Motorină rusească cumpărată de SUA, un terminal de gaz din Alaska finanțat în secret de Novatek, cel mai mare producător independent de gaze din Rusia, activele Lukoil vânate de fonduri din Golf, acestea sunt câteva dintre temle acestei discuții cu istoricul Armand Goșu. Probabil că toate aceste lucruri țin de o aceeași logică, cea a unei administrații care vrea să „tragă ultimul tun” înaintea alegerilor parțiale din noiembrie. Istoricul explică de ce suspendarea sancțiunilor nu ține neapărat de un șantaj rusesc, ci de interese de business obscure și nesăbuit de lacome. Ce înseamnă asta pentru Europa și pentru România? De ce Rusia se teme mai mult de Uniunea Europeană decât de NATO.
Contributors.ro: Bună ziua și bine ați venit la această întâlnire. Weekendul acesta ne-a adus două rezultate electorale care se vor simți și la Moscova, și la Washington. Invitatul meu este istoricul Armand Goșu.
Domnul Goșu predă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria diplomației sovietice și evoluțiile din spațiul ex-sovietic și predă, de asemenea, o introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Aș vrea să începem cu aceste alegeri. Duminica aceasta au avut loc două scrutinuri cu rezultate pe care puțini le așteptau.
În Serbia, Vučić și-a recunoscut înfrângerea în fața mișcării studențești. Iar în Brazilia, Lula a câștigat al patrulea mandat, întorcând rezultatul din primul tur în fața lui Flávio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, cel care a fost susținut foarte puternic de Donald Trump și din cauza căruia Trump a impus tarife de 50%, declarând el însuși că aceste tarife sunt menite să ducă la eliberarea lui Bolsonaro. V-aș întreba care sunt repercusiunile acestor alegeri. Ce gândește Putin despre ele?
Surpriza de la Belgrad
Armand Goșu: Ce gândește Putin… În fine, așteptăm spre seară să vedem cum o să împacheteze, cum o să interpreteze și cum o să comenteze principalii propagandiști ruși aceste rezultate. Dar cel puțin în Serbia, cu Vučić, e un rezultat care mă entuziasmează. Pentru mine e neașteptat faptul că Vučić și-a recunoscut înfrângerea, în condițiile în care informațiile care circulau pe la 8 seara erau că grupuri de bărbați în negru, cu fețele acoperite, se îndreptau spre zona centrală și că armata se apropiase de comisia electorală ca să o apere, chipurile, nu se știe de cine.
Iar Vučić a ieșit și și-a recunoscut înfrângerea pe la nouă și un sfert, ceva de genul ăsta. Mi s-a părut de bun augur și, în același timp, neașteptat, pentru că multă lume – și previziunile tot așa erau – credea că va contesta rezultatul, că va spune că alegerile au fost furate, că Occidentul, că nu știu ce Soros… Or, el a ieșit și a recunoscut. Iar noaptea, la Belgrad, a fost o fiestă care a ținut până spre dimineață, pe la 5, când a început o ploaie puternică ce a spălat pur și simplu praful din oraș.
Contributors.ro: Moscova mai are destule pârghii în Serbia? Pentru că studenții nu au avut o poziție antirusească sau în favoarea aplicării sancțiunilor.
Armand Goșu: Nu trebuia să aibă o poziție antirusească, trebuia să aibă o poziție prodemocratică. Problemele din Serbia sunt mult mai mari și mai arzătoare. Acolo nu stătea nimeni să se gândească dacă să fie pro-sancțiuni, pro-Rusia sau pro-Putin.
Acolo trebuia să fii pentru democrație și împotriva regimului autoritar al lui Vučić, ceea ce, în sine, era o atitudine de mare curaj. Gândiți-vă: în ultimii doi ani, de când au început aceste mișcări de protest, poliția și serviciile secrete au încercat să spargă grupurile, să-i asmută pe unii împotriva celorlalți.
Vorbim deci de o mișcare civică, de o mișcare studențească – asta și este, lista studenților. Protestele au început de la accidentul de la gara din Novi Sad, de fapt de la problemele de corupție legate de firma chinezească ce a renovat gara și nu a făcut-o corespunzător. Și de aici s-a ajuns la o mișcare politică.
Mie mi se pare impresionant. Timp de 12 ani, Vučić a manipulat electoratul din Serbia cu propagandă antioccidentală. Iată că acest electorat s-a deșteptat și a votat pentru o alternativă politică democratică.
Acest electorat a dat un semnal clar că vrea în Europa, în lumea civilizată. Or, asta mi se pare foarte important. Iar după victoria lui Péter Magyar în alegerile din Ungaria, mi se pare, cel puțin pentru regiunea noastră, pentru Europa Centrală, un pas extraordinar de important în reducerea influenței rusești și în consolidarea acestui trend democratic.
Contributors.ro: Practic, ce țări ar mai fi acum prorusești în Uniunea Europeană și, în general, în Europa? Ar mai fi Republica Srpska…
Armand Goșu: În Europa fizică, geografică, da. Dar Republica Srpska este o bucățică din Bosnia și Herțegovina, care e compusă din trei părți. E o regiune destul de complicată și acolo e greu de extirpat influența rusească.
Mi se pare mai importantă Slovacia: Bratislava are, probabil, un guvern prorus. Primul-ministru de la Praga este și el prorus, dar acolo ai totuși un președinte care ține direcția proocidentală, pro-NATO. Altfel, Moscova tot speră – vedem tot timpul ce anunță propagandiștii ruși – că va crește miza alegerilor din Franța, unde ei consideră că sunt doi candidați cu vederi prorusești.
Atât Mélenchon, cât și Le Pen ar avea vederi prorusești – sau nu atât prorusești, cât antiucrainene. Sunt cei doi candidați care ar milita pentru reducerea ajutorului financiar și militar care merge din Europa, din Uniunea Europeană, spre Ucraina. S-ar putea să fie o socoteală corectă, s-ar putea să nu fie, dar așteptările lor sunt foarte mari.
Cât despre Germania, deocamdată AfD a dovedit că face rezultate bune la alegerile locale, la nivelul landurilor. Dar alegerile generale sunt încă departe și, dacă Merz rezistă, s-ar putea ca acest trend să se schimbe. Multe lucruri vor depinde, ca influență și ca imagine, de alegerile de la mijlocul mandatului din America, de marțea viitoare, pe 3 noiembrie, și de alegerile din Israel, unde Bibi Netanyahu are probleme, e în pericol, în sfârșit, după aproape 30 de ani. El e un veteran al populismului și, să zicem așa, al suveranismului.
Și-a educat generații întregi de alegători în felul ăsta. Și mai e acolo o problemă: el a încurajat venirea din fostul spațiu sovietic a multor evrei, care au devenit cetățeni israelieni. Sunt vreo 20–25% alegători vorbitori de limba rusă în Israel, care votează în cea mai mare parte cu Bibi Netanyahu și cu Likudul, adică cu dreapta, cu dreapta extremistă.
Trump, Lula și antitrumpismul european
Contributors.ro: Și Trump a primit o veste destul de proastă dimineață, odată cu alegerile din Brazilia.
Armand Goșu: La Trump, eu cred că e o chestiune personală cu Lula, pentru că el consideră că America Latină e zona lor de influență. Nu le-a spus el, ca la împărțeală: „Băi, nu vă apropiați, uite, aici e Venezuela mea”? Nu-i rămâne decât, ce să mai facă, să se ducă, cum s-a dus în Venezuela, să-l aresteze pe Maduro. Totuși, Brazilia nu e Venezuela: vorbim de o țară din G20, o țară destul de puternică, iar diferența este totuși confortabilă în favoarea președintelui Lula – un populist de stânga care a câștigat în fața unui populist de dreapta.
În același timp, e greu să câștigi alegerile, ca protejat al lui Trump, în țări în care antitrumpismul a crescut atât de mult. Aici va fi și problema AfD-ului în Germania, de pildă. În Franța, Le Pen și Bardella s-au îndepărtat de Trump, l-au criticat, mai ales atunci, cu Groenlanda, ceea ce nu s-a întâmplat cu AfD, cu Alice Weidel, la Berlin, care e destul de trumpistă ca să-și ascundă, de fapt, pro-putinismul. Or, în Europa, în momentul ăsta, în anumite țări – nu în România, care e practic cea mai trumpistă țară din Uniunea Europeană –, cred că lumea ar vota și un tomberon, numai ca să nu-l voteze pe Trump.
Ce scrie presa rusă despre Trump
Contributors.ro: Acum să ne ducem puțin spre Rusia. E mulțumită presa rusească de Trump? Știu că citiți presa rusească și că le ascultați emisiunile. Până de curând nu mai păreau atât de mulțumiți de președintele american.
Armand Goșu: Să știți că a revenit interesul, a revenit entuziasmul pentru Trump. În ultimele zile, două mi s-au părut temele importante. Prima: faptul că Trump îi frânge voința lui Zelenski și îl obligă la negocieri și la concesii – lucru pe care presa rusă l-a mai ventilat și acum câteva luni și pe care tot îl ventilează de vreo doi ani. Cealaltă temă este întâlnirea din China de la sfârșitul lunii, în jurul căreia se creează o așteptare foarte mare.
În opinia publică din Rusia se vorbește despre o Ialtă 2.0. Greu de imaginat o Ialtă 2.0 – nu suntem în condițiile de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În același timp, există critica la adresa democraților: că e vorba de Soros, că Biden, că niște nenorociți… Și totul apare în presa rusă ca un ajutor pe care Putin i-l dă lui Trump în campania electorală.
Să știți că așa apare în presa rusă, ca un ajutor: „Domnule, uite ce bine facem!” Iar în rest, evident, Europa e dușmanul: perfidul Albion, Marea Britanie, care tot timpul uneltește împotriva Rusiei; apoi Germania și Marea Britanie. O perioadă a fost Germania, iar acum principalul dușman e Marea Britanie.
Asta după ce ucrainenii au folosit rachetele Storm Shadow împotriva unor ținte militare de pe teritoriul Rusiei, ceea ce confirmă ce s-a spus, adică ce se știa: britanicii au anunțat acum câteva luni că ridică restricțiile de utilizare a rachetelor Storm Shadow pentru ucraineni, dar rămâne condiția ca țintele să fie militare. Vorbim de niște rachete care merg 500 și ceva de kilometri.
Pașapoartele românești vândute rușilor
Contributors.ro: România mai e amintită prin presa rusă?
Armand Goșu: Foarte puțin. Văd acum o știre care a circulat în presa de limbă rusă – nu din Rusia, ci de limbă rusă. E vorba de faptul că niște cetățeni ruși au fost dați în judecată de autoritățile române pentru că au obținut, spun ei, ilegal pașapoarte românești.
E o treabă veche, să știți. A fost un mare business în România cu pașapoartele, business care s-a desfășurat în Moldova și, din Moldova, și în alte republici ex-sovietice. Erau firme la Chișinău, chiar unde e liceul Asachi, acolo la parter erau 4–5 firme, și erau aranjamente – fie cu oameni de la Departamentul Românilor de Pretutindeni, fie cu oameni de la SIE, fie cu oameni de la MAI. S-au făcut afaceri foarte mari, care au fost monitorizate multă vreme de americani. Oamenii mă întrebau încă de acum 15 ani: ce fac românașii acolo, ce business fac?
Și cât costa? Păi era la liber, cu anunț în presa rusă: un pașaport european, adică, mă rog, românesc, era 5.000, 7.000, 8.000 de dolari americani, inclusiv după ce a început războiul. Singurul pașaport care putea fi accesat de ruși era pașaportul românesc, prin niște firme. Știu că Gabi Bejan a făcut niște anchete pe tema asta. Evident, reacția, mai ales din partea anumitor zone militarizate, a băieților care făceau bani, a fost ușor nervoasă.
