Deși România a atins un nivel de prosperitate istoric față de primele decenii postdecembriste, dezvoltarea țării este puternic frânată de un aparat de stat supradimensionat și de mecanisme agresive de extracție a rentelor din bani publici. În fața unui blocaj politic critic și a unui deficit bugetar alarmant, singurele soluții sustenabile rămân fie asumarea unor reforme structurale profunde, chiar dacă sunt dificil de acceptat politic, fie consultarea directă a electoratului, prin alegeri anticipate.
*
Când și-a început opera de distrugere a fibrei societății românești, regimul comunist a făcut praf toată partea educată a populației. Profesori universitari, medici, avocați, filosofi, artiști – toți au fost aruncați cu brutalitate la marginea societății, deportați, arestați sau trimiși la muncă silnică la Canal. În mediul rural, cei mai harnici erau, desigur, și cei mai înstăriți; au fost măturați și ei, fiindu-le confiscate bunurile pentru că erau etichetați drept „chiaburi”. În locul lor, la cârma comunităților au fost instalați cei mai săraci – adesea bețivul, leneșul sau prostul satului. Așa a început selecția adversă în societate, un fenomen care a făcut, cred, mai mult rău decât însăși dezorganizarea economiei sau planificarea centralizată. În zona puterii mai rămâneau doar puțini dintre cei școliți, însă exclusiv cu prețul pactului cu diavolul – așa cum a fost, de exemplu, Mihail Sadoveanu.
Regimul comunist s-a prăbușit în toate țările care fuseseră ocupate de armata sovietică. Unele dintre ele înduraseră o dictatură ceva mai puțin opresivă sau, cel puțin, începuseră de ceva vreme să se îndepărteze de dogma stalinistă. La noi, lucrurile au stat diferit: conducerea țării de către un semi-analfabet și inexistența unei forme de rezistență intelectuală articulate au adus o sărăcie tot mai aspră, într-o țară a cărei economie era deja prăbușită. România a fost, de altfel, singurul stat din blocul estic în care dărâmarea regimului s-a produs cu multă vărsare de sânge, deoarece aparatul criminal ar fi vrut să se înstăpânească pe veci asupra țării, indiferent de urmări.
Am insistat asupra acestei descrieri deoarece, printr-un mecanism greu de înțeles, sunt incredibil de numeroși cei care susțin astăzi că regimul comunist a avut „și merite”. Nu, singurul lui „merit” a fost că a contribuit, chiar și post-mortem, la perpetuarea unui număr de decerebrați care pot debita și azi aberații despre ceea ce nu a fost decât o dictatură sângeroasă.
De la căderea comunismului au trecut aproape patru decenii. O viață de om. Mulți au uitat cât de greu o duceam – și nu doar în anii ’80, când supraviețuirea peste iarnă era cam tot ce ne puteam dori, ci chiar și după ce nevoile minime ale traiului, precum căldura și apa caldă, fuseseră rezolvate. În anul 2000, la zece ani de la dispariția regimului, salariul mediu net era de doar 100 de dolari lunar! Am uitat, nu-i așa?
Sigur, a fost inflație și în Occident; desigur, prețul serviciilor nu mai este de mult atât de scăzut ca atunci. Însă, astăzi, salariul mediu net depășește 1100 de euro, adică peste 1300 dolari. Românul câștigă într-o singură lună cât câștiga într-un an întreg acum 26 de ani!
Desigur, realitatea nu este uniformă. Salariile sunt mari în marile aglomerări urbane și mult mai mici în zonele rurale defavorizate. Moldova a rămas în urmă, parțial și din cauza unei infrastructuri deplorabile, însă astăzi Iași, Suceava, Bacău și alte orașe vin tare din urmă, recuperând deceniile pierdute.
Totuși, nu peste tot lucrurile evoluează la fel. Să ne amintim de Pungești, localitatea unde s-a trezit brusc spiritul ecologist al neamului, punându-i pe fugă, cu un succes deplorabil, pe potențialii investitori americani. Poate or fi învățat și vasluienii, după acea pățanie, că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.
România are acum o clasă de mijloc importantă numeric și cu o condiție materială rezonabilă, de necomparat cu perioada anterioară sau cu primii ani de după aderarea la Uniunea Europeană. Ba chiar am devenit o țară de destinație: avem câteva sute de mii de imigranți, majoritatea din țări asiatice, veniți să muncească la noi – într-o țară percepută ca fiind bogată și plină de oportunități.
Din motive pe care nu le înțeleg decât în parte, o teribilă frână în calea dezvoltării societății o reprezintă propagarea, mai ales în ultimul deceniu, a unui mecanism tot mai perfecționat de extragere a rentelor din banii publici.
În primul rând, avem un sector al administrației publice stufos, ineficient și supradimensionat – o formă clasică de risipă, în care resurse maxime sunt tocate pentru rezultate minime. Avem 3200 de localități, 41 de județe și nu mai puțin de 7 primării în București. Sute de instituții bugetare au un obiect de activitate extrem de greu de explicat, la care se adaugă mii de subunități județene ale lor. Această uriașă risipă de resurse devine o povară tot mai greu de susținut din impozitele și taxele colectate (foarte prost, de altfel!) de la cetățeni și companii.
În strânsă legătură cu această organizare teritorială aberantă, menținem sute de școli cu doar câteva zeci de elevi. Nu am date exacte, dar am o puternică bănuială că rata de 50% de analfabetism funcțional la vârsta de 15 ani, pe care o înregistrăm la nivel național, se sprijină masiv pe dezastrul din învățământul în localitățile foarte mici. Cu toate acestea, opinia publică este adesea mai degrabă oripilată de dificultatea logistică de a strânge copiii din mai multe sate în școli centrale, decât de volumul și calitatea cunoștințelor pe care aceștia le acumulează rămânând în cătunele lor.
Nu mai puțin nefericită este situația din multe spitale locale, unde gradul de ocupare a paturilor este de doar 15-20%, în timp ce salariile personalului înghit până la 90% din costurile de funcționare. Să-i adăugăm în ecuație și pe polițiștii locali, jandarmii și alții – care, desigur, au in dotare autoturisme și tot felul de echipamente electronice de ultimă generație, doar pentru “decor”, dacă tot are balta peşte.
În final, beneficiem de o organizare teritorială încremenită la jumătatea secolului trecut, care risipește sume enorme din banii publici doar pentru a menține în funcție pe toți cei 3200 de primari, în localități care există cu singurul scop de a justifica existența primăriilor respective.
