Războiul energetic de la București

Am scris trei cărti, câteva zeci de articole în reviste academice și sute de articole în presa serioasă. În aproape toate am analizat elemente ale securității economice și energetice și am făcut trimitere la Federația Rusă, la Republica Populară Chineză, la Azerbaijan, la Turcia și la țările BRICS, care atentează (sau vulnerabilizează) la securitatea energetică a Europei și a României.

Câteva noțiuni legate de războiul hibrid

În prima carte și în multe articole am scris despre conținutul “Doctrinei Gherasimov”, lansată în 2012, care spune clar că este mai iefin și mai eficient să se folosească mijloace neletale – non militare în domenii precum economia, energia, rețelele de comunicații și de date și operațiunile psihologice.

Astfel, gândirea lui Sun Tzu din „Arta Războiului” este adaptată de Gherasimov la nivelul tehnologic și situației geopolitice ale secolului XXI: „În cazul conflictelor actuale, a crescut rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice, care au depășit în multe cazuri puterea și eficiența armelor, acestea devenind irelevante în realitatea modernă: uitilizarea componentelor informaționale și cibernetice, a forțelor speciale, a opoziției interne, a acțiunilor de dezinformare, a acțiunillor subversive a coloanei a V-a. (…) Noile conflicte vor fi asimetrice și mai puțin costisitoare, (…) astăzi combinarea dintre metodele tradiționale și hibride a devenit o caracteristică a oricărui conflict armat”

Pe scurt: Războiul hibrid este definit ca un conglomerat de operațiuni militare neletale simultane, flexibile și sofisticate, ce sunt planificate și executate. ”Câmpurile tactice” includ, economia, rețeaua energetică, politica și legislativul, diplomația, rețeaua de comunicații, internetul sau presa.

Acum niște ani, am dedus un pattern al agresiunii Federației Ruse în zona Mării Negre după ce am analizat conflictele din Transnistria, Osetia și Abhazia, Crimeia și Donbas. Acesta se manifestă după cum urmează:

• dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin, intruziune în alegeri, crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului, (nu cred că am scris ceva fără sa amintesc de corupția din energie)
• achiziția de active în industriile strategice, în special cea energetică, (România are distribuția de energie vândută companiilor deținute de alte state, unele neprietene)
• ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” începând de la rețelele de socializare și până la presa quality, generată de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești, (s-a scris mult zilele acestea pe temă)
• apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia. (Potra e unul din „omuleții verzi” în carne și oase, dar există și deghizați care au subminat energia românească)

Războiul energetic există!

Rusia a început cu construcția „Cleștelui energetic” de șantaj asupra UE care constă din cele două North Stream și cele două conducte sudice: Turk Stream și Blue Stream. Încă înainte de februarie 2022, Kremlinul a început șantajul, crescând prețul gazului rusesc, ceea ce a adus la creșterea prețului energiei în toată Uniunea Europeană. A început războiul, s-au întețit sancțiunile, dar nici azi nu s-a renunțat total la importul de gaze rusești, acestea (încă) ajungând în UE prin Turk Stream și conductele ucrainiene. Chiar și proiectul propus de nemți, de a importa gaze azere prin conducte ucrainiene sau rusești (oricare ar fi ele) nu înseamnă altceva decât acoperirea unor tranzacții cu gaze rusești în care ar intra azerii (contracte tip SWAP – UE plătește gazele azerilor dar predarea se face la capătul conductei ruseaști, noi știind că nu există o conductă aptă să transporte cantități mari de gaze din Azerbaijan prin Rusia, spre granița cu UE). Cu toate eforturile Statelor Unite și Qatarului de a aduce gaze sub formă de LNG, prețurile tuturor combustibililor și tehologiilor de obținere a energiei au crescut mult.

Uniunea Europeană și România au sărit din monopolul gazelor rusești în monopolul tehnologiei și capacităților de producție de energie din eolian și fotovoltaic. (analiza este facută din martie 2023) Mai există pericolul ca monopolul producției de combustibil nuclear sino – rus să sugrume toate economiile cu consum mare de energie. (analiza aici) Războiul pe materialele critice a început cu tușe groase în relația China – SUA. Sigur în câteva luni, China va opri exporturile și către UE.

