Mă îngrijorează faptul că oamenii de știință
din domeniul climei devin activiști în domeniul climei,
deoarece cercetătorii nu ar trebui să aibă interese
a priori legate de rezultatul studiilor lor.
De asemenea, mă îngrijorează activiștii care pretind
a fi oameni de știință, deoarece aceasta
poate fi o formă înșelătoare de instrumentalizare.
Ulf Büntgen[1]
Department of Geography, University of Cambridge, Cambridge, UK
Fig. 1 Extragerea pietrei nebuniei, Hieronymus Bosch (stânga)
Chirurgul sau Extragerea pietrei nebuniei, Jan Sanders van Hemessen (dreapta) Museo del Prado, Madrid.
Cele două tablouri de mai sus, pictate în secolul al XVI-lea, înfățișează imaginile unor „chirurgi” – șarlatani medievali care extrag cu forța, printr-o procedură brutală de trepanație, o piatră imaginară din creierele pacienților, un remediu fictiv promovat ca leac miraculos pentru a trata nebunia, idioțenia sau demența.
Pe cât de naivă era pe-atunci credința că o bucată de mineral putea reprezenta sursa problemelor psihice, pe atât de tentantă rămâne astăzi, după cinci sute de ani, iluzia că o simplă operație – efectuată de „experți” autoproclamați – poate elimina orice formă de gândire greșită din societate. Transferând această logică în prezent, auto-intitulații specialiști în dezinformare se consideră chirurgi cognitivi moderni, înzestrați cu acces privilegiat la „Adevăr” (cu A) și autorizați să îndepărteze, cu un bisturiu discursiv, tumora informațiilor „toxice”. Ei nu mai dau găuri fizice în cranii, ci propagă analogia medicală a „inoculării” – un tip de vaccin cognitiv care poate conferi „imunitate de turmă” împotriva narațiunilor periculoase. Asta când nu pledează direct pentru cenzură preventivă, sub sloganuri salvatoare.
După cinci veacuri, omenirea pare să asiste la o operație colectivă asemănătoare celor din picturile de mai sus. De data aceasta, „piatra nebuniei” nu mai este o invenție medicală medievală, ci obsesia contemporană pentru dezinformare politică, medicală, climatică etc.
Gasland: Anatomia unei „pietre” moderne
Un caz clasic de „piatră a nebuniei” mediatice a fost fake-documentarul Gasland (2010), unde apa de la robinet care ia foc a devenit „dovada” contaminării provocate de fracturarea hidraulică a unor argile. În realitate, metanul provenea din straturi de cărbuni superficiali, iar fracking-ul nu avea nicio legătură cu aprinderea apei. Dar imaginea a devenit virală (folosind o expresie modernă) și a hrănit o campanie emoțională ce a produs interdicții în cascadă ale fracking-ului în Europa, isterii colective, proteste violente – toate cu costuri economice uriașe. Lecția este usturătoare: Europa, manipulată de o narațiune alarmistă, a ajuns să importe gaz american la prețuri exorbitante, plătind factura pentru o manipulare demnă de un Oscar pentru ficțiune. Ironic, gazul importat este obținut tot prin tehnologia anatemizată. „Piatra nebuniei” a fost, aici, narațiunea cinematografică – scoasă la timp din capul publicului ar fi eliberat spațiul pentru o discuție rațională, despre riscuri, standarde și beneficii.
Când, în 2014, la apogeul isteriei colective din România (și nu numai), am început prezentarea celei mai importante tehnologii energetice a începutului secolului, cititorii și comentatorii articolelor mele erau, în marea lor majoritate, deja „anesteziați” de așa-ziși „experți” care încercau să le extragă din creier „piatra” fracking-ului. Șarlatani fără nicio specializare în geologie, geofizică ori industria extractivă pozau ca salvatori ai națiunilor lor, simpla apartenență universitară conferindu-le un blazon care să-i scutească de critici. Mi-a aduc aminte cum unii comentatori îl aduceau mereu în discuție, ca pe un Fauci avant la lettre, pe profesorul (actualmente, pensionar) Anthony Ingraffea, de la Cornell University, care, chipurile, reușise să extragă „piatra” fracking-ului din capetele credule și neștiutoare. Dar când a fost obligat, sub jurământ în fața unui judecător, să-și detalieze statutul de expert în tehnologia fracturării hidraulice, Ingraffea s-a dovedit a fi un impostor, un șarlatan precum cei pictați de Bosch și van Hemesen în urmă cu cinci veacuri. „Expertul” pe care masele de activiști români și de alte naționalități îl idolatrizau și-l purtau în aproape toate discuțiile despre fracturare cum fac credincioșii cu moaștele Sf. Parascheva, cea făcătoare de minuni, n-avea de fapt nicio o experiență, nici măcar una singură, cu operațiile elementare de carotare, cimentare, ori fracturare ale unei sonde de petrol sau gaze. Dar marele „expert” nu mai prididea să publice tot felul de articole alarmiste și apeluri patetico-isterice despre apocalipsa fracking-ului și să apară des pe YouTube spre deliciul ignoranților pupători de moaște anti-fracturare…
Just Stop Oil: „Piatra nebuniei” în politicile climatice
Imaginați-vă un chirurg medieval care, în fața mulțimii îngrozite, deschide craniul ca să extragă o imaginară „piatră a nebuniei”. Așa se desfășoară azi manifestele „Just Stop Oil”: un act de trepanație publică în care se promite că, odată stopat petrolul, dispare automat și toată nebunia climatică.
Argumentul sună spectaculos, dar e o farsă: lumea consumă anual 8 miliarde de tone de cărbuni, 35 miliarde de barili de petrol, 115 milioane de tone de îngrășăminte pe bază de amoniac și 4 trilioane de metri cubi de gaze naturale. Există peste 2 milioane km de cale ferată, 3,2 milioane km de conducte și 25.000 de rafinării care asigură carburantul pentru 1,5 miliarde de mașini, producându-se ~37 gigatone de CO₂ echivalent pe an.
În Evul Mediu, operația de extragere a „pietrei nebuniei” promitea să vindece prostia. Astăzi, sloganul „Just Stop Oil” sugerează că interdicția totală a petrolului rezolvă toate problemele climatice, ignorând inerția gazelor cu efect de seră care persistă decenii sau secole în atmosferă și complexitatea rețelelor energetice globale. Ambele practici se bazează pe aceeași eroare logică: credința că eliminarea unei singure „cauze” îndepărtează definitiv boala.
„Just Stop Oil” este de departe „piatra nebuniei” #1 a secolului XXI: un spectacol public menit să îndrepte privirile spre un vinovat unic și să ascundă necesitatea unor răspunsuri integrate, pe termen lung. La fel ca în Evul Mediu, când lobotomii spectaculoase nu vindecau pe nimeni, activismul care vrea să scoată petrolul din societate peste noapte nu face decât să întrețină credulitatea și să saboteze soluțiile realiste.
Metafora „pietrei nebuniei” în studiile de dezinformare
Imaginile din cele două tablouri evocă o eră în care soluțiile medicale erau adesea bazate pe superstiții și interese proprii. Dar, potrivit profesorului Roger Pielke Jr. (2024), ele pot fi folosite și ca metaforă pentru subdomeniul academic al studiilor de dezinformare, pe care îl descrie ca o acoperire pentru propagandă politică. În contextul actual al schimbării climei, această „piatră a nebuniei” simbolizează modul în care dezinformarea este prezentată ca o boală contagioasă ce poate fi „vindecată” prin inoculare expertă, deși, ironic, astfel de eforturi adesea maschează agende ideologice și distrag de la soluții practice. Mai mult, focusul excesiv pe dezinformare perpetuează polarizarea, ignorând complexitatea reală a problemei climatice.
În 2021 am prezentat o încercare de extragere a acestei „pietre” nu prin trepanarea medievală, ci folosind o metodă modernă- mentalizarea:
Simptome: Nu vă pasă de încălzirea globală. Nu aveți empatie pentru viitoarele victime ale schimbării climei. Din când în când, faceți ironii pe seama Gretei.
Diagnostic: Sunteți negaționist (denier), sceptic, cârcotaș climatic, posibil în slujba industriilor de energii fosile (ultima parte se va verifica la anamneză).
Tratament recomandat: Mentalizing with the future: Electrical stimulation of the right TPJ increases sustainable decision-making
Spre deosebire de pacienții medievali, cărora li se găurea craniul cu un burghiu sau altă sculă pentru extragerea „pietrei nebuniei” în anul 2021 echipamentul folosit este cel din Fig. 2. Se vede clar că „tehnologia” a evoluat semnificativ în ultimii 500 de ani.
Fig. 2. Participant(ă) în tratamentul de mentalizare (stimulare euromodulară transcranială cu curenți electrici a joncțiunii temporo-parietale – TPJ) (Sursa)
Pielke Jr. (2024) argumentează că experții în dezinformare pretind un acces unic la adevăr în mijlocul dezbaterilor științifice contestate, permițându-le să eticheteze opiniile opuse ca dezinformare. Această abordare, sugerează el, ignoră absența unei legături scurte către adevăr și transformă eforturile de „corectare” în propagandă deghizată sub masca științei. De exemplu, el citează dezbaterea recentă dintre James Hansen (decanul de vârstă al climatologiei și activismului climatic) și Michael E. Mann privind ritmul schimbărilor climei: Hansen contestă proiecțiile IPCC, considerând că schimbările sunt mai rapide, în timp ce Mann le numește „absolut absurde”. Cine deține adevărul aici? Niciunul, răspunde Pielke, deoarece știința postnormală implică certitudini contestate, nu un consens monolitic. Ironia este palpabilă: în încercarea de a „extrage” dezinformarea precum o piatră din cap, experții riscă să inducă o nouă formă de nebunie – o polarizare patologică care subminează atât știința, cât și democrația.
