vineri, august 28, 2026

Tunelul timpului

În urmă cu cel puțin 50 de ani, a fost o vreme când TVR difuza în fiecare duminică după-amiază câte un episod dintr-un film serial ce se numea Tunelul timpului. Mi-am amintit de el în mult prea frecventele momente de plictiseală intervenite în timpul urmăririi filmului Capătul străzii Stejar, regizat de David Robert Mitchell. Și aceasta fiindcă  un fel de tunel al timpului traversează și membrii unei comunități locale, locuitorii unui cartier dintr-un oraș american care, din motive necunoscute, a căror explicare a pus în mare încurcătură savanții, s-au întors brutal cu sute de mii de ani în urmă, în vremea dinozaurilor. Pare-se că la origine s-ar fi aflat  un fenomen cosmic care a provocat ceea ce regizorul plănuia să fie înfățișat ca o înspăimântătoare întoarcere în timp, dar care, din păcate, cade rapid în monotonie și nu stârnește cine știe ce mari emoții. Tot felul de dinozauri, cu fiecare secvență nouă din ce în ce mai mari, și o mulțime de păsări bizare care înșfacă pe toți cei le ies în cale (numai că nu știu cum se face că în cale le ies totuși destul de puțini) se plimbă libere pe străzile orașului, calcă în picioare automobile și case și se concentrează asupra vânării membrilor familiei Platt și a încă doi sau trei vecini de-ai săi. Chiar și asupra celui numit Mel (P.J.Bryne) cu care familia Platt nu avusese până atunci raporturi tocmai cordiale și aceasta în special din cauza simpaticului  și loialului câine Starbucks. Care, firește, că își va dovedi exact când trebuie și utilitatea, și loialitatea.   

Familia în cauză nu are nimic deosebit. În afară de faptul că mama, pe nume Denise Platt, o femeie cu veleități literare concretizate după ce urgia trece, este jucată iarăși foarte bine de Anne Hathaway (Penelopa din Odiseea), iar tatăl, pe nume Greg, cade în sarcina lui Ewan Gregg. Respectivii au doi copii, adolescenți, pe Audrey (Maisy Stella) și pe Brian (Christian Convery), care observă că lucrurile nu merg chiar foarte bine între părinții lor și că divorțul se înfățișează a fi de domeniul iminenței. Apariția unei plante  ciudate, cu o creștere surprinzător de rapidă în curtea doamnei Huddleston (Anne Gee Bird), care joacă pentru Denise rolul de consilier literar, plantă identificată ca fiind dispărută de pe Pământ cu cel puțin două sute de mii de ani în urmă de o bibliotecară cu veleități de savant botanist, fenomene atmosferice dure urmate de încetarea alimentării casei cu apă și electricitate, imposibilitatea de a mai recepționa programe radio sunt semnele premergătoare ale catastrofei. Adică a apariției animalelor pe care regizorul  David Robert Mitchell și operatorul de imagine Mike Gloukalis nutresc o plăcere aproape patologică să ni le prezinte defecând imens, ba chiar și făcând sex. Scena de sex o impresionează teribil, o emoționează chiar pe Denise care ține morțiș să își fotografieze soțul insistent și bine plasat artistic în fața lor. Poza respectivă ar putea fi ultima pentru că bietul Greg, oricum necăjit că a rămas de ceva vreme șomer și a fost silit să găsească tot felul de stratageme spre a-i ascunde asta soției sale, asta de teamă că relațiile dintre ei ar deveni încă și mai precare, este măcelărit de animale. Cum va interveni totuși o salvatoare întoarcere în timp, eficient folosită de Denise spre a-și avertiza telefonic vecinii în privința dezastrului, Gregor reapare viu și nevătămat în chip de livrator de pizza. De aici încolo totul începe să fie cât de cât bine. Pe urmă și mai bine, iar în final excelent.  Unde mai pui că după aceea relațiile dintre soți se îmbunătățesc, indiciu clar că aceștia au tras învățămintele de care era nevoie, iar Denise, devenită eroina comunității.  își vede tipărită și nu oricum, ci într-o ediție de lux-  cartea  ce le istorisește aventura.  

Scenariul filmului e naiv, e total, e exasperant de imprevizibil. Cam tot la fel e și regia. Păcat totuși de eforturile actoricești orice s-ar zice notabile ale lui Anne Hathaway. Care chiar nu știu ce caută într- o producție de un asemenea calibru.    

Bad Robot, Good Fear Content, Jackson Pictures

CAPĂTUL STRĂZII STEJAR

Regia: David Robert Mitchell

Producători: J. J. Abrams, Jon Cohen, Tommy Harper, Matt Jackson, Hannah Minghellla, David Robert Mitichell

Producători executivi: Chris Bender, Pete Chiapetta, Leann Stonebreaker, Anthony Tittanegro, Jake Winner

Muzica: Michel Giacchino

Imaginea: Mike Gloukalis

Montajul: John Axelrad

Design de producție: Maya Shimoguchi

Cu: Anne Hathaway (Denise Platt), Ewan McGregor (Greg Platt), Maisy Stella (Audrey Platt), Christian Convery (Brian Platt), P.J. Bryne (Mel Jacobs), Anne Gee Byrd (Doamna Huddleston),

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro