Într-un capitol publicat anul trecut în volumul Epoca Klaus Iohannis?, am argumentat că deceniul Iohannis a fost definit, în ceea ce privește relațiile civil-intelligence, de două faze distincte, ambele lipsite de un veritabil control civil democratic. Prima fază (2014-2019) a fost una de competiție acerbă între rețelele patronal-clientelare, în care serviciile de informații au funcționat ca furnizori de resurse de intelligence pentru partida prezidențială, iar autonomia lor operațională a crescut proporțional cu intensitatea conflictului politic. A doua fază (2019-2024) a fost una de cartelizare politică, în care principalele piramide patronal-clientelare au convenit să își împartă resursele statului prin coaliția PSD-PNL, iar serviciile și-au transformat funcția în cea de „gardieni invizibili” ai cartelului. Capitolul se încheia cu o întrebare deschisă despre viitorul relațiilor civil-intelligence sub președinția lui Nicușor Dan: va reuși noul președinte să convertească șocul politic din 2024 într-o resetare instituțională, sau va avea loc o continuitate mascată?
La un an de la instalarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, există suficiente elemente pentru a schița un răspuns preliminar. Ce putem vedea este că schimbarea de președinte a produs o corecție retorică, nu o reformă instituțională. Toate indiciile existente ne conduc către concluzia că Dan a fost (re)socializat în logica instituțională existentă din sistemul de securitate națională, ajungând să reproducă aceleași tipare de dirijare centralizată și informală a serviciilor de informații pe care le-au practicat și predecesorii săi. Între timp, fracturarea cartelului politic PSD-PNL din ultimele luni a deschis un nou episod de competiție între rețelele patronal-clientelare, cu efecte previzibile asupra autonomiei serviciilor de informații și asupra naturii controlului civil.
Ce ar fi presupus o resetare de sistem?
Pentru a evalua corect performanța lui Dan, este necesar să stabilim mai întâi ce ar fi presupus o resetare instituțională al relațiilor civil-intelligence. Un astfel de reset ar fi implicat, cel puțin, câteva elemente fundamentale. În primul rând, trecerea de la un control civil centralizat la unul descentralizat (democratic), prin redistribuirea atribuțiilor de oversight între cele trei puteri ale statului. Concret, aceasta ar fi însemnat o reformă legislativă prin care comisiile parlamentare pentru controlul SRI și SIE ar fi primit atribuții reale de investigare, acces nelimitat la informații clasificate și capacitate proprie de analiză, nu doar dreptul formal de a primi rapoarte pe care le solicită, dar pe care nu le primesc sau le primesc incomplete. În al doilea rând, un reset ar fi presupus numirea unui director permanent al SRI, pe baza unui consens politic larg și a unor criterii de competență profesională, nu de afiliere politică. În al treilea rând, ar fi fost necesară o clarificare legislativă a raportului dintre serviciile de informații și organele de urmărire penală, care să prevină recrearea condițiilor pentru un nou „binom”. În al patrulea rând, o reformă a CSAT ar fi fost necesară pentru a reduce supercentralizarea autorității în acest organism, despre care literatura de specialitate arată că dăunează controlului democratic.
Acesta este etalon-ul după care putem evalua performanța oricărei tentative de reformă. Întrebarea este ce a făcut Dan în raport cu el.
Ce a făcut Nicușor Dan?
Răspunsul scurt este că nu a făcut aproape nimic. SRI se află sub conducere interimară de trei ani, după demisia lui Eduard Hellvig din iulie 2023. Iohannis a refuzat să numească un director permanent în ultimul an și jumătate de mandat, lăsând serviciul sub conducerea lui Răzvan Ionescu și a celorlalți adjuncți. Dan a sugerat pe la colțuri, în august 2025, două nume pentru conducerea SRI și SIE, în persoana domnilor Gabriel Zbârcea și Marius Gabriel Lazurca, consilierul prezidențial pentru securitate națională, dar Dan nu a avut forța politică de a-și impune oamenii, cel puțin la acel moment. Trei ani fără un director permanent al celui mai important serviciu de informații al României înseamnă trei ani în care conducerea de facto a serviciului a fost exercitată din interiorul instituției, fără legitimitate derivată din voința parlamentară, deci fără linia de responsabilitate politică pe care un control civil democratic o presupune.
