Până mai deunăzi, adică până în ziua în care am citit cartea Antoine de Saint-Exupéry:ultimul zbor, carte datorată lui Jacques Pradel și lui Luc Vanrell, apărută în 2026 în traducerea lui Sorin Cristescu, care s-a ocupat și de alcătuirea notelor de subsol, la editura bucureșteană Corint Istorie, aproape că nu știam nimic despre cât de complicată și de încatenată în politic și în marile jocuri ale istoriei din Franța celui de-al Doilea Război Mondial, a fost existența autorului celebrului, adoratului volum Le Petit Prince. Din care, pe vremea când eu eram elev de liceu, iar manualele de Franceză acordau un loc destul de consistent studiului istoriei literaturii, am descoperit o seamă de fragmente bine alese. Care m-au determinat să citesc cam tot ceea ce a scris cel ce se auto-intitula cu mândrie pilote de guerre.
Scriitorul-aviator a avut oarecare legături cu guvernul de la Vichy, ceea ce nu înseamnă însă că ar fi fost un colaboraționist. Totuși, e clar că omul a crezut măcar o vreme în funcția protectoare a mareșalului Pétain. Nu a fost un admirator necondiționat al lui Charles de Gaulle, preferând să îl socotească drept lider al Rezistenței franceze pe generalul Giraud. Care formase la Alger un guvern provizoriu. Acest Giraud ca și generalul René Chambe, ministru al Informațiilor în mai sus-menționatul guvern, au jucat un rol important în existența celui numit Saint-Ex. Între altele, în prelungirea activității sale ca pilot și în vederea obținerii dreptului de a se afla la manșa unui avion militar performant, de producție americană. Bine cotatul P-38 Lighting. Aceasta fiindcă Saint-Exupéry ajunsese deja la o anumită vârstă și avea în calitate de pilot un anume istoric. Adică o serie întreagă de evenimente nedorite.
Tot până în momentul întâlnirii cu cartea ce face obiectul însemnărilor mele de astăzi nu știam prea multe nici despre ce se ascunde în fraza, prezentă în mai toate manualele și cursurile de Literatură franceză, frază ce consemna dispariția, la data de 31 iulie 1944, într-o misiune de război, a celui care chiar în acele zile lucra la romanul La Citadelle.
Recomandată de nume importante pentru istoriografia franceză, nume printre care figurează și acela al lui Alain Decaux, familiar mie încă din vremea preadolescenței, când îi citisem masivul op Dosarele secrete ale istoriei, cartea scrisă în principal de Jacques Pradel, care se bazează mult pe colaborarea cu arheologul și scafandrul Luc Vanrell ce a jucat un rol cheie în poveste, cercetarea, căci despre un volum de cercetare este vorba, lămurește aproape totul. Și simpatiile politice ale lui Antoine de Saint-Exupéry, și consecințele lor nu întotdeauna tocmai favorabile asupra vieții și posterității sale, și aspecte din personalitatea sa puternică și extrem de voluntară, și cât de mare a fost pasiunea lui pentru zbor, și, mai ales, misterul dispariției sale. Un mister ce a durat vreo 60 de ani. Răstimp în care nu s-a făcut economie la ipoteze. S-a vorbit și despre o posibilă defecțiune tehnică a aparatului de zbor, și despre un eventual act suicidar, ca și despre doborârea într-o misiune. Au existat de-a lungul vremii extraordinare răsturnări de situație, s-a făcut câteodată exces de fantezie. Când în 1998, un pescar din Marsilia pe nume Binaco a descoperit o brățară ce părea să îi fi aparținut lui Saint-Exupéry, lucrurile au început să se agite. S-au agitat și moștenitorii scriitorului, inși nu foarte comozi, dar și mai sus amintitul Luc Vanrell care a făcut până și imposibilul în vederea aflării adevărului, a descoperirii și recuperăririi avionului pilotat de autorul Zborului de noapte. Operațiuni cum nu se poate mai complicate pe care cartea le descrie cu lux de amănunte. Trebuiau descifrate inscripții de natură să permită identificarea clară și fără dubii a avionului, trebuiau găsite, citite, comparate jurnalele de operațiuni miltare, se impunea identificat și pilotul german care l-a doborât pe Saint-Exupéry. Firește, trebuia dat dovadă și de prudență, și de diplomație. În fine, la un moment dat, a apărut și pilotul în chestiune.În persoana unui anume Horst Rippert șef al departamentului de sport al celui de-al doilea canal al Televiziunii germane, calitate în care s-a ocupat de transmiterea Jocurilor Olimpice de la München. Firește, la început, Rippert nu a știut cine sa afla la bordul avionului pe care tocmai îl doborâse. Când și-a dat seama, a preferat să tacă, temându-se de reacțiile publice.
Cartea lui Jacques Pradel și Luc Vanrell are, cum bine observă Alain Decaux, alura unui thriller. Dispune de un bogat aparat documentar. Nu face afirmații gratuite. Semne clare că merită citită.
Jacques Pradel, Luc Vanrell ANTOINE DE SAINT-EXUPERY: ULTIMUL ZBOR; Traducere din limba franceză și note de Sorin Cristescu: Prefață de Alexandru Armă; Cuvânt înainte de Alain Decaux; Postfață de Xavier Delestre, Editura Corint-Istorie, București, 2026
