Știința niciodată nu e mediocră, în schimb
mediocritățile sunt întotdeauna științifice. -P. P. Carp
În luna decembrie, studenții mei înscriși la colocviul Our Planet, Our Power: A Guide to Climate Change, Energy, and Mineral Resources au susținut examenul final. Folosind ca manual ultima mea carte – Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness – și cunoștințele lor acumulate de-a lungul a patru ani de studii universitare, studenților li s-a cerut să comenteze mai multe principii despre știință și să le ilustreze cu exemple apropriate desprinse din triunghiul schimbarea climei vs. energie (cerere, ofertă, tranziție) vs. resurse minerale.
Cele 10 principii nu sunt toate neapărat noi – împreună cu profesorul David Deming, University of Oklahoma (conducătorul meu de doctorat și colaborator științific în cei opt ani de activitate în amintita universitate), le-am discut de multe ori și le-am rafinat prin testări repetate pentru a le face mai incitante și provocatoare pentru viitorii absolvenți în geologie și geofizică.
Lista de mai jos nu este comprehensivă și poate fi extinsă sau, pentru o examinare mai rapidă, redusă corespunzător.
Cele 10 principii propuse în acest semestru sunt următoarele:
1. Cunoașterea începe cu scepticismul.
2. Anomalia este cheia descoperirilor științifice.
3. Ignoranța poate fi un avantaj.
4. Dacă este simplu și frumos, ești pe drumul cel bun.
5. Corelația nu înseamnă cauzalitate.
6. Știința nu se ocupă cu certitudini sau dovezi.
7. Nu știi ceea ce nu știi.
8. Practica prevalează asupra teoriei.
9. Întotdeauna poți găsi dovezi care să îți susțină teoria.
10. Știință, nu tăcere (Science not Silence).
BONUS (10 puncte extra): André Gide, scriitorul francez laureat cu Premiul Nobel în 1947, a sfătuit: Credeți-i pe cei care caută adevărul, îndoiți-vă de cei care îl găsesc.[i] Cum poate fi aplicat acest îndemn în cazul celor 97% experți care afirmă că actuala încălzire climatică este cauzată numai de arderea combustibililor fosili în ultimii ~200 ani și că Science is settled?
Posibile comentarii (similare cu cele pe care le-am așteptat din partea studenților) sunt prezentate mai jos. Orice propune adecvată din partea cititorilor va fi considerată pentru un alt extra bonus sau inclusă în viitorul chestionar.
1. Cunoașterea începe cu scepticismul
Acest principiu se face ecoul ideilor atribuite diferiților filosofi de-a lungul istoriei, inclusiv lui Socrate, sofiștilor, lui Sextus Empiricus, o figură-cheie a scepticismului antic[ii], David Hume[iii] (A Treatise of Human Nature) sau lui René Descartes („Gândesc, deci exist”). Scepticismul este esențial în știință, deoarece încurajează chestionarea și gândirea critică a unor idei deja acceptate, ca și deschiderea față de idei noi, supuse evaluării critice.
Prin punerea la îndoială a cunoștințelor stabilite, oamenii de știință sunt motivați să caute dovezi și să valideze afirmațiile, ceea ce conduce la concluzii mai solide. Acest lucru se aliniază viziunii filosofice conform căreia cunoștințele trebuie justificate și verificate, în special în fața incertitudinilor de tot soiul.
Pentru mine, scepticii sunt victime ale bigotismului lipsit de orizont și ale intoleranței intelectuale. Ei sunt luminile călăuzitoare ale rasei umane. Pentru că întotdeauna cunoașterea începe cu scepticismul și se termină cu încrederea în sine însuși.