Experții în dezinformare au găsit, se pare, diagnosticul perfect: prostia nu e congenitală, ci o „piatră” mobilă în cap, gata de scos. Din fericire, nu recomandă găurirea craniului – probabil pentru că nu există burghiu suficient de lung – ci preferă să se joace de-a medicii spirituali. Ei „inoculează” pacienții rătăciți cu doze de adevăr, le mai dau câte un „rapel” când simptomele reapar și visează la ziua în care vom atinge, în sfârșit, mult-râvnita „imunitate de turmă” împotriva prostiei virale (Fig. 3).
Fig. 3. „Vaccin pentru spălarea creierului”, din Psychology Today, McGuire 1970, citat în Lewandowsky și van der Linden (2021).
Totuși, astfel de metode reprezintă, în esență, propagandă, definită de Harold Lasswell, cu aproape un secol în urmă, ca „gestionarea atitudinilor colective prin manipularea simbolurilor semnificative”. Ironia aici este că, în timp ce șarlatanii medievali cutreierau satele oferind trepanații, experții moderni în dezinformare patrulează spațiul digital, promițând o curățare cognitivă care adesea servește interesele guvernelor, platformelor de socializare și grupurilor de interese.
O eroare logică asociată dezinformării climatice, pe care am prezentat-o detaliat în articolul meu anterior, este „renunțarea la fumat vindecă cancerul”, unde eliminarea unei cauze distale (ex. emisiile de CO₂) este prezentată ca soluție completă pentru o problemă complexă. Analogia sugerează că oprirea fumatului nu vindecă cancerul existent, la fel cum stoparea emisiilor nu inversează imediat inerția climatică. Exemplele includ: „Dacă oprim emisiile de CO₂ mâine, schimbările climatice se opresc instantaneu” sau „Dacă plantăm copaci, am rezolvat criza climatică” – ambele ignoră factori multipli precum defrișările, metanul din agricultură sau schimbarea destinației terenurilor. Această suprasimplificare transformă ironic dezbaterea climatică într-o „karma climatică”, unde dezastrele pedepsesc pe „cei răi” care se opun reducerilor de emisii, urmând un discurs religios mai degrabă decât științific.
Holly Buck (2024) extinde critica, argumentând că obsesia pentru dezinformarea climatică duce pe o cale greșită, substituind soluții ieftine pentru transformări reale. Ea subliniază că, în loc să se lucreze cu comunitățile de pe teren pentru a implementa tehnologii și infrastructuri cu emisii reduse de CO2, mișcarea climatică se concentrează pe „războaie informaționale” împotriva Big Oil, ignorând implicarea publică și ecologia media defectă. Buck propune un „Proiect Manhattan pentru conversație” – o investiție de miliarde în dialog bidirecțional – în contrast cu apelurile la cenzură, care riscă un regim autoritar. Ironia este că, în timp ce filantropia climatică finanțează monitorizarea dezinformării (inclusiv de Google și Meta), ea evită problemele profunde, precum lipsa co-designului în tranziția energetică.
Buck avertizează că „războiul informațional” a devenit un substitut convenabil pentru munca grea a „implementării” la firul ierbii – explicarea pompelor de căldură comunităților, extinderea liniilor de transport, navigarea fondurilor publice. Cadrul „contagiunii discursive” reîncălzește un „model al deficitului” demult contrazis de științele comunicării: oamenii nu acționează „greșit” pentru că nu știu, ci pentru că își optimizează valori, constrângeri, abilități. Tratează publicul ca agent competent și vei progresa; tratează-l ca pacient de trepanație și vei obține o reacție negativă.
Alex Trembath (2024) întărește această perspectivă, afirmând că nu dezinformarea încălzește planeta; infrastructurile – mine, rafinării, rețele, parcuri autor, uzine, agricultura etc. – sunt vinovate. Lumea consumă anual zeci de gigatone de resurse și produce ~37 Gt CO₂e (2023); a schimba această fiziologie materială cere investiții, inginerie, permise, lanțuri de aprovizionare, nu doar „demascări” virale. De aici observația lui: obsesia pentru „dezinformare” este o scurtătură confortabilă pentru comentariatul climatic, dar nu mută megawați și tone la scara necesară. El critică teoria conspirației care atribuie totul propagandei fosile, ignorând realpolitik: țările sărace cresc consumul de fosile pentru dezvoltare, iar decarbonizarea este lentă din cauze economice, nu politico-ideologice.
Dezinformarea: un cuvânt magic cu sensuri elastice
Ironia supremă e că termenul „dezinformare” nu are o definiție solidă nici în literatura științifică, nici în practica legislativă. Clanul experților oscilează între două abordări: una restrictivă, care echivalează dezinformarea cu minciuna de tip fake news, și o viziune hiper-largă în care orice argument incomod, orice opinie eretică sau dezacord față de consensul (real sau fictiv) devine automat „informație periculoasă” ce trebuie eliminată.
Așa cum remarcă filosoful Dan Williams, termenul a ajuns să fie folosit nu doar pentru minciuni, ci și pentru amplificări selective, omisiuni contextuale sau simple păreri contestabile – adică tot ceea ce nu convin elitei momentului. Cine nu crede cu evlavie în dogmele oficiale e suspect de „dezinformare”, iar cine o critică riscă reputația (sau chiar restricții legale în unele jurisdicții). Este clarificator? Poate. De fapt, e adesea doar armă retorică pentru a delegitima adversarul, nu pentru a produce cunoaștere.
Dezinformarea climatică – cine o produce și cine o combate?
Deliciul ironiei vine atunci când unii activiști sau jurnaliști mainstream, cu „credibilitate” academică, propagă propriile forme de „dezinformare de înaltă ținută”, adică narațiuni alarmiste insuficient susținute empiric, dar strălucitor ambalate pentru publicul educat. Exemplul clasic: rapoartele care declară că „100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisii”, omițând să explice că majoritatea sunt, de fapt, întreprinderi de stat, nu corporații rivale din Wall Street sau Texas. Când aceste nuanțe dispar sub titluri bombastice, publicul cultivat devine la rândul său o victimă a „dezinformării rafinate”, la fel ca ignoranții manipulați de fake news polarizante.
Mai puțin comic e că legislații recente, precum cea din Canada, incriminează „declarațiile false de mediu” – dar fără un criteriu clar al testului științific adecvat și corespunzător. Astfel, pericolul nu mai rezidă doar în narațiuni isterice, ci și în riscul de a transforma dezbaterea publică într-un ring al poliției discursului, unde chiar argumente rezonabile sau sceptice sunt executate de stat sau algoritmi – sub pretextul „protecției publicului”.
Cadrul „anti-dezinformare” propune de fapt, o dublă iluzie:
1. Iluzia terapeutică – credința că prin controlul discursului rezolvăm probleme de inginerie, energie și geopolitică.
2. Iluzia morală – reducerea scepticismului legitim la „negaționism” și marginalizarea dezbaterii democratice despre cum se face/ trebuie făcută tranziția energetică.
Astfel, cetățeanul care întreabă dacă rețeaua electrică va rezista integral pe regenerabile este catalogat drept „victimă a dezinformării”, în loc să fie tratat ca un partener de dialog. Într-un fel, îi scoatem piatra imaginară, dar îl lăsăm cu rana reală: facturi mari și anxietăți legitime. Iar ironia este că discursul dezinformării, menit să protejeze adevărul, adesea amplifică polarizarea, transformând dezbaterile în câmpuri de luptă ale adevărului.
Dezinformarea ca surogat politic și industrial
Argumentul central al unor critici este că discursul anti-dezinformare devine uneori substitut pentru acțiuni reale, costisitoare și dificile: e mai simplu și mai ieftin să faci campanii PR despre cât de toxice sunt campaniile de PR ale petroliștilor, decât să construiești infrastructură energetică, să explici cetățenilor ce sunt pompele de căldură, sau să te bați cu inerția sistemelor industriale mondiale. Lupta cu „pietre” simbolice devine, uneori, un mod de supraviețuire birocratică pentru ONG-uri și think tank-uri, nu pentru clima planetei.
Chiar și fluxul de finanțări devine brusc dependent de activitatea anti-dezinformare – care atrage granturi tech, atenție media și resurse filantropice –, în timp ce proiectele concrete pot rămâne blocate în labirintul fondurilor federale neaccesate sau în lipsa implicării publicului real. Astfel, războiul cu dezinformarea riscă să devină surogatul ieftin al muncii dificile.
Efervescența polarizării: când consensul devine dogmă și dubiul devine erezie
Establishmentul științific, frustrat de scepticismul public, reacționează uneori cu apeluri la excluderea algoritmică (deplatformare), redefinind orice opoziție la tranziția „verde” ca „negare a problemei climei”. Astfel, se transformă dezbaterea despre costuri, infrastructuri sau calendar de implementare într-o dispută despre „adevăr” – deși, în fapt, la fel ca pozițiile lui James Hansen vs. Michael Mann, multe controverse legitime între experți sunt simplu traduse ca războaie de dezinformare. Efectul? Se acutizează polarizarea, se erodează încrederea în știință și instituții, se cultivă cinismul.
Publicului sceptic nu i se oferă răspunsuri la întrebări concrete, ci i se servește statusul de „victimă a dezinformării” – ceea ce nu numai că e condescendent, ci consolidează ideea că elitele doresc să controleze nu doar faptele, ci și credințele.
„Piatra” Justificării Perpetue
În arhivele imaginare ale Facultăților de Medicină Politico‑Climatică, această afecțiune rară este descrisă ca o concrețiune mentală dură, localizată între lobul fricii și cortexul decizional. Simptomele includ: reflexe pavloviene la orice dezastru natural, incapacitatea de a procesa date contrare narațiunii și tendința de a prescrie tratamente universale pentru boli diferite.
Istoric, boala a suferit o mutație în timpul Marii Pandemii COVID, când „controalele temporare” au fost fixate în țesutul nervos sub forma unei memorii musculare. În faza cronică, „piatra” se hrănește cu evenimente climatice, oferind pacientului justificarea permanentă pentru menținerea restricțiilor, indiferent de parametrii reali ai mediului.
Tratamentul tradițional — extracția „pietrei” — este complicat de faptul că pacientul refuză anestezia logică și preferă sedarea prin consens de grup (Groupthink). Prognosticul este rezervat: chiar și după îndepărtare, există risc de recidivă la primul uragan, incendiu sau raport alarmist.
În loc de concluzii: Ghid de supraviețuire printre „chirurgii adevărului”
Dacă ar fi să sintetizez lecția „pietrei nebuniei” în era digitală, aș spune că obsesia pentru purificarea discursului nu vindecă realitatea complexă. Tratamentul corect nu este trepanația informațională, ci dialogul ipotetic, recunoașterea pluralității surselor de eroare și nuanțarea, plus implicarea reală și informată a publicului.
Metafora „pietrei nebuniei” dezvăluie modul în care dezinformările climatice, de la manipulările din Gasland la erori logice simpliste, servesc agende ideologice, îndepărtând atenția de la soluții materiale. Vindecarea „bolii” dezinformării prin inoculare sau cenzură riscă o nouă patologie: o democrație erodată de relativism și autoritarism.
Poate că cel mai bun leac nu este să eliminăm „piatra” – ci să acceptăm că gândirea critică, dezacordul informativ și conversația deschisă sunt ingredientele fără de care democrația (și știința) nu pot supraviețui. Iar cine promite vindecări magice – cu instrumente de cenzură sau cu „vaccinuri cognitive” – merită un zâmbet ironic și, eventual, o consultație filosofică de prevenție.
Ce învățăm din toate acestea? Mai întâi, că criminalizarea sau cenzurarea discursului – atractivă pentru unii – exportă conflictul din arena politică în cea epistemologică și face rău ambelor. Apoi, că „inocularea” top-down a publicului seamănă suspect cu propaganda: eficientă în laborator, problematică în societăți pluraliste. În locul bisturiului, Pielke Jr. propune brokerajul onest: clarificarea opțiunilor, a incertitudinilor și a trade-off-urilor, fără a confunda disputele politice cu verdictul științei.
Dacă metafora „pietrei nebuniei” are o morală, ea este aceasta: să rezistăm tentației de a promite vindecări rapide – fie ele sub forma unui grafic viral, a unui titlu ambiguu, a unei campanii de „inoculare” sau a unei interdicții simbolice. În schimb, să punem accent pe lucrurile grele (permise, rețele, tehnologii „curate”, competențe locale), pe transparența metodologică (a nu se confunda producători publici cu corporații private) și pe respectul pentru public (nu pacienți ai unei pseudo-chirurgii, ci parteneri ai tranziției).
Altfel spus: mai puțină trepanație, mai multă inginerie, guvernanță și onestitate. Dacă șarlatanii medievali profitau de credulitate, experții moderni în dezinformare fac același lucru, lăsând clima neschimbată. Viitorul cere dialog autentic, nu trepanații cognitive.
În loc de chirurgi improvizați care scot pietre imaginare, avem nevoie de ingineri, economiști și comunități implicate în construcția unei tranziții energetice reale. Altfel, vom repeta comedia amară a Europei: să interzicem o tehnologie internă, doar pentru a cumpăra aceeași energie de peste ocean, cu preț dublu.
Pentru mine, problema nu e în capul pacientului, ci în lumea din jurul lui. Și, dacă nu ne trezim, Bosch ori van Hemessen vor continua să zâmbească amar peste secole: „piatra nebuniei” n-a dispărut, doar s-a metamorfozat într-un hashtag verde.
P.S. Semnalez o primă încercare de extragere a „pietrei nebuniei” climatice prin cântec (!). A fost făcută pe 25 august 2025 de Bryan Aronian, autorul și interpretul melodiei pop Oh Climate Change. Deocamdată, nu se știe dacă sau câți „pacienți” au fost vindecați.
[1] Büntgen, U., 2024, The importance of distinguishing climate science from climate activism, npj Climate Action, vol. 3, article 36, https://doi.org/10.1038/s44168-024-00126-0
Multumim pentru informatii!
O adevarata placere sa citim articolele dvs.
(Partea ridicola este ca opozitia fata de fracturarea hidraulica a fost alimentata de Gazprom si Moscova, dar beneficiarul a fost SUA. Mai ales dupa aventura primlor in Ucraina.)
Din când in când mai scapa și articole științifice care, pe baza unor date reale, arunca o umbra de îndoială (elegant spus) asupra validității unor previziuni catastrofice ale IPCC.
Doi cercetători olandezi au publicat recent un articol în care studiază, pe bază de măsurători si studii statistice, creșterea nivelului oceanului planetar.
Iată un scurt sumar al concluziilor acestui studiu „approximately 95% of the suitable locations show no statistically significant acceleration of the rate of sea level rise. The investigation suggests that local, non-climatic phenomena are a plausible cause of the accelerated sea level rise observed at the remaining 5% of the suitable locations. On average, the rate of rise projected by the IPCC is biased upward with approximately 2 mm per year in comparison with the observed rate.”
Articolul este Open Access și poate fi găsit aici:
https://www.mdpi.com/2077-1312/13/9/1641
Pentru a promova cursul Earth’s Climate, Spring 2025, studenții masteranzi și doctoranzi au trebuit să execute (și) un proiect de cercetare, folosind date publice, pe tema How did the sea-level change over the period 1900–2024?
Printre stațiile de măsurare a variației nivelului mării pe care le-am alocat proiectului a fost și cea numită The Battery, New York, aflată la extremitatea sudică a insulei Manhattan, cu o arhivă de măsurători începută în 1856.
După extragerea datelor și procesarea lor statistică, studenții au trebuit să răspundă detaliat la următoarele două întrebări:
4. In February 2022, NOAA issued its projections of sea-level rise for various sites along the U.S. coast. It projected that by 2050, the sea level at The Battery in Manhattan will have risen 10–12 in (254–305 mm). This would correspond to an average rate of about 10 mm per year. Compare this projection with the historic sea-level rise shown in your graph. Do you think the projection accounts for past variations?
5. Given that Fraunces Tavern, built in 1719, has never been flooded by rising sea levels as of 2025, do you think the New York landmark might be inundated by 2050 due to a projected sea-level rise of 254–305 mm, according to NOAA?
Toate răspunsurile studenților au fost bine documentate și contrare apocalipsei climatice actuale.
Nu cred ca o astfel de modalitate de a preda știință ar putea fi tolerata în Europa, Canada sau Australia. Știința se bazează pe date, dar nu pe toate datele, pe datele, doar pe cele pe care le alegem noi!
Exista pe LinkedIn câteva climato-sceptici care au făcut observația ca marii promotori ai iminentei potopului își cumpără proprietăți pe insule sau in zone de coasta care, conform prognozelor lor, ar trebui sa fie sub apa in câteva decenii. Printre aceștia John Kerry.
E aproape imposibil sa schimbi cuiva o idee fixa. Stiu din proprie experienta si nu vorbesc despre politica neaparat, cu toate ca vreau sa dau un exemplu, poate reliefant.
Eram proiectant in Romania. Aveam o colega de birou, hidraulista (munca plictisitoare tare). Fata de traba in tot locul. Nemaritata cam batraioare pt mine. Doar ca nu-l puteai vorbi de rau pe Iliescu. Indiferent ce argumente aveai. N-am certat rau si la final i-am spus c-o iubesc si ca nu conteaza Iliescu. Am putut convietui. Aparent i-am scos din cap piatra.
Aici, in Canada e un alt marafet. Politicile verzi sunt pe tava de mult timp. Cetateanul a ajuns sa creada ca e normal. E un scotian, care inainte a-mi fie sef, se uita la o instalatie de racit scule aschietoare cu co2 superfluid. A exclamat ca co2-ul antropogen e cel mai mare contribuitor la incalzirea globala. L-am gadilat un pic spunandu-i Gretutza. Geaba le spun ca-i iubesc….dar toti au track-uri de 6.2 litri V8 hemi.
Un soi de prostituare.