Până la urmă, cazul a ajuns la procuratură, probabil la presiuni din afară. Vă mai spun ceva: și Schengenul, și Visa Waiver pentru America sunt legate de asta, pentru că ei s-au trezit, în Europa sau în Statele Unite, cu purtători de pașapoarte românești care nu vorbesc o boabă de română, care sunt din Podmoscovie, din Omsk sau din Ekaterinburg și care sunt din crima organizată. Și polițiștii americani au fost foarte mirați: „De unde aveți pașapoarte românești?” – „Le-am cumpărat.”
De ce tergiversează Putin negocierile
Contributors.ro: De ce acceptă acum Putin reluarea negocierilor, după ce tot anul acestea discuțiile au stagnat sau nu prea au mai avut loc? S-a schimbat ceva pentru Moscova pe plan intern, economic, sau în relația cu Washingtonul? Le e frică de alegerile midterm?
Armand Goșu: Eu cred că rușilor le e teamă de rezultat, sigur că da, și cred că de asta au acceptat. Amintiți-vă de discuția de la începutul lui septembrie: Kushner și Witkoff au fost la Moscova și a existat promisiunea că se vor relua negocierile. Apoi au fost alegerile din Rusia.
Să le zicem alegeri, cu ghilimelele de rigoare. Alegerile în Rusia durează trei zile, iar duminică, în ultima zi, pe 20 septembrie, au fost acele raiduri ale dronelor ucrainene chiar asupra Moscovei, care l-au cam făcut de râs pe Putin. Așa că Putin a zis: „Rămâne cum am stabilit, vă mulțumim, dar noi nu mai vrem să negociem, pentru că Zelenski ne-a atacat tocmai când făceam noi exercițiul democratic al alegerilor.” Și au blocat totul.
I-a promis lui Trump că vor avea loc negocieri la sfârșitul lui septembrie și acum o tot lungește. De fapt, Putin nu are niciun interes să negocieze. Putin crede că va câștiga. Are aceste noi drone cu reacție, care au viteză mai mare și care lovesc, și se bazează pe faptul că ucrainenii nu mai au rachete PAC-2 și PAC-3 pentru Patriot ca să se apere de rachetele balistice. În perioada asta, în august și la început de septembrie, n-a mai lansat rachete balistice, a lovit mult cu dronele astea cu reacție. Și mai sunt niște tipuri noi de drone pe care le folosesc acum rușii, ceva între dronă și rachetă – Banderol se numesc.
Deci nu mai e modelul Shahed, cu forma aceea delta; acum drona are formă de rachetă: și Banderol, și Geran-4, Geran-5, care atinge 600 de kilometri pe oră, iar acum iese o nouă dronă, Filin, care atinge 800 de kilometri pe oră. Ce speră? Pentru că dronele respective, de mare viteză, au și încărcături ceva mai mari și pot lovi poduri – podurile de peste Nipru.
E o chestiune foarte sensibilă. Lovesc spitale, lovesc clădiri în centrul Kievului. Europenii au plătit rachetele interceptoare pentru Patriot, dar sunt blocate de Hegseth sau nu știu cine le blochează – nu vor să le transfere ucrainenilor. Putin speră să înfrângă voința ucrainenilor și ca aceștia să se predea. De fapt, asta e problema: Putin vrea capitularea Ucrainei.
Nu vrea să negocieze. Ar putea să zică: „Dom’le, uite, îți fac un cadou cu o săptămână înainte de alegerile din 3 noiembrie. Dragul meu Donald, ne întâlnim nu știu unde și fac niște declarații [de pace]” Sau vorbește Medinski, sau altcineva, și face niște afirmații încurajatoare, ca Trump să poată flutura chestia asta în America.
Dar Putin a zis: „Dar de ce? Poate după.” „Vin democrații, iau și Camera, și Senatul, și atunci n-am nicio treabă. De ce să-i fac cadou lui Trump? Ce mi-a făcut? Nu mi-a făcut niciun aranjament, în afară de bla-bla-uri. Din contră.”
Ucraina depindea de America înainte de Trump. Acum depinde ceva mai puțin de America, adică pârghiile pe care le are administrația de la Washington pentru a pune presiune pe Ucraina, pe Zelenski, s-au subțiat. În momentul ăsta, finanțarea războiului, finanțarea Ucrainei – nu ajutorul pentru Ucraina – a trecut la Europa. Iar cu Europa e mai complicat. De asta urăște Putin cu atâta pasiune Europa în momentul ăsta.
Europa e adevăratul dușman al lui Putin și al lui Trump
Contributors.ro: Da, poate ar trebui să ne amintim puțin. Mulți comentatori au scris că, probabil, Trump ar prefera o victorie a Rusiei. Dar dacă…
Armand Goșu: Nu știu dacă Trump ar prefera o victorie a Rusiei; ar prefera mai degrabă o înfrângere a Europei. Or, pentru Europa, în momentul ăsta, războiul din Ucraina e un război vital. Înfrângerea Ucrainei capătă semnificația unei înfrângeri a Europei.
Deci Europa, în momentul ăsta, ca structură, ca tip de organizare – Europa Occidentală, Uniunea Europeană – are doi inamici. Unul declarat foarte clar: Putin. Putin spune: „Suntem în război cu Europa.” La Valdai, acum, în septembrie, a spus-o clar: „Dușmanul nostru este Europa. Să nu fim naivi, să credem că luptăm cu Ucraina. Noi luptăm cu Europa.” Iar de peste ocean, Trump, în Strategia de securitate națională din decembrie 2025, spune că problema lui este tot Europa.
Îi plânge de milă Europei că o să vină negrii, că o să vină arabii, că o să treacă la islam. Astea sunt teze în spatele cărora își ascunde antieuropenismul. De ce nu-i convine Europa? Pentru că Europa e mult prea mare.