Mai semnificativ însă decât absența unui director este ceea ce Dan a făcut în mod activ. În toamna anului 2025, președintele a anunțat că noua Strategie de Apărare Națională va include implicarea SRI în combaterea corupției, prin crearea unei „unități” specializate în colectarea de informații privind fenomenul corupției. Limbajul folosit de Dan a fost unul care voia să semnalizeze o evitare a vechilor metehne și probleme, afirmând că aceste noi unități vor fi „pe deplin constituționale”, cu „separare clară” între serviciile de informații și parchet. Intenția implicită a acestor semnale era evident de a evita reproducerea exceselor binomului SRI-DNA din epoca Băsescu-Iohannis. Problema este că, din punct de vedere structural, decizia recreează tocmai condițiile care au făcut posibil binomul. Separarea formală dintre intelligence și urmărire penală nu a împiedicat niciodată, în practica românească, transferul informal de resurse de intelligence în dosare penale cu miză politică. Protocoalele SRI-DNA din anii 2010 au fost și ele formalizate prin mecanisme instituționale aprobate în CSAT, iar faptul că au fost ulterior declarate neconstituționale de CCR nu schimbă logica de fond că atunci când un serviciu de informații are o misiune instituțională legată de corupție, informațiile colectate ajung, într-o formă sau alta, să fie utilizate politic. Tentația în această privință devine imposibil de evitat.
În ceea ce privește controlul parlamentar, nu a existat nicio inițiativă legislativă de reformare a comisiilor de control a serviciilor, în ciuda unor încercări inițiale ale lui Allen Coliban. Comisiile pentru controlul SRI și SIE rămân ceea ce au fost tot timpul, adică butaforii instituționale cu mandate formale impresionante pe hârtie, dar fără capacitate reală de checks and balances și control efectiv. CSAT rămâne centrul de greutate al controlului civil, iar acest control rămâne centralizat în jurul președintelui.
L-au (re)socializat?
De ce se întâmplă acest lucru? O explicație plauzibilă pe care o propun este că Nicușor Dan este într-un proces de re-socializare instituțională. Mai exact, este plauzibil să credem că Nicușor Dan a fost absorbit de logica de funcționare a sistemului pe care l-a moștenit, poate chiar fără să știe.
Un astfel de mecanism de resocializare poate funcționa prin mai multe canale. Primul este legat de dependența informațională pe care orice președinte o dobândește. Un președinte care intră în funcție fără o rețea patronal-clientelară proprie, fără resurse informaționale alternative și fără experiență în domeniul securității naționale devine invariabil dependent de serviciile de informații pentru a înțelege mediul politic și de securitate în care operează. Chiar președintele se lăuda că el știe de o mie de ori mai bine decât noi ce se întâmplă. Ca să poată să rămână atât de bine informat, serviciile de informații devin indispensabile, iar indispensabilitatea se poate transforma treptat în dependență.
Al doilea canal ar putea fi legat de ritmul instituțional. Ședințele CSAT, briefing-urile zilnice de intelligence, procedurile de securitate clasificată creează o rutină în care președintele operează în interiorul unui ecosistem informațional controlat de servicii. Acest ritm structurează modul în care președintele percepe prioritățile, ierarhizează amenințările și evaluează actorii politici. Sursele alternative de analiză și informații, fie că vorbim de analize independente, expertiză civilă, etc, fie nu există, fie nu au credibilitate în interiorul sistemului. Niciun think-tank românesc nu dispune de capacitatea de a produce analize de securitate care să concureze cu cele ale SRI. Președintele ajunge să vadă lumea prin lentilele serviciilor, nu neapărat pentru că este manipulat, ci pentru că nu dispune de alte lentile. Cu fiecare lună petrecută în acest ecosistem informațional, distanța dintre perspectiva președintelui și cea a serviciilor se reduce, iar reforma devine din ce în ce mai puțin probabilă.