În al doilea rând, România deține un număr fabulos de întreprinderi publice: peste 1800 în total, conform unor surse. Nici măcar numărul lor exact nu este clar; nu cred că este cunoscut cu precizie de vreo entitate a statului. O parte dintre acestea, în jur de 1300, depun bilanțul la Ministerul Finanțelor, însă există alte câteva sute despre care nici nu se știe clar că funcționează. Rațiunea de a fi a celor mai multe dintre ele este, să o spunem pe șleau, plata unor salarii și indemnizații de conducere.
Din nefericire, unele sunt găuri negre de dimensiuni abisale, administrarea lor având cu totul alte obiective decât satisfacerea unei nevoi publice reale în condiții de eficiență economică. Metroul, căile ferate, centralele de termoficare, companiile de transport public local – sunt, de cele mai multe ori, surse majore de extracție de rente, pe toate canalele posibile.
În al treilea rând, aparatul de represiune și control depășește numeric orice corelație cu țările dezvoltate, iar remunerarea acestuia atinge niveluri fără corespondent. Un judecător din România câștigă substanțial mai mult decât colegii săi din multe țări ale UE, nu doar prin salariul de bază, ci și prin mecanisme colaterale de recompensare (diurne, decontarea chiriilor) la niveluri care frizează absurdul.
În al patrulea rând, mecanismul pensiilor speciale reprezintă nu doar un cost bugetar colosal, ci generează și efecte sociale și economice absolut inacceptabile – chiar și pentru cei care, paradoxal, beneficiază de pensii uriașe înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, întrucât ei sunt scoși prematur din activitate.
În sfârșit, încasarea impozitelor şi taxelor realizează de fapt o altă redistribuire, în favoarea celor care nu plătesc ceea ce datorează – iar sumele despre care vorbim aici sunt colosale: doar în cazul TVA, neplata anuală depăşeşte copios 8 miliarde de euro – sumă care devine o altă formă de extragere de rente din bani publici.
Acestea sunt, în opinia mea, principalele canale prin care o minoritate – din păcate tot mai numeroasă și mai potentă financiar – extrage rente din substanţa economică a țării. Magnitudinea acestui fenomen devine sufocantă: din 2020 încoace, economia a gâfâit vizibil, înregistrând o creștere apropiată de zero de la un an la altul, în ciuda faptului că deficitul public a explodat până la un incredibil 9,3% din PIB în 2024, un an cu o creștere economică de 1%.
Doar că resursele destinate tocării banului public s-au epuizat. Când dobânzile plătite pentru creditele statului depășesc cheltuielile întregului sistem de învățământ și cresc vertiginos de la un an la altul, avem o problemă uriașă. Iar soluția nu poate veni, sub nicio formă, prin aceleași politici iresponsabile din trecut. Trebuie tăiată structural extracția de rente! Și nu în 2035, așa cum pare că se va întâmpla cu pensiile speciale ale magistraților, ci ACUM. România nu mai poate funcționa cu 3200 de localități, cu școli care au doar 10 elevi, cu spitale ocupate în proporție de 15%, cu primării ale căror salarii totale sunt de câteva ori mai mari decât toate veniturile proprii ale comunității și cu sute de instituții publice lipsite de orice alt rost în afară de cel de a plăti aparatul propriu de funcționare.
Vestea bună este că, de câțiva ani încoace, au apărut și în zona serviciului public persoane cu înaltă calificare, dotate cu inteligență și bune intenții, care nu au pe agendă îmbogățirea personală sau a neamurilor până la a șaptea spiță. Acești oameni vin cu gândul de a respecta reguli, de a implementa proceduri de lucru clare, criterii de performanță și obiective S.M.A.R.T. (Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și încadrate în Timp). Elementul esențial este că ei caută să se înconjoare de profesioniști aleși strict pe criteriul competenței, nu al „încuscririi” politice. Practic, ei aplică ceea ce au învățat în sectorul privat, acolo unde se muncește eficient și se generează profit. Este mediul care dovedește de ce capitalismul este net și definitiv superior oricărei forme de colectivism, fie el îmbrăcat în haine „suveraniste” sau nu.
Marea problemă este însă dacă aceste persoane reușesc cu adevărat să acceadă la funcții de decizie sau sunt marginalizate de un mecanism de selecție adversă atât de bine pus la punct. Când vedem lideri politici care nu au muncit o singură zi în viața lor, care pretind că au o diplomă de bacalaureat pe care nu o găsesc sau care se iau la trântă cu gramatica limbii române și pierd sistematic, înțelegem că acest model trebuie să se încheie. Este singura cale dacă vrem să depășim definitiv statutul de periferie a țărilor dezvoltate.
Vom avea alegeri. Poate peste doi ani, poate mai curând. Sondajele de opinie publicate recent arată o majoritate consistentă a grupărilor zis „suveraniste”, alături de iubitorii economiei de stat și ai administrației publice atotputernice. Personal, privesc cu mult scepticism aceste sondaje.
În primul rând, deoarece ultimul scrutin autentic a fost cel din primăvara anului trecut, când candidatul „suveranist” nu a strâns mai mult de 45% din voturile exprimate; ce anume ar putea justifica o întoarcere atât de radicală a electoratului împotriva prosperității capitaliste? Faptul că vreo sută de adepți strigă și astăzi isteric „turudoiânapoi”?
În al doilea rând, scrutinurile precedente, cele care au adus în Parlament ciudățenii politice de tipul POT, s-au desfășurat în condiții mai mult decât dubioase, cu cinci tipuri de alegeri într-un singur an, amestecate tocmai pentru a zăpăci alegătorii și a-i determina să voteze „cum trebuie” (lucru care tot nu le-a reușit pe deplin).
În al treilea rând, în 2024 forțele politice capabile să se opună credibil perpetuării status-quo-ului erau destul de puțin cristalizate. Gruparea toxică a vechiului USL a produs atunci un candidat la președinție incredibil de inadecvat, fapt ce a facilitat enorm ascensiunea unui candidat-surpriză, sprijinit de forțe obscure, atât interne, cât și externe. Astăzi nu mai suntem în acel punct. Dacă PNL nu își dorește propria sinucidere politică, are datoria de a deveni pilonul unei construcții politice de centru, capabilă să ofere o alternativă reală, europeană și capitalistă la modelul sufocant al extracției de rente.