Dacă s-ar uni, ar fi mult prea puternică. Ar reprezenta un pol alternativ de putere în lumea occidentală. El nu vrea asta.
Vrea o Europă spartă. Putin vrea o Europă în genunchi, înfrântă – dacă ar putea, trupele ruse s-ar întoarce pe Elba. Trump nu vrea o Europă înfrântă, vrea o Europă umilită: vrea să-i vândă marfă, iar Europa să plătească, să plătească și să-i ceară voie lui Trump dacă se duce sau nu la baie. Adică, Trump să hotărască ce cumpără Europa, cât cumpără, în ce cantitate, s-o domine el.
Iar Europa trebuie deja, în momentul acesta, să-și facă socotelile și să-și spună: dacă vrem să supraviețuim, atunci trebuie să avansăm, să ne transformăm într-un pol de putere și să devenim autonomi strategic.
Starlink și securitatea Europei
Contributors.ro: Sunt două lucruri aici: pe de o parte e ramura lui J.D. Vance, care acuză Europa de declin civilizațional și de cenzură, de faptul că nu mai există libertatea cuvântului, iar pe de altă parte e latura economică. Și avem de curând exemplul acesta cu Starlink: ambasadorul SUA la Uniunea Europeană a avut o ieșire foarte dură – „Dacă nu ne dați frecvențe pentru Starlink, consecințele vor fi devastatoare.” Adică, companiile tech americane sunt destul de frustrate de faptul că în Europa nu se pot mișca în voie.
Armand Goșu: Și dumneavoastră ce credeți: după ce le-a făcut Elon Musk ucrainenilor, o să primească mai ușor frecvențele sau nu? Canadienii, vecinii lor, au pus deja problema să scoată transmițătoarele Starlink de pe teritoriul Canadei și să își facă un alt sistem împreună cu europenii.
E o problemă de securitate aici. Europa abia acum realizează că internetul e o problemă de securitate, că rețelele sociale controlate de un șmecher sunt o problemă de securitate. A trebuit ca Elon Musk să cumpere X-ul și să se joace cu el, să dea drumul la propagandă rusească și la tot felul de altă propagandă în Germania, în alegeri, în Franța, în alegeri, ca Europa să realizeze ce înseamnă joaca cu algoritmul.
Deci, dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să investească, trebuie să fie serioasă. Va face lucrul ăsta? Habar n-am.
Poate da, poate nu. Poate se va apropia de China, poate se va apropia de Japonia, poate va încerca, împreună cu Australia, Japonia și Coreea de Sud, să construiască o alternativă. Sau poate că regimul Trump se va prăbuși și vine peste un an altcineva care îl va lua de urechi pe Musk și îi va zice: „Băi, potolește-te!”
Atenție, ce face Musk e foarte riscant pentru business-ul lui. Să nu vă închipuiți că tipul ăsta de amenințări rămâne fără consecințe, chiar dacă liderii europeni nu-i răspund – așa cum o face totuși, de pildă, Sikorski, care îl ia tot timpul peste picior pe Musk. Lucrurile astea nu se văd.
Sigur că e complicat să-ți faci propriul Starlink. Uite Rassvet, sistemul pe care încearcă Moscova să-l construiască. Se chinuie. Au tehnologie, dar nu e așa simplu să urci pe orbită câteva sute de sateliți. Și Europa e tot abia la început.
Contributors.ro: Dar realizează că trebuie să și-l facă. În 2030 o să fie funcțional sistemul acesta european pe care l-au anunțat. Deocamdată merge foarte greu.
Armand Goșu: N-au făcut nici primii pași. Sunt în întârziere. Poate asta îi grăbește puțin.
Situația din statele europene e destul de proastă. Se vede clar că cineva lucrează și încearcă să destabilizeze Franța. Aștept un verdict din partea analiștilor de la serviciile secrete franceze, de la poliția franceză. Să vedem dacă aceste interacțiuni, influențe, ingerințe din afară pot fi documentate. Impresia mea e că da. Acolo s-a lucrat destul de profesionist: s-a transmis în cartierele mărginașe, pe grupuri de tineri, pe rețelele sociale, un anumit tip de clip, un anumit tip de mesaj.
Aici e marea problemă: realizăm târziu că ne pot face cu capul niște băieți care plătesc ca să-și promoveze mesajele pe rețelele sociale, care se joacă cu algoritmii, iar tu nu faci decât să răspunzi la niște impulsuri emoționale pe care ți le transmit niște oameni – nu știu, ruși, americani – ca să te destabilizeze. Pentru că ăsta e obiectivul: să te destabilizeze. Vor reuși? Nu știm.
Franța și reforma pe care o tot așteaptă francezii și care nu mai vine
Contributors.ro: Poate facem o mică paranteză cu mișcările studențești din Franța. Senzația mea – și am citit și un editorial în Financial Times – e că, de fapt, studenții sunt destul de conformiști. Cei care demonstrează pașnic în Franța sau în alte părți nu vor schimbarea sistemului, ei vor un sistem care să funcționeze corect.
Armand Goșu: Exact asta vor. Sunt foarte dezamăgiți de Macron, Macron care a venit promițând reforme și a ieșit lamentabil. Macron a fost, dacă vreți, o creație.
Un centrism turbo, un băiat de la bancă, good looking, care vorbește bine. De pe urma celor două mandate ale lui nu rămâne mare lucru. Multă vreme s-au blocat, dacă vreți, și politica, și dezbaterea publică din Franța.
„Hai să așteptăm.” Nu se poate totuși ca într-un stat să se iasă la pensie la 62 de ani. Iertați-mă, uitați-vă la alte state, care nu au găurile în buget pe care le are Franța. Uitați-vă la Australia: la 70. În America stai până la 80. Deci, cum să spun, acolo se lucrează, se muncește. Nu e un stat social.
