Cum s-au publicat rezultatele testelor PISA de anul acesta, cum ne-a lovit perplexitatea: chiar așa să fie?! Jumătate – și, onest vorbind, o jumătate bună – din elevii noștri, la cumpăna dintre gimnaziu și liceu, nu citesc deloc cărți, iar dacă cineva-i pune s-o facă nu-nțeleg ce-au citit, nu sunt capabili de socoteli elementare și nu pricep mai nimic din lumea care-i înconjoară. Acum, prima constatare e aceea că se poate trăi și așa și, pe deasupra , nu neapărat rău. Ajunge să deschizi televizorul și, aproape indiferent de program, oameni pe lângă care acești elevi sunt niște mici genii se lăbărțează pe ecran: politicieni, „înalți” funcționari, ofițeri, „jurnaliști”, „vedete” de tot soiul, oameni de afaceri etc. pentru care limbajul articulat e un orizont prea-ndepărtat. Sincer vorbind, din zece arătări de acest fel, câte-au deschis o carte în ultimul an?! Gloata aceasta, care-a acaparat pârghiile statului, pretinde că se numește „elită”. Acum, dacă așa e „elita”, cum vrem să ne fie elevii?! De ce să învețe, dacă reușita – în lumea noastră – nu are nimic de-a face cu învățarea, cu educația și cu civilizația?!
Și, apoi, care e drama? În fond căderea e vizibilă în toate țările europene, nu doar la noi. E drept, nu suntem premianți (așa cum ne-ar plăcea să fim), dar – cum se spune – „suntem în trend”. Și e de așteptat o anumită agitație europeană pe subiect, care se va lăsa cu ceva sume din bugetul Uniunii, din care o părticică va ajunge și la noi, pentru „evaluări” de criză, „strategii naționale” și „cursuri de formare”. Ca-ntotdeauna: 5% din personalul didactic (și, ca din întâmplare, cei „cu funcții de conducere”) vor câștiga fabulos din asemenea scheme de tocat bani. Fie-mi îngăduită o conjectură: cei 5% vor câștiga fabulos și când în țara asta nu va mai fi niciun elev; căci „evaluările”, „strategiile” și „formările” n-au nevoie nici de elevi, nici de profesori, ci doar de „comisii” care să cheltuiască alți bani pe „procesare”, „avizare” și pe „metodologia de implementare”. Asta e ideea: nimeni din administrația educațională nu e interesat de nimic, decât de bănuții care-i cad din asemenea „instrumente”; în rest, fiecare e cu copiii lui.
După 30 de ani de reforme, am ajuns la o concluzie: nimic nu merge. Sau, mai exact: totul va merge și mai prost. Asta arată, din trei în trei ani, testele PISA. Și asta pare a fi „filosofia educației” a domnului Bolojan: dacă lucrurile merg tot mai rău indiferent de banii pompați „în sistem” și de „proiectele de reformă”, atunci de ce să mai dăm bani și să mai facem proiecte? Răul îl putem suporta și fără cheltuieli suplimentare. Nu apăr măsurile prim-ministrului, care mă lovesc și pe mine, dar – rațional – le înțeleg. Oricâți bani s-ar băga la ora aceasta în educație, ei ar funcționa după principiul trickle-down economy: cei mai mulți s-ar împărți între diverse carteluri conectate la minister și la proiectele lui, ceva ar ajunge prin administrațiile locale pentru infrastructură și un praf s-ar distribui în tot soiul de „indemnizații”, în ordinea funcțiilor. Nu vă faceți iluzii: pentru tânărul profesor de la țară n-ar mai rămâne nimic; eventual ceva cuantificabil în bilete de autobuz local. Ar fi necesari toți banii lui Musk și ridicarea la statutul de milionari în euro a zeci de mii de funcționari din minister, „comisii” și inspectorate pentru ca acestui tânăr să i se dubleze salariul. Așa e făcut „sistemul”. Și dacă nu e distrus complet, așa va funcționa la nesfârșit.
Ce produce educația românească? Un singur lucru: maculatură. Munți de maculatură pentru „procesarea” căreia e plătită o administrație enormă și fără nicio legătură cu învățământul. Toți reprezentanții ei au studii superioare, statut de funcționar, scot la imprimantă, ștampilează și plimbă pe coridoare sute de hârtii pe zi. Acesta e produsul „sistemului educativ” românesc și după asta ar trebui el evaluat. De mult profesorii nu mai sunt profesori, ci scribi ai administrației puși să umple hârtii cu lucruri care n-au corespondent în nicio realitate. Toate acestea au generat un soi de double bind primejdios în rândul dascălilor: fiecare se consideră victimă a tot și-a toate și-și clamează, patetic, devoțiunea față de elevi și de cauza învățământului. Cu toții sunt asemeni unor suflete chinuite, epuizate de munca ce li se cere, lipsite de orizont (cultura și valoarea sunt termeni reciproc incompatibili în lumea noastră), speriate de orice schimbare și, în fapt, dispuse la orice compromis pentru a „supraviețui”. În cei zece ani ai bătăii de joc naționale numite „România educată” n-a existat nicio articulare comună a vocii profesorilor menită a pune în discuție grotescul girat de „administrația prezidențială”, de-a formula clar problemele educației și de-a veni cu propuneri de a face ceva. În schimb, au existat câțiva ieftin cumpărabili cu „onoarea” de-a păși pe covoarele Cotrocenilor. N-ar fi de mirare să-i vedem, din nou, puși pe „reformă în educație”!
Profesorii sunt mulți, nu prea au mare lucru de pierdut și nu se regăsesc deloc în „organizațiile” menite a-i reprezenta. Ca atare n-au nicio forță și nu contează deloc în nicio ecuație a puterii. În locul lor vorbesc tot soiul de „asociații” (Consiliul Național al Rectorilor, Corpul național al profesorilor mentori etc.) și sindicatele din educație. De decenii întregi, toate acestea – cu eternii lor „lideri” – sunt anexe ale partidelor politice, în particular ale PSD-ului. Și, ca atare, vorbesc limba acestuia, nu a profesorilor. Pentru toate, când e PSD-ul la putere, nu e nicio problemă; când nu e, trebuie bani în educație. Cam asta e tot. Mai sunt, evident, și diverse „programe europene” care se lasă cu „table inteligente”, „cursuri de formare” și vizite în străinătate pentru „staff”. Primele sunt pentru „firme agreate” (bineînțeles, în urma unor „concursuri” cu „licitație publică”), ultima pentru „aleși”. Altfel spus, un soi de bișnițăreală cu voie de la guvern. Și, în replică, guvernul le cere celor ce „se învârt” să mențină liniștea pe plantațiile lor. Altfel spus: toată lumea a băgat degetul în borcanul cu miere, ca atare nu există buni și răi, ci doar unii ce se descurcă mai bine și alții mai rău. Și – ca-n natură – cei ce se descurcă bine trăiesc pe seama celor ce nu se pricep s-o facă. Aceștia din urmă fac „munca de jos”: adică predau. Dar și ei au o portiță de „descurcare”: meditațiile. Sau „înțelegerile” la examene. Jos de tot rămân cei ce nu pot plăti nici meditații, nici examene trucate. Și și mai jos ăia – din ultima categorie – cărora cei mai musculoși (din același mediu) le iau sandviciul. Sau, cine știe, cei care nu-l au nici pe acesta. Totul seamănă cu un lanț trofic în care, pentru prădătorii din vârf, elevii obișnuiți (și profesorii lor, la fel de obișnuiți) sunt biomasă.
