problemele sociale. A susținut că Trump apără economia, clasa muncitoare și clasa de mijloc, aplicarea legii și principiul „America First”. A invocat reducerile de taxe, combaterea organizației Stat Islamic și acordurile comerciale drept realizări ale primei administrații Trump.
A descris alegerile drept o „luptă pentru sufletul Americii”, a criticat mișcarea cancel culture și elitismul liberal. În încheiere, a îndemnat audiența să-și susțină președintele pentru al doilea mandat, pentru că le oferea americanilor libertatea de a-și determina propriul destin. A încheiat cu formula „The best is yet to come”.[18]
A vorbit și la mitingul pro-Trump organizat înaintea atacului asupra Capitoliului, în ianuarie 2021. În 2022, a fost citată de comisia specială a Camerei Reprezentanților care investiga evenimentele din 6 ianuarie, episod important pentru conturarea profilului său politic, de susținătoare aprigă a cauzei MAGA și a președintelui Donald Trump.
În iulie 2024, Kimberly Guilfoyle a luat din nou cuvântul la Convenția Națională Republicană. „La fel ca voi, mi-am petrecut ultimele zile în rugăciune. Și, la fel ca voi, cred că Dumnezeu l-a protejat pe Donald Trump îmbrăcându-l în armură”[19], au fost primele cuvinte pe care le-a rostit de la tribună, invocând episodul tentativei de asasinat din care scăpase teafăr, ca prin miracol. În rest, discursul său din 2024 nu a dus nimic nou față de cel din 2020. Se pare însă că a fost suficient pentru ca Donald Trump senior să-i fie recunoscător și să o recompenseze cu un post în diplomație.
PUNCT ȘI DE LA CAPĂT
Marți, 13 octombrie ac., ex-purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, primește în timpul conferinței de presă o întrebare privind intențiile Casei Albe vizavi de încă ambasadoarea Statelor Unite la Atena, Kimberly Guilfoyle. Răspunsul – de parcă întrebarea era așteptată – vine prompt și scurt: „I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un membru extraordinar al echipei și îi urăm toate cele bune.”
Declarația a survenit unei alteia, cu greutate, oferită jurnaliștilor luni, 12 octombrie ac. de chiar șeful guvernului american, Donald Trump, care a confirmat că nu se mai mizează pe Guilfoyle pentru postul de la Atena: „Analizăm situația. Da, nu suntem mulțumiți de ea.” În mod evident, lui Kimberly Guilfoyle nu-i mai rămăsese prea mare lucru de făcut decât să se conformeze și să-și dea demisia.
Declarația de susținere pe care o dăduse Marco Rubio vineri, 2 octombrie era deja uitată, moartă și-ngropată. De fapt, pe pagina X.com a Ambasadei Statelor Unite la Atena, declarația în cauză nici nu mai există, a fost ștearsă. Mai poate fi urmărită, cred, doar pe pagina oficială de Facebook a acestei ambasade.

În aceeași zi de marți, 13 octombrie, Kimberly Guilfoyle a publicat pe contul său din platforma X.com anunțul demisiei.[20] Pozând în victimă, Kimberly Guilfoyle a respins acuzațiile care au vizat-o și i-au provocat debarcarea din post, având grijă ca declarația să nu pară un atac deschis la adresa secretarului de stat Marco Rubio sau, Doamne ferește!, a șefului de la Casa Albă.
„Să servesc în calitate de ambasadoare a Statelor Unite în Grecia a reprezentat onoarea vieții mele. Îi voi fi veșnic recunoscătoare președintelui Donald J. Trump și secretarului de stat Marco Rubio pentru că mi-au încredințat privilegiul extraordinar de a reprezenta cea mai măreață țară din istoria lumii. Încă din prima mea zi în calitate de ambasador am lucrat neobosit pentru a promova agenda «America First» a președintelui Trump, pentru a consolida alianța noastră strategică cu Grecia și pentru a obține victorii semnificative pentru poporul american.”
„Doresc, de asemenea, să mă refer la recentele acuzații care mi-au fost aduse. Aceste acuzații sunt false, iar eu intenționez să îmi apăr cu fermitate numele, reputația și integritatea. Mi-am dedicat viața profesională luptei pentru dreptate, susținerii a ceea ce este corect și apărării valorilor care fac America excepțională. Nu voi permite ca niște acuzații false să definească deceniile mele de serviciu public.”