Pe plan intern am spus că avem sabotori, „omuleți verzi” deghizați, cu costume și gulere albe. Analiza comparativ istorică arată cam așa:

• România are resursele necesare dar nu are capacitatea de extracție de gaze și de generare de energie electrică pentru a-și asigura autosuficiența energetică.
• România nu a făcut investiții importante în producția de energie în ultimii 34 de de ani (mai puțin cele de la Cernavodă ce erau începute în 1989),
• Statul român nu mai deține nici o rafinărie de petrol,
• Rețelele de distribuție (gaze, carburanți, energie electrică) nu mai aparțin statului român (putem socoti și Electrica SA unde statul nu mai este acționar majoritar),
• România nu are capacități mari de depozitare de gaze și nu poate extrage gazele înmagazinate din cele câteva depozite de care dispune deoarece nu are conductele cu debitele corespunzătoare,
• Raportările asupra capacităților de producție existente ale ANRE (încă) sunt false,
• România a devenit din 2019 țară net importatoare de energie electrică,
• România nu și-a decolmatat lacurile de acumulare ale hidrocentralelor de 30 de ani,
• România este interconectată (inca) nesemnificativ cu rețelele electrice și de gaze europene și regionale,
• În mai puțin de 6 ani s-a triplat prețul la energie electrică (de la 34 euro în 2018 la 100 în 2024).
• Decidenții copie directivele europene cu toate că politicile pe domeniul energiei nu mai sunt de actualitate sau au fost inițial greșite. Grean Deal și Fit for 55 fac ca UE să sară din monopolul gazului rusesc într-un monopolul chinezesc. Materiale strategice, metalele și pământurile rare ce se folosesc în construcția panourilor fotovoltaice sunt monopolizate în proporție de 80% de China și producția de magneți este deținuta în proporție de 90% tot de China. De asemenea peste 50% din componentele din instalațiile eoliene provin tot din China.
• România și-a cedat părți importante din suveranitatea energetică și are dependențe impuse de alți jucători (neprieteni) statali sau nonstatali care pot fi utilizate în atingerea unor scopuri politice.
• România nu a reușit să găsească interdependențele pentru a evita posibilitatea șantajului altor state, nu a reușit să creeze o situație win – win, de smart dependency cu vecinii.
• România nu se poate împotrivi stopării inegalităților economice impuse de alte state sau multinaționale – exemplul concludent fiind închiderea Arpechim Pitesti de catre OMV.
• România se află în situația ca diverse companii străine să aibă poziția de oligopol sau monopol în industria energetică, realitate ce a dus la diminuarea funcțiilor economice ale statului.

Unde sunt sabotorii? Probabil în Guvern. Probabil în Ministerul Energiei. (Cred că ar trebui să ne uităm mai mult spre ministeriatul lui Virgil Popescu.) Probabil în CA-urile, CS-urile și directoratele companiilor naționale cu importanță națională și regională.

Grozăviile mari au fost făcute până acum doi ani: după 16 ani avem o Strategie Energetică discutabilă. Gazele din Marea Neagra trebuiau extrase de 10 ani. La fel și cele din zăcământul de la Caragele – Buzău.

Romgazul s-a retras din acționariatul terminalului LNG de la Alexandroupolis. Romgazul nu a pus în funcțiune de 7 ani termocentrala de la Iernut. (Revolta pe decorații de zilele trecute, adică șefii de la Romgaz sau CEO, e mare și tare sunt curios dacă cei care au făcut lista vor fi luați la întrebări de cineva.)

Licitația de la Tarnița a fost trântita de sinecurile de la SAPE, acea societate care trebuie desființată deoarece canibalizează o direcție de specialitate din Ministerul Energiei.

Se vrea să cheltuim o grămadă de bani pe niște proiecte aiuritoare: Cablul submarin cu energia verde azeră (Azerbaijanul nu are capacități de producție de enegie regenerabilă) și mori de vânt în Marea Neagră. Habar nu am cine împinge aceste fantasmagorii scumpe când este nevoie de energie sigură și ieftină, înainte de energia verde intreruptibilă! 

Nu știu cine i-a băgat pe gât ministrului Burduja șmecheria contractelor pe diferență (CfD), o afacere puturoasă cu repercursiuni asupra securității energetice și asupra prețurilor pe următorii 15 ani. (CfD-urile, activele mobiliare derivate ce se pot tranzacționa pe burse, au fost folosite în energie pentru proiecte majore de tipul investițiilor în centrale nucleare și nu în chinezisme cu vulnerabilități de securitate și cred că se mai pot folosi pentru Tarnița.)

Și i se mai poate reproșa ceva ministrului Burduja: nu a putut să se împotrivească numirilor de sinecuri în CA-uri sau CS-uri sau directorate. Tare aș vrea să aflăm cine îi scria „bilețelele câștigătoare” și dacă și scribacii aceeia nu cumva fac parte din „societatea aleasă a omuleților verzi”, dărâmători ai industriei energetice românești.