E o ipocrizie desăvârșită să ne mirăm de lucrurile acestea, căci le știm bine, nu de ani, ci de decenii. Și totuși, se va putea întreba, de ce nu facem nimic împotriva lor? Adevăratul răspuns e acela că toate acestea sunt efecte, nu cauze. Dar primul răspuns și cel mai la-ndemână e acela că funcționează. De bine de rău, avem școli, avem profesori (ce iau un soi de ajutor social ce se pretinde a fi salariu), avem unde parca elevii până le sunt părinții la lucru, avem un simulacru de școală, avem toată birocrația ei și o mână de „băieți deștepți” (și de fete, la fel de deștepte) fac bani buni din asta. Poate nu știați, dar criza e o afacere bună pentru unii. Poate chiar cea mai bună. De ce nu se poate face nimic? Nu pentru că la vârf e această scleroză, ci pentru că nu contează. Aceasta e definiția imposturii – în toate formele ei: nu contează. Nu contează cum obții o diplomă sau un titlu, tot ce contează e s-o ai, s-o treci în CV-uri și punctaje și să te lauzi cu ea. Pe nimeni nu interesează valoarea ei, ceea ce spune, dacă aduce sau nu ceva nou, orizontul teoretic în care se inserează. Nimeni (începând cu „conducătorii” de licențe, masterate și doctorate) nu va citi ce-ai scris și nimănui nu-i va spune nimic munca ta. E o pagină de maculatură într-o mare de maculatură. Partea tristă e faptul că lucrurile funcționează și în sens invers: și o lucrare bună se pierde, la fel de ușor, în munții de maculatură. Pentru că nici ea nu contează.
De ce nu contează? Răspunsul e în clasamentul testelor PISA. V-ați uitat care sunt țările de pe primele 8 poziții? Exceptând una singură (din Europa: Estonia) restul sunt, toate, țări asiatice: China (de trei ori!), Taiwan, Coreea de Sud, Singapore și Japonia. Ce au în comun toate acestea: cursa tehnologică plus, în cazul Chinei, o urbanizare accelerată. În țările în cauză, performanța școlii e legată direct de dezvoltarea economică (și în special de concurența pentru hegemonie tehnologică). Validarea unei reușite nu e în nu-știu-ce MDPI „cu factor de impact” pe care-l citează – în „suveică” – alte MDPI-uri sau prietenii (contra citarea lor), ci în invenția ce generează noi deschideri în industrie. Aia e piața și, în aceste țări, un tânăr știe că dacă muncește și e validat de piață are șansa reușitei în viață. Da, sunt probleme în multe din aceste țări – începând cu China – dar imperativul dezvoltării economice și cel al cursei tehnologice (în care vor să câștige supremația) le impune să valorizeze expertiza intelectuală. Și, de aici, o întreagă piramidă structurează societatea și, în mod particular, educația. China produce anual un milion cinci sute de mii de ingineri; Europa – toată – jumătate din această cifră, iar America o zecime! România cel mult paisprezece mii! Din aceștia din urmă dacă patru mii au vreo legătură cu tehnologii – cât de cât – recente. Noi producem absolvenți de drept, de psihologie și de jurnalism, care devin judecători, funcționari și politicieni ce nu produc nimic, ci doar așteaptă salarii uriașe și pensii nesimțite.
Asta e deosebirea și peste ea nu va putea trece nicio lege a educației, nicio finanțare a învățământului, niciun ministru și niciun guvern. Din păcate ne aflăm unde ne aflăm în siajul unei multitudini de alegeri. Noi suntem cei care am renunțat la industrii – fără niciun discernământ – pentru a face afaceri imobiliare cu terenurile fabricilor și ale institutelor de cercetare. Proaspăt intrați în Europa nu ne-a preocupat găsirea unor nișe proprii de dezvoltare tehnologică și culturală (cu minime excepții marginale, precum cei câțiva tineri ce lucrează cu Agenția Spațială Europeană sau câțiva cercetători formați la Institutul „Nicolae Simionescu”, ori cei care zilele acestea organizează Congresul Mondial de Istoria Religiilor la București), ci importul masiv a orice, ceea ce-a dus, rapid, la constituirea unei caste de „reprezentanți” și „unici distribuitori”. Bineînțeles că n-am băgat de seamă că, odată cu produsul, ne vine și tehnologia, și metodologia și că – așa stau lucrurile – vânzătorul se asigură că tot el face și instalarea și întreținerea (căci aceste operații creează sau mențin locuri de muncă în țara lui).
Noi am ajuns să fim „operatori de distribuire”, supraveghetori și vânzători ai unor mărfuri pe care nu le mai producem. Și asta e situația a tot: de la mașini-unelte la cartofi și de la calculatoare la haine. Ce studii îți trebuie ca să transporți produse ieftine din Europa sau să imporți din Asia în România? Dar ca să le vinzi în vrac în supermarketuri sau în piețe (fără TVA)? Acum – de când cu Google Translate-ul (nu mai vorbim de IA) – nu mai e nevoie nici să știi limbi străine ca să le traduci reclamele (pe care tinerii oricum le preferă direct în engleză). La ce-ți folosește, în mod concret școala în România?! Ca să dai la drept, pentru INM, la medicină pentru a pleca în străinătate sau la școala de poliție ori la cele ale serviciilor. Și la altceva, la ce e bună?! Dacă ție-ți plac dinozaurii, câte posturi de paleontolog se scot la concurs în România? Sau dacă-ți place designul, de câți designeri – să zicem în tehnologie – are nevoie țara aceasta? Sau de câți microbiologi? Ori de specialiști în Aristotel și-n comentatorii lui? Dacă n-are nevoie decât de unul la treizeci de ani, atunci de ce să mai învățăm lucrurile acestea?! De ce să mai învățăm, pur și simplu?! Nu e și acesta un reflex al nostalgiei: visăm să ne întoarcem iar în anii ’80, când eram săraci lipiți, stăteam la lampă, dar discutam de Noica și de Buzura!
