La o lună de la votarea moţiunii de cenzură şi demitarea cabinetului prezidat de Ilie Bolojan, Preşedintele Republicii a desemnat, în cele din urmă, un candidat la poziţia de prim- ministru: alegerea lui Eugen Tomac indică, dincolo de personalitatea în cauză, natura intervalului pe care îl traversăm şi amploarea crizei regimului politic românesc.
Independent, Preşedintele Dan a optat să sprijine o formulă care se vrea a fi una ea însăşi independentă, alcătută, aparent, din miniştri care nu au afiliere partizană. Evocând imposibilitatea realizării înţelegerii care să dea naştere unei majorităţi, şeful de stat îşi justifică alegerea sa de acum. Coaliţia care a dus la căderea guvernului, PSD-AUR, nu devine o coaliţie de guvernare. Dar ea nu încetează să fie majoritatea reală care domină camerele.
Şi aceasta este realitatea pe care Preşedintele nu o poate ignora, în clipa în care propune un potenţial cabinet care se naşte prin voinţa sa suverană: mai devreme sau mai târziu confruntarea dintre şeful de stat şi majoritatea parlamentară ad-hoc se va produce. Ca şi în cazul Franţei, guvernele lipsite de sprijin efectiv nu pot aspira decât la supravieţuire.
Aspirând să urmeze modelul lui Emmanuel Macron, Preşedintele Republicii este plasat într-o situaţie delicată. Şeful de stat nu are un vehicol partinic care să îl susţină, în vreme ce premierul desemnat nu are un partid al său care să fi trecut pragul electoral. Puterea prezidenţială nu se poate exercita, în regimul nostru politic, decât prin intermediul majorităţii care să traducă voinţa şefului de stat. Spre deosebire de toţi predecesorii săi, Preşedintele Dan nu are această pârghie instituţională.
Căci investirea eventuală a cabinetului Tomac nu va duce la conturarea unui bloc pe care să se sprijine guvernul. PSD, cel care s-a dovedit a fi fost incapabil să propună propria sa variantă de premier, poate susţine cabinetul Tomac, dar acest vot nu îl transformă în parte a unei coaliţii prezidenţiale. Nicuşor Dan nu este Traian Băsescu, după cum nu este nici Klaus Iohannis. Limitele influenţei sale efective pot deveni vizibile, în acest context.
La un an şi jumătate de la anularea turului doi al scrutinului prezidenţial, revigorarea regimului nostru politic este un deziderat îndepărtat. Eşecul coaliţiei lasă loc unei fragmentări fără precedent. Multiplele linii de fractură fac alcătuirea unei majorităţi dificilă: criza României este una de reprezentare şi de legitimitate, iar partidele politice se află în epicentrul ei.
Proiectul unui guvern care să afle dincolo şi peste partide este doar o fantasmă. Şeful de stat nu poate guverna direct. Spre a exista, guvernele au nevoie de relaţia cu partidele: oricât de fragmentat şi de imprevizibil. Parlamentul este unicul for ce poate investi şi demite un cabinet. Autoritatea şefului de stat se reflectă în capacitatea sa de a se impune, în faţa partidelor politice. Pariul de acum al Preşedintelui îi poate defini restul de mandat.
Existenţa unui guvern investit nu înseamnă, în absenţa unei viziuni înrădăcinate în voturi, decât o mimare a stabilităţii. În cele din urmă, democraţia este obligată să îşi recâştige comunitatea de cetăţeni- suprema provocare a republiciii noastre este regăsirea încrederii, ca temelie a unui posibil viitor.
Corecta analiza. Cred ca viitorul guvern se va afla sub deviza romaneasca celebra inca de la Revolutie:” Tomac, fa-te ca muncesti! Improvizatii peste improvizatii, nimic pentru poporul roman, poate doar pentru Ucraina, ca de acolo e noul premier. Amatorism prezidential!
Situația de azi este oarecum asemănătoare cu cea din anii 1937-1938 rezultată din alegerile parlamentare din 1937. Atunci nu s-au putut crea un guvern stabil fiindcă PNL și PNT se urau așa de mult încât nu puteau colabora. Nici PNT nu a vrut să se alieze cu Mișcarea Legionară ( care obținuse vreo 20%…) deși în alegeri făcuseră un cartel contra PNL. Atunci regele Carol II și-a făcut propriul partid( PRN-partidul Renașterii naționale!…) și s-a ajuns la așa zisa „dictatură regală”. Urmarea: anul 1940 cu dezmembrarea României, apoi războiul din Est, apoi Comunismul. Adică au urmat 50 de ani de beznă totalitară.