Propria mea experiență cu scepticismul climatic a fost pe cât de neașteptată, pe atât de șocantă. În februarie 2004, am introdus în curriculum-ul de la Brooklyn College și City University of New York primul curs despre schimbarea climei – Climate Change, Torn between Myth and Fact – pe care l-am predat aproape în fiecare semestru unor cohorte masive de studenți interesați de expunerea unor cunoștințe care nu se încadrau perfect în narațiunea climatică în curs de formare. Filmul lui Al Gore – An Inconvenient Truth din 2006 și Premiul Nobel pentru Pace, câștigat în anul următor – au catalizat și mai mult interesul studenților. Dar în noiembrie 2017, Kingsman – ziarul studenților din Colegiul Brooklyn – a publicat o critică furibundă la adresa unui manual apărut în vara aceluiași an și pe care îl foloseam pentru cursul de Climate Change:
Titlul articolului era aparent neutru, pentru o instituție academică scepticismul climatic nu este o problemă în principiu. Numai că, începând din primul paragraf, scepticismul pe care îl asumasem și îl încorporasem în predare încă de la debutul cursului în 2004, a devenit sursa unei acuzații aiuritoare, formulată de un profesor din alt departament, ale cărui opinii climatice le dezavuasem public: Cranganu is basically a scientific denier. (Atenție, nu climate denier, ci direct scientific denier!!) Deși ziarul mi-a oferit o pagină întreagă pentru a răspunde atacului comis din ignoranță și invidie profesională[iv], administrația Colegiului Brooklyn a demonstrat că scepticismul climatic nu poate fi tolerat. Cursul meu a fost imediat scos din curriculum și a trebuit să lupt vreme de șase ani cu administrația și colegii mei pentru a-l reintroduce în semestrul de primăvară 2023. Chiar și așa, vechiul nume al cursului – Climate Change, Torn between Myth and Fact – a fost considerat inacceptabil și am fost forțat să accept un compromis. În prezent, predau Climate Change – Past and Present pentru studenții de la licență, respectiv Earth’s Climate pentru masteranzi și doctoranzi. Se poate ușor observa că ambele titluri sunt perfect anodine, fără niciun strop de scepticism.
2. Anomalia este cheia descoperirilor științifice
Acest principiu se aliniază conceptului de schimbări de paradigmă cauzatoare de revoluții științifice, descris de Thomas Kuhn în cartea sa „Structura revoluțiilor științifice”: O descoperire începe cu conștientizarea unei anomalii. Anomaliile contestă paradigmele existente și îi determină pe oamenii de știință să exploreze noi teorii sau să le revizuiască pe cele vechi, conducând la noi descoperiri. Exemple istorice, cum ar fi descoperirea razelor X, ilustrează modul în care descoperirile neașteptate pot conduce la progrese semnificative în înțelegere.
În geofizică și alte științe ale Pământului, descoperirea și caracterizarea anomaliilor (gravimetrice, magnetice, seismice, paleontologice, geochimice etc.) servesc drept catalizatori pentru inovare în gândirea științifică și sursele unor mari descoperiri: tectonica plăcilor, inversiunile câmpului geomagnetic, extincțiile vieții din Permian/ Triasic, extincția dinozaurilor etc. Anomalia de iridiu (concentrații de 10x mai mari decât valoarea medie terestră) dintr-un strat subțire de argilă depusă acum 65 milioane de ani i-a permis geologului Walter Alvarez să postuleze în 1980 ipoteza extincției catastrofale a speciilor, sfidând consensul darwinian al extincțiilor graduale. Ipoteza sa a fost pe deplin demonstrată peste 10 ani de geofizicianul Glen Penfield, care a identificat pe baza anomaliilor magnetice, craterul Chicxulub din nordul Peninsulei Yucatan creat de asteroidul ucigaș.[v]
3. Ignoranța poate fi un avantaj
Acest principiu are inspirații multiple: noțiunea lui Carl Jung de „inconștient incognoscibil”, îmbrățișarea de către filosofia taoistă a necunoașterii ca sursă de înțelepciune și conceptul de „văl al ignoranței” propus de filosoful John Rawls.[vi]
Recunoașterea propriei ignoranțe este esențială pentru progresul științific. Aceasta stimulează cercetarea și explorarea în domenii necunoscute, promovând o mentalitate deschisă spre învățare și descoperire. Conștientizarea a ceea ce nu știm poate conduce la noi întrebări și metodologii de cercetare, extinzând în cele din urmă înțelegerea noastră a lumii.