Testele PISA nu sunt doar despre învățământ, ci despre felul în care acesta e imbricat în dezvoltarea societății. E oare o întâmplare faptul că întreaga Europă e nu doar într-un recul educațional, ci și într-unul economic ce are la bază adâncirea distanței tehnologice față de America și de Asia, într-unul social, cu creșterea numărului vârstnicilor și cu o migrație scăpată de sub control? Degeaba vorbim de „politici educaționale” – fie la scară națională, fie la nivel european – dacă acestea nu au în vedere finalitatea concretă a educației: valorizarea (materială și socială) a expertizei formate în școală și în cercetare, dinamica inventicii și a industriei, formarea unui middle-class pentru care cunoașterea e un destin și o șansă și, finalmente, orizontul unui progres benefic tuturor. Noi am ajuns să vedem lucrurile exact invers: progresul ne apare ca fiind o „conspirație a elitelor”, visul nostru e să ne-ntoarcem într-un mitic trecut rural, cunoașterii îi substituim credința, iar de expertiză n-avem nevoie pentru că, oricum, consumăm lucruri produse de alții. Nu ne trebuie industrie de mașini, pentru că ne descurcăm cu second-hand-urile altora (iar cei ce-și permit supralicitează ultima clasă de autoturisme străine); nu ne trebuie agricultură modernă, pentru că preferăm să ieșim cu praporii să ne rugăm pentru ploaie și nici industrie a medicamentelor, pentru că suntem convinși că aceasta ne otrăvește și ne microcipează. Într-o vreme, prăbușirea industriilor a dus la degradarea educației și a cunoașterii; acum am ajuns la pragul la care aceasta creează pustiul sărăciei și al agresivității.
Aici ne aflăm și am lucrat – temeinic și cu încrâncenare – la asta vreme de treizeci de ani. Idealul nostru de viață nu e tânărul ce sporește taina lumii pășind în orizontul noului, ci pensionarul care se-nghesuie la cumpărături pentru a aduna tot soiul de lucruri inutile. Nu ce dobândești prin muncă și atenție, ci „ce se dă” de la (go)stat.
Și atunci: de ce să ne indignăm azi, când vedem niște cifre oarecare?!
„Oricâți bani s-ar băga la ora aceasta în educație, ei ar funcționa după principiul trickle-down economy: cei mai mulți s-ar împărți între diverse carteluri conectate la minister și la proiectele lui, ceva ar ajunge prin administrațiile locale pentru infrastructură și un praf s-ar distribui în tot soiul de „indemnizații”, în ordinea funcțiilor.”
Sunt curios câte astfel de proiecte au fost contestate în instanță sub diverse aspecte. Se publică (unele) pe la edu.ro/concursuri
Scoala romaneasca are niste probleme structurale, care nu au fost absolut deloc remediate prin ameteala de program ‘Romania educata”, si au fost mai mult agravate in ultimii ani prin taierile de fonduri pt educatie.
E nevoie urgenta de a pune educatia pe niste baze solide meritocratice si de a mari substantial fondurile pt educatie, stiinta, tehnologii. La momentul actual educatia primeste doar vreo 3% din PIB, in timp ce legea zice de mult timp 6% (doar teoretic, fiindca 6% nu s-a dat niciodata). Educaria e cea mai importanta fiindca produce generatiile de maine si e singura modalitate de a dezvolta tara si economia. Fara stiinta, educatie serioasa, Romania va ramane putin relevanta economic, si mai rau, o mare parte din populatie va suferi in continuare de analfabetism functional, vor merge dupa fente, bazaconii si dezinformari.
Sunt cateva masuri care cred ca ar ajuta mult educatia daca s-ar pune in practica pe termen lung:
1) Toate examenele, incepand cu cele ale profesorilor, cele din licee si facultati, si terminand cu examenele si tezele de doctorat, trebuie sa fie serioase si dure. Mai putine sesiuni de restante, interzicerea accesului in anul urmator de facultate daca nu si-au trecut toate examenele din anul precedent.
2) Nu poti pastra oameni buni in sistem fara salarii adecvate, deci marirea bugetului educatiei pana la min 6% (cat scrie in legea data acum niste ani). Pe langa educatia minima, sa existe cercuri in diverse domenii, pt activitate extracurriculara si pt ca elevii interesati de un anumit domeniu sa isi poata cultiva pasiunile.
3) Educatia sa nu mai constea exclusiv din memorare, ci pe langa memorare sa existe si multe aplicatii concrete ale cunostiintelor in probleme de zi cu zi.
4) Marit bugetul cercetarii pana la media europeana, adica peste 1-1,5% din PIB. IN momentul actual e undeva in jur de 0,2% …. Criterii meritocratice serioase, participari la programe europene, predictibilitate in competitiile de granturi, fonduri serioase la aceste competitii (nu bugete infime ca pana acum).
5) Pt scolile de la tara sau din orasele mici, ar trebui facute comasari si stranse resursele in scoli mai mari; nu poti oferi conditii si profesori buni in toate satele. In plus asigurat transportul eleviolor la/de la scoala cu microbuze gratuite.
6) In general facute programe de aducere a cartilor in viata mai multor oameni, atat elevi/studenti, cat si populatia generala. La ora actuala doar 18% din populatie declara ca citeste macar 1 carte/an, e f.putin. Incurajate programe de stiinta la televiziuni, care din pacate nu au niciun astfel de program acum.
bravo d le Maci. eu ce sa mai latru/adaug? nimic! analfabetul functional nu va citeste insa. e ocupat de nubiru/bici pliz si tinjeste dupa succesul fulminant al lui selaru/selly(anglofonit). epoca corturilor si ursului plimbat in lanturi si belciuge sta sa vina. la niveluri „centrale” nu se discuta despre retardul technologic, ci despre liberte, egalite, fraternite, sexul ingerilor, cresterea lefurilor si pensiilor speciale sau cum pot fi optimizate dopurile de plastic legate de gitul sticlei. ce i de facut?
Ce tristete domnule profesor…
Foarte interesant punctul de vedere. Dar ce am putea face? Noi si europenii.
Bravo Domnule Maci!
Noica si Buzura?
Eu stateam de vorba despre Orwell si Rush, Soljenitin si Coltrane. Si asteptam sa pice sandramaua sa putem pleca. Quod fecimus:)
Romania se afla intr-o companie ilustra. Nici Germania nu sta mai bine!
Care sunt cauzele? Desigur multiple, ca intotdeauna. Unii spun ca banii, altii spun ca societatea in intregul ei deoarece prezinta „personalitati” fara nici un fel de studii care devin idoli, dar care au mare succes atat financiar, cat si la public. Nici politicienii nemti nu sunt mai grozavi decat cei romani.
Unii mai zic si de efectul numarului mare de straini. Sunt clase in anumite zone din Ge in care 80% din copiii din clasa intii nu stiu o vorba germana. Si fi-miu a inceput la fel, in clasa cincea fara o vorba germana, dar totusi in timp record a invatat si a fost „izgonit” de la Gesamtschule la Gimnazium, unde s-a descurcat f bine deoarece vorbea latina in casa, asa i-a spus profu de latina. Prof de germana din Gesamtschule a zis ca a venit romanu asta sa va invete germana! Exista si un paradox, cu cat stii mai multe limbi cu atat mai usor e sa mai inveti una.
Dar eu cred ca exista tot mai putin mandria, bucuria de a face ceva, de a deslusi tainele lumii, de a te remarca in ochii tai.
De ex. aproape toata viata, cu mici exceptii, am muncit la „birou”, cum se spune- La batranete am descoperit bucuria de a face ceva cu mainile, fie ceva agricultura, fie ceva mestereala. Desi am doua maini stangi totusi am o mare bucurie cand imi iese ceva, si nu, nu pt bani, ci doar asa!
„De a te remarca în ochii tăi”
M-a bucurat mult mesajul dvs.
Ma bucura discutia despre Testele PISA in speranta ca o mica parte din profesori vor incerca sa predea si sa pregateasca elevii tinand cont si de modul de abordare practic reflectat in testele PISA.
Greu se gasesc pe internet exemple cu astfel de teste: https://www.oecd.org/en/about/programmes/pisa/pisa-test.html, sau https://parintiicerschimbare.ro/modele-teste-pisa/
Pe platforma ministerului Edu sau EduPedu, poate exista exemple, dar nu sunt accesibile usor.
Daca testarea se da in limba engleza, uau, bravo noua!
(cand se va intelege ca invatarea nu este pentru a deveni „vedeta pe sticla”, ci pentru dezvoltare personala, de auto-crestere, vom invata si sa facem diferenta intre „vedete” si „fake-uri”. cand ne va interesa mai mult propria viata si nu vietile altora de pe social media, atunci se va face un salt cognitiv. cand focusul va fi pe legile si binele nostru, si nu pe legile si binele politicienilor, atunci vom trece si testele PISA mai bine.).
Exista diferite tipuri de educație: formala- se face în școala, informală și non – formală
Nu știu care din cele 3 dau gres, dar as miza pe ultimele două.
Ce este acum la tv? Prin 90-2000 când deschideai tv aveai de învățat. Acum când îl deschizi nu înveți nimic.
La fel și cu rețelele de socializare.
O radiografie foarte dură a realității crude pe care o trăim în deznadejde de ceva ani. Dincolo de asta, trist este că nu se întrevede nici o speranță la orizont. 😞
Trăim într-un fals în care fiecare ar ști bine ce are de făcut cu banii, dar nu are banii. „În aparență, după statistica formelor dinafară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr…”. Idealul nostru nostru nu a trecut niciodată de la alienatul „să fim în rândul lumii” la a construi lumea. Între acestea două este un hău egal cu hăul dintre fals și autentic, o prăpastie de netrecut. Suntem din stirpea societăților care în ruptul capului nu vin la întâlnirea cu propria lor cultură. Noi știm ce avem de făcut cu banii. Ne trebuie doar banii. Acesta este simptomul de manual al morții unei întregi societăți. Iar morții nu vor crea nimic, niciodată. Morții doar își îngroapă morții și îngrijesc morminte. „Pecetea morții se numește la unii „patriotism“, la alții „tradiție“, în România ea n-are nume, dar este minciună organizată, moarte spirituală.”
„Pecetea morții” se numește „naționalism sănătos”….
Am folosit un citat din „Păcatul împotriva spiritului” al lui Culianu. Pe vremea aceea, adică 1987, nu exista distincția negativ-pozitiv între naționalism și patriotism. Primul citat este dintr-un text de la 1868 (!?!) din „În contra direcției de astăzi în cultura română” al lui Titu Maiorescu. Iată un alt citat, de acum 13 ani, din dl profesor Mihai Maci, unde se poate vedea o clarviziune egala cu cea din celelalte două citate, după părerea mea:
„Toate patetismele referitoare la “prioritatea educației”, “viitorul țării”, “societatea cunoașterii” “bazată pe competențe”, etc. nu sunt decât niște artificii retorice, al căror cinism e comparabil cu cel al declarațiilor electorale referitoare la majorarea pensiilor și a salariilor. Aceste formule vor fi reiterate la nesfârșit, tocmai pentru că nu spun nimic, dar astupă urechile oamenilor cu ceea ce aceștia vor să audă. Dincolo de ele, starea efectivă a învățământului de toate nivelele se degradează amețitor de la un an la altul.”
Cred că având în vedere realitatea acestor texte, texte care nu aparțin oricărui părerist, aici e vorba de o boală congenitală, unde școala românească e de fapt o școală de simulare încă de la nașterea ei, adică o școală unde înveți să minți. Adică înveți să fii impostor. Astfel, vorbim de o școală de supraviețuire, unde nota reală este promovarea de la un an de studiu la altul până la obținerea patalamalei dorite; dorite nu de tine, ci dorite pentru că fără ea nu ai încotro. Este un fals de la început până la sfârșit. O catastrofă care explică de ce suntem unde suntem, cu conducătorii cu care suntem. Este o școală unde înveți cum să parvii personal, să fentezi munca, nu cum să te dezvolți personal prin efort personal.
Perfect real! Multi invata sa impuste note, dar nu sa ramana cu ceva din scoala si facultate. Si inainte de 1990 si dupa, majoritatea invatau doar pt teza, extemporale sau examene. Apoi totul era in uitare. Putini erau care invatau consecvent pe toata durata de scoala si facultate, sa mai citeasca si ceva in plus.
Toate tarile care sunt in top au un IQ mediu al populatiei de 104-107 (de exemplu Japonia are un IQ mediu de 107). Pe internet IQul mediu al romaniei variaza intre 87 si 95 (cu exceptia Bulgariei avem cel mai scazut IQ) (Nota: in multe cazuri IQul este estimat pe baza PISA).
Cu alte cuvinte PISA este un proxy pentru IQul national si nici o investitie in invatamint nu va face ca media notelor PISA sa fie egala cu cea a Chinei iar motivul pentru media Chinei este genetic. Ii vom ajunge poate cand schimbam populatia Romaniei cu alta populatie…
Asa ne trebuie daca suntem genetic …(mishto idee, v-ati inspirat din ideologii de sec XIX-XX?) … prosti. Si nu oricum, ci din mosi stramosi!!!
In alta ordine de idee, exista o vorba din bătrâni… anglo-saxoni… Correlation is not causation!
Nu va mai intreb de IQ, ca ne-ati lamurit!