Mă uit pe „Guvernul meu” și mă înspăimânt. Este un guvern prezidențial „de autoritate”, excluzând multipartidismul, deci este/va fi un guvern „tehnic(?)”, deci nedemocratic care să-i împace pe toți.
Vin vremuri periculoase. Dumnezeu să ocrotească România că noi nu suntem în stare!
Nicușor Dan greșește, din nou. A greșit când s-a lăsat convins să candideze la președinție și să devină astfel paratrăznetul nemulțumirii populare, greșește și acum când scoate PSD-ul din mocirla în care s-a împotmolit de unul singur. Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită își va primi răsplata cu asupra de măsură de la PSD.
Eu credeam că după Dăncilă o să se termine cu numirea de prim miniștri adunați de pe te miri unde. Nea Tomac ăsta s-a ocupat cu politruceala toată viața, fost țucălar de-al lui Petrov s-a salvat de la scufundarea corăbiei lui Băsescu cu pluta PMP și a tot călcat apa (pe bănișori frumoși) pînă acum, cînd a ieșit din imersiune gata să mai jmekerească ceva învîrteli printr-un guvern de carton. Pentru un băiet venit de la țară la oraș s-a mișcat destul de bine, a avut coatele ascuțite, ciocul mic și a ținut bărbia în piept în fața barosanilor pînă cînd s-a mai săltat din foame și nevoi, iar acum, împreună cu familia extinsă, este gata să intre la combinație, fiindcă guvernul pe care e pus să-l conducă, asta este; o combinație prin care hoția vechilor politicieni trebuie să meargă înainte. O să fie bine, l-a lăudat și Udrea și Olguța și Băsescu, deci are pedigri și recomandări de la specialiști renumiți.
„…alegerea lui Eugen Tomac indică, dincolo de personalitatea în cauză, natura intervalului pe care îl traversăm şi amploarea crizei regimului politic românesc”
Probabil E Tomac a fost desemnat pentru a NU fi votat.
Al doilea nume ar putea fi S Grindeanu.
…Care ar putea să fie votat.
Odata cu KW Iohannis, democratia in Ro a coborat de pe catafalc direct la groapa. Acesta nu se face prin coalitii toxice si inepte care au dus Romania in gard. Nici KWI nu a fost membru in un partid, acceptat asa de kiki. La fel si actualul N.Dan, fara calitate de politician, fara partid si fara sa intelega nici economia. In ambele cazuri oligarhiile de partid au vrut sa isu vada de afaceri, functii si bani pentru ei, familii si amicii de taina. Romania a ales dupa 1990 tot mai prost presedintii, un inginer fost comunist sadea, un profesor univ. de geologie, un capitan de nava, un profesor de liceu de fizica, apoi un cercetator in matematica stelelor. Nici unul bun de sef de stat. Doar ca Tr.Basescu era mai infipt si le spunea direct.
Iar somnul democratiei a nascut suveranismul si extremismul de doi lei.
@Agora _ „Nici KWI nu a fost membru in un partid…”
Păi, și atunci, cum de era președintele PNL?
Sigur nu era membru?!
Formula convine PSD . Vor trece numai legile agreste de ei și AUR.
În plus, măsurile indigeste vor fi atribuite Guvernului. Așa cum acum toate măsurile nepopulare sunt ale lui Bolohan. Chiar daca au votat toți legea.
Observ, cu satisfacție, că domnul prof. Stanomir nu caracterizează guvernele sau miniștrii cu atributele ,,tehnocrat” sau ,,politic”, așa cum în mod eronat se practică în prezent. În mod mai corect, domnia sa folosește atributele ,,partinic” sau ,,non-partinic”.
În actualul cadru constituțional al României, Guvernul este, în mod obligatoriu, explicit sau implicit, partinic. Rămâne să stabilim, pe baza rezultatelor obținute, dacă guvernarea de partid este soluția cea mai bună pentru România. Convingerea larg răspândită este că actualul sistem politic din România are un caracter disfuncțional. Pe aceeași linie cred că se înscrie și concluzia domnului Stanomir: ,, criza României este una de reprezentare şi de legitimitate, iar partidele politice se află în epicentrul ei.” Rămâne întrebarea: ce e de făcut?
