Introducere • Fluxuri de emigranți bărbați și femei. De unde au plecat? • Vârste• Naționalități • Unde au emigrat• Ce perspective?
Introducere
Migrația externă a locuitorilor României are două componente, emigrația și imigrația cu schimbarea domiciliului permanent (emigranți/imigranți definitivi) și emigrația/imigrația cu stabilirea reședinței obișnuite (emigranți/imigranți temporari). În articol este tratată numai emigrația cu schimbarea domiciliului permanent, fenomen demografic pentru care datele Institutului Național de Statistică sunt mai complete ca lungime a seriei și caracteristici în raport cu datele asupra imigrației cu schimbare de domiciliu în România. Potrivit definiției Institutului Național de Statistică, „ … emigranți cu schimbarea domiciliului sunt persoanele (de cetatenie romana) care emigreaza in strainatate. Emigratia este actiunea prin care o persoana renunta la domiciliul din Romania si isi stabileste domiciliul pe teritoriul altui stat. Domiciliul din Romania al persoanei este adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala, trecuta in actul de identitate (CI/CI provizorie, BI…” (http://statistici.insse.ro: 8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table).
Decizia asupra renunțării la domiciliul din țară în favoarea unui domiciliu într-o țară dezvoltată se ia după compararea avantajelor locuirii în altă țară în raport cu situația din România. Domeniile de comparare sunt numeroase și variază după nivelul studiilor și pregătirii profesionale ale viitorului emigrant, cunoașterea unei limbi străine, venit, vârstă, stare civilă, existența copiilor și viitorul educației lor, accesul la servicii mediale, starea pieței muncii în țările dezvoltate și îndeosebi nivelul șomajului, stabilitatea politică și a guvernării, funcționarea justiției, securitatea personală, nivelul corupției, starea mediului.
Fluxuri de emigranți bărbați și femei. De unde au plecat?
Evoluția numărului de emigranți cu schimbare de domiciliu după anul 1989 este cea din figura 1. În cea mai mare parte a perioadei, anii 1995-2015, valorile anuale au fost echilibrate, oscilând moderat în jurul a 10 mii de emigranți, cu o ușoară superioritate numerică la femei. Apropierea valorilor la cele două genuri ar putea fi expresia emigrării privilegiate a cuplurilor familiale ori nefamiliale. Superioritatea menționată ar putea proveni din emigrare a femeilor și în scopul căsătoriei în străinătate. Se observă patru iregularități ale curbelor, în zonele A, B, C și D. La A, este creștere numărului emigranților în a doua jumătate a anilor 1990 îndeosebi în contextul dureroasei tranziții de la vechiul regim la noul regim de stat de drept și economie de piață. Este vorba de închiderea a numeroase întreprinderi de stat, falimentare, explozia șomajului, inflația. În zona B, de la mijlocul anilor 2000-2010, este o creștere a emigrației favorizată de finalizarea negocierilor și pregătirii intrării României în Uniunea Europeană. Vizele de intrare în țările uniunii Europene au fost desființate la începutul anului 2002, românii având drept de liberă circulație înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene în 2007.
Creșterea emigrației în anii 2011-2013, în zona C, este spre statul Israel și a avut loc în contextul semnării la începutul anului 2011 a unui acord dintre România și Israel în domeniul securității sociale care prevedea garantarea recunoașterii drepturilor de pensie și asigurări sociale. În zona D avem regresul emigrației prin restricțiile de circulație din anul Pandemiei Covid-19. În zona E avem veritabila explozie a emigranților la începutul anilor 1990 prin abrogarea restricțiilor aspra libertății de mișcare, de călătorie în străinătate. În zona F asistăm la recrudescența emigrației cu schimbare de domiciliu după anul 2020.
Nu trebuie omis faptul că În anul 2024 la nivelul UE-27 proporția populației care avea locuință proprie era de 68 la sută. Proporția cea mai ridicată era în România, 94 la sută (*). Emigranții care și-au schimbat domiciliul în altă țară și-au vândut deci locuința înainte de plecare și este de admis că și-au cumpărat o locuință în țara de emigrare. Cei mai mulți dintre ei aveau experiența locuirii în străinătate înainte de schimbarea domiciliului dar ca și chiriași.
Originea teritorială a emigranților la nivel de regiuni conferă regiunii Nord-Est o poziție net dominantă (figura 2). Nu este surprinzător, prin demografia acestei regiuni în timp. S-a distins de multă vreme prin natalitate mai ridicată iar regresul istoric general al natalității în procesul modernizării societății a fost mai lent. Județele componente ale regiunii sunt Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Galați, Vaslui. Regiunea este de multă vreme furnizor de forță de muncă pentru regiunile mai dezvoltate, cele Centrul și Vestul țării și odată cu libera circulație a forței de muncă în spațiul comunitar migrația s-a extins masiv în alte țări.