Eu înțeleg că e o presiune. Dar vorbim de asta de când mă știu. Sunt discuții despre reforma asta [a lui Juppé] din anii ’90. De pe vremea lui Mitterrand se tot spunea: trebuie reformă, reformă, reforma pieței muncii. Ok, de 35 de ani tot mă uit la aceste discuții – și unde e reforma? Când vor s-o facă, iese lumea în stradă. Deci e o problemă, dacă Franța vrea să rămână un actor important în Europa. Dacă nu, poate fi înlocuită: se întoarce Marea Britanie. Spania o văd într-o creștere spectaculoasă. Polonia – ce bine s-a mișcat Polonia!
Marile coaliții politice și frica de politică
Contributors.ro: Dar acolo unde există politică, există și reformă. Unde e o coaliție mare…
Armand Goșu: Foarte corect ce ați spus acum. Sunt niște coaliții de centru care vor să blocheze dezbaterea. Vor liniște, uitând că stilul ăsta de a face politică împinge până la urmă țara către criză. Criză politică. Asta a fost în Germania, cu Große Koalition. Asta a fost în România, au făcut USL-ul. Ideea generală a lui Dan Voiculescu: „Hai să blocăm noi scena politică, facem PSD–PNL acolo și blocăm tot.” Și dacă au blocat centrul, unde era să apară alternativa? A apărut spre extreme. Tu ai blocat centrul – fie centru-dreapta, fie centru-stânga – și lumea s-a dus spre extreme. Normal că tot cresc, cresc, cresc. Și acum ideea mare era să refacă USL 3.0. Slavă Domnului că Bolojan s-a împotrivit și a readus politica în spațiul nostru.
Lor le e frică de politică. Dacă ți-e frică de politică, ce cauți în politică? Du-te, nu știu, profesor, du-te cercetător în matematică, fă ceva la care te pricepi.
Pentru că de-asta e și nivelul clasei politice atât de jos: au fost promovați cei care nu fac politică. Sigur, în cazul României mai discutăm și de interferențele serviciilor secrete.
Pui toate astea într-un cocktail Molotov și te întrebi de ce România e în buza prăpastiei.
Sancțiunile suspendate și afacerile lui Trump
Contributors.ro: Aș vrea să vorbim puțin și despre mult discutata problemă a suspendării sancțiunilor de către Trump. Care credeți că sunt intențiile lui Trump când suspendă aceste sancțiuni? Explicații punctuale putem găsi, dar e totuși, cum să spun, un vraf întreg de sancțiuni care au fost suspendate.
Armand Goșu: Sunt mai multe explicații aici; întrebarea e grea și nu există o părere îmbrățișată unanim în zona de analiză – să zicem, a oamenilor mai serioși. Unii spun: „Domnule, prin toate semnalele pe care le dă, Trump nu face decât să arate că e controlat de ruși, că e probabil șantajat de Moscova”
Alții zic: „Domnule, nu e niciun șantaj acolo.” Eu înclin mai degrabă spre o altă interpretare: sunt niște interese de business.
Grupul lui Trump – se apropie alegerile midterm – pur și simplu încearcă să tragă ultimul tun: noiembrie, octombrie, toamna lui 2026. Ultimele tunuri care se pot trage, și se mai pregătesc altele.
Uite cum a fost cu Alaska, cu Novatek. Aia e o firmă rusească. A venit Trump, nu știu, ieri sau alaltăieri, și a spus: „Stai, stai, stai, nu acum; afacerile astea să înceapă după ce se face pacea.” Deci, într-un fel, nu poți să-i reproșezi lui Trump faptul că a încercat să-i atragă pe ruși. Vorbim de Timcenko și de Mihelson, doi oameni apropiați de Putin – Timcenko e foarte apropiat de Putin –, de Novatek, de o afacere cu gaz în Alaska, dar după ce se încheie războiul. Asta nu poți să i-o reproșezi. [i]
Ce e foarte dubios este acest deal pe motorină, pentru că e ilogic felul în care l-a împachetat Putin pe Trump în discuția lor telefonică din 9 octombrie. Totul e ilogic aici. În primul rând, e foarte puțină. Rușii nu au motorină.
Rușii au interdicție de export la motorină din iulie. Le-au rămas câteva milioane de tone de motorină de vară, pe care nu o pot folosi din cauza frigului din Rusia. Există un tip de motorină de vară și un tip de motorină de iarnă, să zicem, iar ca s-o transformi în motorină de iarnă îți trebuie niște aditivi, tot în rafinării – numai că ucrainenii le-au bombardat rafinăriile, așa că e mai complicat.
Și atunci, cât au trimis, cât trimit ei, e mai puțin decât consumul în SUA pe o jumătate de zi, sau, după alții, ceva peste o jumătate de zi. A ajutat asta piața? Iar prețul la galonul de motorină a crescut după ce a anunțat Trump că vine motorină de la ruși. E cam aberant. O fi zis: ok, dăm un semnal de bunăvoință Rusiei. Nu exclud cu totul varianta ca în spate să fie altceva.
Poate că în spate e un aranjament de câștigare a lui Putin, cu concesii pe care să nu le facă Occidentul, ci să le accepte Ucraina, ca să se ajungă, într-un fel, la un acord. Dacă e adevărat planul publicat de David Ignatius în Washington Post, e o problemă: lucrezi la consolidarea încrederii între Occident și Rusia ca să-i redeschizi larg Rusiei ușile Occidentului, ale Uniunii Europene, ca să exporte gaz.[ii]
Gaz rusesc cu ștampila „Made in USA”
Păi de-abia am scăpat de dependența de gazul rusesc! Amintiți-vă: înainte de război, 50% din consum era gaz rusesc. S-a intervenit și s-a redus la 12% anul trecut, iar în 2027, anul următor, până la sfârșitul lui, se va termina cu importul de gaz rusesc. Știm foarte bine cum au folosit rușii gazul. Ei nu câștigă foarte mulți bani de pe urma gazului – sunt în principal exportatori de petrol, nu de gaz. Ei folosesc gazul ca armă strategică, pentru a pune presiune pe unele țări, pentru a le aduce într-o stare de dependență. Cu greu, Uniunea Europeană a renunțat abia după 2022 la gazul rusesc ieftin, care îi crea un avantaj competitiv față de America și față de alții. Și acum ce zice Trump? Totul e de o ironie cumplită.