Urmează un moment deosebit de critic. Unul dintre cei mai respectați politicieni români în Uniunea Europeană a fost trântit la investirea în calitate de prim-ministru, deși programul său de guvernare reprezenta, în opinia mea, o cale reală spre prosperitate, cu condiția de a fi aplicat fără șovăială. Aşa cum am arătat în acest text, nevoia de restructurare a economiei obligă inevitabil la adoptarea unor măsuri dificile pentru a restabili echilibre grav avariate în ultimii ani. Acest lucru nu se va întâmpla – cel puțin, nu chiar acum.
Noul candidat desemnat de președintele Dan este, din punctul meu de vedere, excepțional mobilat intelectual și uman pentru a conduce o țară profund traumatizată de politici economice și sociale greșite. Totuși, șansele ca el să reușească să așeze țara pe drumul corect, admițând chiar că va trece de votul de învestitură din Parlament, nu sunt foarte mari. Pentru că, ne place sau nu, corectarea unor dezechilibre bugetare foarte mari se poate face prin reducerea cheltuielilor, creşterea veniturilor sau o combinată a celor două. Amânarea unor soluţii poate fi dezirabilă politic, dar ea nu este o opţiune reală. Iar revenirea, fie şi parţială, la un model mai “generos” ne-ar arunca vertiginos în cea mai gravă criză. Cel puţin declaraţiile publice nu lasă a se întrevedea că partidele parlamentare ar fi gata să îşi asume politici impopulare.
Opinia mea este că, dacă nici această nouă candidatură nu va fi acceptată de legislativ, singura soluție rezonabilă și democratică rămâne dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Trebuie să vedem clar ce își dorește electoratul român în acest moment. Eu cred în maturitatea alegătorilor și în dreptul lor legitim de a spune direct încotro trebuie să se îndrepte România. În definitiv, aceasta este chiar definiţia democraţiei.
pe vremuri te nvecinai cu fratii/surorile/neamurile tale, linistea nu era negociata de institutii ci de cei ce apartineau unei comunitati. mincau impreuna, se ajutau reciproc, aveau aceleasi valori morale, erau o familie, iar prin extindere familiile interactionau organic. cei ce ncalcau regulile comunitare erau ostacizati. rusinea functiona, amoralitatea era pedepsita.
De la paragraful “În primul rând, avem un sector al administrației publice stufos…” autorul scrie așa cum aș fi scris și eu. Dar până acolo….
De unde cocluzia ca exista atâția nostalgici după dictatură și lipsa drepturilor cetățenești elementare?!
Eu nu cunosc niciun nostalgic.
Dacă cineva amintește domnului Rădulescu ca în anul 1989 viteza medie pe calea ferată era 95 km/h, iar astăzi este 45 km/h, asta NU este nostalgie, să ne înțelegem!
Iar despre “marile realizări” este absurd să vorbim comparând economia românească de azi cu cea socialistă de acum 36 de ani.
Comparați vă rog cu state care au avut o istorie mai zbuciumată…nu zic Polonia. Cehia, Ungaria…ci statele baltice Estonia, Letonia, Lituania, îndelung aflate sub o cruntă dominație sovietică, spre exemplu…Sau statele foste iugoslave Croația și Slovenia, trecute printr-un război distrugător.
Pai nu putem
Beneficiarii sunt clientela politică a PSD. Sibiu apără.
In plus, ccr nu da voie sa ne atingem de favorizați.
Poate ar fi mai bine sa privatizăm toate firmele de stat, întîi.
Pe urmă vedem
Autorul pune punctul pe „i”: Cum scăpăm de rentieri?
Dar cine sunt „rentierii”?
Mai întâi o observație. „Marea trecere” de la Comunism la Capitalism s-a făcut prin Privatizarea averii statului prin intermediul statului. Adică Statul s-a dez-etatizat singur. A rezultat o Mafie de Stat și un Stat Mafiot. Așa că „rentierii” sunt urmarea Mafiei de Stat. Așa că „rentierii” sunt:
– o parte din clasa politică
– Justiția
– Serviciile Secrete
– o parte din Administrația Centrală și Locală
– o parte din firmele economice de Stat.
Cum scăpăm de „rentieri”?
Păi prin Voință politică+Justiție. Dar aici intrăm într-o contradicție. Statul Mafiot ar trebui să se de-mafiotizeze de bună voie și nesilit de nimeni! Ori asta nu se poate! Vedeți ce s-a întâmplat când „criminalul” de Bolojan a vrut să regleze pensiile magistraților, sinecurile din instituțiile de stat, reforma firmelor de stat, limitarea personalului UAT-urilor, etc. Statul Mafiot L-A ELIMINAT IMEDIAT!
Deci, nu se poate reforma Statul Mafiot decât prin FORȚĂ! Dar aici intrăm în altă discuție… periculoasă….
Tot ce spuneți are o singură condiție de viabilitate: să fim toți în același gând cu dvs. Or, într-o proporție considerabilă destui reprezentanți ai statului român joacă mai degrabă rolul unor metastaze în organismul societății românești. Pe deasupra, societatea românească nu reacționează imunologic la puzderia de țesuturi aberante care se dezvoltă fără măsură cu corpul întregii societăți. Așa apar sutiene cu cristale Swarovski plătite din bani publici. Acest tip de om nu se va opri niciodată din tocat bani nemunciți, luați cu japca legii de la bieții plătitor de taxe care n-au încotro. E cancer! Această societate va muri. Ce se va construi după vom vedea după.
Ecelent, si foarte, foarte corect. Capitalismul produce, in timp ce socialismul consuma. Nu poate exista socialism în sine, fara capitalism. Iar capitalismul, intr-o tata, trebuie sa fie mai puternic decit socialismul. Altfel, in loc ca finanțele tarii sa producă profit, vor produce pierderi. Iar profitul este single dezvoltării, al cercetării, al progresului, al investițiilor. Fara profit, nu e decit pierdere si decădere.
In socialism exista capitalismul de cumetrie , sa nu uitam …. Societatile cu capital public si/sau privat care fac afaceri cu bani publici . Obtin contracte cu dedicatie de la institutii bugetare publice , le subcontracteaza pina la mina a 7-a firma de mina a 7-a realizeaza obiectivul public (pe banii extrem deputini care ramin ) la un nivel de calitate sub orice critica si uneori fara utilitate . Prin urmare peste un an sau doi obiectivul este scos din nou la licitatie pentru ….reabilitare . Alti bani alta dixtractie ….plateste cetateanul roman , uneori pe mai multe generatii ….
Errata: tara, nu tata; singele, nu single.
(cont.)
