În mai 2014, o mașină de luptă a infanteriei ucrainene se îndrepta în viteză spre o baricadă din Mariupol. „Calc-o!“, i-a ordonat șoferului comandantul de batalion Mihailo Drapatîi, iar vehiculul a trecut în forță prin baricadă. Episodul este invocat adesea pentru a ilustra hotărârea noului comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei. Totuși, acum, doisprezece ani mai târziu, Drapatîi nu va putea rezolva problemele instituționale ale armatei ca și cum ar fi doar încă o baricadă.
Sarcina sa principală este să îmbunătățească cultura conducerii, a delegării sarcinilor și a asumării răspunderii în cadrul forțelor armate, în timp ce reformele privind mobilizarea recruților, procesele de achiziții și generarea capacității de luptă trebuie realizate în colaborare cu Ministerul Apărării și cu președintele. Mihailo Drapatîi poate reforma mentalitatea armatei, dar nu și structurile sociale fundamentale care o constrâng. Numirea sa i-ar putea mulțumi pe critici în domeniile în care el are autoritate, însă lasă neatinsă economia politică a apărării naționale, acolo unde se află majoritatea problemelor.
Războiul pe care îl moștenește Drapatîi
În Ucraina și în rândul partenerilor săi există tentația de a vedea numirea lui Mihailo Drapatîi drept o ruptură față de epoca fostului comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, caracterizată prin inițiativă înăbușită și avansare pe criterii de loialitate. Dar un șef al armatei nu poate modela după propria viziune războiul pe care îl moștenește. Drapatîi se va confrunta cu aceleași deficite de personal, cu aceeași dependență de livrările occidentale și cu aceeași superioritate rusă în privința efectivelor și a puterii de foc. Orice comandant ucrainean trebuie, înainte de toate, să mențină linia frontului, atacând în același timp ținte rusești dincolo de linia de contact.
Primele luni vor fi, prin urmare, marcate mai degrabă de continuitate decât de schimbare. Sub fostul ministru al apărării Mihailo Fedorov, loviturile cu drone cu rază medie de acțiune au evoluat în ceva ce seamănă cu interdicția aeriană a câmpului de luptă: atacuri asupra drumurilor, depozitelor, punctelor de comandă, pozițiilor de apărare antiaeriană și rezervelor, menite să izoleze forțele ruse în adâncimea lor operativă. Fără superioritate aeriană și în imposibilitatea de a obține o străpungere majoră pe uscat, sub supravegherea constantă a sateliților ruși, Ucraina a trecut la desfășurarea unui număr mare de drone relativ ieftine. Acestea îndeplinesc acum misiuni de luptă pe care forțele occidentale le-ar executa în mod normal cu avioane și rachete ghidate de precizie.
Această abordare a Kievului exploatează o slăbiciune a arhitecturii apărării antiaeriene ruse. Sistemele antiaeriene ale Rusiei, puternice în sine, au fost concepute în principal pentru a contracara un număr limitat de avioane și rachete scumpe, nu pentru a opri un flux susținut de drone dispersate și ieftine care vânează toate țintele în mișcare din apropierea frontului. Pentru Drapatîi, ca și pentru predecesorul său, aceasta este strategia-cheie pentru apărarea Ucrainei și pentru obținerea unor succese operative semnificative fără a fi nevoie de o străpungere pe uscat.
Poate învăța Statul Major ucrainean?
În măsura în care această strategie operațională rămâne dominantă, cele mai importante schimbări sub Drapatîi vor ține probabil de modul în care se iau deciziile. Comandanți de brigadă care au servit anterior sub comanda lui Drapatîi i-au declarat lui Rob Lee, de la Foreign Policy Research Institute, că noul comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei i-a întrebat de ce sprijin au nevoie și le-a ascultat evaluarea situației din sectoarele lor. Asta sună a conducere competentă.
Totuși, acest stil de management presupune, printre altele, ca subordonaților să li se permită — și să fie în stare — să spună tot adevărul. Dacă eșaloanele superioare pedepsesc veștile proaste, armatele funcționează pe baza unor informații distorsionate. Drapatîi trebuie să recompenseze raportarea sinceră și să creeze astfel un mediu în care comandanții pot semnala în siguranță problemele cu care se confruntă unitățile lor.
De asemenea, se așteaptă ca Drapatîi să reducă microgestionarea practicată de Statul Major și să acorde comandanților de corpuri de armată și de brigăzi o autonomie mai mare. Ar putea totodată regândi sistemul de promovare și să recompenseze ofițerii care își mențin unitățile în stare bună și rezolvă probleme, în loc să îi avanseze pe cei care evită să își contrazică superiorii. Nimic din toate acestea nu garantează în sine decizii mai bune, dar sporesc șansele armatei de a identifica greșelile și provocările înainte ca ele să se transforme în eșecuri operative.
Tehnologia este al doilea domeniu a cărui evoluție merită urmărită îndeaproape. Drapatîi a susținut public reformele lui Fedorov și a evidențiat programul „Drone Line” — care concentrează unități de drone specializate și resurse pe sectoarele prioritare ale frontului — ca exemplu al felului în care o decizie guvernamentală poate schimba rapid situația de pe linia frontului. El a recunoscut totodată că multe inițiative valoroase reușesc „în ciuda sistemului”, și nu pentru că vechiul sistem ar fi știut să le integreze.
Fedorov a accelerat inovația pe câmpul de luptă înlocuind rețelele închise de achiziții cu licitații competitive. Modelul a dat rezultate, dar a creat și adversari puternici în interiorul establishmentului militar-industrial. Sprijinul public al lui Drapatîi semnalează că va apăra această abordare în fața rezistenței instituționale — nu doar inovațiile tehnologice în sine, ci și reforma achizițiilor care le-a făcut posibile de la bun început.
În calitate de șef al armatei, el va fi mai bine plasat pentru a lega inovațiile dezvoltate în unități individuale de planificarea operativă pe întregul front. Roboții terestri și dronele grele pot transporta provizii prin zone în care trimiterea unui vehicul sau a unui grup de soldați a devenit nerezonabil de periculoasă.
Obiectivul general este clar: să fie sacrificate drone și roboți în locul soldaților. Aceasta redefinește conceptul de „uzură”. Ucraina nu poate câștiga o competiție cu Rusia privind numărul brut de militari, dar poate absorbi pierderile atunci când folosește sisteme distribuite și rentabile.
Reforme sub privirea atentă a președintelui
Reformele nu se vor desfășura însă într-un vid politic. Din punct de vedere politic, Drapatîi ar putea găsi sarcina mai dificilă în anumite privințe decât a fost pentru Sîrski. El a ajuns în funcția de șef al armatei prin „pancartele de carton” ale recentelor manifestații de protest. Acest lucru ar putea determina o parte a establishmentului militar și politic să îl vadă ca pe o figură impusă de stradă. În realitate, el este un ofițer de carieră cu peste douăzeci de ani de serviciu, nu un venit din afară.
Popularitatea sa este însă o vulnerabilitate. Experiența lui Valeri Zalujnîi a arătat cât de repede un comandant admirat poate deveni o povară politică dacă statura sa publică depășește un nivel confortabil pentru președinte. Sîrski, mai puțin popular, s-a bucurat de o protecție mai puternică din partea președintelui, dar a fost stânjenit de scepticismul public. Drapatîi, în schimb, pornește cu așteptări publice ridicate, iar această popularitate ar putea deveni o problemă dacă va continua să crească.
Circumstanțele numirii sale accentuează această vulnerabilitate. Drapatîi nu a fost ales prin procedura obișnuită pentru a-i succeda lui Sîrski, ci pentru a dezamorsa reacția negativă care a urmat demiterii lui Fedorov. După cum susține Chatham House, numirea sa a fost interpretată pe scară largă ca o modalitate de a menține orientarea „tech-first” asociată fostului ministru. Acest lucru îi conferă lui Drapatîi un mandat inițial neobișnuit, dar îi limitează și marja de eroare. Orice întârziere în integrarea dronelor, în reformarea procedurilor de achiziții sau în reorganizarea protecției trupelor ar putea fi văzută ca dovadă că vechiul sistem persistă.
Primele dovezi ale succesului lui Drapatîi nu vor fi vizibile, probabil, pe hartă. Ele se vor vedea în măsura în care statele majore ale corpurilor de armată primesc autoritate reală; în măsura în care comandanții pot raporta că o misiune este imposibil de îndeplinit fără a-și pune în pericol cariera; și în măsura în care promovările și demiterile reflectă performanța, nu apropierea de conducerea armatei. Un alt indicator va fi capacitatea de luptă și funcționarea internă a forțelor armate: rotații mai previzibile, o pregătire mai bună a înlocuitorilor și mai puțini soldați trimiși să execute sarcini de care s-ar putea ocupa dronele sau roboții terestri.
Progresul în aceste domenii depinde și de succesul reformei mobilizării, aflată în desfășurare. Dacă acești indicatori evoluează pozitiv, numirea lui Drapatîi ar putea marca o schimbare autentică în modul în care luptă Ucraina. Dacă nu, el ar putea moșteni nu doar armata lui Sîrski, ci, în cele din urmă, și vina generată de același sistem.
Ce urmează?
Îmbunătățirile operative aduse de Drapatîi ar putea reduce pierderile printr-o mai bună coordonare. Informațiile ar putea fi raportate mai onest pe lanțul de comandă, iar ofițerii tineri ar putea fi promovați mai riguros în funcție de performanță. Acest lucru pune presiune și pe Zelenski pentru a rezolva fluctuația mare de personal de la Ministerul Apărării.
Chiar dacă Drapatîi îmbunătățește operațiunile, s-ar putea lovi de un zid dacă procedurile de mobilizare și de achiziții nu se schimbă suficient. Ar putea fi criticat că „nu reformează îndeajuns”, în timp ce Zelenski consolidează atribuțiile Ministerului Apărării sub control prezidențial. Dacă se va întâmpla acest lucru, remanierea va fi transferat responsabilitatea fără a transfera și autoritatea. Ucraina își va fi schimbat comandantul, dar nu și sistemul pe care acesta a fost numit să îl reformeze.
Dr. Lesia Bidochko este Policy Fellow la European Policy Institute in Kyiv (EPIK), instituție înființată recent în Ucraina de Institutul Suedez de Afaceri Internaționale (UI) prin intermediul Centrului de la Stockholm pentru Studii est-europene (SCEEUS). EPIK este finanțat în comun de Uniunea Europeană și de Agenția Suedeză de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida). Acest articol se bazează pe un comentariu EPIK recent.