Trump, care acum câteva luni, în septembrie, de la tribuna ONU de la New York, îi certa pe europeni că importă gaz rusesc, vine acum și împinge gazul rusesc înapoi în Europa, dar strecurându-l prin firme americane: „Ok, lasă că-l cumpărăm noi.” Pe molecula de gaz rusesc punem noi ștampila „Made in USA”. Și vor să redeschidă și Nord Stream-ul, pe care toți demnitarii americani l-au criticat cu spume la gură timp de 20 de ani.
Vor să-l redeschidă, evident, pentru gazul rusesc care trebuie să ajungă în Germania, dar tot prin firme americane. Adică: „Noi, americanii, avem niște buzunare mari; băi, europenilor, fraților, umpleți-ni-le voi.” Fie că Trump e în vârstă și nu mai procesează foarte bine lucrurile, și e inadecvat; fie că ne consideră pe noi, europenii, prea proști; fie că, în realitate, cei care iau aceste decizii sunt de-a dreptul stupizi.
Contributors.ro: Cam asta a fost schema și cu ambasadoarea SUA în Grecia, care se pare că voia să vândă gaz rusesc cu ștampilă americană exact prin Coridorul Vertical…
Armand Goșu: Și ce e interesant, nici bulgarii, nici grecii n-au mușcat. Românii au zis imediat „da”.
Va fi o comisie în Congresul american. Eu aștept să văd rezultatele muncii acestor comisii. Democrații, dar și republicanii, au cerut documente, inclusiv de la Trump; acum, cu încetinirea vitezei Starlink, au cerut documente de la firme. N-au cum să nu ajungă documentele, în cele din urmă, la Congres, și vreau să văd dezbaterile din acele comisii. Va fi o comisie cu fosta ambasadoare la Atena și vreau să văd, pentru că acolo, dacă vă uitați, e vorba de schimbarea guvernului României: dacă Statele Unite, dacă ambasada SUA la Atena a complotat pentru schimbarea guvernului României. S-ar putea să aflăm niște lucruri interesante, pentru că totuși în poză apare un consilier prezidențial.
Acolo apar liderii României din momentul ăsta. Va fi foarte interesant cum se va poziționa România după 3 noiembrie și după 3 ianuarie, când la Washington se vor întruni noul Congres și noul Senat, în componența rezultată după alegeri, și vor începe dezbaterile.
Lukoil și „ultimul tun”
Contributors.ro: Aș vrea să vorbim puțin despre articolul dumneavoastră de ieri de pe Substack. Mi s-a părut foarte interesant cazul Lukoil în Statele Unite: a fost un fond de investiții onorabil care a vrut să preia activele Lukoil, iar Trezoreria nu i-a dat voie. Este un caz care ar confirma ipoteza că, de fapt, ceea ce îi mână în luptă pe americani este…
Armand Goșu: …mentalitatea de real estate, de business imobiliar: l-ai luat, l-ai prins, l-ai dat mai departe.
Contributors.ro: Povestiți-ne puțin cazul ăsta.
Armand Goșu: Deci toate sancțiunile, inclusiv sancțiunea împotriva Lukoil – dacă vă amintiți, în toamna anului trecut au fost date împreună cu cele împotriva Rosneft –, au pus Lukoil, care are multe zăcăminte de petrol în afara Rusiei, prin Irak, în fața presiunii: trebuie să vândă. Și, dacă tot vinde, americanii s-au oferit să cumpere. Niște investitori, niște miliardari americani care i-au finanțat campania lui Trump, au încercat să obțină ei activele – nu li s-a dat voie, apropo –, iar acum se încearcă, prin niște fonduri din Arabia, din zona Golfului, ale unor emiri bogați care finanțează grupul acesta cu Kushner, să se pună mâna pe o bună parte a activelor Lukoil.
Contributors.ro: Deci Lukoil, cu active în valoare de undeva la 20 de miliarde…
Armand Goșu: Ei mai au active în Bulgaria, în România, au aceste rețele de câteva sute de benzinării în zona asta a Europei. Dar eu vă vorbesc de chestiile importante, adică de zăcăminte. Interesul americanilor e să pună mâna pe ele. Deci ei vor să tragă, cum să spun, în noiembrie, ultimul tun – ca să parafrazez un film celebru din ’89, „Noiembrie, ultimul bal”.
Și noi, după titlul filmului, ziceam despre ultimul congres al Partidului Comunist Român, al XIV-lea, din noiembrie ’89: „Noiembrie, ultimul bal”. Și până la urmă, peste trei săptămâni, s-a dovedit că într-adevăr noiembrie a fost ultimul bal al Partidului Comunist, după care a venit Revoluția, Ceaușeștii au fost împușcați și Partidul Comunist a dispărut. Dar comuniștii au rămas peste tot – sunt și astăzi.
Contributors.ro: Aș vrea să punctez că, dacă activele ar fi fost preluate de acest grup, cel care a negociat primul și apoi s-a retras pentru că Trezoreria nu și-a dat acordul – e vorba un grup foarte mare, onorabil care asta face: ia afaceri, le repune pe picioare și le revinde –, rușii și-ar fi luat adio de la aceste active, pe când așa mai pot negocia…
Armand Goșu: E clar că sunt tot bani rusești, de fapt, veniți prin Golf. Atenție: Golful și emirii de acolo sunt un fel de balama între Rusia și America. Amintiți-vă de Kirill Dmitriev, care e persoana de contact pe zona de business între Putin, anturajul lui Putin, și Witkoff și Kushner. Ei se știu, fac afaceri, s-au întâlnit în Golf și au construit acele fonduri de investiții – lucrează împreună de mult timp. De aici și schemele pe care le fac.