Este adevarat, ca sa producing, trebuie sa muncești, ceea ce este greu, uneori foarte greu. Ca să consumi, nu trebuie sa faci aproape nimic, si, cu siguranță, nimic greu. Acesta este si motivul pentru care atit de multi se înghesuie la consum!
Si acesta este si motivul pentru care niste imbecili ( unii chiar cu statut de economist ) elicopterizeaza bani ( din taxe si impozite si/sau din imprumuturi ) in economie ( ajutoare , subventii , tichete de masa / cresa / vacanta , indexari de tot felul …. ) .
„În al treilea rând, în 2024 forțele politice capabile să se opună credibil perpetuării status-quo-ului erau destul de puțin cristalizate. Gruparea toxică a vechiului USL a produs atunci un candidat la președinție incredibil de inadecvat, fapt ce a facilitat enorm ascensiunea unui candidat-surpriză, sprijinit de forțe obscure, atât interne, cât și externe. ”
O fraza confuz sau o cronologie falsa. Daca candidataul surpriza a fost Georgescu la alegerile din 2024 atat PSD cat si PNL au avut candidati separati si nu un candidat unic inadecvat (se poate spune ca au fost doi inadecvati). Nimeni n-a explicat de ce acesti candidati n-au mai participat la reluarea alegerilor din mai 2025 cand interfrentele externe au fost eliminate.
Daca candiadatul surpiza a fost Georgescu atunci respectand cronologia reala rezulta ca ‘Gruparea toxică a vechiului USL a produs atunci un candidat la președinție incredibil de inadecvat”, acel candidat „incredibil de inadecvat” a fost fie Crin Antonscu sau actualul presedinte.
Si o intrebare pe care, pe Contributors, putini si-o pun: cum taiem rentele catre institutii privilegiate, inclusiv BNR?
de unde vine prosperitatea? din lefurile de 20k euro pe luna ale lui manole si daianu! cu ce au contribuit acesti securisti/informatori/academicieni la bunastarea Romaniei (astia s mai periculosi decit insasi tatal lor iliescu)? din calculul cursului valutar? un algoritm de clasa a patra putea s o faca foarte bine n locul lor! anyway, porcimea bolsevica se perpetueaza prin progenituri, te ntrebi cite sute de ani trebuie sa mai treaca pina sa le dminuezi efectul (cind prostii institutionalizati, analfabetii cu doctorat sint produsi de statul cleptocrat pe banda rulanta)
Contariu absolut memorabil! Like-uri multe. Vă mulțumesc. M-au racorit rândurile dv.
D-le Rădulescu,
Răspunsul există : cu ,,proiectul de țară” pe care vineri, 09 oct. l-am expediat (și propus) d-lui Isărescu! Ce altceva ar putea elimina ,,vulnerabilitățile structurale, criza energetică și instabilitatea politică”, datorată eșecului garantat al guvernelor prin austeritatea ridicată la rang de religie anticriză de instituțiile de consultanță și îndrumare economică guvernamentală?Despre soarta proiectului, urmează să scriu și pe Contributors…
Numai evaluînd și promovînd proiectul economic instituțiile de consultanță generală, Consiliul Fiscal și BNR vor putea ieși din ,,cercetarea economică constatativă”, prin care se promite romanilor doar că : ,,va fi o iarnă foarte grea” !
Dar pentru primăvară și anul viitor, ce ni se poate promite decît administrare FMI, tăieri de pensii și salarii mai ceva ca în 2010?Poate și ceva mai mult, dacă intră AUR la guvernare : intrarea în incapacitate de plată..
”dacă intră AUR la guvernare : intrarea în incapacitate de plată..”
Da. Se vede treaba că AUR alocă în prezent bani publici pentru stadioane monumentale.
Elefantul din încăpere: cu cât a crescut prețul certificatelor de carbon, între 2020 și 2025, stimați domni economiști? În 2019, România încă era exportator net de energie. Câte capacități energetice au fost eliminate de-atunci?
Dacă intrarea în incapacitate de plată reprezintă modalitatea de a desființa aberația certificatelor de carbon, so be it. Economiile europene sunt literalmente jefuite de ani întregi.
Vorbiti va rog mai apasat despre pensiile speciale enorme, de 80.000-100.000 lei/luna, fara contributii. Cancer sunt. Din 5 mil de pensionari, 3 mil au 1281 lei pensiem
@Marin: F. B. spus! 👍👏👏
@Marin: Like și aplauze doar pt prima parte cea cu pensii de 80.000-100.000 lei, cele nesimtite. Cele de 1281 sunt ale celor care au avut contributivitate 0 (zero).
1281 reprezinta pensia minima garantata.
Respectiv suma primita de o persoana pensionata care a avut contributivitate
si rezulta din pensia calculata conform contributiilor
la care se adauga o plata suplimentara din buget
daca pensia calculata este mai mica de 1281.
Desigur ca este o fractura deschisa
provocata principiului pe care s-a cladit sistemul de pensii.
Deoarece o pers care a muncit/cotizat 5 ani pe/dintr-un salariu(l) minim primeste 1281
aceeasi suma pe care o primeste si o pers care a muncit/cotizat 15 ani.
La fel sunt si „ajutoarele” pentru pensionarii cu pensii mai mici de 2.000.
Si desigur „specialele”…
Pentru contributivitate zero este venitul minim garantat (500 parca)
si se acorda persoanelor fara alte venituri si care au ajuns la varsta pensionarii.
Exista chiar si o agentie nationala care se ocupa de astfel de probleme:
https://www.mmanpis.ro/
Ca nota generala, de cand un reprezentant al bancii centrale ne explica ce alegeri electorale ar fi de facut, nu e putin implicare in politica? Mai e un paradox…dupa ce sunt catalogate anumite grupari politice, in cele bune si cele suveraniste, ni se spune la sfarsit ca trebuie sa ne bazam pe maturitatea alegatorilor. Sa zicem ca va fi aleasa o majoritate suveranista, este sau nu rezultatul unui proces democratic? Credem, sau nu credem in alegeri…!?
Pentru ca tot discutam de bani, cum se face ca bancile centrale din intreaga lume au incurajat credite extrem de ieftine, sa zicem intr-o perioada recenta, a pandemiei, stiind ca lucrurile astea nu pot tine la infinit, prin urmare apare inflatia. Cu atatea doctorate in economie, n-au avut bancherii nici cea mai mica banuiala ca vor creste ulterior dobanzile, chiar nu mai mananca nimeni usturoi?