„Recunoștința și respectul meu față de președintele Trump și secretarul Rubio rămân neclintite. Sunt mândră de ceea ce am realizat împreună și voi rămâne întotdeauna o susținătoare loială a președintelui Trump și a misiunii sale de a face America măreață din nou. Deși mandatul meu de ambasadoare se apropie, se pare, de sfârșit, angajamentul meu față de președintele Trump, față de mișcarea «America First» și față de țara pe care o iubesc nu se va sfârși niciodată.”
Aparent resemnată, cum apare din rândurile de mai sus, se știe de fapt că Kimberly Guilfoyle a luptat și a sperat până în ultima clipă că nu va fi înlăturată din post. [21] Ceea ce a obținut nu a fost decât posibilitatea de a demisiona, pentru a nu fi confruntată cu neplăcuta situație în care să fie demisă. Desigur, articolul publicat de Wall Street Journal, privind mita pretinsă de Kimberly Guilfoyle de la Eric Deters, un donator pentru mișcarea MAGA și campania lui Donlad Trump[22], a pus capac răbdării Casei Albe.

Publicarea articolului l-a prins pe Marco Rubio în Grecia. La plecare era cu Kimberly, care apare în imagini îmbrățișându-l afectuos la scara avionului. Speranțele ex-ambasadoarei că-și poate îmbuna șeful prin dovezi excesive de afecțiune s-au dovedit inutile și neinspirate. Decizia înlăturării sale din post era deja luată. Atât că secretarul de stat nu și-a dorit în cursul vizitei la Atena să facă ordine la ambasadă și Kimberly Guilfoyle s-a putut bucura de încă doi bani speranță.
Cum ne putem da seama, Kimberly Guilfoyle nu și-a spus ultimul cuvânt, acum că trebuie să părăsească postul de ambasadoare. Declarația sa o arată pe deplin. Este pregătită ca, odată întoarsă în patrie, să o ia de la capăt, așa cum a învățat de la mentorul său, Roger Ailes.
„Dacă publicul te place, îți va ierta aproape orice altă greșeală”, le spunea Ailes colaboratoarelor sale de la Fox News. Așadar, Kimberly Guilfoyle nu are altceva de făcut decât să capteze din nou simpatia partidului său. Poate va fi mai greu de această dată, dar în niciun caz imposibil.
[1] https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1480057684169095&set=a.297236805784528&type=3&ref=embed_post – repostare din 2 octombrie 2026
[2] https://flashpaparazzi.net/
[3] https://www.cinemagia.ro/filme/bombshell-2764473/
[4] https://www.cinemagia.ro/filme/the-loudest-voice-2564191/
[5] https://www.courttv.com/
[6] https://edition.cnn.com/audio/podcasts/anderson-cooper-360
[7] https://www.foxnews.com/shows/the-five
[8] https://www.foxnews.com/person/h/sean-hannity
[9] https://www.imdb.com/title/tt1808989/
[10] https://www.foxnews.com/shows/fox-and-friends
[11] https://www.huffpost.com/entry/kimberly-guilfoyle-misconduct-allegations-fox-news_n_5b5a6064e4b0b15aba96f4de
[12] https://web.archive.org/web/20201022155311/https://www.newyorker.com/news/news-desk/the-secret-history-of-kimberly-guilfoyles-departure-from-fox
[13] https://www.advocate.com/news/2005/01/07/san-francisco-mayor-gavin-newsom-files-divorce-14737
[14] https://www.washingtonpost.com/lifestyle/style/kimberly-guilfoyle-was-once-compared-to-jackie-kennedy-now-shes-basically-a-trump/2018/08/22/eed842f0-9756-11e8-810c-5fa705927d54_story.html
[15] https://www.fec.gov/data/committee/C00618389/?tab=about-committee
[16] https://www.newyorker.com/news/campaign-chronicles/kimberly-guilfoyles-high-volume-trumpism-at-the-republican-national-convention
[17] https://www.newyorker.com/contributors/eric-lach
[18] https://webflow.rev.com/transcripts/kimberly-guilfoyle-2020-rnc-speech-transcript
[19] https://www.youtube.com/watch?v=EhFks_9faQY
[20] https://x.com/kimguilfoyle
[21] https://hotnews.ro/cum-a-incercat-kimberly-guilfoyle-pana-in-ultimul-moment-sa-si-pastreze-postul-de-ambasadoare-in-grecia-2375816
[22] https://hotnews.ro/draga-te-rog-ambasadoarea-sua-in-grecia-intr-un-nou-scandal-acuzata-ca-a-cerut-bani-in-contul-personal-de-la-un-donator-ce-ii-promitea-in-schimb-2370286