Stimate,
d-le Stanomir,
1.NU există o criză a regimului politic romanesc, ci o criză de ,,identitate economică”, care pune clasa politică/partidele în situația de a nu se putea înțelege ce să facă, ce alianțe să facă, încît electoratul propriu să nu fie afectat de măsurile de ,,reformă” preconizate de unul sau altul dintre marile partide!Asta se întîmplă doar cînd unica REFORMĂ este austeritatea pe termen nelimitat, în lipsa unui proiect economic de reconstrucție industrială.
Cum să poată propune președintele ceva acceptabil pentru social-democrați care sînt contra austerității, pe cînd liberalii nu văd altceva pentru eliminarea deficitului bugetar?Despre celelalte două partide de la guvernare nici nu mai vorbim, ele ca și liberalii ori social-democrații sînt lipsite de orice soluții ANTICRIZĂ și clamează de la apariție soluții teoretice fie SF!
2.Ne aflăm deci în fața unei crize de ,,identitate economică” nouă (termen poate neadecvat) deoarece partidele încearcă să rezolve criza economică prin instrumentele economiei bugetare (fiscale și financiare) actuale, apelînd la AUSTERITATE de ,,stînga sau de dreapta”, care în NOUA ECONOMIE (a globalizării postebelice) nu funcționează, fiind REZID-SUROGAT al fostelor ,,reforme” CONTABILE ale FMI.
PNL cere eliminarea unor prevederi de ,,austeritate” care sînt contra ,,naturii” sociale/electorale ale PSD, asupra cărora (din același p.d.v. social/electoral) ajungerea la un acord politic de guvernare între ele este ,,tehnic” imposibilă.
Președintele, analiștii și liderii celor două mari partide încă NU înțeleg că tratează o problemă de CRIZĂ a înțelegerii și asumării ,,noii economii a dezvoltării” drept ,,criză a regimului politic romanesc”, deși ,,extremiștii” nu sînt încă la guvernare! Cuvîntul de ordine în fața actuaLei crize de MODEL ECONOMIC și structură (industrială manuală) a economiei naționale trebuie să fie POLITICI INDUSTRIALE, așa cum cerea lucrarea academică ,,Reindustrializarea Romaniei-Politici și Strategii” (2010). deoarece reindustrializarea nu răspunde pozitiv la AUSTERITATE!
3.Cele două cauze, austeritatea și măsurile fiscale-financiare de ,,cîrpeală” au agravat doar situația economică, d-l Bolojan (și PNL) fiind din start ,,acarii Păun”, deoarece trăiesc în epocă economică aeriană ori SF, cîtă vreme nu înțeleg că REFORMĂ înseamnă buna ,,gospodărire financiară” PLUS ,,dezvoltare economică-industrială”, care să asigure echilibrul Bugetului.
4.Austeritatea poate fi o politică economică-socială temporară sau de durată, dar caracteristică situațiilor cu totul speciale ca război, evenimente sanitare, climatice ori economice extreme, etc.
Austeritatea pe timp de pace care determină neînțelegerile și imposibilitatea guvernării (fără situații extreme în momentul de față), nu poate fi considerată criză a regimului politic romanesc, ci criza de ,,cultură economică” a dezvoltării de care ,,suferă” Președenția, PNL și PSD, cărora le-am propus evaluarea și promovarea unui PROIECT NAȚIONAL de reconstrucție industrială, care să diminueze efectele negative ale austerității.
5.Noul PM. și guvern nu vor rezista nici 3 luni în funcție, deoarece se lovesc de aceleași imposibilități de a scoate 23 de miliarde anual de EURO anual de la antreprenori și populație, oricît ar ,,strînge cureaua Romaniei” dezindustrializate, din care capitalul, investitorii și populația fug pe capete!
Același proiect de țară l-am propus spre evaluare și promovare și președenției, dar fără rezultat, corpul consilierilor economici provenit din antreprenori sau alte ocupații (considerate total greșit ca optime pentru consiliere în problematica dezvoltării) determinînd vidul de acum în soluții al instituției supreme asupra economiei naționale. Președinția aflată acum în criza de model economic pro-activ, industrial, capabil de a elimina crizele gemene, va acționa mecanic, repetitiv, urmînd ca 2-3 PM să treacă prin aceste funcții, la fel de inutili ca fostul PM Bolojan.Apoi alegeri anticipate și AUR la guvernare, care o ia de la capăt cu austeritatea!
In consecînță, criza actuală va fi de durată, eliminarea ei fiind posibilă numai ca urmare a înțelegerii schimbării ,,ecuației dezvoltării”, imposibilă prin măsuri fiscale-financiare într-o țară lipsită de resurse naționale sau naturale de dezvoltare, de aur sau petrol, așa cum au unele țări africane ori țările arabe.