Nu exista un IQ valabil pt toata populatia, ci segmente cu valori diferite. Nici Einstein nu era cu IQ mare, dar a dat legea relativitatii. Dupa 1990 in Ro s- au acumulat multe bile negre in educatie. 1. Profesorii cu contract pe 3 ani, ai rezultate la clasa, inca 3 ani, nu ai, atunci pleci. 2. Discipline si manuale stufoase ca teorie, fara aplicatii practice. 3. In rural cu 47- 48% din populatie, in comune mari, sa fii fost create scoli cu internat, lectii facute, etc care sa includa comunele mici, copii din familii sarace, dezbinate. 4. Numar enorm de universitati private, cu zeci de facultati si specializari inepte, care din 1995 au scos serii intregi de oameni doar cu patalamale inutile si fara acoperire. Avem analfabeti funct si impostori pentru inca 4- 5 decenii. 5. Profesorii din universitar si in cercetare pe perioade determinate, cu rezultate notabile si pe proiecte,cu concurenta deschisa. 6. Clase cu efective reduse de elevi, in primar si gimnazial 14 -16, cu pedagogi si cadre auxiliare de sprijin. Cu meditatii peste ore, gratuite ca in Estonia pt cei ramasi in urma sau cu note slabe. 7. Salarizare in educatie dupa rezultate si cu examene la admitere la liceu si facultati. 8. Sustinerea si dotarea f.buna pt scolile de arte si meserii, adica profesionale.
In 35 de ani nu s- a facut nicio reforma adevarata ci doar peticiri inutile si avem directii din minister, inspect. scolare care trebuie sa dispara. Romania educata, un slogan inutil si cu zero rezultate. An de an,, avem schema PISA cu probleme si nu se arata nimic bun nici in viitor.
IQ este influentat de educatie. Un copil, nativ inteligent, dar tinut la stana nu poate sa-si dezvolte un IQ peste medie. N-o sa va placa, dar in regimul comunist, dar partial si in cele intrebelice, nu au existat bariere la educatie asa de mari pentru copiii de la tara precum exista azi.
„IQ este influentat de educatie. ”
La care universitate și la care curs de Psihologie se învață asta?
Cum se numește acel curs și cine îl predă?
„Un copil, nativ inteligent, dar tinut la stana nu poate sa-si dezvolte un IQ peste medie.”
Un copil cu IQ ”peste medie” fuge de la stână, nu stă acolo. Știi vreun copil crescut la stână cu IQ ”peste medie”? Nu știi, dar vii cu exemple didacticiste inventate. Asemenea exemple descriu sistemul tău de valori, dar nu au nimic de-a face cu realitatea.
Dincolo de asta, cam ce IQ trebuie să fi avut părinții lui, ca să fie ciobani? Chiar crezi că un om cu IQ de 110 ajunge cioban, astfel încât să aibă copii cu IQ de 125?
@harad. Bati campii grav cu aer de „atoatecunoscator”. IQ este influentat de educatie si mediu. IQ-ul nu poate masura inteligenta nativa, ci masoara rezultatele la anumite task-uri/exercitii. Daca un om cu inteligenta medie e antrenat constant pe astfel de intrebari si modele, va ajunge sa aibe rezultate mai bune decat cineva poate mai inteligent dar care nu are obisnuinta unor astfel de teste.
Faci niste legaturi aberante si halucinante intre IQ-ul parintilor si al copiilor.
Exista nenumarate exemple din literatura si stiinta de oameni de geniu care au provenit din familii fara preocupari intelectuale. Si invers. Nu exista corelatie dovedita stiintific intre IQ-ul parintilor si IQ-ul copiilor, pot fi diferente mari, fie negative fie pozitive.
Cica „Un copil cu IQ ”peste medie” fuge de la stână, nu stă acolo” … asta e de bezna mintii… Un copil cu inteligenta peste medie dintr-o familie de tarani de exemplu, poate nici nu stie ca are inteligenta peste medie. Poate nu are cum si unde sa plece, sau nu vrea sa plece departe de familie.
Testele IQ nu reprezinta o stampila categorica si definitiva asupra inteligentei, sunt depasite la ora actuala. In al doilea rand, habar n-ai ca exista inteligenta de diverse categorii, abstracta/logica, artistica, emotionala, sociala, etc. Inteligenta e un fenomen mult prea complex si neinteles pe deplin.
Daca educatia din Romania ar fi axata pe teste PISA sau in directia aplicatiilor concrete, atunci s-ar obtine scoruri mai mari.
Daca educatia din Romania ar fi axata pe teste PISA sau in directia aplicatiilor concrete, atunci s-ar obtine scoruri mai mari.
Ar fi la fel de paguboasa precum a fost si este combinatia programa + „filosofia” stocare/reproducere.
Scoala ar trebui sa ajute puiul de om sa-si descopere si dezvolte calitatile. Ulterior sa le valorifice.
Principial sunt de acord cu Harald. Un copil/adolescent/tanar cu „potential intelectual” peste medie, mai devreme sau mai tarziu va parasi un mediu mediocru. Chiar instinctiv / intuitiv daca „potentialul” este foarte mare.
„Ar fi la fel de paguboasa precum a fost si este combinatia programa + „filosofia” stocare/reproducere.”
Wow, ai gandit mult pana ai ajuns la o astfel de „concluzie” ?!
Daca refuzi atat metoda bazata pe memorizare/reproducere, cat si cea bazata pe gandire si aplicatii practice, ce solutie propui?!
Concret cum ar trebui ca „Scoala ar trebui sa ajute puiul de om sa-si descopere si dezvolte calitatile. ” ?! Te contrazici singur.
Ce spui tu si harald e fara sens, un bla-bla irational.
IN primul rand de unde stie tanarul daca are potential peste medie? si ce inseamna „potential peste medie”, cum il masori obiectiv? multi au impresia despre ei ca sunt f.destepti, cand in realitate lucrurile nu stau deloc asa. Asta e gandire de bombardier, efectul Dunning-Kruger…
Mi s-a parut caraghioasa si formularea „mediu mediocru”, de un umor involuntar…
Chiar ar fi necesara o evaluare PISA si pt alte segmente de varsta.
mediu = totalitatea factorilor externi in care se afla o fiinta
mediocru = modest, inferior, obscur, fara valoare…
Un exemplu de astfel de mediu mediocru este Romania.
Parasita (one way ticket) de catre cei cu inteligenta peste medie…
restul se amuza
„Un copil cu inteligenta peste medie dintr-o familie de tarani de exemplu, poate nici nu stie ca are inteligenta peste medie.”
Inteligența peste medie se manifestă practic, nu are nevoie să fie definită sau descoperită de copil. Un copil cu inteligență peste medie se duce să-l ajute pe nea Vasile când meșterește ceva la motorul mașinii, chiar dacă taică-său nu are mașină. Așa se manifestă inteligența peste medie. Un copil cu inteligență peste medie descoperă încă de pe la 10-12 ani că primește bani dacă ajută pe unul sau pe altul, dintre adulții din afara familiei. Așa ajunge să plece de la stână, fiindcă acolo nu poate câștiga bani. Iar părinții sunt de-obicei sănătoși la cap, îl lasă pe copil să câștige bani prin sat, dacă tot îl duce mintea.