4. Dacă este simplu și frumos, ești pe drumul cel bun
Acest principiu reflectă dimensiunea estetică a cercetării științifice. Eleganța și simplitatea sunt adesea considerate semne distinctive ale teoriilor științifice bune. Acest principiu se aliniază cu briciul lui Occam, care sugerează că cea mai simplă explicație este adesea cea corectă. Frumusețea în simplitate poate reflecta, de asemenea, eleganța legilor naturale, așa cum se vede în teoria relativității a lui Einstein.
Atracția estetică a simplității și eleganței îi ghidează adesea pe oamenii de știință către teorii care au mai multe șanse de a fi corecte. Se poate vorbi chiar de o regulă care sugerează că teoriile „frumoase” – cele care explică elegant fenomenele complexe – sunt preferate în discursul științific, deoarece rezonează cu intuiția și înțelegerea umană. Cu toate acestea, simplitatea nu trebuie confundată cu superficialitatea; fenomenele complexe pot necesita explicații complexe.
5. Corelația nu este cauzalitate
Acesta este un principiu statistic bine cunoscut încă din 1880, subliniat în mod repetat în diverse domenii științifice[vii]. Pentru a face saltul de la corelație la cauzalitate, trebuie îndeplinite simultan trei condiții:
– asociere: variabila A și variabila B trebuie să fie legate empiric; trebuie să existe o relație logică între A și B;
– temporalitate: A – cauza (variabila independentă) precede B – efectul (variabila dependentă);
– lipsa unor co-variabile ascunse: relația dintre A și B nu este cauzată de alte variabile.
O corelație ridicată nu implică o cauzalitate. În cazul în care se observă o valoare mare, pozitivă sau negativă, a coeficientului de corelație nu este corect să se concluzioneze că modificarea lui A determină o modificare a lui B. Singura concluzie valabilă este că între A și B poate exista o tendință liniară de variație.
Un studiu de caz clasic este corelația dintre creșterea concentrației de CO2 atmosferic după debutul Revoluției Industriale până în prezent, de la ~0,028% la ~0,042%, care este considerată cauza, iar creșterea temperaturii medii globale cu ~1,1°C în aceeași perioadă reprezintă efectul. Această corelație, presupus cauzală, stă la baza actualei paradigme climatice, iar stoparea emisiilor de CO2 prin eliminarea combustiilor fosili este miezul tuturor politicilor climatice. Dacă se acceptă realitatea acestei relații cauză-efect, cum se explică faptul că în Eemian, interglaciația imediat anterioră celei prezente (Holocen), temperaturile medii globale au fost cu cel puțin 5°C mai ridicate decât în prezent, în condițiile în care concentrația CO2 a fost practic aceeași (0,028%) ca în perioada pre-industrială?
Desigur, prezența unor co-variabile ascunse este explicația cauzalității, și atunci, și acum. Studii recent publicate (o parte le-am prezentat anul trecut) sugerează că vaporii de apă, principalul gaz cu efect de seră, având concentrații mult mai mari decât ale CO2, joacă rolul principal în reglarea variațiilor climatice actuale, împreună cu albedo. Au fost măsurate, de asemenea mari cantități de CO2 non-antropogenic produs prin respirația solului în ecosistemele terestre sau descompunerea frunzelor și plantelor. Alți factori care influențează serios dinamica climei și care nu au legătură cu CO2-ul antropogen sunt variațiile radiației solare, curenții oceanici și schimbările în utilizarea terenurilor. Pe scurt, așa cum am scris și în ultima mea carte, pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili.