Al treilea canal este cel politic. Dan a intrat la Cotroceni fără un partid propriu, fără o majoritate parlamentară stabilă și fără rețelele informale de putere pe care predecesorii săi le-au construit de-a lungul carierei politice. Într-un asemenea context, serviciile de informații oferă ceva ce nicio altă instituție nu poate oferi, adică informații despre intențiile și mișcările actorilor politici, capacitate de monitorizare a amenințărilor interne și externe, precum și o formă de putere informală ce poate compensa lipsa de putere formală. Un președinte slab din punct de vedere politic are cu mult mai multe motive să se bazeze pe servicii decât să le reformeze, pentru că reforma ar însemna reducerea propriilor resurse de putere într-un moment în care are nevoie de ele cel mai mult.
Rezultatul unui astfel de proces de socializare duce invariabil la o reproducere a tiparului centralizat de control civil tipic românesc, unde președintele controlează serviciile (atât cât le controlează) prin CSAT și prin relația directă cu conducerea SRI, iar mecanismele democratice de control democratic și checks and balances rămân doar pe hârtie, forme fără fond. Din acest punct de vedere, diferența față de Iohannis este una mai degrabă de stil, nu neapărat de substanță. Dan comunică mai mult acolo unde Iohannis practica tăcerea, dar dinamica din spate este aceeași.
Un nou episod de competiție
Dacă la nivelul relațiilor civil-intelligence observăm continuitate, la nivelul dinamicii politice mai largi observăm o schimbare semnificativă. Ultimele două luni au marcat ceea ce pare a fi o fractură a aranjamentului cartelizat care a definit politica românească din 2019 încoace și, mai vizibil, începând din 2021. Criza guvernamentală prelungită, cele două nominalizări deja eșuate de prim-ministru, sciziunea internă din PNL între tabăra Bolojan și tabăra Veștea, reprezintă o revenire la o dinamică de competiție între piramidele patronal-clientelare ce a caracterizat o bună parte a anilor 2010, înainte de momentul cartelizării informale din 2019 și a celei formale din 2021.
Nu știm dacă acest episod competitiv va fi unul durabil sau unul tranzitoriu. PSD și PNL s-au mai separat și au revenit împreună. De data aceasta, fractura pare mai adâncă, având în vedere că PNL și USR au declarat că nu vor mai accepta o coaliție care include figuri PSD precum Sorin Grindeanu, iar sciziunea internă din PNL are o bază reală, cu o parte semnificativă a partidului susținând premierul desemnat Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al formațiunii, dar durata și profunzimea acestei fracturi rămân incerte. Va depinde foarte mult de ce rețele vor avea câștig de cauză și cât de eficace și eficiente vor fi serviciile de informații în a furniza material potent politic în a îi neutraliza pe cei opuși acestor rețele.
Ceea ce este mai puțin incert este efectul pe care o astfel de intensificare a conflictului politic îl produce asupra relațiilor civil-intelligence. Cadrul analitic pe care l-am propus în capitolul din Epoca Klaus Iohannis? ne spune că intensificarea competiției dintre rețelele patronal-clientelare crește valoarea relativă a serviciilor de informații și a ce pot oferi ele într-un război politic în termeni de resurse de intelligence, iar conducerile serviciilor exploatează episoadele de intensificare a conflictului politic pentru a-și maximiza autonomia, resursele și influența. Cu alte cuvinte, dacă acest episod competitiv durează mai mult, ne putem aștepta la o revenire a serviciilor la funcția de furnizori de resurse de intelligence utile politic, în schimbul unor beneficii materiale sau în termeni de autonomie operațională și mai crescută.