Spre deosebire de tine, eu știu exemple băieți din lumea reală care nu au terminat nici măcar liceul, dar i-a dus mintea că ”firele alea nu au destule răsucituri”, de asta nu mergea un dispozitiv atașat la laptop. Au torsadat cablul de mai multe ori și într-adevăr, dispozitivul a funcționat ulterior. Pentru tine e de neimaginat așa ceva. În viața ta nu ai făcut nimic practic, ai regurgitat propagandă neomarxistă în școală și asta regurgitezi și acum, sub 20 de nickname-uri, la institutul de cercetări unde statul român te plătește degeaba. Nu există în comentariile tale nici măcar o singură idee originală, pentru idei originale e neapărată nevoie de inteligență.
@harad. Evident nu ai argumente concrete si valide, si atunci incepi cu atacurile infantile si ridicole la persoana, „neomarxisme”, etc.
Habar n-ai sa definesti inteligenta nativa, n-are nicio legatura cu ce baliverne zici cu firele. Aia nu e inteligenta nativa, ci o capacitate medie pe care orice om normal o poseda. Nu e ceva deosebit. Dar pt tine fiind slabut intelectual, aia inseamna „mare inteligenta”.
IQ depinde de educatie si de mediu, in afara de cazurile grave de retard mintal. Educatia conteaza preponderent la testele PISA si la testele IQ.
Ce ai facut in viata, in afara de a posta compulsiv aiureli si propaganda. Habar n-ai ce vorbesti, n-ai auzit de experimentele cu diverse teste IQ, nici de inteligenta de diverse tipuri, logica, sociala, artistica, emotionala, etc, dar ii dai inainte cu aberatiile. Vorba aceea… pana nu-i fudul…
La care universitate și la care curs de Psihologie se învață asta?
Cum se numește acel curs și cine îl predă?
Ar fi psihologia diferențiată, psihometria, genetica comportamentală, psihologia dezvoltării șamd. Dar nu asta este important în context, ci faptul că Ali Pasa are dreptate: IQ este influențat de educația primită. IQ nu este totuna cu “potențialul intelectual” și nu este “bătut în cuie” în sensul că te naști cu el și tot cu el pleci.
Ali Pasa a spus „Un copil, nativ inteligent, dar tinut la stana nu poate sa-si dezvolte un IQ peste medie.”
Harald spune altceva: Un copil cu IQ ”peste medie” fuge de la stână, nu stă acolo.
Amândouă afirmațiile sunt adevărate, întrucât copilul ținut la stână nu-și va dezvolta un IQ peste medie, pentru a ajunge să fugă de la stână. Și nici împrejurările care l-au făcut să ajungă la stână nu sunt determinate în context. Nu e neapărat necesar ca părinții să fi avut un iq extraordinar. Poate ca potențialul lor intelectual fusese la naștere ridicat, dar mediul în care au trăit le-a anulat abilitățile cognitive și au rămas cu un iq sub medie. Este exact ceea ce spunea Ali Pasa, reiterat generație după generație.
Dar mai există un lucru important. Un concept aici este regresia către medie: dacă părinții sunt foarte sus sau foarte jos față de medie, copiii lor tind statistic să fie mai aproape de medie decât părinții — fără ca asta să însemne că rezultatul fiecărui copil va urma această regulă. Nu e deci obligatoriu ca părinții să aibă IQ 110 pentru a da posibilitatea progeniturii să atingă 125. Repet, nu trebuie confundat “potențialul intelectual” cu scorul IQ.
„Ar fi psihologia diferențiată, psihometria, genetica comportamentală, psihologia dezvoltării șamd.”
Citează un curs anume și lasă ideologia neomarxistă. Ani întregi ai poluat articolele de pe-aici cu propaganda Berlinului, era inevitabil să rescrii și psihologia.
Repet pentru cei care nu pricep un text scris:
“(…) nu asta este important în context, ci faptul că Ali Pasa are dreptate: IQ este influențat de educația primită.” Acesta era subiectul disputei.
Oricine este interesat poate căuta online detalii despre cursurile de psihologie “neomarxiste”. 😜
De pe fpse.unibuc.ro, conform fișelor oficiale ale Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, pentru programul de licență Psihologie, titularii sunt:
Genetica comportamentului uman — Prof. univ. dr. Andrei Ion
Bazele teoretice ale evaluării psihologice (conține disciplina Psihometrie)— Prof. dr. Cătălin Nedelcea
Psihologie cognitivă — Cătălin Nedelcea
Metodologia cercetării psihologice II (cu noțiuni despre Psihometrica) — Prof. univ. dr. Loredana Gherasim (curs).
Evaluarea psihologică a aptitudinilor, intereselor și motivației — Lect. dr. A. Bulgac (curs și seminar).
In primul rand inteligenta este de mai multe tipuri. In mod normal IQ-ul o masoara pe cea logico-matematica si toata societatea se raporteaza doar la acest indicator cand discutam despre inteligenta…
Trecand peste observatia de mai sus, genetic si evolutiv vorbind, copiii a doi oameni „trebuie” sa aiba cateva trasaturi usor diferite fata de a parintilor, fie datorita unor mici mutatii fie datorita unei combinatii ale genelor parintilor. Prin urmare, evolutiv vorbind, din doi parinti cu IQ slab se poate naste un copil cu IQ mai ridicat si invers. Cred ca sunt suficient de multe exemple in istorie in care parintii unor genii nu erau foarte inteligenti sau exemple in care copiii unor genii nu erau foarte inteligenti. De aici, in opinia mea, mai rezulta o „variabila” si anume ca IQ-ul se mai si construieste pe baza experientelor din viata. Cumva, cred ca te nasti cu un potential de inteligenta, doar ca nu iti vei atinge acel potential daca nu ai anumite experiente in special in primii ani de viata.
Da, ceva similar cred și eu. Cu o mică diferență: nu văd acel potențial de inteligență ca pe un nivel maxim care în caz ideal ar putea fi atins, dar nu și depășit de subiect, ci ca pe un set de abilități care îi facilitează subiectului un start mai spectaculos sau mai tern. Ce face ulterior subiectul cu abilitățile respective este treaba lui, ca să zic așa! 😜
@Hantzy:
E interesant ceea ce spuneti. Sa vad daca am inteles: potentialul intelectual este fixat la nastere, iar „IQ-urile” sunt componente ale acestui potential aduse in actualitate prin educatie, fiind astfel masurabile.
Dar de ce mai este necesara asumptia cu potentialul intelectual?
Ma gandesc ca un posibil raspuns este ca beneficiind de educatie egala, subiectii au obtinut rezultate diferite si astfel a aparut necesitatea lui.
Insa nimeni nu poate sa prezinte valoarea deplina a acelui potential propus, deoarece este in afara masuratorilor, nu poate fi actualizat in intregime.
Altfel spus, ii antrenam egal pentru un anumit set de teste, apare o ierarhie, dar asta nu inseamna ca ierarhia se va pastra si pentru alte cateogorii de teste.