6. Știința nu se ocupă cu certitudini sau dovezi
Acest principiu se aliniază cu opiniile diverșilor filosofi și oameni de știință, inclusiv Carlo Rovelli[viii] și Karl Popper[ix], și reflectă incertitudinea inerentă și natura iterativă a cercetării științifice. Știința funcționează într-un cadru de probabilități mai degrabă decât de valori absolute. Faptul că am scris în cursul pus la index că „incertitudinea este inerentă în multe procese climatice” sau că „există limite ale cunoașterii științifice în știința climatologiei impuse de conținutul variabil de incertitudine” mi-a atras eticheta de „scientific denier”. Perspectiva pe care am îmbrățișat-o în studiile mele recunoaște că toate cunoștințele științifice sunt provizorii, supuse revizuirii în funcție de noi dovezi. Certitudinea absolută este rareori realizabilă. Accentul pus pe probabilitate mai degrabă decât pe certitudine permite îmbunătățirea continuă a înțelegerii.
O aplicație concretă a acestui principiu am formulat-o în 2020, când am scris că principala problemă a politicilor climatice, discutate de activiști, ONG-uri, unele guverne ș.a., este legată de raporturile dintre riscuri și incertitudini. Așa cum se prezintă în prezent, politicile climatice sunt 100% despre riscurile viitoare și cum ar trebui să le gestionăm. Dar noi nu putem cunoaște viitorul, pentru că, dacă l-am cunoaște, n-ar mai fi viitor. Abordarea pe termen lung a consecințelor globale produse de o climă în schimbare trebuie considerată pe un fundal de incertitudini.[x]
Incertitudinile ne însoțesc mereu și nu pot fi niciodată eliminate complet din viața noastră, nici la nivel individual, nici ca societate. Înțelegerea trecutului și anticiparea viitorului vor fi întotdeauna obscurate de incertitudini.
Incertitudinile, departe de a fi o barieră în calea progresului, sunt de fapt un stimulent puternic pentru creativitate și un ingredient important al acesteia.[xi]
Ca oameni de știință suntem plini de incertitudini, suntem mereu sceptici și suntem mereu provocatori. Dacă eliminăm incertitudinile din știință, aceasta devine religie și înțelegerea sensului lumii se schimbă decisiv. Cartea fizicianului Tim Palmer, The Primacy of Doubt – From Quantum Physics to Climate Change, pe care am prezentat-o în premieră absolută publicului românesc la începutul anului 2024, are un subtitlu care omagiază rolul incertitudinilor în știință: How the Science of Uncertainty Can Help Us Understand Our Chaotic World. Ergo, știința este un proces bazat pe incertitudini și îndoială ca esențe ale cunoașterii. De aceea, știința este și va fi unsettled (nedefinitivă). A spune, de exemplu, că știința climei este settled (definitivă) constituie o eroare.
Într-un univers determinist, fără incertitudini, fiecare rezultat poate fi prezis cu exactitate și nu mai există opțiuni. În schimb, într-o lume nedeterministă, există o pluralitate de opțiuni. Aceasta corespunde ideii aristotelice de δύναμις (potențial).
Fără incertitudini, viața ar fi o plictiseală universală, iar concepte precum speranța, voința (în special liberul arbitru), libertatea, așteptarea, optimismul etc., nu ar prea avea sens.[xii]
7. Nu știi ceea ce nu știi
Această afirmație principială recunoaște limitele inerente ale cunoașterii umane, exprimate de diverși gânditori precum Socrate (Știu doar că nu știu nimic) sau William Butler Yeats (Toate lucrurile pe care le știu nu merită învățate).
O remarcă atribuită lui Mark Twain spune că Nu ceea ce nu știi te bagă în belele. Este ceea ce știi sigur că nu este așa (It ain’t what you don’t know that gets you into trouble. It’s what you know for sure that just ain’t so).
Iar filosoful Andrei Cornea a subliniat recent diferențele ontologice dintre necunoaștere și ignoranță. Există „o distincție esențială între necunoaștere și ignoranță, între necunoscător și ignorant.[s.m.] Necunoscătorul nu știe ceea ce nici știința epocii lui nu știe și, de fapt, n-are cum ști; sau, invers, el crede a ști ceea ce va fi infirmat categoric de știința ulterioară, adesea peste mult timp… Ignoranți sînt, dimpotrivă, mulți dintre contemporanii noștri care, sfidînd milenii și secole de cercetare și investigație științifică, sfidînd experimente și multiple dovezi temeinice concurente, sfidînd informații și educație, aleg să conteste știința, deși aveau la îndemînă toate informațiile și mijloacele prin care puteau cunoaște.”