Domnul Radulescu descrie in termeni relativ corecti starea reala a vietii sociale din Romania identificand cauze ale unor fenomene prin simpla indicare a efectelor acestor fenomene, dealtfel cunoscute in detaliu de orice roman citit si interesat de evolutia acestei tari. Potrivit domnului Radulescu Romania a fost singurul stat din blocul estic în care dărâmarea regimului s-a produs cu multă vărsare de sânge deoarece asa cum afirma domnia sa aparatul criminal ar fi vrut să se înstăpânească pe veci asupra țării, indiferent de urmări. Aceasta sa fie oare explicatia corecta mai ales pentru ca in Decembrie 1989 acestui aparat criminal ii tremurau chilotii la propriu? Incepand cu 1989 cu exceptia URSS si a Romaniei restul tarilor din fostul Pact de la Varsovia au trecut la capitalism intr-un format numit de catifea datorita lipsei varsarii de sange, trecand linistite dupa 45 de ani de pe trotuarul socialismului si economiei etatizate pe trotuarul capitalismului si democratiei.
Numai ca incepand cu anul 1945 guvernantii Europei Occidentale au crescut de nenumarate ori taxele si impozitele propriilor lor cetateni pe seama pericolului comunist aflat, in limbaj curent, la un click distanta de granitele lumii libere. Asa ca trecerea in regim de catifea a acestor tari de la comunism la capitalism nu ar fi putut sa nu nasca imediat intrebari fundamentale in mintea oricarui cetatean al lumii libere mai ales pentru ca de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial guvernantii lor le-au tot crescut taxele si impozitele indeosebi pe seama pericolului comunist. Si in 1989 cetatenii occidentali vad cu ochii lor si aud cu urechile lor la televizor cum cetatenii tarilor din tratatul de la Varsovia se asigurau atent si apoi se angajau in trecerea de pe trotuarul comunismului si economiei etatizate pe cel al capitalismului si democratiei fara nici o varsare de sange. Cum ar fi fost ca guvernantii occidentali sa fi fost obligati sa explice unor cetateni educati, independenti in gandire si actiune si cu caractere atat de bine conturate incat ii faceau foarte putin santajabili ca ceea ce le-au bagat in cap guvernantii lor 45 de ani nu numai ca nu are magnitudinea apocaliptica invocata dar nici macar nu este intru totul adevarat? Asa ca ori provoci ori ajuti ori contribui ori promiti numai sa nu trebuiasca sa explici. Astfel Romania a fost aleasa ca vedeta la televizor pentru exact motivele invocate de domnul Radulescu pentru ca avea o populatie saraca, lipsita de informatie, curaj, demnitate si era condusa de oameni identificati foarte corect de domnul Radulescu in articolul domniei sale. Restul in legatura cu 1989 se cunoaste dar nu se accepta pentru ca nivelul de consolidare civica si morala a romanilor inca nu reclama in mod solid acest lucru.
In acest articol domnul Radulescu ne mai spune ca România are acum o clasă de mijloc importantă numeric și cu o condiție materială rezonabilă, de necomparat cu perioada anterioară sau cu primii ani de după aderarea la Uniunea Europeană si ca Romania a devenit chiar o tara de destinatie dar nu justifica complet aceste afirmatii. Nu spune faptul ca la crearea si consolidarea clasei de mijloc in Romania statul roman nu a participat in mod coerent ci doar accidental si doar impins permanent de la spate de organizatiile occidentale context in care formarea clasei de mijloc este aproape in exclusivitate rezultatul efortului si riscului personal al acelor romani care au fost si sunt capabili de efort personal autentic si cu un apetit ridicat pentru risc. Ce nu mai spune domnul Radulescu in textul articolului desi sunt convins ca stie foarte bine este faptul ca omogenitatea clasei de mijloc din Romania este viciata profund de faptul ca multi romani platiti din bani publici se revendica de la aceasta clasa fara sa fi facut nici efortul autentic cerut si fara sa-si fi asumat nici un risc toata viata. O clasa de mijloc autentica este aceea in care a spune NU face parte din firesc. Si mai stie domnia sa ca acest tip de roman din clasa de mijloc este de fapt adevarata frana a Romaniei. Nici un membru al high lifeului politic romanesc nici un om de afaceri roman nici un salariat roman nici un guvern strain nici o companie straina nici un salariat strain nu poate face nimic rau Romaniei fara participarea si contributia activa sau tacita a acestor romani care au infestat clasa de mijloc autentica pe care chiar domnul Radulescu o descrie atunci cand spune in articol ca, citez:’’…lideri politici care nu au muncit o singură zi în viața lor, care pretind că au o diplomă de bacalaureat pe care nu o găsesc sau care se iau la trântă cu gramatica limbii române și pierd sistematic, înțelegem că acest model trebuie să se încheie.’’
Domnul Radulescu este foarte talentat si reiterez, scrie foarte bine numai ca, din pacate, cred ca firul rosu al scriiturilor domniei sale pare a fi de tip Placebo. Nu ne insanatosim domnule Radulescu cu principii scrise la intrare si sintagme aluzive care suna frumos in pauza de cafea.
„multi romani platiti din bani publici se revendica de la aceasta clasa fara sa fi facut nici efortul autentic cerut si fara sa-si fi asumat nici un risc toata viata.”
Iar acei „români platiti din bani publici” vor deveni pensionari pe bani publici. Cu pretenţii care măcar să acopere acea contributivitate (ce în cazul lor a fost făcută „din pix”).
Şi cu pensiile acoperite de cei tineri.
Dar cei tineri (ce le) spun:
Eu nu muncesc pentru alţii! Eu muncesc pentru mine sau nu muncesc deloc.
Aşa că tinerii nu mai muncesc deloc… :)). S-au adaptat, statistic un tânăr care nu lucrează are şanse mai mari să-şi găsească perechea decât unul care lucrează pentru salariul minim pe economie.
Invit cititorii să vadă și articolul subsemnatului de la adresa: https://www.contributors.ro/economia-intre-populismul-politicienilor-si-capturarea-statului-de-catre-vanatorii-de-rente/
Greu de crezut ca peschesul, ciubucul, renta vor sa dispara!
România nu duce lipsă de diagnostice economice, ci de voință politică pentru a elimina rentele și privilegiile întreținute din bani publici.
De decenii, reforma administrativă, depolitizarea instituțiilor, restructurarea companiilor de stat și eliminarea sinecurilor sunt promise solemn și amânate convenabil. Când vine însă nota de plată, contribuabilul este găsit imediat!
Paradoxul este că tocmai clasa politică responsabilă de perpetuarea acestor mecanisme pretinde acum sacrificii pentru redresarea economiei.