M-aș aventura eu să răspund îngrijorărilor domnului Ulf Büntgen, citat de autor în motto -ul articolului: Poate că unii cercetători devin „activiști în domeniul climei” din simplul motiv că sunt locuitori ai Terrei, percep Pământul ca fiind casa lor, de care trebuie să aibă grijă și au suficiente informații pentru a fi îngrijorați de viitor. E așa absurdă această posibilitate?
Omul este, în esență, o ființă stupidă. Întinde mâna către foc și o retrage când simte arsura. Alternativa la activismul climatic ar fi să stăm liniștiți pe canapea și, eventual, să ne mirăm când ne arde focul, că „petroliștii” și ale lor trompete ne-au spus că n-avem motive de îngrijorare.
Discutând la modul general, nu sunt de condamnat oamenii ce greșesc din neștiință (fie ei pro-petrol sau anti-petrol), fără rea intenție. Dar cei ce știu și fac pe proștii (sau, mai rău, fac propagandă în sens invers a ceea ce știu), pot fi catalogați drept criminali. Omenește vorbind.
”unii cercetători devin „activiști în domeniul climei” din simplul motiv că sunt locuitori ai Terrei, percep Pământul ca fiind casa lor, de care trebuie să aibă grijă”
Analogia e falsă: n-au decât să facă asta în casa lor, însă ei fac asta în tot orașul, care nu e al lor. Dacă vrei panouri solare, instalează-ți-le la tine pe casă și n-ai decât să supraviețuiești doar cu energia generată de ele. Dar nu-i obliga pe ceilalți să plătească energia electrică de 3 ori mai scump ca să primești tu subvenții pentru panourile tale solare. Mai mult decât atât, tu trăiești din postăceală încălziristă, din bani alocați Uniunea Europeană pentru asta.
”Omul este, în esență, o ființă stupidă.”
Exact asemenea formule îți dezvăluie adevărata față. Pe ideea asta te bazezi tu, de fapt: oamenii sunt destul de proști încât să te creadă. E un joc tipic românesc de-a șmecherul și fraierul. Realitatea e alta: oamenii nu sunt proști, dar au altele de făcut: au copii de crescut, au rate la casă sau credite la bancă etc. așa că n-au timp să te caute și să-ți dea foc la casă. Numai că într-o zi s-ar putea să ai ghinion.
@Harald
Păi cum, domnu’ psiholog, lobby -ist al „petroliștilor” (și suveranist verde aș zice, după, citez, „n-au timp să te caute și să-ți dea foc la casă”)?!… doar cercetătorii pro-petrol au dreptul să-și facă publice ideile? ăia anti-petrol, nu? De unde violența asta în atacul matale la persoană, în secolul al XXI -lea, într-o țară democratică (încă), pe o platformă online echilibrată?
Ce te-a supărat așa tare? O opinie diferită de a ta? Adevărul? 😁
Cât despre acuzația că aș trăi din „postăceală”, aș spune doar „Cine zice, ăla e!” 😊
Hai, succes la crescut copii și la plătit rate, inteligentule!
„doar cercetătorii pro-petrol au dreptul să-și facă publice ideile? ăia anti-petrol, nu?”
Tu nu ești niciun fel de cercetător. Tu ești doar un postac încălzirist, care pornește de la ideea că ”Omul este, în esență, o ființă stupidă.”
Evident că nu te incluzi și pe tine în categoria ”omul”. Tu ești descurcărețul care a priceput de unde bate vântul (pun intended 😀) și de unde iese banul.
@Decebal – ”Adevărul?”
Adevărul e că ai în portofoliu și susținerea pentru imigranții asiatici, nu doar susținerea pentru politicile încălziriste. Ca orice activist multilateral dezvoltat, dedicat trup și suflet politicilor neomarxiste ale Uniunii Europene. Acolo unde am crescut eu, la asta îi zicea prostituție. Iar ripostele agresive (gen ”ba tu ești!”) și falsa inocență fac și ele parte tot din repertoriul consacrat al prostituției.
@ Harald
„Ești bătrân și știi mai bine”…
Cred că, de fapt, cuvântul „criminali” v-a supărat cel mai tare, pe tine și pe stăpânii tăi. 😊 Păi de ce, dacă-i doar aberația unui „postac”?
P.S. Unde „acolo” ai crescut? 😊 Ai o țară a ta? Ești al unei țări?
vad ca au lasat-o mai moale. Pe masura ce se intra in criza, datoriile statelor cresc cit muntii, multi „savanti” draguti isivad amenintate sinecurile. Nu m-as mira sa vad un nou 23 August si sa-i vad pe unii ca intorc armele.
Domnule Cranganu, nu sunteti si dvs., totusi, un activist – si, simultan, un om de stiinta?! Sigur, activismul dvs. e unul de tip anti-activist, dar tot activism se cheama: nu va limitati la a scrie articole academice, ci combateti pe Contributors.
La fel, nu sunt Hulme, Curry, Koonin etc. deopotriva oameni de stiinta si activisti?! (Sau ganditi-va la „episodul atomic” din anii 40-50, cand nenumarati fizicieni si chimisti, nobelisti ori pe aproape, au devenit activisti…)
Linia e greu de tras – si ratiunile pentru a folosi competenta stiintifica in scopuri sociale sunt evidente. Fara doar si poate, exista si costuri pentru stiinta, dar nu e deloc clar cum e mai bine, dupa ce tragem linia: o separatie ferma intre stiinta si activism; sau libertatea oamenilor de stiinta de a deveni activisti atunci cand cred de cuviinta.
Dacă aveți curiozitatea să citiți primul meu articol de pe Contributors (4 aprilie 2014), veți constata că mi-am definit de la început poziția de om de știință „activist” pe baza unui citat din Edmund Burke: Tot ceea ce este necesar pentru ca ignoranța să triumfe este ca cei care știu să nu facă nimic.
De la un profesor universitar ma astept la cu totul altceva decit niste sopirle. A, pardon, am gresit facultatea, la noi nu predau Talleyranzi de Dambovita.
In traducere pentru cei din partea cealalta a Unversitatii: cineva are o opinie intr-un domeniu in care expertiza nu i se poate in nici un fel si de nimeni contesta, opinie care e sustinuta de argumente stiintifice solide (sau metoda stiintifica nu e valabila la ce se preda in facultatile de politica? Tiens, tiens) iar asta il face activist? Serios? Si continuati cu obraznicia de Glina:
– „linia e greu de tras”? si
– „ratiunile pentru a folosi competenta stiintifica in scopuri sociale sunt evidente”.
Felicitari, v-ati prins, l-ati demascat, domnul profesor candideaza si se foloseste in mod evident de platforma Contributors pentru a cistiga popularitate in vederea candidaturii.(*)
Si ca s-o dati definitiv de gard conchideti suav „exista si costuri pentru stiinta”. Maret, dom’le, ce mai. „Stiinta e in suferinta” declara abrupt cineva al carui domeniu n-are nici in clin nici in mineca cu vreun domeniu stiintific, are insa cu asupra de masura legatura de nu chiar este doar o postliceala de maistri concoctieri.
(*) Scoala romaneasca de Geologie si Geofizica ar avea enorm de cistigat daca domnul profesor Cranganu ar alege sa predea si in Romania. Inca, domnu’ politic: unii dintre specialistii romani au plecat din Romania sau au parasit domeniul si din cauza unor universitari de duzina, unii dintre serpisorii astia fiind autori Contributors si luminatori chiori ai natiei.
Mi se par foarte ilustrative răspunsurile agresive – nu și cel al autorului – privind observația mea, care nu încerca deloc să-l condamne sau să-l acuze de ceva ignobil pe dl Crânganu. Ci doar să sugereze că, în sine, înfierarea activismului printre oamenii de știință reprezintă o strategie critică fără prea multă substanță.
Există și au existat mulți oameni de știință activiști, unii competenți, alții mai puțin. Iar, printre primii, se numără mulți cercetători-activiști pentru cauze bune, alții pentru cauze mai puțin bune. Iar printre primii dintre aceștia, unii se înșală în mai mare măsură, alții mai puțin sau deloc. Ca atare, a vedea ceva în mod necesar dubios în activismul oamenilor de știință – cum o sugerează motto-ul ales de autor – mi se pare o idee nepotrivită.
În rest, atacurile ad hominem ca răspuns la un argument banal îi caracterizează perfect pe comentatorii ultragiați.
Junele de postliceala universitara se simti atacat la identitatea corazonului dupa ce sopirla (pe care o reboteza acum pasiv „argument banal”) s-a-ntors la el cu dintii rupti si behaie ca-i ad hominem. Nu, nu sopirla behaie.
Dar cine oare? Nu cumva cineva care incearca mai apoi sa o dea cotita si produce o platitudine informindu-ne magnanim ca „exista si au existat oameni de stiinta activisti”.
Ca si cind:
1- asta ar fi vreun argument demn de o scoala adevarata. Oricare scoala adevarata, nu in cele de tractorism postliceal antedoctoral.
2- nu el a trimis sopirla, a cazut ea din tastatura si-a dat Enter
3- contrazis ca a sugerat ceva „in sine” junele se simte agresat gnoseologic. Ce sa-i faci, dar daca asa n-a mers poate merge ca
4- ii pute si motto-ul. La politica sau ce preda el pe-acolo n-au nicidecum de-astea, niciodata, nici macar cind toata politica-i nu mai mult decit o crestomatie de motto-uri. Dar nu, politica si scolile de ea sint pe serparii distincte, nu exista ca unul sa fie azi liberal, miine socialist, poimiine sociopat si raspoimiine in Guvern de Uniune Nationala. Ca la „stiintele” poreclite politice merge si-asa.
Mari argumente, mai rar asa profesor universitar, nu meritam sa-i fim contemporani! Fie-va mila de noi si rezolvati-o pe-asta cu Putin, nu va opriti iar la Glina!
Un om de stiinta care, printre picaturi, mai si vulgarizeaza*, nu este un activist. Dar va fi acuzat de activism de activistii de profesie cu agenda de ventilat.
Pe de alta parte, un activist de profesie nu va fi nici macar suspectat de legaturi chiar si vagi cu stiinta de oamenii de stiinta autentici. Nici macar nu va fi bagat in seama.
M-am uitat peste cv-ul dvs., domnule Liviu Andreescu, si nu am gasit absolut nimic legat de stiinta in trecutul dvs.
(*)
VULGARIZÁ, vulgarizez, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut mulțimii, a populariza, a răspândi (cunoștințe științifice, literare etc.)
P.S. Interventia fariseica a dlui Liviu Andreescu (15Atunci Fariseii s’au dus şi s’au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. 16Au trimes la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, cari I-au zis: etc.) mi-a amintit unul dintre numeroasele articole geniale ale lui Joseph Sobran, „Jesus’ Government”, care interpreteaza intr-un mod foarte ingenios intelesul frazei “Render unto Caesar the things that are Caesar’s, and unto God the things that are God’s.” (Matthew 22:15–22).
Citez:
„Jesus wasn’t preaching to his followers at that moment; he certainly wasn’t preaching statism, let alone the authority of pagan emperors who claimed divinity and demanded idolatry. No, he was retorting to a trick question from his enemies, and he answered with a witty tautology. It might have been taken to mean, “Give Caesar everything he claims, and also give God his due.” But it could also mean, “Give Caesar nothing, and God everything.” Or it might mean something else; Jesus didn’t specify.”
Jesus didn’t specify!!! 😂️
Ce e culmea e ca dupa ce iei un PhD de pe unde-l iei, te trezesti ca crezi ca chiar esti unul care chiar detine adevarul. Mai e unul pe nume, cel putin funny, /numele omis/. In lumea onesta ast fel de PhD in pseudo stiinte woke, e pronuntat „pijdi”…anglofonizat.. E o plaga de pijdi la ora actuala in Romania Europa si-n Canada. A ajuns o bagatela, un motiv de ironie. Sic transit gloria mundi.
@Liviu Andreescu – ”atacurile ad hominem ca răspuns la un argument banal îi caracterizează perfect pe comentatorii ultragiați.”
Dacă ați fi fost singurul autor care începe să dea lecții Dl.Crânganu, ați fi fost tratat cu mai multă toleranță. Însă fiind cel puțin al 7-lea sau a 8-lea care se ocupă asta, e evident că e un pattern.
Primul atac ad hominem a fost al dvs, iar acel comentariu adresat Dl.Crânganu nu avea de ce să existe. Nu vă revine rolul de a educa un alt adult, cel puțin nu aici.
Nu cu referire la o persoana specifica in acest „thread”, dar ca observatie generala, se poate afirma ca cel mai mare cancer social-economic, atit in SUA cit si in UE, este o patura superpusa de specialisti in nimic.
Fabricile de diplome in cimpuri care nu exista produc pe banda rulanta batalioane intregi de flecari care literalmente nu se pricep la nimic decit la a se incapusa, ba inca cu pretentii, pe societate, pretinzind ca fara ei nu se invirte roata la caruta. Isi dau unuia altuia mii de miliarde de $/E , furati literalmente din bugete care nu mai pot face fata acestei lacomii.
Aceasta a fost una dintre manifestarile geniului lui Donald Trump: a scos la iveala falsitatea mafiei birocratice deep state / pseudo academics in pseudo fields / onegeuri oneroase / tilhari la drumul mare, dar ma repet.
Odata ce ai vazut regele gol, degeaba mai incearca curtenii sinecuristi sa reacopere falsitatea cu batistuta. You cannot unring a bell. Dar incearca, o, cum tot incearca!
Yes, you can. Ring another bell with a phase difference. If you’re gifted go for harmony, if not, noise is second best and silence is bliss.
prognozele in Sachsen-Anhalt, AfD a ajuns la 39%, verzii au 3!
Nu e nici o legatura cu activistii climatici si cu scumpirea energiei?
Două posibile răspunsuri au fost publicate în ziarul „Adevărul”, 1 septembrie 2025:
De ce au ajuns UE și România în colaps. Un cunoscut economist explică ce soluții salvatoare există: „Green Deal a fost o formă de suicid”
O alta intrebare rareori pusa si niciodata cu raspuns:
ce beneficii clare, cuantificabile, notabile, au adus Germaniei / Europei / planetei politicile economice sinucigase din ultimul deceniu?
Mentalitatea „sa facem ceva, cu orice pret, sa se vada miscare, ginditi-va la copilasi” este, mai mult decit doar risipitoare, extrem de distrugatoare.
Precum Aneta Duduleanu in Gaitele, eu n-am blestemat niciodata si nici n-o sa blestem.
… dar sa dea Dumnezeu sa-i vedem pe toti cei responsabili impartasind „beatitudinile finale” ale lui Benito Mussolini. O merita cu virf si indesat. Asasinii civilizatiei occidentale.
Aș avansa ipoteza că este vorba (și) despre un act de mimetism politic.
Pe 8 februarie 2019, doi membri democrați ai Congresului SUA au lansat un manifest politico-ideologic, The Green New Deal, pe care l-am prezentat și analizat după două săptămâni (Zgomot și furie: Socialiștii democrați americani și Green New Deal)
Pe 11 decembrie al aceluiași an, European Green Deal a fost prezentat oficial de către Comisia Europeană, sub conducerea Ursulei von der Leyen, ca parte a unei strategii de creștere pentru Uniunea Europeană. Intenția fusese promisă în iulie 2019, în primele 100 de zile ale mandatului ei.
De la început, această decizie europeană vizavi de cea americană mi s-a părut o re-lectură, peste ani, a primei propoziții din Dl. Goe – „Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’mare, mămițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.”
Dar mimetismul se oprește aici. După circa șase ani, cele două „trenuri” au ajuns deja în gări diferite.
Statele Unite, datorită triumfului revoluției argilelor, are asigurată energie din belșug, din care o parte o vinde și Uniunii Europene. Tranziția de la termocentralele pe cărbuni la cele pe gaz fracturat hidraulic a redus semnificativ emisiile de CO2 americane.
În cealaltă „gară”, situația este tristă. ”Verdele” promis în 2019 se manifestă printr-o serie de aspecte negative, din care citez câteva:
1. Povara economică asupra gospodăriilor și întreprinderilor
– Creșterea prețurilor la energie și a costurilor de producție a generat inflație suplimentară, afectând puterea de cumpărare a consumatorilor și competitivitatea IMM-urilor.
– Noile taxe și reglementări au condus la creșterea cheltuielilor operaționale pentru fermieri și industrii, ceea ce a alimentat cereri de amânare ori chiar anulare a unor standarde de mediu.
## 2. Reacții sociale și politice
– Votanții au manifestat nemulțumire față de tranziția verde, contribuind la creșterea popularității partidelor populiste și eurosceptice în Germania, Italia și Țările de Jos.
– Mișcări de protest ale fermierilor care au blocat drumuri și au generat presiuni asupra Guvernelor naționale pentru relaxarea țintelor de reducere a emisiilor.
3. Rezultate climatice sub așteptări
– În pofida unei alocări de aproximativ €680 miliarde între 2021 și 2027 pentru acţiuni climatice, emisiile UE au crescut în ultimul trimestru al anului 2024 comparativ cu 2023, deonstrând un impact limitat al politicilor până în prezent.
– Reducerile pe termen lung realizate în ultimele decenii reflectă mai degrabă crize economice, lockdown-uri din timpul COVID-19 și șocul energetic după invadarea Ucrainei, nu eficiența directă a măsurilor „verzi”.
4. Obstacole legislative și administrativ-reglementare
– Guvernul polonez a contestat la Curtea de Justiție a UE interzicerea vehiculelor cu motoare termice după 2035 și metodele de alocare a certificatelor de carbon, considerând intervenție excesivă în gestionarea resurselor naționale.
– Italia a cerut diluarea standardelor de eficiență energetică pentru clădiri și amânarea eliminării treptate a motoarelor convenționale, argumentând costurile insurmontabile pentru întreprinderile locale.
5. Deficiențe în finanțare și prioritizare
– O parte din fondurile destinate tranziției au fost redirecționate spre cheltuieli de securitate și apărare, diminuând resursele efective pentru proiecte de mediu și infrastructură verde.
– Propunerile de revizuire a reglementărilor privind solul și siguranța chimică au fost slăbite, iar unele planuri de protecție a biodiversității au fost amânate sau reduse, subminând obiectivele inițiale ale Green Deal-ului.
Aș mai adăuga rapid dependența țărilor europene de panourile solare chinezești și resursele de elemente rare, o insecuritate energetică de care a profitat/profită încă Rusia etc.