Evenimentele ultimele zile ne oferă câteva elemente care sunt consistente cu așteptările cadrului analitic pe care l-am propus, fără a pretinde însă o relație de cauzalitate directă. Coincidențele judiciare din „joia neagră” sunt remarcabile. Pe parcursul a doar câteva ore, DNA l-a pus sub acuzare pentru luare de mită pe Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, apropiat al lui Bolojan, într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale. Câteva ore mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut definitiv decizia de conflict de interese în cazul lui Dominic Fritz, președintele USR și primarul Timișoarei, ceea ce i-ar putea atrage pierderea mandatului și interdicția de a candida până în 2030. Tot joi, Tribunalul Ilfov a suspendat, într-o oră și jumătate de la depunerea dosarului, deciziile conducerii PNL prin care parlamentarii liberali erau obligați să nu voteze cabinetul Veștea. Desigur, fiecare dintre aceste acțiuni poate fi explicată individual, iar președintele Dan ne-a admonestat că am văzut vreo legătură între ele. Însă convergența lor în aceeași zi, într-un moment de maximă tensiune politică, lovind simultan lideri ai tuturor partidelor pro-europene care ar putea forma un guvern, este un fapt pe care orice observator al politicii românești îl poate interpreta prin prisma crizei politice și a conflictului dintre rețelele patronal-clientelare. Bálint Magyar și Bálint Madlovics, doi politologi maghiari pe a căror teorie despre anatomia regimurilor post-comuniste mi-am construit cadrul analitic propus în capitol publicat anul trecut în volumul Epoca Klaus Iohannis? ar putea, destul de plauzibil, să numească aceste coincidențe ca fiind indicative pentru ceea ce ei numesc drept „aplicarea selectivă a legii”. Prin asta înțelegem scoaterea de la sertar a unor dosare sau acuzații identificate în trecut dar păstrate la sertar pentru a fi instrumentalizate când sunt oportune politic.
Încotro?
Oricare ar fi direcția în care va evolua criza politică, câteva observații rămân valabile. Prima este că Nicușor Dan nu a utilizat șocul politic ultimii doi ani pentru a impune o reformă a relațiilor civil-intelligence. Fereastra de oportunitate pentru un astfel de reset s-a închis deja fără a fi fost folosită. A doua observație este că, indiferent dacă sistemul politic rămâne cartelizat sau intră într-un episod prelungit de competiție, autonomia operațională a serviciilor de informații și absența unui control civil democratic constituie constante care persistă de-a lungul ambelor scenarii. Într-un scenariu de continuare a cartelizării, serviciile revin la funcția de gardieni ai unui nou aranjament. Într-un scenariu de competiție prelungită, serviciile revin la funcția de furnizori de resurse de intelligence, iar autonomia lor crește pe măsură ce actorii politici concurează pentru a beneficia de resursele pe care acestea le pot oferi.
A treia observație este poate cea mai importantă. Absența unui control civil democratic nu este un accident, ci este un produs al economiei politice a regimului postcomunist românesc. Într-o democrație patronal-clientelară precum cea românească, controlul asupra serviciilor de informații nu urmează logica separației puterilor în stat, ci logica distribuției puterii între rețelele patronal-clientelare. Reforma relațiilor civil-intelligence nu este, în cele din urmă, o problemă de legislație sau de voință politică, ci o problemă de transformare a regimului politic românesc. Iar această transformare nu pare să se fi produs, nici în deceniul Iohannis, nici în primul an al președinției Dan.
„Toate indiciile existente ne conduc către concluzia că Dan a fost (re)socializat în logica instituțională existentă…”
România nu este un stat democratic.
În fond, România este un stat eșuat (după cum președintele său a spus), guvernat de 36 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora.
Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
Primul președinte care s-a declarat învins de Sistem” a fost E Constantinescu.
Cei care i-au urmat nu au mai avut curaj să lupte cu Sistemul [pentru a fi sau nu fi, eventual, învinși], ci s-au supus lui și au fost integrați în Sistem.
…Fiecare dintre ei „a fost (re)socializat în logica instituțională existentă”.
Și nu există niciun motiv pentru care să credem că într-un viitor previzibil ceva s-ar putea schimba în mod pozitiv pentru România, ori că Sistemul ar putea fi șubrezit în vreun fel.
Niciunul!
https://www.g4media.ro/cartelul-epoletilor-si-robelor-si-marioneta-lui-dezarticulata.html
Nu, Băsescu-Petrov a încercat să lupte cu Sistemul Mafiot, dar în mod ticălos. Astfel a creat Poliția Politică SRI+DNA(prin vestitele „protocoale”…) și a asmuțit-o pe Mafia PSD, protejând Mafia proprie. A fost suspendat de două ori. În final Mafia a rămas neclintită.
Și KWI la început a vrut să lupte cu Mafia PSD, a desființat poliția politică a lui Băsescu-Petrov, a reușit obținerea independenței justiției prin eliminarea MCV sperând că Justiția va deveni independentă prin ea însăși. Aiurea, Justiția a devenit și ea mafiotă.
Acum STATUL in sine este un STAT MAFIOT.
ND s-a predat imediat acestui Stat Mafiot. Ceea ce vedem este tocmai asta, Statul Mafiot vrea controlul TOTAL asupra României.
Un text curajos, responsabil, eu aș zice chiar riscant.
Sunt câteva evidențe de la care trebuie pornit:
– Statul român este un Stat Mafiot
– ND s-a predat „din prima” Statului Mafiot
– democrația românească este în pericol, inclusiv drepturile și libertățile cetățenești.
Dar cine formează STATUL MAFIOT? O spune autorul: Serviciile Secrete+Justiția+ grupările economice mafiote interne și internaționale.
CUM ieșim din această situație? Democratic nu se poate ieși, nu avem maturitatea democratică necesară ( uite, Ungaria a avut-o!…).
La noi trebuie o măsură de Forță. Și mă opresc aici.
Foarte bine concluzionat. Avem o Constitutie cu substrat nedemocratic, si nu am avut o lege a lustratiei. In Ungaria, tineretul nu a emigrat in masa si au iesit masiv in strada. La noi, nu mai are cine sa iasa in strada si asta au si vrut toti din sistemul din padure.
În legătură cu Serviciile Secrete, trebuie date noi Legi ale Siguranței naționale fiindcă actualele legi sunt din anii ’90. Urgent!!
Nu cred că avem destule date publicate, să vorbim despre servicii și jocul lor.
Poate despre svr etc. Dar nu despre ai nostrica brazii
Oamenii, se zice, își caută soarta, iar soarta îi caută pe oameni… Și viața trece urmand acest ciclu. Iar dacă e drept că soarta obișnuiește întotdeauna să-și atingă tintat, la fel s-a intamplat si acum, si cu Nicușor, dar nu numai… Nicușor, ca și alții ca el, a siferit mutații, ca paianjenii din zona apropiata reactorului de la Cernobil. Totul s-a petrecut neobișnuit de simplu si, de aceea, inevitabil precum fatalitatea. Lui Nicușor i-a fost hărăzit să promită vrute și nevrute si sa se tocmească. Privită sib acest aspect, „schimbarea la fața” a Salvatorului ales, din cauză că nu am avut de ales, lasă impresia unui atac nocturn la banca populara. Nu are sens sa recunoaștem că am fost obligați de soartă să fabricăm in serie inaginea de aur a unui zeu de mucava și dejectii orale. Slujit si el de două armate invizibile, armata securitatii și armata Ciumei Roșii, acest zeu modificat genetic, pe care nu si-l va revendica nicio mitologie, a pornit la vanatoare de capete sub trompetele lichelismului si anarhiei. Am dat cu oiștea in gard și de astă dată. De aceea se cuvine să stim ca nici zeii nu coboara din Olimp, nici ingeri nu mai coboara din ceruri de două mii de ani, si parcă nici nu vrem să avem lideri de baltă. Pentru că liderii adevărați, daramite presedintii de stat, ca si geniile, nu se nasc peste noapte, ci se nasc din votul poporului pe care il reprezintă. E impirtant, să fim lucizi: dacă vom merge tot așa, nu vom ajunge niciodată sa jucam „meciul cel mare”. Tot ceea ce s-a intamplat p(r)ost-puci și continuă să se întâmple acum, in aceste zile, ne dovedește că am ajuns de râs, din cauza incapatanari de ospiciu a unor politicieni monstruos de cinici și iresponsabili.
Nicușor cu pufusor pe botișor nu mai gandeste in cifre. El gândește in puci-uri, in conjunct-uri, in hălci duculente psedo-liberale. El, ca cel mai MAG(A)nific cpnspirationist, nu se asaza pe băncile celor de dreapta, ci vechiul sau loc, la radicali, pastrand totală ignoranța. De ce, oare, procedeaza Nicusor atât de iresponsabil? Răspunsul e simplu: pentru că simtul sau politic nu judecă profind situația reală. El, matematicianul de altă dată, Machiavelli de astazi, înjgheabă la repezeală alianțe malefice și se napusteste, penibil, impins de la spate de o mână abilă, împotriva lui Bolojan. Împotriva statului de drept! Funest este Nicușor. Funest a fost anul in care a fost înscăunat. Constat, cu stupoare, deși l-am ales, că locul lui nu e la Cotroceni, ci in coceni. Vorba lui Napoleon: „Am cunoscut un trădător veritabil, perfect… Trădător desăvârșit – nu ocazional, o fire genială de trădător… căci tradarea nu este atât o intenție a sa, o tactică a sa, cât firea sa orihinara”
1. Prima este că Nicușor Dan nu a utilizat șocul politic in ultimii doi ani pentru a impune o reformă a relațiilor civil-intelligence
Nu a fost nici un soc politic in ultimii doi ani. Nicusor Dan ajuns in functia de presedinte a fost dovada ca RO mai are resurse sa tina usa deschisa spre institutiile occidentale fata de care avem angajamente. Nicusor Dan este experimentul ideal pe care il detine societatea civila pentru a intelege si a se dezmetici. Un om capabil si profund onest care incearca sa maximizeze binele pe care il poate face in conditiile date.
2. Fereastra de oportunitate pentru un astfel de reset s-a închis deja fără a fi fost folosită.
Fereastra de oportunitate s-a inchis in 2020 cand AUR a venit din neant in parlamentul tarii si in doua zile a inscris peste 15000 de membri. Asta nu mai mira pe nimeni.
3. Absența unui control civil democratic nu este un accident, ci este un produs al economiei politice a regimului postcomunist românesc
Da. Dar economia politica postcomunista a fost dirijata, controlata si modelata de personaje si structuri cu puternice radacini in regimul trecut. Democratia liberala romaneasca – recunoscuta ca atare de occident, capitalismul si economia de piata autohtone – la fel, recunoscute de occident, partidele romanesti care si-au gasit loc in „fratiile” din parlamentul UE – toate sunt si produsul „muncii” acestor structuri. E drept, nu avem un control civil democratic, dar la iuteala se pot gasi patrioti independenti de calibrul lui Ninel Peia pentru a bifa actiunea.
4. Dan a intrat la Cotroceni fără un partid propriu, fără o majoritate parlamentară stabilă și fără rețelele informale de putere
Pare un minus la adresa lui Nicusor Dan. Sa intelegem de aici ca liderul de partid George Simion, daca ar fi ajuns la Cotroceni, „infrunta” mai bine relatia cu serviciile? Cu o structura politica in spate, precum AUR, ar fi dat dovada de mai multa independenta ? Ar fi fost mai iute in numirea vreunui sef de servicii sau era mai priceput in instituirea „controlului civil”?
Binomul atât de blamat azi a fost potrivit epocii în care a funcționat. Băsescu a priceput imediat că nu mai merge cu „corupție fără corupți” și a pus-o pe Macovei unde trebuia să fie. Iar Macovei l-a adus pe Morar, care s-a dovedit suficient de inflexibil cât să facă din DNA ce trebuia să fie. Această succesiune de numiri a definitivat aderarea țării la UE în 2007. Fără acțiunile curajoase ale noului, pe atunci, DNA, am fi ratat aderarea din cauza acelor „red flags” pe capitolul JAI.