8. Practica învinge teoria
Experiența practică dezvăluie adesea nuanțe pe care cunoștințele teoretice nu le pot prevedea. Acest lucru este asemănător cu accentul pus de Aristotel pe praxis, în care aplicarea practică și experiența sunt esențiale pentru o înțelegere adevărată.
De asemenea, acest principiu subliniază importanța experimentării și a aplicării sale în detrimentul cunoașterii teoretice pure, conectându-se la filosofii pragmatiste precum cele ale lui William James (Pragmatism: A New Name For Some Old Ways Of Thinking) și John Dewey. O prezentare la obiect poate fi citită aici: Michael Oakeshott on Rationalism and How Practice Trumps Theory. Despre poziția inginerilor în chestiunea practică vs. teorie, se poate citi aici: Practice trumps theory for engineers.
9. Puteți găsi întotdeauna dovezi care să vă susțină teoria
Acest principiu subliniază un aspect esențial al metodei științifice și al gândirii critice: potențialul prezenței unui confirmation bias și necesitatea unei metodologii științifice riguroase pentru a evita concluziile înșelătoare.[xiii] Este important de menționat că nu toate dovezile sunt egale în ceea ce privește validitatea și relevanța lor. Biasul de confirmare poate duce la concluzii eronate, deoarece cercetătorii pot să se concentreze pe datele care le confirmă ipotezele, în loc să caute o imagine de ansamblu mai echilibrată.
10. Știință, nu tăcere (Science not Silence)
Am incorporat acest ultim principiu în toate activitățile mele științifice relativ recent. Debutul meu pe Contributors.ro în aprilie 2014 – Gasland sau puterea manipulării – a însemnat ruperea vălului tăcerii ignorante, care persista (și încă mai persistă, din păcate) în legătură cu revoluția argilelor din SUA. Am fost atunci doar o voce în pustiu, încercând, cu mai mult sau mai puțin succes, să informez onest și integru opinia publică din România, îngrozită la propriu și la figurat de apocalipsa fracturării hidraulice din comuna Pungești, județul Vaslui.
Am pășit iarăși în arena publică pentru a informa cu onestitate și integritate cititorii români despre complexitatea incomensurabilă a fenomenelor climatice. În peisajul mediatic din țară, mă consider iarăși o voce în pustiu pentru că pozițiile mele conțin o mare doză de scepticism vizavi de actualul „consens climatic”. Și iarăși, ca și în cazul revoluției argilelor, timpul unei schimbări de paradigmă este mai aproape decât cred unii sau alții.
Până atunci, nu voi accepta să tac – din prudență, compromis, sau lașitate intelectuală.
Pentru că:
Principiul „Știință, nu tăcere” marchează importanța dialogului deschis și a schimbului liber de idei științifice, în special în domenii controversate și polarizante precum fracturarea hidraulică sau o climă în schimbare. Acest principiu devine esențial atunci când se examinează implicațiile cenzurării opiniilor divergente care contrazic consensul științific predominant privind schimbarea climei.
