Recent, în cadrul unui atelier de lucru la care am participat într-un oraș mediu din România, o echipă de tineri a prezentat rezultatele unei monitorizări privind calitatea aerului în localitatea lor. Mai exact, analizaseră promisiunile autorităților locale. Au citit documente de sute de pagini, au interacționat cu instituțiile publice, au urmărit comunicate de presă și decizii locale. Cine a încercat vreodată să documenteze astfel de teme știe că informațiile sunt rareori la locul lor, iar promisiunile scrise negru pe alb într-o strategie locală nu se regăsesc întotdeauna și în următoarea.
La finalul prezentării, un funcționar public, nemulțumit de concluziile tinerilor, a simțit nevoia să le explice cum ar trebui să arate, din perspectiva lui, relația dintre autoritate și tineri: „Sunteți prea tineri pentru așa discuții, trebuia să ne întrebați mai bine”. Dincolo de sarcasmul replicii, avem un exemplu al felului în care unele autorități publice înțeleg participarea tinerilor: sunt bineveniți să se implice, cu condiția să nu pună întrebări incomode, să nu critice și, eventual, să ajungă singuri la concluziile pe care administrația le consideră potrivite.
Problema este că o astfel de abordare nu pare să fie un episod singular, ci mai degrabă un simptom al contextului mai larg al participării civice. Relația dintre autorități și cetățeni, indiferent de vârstă, este adesea una de confruntare, în care orice critică, inclusiv una documentată și legitimă, este interpretată drept un afront. Iar când vine vorba despre copii și tineri, lucrurile devin și mai complicate. Pe hârtie, îi încurajăm să participe. În practică, le explicăm că nu au încă vârsta necesară pentru a înțelege cum funcționează administrația.
Toate acestea se întâmplă într-un context îngrijorător pentru democrația din România. Cele mai recente evaluări internaționale descriu țara fie drept o „democrație deficitară”, fie drept un „regim hibrid” (EIU, Indexul Democrației 2025, 2026) iar V-Dem (2026) semnalează chiar un proces de de-democratizare. Într-un astfel de context, participarea cetățenilor la deciziile publice nu este un detaliu administrativ, ci una dintre condițiile esențiale ale unei democrații funcționale (dacă ne mai dorim o democrație funcțională, desigur).
Este importantă implicarea tinerilor? Răspunsul este evident, mai ales într-o perioadă în care curentele populiste câștigă teren, iar încrederea în instituțiile democratice este în scădere. Datele despre participarea tinerilor din România arată o ruptură semnificativă față de instituțiile democratice: 84% dintre tinerii de 19–28 de ani nu au participat niciodată la o consultare publică (Barometrul Tinerilor, 2022), iar 55% dintre tinerii de 14–29 de ani nu se simt reprezentați politic. Mai mult, 25% acceptă dictatura în anumite situații (FES, 2024). Există însă și unele motive de optimism. Cel mai recent Eurobarometru privind tinerii și democrația (octombrie 2026) arată că 57% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 30 de ani au făcut, în ultimul an, cel puțin un demers pentru a schimba ceva în societate, prin petiții, proteste sau mesaje adresate politicienilor. Așadar, curiozitatea și dorința de implicare există. Întrebarea este dacă instituțiile sunt interesate să le creeze contextul prin care tinerii le pot aplica.
Democrația nu se consolidează doar prin alegeri, ci și prin exercițiul constant al participării. Dacă tinerii nu au ocazia să înțeleagă cum funcționează instituțiile, să pună întrebări, să conteste decizii și să vadă că implicarea lor poate produce schimbări, cinismul și resemnarea câștigă teren, la fel și discursurile care promit soluții simple, dar pun sub semnul întrebării regulile democratice. Or, tocmai autoritățile publice locale, care reprezintă adesea primul contact al tinerilor cu instituțiile, ar trebui să încurajeze această implicare. În realitate, de multe ori fac exact contrariul: descurajează curiozitatea tinerilor sau nu le oferă contexte reale în care să participe.
Ce ne spun datele despre participarea copiilor și tinerilor în administrațiile locale?
La Centrul Român de Politici Europene (CRPE), am analizat recent mecanismele de consultare, structurile de reprezentare și formele de finanțare disponibile pentru copii și tineri în orașele și municipiile din România. Am transmis solicitări de informații către toate cele 319 orașe și municipii din țară și am primit 237 de răspunsuri. 1 din 4 autorități publice locale a considerat din start că obligația legală de a răspunde unei solicitări de informații este lipsită de importanță.
Concluzia nu este încurajatoare: între obligațiile prevăzute de lege și realitatea din administrațiile locale rămâne o distanță considerabilă. Cadrul legislativ prevede mecanisme de participare atât pentru tinerii între 18 și 35 de ani, cât și pentru copiii de 14–18 ani: de la existența unor consilii consultative și consultări anuale până la finanțări dedicate inițiativelor de tineret. În practică însă, aplicarea acestor prevederi este încă departe de a deveni o obișnuință în administrația locală.
Pe scurt, pe hârtie stăm bine, în practică nu prea.
- Consultarea anuală a copiilor între 14 și 18 ani rămâne insuficient implementată. Doar 11,4% dintre autoritățile publice locale care au răspuns solicitării noastre (27 din 237) au raportat organizarea unor sesiuni anuale de consultare a copiilor care corespund cerințelor introduse prin Legea nr. 295/2024. Procentul arată că prevederile legislative nu sunt încă transpuse în practică la scară largă.
- Mecanismele mai largi de consultare a copiilor sunt, de asemenea, limitate. Doar 16,7% dintre autoritățile care au răspuns la această întrebare (39 din 234) au raportat diverse forme de consultare a copiilor, precum consilii consultative, bugetare participativă, consultări organizate în spații publice sau licee și chestionare aplicate în școli.
- Consultarea este frecvent confundată cu informarea sau participarea la activități educaționale și recreative. În răspunsurile primite au fost menționate campanii de informare, activități educaționale, vizite la primărie sau activități organizate în cadrul programelor „Școala Verde” și „Școala Altfel”, precum și evenimente recreative. Acestea pot fi utile pentru apropierea copiilor de instituții, dar nu înseamnă, în sine, consultare.
- Structurile instituționale dedicate reprezentării copiilor și tinerilor sunt rare. Doar 5 orașe au raportat existența unor consilii dedicate exclusiv copiilor. În total, numai 28 dintre cele 228 de autorități care au răspuns la această întrebare (12,3%) au menționat existența unor consilii consultative pentru copii sau tineri.
- Finanțarea inițiativelor de tineret rămâne limitată. Doar 32% dintre autoritățile care au răspuns la această întrebare (73 din 228) au raportat existența unor forme de finanțare pentru proiecte dedicate tinerilor. Acestea sunt acordate majoritar prin mecanisme bazate pe Legea nr. 350/2005 privind finanțările nerambursabile, dar și prin alte instrumente, precum bugetarea participativă sau alocările bugetare distincte.
- Lipsa mecanismelor de monitorizare și transparență afectează relevanța consultărilor. Chiar și acolo unde sunt organizate consultări, răspunsurile primite nu clarifică suficient ce se întâmplă ulterior cu opiniile, propunerile și ideile formulate de copii și tineri. Cu alte cuvinte, nu știm în ce măsură acestea ajung să influențeze deciziile autorităților locale.
Participarea nu înseamnă doar să fii invitat la primărie
Cifrele arată că problema nu este doar lipsa unor mecanisme de participare, ci și felul în care acestea sunt înțelese și aplicate. O vizită la primărie sau participarea la un eveniment organizat de administrație pot fi experiențe utile, dar nu țin locul consultării și, cu atât mai puțin, al participării la decizii.
Autoritățile locale au nevoie să treacă de la o abordare în care tinerii sunt uneori invitați să participe la activități organizate pentru ei la una în care sunt implicați în deciziile care îi privesc.
Asta înseamnă consultări reale, structuri de reprezentare funcționale, finanțări accesibile pentru inițiativele lor și, mai ales, transparență cu privire la ce se întâmplă cu propunerile pe care le formulează. Și înseamnă și ceva mai simplu, care ține de cultura instituțională: să accepte că tinerii pot pune întrebări incomode, pot critica administrația și pot ajunge la concluzii diferite de cele ale funcționarilor publici.
În Eurobarometrul menționat anterior, tinerii români subliniază ca priorități tocmai nevoia de a avea finanțări dedicate pentru inițiativele lor sau mecanisme reale de consultare. Altfel, autoritățile vor continua să îi invite la festivități, să le ofere diplome și să le vorbească despre importanța implicării civice, dar vor rata tocmai ocazia de a le oferi un cadru real prin care să construiască o comunitate activă. Iar când o parte din ei vor ajunge să conteste deciziile publice, vor continua să le spună că sunt prea tineri pentru asemenea discuții.