Lucrurile au putut funcționa acceptabil câtă vreme a existat MCV. Imediat cum MCV a fost scos, clica mafiot-politică din justiție a revenit la proastele obiceiuri naționale. Nu văd cum un sistem profund corupt, cum e conducerea justiției române, să fie reformat cu binișorul, cu vorba bună.
ND nu a avut forta morala si poltica sa faca acele numiri in justitie, servicii care sa fie benefice tarii si natiunii. Sa demareze schimbarea Constitutiei, ale alegerikor in 2 tururi, etc. Ar fi castigat si un al doilea mandat. Nu isi asuma propriile greseli si neputinte. Ar fi vrut aceiasi viata la palatul TreiCoceni la fel de linistita cu cea a lui KWI. In fond asta i s- a promis, dar repede realitatea a batut filmul.
@Agora _ „Ar fi vrut aceiasi viata la palatul TreiCoceni la fel de linistita cu cea a lui KWI.”
Eu cred că pe N Dan îl macină și se simte frustrat de impotența sa politică (pe care, de altfel, și-a asumat-o atunci când a acceptat să fie propulsat la Cotroceni de către cei care au făcut-o).
Printre zâmbetele strâmbe obișnuite, l-am văzut în ultima vreme încruntându-se de câteva ori…
Eu cred că are o bună oportunitate să se dedice golfului.
Aceasta ar fi o utilă etapă de tranziție în cariera politică a domniei-sale spre starea supremă de Hakuna Matata, experimentată cu succes de către domnul KW Iohannis.
Grupul cultural-artistic din Zanzibar îl așteaptă cu drag (contra cost, firește).
Iar Spartanul poate încerca o călătorie „fără legături de comunicație cu țara”, pentru relaxarea Președintelui.
Căci oricum nu cred că i se va simți lipsa.
Sunt curios de cateva lucruri. Daca Nicusor Dan ar fi vrut de facto sa schimbe paradigma Cartelului din spatele PSD, care ar fi fost cea mai buna decizie ?
Sa se lupte cu ei deschis ? cu contre politice si fara parghii ? sau sa faca exact ceea ce a facut ?
Ca sa lupti cu PSD ul, trebuie sa ai macar un partid care are potential. PNL ul infestat de baieti buni proPSD nu era cel mai bun candidat, iar restul de partid nici nu merita mentionate.
N.Dan din orgoliu nemasurat nu a vrut sa fie parte din PNL. A vrut un partid care sa ii asigure inca un mandat la palatul TreiCoceni. In ultima perioada, ca presedinti am avut provinciali inepti, slabi moral, profesori de fizica, matematica care au trait in bula lor. Un marinar de Constanta care a avut singur curaj de a se hartui cu multi potrivnici. Singurul E. Constantinescu era cu capul pe umeri si logica clara.
Poate ne poate spune cineva, în logica evenimentelor, de ce SRI nu are un Director numit de Președinte de aproape trei ani de zile, cu implicația majoră a lipsei dreptului de vot în CSAT! Cine sau ce îl împiedică pe Președinte să facă acest lucru? Și de ce vorbim de „linia de responsabilitate politică” cu referire la un Serviciu care trebuie să fie apolitic? La fel ca Justiția sau Președinția, de altfel. Controlul Comisiei tocmai asta trebuie să prevină: subordonarea politică.
Am ajuns să trăim într-o societate în care suspiciunea a devenit modul de funcționare implicit. Nu mai avem încredere în nici o instituție sau serviciu, le bănuim de complicități ascunse, de corupție generalizată, vorbim de „furnizori” și „clienți”, de manipulare, de exploatare de oportunități. E greu să construiești ceva viabil pe un asemenea fundament. Și pare că nu avem nici o soluție la îndemână. Poate ar trebui luată în considerare ceva coloană vertebrală, ceva cuvânt de onoare, niște lucruri legate de interesul național, educație și bun simț comun, chestii din astea depășite care stârnesc râsul dacă le aduci în discuție azi. Dar mă tem că fără ele nu putem oferi un viitor acestei națiuni!