Principiul „Știință, nu tăcere” pledează pentru transparență și incluziune în discuțiile științifice. Acesta afirmă că toate vocile științifice, inclusiv cele contrare, ar trebui să fie auzite pentru a promova o înțelegere solidă a problemelor complexe. Reducerea la tăcere a opiniilor divergente poate conduce la o viziune îngustă asupra științei, care nu ține seama de incertitudinile și dezbaterile legitime din cadrul comunității științifice. Această abordare este esențială în știința climei, unde cercetarea continuă să ne îmbunătățească înțelegerea dinamicii și a impactului climatic, ajungându-se în cele din urmă la schimbarea paradigmei actuale.[xiv]
Pericolele reducerii la tăcere a scepticilor prin suprimarea opiniilor divergente pot avea multe efecte dăunătoare: sufocarea progresului științific;[xv] autocenzura din cauza fricii de repercusiuni sau de reacții politice;[xvi] erodarea încrederii publice; efecte negative asupra politicilor a căror elaborare eficientă nu se bazează pe contribuții științifice comprehensive.[xvii]
Concluzii
Decalogul pe care îl propun demonstrează natura filosofică multifațetată a principiilor prezentate și implicațiile lor pentru înțelegerea cunoașterii, științei și condiției umane. Aceste reflecții sunt o expresie a modului în care filosofia ne poate aprofunda înțelegerea principiilor enunțate, dezvăluind interacțiunea complexă dintre cunoaștere, descoperire și îmbrățișarea diverselor perspective în cadrul comunității științifice. Totodată, prin înțelegerea lor ne putem angaja într-o cercetare științifică mai informată și mai critică.
Principiile decalogului deschid căi spre o înțelegere cuprinzătoare a procesului științific, punând accentul pe gândirea critică, considerarea unor idei noi și natura provizorie a cunoașterii – toate acestea fiind esențiale pentru progresul înțelegerii noastre asupra universului înconjurător.
Știința nu este o Magna Carta a Faptelor care nu pot fi dezmințite sau a certitudinilor de nezdruncinat, doar pentru că, nu-i așa, science is settled. Acest pseudo-principiu face un deserviciu științei, distrugând încrederea publicului prin crearea de false și dogmatice realități. De exemplu, din perspectiva lui science is settled, Copernic, Galilei, Semmelweis, Wegener, Alvarez ș.a. ar fi basically scientific deniers!… Știința este o Magna Carta a Concluziilor bazate pe dovezi care pot fi și trebuie revizuite pe măsură ce apar noi date și descoperiri. Acest principiu subliniază natura iterativă a cunoașterii științifice, o distincție esențială, deoarece încurajează înțelegerea faptului că știința, departe de a fi settled, evoluează odată cu noile descoperiri și perspective.
[i] Gide, A., 1952, Croyez ceux qui cherchent la vérité, doutez de ceux qui la trouvent, citat din Ainsi soit-il; ou, Les jeux sont faits, Gallimard, p. 174.
[ii] Sextus Empiricus, un sceptic Pyrrhonian din secolul al II-lea e. n., este creditat cu afirmația „Cunoașterea începe cu scepticismul”.
[iii] Hume, D., 1739, A Treatise of Human Nature
[iv] Crânganu, C., 2017, „Ask not what we can do for climate change, but ask what climate change can do for us”
[v] Crânganu, C., 2019, Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii.
[vi] Rawls, J., 1971, A Theory of Justice, Cambridge, Massachusetts, Belknap Press of Harvard University, 560 p.
[vii] https://tech.slashdot.org/story/12/10/02/1930257/the-history-of-correlation-does-not-imply-causation
[viii] Science Is Not About Certainty: A Philosophy of Physics
[ix] Science Can’t Prove Anything. Lucrarea fundamentală a lui Sir Karl Popper, The Logic of Scientific Discovery, arată clar că știința nu poate dovedi nimic, deoarece știința se bazează pe experimente și observații, ambele putând fi eronate. Știința poate falsifica teorii care în prezent sunt considerate adevărate. Dacă o teorie științifică nu poate fi falsificată, ea este o dogmă.
[xi] Pollack, H. N., 2003, Uncertain Science…Uncertain World, Cambridge University Press, 243 p.
[xii] Koutsoyiannis, D., 2023, Stochastics of Hydroclimatic Extremes – A Cool Look at Risk, Edition 3, Kallipos Open Academic Editions, Athens, 391 p.
[xiii] Henry, A., 2013, How to Find Evidence to Support Any Argument.