În ansamblu, deși European Green Deal și-a propus transformarea sustenabilă a economiei UE, implementarea sa a generat costuri economice ridicate, reacții politice adverse, rezultate climatice insuficiente și complicații legislative care au erodat sprijinul public și eficiența măsurilor asumate.
Problema principala a fracking-ului nu a fost niciodata apa care ia foc de la robinet. Cred ca in descrierea dvs. evitati elegant faptul ca mixtura injectata in fracking contine si substante chimice care risca sa contamineze panza freatica sau stratul de suprafata. Nu este doar jet de apa cu presiune. Majoritatea opozitiei din UE pe asta s-a bazat. La fel, folositi un bias pentru a justifica nebunia colectiva cum o numiti dvs. Explicati decizii trecute prin perspectiva unui context prezent imbogatit. Da, poate raportul beneficiu-risc al frackingului este astazi favorabil in contextul in care un razboi pe teritoriu european (un eveniment extrem de improbabil in ultimii 50 de ani) a generat costuri foarte mari de gaz. Dar asta nu face decizia europeana luata acum 20 de ani gresita. Cu informatiile de la acel moment profilul de risc in a importa gaze ieftine vs. a demara fracking pe teritoriu propriu era mai scazut.
„profilul de risc in a importa gaze ieftine vs. a demara fracking pe teritoriu propriu era mai scazut.”
Iar faptul că gazele acelea ieftine erau importate din Rusia, faptul că special pentru asta a fost construit Nord Stream și faptul că Manuela Schwesig (cea care îi asigura lui Merkel locul în Bundestag) și-a înființat un ONG cu care a facilitat construcția Nord Stream într-o manieră în care guvernul german nu putea să o facă el însuși sunt doar niște amănunte nesemnificative, așa e? 😀
Nord Stream a fost distrus în urmă cu 3 ani. A fost aprobată fracturarea hidraulică în acești 3 ani? Pentru exploatările de uraniu care au încetat complet în UE din 2014-2016 ce justificare ai fost instruită să prezinți? De asta importă acum România uraniu din Kazahstan, pentru că a fost forțată să-și închidă minele de uraniu. Tot în beneficiul Rusiei, pentru că Rusia controlează și exploatările din Kazahstan.
Sunt convinsa ca teorii ale conspiratiei exista multe, dar sunt surprinsa sa vad conspirationisti pe acest site. Faptul ca eviti complet tocmai argumentul principal pentru care frackingul nu este sustenabil, arata cine are o agenda de prezentat. Sau preferi sa aflam dupa 50 de ani consecintele cum am facut la carburantul cu plumb?
Pentru ce motive fracturarea hidraulica de volum nu este sustenabila?
Cred ca se refera la fracturarea involuntara, ca aia din Amara.
https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/imagini-uluitoare-dupa-explozia-de-la-amara-2468515.html
„frackingul nu este sustenabil”
Statele Unite au demonstrat că este. Însă misiunea ta e să promovezi importurile de panouri solare din China și primești bani de la UE pentru asta.
P.S. ”teoria conspirației” e unul dintre șabloanele tipice ale activiștilor neomarxiști, dar nu mai spune asta la nimeni 😀 Dorești să susții că Manuela Schwesig nu a înființat acel ONG?
Sunt sigur ca d-na Loredana e o f buna gospodina. Asa suna si argumentele mneaei.
Duoamna, cind te nasti deja ai un mare risc, sa mori. Duoamna, orice activitate, chiar si aceea de a sta in pat, e plina de riscuri.
Domnul Cranganu a scris multe articole si chiar carti in care a incercat sa evalueze riscurile de care vorbiti. Sunt sigur ca nu le-ati citit si chiar daca, nu le-ati inteles.
Politicienii nemti au concluzionat ca energia atomica e riscanta si au desfiintat-o. Consecinte?
Deciziile europene nu au fost decizii luate pe criterii tehnice, economice, de risc, ci pe criterii ideologice, asa cum o faci si mata acum.
Asta e ce nu intelegi mata si fratele lui Burebista, rolul ideologiei in decizii, inca sunteti la nivelul comunismului!
Producția de petrol din SUA atinge un maxim istoric sub Trump.
Revoluția fracturării hidraulice continuă să triumfe în Statele Unite. Președintele și guvernul său își tin promisiunile făcute și descătușează producția americană de energie.
Pe de alta parte, putika a semnat un „memorandum” pentru construirea unei a-doua conducte de gaz din Siberia spre China. Actiunile Gazprom au scazut cam 2%. Se chinuie de 20 de ani s-o faca. Xi vrea gazul la juma de pret si nici nu pune bani in contructie. Vre-o 2-3000 de Km de teava plus dezvoltarea unor campuri noi de extractie.
Azi putika, vanatorul de sbolani in Leningrad, a spus ca rusii trebuie sa treca pe carbune, ca au rezerve pe 1000 de ani iar atacurile ucrainiene i-au cam lasat industria de rafinare limitata la vodka.
Lumi diferite, nu-i asa?
https://kyivindependent.com/putin-admits-russia-faces-gas-shortage-amid-ukraines-strikes-on-energy-infrastructure/
Putin are dreptate: Rusia deține unele dintre cele mai mari rezerve de cărbune din lume – estimate oficial la aproximativ 162 de miliarde de tone de rezerve dovedite, conform datelor anterioare anului 2025 ale Agenției Internaționale pentru Energie și ale Ministerului rus al Energiei.
Dar, în timp ce rezervele geologice ale Rusiei sunt vaste, partea practic exploatabilă în condițiile economice și politice actuale este o fracțiune din aceasta – probabil nu mai mult de 15-20 de miliarde de tone fără investiții majore, redresarea pieței sau schimbarea politicilor.
Pe de altă parte, atacarea cu drone a unor mine de cărbuni nu produce daune comparabile cu atacurile asupra unor rafinării de petrol:
– Lovirea minelor de cărbuni vizează mai degrabă perturbarea regională și afectarea simbolică a capacității industriale.
– Lovirea rafinăriile de petrol vizează războiul economic strategic și degradarea directă a capacității unui stat de a-și alimenta armata și economia.
Foarte corect ce spuneti. Ucraina nu ataca preponderent capacitatea Rusiei de a exporta petrol brut ori carbune. Am observat asta. Ataca rafinarea ca sa perturbe industria de razboi.
US evita o perturbare a pretului barilului si Zelenski stie. Articolele Dvs., cu toate ca par a fi „apolitice” au o mare doza de geopolitica. Va felicit!
Un articol profetic de geopolitică, publicat în 2016, pe vremea când epidemia de analiști geopolitici nu invadase mass media din România, inclusiv Contributors.ro:
Rusia: Apropierea amurgului (geopolitic)
Extraordnar articol. N-am putut lua ochii de pe el. Sunt la serviciu si de 2 ore n-am tras o linie pe vre-un desen. Or sa ma dea afara astia…. 😊
Rusia mai are o problema mare de tot cind e vorba despre carbunii ei, altminteri de foarte buna calitate. Distantele si logistica. Fiindca nu are iesiri la mare 12 luni pe an carbunii de export trebuie transportati la putinele porturi deschise 12 luni pe an. La Baltica (Ust Luga, Primorsk), la Marea Neagra (in principal Novorosiisk), la Pacific (Nahodka, Vostochni si la noul port in constructie, Elga). Distantele de la mine la porturi fiind foarte mari, profiturile din exportul carbunilor rusesti sint foarte dependente de pretul transportului terestru intern (pret de monopol – o combinatie ciudata de monopol stat-privat puternic influentata politic). Pe pietele europene merge (preturi mari, foame constanta de carbuni, imuabile lanturi comerciale sudate in zeci de ani), insa unde e bataia pestelui, adica pe pietele asiatice, China, Corea de Sud, India, Japonia lucrurile sint mult mai mobile decit imbicsita, caricaturala dar foarte profitabila pentru rusi piata europeana.
Nu ma ocup de titei si gaze, am doar impresia ca Xi abia a inceput sa jumuleasca Rusia de resurse si ca Putin este nevoit sa vinda la pretul oferit de chinezi (si de indieni), nu prea are incotro.
O nouă „piatră a nebunei” climatice?
Pe 3 septembrie 2025, revista Nature a publicat studiul A prudent planetary limit for geologic carbon storage, care aruncă o „nouă” piatră în balta dezinformării. Citez din Abstract:
Un comentariu explicativ, publicat simultan, tot în Nature, dă mai multe explicații decât autorii studiului:
Și studiul inițial, ca și comentariul explicativ, suferă din lipsa unor precizări foarte importante – și spun asta pentru că, din 2009, cercetez, împreună cu studenții mei, diversele modalități de sechestrare geologică a CO2.
În primul rând, capacitatea de stocare estimată de 1.400 Gt este uriașă în sine, echivalentă cu ~40 de ani de emisii globale actuale. Cu această estimare, stocarea geologică ar putea compensa 0,7°C din încălzire. Și, după cum știm, fiecare grad sau 0,1°C contează.
În al doilea rând, după cum chiar autorii recunosc, locațiile de stocare analizate de ei nu includ depozitele minerale (indiferent de geologie), filoanele minelor de cărbuni sau zonele oceanice adânci.
Aceste excluderi sunt importante, deoarece, după cum se menționează chiar în studiul recent publicat, numai peridotitele au capacitatea de a stoca peste 100.000 GtCO2. Bazaltele, doar în Islanda, pot stoca 7.000 GtCO2!
Practic, ceea ce noul studiu prezintă – și această realitate ar fi trebuit să fie inclusă chiar în titlu este „O reevaluare a limitelor de nivel inferior ale stocării geologice globale a bazinelor sedimentare pe baza unor criterii de excludere axate pe prevenirea daunelor.” Dar, după cum am mai arătat cu alte ocazii, revista Nature (sau, de ce nu, poate chiar autorii înșiși) iubește titluri provocatoare și alarmiste (vedeți articolul despre cei mai bătrâni baobabi din sudul Africii care mor din cauza încălzirii globale). Și atunci, prezintă opiniei publice o presupusă „limită planetară de stocare a CO2”, care va fi atinsă repede. Adică, oameni buni, dacă nu opriți emisiile de CO2 chiar acum, sunteți pierduți, Armaghedonul climatic vă va nimici! Pocăiți-vă cât mai aveți timp! 😂
5 septembrie 2025, New York Times Magazin:
The Old Climate-Activism Playbook No Longer Works. What Else Can?
(Vechiul manual de activism climatic nu mai funcționează. Ce altceva mai poate funcționa?)
În ciuda deceniilor de propagandă, New York Times Magazine admite acum că scepticii în materie de climă au câștigat. Iată un citat (auto)ironic:
Întâmplător, Heartland Institute are un website numit Realism climatic.
Primul link e pe bani si va rog sa ma credeti, nu-i zgrcenie doar asa, nu ne potrivim la feromoni.
E foarte posibil ce spuneți. Eu sunt abonat (prin City University of New York) la NYT și probabil există un cookie pe laptopul meu care deschide automat orice articol de pe NYT.
Pentru că abonamentul îmi oferă posibilitatea de a face nouă cadouri pe lună, vă trimit unul dintre aceste link-uri cadou:
https://www.nytimes.com/2025/09/05/magazine/climate-change-activism-renewable-energy.html?unlocked_article_code=1.jk8.4aMD.rBwuP54bzInH&smid=url-share
Citit Domnule Cranganu.
Ce mi-a iesit asa strafulgerat in ochi e fraza:
Ronald Reagan’s election in 1980 helped spur a new generation of environmental activists, McKibben among them. McKibben has written that, as a student at Harvard on election night, he “got grimly drunk,” spending the next day in bed before waking to write a Harvard Crimson essay about America’s turn away from moral responsibility and collectivist thinking. After graduation, McKibben became a staff writer at The New Yorker.
Ce ironie!
Si te-n-trebi ce-i cu lemingii?
McKibben este ilustrarea perfectă a părții a 2-a a motto-ului ales pentru articolul meu: „De asemenea, mă îngrijorează activiștii care pretind a fi oameni de știință, deoarece aceasta poate fi o formă înșelătoare de instrumentalizare.” Chiar dacă are un Bachelor of Arts degree, McKibben a ales deliberat să fie activist climatic fără a avea măcar minime cunoștințe despre ce este și cum funcționează sistemul climatic. A se vedea în articolul Când politicul impune științei limita de temperatură de 1,5°C cum au decurs „sâcâielile” la care a fost supus un climatolog adevărat (James Hansen) de către tânărul și impetuosul activist McKibben.
Bâlciul mediatic curent la care se dedau mass media activiste din SUA este centrat pe lansarea unei noi cărți a lui McKibben – Here Comes the Sun: A Last Chance for the Climate and a Fresh Chance for Civilization. Ideea centrală a cărții este un truism răsuflat de mult: energia solară este salvarea umanității din criza climatică pentru că este gratuită. Este tipul de sofism bazat pe Levelized Cost of Energy (LCOE), nu pe Full Cost of Energy (FCOE). În articolul Cât costă, de fapt, electricitatea produsă de panourile solare și instalațiile eoliene? am demontat cu date tari acest sofism drag ecologiștilor.
Va stiu cele doua articole, le-am citit la timpul lor.
Cartea n-o s-o cumpar. Hartia igienica e mai ieftina si mai ales e hartie reciclata
I-am citit biografia lui McKibben pe wikipedia, normal, cu un graunte de sare. Tac-su a fost si el activist. El e nascut in 1960 deci tac-su prin 1940? A fost arestat la nist demonstratii anti razboi prin anii ’70. E o vorba printre inginerii mecanici „șpanul nu sare departe de strung”.
Nu m-ar mira defel ca retelele KGB-iste de finantare a anarhistilor din anii ’70 sa fie inca active.
https://x.com/SecWar/status/1964071478955032634
O întoarcere la origini?!
Departamentul de război a existat sub această denumire 160 de ani: din 1789, pe vremea președintelui George Washington, până în 1949, în timpul administrației Truman, după ce Legea securității naționale din 1947 a unificat departamentele militare sub conducerea unui singur secretar civil.
O parte din argumentele acestei re-denumiri, aparținând președintelui Trump și noului Secretar de război, pot fi urmărite aici: https://www.youtube.com/watch?v=BmN0A6yEja0
@Cranganu
Multumesc pentru clip. Intentia mea postand, a fost doar sa scot in evidenta o schimbare demult necesara, chiar daca doar discursiva acum, a US in macropolitica/geopolitica. Dupa Iran si barca aia din Venezuela trebuie mai multe semnale transmise, fizic.
Europa e doar un melesteu de amalgamat cuvinte pana acum.
Degringolada a început in lumea marii finanțe. O alianța de mari bănci care promovau net zero si-a suspendat practic activitatea. A propus „transition from a membership-based alliance to establishing its guidance as a new framework initiative”.
marile finante nu au opinii personale, doar interese. o mare banca nu mai are un actionar, doi sau trei, in consiliul lor de administratie sint personaje ce vor sa si inmulteasca banii. nimic rau in asta, doar ca n au nimic in comun cu onestitatea afacerilor. daca net zero nu mai e rentabi revin la carbune. daca electricile nu se cumpara revin la petrol. s a dus vremea cind cuvintul/semnatura personala era cartea de vizita. the new generation (analfabetii cu i phone) a fost indeajuns dresata si e prea putin interesata/nu intelege moralitatea.
Off topic and just for fun.
Am trimis linkul de mai jos unui mare guraliv. No answer what so ever.
Aticolul pare stupid dar parca are ceva substanta in el.
https://www.jpost.com/opinion/article-865946
O „piatră a nebuniei” și în Ucraina
Cea mai mare fabrică de articole din Europa? 1 500 de articole de cercetare legate de o rețea ucraineană Un grup de companii a inundat 380 de reviste cu sute de articole suspecte începând din 2017.
Revista Nature a publicat pe 4 septembrie 2025 articolul de mai sus din care traduc doar prima parte:
À la guerre comme à la guerre?!
Din Canada, dl. prim ministru amana o lege care ar fi mandatat ca un anume procent din vehiculele vandute sa fie electrice ori hibride. Mai sa fie…
Pai cum altfel sa fie? Carney e omul care stie ce e banul.
Poilievre, un conservator care doar a dat din gura toata viata a spus ca Carney face flip-flop.
As adauga ca e flip-flop cu un up-lift.
https://www.cbc.ca/news/politics/zev-mandate-carney-poilievre-analysis-1.7626712
CBC e stangaci tare. Recomand un graunte de sare.
M-am palavragit cu o matusa din Romania, asa ca-n weekend. Contrar obisnuitului, mi-a povestit ceva nou pt mine. Un experiment pe sobolani norvegieni facut prin anii 50′-60′ pe nume Behavioral sink.
Ma intreb daca Europa nu e aici?
Cautam ceva si am dat de o harta a Babiloniei. Arata in partea de jos pana unde se intindea golful Persic acum j’de mii de ani.
https://en.wikipedia.org/wiki/Mesopotamia#/media/File:N-Mesopotamia_and_Syria_english.svg
Ce „vrăji” mai face încălzirea globală?
Am pus această întrebare repetat, începând din 2017 (De-ale modelelor climatice. Ce „vrăji” mai face încălzirea globală?; Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite?; De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească) etc.).
În toate aceste articole am criticat și demontat cu date tari alarmismul climatic promovat de revista Nature – o publicație altminteri reputată, dar care, din când în când, calcă în străchini cu miros persistent de ideologie partizană în loc de informare onestă.
Un exemplu care mi-a confirmat încă o dată partizanatul climatic de stânga al revistei este un așa-zis studiu, publicat astăzi, 8 septembrie 2025, intitulat <em>Rising temperatures increase added sugar intake disproportionately in disadvantaged groups in the USA
Autorii folosesc un model climatic demult discreditat pentru a croi un scenariu aberant: creșterea încălzirii globale va conduce la creșterea consumului de înghețată și ceai îndulcit, ceea ce, până la sfârșitul secolului (2095), va produce apocalipsa diabetului!!!
Cum se poate opri această catastrofă antropogenă de prea mult dulce? Autorii pledează pentru etichete de avertizare ca măsură preventivă!
Interesant mi se pare că toți cei cinci autori sunt chinezi, dar fac „modelare” pe populația SUA din care scot în evidență, pentru mai multă pregnanță, „grupurile dezavantajate disproporțional”. Succes politic garantat din partea unui anumit partid poltic.
Toată această propagandă climatică a căpătat un aer suprarealist. Și apoi, unii se mai întreabă de ce a scăzut încrederea oamenilor în prognozele climatice și în cei 95-97% experți?!
🌍 Nature is widely regarded as one of the most prestigious scientific journals in the world. If you’re wondering whether it’s worth your attention, here’s what makes it stand out:
🧠 Why Nature Matters
• Multidisciplinary Reach: It publishes cutting-edge research across all fields of science and technology—from physics and biology to climate science and AI.
so, i m in good hands
ps : doctorii climei se vor specializa in mini discipline : doctorii ploilor, vinturilor, ninsorilor, arsitelor si ingheturilor. tinerii studiosi pe care i vor pregati in universitati de prestigiu, vor patrunde tainele climatice si vor sti cum sa se mbrace.
Au unde sa se angajeze, azi am aflat de la radio ca exista Observatorul European al Secetei. Care observa seceta. Care este.
Si care e in programul Copernicus care kestii. Intre multe altele zice si ca „In celebration of Global Wind Day, EUSPA looks at the many ways EU Space helps Europe ramp up its wind energy production.” In traducere nu doar ca sintem timpiti, ne si laudam cu asta.
O mare surpriză: și fotbaliștii + cluburile de fotbal au ajuns „experți” climatici!
Într-un raport de 96 pagini, intitulat Pitches in peril – How climate change is threating football, autorii – Football for the Future, Common Goal and Jupiter Intelligence deplâng viitoare meciuri din Cupa Mondială 2026 din America de Nord, care vor suferi din cauza încălzirii globale nefavorabile jucătorilor și spectatorilor.
În final, raportul îndeamnă industria fotbalului să se angajeze să atingă zero emisii nete până în 2040 – Bravo fotbaliștilor! – şi să publice planuri credibile de decarbonizare (?), precum şi să solicite organizatorilor turneelor să creeze fonduri de adaptare.
Ca microbist (și viitor spectator la cel puțin un meci din World Cup) vin cu următoarea propunere: pe lista de „planuri credibile” ale industriei fotbalului, pe lângă decarbonizare, să fie inclusă și deoxigenarea. Motivele mele sunt clare: oxigenul, cu o concentrație în atmosferă de 21% este mult mai periculos decât CO2, cu o concentrație de 0,04%. Fiind așa de abundent, oxigenul permite incendii de vegetație distructive, permite motoarelor cu combustie internă să polueze atmosfera, la fel ca și respirațiile sutelor de mii de jucători și spectatori de fotbal. Mai mult chiar, mi s-a spus că Donald Trump însuși consumă oxigen pentru a-și duce la îndeplinire agenda MAGA și caracterizarea schimbării climei drept „hoax”.
Va dati seama ce stire, parca vad ca miine o gasim in presa: „Un profesor universitar american face dezvaluiri!”, „Socant, Trump e pe oxigen!”, „Incredibil, oxigenul nu reactioneaza la Ordinele Executive ale lui Trump!”.
Si bineinteles ca dupa liota de scrieri fara noima pe teme de psihologia Presedintelui American vor aparea analize de fiziologia lui pe Contributors :)))
Din intaplare am dat de un comentariu al lui Neamtu Tiganu, pe blogul lui. Cu referinta la cineva care i-a jignit inteligenta. Va rog sa cititi si sa incercati sa intelegeti. Politica green deal e un hoaxe. Domnul Cranganu depune un efort gigantic de ani de zile. Cum puteti posta asa ceva?
Nu mai spun de faptul ca Neamtu e foarte plastic.
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/09/ticalosi.html
:) are you talking to me? (De Niro)
if yes, you didn t get my point, if not, i don t know who are you talking with Robert! i don t know Neamtu, sorry about that !
Recunosc, am gresit. Doar o clipa e deajuns sa gresesti. Si chiar prin clipa aia am trecut. Dom. samurai, tineti-va katana in teaca de data asta. 🎌
Mi-a venit in feed o kestie. Multumesc Robert Pielke Jr pentru o portie zdravana de ris!
„Climate change is going to cause people to eat more ice cream and that will lead to a sweetness apocalypse by 2095. To prepare, we should put climate change warnings on food”.
https://x.com/RogerPielkeJr/status/1965116400743448936
Roger, nu Robert Pielke Jr.
Off Topic la acest articol,
Mining Megadeal Shows the World Is Crazy for Copper.
https://www.wsj.com/finance/commodities-futures/mining-megadeal-shows-the-world-is-crazy-for-copper-3829316f?mod=hp_lista_pos4
Dar nu e de bun gust. Mai ales ca cocleste. E un grafic care spune ca nevoia de cupru va creste de la un surplus de aproape 200 de mii de tone actual, la un deficit de 1600 si ceva mii de tone peste 10 ani. Pai eu mai traiesc 10 ani no problem dar ce se fac copchii?
Trebuie reciclate toate moristile si EV-urile dupa ce le dai foc iar cuprul se acumuleaza in bulci usor de mutat si rafinat. OH am uitat de cloptele lu putin.
Informația este binevenită la articolul Să vorbim (și) despre cupru…, publicat pe 31 mai 2025.
Stiu Domnule Cranganu am vrut sa fiu mai aproape de cititorii mai aproape de prezent. Mea culpa.
Am cerut, si le-am dat bani si nu pot astia de la Contributors sa modifice un kkat de seting asa incat ca cel putin 10 comentarii sa fi succcesiv afisate? Ca nu stii cine a postat la ce. Trebuie sa cauti km de articole si comentarii sa vezi daca cineva ti-a raspuns. Nu e bine. They should put their shit together. Deja vad tranzit scazut pe site.
Cred ca bradut e la moda. E peste tot. Nu mi e loc de braduti. In Canada ard ca vreascurile si iarasi sunt peste tot. Ma intreb, unde e un cedru, sequoia ori un stejar? Nu mai ai loc de braduti. Ce seminte au putut da un asemenea nume unui copil? Auzi…bradut. Ma abtin dar e o rima care D-lui Neamu i-ar place. E cu baba…
Am dat drumu la caldura (pe gaz metan). E septembrie 21. Unde-s cele mult pierdutele toamne indiene?
Si e soare, fara ploaie ori furtuna dinspre nord. Nici macar gastele nu zboara spre sud. Sunt complet contrariat.
The Rise of ‘Conspiracy Physics’
Streamers are building huge audiences by attacking academic physics as just another corrupt establishment. Scientists are starting to worry about the consequences.
De pe WSJ:
https://www.wsj.com/science/physics/the-rise-of-conspiracy-physics-dd79fe36?mod=science_feat5_physics_pos1
Ce ma intrigat e ca am gasit numele D-nei Sabine Hossenfelder pe care o admiram.
Fara subscriptie:
https://www.msn.com/en-us/news/technology/the-rise-of-conspiracy-physics/ar-AA1MlQLJ
Physicist Sabine Hossenfelder’s claim that a field of physics is „without a shred of academic integrity” primarily targets the areas of theoretical and foundational physics. She argues that the academic system’s incentive structures, such as „publish or perish,” reward the production of speculative, low-impact papers over tangible scientific progress.
Hossenfelder’s criticisms point to systemic issues she believes have compromised the integrity of foundational physics research. Her remarks often stem from the following points:
The pursuit of „beauty” in theory: Hossenfelder argues that physicists have been misled by their own aesthetic notions, causing them to pursue mathematically elegant theories like string theory that lack experimental evidence. She believes that this emphasis has led the field away from testable predictions and tangible results.
A „bubble” of low-impact research: She observes that academic journals are overwhelmed with speculative papers, a problem she fears will only worsen with the use of AI to generate academic text. She has described the standard academic process as an almost automated system that generates meaningless results with little pushback.
Disconnection from experiment: A major part of her critique is that much of foundational physics has become disconnected from experimental validation. She points to the high cost of projects like the DUNE experiment, which she believes have become inefficient at delivering concrete answers.
Systemic pressures: Hossenfelder criticizes the academic system for prioritizing a high volume of publications over the quality or impact of the research. In her experience, career survival for theorists often depends on conforming to mainstream ideas and being non-critical of colleagues.
Academic criticism and context
While Hossenfelder’s critiques have a large audience on social media, they are often met with strong reactions from her colleagues.
Some physicists agree with her concerns, acknowledging that problems like „paper mills” and funding issues exist within the academic system. However, they may not share her sweeping view that „science is failing”.
Others contend her criticisms are exaggerated and may unintentionally promote distrust of science. Critics have accused her of making hyperbolic claims and presenting a misleading picture of scientific stagnation.
Differing views on progress: Some in the physics community point to significant recent advances, such as the discovery of the Higgs boson and the detection of gravitational waves, as evidence that fundamental physics is still progressing. They argue that the field is tackling the most difficult questions now and that progress will naturally be slower than in previous eras.
Motivation and rhetoric: Hossenfelder has been accused of using inflammatory rhetoric and engaging in „science grifting” for financial gain and audience capture. Some say her critique has become personal, including a dispute with Sean Carroll over physicist Eric Weinstein’s „Geometric Unity” theory.
Career impact: Hossenfelder has claimed that her public criticism led to her being „canceled” by her academic institution, the Munich Center for Mathematical Philosophy, which ended her affiliation with them.