Marea regiune ca potențial demografic București-Ilfov se află departe de regiunea Nord-Est ca volum al emigrației cu schimbare de domiciliu. Fără îndoială, regiunea București-Ilfov absoarbe, prin potențialul ei economic, forță de muncă din tot Sudul țării, diminuând propensiunea spre emigrare. Valori relativ mici ale emigrației cu schimbare de domiciliu în alte țări găsim în regiunile Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Centru și Nord-Vest. Din primele două regiuni Capitala și județul Ilfov au absorbit și absorb forță de muncă disponibilă. Celelalte două regiuni au beneficiat de forță de muncă din regiunea Nord-Est, regiune cu potențial demografic mai ridicat în timp prin natalitate mai mare.
Fluxurile de emigranți cu schimbare de domiciliu în străinătate pe județe arată, la modul general, valori relativ mici, în jur de 500, la cele mai mute dintre ele (figura 3). Cele două grafice componente au o remarcabilă asemănare la bărbați și femei. Neavând date cu emigranții după starea civilă asemănarea impecabila a formulelor grafice nu poate rezulta decât dintr-o emigrație în care predomină net cuplurile căsătorite, familii, ori aflate în uniuni consensuale. Aceasta poate explica numărul mare de copii emigranți cu schimbare de domiciliu. Dacă ar fi fost în măsura cea mai mare doar persoane emigrate și nu cupluri, este de admis că numărul copiilor emigrați nu ar fi fost atât de mare.
Iată, în figura 3, emigrația cu schimbare de domiciliu este la nivelul județelor predominant modestă, câteva sute de locuitori. Sunt însă excepții notabile. Am fi tentați să credem că numărul cel mai ridicat de emigranți cu schimbare de domiciliu provine din Capitală, cu o populație cu domiciliu de 2,1 milioane locuitori în anul 2025. Realitatea este diferită, numărul cel mai mare provine din populația cu domiciliu în județul Iași, având o populație de numai 990 mii. Se poate remarca în figură, emigrația a fost importantă și în celelalte 5 județe din regiunea Nord-Est, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui. Județele din această regiune au avut o demografie mai activă în timp, prin natalitate mai ridicată. Și în anul 2025 caracteristica se menține (la valori însă foarte scăzute ale ratei natalității). Populația cu domiciliu în regiune era în anul 2025 de aproape 4 milioane locuitori. Regiunea a fost și a rămas mai puțin dezvoltată economic. Județele din regiune au fost și au rămas furnizoare de forță de muncă pentru regiunile mai dezvoltate Centru, Vest, Nord-Vest. Intrarea în Uniunea Europeană și dreptul la liberă circulație și ședere în spațiul Uniunii au împins migrația pentru muncă din România spre țările vest-europene. Ceea ce s-a schimbat a fost înlocuirea emigrației temporare pentru muncă, cu reședință temporară, cu emigrația definitivă cu schimbarea reședinței permanente (domiciliului).
Nu trebuie omis faptul că migrarea românilor pentru muncă în țările dezvoltate are loc într-un context național de profundă criză de forță de muncă. Aceasta se va accentua prin ajungerea la vârstele de muncă a unor generații constant mici prin scăderea natalității după anul 1989. România este exportatoare de forță de muncă, calificată, și importatoare de forță de muncă mai puțin calificată. Revenirea acasă a forței de muncă exportate va avea loc doar prin retribuții similare cu cele din țările dezvoltate. Dar nu vor reveni cei care și-au stabilit domiciliul permanent în acele țări și îndeosebi cei care au copii. Vor reveni cei care au doar reședința temporară.
Structura pe vârste a emigranților
În structura pe vârste a emigranților s-au produs schimbări semnificative după anul 1990 Nu este important în această abordare numărul emigranților în sine ci modelului de structură pe vârste iar formula grafică ne oferă acest cadru. În figura 4 se pot remarca schimbările structurale. Cei mai numeroși emigranți în anul 1992 (primul an cu date) au fost la grupele de vârstă 20-24 și 25-29 ani. În anul 2015 cei mai mulți îi găsim la vârste mai mari, 25-39 ani iar în anul 2020 la 30-44 ani. Vârstele emigranților au crescut ceea ce înseamnă o majorare a emigrării familiilor cu copii, părinții nefiind la prima tinerețe. Din altă perspectivă, mulți ani emigrarea pentru muncă a fost cea a bărbatului. În timp i s-a alăturat soția, copii rămânând în grija rudelor din țară.