Nu poți pretinde că reformezi statul doar scumpind nota de plată pentru cetățeni, în timp ce păstrezi mecanismele prin care se risipesc banii lor.
Altfel, nu asistăm la reformă, ci la finanțarea în continuare a privilegiilor, sub numele elegant de responsabilitate bugetară.
Iar acum se vad la scena deschisa acesti farisei care au creat criza cu lozinci si demagogie la greu!
Astept de la pesedei si de la pucisti pe primii 10 care renunta de bunavoie la rente!
Nu poți pretinde că reformezi statul doar scumpind nota de plată pentru cetățeni, în timp ce păstrezi mecanismele prin care se risipesc banii lor.
Ba se poate.
Unii chiar se lauda c-au „salvat” tara majorand tva, accize, impozite pe proprietate…
Salvarea țării nu înseamnă implicit și protejarea cetățenilor. De fapt, cetățenii ar trebui să fie interesați de salvarea țării, chiar dacă asta presupune sacrificii. Altfel, vor constata mai târziu că vor fi nevoiți să suporte sacrificii și mai mari.
Asa este.
… tarii cat mai mult carbune, cat mai mult otel…
indeosebi cand „tara” inseamna, printre altele:
https://adevarul.ro/economie/datoria-de-5-miliarde-de-lei-catre-magistrati-2564301.html
Nu veti vedea pe nici unul/una sa renunte la toate privilegiile, de la parlament, justitie, guvern, primari……..Zero…
În România, reforma e obligatorie pentru contribuabil și facultativă pentru cei conectați la banul public.
Dl Eugen Radulescu face o evaluare atenta a situatiei din trecutul recent, dar si de azi. Atat. Dar partidele, primarii, guvernantii, sistemul bugetar, serviciile nu vor reforme, de nici un fel. 35 de ani au fost platite salarii nemuncite si pensii fara nicio contributie. Iar justitia nu vede si nu aude. Autorul nu ne ofera solutii, dar mai cred ca doar stadiul de „gunoi” ar putea sa aduca reforme profunde. Statul are azi o imagine de stat esuat, mafiot si oligarhic.
Nimeni, și eu cu atât mai puțin, nu contestă necesitatea creșterii eficienței administrației publice și a utilizării mai judicioase a resurselor bugetare. Problema este însă că eficiența nu trebuie confundată cu eficacitatea, iar reducerea costurilor nu reprezintă, în sine, o măsură a succesului unei reforme.
Reducerea costurilor serviciilor publice este supusă unor constrângeri inevitabile, care țin de obiectivele acestora, de accesibilitate, de obligațiile legale ale statului și de costurile economice și sociale pe care eventualele economii bugetare le pot genera în alte părți ale societății. O școală rurală cu puțini elevi poate avea costuri unitare ridicate fără ca acestea să reprezinte automat risipă sau extracție de rente. Închiderea ei poate reduce cheltuielile bugetare directe, dar poate transfera costuri asupra familiilor și comunității, afectând accesul la educație.
Aș fi mult mai prudent în privința reducerii cheltuielilor cu educația. Vorbim despre un sistem afectat de decenii de subfinanțare, ale cărei efecte s-au acumulat și au devenit sistemice. Învățământul întâmpină de multă vreme dificultăți în a concura pentru atragerea și păstrarea talentelor, iar capacitatea sa instituțională nu poate fi refăcută peste noapte. În aceste condiții, o finanțare suplimentară poate produce rezultate abia în timp, în vreme ce noi reduceri bugetare pot provoca o degradare rapidă și disproporționată.
Mai mult, cheltuielile publice pentru instituțiile de învățământ au crescut de la 2,75% din PIB în 2014 la numai 2,97% în 2023, potrivit seriei Eurostat UOE. O asemenea evoluție nu indică faptul că educația ar fi fost un factor major al creșterii deficitului bugetar. Înainte de a identifica aici o sursă importantă de economii, ar trebui demonstrat atât că există cheltuieli efectiv evitabile, cât și că eliminarea lor nu va deteriora suplimentar rezultatele sistemului.
În privința sănătății, creșterea cheltuielilor publice trebuie analizată în contextul îmbătrânirii populației, al evoluției speranței de viață și al modificării nevoilor de îngrijire medicală. O populație mai vârstnică necesită, în general, servicii medicale mai numeroase și mai complexe. Aceasta nu exclude existența unor cheltuieli nejustificate. Dimpotrivă, raportarea și decontarea unor servicii medicale fictive, internările nejustificate sau prescrierea influențată de stimulente comerciale sunt mecanisme care trebuie investigate și combătute. Aici discuția despre extracția de rente are un obiect concret, distinct de creșterea legitimă a necesarului de finanțare.
În sfârșit, dimensiunea aparatului administrativ nu poate fi analizată independent de complexitatea legislației și a obligațiilor impuse instituțiilor. Reducerea numărului de instituții nu elimină automat procedurile, raportările și sarcinile administrative. Comasarea unor structuri sau organizarea unor servicii administrative comune poate produce economii, dar eficiența reală a reformei depinde și de simplificarea cadrului normativ, de menținerea accesibilității serviciilor și de capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini atribuțiile.
În concluzie, cred că este necesar să distingem între costurile ridicate, ineficiența organizatorică și extracția de rente. Sunt fenomene diferite, care reclamă diagnostice și intervenții diferite. Altfel, riscăm să reducem finanțarea unor servicii publice deja fragilizate fără să eliminăm mecanismele care produc efectiv risipă și avantaje economice nejustificate.
cu un deficit de 25% in bugetul familiei, nu e optiunea mea sa mentin 25% cheltuieli justificate, va trebui sa reduc inclusiv de la medicamente si alimente, probabil mai mult decat la biletul la loterie, intretinerea si alimentarea masinii, o scula care mi-ar scuti niste cheltuieli, un atestat suplimentar, un fond de lobby pentru un post mai bine platit, sau orice altceva care mi-ar securiza veniturile
Aveți dreptate. La un deficit de 25% apar decizii dificile. La un deficit de 6,5% apar decizii dificile. La orice deficit apar decizii dificile.
Resursele disponibile sunt întotdeauna insuficiente în raport cu nevoile. Uneori putem crește resursele disponibile, alteori trebuie să ne reducem nevoile sau să renunțăm la satisfacerea unora dintre ele.
Particularitatea care distinge statul de o familie este că statul administrează resursele altora, cu sau fără voia lor. Iar cei care iau deciziile nu sunt neapărat cei care le suportă consecințele.