Și aici, de pildă, ai serviciile secrete olandeze, care au un om în GRU, iar GRU l-a monitorizat pe Jared Kushner, și am aflat în felul ăsta că are un miliard de la o bancă din Israel și că, se pare, e controlat nu atât de ruși, cât de Mossad, serviciile secrete israeliene. Deci în față par niște afaceri, dar în spate vezi că, de fapt, sunt interese, sunt miliarde, sunt servicii secrete, sunt telefoane pe fir scurt. Așa funcționează lumea în condițiile unei administrații extrem de corupte.
Probabil că n-a existat de multe decenii – în istoria Americii – o administrație atât de coruptă ca aceasta, ceea ce e puțin ironic, pentru că America, de pildă în cazul României, a fost, dacă vreți, o campioană a reformei sistemului de justiție, a reformei serviciilor secrete, a DNA-ului. Păi nu-ți poți imagina cum ar fi putut funcționa DNA-ul românesc, pe vremea lui Morar, fără tehnica americană de ascultare și fără presiunea venită din partea Statelor Unite. Acum Statele Unite fac presiune pe dos: fii și mai corupt. Și probabil că ăștia de aici s-ar face și mai corupți.
Problema e că americanii nu vin cu bani; banii vin de la europeni, de la Bruxelles. Iar Bruxelles-ul e cam ultima, sau printre ultimele redute de pe glob care mai rezistă în fața asaltului regimurilor autoritare.
Contributors.ro: Cu negocierile pentru bugetul multianual va fi complicat…
Armand Goșu: Va fi complicat. Dar să știți că faptul că America a pus presiune și faptul că unele țări, printre care și România, au făcut concesii – de pildă la SAFE-ul ăsta – îi îndreptățesc pe francezi să zică: „Mai încet cu banii contribuabilului spaniol, francez, belgian, olandez pentru șmecherii de români” Pai dacă sunteți cu America așa de prieteni, aduceți investiții americane în Europa!
Nu vezi investiții americane nici în România, nici în Europa. Ei vin să tragă tunuri, iar dacă îi limitezi și îi pui să respecte niște reguli, explodează, fac scandal, așa cum face și Elon Musk. Și asta e: tu plătești pentru că nu te-ai mișcat, din cauza ta și din cauza statului social, dar și din cauza faptului că americanii au avut un lobby teribil în Europa, în fiecare stat european. Amintiți-vă de corifeii comentariatului geopolitic de la noi, care până de curând spuneau că nu trebuie ca Europa să devină autonomă strategic, că noi trebuie să rămânem sub umbrela americană. Dar umbrela americană e acum una ruso-americană.
Nu știi când te dau la ruși și ce vor americanii să obțină la schimb. E destul de complicat.
De ce urăște Rusia Uniunea Europeană
Contributors.ro: Acum câteva zile a fost o declarație a lui Ușakov, consilierul lui Putin pe politică externă – cel mai important consilier pe politică externă –, care a spus că și Europa ar trebui să participe la negocierile de pace. Pare o cacealma.
Armand Goșu: da, pentru ca rușii nu vor, nu acceptă Europa; ei vor să se înțeleagă cu americanii. De fapt, ăsta e setting-ul mental al diplomației ruse.
Ei nu discută cu Europa, ei discută cu Franța și o asmut împotriva Marii Britanii și a Germaniei, cu Germania împotriva Franței și a Poloniei, cu Polonia împotriva țărilor baltice. Cam așa lucrează rușii.
Nu vor să discute cu Bruxelles-ul. Da, discută cu Bruxelles-ul, dar ca fiind capitala Belgiei – discută cu Belgia. Nu discută cu Uniunea Europeană, cu Europa unită. Zic: „Nebunii! Nu există nicio Europă unită. Noi vrem să discutăm cu fiecare pe rând.”
Și adoptă o atitudine față de Germania, și cu totul altă atitudine față de Italia. Asta este șmecheria rusească pe care o practică de vreo 20–25 de ani. De fapt, ei urăsc UE mai tare decât NATO.
Războiul împotriva Ucrainei de la asta a început, odată cu anexarea Crimeii. De la ce s-a întâmplat atunci, în toamna lui 2013, înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius: rușii au pus presiune pe guvernul Azarov și pe președintele de atunci al Ucrainei să nu cumva să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Asta a fost. L-au chemat pe Ianukovici și i-au zis: „Îți dăm 15 miliarde de dolari, iar tu nu semnezi acordul.”
Nu semnează și primește 15 miliarde. Și atunci au început protestele. Atunci a izbucnit Revoluția Demnității în Ucraina, care a dus la fuga lui Ianukovici. De fapt, a fugit de capul lui, că nu trebuia să fugă.
Se negociase să rămână acolo, să urmeze alegeri. Și, folosindu-se de acest context, cu propaganda rusească despre venirea fasciștilor la putere la Kiev, s-au dus ei, omuleții verzi, să ocupe Crimeea. La început ziceau că nu sunt ei, rușii, dar după aceea au recunoscut. De fapt, războiul a început atunci din cauza apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană.
Degeaba vine acum Rusia să zică: „În NATO nu intrați – nici americanii nu vor –, dar în Uniunea Europeană puteți intra.” Mecanismele de aderare la Uniunea Europeană ale unei țări candidate sunt mult mai greu de gestionat. Nu poate să vină America să zică: „Intrați în Uniunea Europeană.”
Oboseala europeană
Contributors.ro: Nu aveți totuși senzația că a slăbit puțin coeziunea europeană în privința Ucrainei, că sunt mai dispuși către negocieri cu Rusia?
Armand Goșu: E o oboseală. Vedem din negocierile care se poartă acum pentru un nou pachet, de vreo 30 de miliarde, că nu prea mai au de unde să scoată banii și că va fi foarte complicat de susținut în continuare. Dar sunt mai mulți factori.