[xiv] Crânganu, C., 2023, Despre ouă și găini, temperaturi și CO2 și legături cauzale în procesele climatice contemporane
Koutsoyiannis, D.,2024, Relative importance of carbon dioxide and water in the greenhouse effect: Does the tail wag the dog?, Science of Climate Change, vol. 4, no. 2, pp. 36–78., vol. 4, no. 2, pp. 36–78.
Koutsoyiannis, D.,2024, Stochastic assessment of temperature–CO2 causal relationship in climate from the Phanerozoic through modern times, MathematicalBiosciencesandEngineering, vol. 21, issue 7, pp. 6560-6602.
Peachey, B., and Nobuo Maeda, N., 2024, Challenging the Chemistry of Climate Change, Chemistry, vol.6, no. 6, pp. 1439-1448.
[xv] de Melo‐Martín, I., and Intemann, K., 2012, Scientific dissent and public policy: Is targeting dissent a reasonable way to protect sound policy decisions?
[xvi] Mulți oameni de știință se autocenzurează din cauza fricii de repercusiuni profesionale sau de reacții politice. Această cultură a fricii descurajează cercetătorii să publice rezultate care ar putea contrazice narațiunile politice predominante sau obiectivele politice, ceea ce poate submina integritatea științifică și încrederea publică.
Maria Cuffrey, 2020, Climate Scientists Confront a Culture of Fear and Self-Censorship in Government Agencies
[xvii] Waters, H., 2018, How the U.S. Government Is Aggressively Censoring Climate Science
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu vreau sā imi imaginez cosmarul prin care ati trecut dupa publicarea acelui articol in Kingsman. E extraordinar de greu de luptat cu incompetenta vocalā si agresivā la locul de muncā. E totusi în regulā cā v-au lāsat sā predati in continuare. Political corectness a facut multe victime, in mod stupid, in lumea corporatistā si academicā americanā si canadianā.
Am o intrebare legatā de exploatarea gazelor si a petrolului de sist in Moldova. Nu mi-e clar care au fost concluziile forarilor pilot? Existā sau nu rezerve recuperabile viabile economic? Sau nu au reusit nici mācar sā termine forarile pilot? Imi aduc aminte de o hartā in care erau aratate niste rezerve de petrol de sist care incepeau din sudul Poloniei, continuau prin Ukraina de vest si se terminau in Moldova prin capia Jijiei. Care e concluzia americanilor care, am inteles, au explorat zona ?
E totusi în regulā cā v-au lāsat sā predati in continuare.
Cursul „Climate Change – Torn between Myth and Fact” a fost stopat imediat și îngropat birocratic în toamna lui 2017. De-abia după șase ani, l-am reluat după ce titlul s-a schimbat în ceva neutru – „Climate Change – Past and Present”.
Nu mi-e clar care au fost concluziile forarilor pilot?
A fost doar un singur foraj, care se vede pe coperta cărții mele publicate în 2014, „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate”. Rezultatele acelui foraj nu au fost făcute publice de compania Chevron. Practic, nu știm nimic despre potențialul gazeifer al argilelor-sursă din România.
În Polonia s-au executat mai multe foraje de către mai multe companii americane. Rezultatele au fost dezamăgitoare. Estimările inițiale ale rezervelor de gaze de argilă ale Poloniei au fost foarte ridicate, însă forajele ulterioare au arătat că rezervele recuperabile reale erau mult mai mici decât se preconiza. În plus, costurile de extracție au fost mai mari decât se anticipase, iar cadrul juridic și de reglementare a fost adesea considerat haotic și inconsistent pentru continuarea explorărilor. Polonia importă gaze de argilă din SUA (LNG) pentru a-și diversifica portofoliul energetic.
Cool. Thanks professor.
„Principiul „Știință, nu tăcere” pledează pentru transparență și incluziune în discuțiile științifice. ”
Tocmai acest pricipiu vatal si de baza a fost „inmormantat” o data cu aparitia tematicii privind incalzirea globala si ulterior datorita pandemiei.