Singura resursă de dezvoltare a Romaniei sînt investitorii industriali majori (nu cei cu cablaje și cafetiere), pe care-i poate atrage Romania numai ca urmare a unui proiect economic de tip nou, calitativ, instituțional…
Nu avem o criza economica, ci o criza a statului.
S-a creat un stat disfunctional. Parazitat si condus de cleptocratie. Cu o Justitie aservita.
Pina nu se rezolva aceasta problema, nimic nu va merge . Nici chiar economia. Dar trebuie sa focalizam pe statul abuziv si incompetent, nu pe economia care se misca asa cum poate in aceste conditii.
Alegerea e atit de aiurea ca ar putea chiar sa functioneze!? E adevarat ca baiatu nu ar putea face mai nimic, dar in definitiv ce conteaza, poate ca-i mai bine sa nu faca nimic!
„…suprema provocare a republicii noastre este regăsirea încrederii, ca temelie a unui posibil viitor”. Ce minunat final. Da’ putem?
Da, doar dacă acel mizerabil Cârmaci nu ar fi vândut, în anii’70-’80 săsălăii și evreii, tărilor mamă. Și dacă nu ar fi blestemat amarnic, în fața plutonului de execuție, acest popor blând dar bolând.
Nu cred în viitor. Nici vârsta nu mi-o mai permite. Când văd țara condusă de o clasă politica, cel puțin, natângă, ce pare un șofer inconștient ce conduce în beznă cu farurile stinse, ma apucă toate frigurile. Când îi văd, pe fiecare, la conducere, ca în epoca de aur, cu o echipă, formată din cum se cuvine: un șef, un coordonator și două secretare, îmi vine să urlu.
Văzură-ți pe evreul Zelenski ce figură făcu? Cum Dracu’ să ne meargă bine și nouă cu aceste „mopuri” care ne conduc? Aș parafraza puțin proverbul neaoș: Cine n-are evrei să-și cumpere. Noi i-am vândut. Toți au evrei în conducerile țărilor lor: polonezi, cehi, ucrainieni, unguri, balticii. Și uitati-vă cum stau costumele pe ei. Dar pe ai nostri?
Ne lăudăm doar cu înaintașii (sărmanul Creanga!). Prezentul nu ne interesează. Despre viitor nu mai e cazul.
Într-o lume în care nimeni nu mai e atras de principiile etice nu mai e nimic de făcut. România cere cu fiecare respirație a ei cotitura către partea greșită a istoriei. Din ce în ce mai mulți români se află în postura de „crazy people”, români dispuși la distrugerea democrației în mod voluntar. Nu e nici primul, nici ultimul popor care face așa ceva. Când există o majoritate dispusă la așa ceva e ușor să treci din democrație la totalitarism. Să mai vii înapoi e puțin mai complicat pentru un popor care e departe civismul maghiarului. Înapoi nu vei veni ca în Ungaria. Înapoi vei veni ca în România. Adică cu preț de sânge. Uitați-vă în ochii lui Simion și în ochii generalilor corupți până în dinți. Acel întuneric așteaptă din nou intrarea în istoria unei țări care nu a reușit niciodată să construiască toată clădirea, ci întotdeauna a oprit totul la etajul principiilor și justiției.
@Darie _ „Uitați-vă în ochii lui Simion și în ochii generalilor corupți până în dinți.”
Nu putem să nu observăm că…
Aceștia au prosperat [politic] în vremea guvernării partidelor „pro-occidentale”.
Șarlatanii care atrag preferințe electorale au fost „confecționați” de partidele „pro-occidentale” cu sprijinul „serviciilor”, conform Strategiei Hrebenciuc, pe model PRM.
PSD le-a dat voturi, iar PNL le-a finanțat campania online.
Astăzi, alianța PSD-AUR funcționează de facto în parlamentul României.
În acest context, nu este oare firesc ca guvernul să reflecte în mod vizibil, clar, majoritatea politică existentă și funcțională din parlament?
Prin urmare, un guvern condus de un prim-ministru PSD susținut de alianța PSD-AUR este cea mai potrivită alegere, iar Președintele Republicii ar trebui, cred eu, să-l nominalizeze pentru funcția de prim-ministru pe domnul S Grindeanu.
AUR în opoziție adună neîncetat capital politic, iar România nu face decât să amâne o guvernare AUR.
…O guvernare în care AUR formează singur guvernul.