Pentru un politician, un funcționar din București, sau un bancher de top, care nu are copii sau ai cărui copii au ieșit deja din sistemul de educație, decizia de a sacrifica educația unui copil dintr-un sat din Carpați poate părea ușoară. Pentru copilul respectiv și familia lui, costul poate fi enorm.
,,Resursele disponibile sunt întotdeauna insuficiente în raport cu nevoile. ”
https://www.g4media.ro/surse-1279-miliarde-de-lei-dupa-penalitati-datoria-guvernului-catre-sistemul-judiciar-1025-miliarde-de-lei-sunt-drepturi-salarile-si-2-5-milioane-de-lei-reprezinta-dobanzi.html
Vreau sa pot decide si eu sa imi cresc salariul . Dar nu , eu in calitate de cetatean trebuie sa platesc prin taxele si impozitele mele salariile astora . Ei uite ca de 15 ani am iesit din foarte multe sisteme care imi impun taxe . Au ramas doua . Si pe astea le diminuez gradual cit pot . Sistemul bugetar a devenit o capusa ordinara pe corpul social sanatos al poporului .
Nu statul administreaza resursele altora ( statul sintem noi cetatenii ) ci institutiile mincinoase si hoate ale statului administreaza bani pe care nu ii produc . Si eu as vrea sa dispun de resursele altora dar nu pot si nu vreau . Democratia din punctul asta de vedere a un fiasco . Cu o conditie ; sa pot si sa vreau sa impusc bugetari si demnitari .
Acum este totuși mult mai bine decât în trecut. Au fost vremuri când zapciii veneau să colecteze birurile după bunul plac al domnitorilor. Cine nu plătea risca să fie spânzurat cu capul în jos, afumat cu ardei iuți sau supus unor pedepse și mai cumplite.
Cât despre „licence to kill”, istoric vorbind, utilizarea forței a fost întotdeauna un instrument al puterii. Statele au fost și rămân mai puternice decât cetățenii individuali. Diferența este că, într-o democrație, puterea statului este limitată prin lege, iar cetățenii dispun de mijloace pașnice pentru a o controla și a-i sancționa abuzurile.
Democrația, cu toate imperfecțiunile sale, rămâne probabil cel mai uman sistem de organizare politică pe care l-am construit. Iar birocrația care vă deranjează atât de mult este, în bună măsură, un rău necesar. Desigur, asta nu înseamnă că orice privilegiu, abuz sau ineficiență trebuie tolerată.
Sistemul bugetar nu este o căpușă pe corpul sănătos al societății. Este o parte integrantă a organismului social, fără de care acesta nu ar putea funcționa. Faptul că unele componente funcționează prost nu înseamnă că organismul ar fi mai sănătos fără ele.
Am ajuns de ceva timp la concluzia ca e inutil sa mai contrazic anumite categorii de oameni .
@Brăduț Boloș
daca o familie are deficit de 6,5%, solutiile sunt dificile, dar pot exista; la 25% nu exista solutii, e faliment: mai poti supravietui doar vanzand din casa, pe cai ilegale sau cu ajutor extern; nu e ca si cum ai lua un credit de 25% din venit ca aia e o investitie pe care o faci o singura data si o amortizezi in 10ani;
din pacate statul are deficit de 25% din veniturile sale si ia cate un credit de 25% in fiecare an; ramane sa vanda tara, sa fure de la cetateni si sa ceara ajutor extern;
imi mentin opinia ca suntem deja junk
”O școală rurală cu puțini elevi poate avea costuri unitare ridicate fără ca acestea să reprezinte automat risipă sau extracție de rente. Închiderea ei poate reduce cheltuielile bugetare directe, dar poate transfera costuri asupra familiilor și comunității, afectând accesul la educație.”
O școală rurală cu puțini elevi oferă un învățământ de foarte proastă calitate, afectând chiar prin asta accesul la educație. În aceeași sală de clasă sunt obligați să participe elevi de diverse vârste și nivele, diverse obiecte sunt predate de persoane fără calificare etc.
În astfel de cazuri, soluția corectă e transferul zilnic al elevilor, cu autobuze sau microbuze, la școli cu mai mulți elevi, unde și calitatea învățământului e mai bună. O școală cu 500 de elevi, aflată la un drum județean, va avea inevitabil dotări mai bune decât 3 școli cu câte 30 de elevi, ascunse prin câte-un sat din mijlocul pădurii. În satele izolate, unii elevi au oricum de mers 2-3 km până la școala lor modestă, lipsită de cadre didactice și dotări, în timp ce pentru un microbuz chiar nu contează acei 2-3 km în plus, ca să preia elevii chiar de la domiciliu.
Sunt și astfel de cazuri. Tocmai de aceea am precizat că nu este vorba despre un raționament automat. Dar nu consider că este treaba Guvernului să decidă de la București care școală rurală trebuie închisă și care trebuie menținută. Aceasta ar trebui să fie prerogativa autorităților locale.
Rolul Guvernului este să stabilească standarde de calitate obiective și măsurabile: rezultate la examenele naționale, un număr minim de elevi pentru constituirea unei clase, cerințe privind calificarea cadrelor didactice etc. Autoritățile locale ar trebui să aibă libertatea de a decide cum îndeplinesc aceste standarde, în funcție de condițiile specifice fiecărei comunități.
Există și soluții alternative. De exemplu, în Alaska funcționează programe publice de învățământ la distanță, inclusiv pentru elevii din clasele primare și secundare, adaptate nevoilor comunităților izolate. De ce nu am reglementa și noi posibilitatea utilizării permanente a unor asemenea forme de învățământ, acolo unde condițiile o justifică?
Problema nu este dacă o școală mică trebuie menținută cu orice preț, ci cine este cel mai bine plasat să decidă și pe baza căror criterii. Centralizarea deciziei nu garantează nici calitatea educației, nici eficiența utilizării resurselor publice.
Dincolo de autobuze, este nevoie de scoli cu internate si pedagogi. Degeaba merg elevii inapoi acasa, daca nu au acasa nici de unele si nici cine sa ii ajute la lectii.
”(…) este nevoie de scoli cu internate si pedagogi. Degeaba merg elevii inapoi acasa (…) ”
Asta se numește viață instituționalizată, iar asemenea idei sunt rezultatul a 45 de ani comunism. Există un rol de socializare pe care îl are școala, însă copiii nu trebuie luați în grija statului ca să le asigure masă și cazare și să le plătească gardieni. Copiii trebuie să descopere cum funcționează viața reală, nu cum să trăiască toată viața pe bani publici.
Pe asta se bazează marxismul, pe a face binele cu forța.
Banul public e ,,laptele si mierea” …. mai ales al socialistilor .
Și încă un subiect pe care articolul nu-l abordează: cum tăiem rentele externe? De exemplu Pfizer, dar si altele mai recente.
Nu prea poti. Adica fara sa renunti la infuziile ioropence.
Deoarece ieuroii vin conditionati de achizitii made in eu.
Din SAFE de exemplu:
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/miliarde-pentru-rheinmetall-cine-raspunde-cand-2561028.html
@Ali Pasa _ “De exemplu Pfizer…”
Daca vă referiți la litigiul cu Pfizer, extragerea de rente a fost făcută tot de niște PSD-isti. Adică cei care fac asta de 36 de ani.
A fost un contract comercial la un preț mic, in condițiile pandemiei, când estimările cererii de vaccinuri erau mari. Descurajarea vaccinarii de către “suveraniștii” proruși și ulterior scăderea ratei îmbolnăvirilor a dus la reducerea necesarului de vaccinuri.
Pfizer a propus renegocierea contractului într-un termen convenabil. PSD-istii s-au gândit ca pot face o “combinație” revânzând vaccinurile cumpărate ieftin de statele UE, unora di afara Uniunii Europene.
Și nu au zis nu către Pfizer, ci au refuzat să răspundă pur și simplu.
Astfel, PSD-istii au ratat afacerea din care extrăgeau rente, dar pe spinarea cetățenilor români.
Pfizer a înțeles tărășenia politicienilor corupți de la PSD care guvernează de 36 de ani România și a acceptat totuși o renegociere, permițând României să achiziționeze alte produse, de care are nevoie.
Măcar in cele interne atunci.
Iată un episod recent in care Radu Banciu întra în bucătăria BNR.
https://youtu.be/ZCJXZMRf4ls?si=4OhKx3FD0LAigKWz
Da. Este un exemplu.
Dar Banciu s-a ocupat de chestiuni marunte si a omis un aspect mult mai important.
Falimentele bancare si ale co’perativelor de credit care au fost acoperite din bugetul national.
https://incomod-media.ro/2026/04/09/targovisteanul-dan-neculaescu-propus-ambasador-al-romaniei-in-statele-unite-ale-americii/
Dan Sebastian Neculăescu, fiul cunoscutului avocat târgoviștean Sache Neculăescu, unul dintre reprezentanții de bază ai Partidului Social Democrat Dâmboviţa, este primul pe lista de propuneri de pe masa președintelui Nicușor Dan pentru funcția de ambasador al României în Statele Unite ale Americii.
Unul dintre „independentii” guvernului PSD-Luca Niculescu.
O corecție este necesară: la Pungești, nu spiritul ecologist al neamului i-a pus pe fugă pe potențialii investitori americani, ci constatarea că, de fapt, nu există gaze de șist exploatabile comercial. La fel ca în Dobrogea, unde aveau licențe pentru trei perimetre, dar au renunțat la foraje din același motiv: în subsolul României nu există zăcăminte de șisturi din care să poată fi extrase gaze, nici prin fracturare hidraulică, nici prin vreo altă metodă.
https://hotnews.ro/interviu-trei-milioane-de-persoane-active-nu-platesc-asigurare-de-sanatate-si-nimeni-nu-stie-unde-sunt-2372026
De ce ar plati aceste persoane active bani la bugete publice furate de cei care le administreaza ?! De ce sa platesc bani la bugete publice din care nu primesc servicii publice ?!
https://www.g4media.ro/proteste-in-italia-fata-de-costul-vietii-organizate-de-sindicate-si-opozitie.html
https://www.g4media.ro/protestele-din-franta-se-extind-si-in-belgia-violente-la-bruxelles-si-liege.html
Astfel de lucruri se intimpla cind guvernantul nu decide in interesul celui care plateste tot ; cetateanul .
A fost un imbecil care a inventat ,,elicopterizarea” banilor pentru a impiedica miscarile sociale . Si un altul care a ,,descoperit” ca pot fi ,,elicopterizati ” bani imprumutati daca ei nu se afla in caserie . Adica asigura pacea sociala cu bani de la generatiile viitoare . In Romania sint citiva misei care se joaca cu rabdarea poporului ….
Domnule Eugen Radulescu , nu mi-ati raspuns la o intrebare : de ce n mi-ati publicat primul meu comentariu ? Anume acesta :
,, Ce doresc eu sa se intample in Romania incepand de maine :
– eliminarea salariului minim pe economie . Salariul trebuie sa ia nastere numai si numai prin negociere .
– eliminarea obligativitatii contributiei la fondul public de pensie . Suma respectiva sa o incaseze salariatul iar acesta din urma sa dispuna liber catre ce fond de pensie ( si cite fonduri de pensie ) se indreapta .
– eliminare stabilirii virstei de pensie prin lege . Fiecare cetatean sa aleaga liber cind intrerupe activitatea profesionala . Intrerupere care poate fi si partiala . Momentul respectiv trebuie ales in functie de sumele capitalizate in investitiile facute pe toata perioada de activitate profesionala si in functie de capacitatea si dorinta de a fi activ .
– guvernul trebuie sa asigure oricarui cetatean care poate dovedi rezidenta 25 de ani o pensie ( poate fi numita si altfel ) de 1000 de lei ( de exemplu ) . Pe principiul ca aceasta persoana a fost consumator in economie ( adica a platit prin , faptul ca a consumat , o imensitate de taxe , impozite , accize , ….. )
– orice forma de subventie de la bugete publice sa fie eliminata .
– eliminarea obligativitatii contributiei la FNUASS . Suma respectiva sa o incaseze salariatul iar acesta sa decida liber unde si cite asigurari de sanatate isi face . Guvernul sa asigure numai cheltuiala cu serviciul de urgenta iar pacientul de la urgenta dupa ce va fi stabilizat sa opteze singur ( pe asigurarea / asigurarile sale de sanatate ) catre ce unitate spitaliceasca merge pentru remediere completa .
– guvernul sa nu se poata imprumuta, sa nu aiba acest drept. Sa se limiteze la cati bani aduna ”
Cum taiem extractia de rente ? Siomplu: ii taiem pe rentieri.
Romania avea o datorie publica de 35% din PIB inainte de pandemie . Astazi aceasta este de 60% .
Beneficiarii sint bugetarii si demnitarii .