Dar totusi testele trebuie sa corespunda realitatii actuale, nu pot sa imping argumentul pana acolo, incat sa spun ca indiferent de rezultate, la orice testare pragmatica, potentialul subiectului ramane intact. Despre ce fel de potential ar fi vorba atunci, unul care s-ar manifesta peste 5000 de ani, ori peste un milion?
Ar fi intresant daca chiar as gasi rezultatele unor experimente din care sa reiasa ca subiectii cu pregatire egala pentru mai multe tipuri de testare obtin rezultate necoerente.
LE: Pana la urma, chiar daca nu ar exista asemenea rezultate, mi-ar placea mai mult o lume unde matematica si-ar pierde din importanta.
Baraka, nu sunt de specialitate, dar se cuvine să știm câte puțin din toate, anume noțiunile de bază.
Nu mă avânt să speculez cum și în ce măsură au apărut și s-au confirmat teoriile din psihologie, dar bănuiesc că pe baza unor observații empirice și folosind instrumente statistice.
Putem privi tema intuitiv, comparând-o cu afinitățile fizice ale oamenilor. Copilul unor părinți înalți este de așteptat să fie și el înalt. Dacă are picioare lungi și capacitate vitală mare, atunci are potențial să ajungă un atlet excepțional. Dar dacă nu se antrenează, atunci rezultatele vor fi modeste, chiar mai modeste decât ale unui pitic care pune suflet la antrenamente.
Sau dacă unui copil care are abilități cognitive deosebite, părinții îi cumpără cărți și îl încurajează să citească de mic, el își va dezvolta abilitățile tot mai mult într-o spirală în care setea de cunoaștere se completează cu perspectivele deschise de multitudinea de informații pe care le are la îndemână și invers: cu cat are mai mult material, cu atât crește și dorința de a acumula cunoștințe.
Dacă un alt copil, deși la fel de abil nativ, nu primește nici informațiile care să-l stimuleze, nici nu este încurajat să citească, e improbabil să reușească vreodată să se compare enciclopedic cu primul.
Impresia că potențialul nativ este suficient pentru reușite de excepție este greșită. Iar pentru a afla acest adevăr nu sunt necesare cursuri înalte.
Multumesc pentru raspuns. N-am ce să contest.
Chiar nu inteleg de ce se insista cu minimizarea importantei educatiei, sa fie doar o reminiscenta a unei perioade mizerabile din viata multora? As intelege clar, dar mai departe, nu.
E ca si cum ai renunta la mancare deoarece pana acum ai avut doar mancare proasta.
Poate e un atac mai sofisticat totusi: e doar impotriva scolarizarii de masa, habar nu am.
Ceea ce uirati dv. este un copil poate mosteni atribute genetice recesive, adica de la matusi, unchi, bunici. Asa ca chestia cu IQ este relativa. Exista multe exemple de persoane cu IQ mediu care au reusit si realizat in viata mai bine decat unii cu IQ peste medie.
Bineînțeles ca aveți dreptate. Cât despre perioada interbelică, n-aș crede ca e adevărat (ați spus totuși parțial), cred că e mai nuanțată discuția.
Străbunicii mei, cu verii lor cu tot, nu prea au avut șanse, și erau țărani cu mici ferme prospere – însă niciunul nu a ajuns la liceu măcar, ce să mai zic de absolvire. Era și conjunctura familială la mijloc. Dar e doar un exemplu, nu înseamnă mai nimic, nu știu datele statistice, dacă o exista.
Mi se pare că e un continuum politic de la Revoluția Franceză până în zilele noastre, peste care se pastișează fel de fel de ideologii anacronice. Revoluția Industrială a fost un eveniment singular, încât încă nu o însoțește o ideologie complet adecvată.
În fine, am bătut câmpii suficient, mi se pare incredibile rezultatele Chinei, la ce populație are… Dacă sunt întocmai, deja trebuie să învăț chineză, bine ca a apărut IA-ul, ce coincidență.
”deja trebuie să învăț chineză,”
Nu există o limbă ”chineză”, la fel cum nu exista o limbă sovietică. Imperiile continentale impun de-obicei limba vorbită în capitală drept limbă oficială. La Beijing se vorbește mandarină, dar sunt o mulțime de limbi chineze. La fel cum franceza, spaniola și româna nu sunt aceeași limbă, tot așa e și în China.
În anii ’90 am discutat prin satele din Basarabia cu oameni care râdeau unul de altul:
– Mai ții minte că îți era rușine să te duci la magazin, fiindcă nu știai să ceri în rusește? 😀
La fel e și în China, există regiuni întregi unde oamenii obișnuiți nu vorbesc deloc mandarină.
Perfect adevarat. In 1977, la facultatea la care am dat, din 50, admisi, 5 eram din Bucuresti, 3 din municipii, 7 din alte orase mici si restul din comune si sate. Cei din provincie, toti au intrat fara meditatii.
„nici o investitie in invatamint nu va face ca media notelor PISA sa fie egala cu cea a Chinei iar motivul pentru media Chinei este genetic.”
În principiu, e adevărat. Însă oamenii cu IQ redus sunt foarte buni pentru munci repetitive, ei nu se plictisesc și sunt mult mai conștiincioși. Însă ei nu pot învăța din manuale, lor trebuie să le arate cineva efectiv cum se face: cum se montează niște țigle pe un acoperiș, cum se sudează o conductă, cum se demontează un robinet etc.
Ideologia aflată în prezent la putere în Europa face ca România să importe sri-lankezi și nepalezi pentru muncile accesibile pentru cei cu IQ redus. Însă oamenii de pe la Dorohoi sau de pe la Huși ar putea presta și ei aceleași munci, dacă li s-ar oferi aceleași condiții ca sri-lankezillor și nepalezilor. În plus, sri-lankezii și nepalezii trimit bani în țările de origine (probabil ies din România în jur de 2 mld. euro anual, dacă nu și mai mult) în timp ce muncitorii de la Huși sau de la Dorohoi ar cheltui banii în țară.
Aceiași oameni cu IQ redus se descurcă foarte bine pe schele la Londra, abia unul din 10 știe cât de cât engleză, dar acolo nu le cere nimeni acte de studii.
„Însă oamenii cu IQ redus sunt foarte buni pentru munci repetitive”
corolar: repetitia e o a doua mama a invataturii, care ii adopta si pe cei cu IQ mai scazut;
teoretic pot exista unii cu IQ ridicat, olimpici la matematica dar corigenti la alte materii: ce standard aplicam: il obligam sa repete anul la toate materiile, sau il promovam cu analfabetism partial ?