După anul 1989 emigranții au plecat în Italia în primul rând. Dreptul la reședință permanentă, domiciliu, se acordă după îndeplinirea unor condiții, nu puține. În Italia, de pildă: trebuie să locuiești legal și continuu în Italia timp de cel puțin 5 ani, să ai un venit minim cel puțin egal cu indemnizația socială anuală, să promovezi un test de limbă italiană, să prezinți cazier judiciar curat.
Marea schimbare survenită după anul 2020 este aducerea copiilor în țările de stabilire a reședinței și domiciliului părinților. Înseamnă că aceștia s-au stabilit inițial în altă țară singuri, fără copii. După un număr de ani de ședere în altă țară, consolidându-și statutul și poziția profesională, veniturile și având locuință și-au luat și copii, înscriindu-i în sistemele de școlarizare din țările respective. O astfel de școlarizare le asigură învățarea limbii și o adaptare mai rapidă în societate, avantaje în găsirea unui loc de muncă. Posibil, unii părinți au făcut formalitățile de stabilire a domiciliului doar pentru copii, ei păstrând domiciliul în România unde au diverse proprietăți și, posibil, afaceri. Există și o altă ipoteză. Criza prin care trece societatea romanescă în ultimii ani a încurajat părăsirea țării în măsură mai mare decât în anii anteriori. Instabilitatea politică, guvernare ineficientă, corupția și impredictibilitatea asupra viitorului au dus la această situație. Au apărut prin partizanat politic cazuri de încălcare flagrantă a Constituției chiar la Curtea Constituțională și Înalta Curte de Justiție.
Este de admis că emigrația actuală este compusă din locuitori tineri, bine instruiți, dornici să-și construiască viitorul în țări în care instituțiile statului sunt solide, corupția este sub control, există liniște și ordine socială, predictibilitate iar justiția funcționează în folosul cetățeanului nu al grupurilor de interese.
Structura emigranților pe naționalități
Schimbările politice de după anul 1989 și-au pus cu forță amprenta pe structura emigranților cu schimbare de domiciliu după naționalitate mai ales în prima jumătate a anilor 1990 (figura 5). Au emigrat îndeosebi locuitorii de naționalitate Germană și Maghiară. Și emigrarea locuitorilor de naționalitate Română a fost importantă în primii 3 ani dar urmată de declin temporar și reluare a creșterii începând cu anul 1995 în contextul crizei economice a tranziției. Curba s-a înscris apoi pe o pantă descendentă regulată ajungând la circa 10000 emigranți în anul 2010. Din păcate, datele se opresc, în mod surprinzător, la anul 2010.
Pentru a putea vedea curbele valorilor mici de la baza figurii, s-a adăugat figura cu scară logaritmică.
Unde au emigrat?
Fluxurile de emigranți pe țări de destinație nu sunt ușor de urmărit grafic prin distorsionarea curbelor la valori mai mici de către cifra foarte ridicată a emigranților spre Germania în anul 1990, 66 de mii. Neincluzând datele pentru Germania ajungem la figura 6. Masiva emigrație spre Ungaria în anul 1990 (10600 emigranți) domină partea stângă a figurii. Valori ridicate pot fi observate și în SUA. În jumătatea dreaptă a figurii se remarcă prin nivel curbele pentru Italia și Spania, țări cu masivă imigrație din România. Și în Austria a existat în ultimii ani emigrație importantă.
Ce perspective?
Perspectivele emigrației cu schimbare de domiciliu depind de drumul pe care îl va urma țara politic, economic și social. Vor depinde și de situația politică și economică din țările Uniunii Europene. Criza politică prelungită și consecințele ei pot alimenta decizii de părăsire a țării la familii și cupluri tinere, la cele având copii în special, prin dorința părinților de le asigura un alt viitor în altă parte. Este posibil ca criza politică dar și corupția, să amâne decizii de revenire acasă la cei plecați de mai multă vreme. Este de asemenea posibil să ne aflăm într-o stare în care tot ce se întâmplă in țară din perspective politice, economice, culturale și de altă natură este examinat cu grijă în deciziile de emigrare. Ceea ce pare sigur este că viitorii emigranți vor fi preponderent bine instruiți, deciși sa-și asigure locuri de muncă bine plătite prin contacte în prealabil (prin firme specializate în recrutare) și vor fi aproape în totalitate etnici români. Probabil, țările de emigrare vor fi preponderent altele decât cele care au dominat emigrația din România îndeosebi în anii 1990-2010.
(*) Eurostat. 68% of people living in EU households own their home (https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20260205-1