Factorul alegerilor din Israel. Alegerile midterm din America. Alegerile viitoare din Spania – vom vedea cine o să ajungă la putere. Depinde. Și în Spania poate să intre în coaliția de guvernare un partid anti-ucrainean, fără să fie neapărat împotriva ajutoarelor pentru Ucraina. Dar vedem și cum a evoluat Meloni: la început era un semn de întrebare, după care a devenit una dintre cele mai aprige susținătoare ale Ucrainei. În Germania există conștiința riscului, a unui risc foarte mare. Și hai să fim atenți totuși la Polonia.
Contributors.ro: AfD-ul poate că nu, dar Marine Le Pen probabil ar putea să fie îmblânzită, domesticită.
Armand Goșu: Da, da, da. Și eu mă aștept ca Le Pen să fie mai nuanțată în cazul în care câștigă. Dacă vine Mélenchon, s-ar putea să avem o surpriză – asta după analizele pe care le-am citit despre Franța. Atenție, nu mă ocup de țările Uniunii Europene, eu mă ocup de Rusia – și despre Rusia am discutat cel mai puțin –, așa că luați-o cu semnul întrebării.
Pur și simplu urmăresc presa internațională și văd cum comentează presa rusă, presa moscovită. În momentul ăsta e mai multă simpatie pentru Mélenchon, deși în mod tradițional ei îi suflau în pânze lui Le Pen. Și Mélenchon a avut legături, dar ea era mult mai apropiată. Françoise Thom publică acum un articol analitic foarte interesant, foarte, foarte bun, pe Desk Russie, despre relațiile Frontului Național cu Rusia, de pe vremea lui Le Pen-tatăl, despre vizitele pe care le făcea la Moscova, despre rolul pe care l-a jucat acolo Daria Dugina, fiica lui Aleksandr Dugin. Sunt multe detalii pe care nici eu nu le știam pe toate, deși, vorba aia, de 35 de ani urmăresc subiectul – asta predau.
Rușii mint că au cucerit tot felul de localități. Problema liniei frontului
Contributors.ro: Dacă tot ați zis că n-am vorbit despre Rusia, haideți să vorbim puțin despre front. Scrieți tot în articolul de pe Substack că rușii declară în mod fals ocupate tot felul de orașe și localități
Armand Goșu: E halucinant. Despre Dobropillia rușii spun că au ocupat-o acum. Și chiar ucrainenii recunosc. Dar ce recunosc ucrainenii? De fapt, ai orașul Dobropillia și un sat cu același nume la vreo 80 de kilometri. Rușii au ocupat satul, dar asta acum vreun an.
Deci rușii mint în continuare cu nerușinare. Întrebarea mea e: Putin știe și totul e un spectacol regizat ca să livreze, să împacheteze niște fake-uri pentru Washington, pentru Occident? Sau nu știe și e mințit pur și simplu de Gherasimov? Iar atunci Gherasimov ar trebui, nu știu, conform legii marțiale, dus în fața tribunalului militar și împușcat: „Bă, cum să-ți minți așa comandantul suprem?” Pentru că e un spectacol…
În momentul în care se va pune o discuție foarte serioasă – eu nu cred în scenariul ăsta, dar hai să ne jucăm cu scenarii –, Trump pune presiune pe Zelenski. Zelenski acceptă înghețarea pe linia frontului. Dar care e linia frontului? Din cauza kill zone-ului, linia frontului e practic o fâșie de 20 [?] de kilometri.
Cine ocupă linia frontului? Pentru că pe linia aia ai drone care atacă, sau ai un grup de militari acolo, un cuib de 3–4. Pe unul, după 491 de zile, l-au extras cu o dronă: l-au ridicat și l-au dus înapoi. A mers drona vreo 15 minute, nu știu. Deci putem vorbi de 30–40 de kilometri. Cine ocupă zona respectivă? Ce faci cu ea? E o zonă foarte lată.
În zonele astea de kill zone îți pot intra chiar sate – sigur, sate depopulate în momentul ăsta, dar îți intră sate, îți intră infrastructură rutieră, îți intră poduri, șosele, intersecții de drumuri, fragmente de cale ferată.
Ce faci cu ele?
Contributors.ro: E o întrebare. Vă mulțumesc mult și sper să ne revedem în curând.
Armand Goșu: Eu vă mulțumesc.
[i] Pe 23–24 octombrie 2026, The New York Times și Financial Times au relatat că Polar LNG, un startup american care vrea să construiască un terminal de gaz lichefiat în nordul Alaskăi, a fost finanțat în secret de Novatek, compania rusă de gaze (acționari principali: Leonid Mihelson și Ghennadi Timcenko), aflată sub sancțiuni americane. Potrivit acelorași surse, proiectul a fost discutat de Putin cu emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, în cadrul negocierilor de pace; în schimbul tehnologiei Novatek, Rusia ar fi cerut ridicarea sancțiunilor pentru proiectul Arctic LNG 2. Întrebat despre subiect pe 24 octombrie, Trump a răspuns că SUA vor face afaceri atât cu Ucraina, cât și cu Rusia după încheierea războiului, fără să se pronunțe concret asupra proiectului din Alaska.
[ii] David Ignatius, „‘Make the Problem and the Solution Bigger’: The Plan to End the Ukraine War”, The Washington Post, 12 octombrie 2026. Citând un oficial american anonim, Ignatius descrie un plan de pace la care lucrează negociatorii americani și europeni, în patru piloni: reconstrucția Ucrainei; garanții de securitate pentru Ucraina, dar și acorduri de securitate între Rusia și Europa; integrarea economică a Rusiei, Ucrainei și Europei; un compromis teritorial, cu încetarea focului pe linia actuală a frontului. Componenta economică prevede reluarea livrărilor de petrol și gaze rusești spre Europa prin conducte, cu împărțirea profiturilor între Moscova și Kiev, și un calendar de ridicare a sancțiunilor. Planul nu a fost confirmat oficial.