Improbabil. Un copil foarte bun la mate e foarte probabil sa fie cel putin bun la multe alte materii. Ok, poate fi mai slab la muzica, la desen sau la sport, insa n-as paria. N-am zis ca sint genii, am spus doar ca sint foarte buni sau cei mai buni din clasa. Ma refer la toti cei pe care i-am cunoscut si n-am pretentia ca asa e peste tot. (Unul dintre astia nu era deloc stralucitorul clasei, era doar cuminte, studios, usor timid. Era cu vreo 2 ani inaintea noastra la studiul de mate, juca sah prin corespondenta cu citiva prin Europa si cam astea erau principalele lui preocupari/socializari, in afara certurilor pe care le avea cu profesorii de mate spre incintarea noastra, a colegilor :))). A fugit in State in vacanta de-a X a).
Tot ca observatie personala, citiva dintre medicii pe care-i cunosc puteau foarte bine (unii au si luat in consideratie ideea) sa intre la Mate, la Fizica pura, la Aeronave, la AC. Si daca e sa ma intrebati pe mine de la un anume nivel de IQ-ul tine de un tip de rigoare, de disciplina si de constiinciozitatea pe care o vad la ei. Un soi de „asta am hotarit sa fac, pai o s-o fac cum trebuie”.
nu asta e ideea: la poli noi obisnuiam sa „rezervam” niste restante tocmai pentru ca aveam sanse mai mari sa luam 10 in toamna si sa prindem bursa de merit;
in cazul olimpicului e vorba de interes si disponibilitate; si pentru ca tot e vedeta, e plauzibil sa fie promovat „din oficiu”, insa cu lacune majore; normal ar fi sa existe posibilitatea recuperarii in anii urmatori, atat pentru cei care pot, cat si pentru cei pe care nu ii duce mintea; iar daca la liman raman unii cu vreo nepromovata, ar fi cazul sa fie repartizati direct la o scoala de meserii, unde pe langa materia de specialitate nu ar fi nevoie de matematici-biologie-chimie, ci de ceva in plus pe teme social-educativ-cultural-artistice, sa priceapa cumva ca fericirea nu se limiteaza doar la a-ti umple burta si a te compara cu ceilalti de pe o pozitie superioara;
Concluzie: De ce să mai finanțăm Învățământul de Stat( preșcolar, primar, gimnazial, liceal, universitar)? Cheltuim banii aiurea.
Armat victoria curam – victoria iubește pregătirea
La mintea mea, rezultatele testelor PISA, arată dincolo de declarațiile sforăitoare privind calitatea învățământului de la noi, unde suntem noi azi
O analiză, pe mai mulți ani, ne-ar arăta când de mult a progresat învățământul românesc în ultimi 26 de ani
În condițiile în care sumele alocate de stat au crescut
Iar multitudinea grevelor privind necesitatea măririi sumelor acordate celor care lucrează în învățământ se cunosc
Ca și grevele din justiție, sănătate, etc cu performanțele care se cunosc.
Școlile au trecut la primării, referitor la investiții, iar ministeru a ajuns să facă politica de educație
Politică proastă, pe măsura capacității conducerii
Peștele de la cap se impute
Este adevărat, multă vreme s-au perindat tot felu de specimene politice pe la ministeru educației: abramburica cu ideea admiteri la facultate fără bacalaureat și iluminantul genunche – care a legalizat doctoratu copiat etc
A ajutat și autoritatea judecătorească, ca a descoperit ca titlu de doctor nu se mai poate anula, ca nu poți să anulezi dreptul de a fura, etc
Și paradoxal, inclusiv cei așa zis profesioniști nepoliticieni, de ex fostu rector de la Cluj-Napoca, au continuat linia partidului : necesitatea numiri unor nulități politice la șefia inspectoratelor școlare județene cică care aplică linia reformelor, reducerea orelor de istorie, etc
La mintea mea, singurul plus în educație din ultimii 37 de ani, a fost în perioada în care Dl Funeriu a fost ministrul învățământul: poate unii au uitat, plângeau “elitele” la temebeliziuni cum vrea să streseze ministru Funeriu elevu, ca ii distruge copilăria, anuleaza dreptu elevului de a copia, de a fi nepregătit, etc
Nu tb să se ne minunam, cei care am prins vremurile luminoase de dinainte de 89, știm ca primu ministru Emil Bobu avea 4 clase, iar pe lângă el erau mulți cu aceiași pregătire academică
Nu degeaba suspină haur, sos, jeorjescu, semeon, sosoaca după maretele realizări comuniste și legionare – atâta se poate la nivelu lor, nu poți cere mai mult
Și contrar susținerilor din articol nu este vorba doar de politicieni
La mintea mea, principala problemă este varfu educației academice de la noi, și restu autorităților publice (puteri constituite în stat definite la titlul III al legii fundamentale )
Modalitatea de coordonare și a finalizare a doctoratului și mai ales a gradului de profesor universitar
Lucrează și academia română cum știe, și cum a lucrat și înainte de 89 sau în perioada interbelică
Sumarizând, atunci când parchetu general, justiția, miliția și serviciile sunt pe modelu lia nu ai cum să ai un orizont luminos; eventual, te îndrepți spre întunerec
Armat victoria curam
Admirabil eseu! Scris cu patos si mult adevar. In 50 de ani de acum incolo tot asa o sa fie in Ro. Singura care castiga este clasa politica corupta si inculta ce si a creat propria oligarhie si mafie economica.
Pentru ca cetatenii au tolerat si acceptat aceasta situatie.
https://youtu.be/-DETINh4Kik
Inteleg ca taxa pentru versiunea oficiala este fixa, 195.000eu si se limiteaza la o evaluare centralizata la nivel de stat; daca am finanta de la buget un program PISA FOR SCHOOLS pentru toate scolile, AI estimeaza un cost contractual de 550.000-800.000eu, mai probabil spre limita inferioara, pentru ca marimea contractului justifica marimea discounturilor; beneficiu suplimentar: evaluare individuala pentru fiecare scoala in parte;
in principiu, nu vom sti cum sa folosim rezultatele ca sa luam masuri corecte, dar cred ca pana sa luam vreo masura mai buna sau mai proasta, esential ar fi efectul implicit: inceputul sfarsitului industriei meditatiilor si oportunitatea definirii unui scop concret: ori cunoastere generala, ori imbunatatire a cunoasterii unui domeniu limitat, prin repetitie pana la atingerea baremului de calificare;
Articol exceptional! Dar cat de relevante sunt aceste teste PISA? Poate ne raspunde expertul Marian Stas, care critica tot invatamantul romanesc, dar dumnealui nu produce nimic folositor! Cred ca nu trebuie sa ne raportam la actualii elevi, ci la toti indivizii sub 50 de ani, care nu au legatura prea mare cu stiinta de carte. Urmariti numai ce intrebari pun reporterii radio – tv , care au in jur de 30 – 40 de ani si va veti lamuri ( nu mai departe de ieri – azi, intrebarile inepte puse de un reporter tv ministrului Nazare la nunta acestuia)!
Inca o analiza de excepție. Mulțumesc, Domnule Profesor!