Independenta stiintifica este stirbita si folosita declarativ de mediul politic in vedera impunerii unor obiectice economice pt ca la mjloc de vorba de foarte multi bani.
Politicul dispune de toate mijloacele atat financiare cat si coercitive pt atingerea obiectivielor stabilite, obiective care intre timp nu mai corespund celor ale cetatenilor.
Astazi ne merge rau pt ca totul este cladit pe o minciuna foarte mare, miniciuna sustinuta „stiintific” de medii academice inflitrate atat ideologic , dependente de finantarile guvernelor.
Cum spune deunazi Trump , trebuie sa terminam printre altele cu tot woke-bullshitul, sa punem capat in Ucraina unui razboi care nu ar fi trebuit sa se intample etc.etc,
Candidata la functia de cancelar german, doamna Weidel spune ca este necesara redeschiderea cercetarii in toate directiile, solutiile cele mai bune sa se impuna liber si prin competitie technologica.
In opimia mea dar nu numai este necesara pregatirea profesionala incepand cu meserii clasice de la instalatori termind cu excelenta in cercetare unde trebuie sa a junga cei mai buni dintre cei buni.
Intre timp exista un dezechilibru major, tot mai multi din dorinta evitarii unei munci fizice se orienteaza catre forme mai „usoare” de munca, statistica aratand in ecest sens iar occidentul are o problema foarte mare, este depasit de tari precum China, Rusia care reusesc sa pregateasca mai multi ingineri din toate domeniile decat occidentul. inginerii fiind cei care impreuna mediul academic implementeaza practic rezultatele teoretice si experimentale la scara larga.
Intre timp in unele tari occidentale s-au creat in ultimii ani mai multe catedre in universitati si proiecte de cercetare de gen/sociologie/finante si numai stiu ce in deprimentul cercetarii nucleare, a studiilor exacte.
Conform The Australian Strategic Policy Institute China conduce in 37 de technologii din 47 care au fost indentficate de a fi de varf. Aceste technologii se bazeaza in primul rand pe cercetare/stiinta capitol la care dupa cate putem vedea suntem depasiti si asta de mult.
Concluzie/ intrebare , China un stat condus totalitar are o deschidere si libertate de cercetare mult mai mare decat democratiile occidentale ? intre timp stapanite de tot felul de ideologii tot mai toxice.
Cum suntem in ajun de Craciun va doresc sarbatori fericite si linistite, pace pentru toata lumea si sa reusim sa ne restabilim echilbrele firesti, omenesti.
Excellent post! Congratulations!
I used Google translation to Greek and I guess the original would be stronger…
Merry Christmas, Happy 2025!
Demetris
PS. Science not Silence –that’s very very important, even though abused by activists who want to silence opposing voices…. (e.g. https://www.amazon.com/Science-Not-Silence-Voices-Movement/dp/0262038102). For this reason I prefer the old good one:
Παρρησία γὰρ ἔγωγε χρώμενος φυσιολογῶν χρησμωδεῖν τὰ συμφέροντα πᾶσιν ἀνθρώποις μᾶλλον ἂν βουλοίμιν, κἄν μηδεὶς μέλλῃ συνήσειν, ἤ συγκατατιθέμενος τοῖς δόξαις καρποῦσθαι τὸν πυκνὸν παραπίπτοντα παρὰ τὸν πολλῶν ἔπαινον. (As I study nature, I would prefer to speak all truth bravely about what is beneficial to all people, even though it be understood by none, rather than to conform to popular opinion and thus gain the constant praise of the many; Epicurus, Vatican Sayings, 29)
==============================================================
Author’s Reply
Your comment got automatically in SPAM bin. I retrieved from there and published. Thank you for your input.
La un mare concern unde am lucrat 20 de ani se obisnuia ca odata pe an sa se faca o sedinta cu evaluarea sefului! Sedinta era prezidata de un psiholog de la personal. La un moment dat era dat seful afara si colectivul era „obligat” sa spuna ce parti bune si ce parti rele are acesta. Era invitat seful inapoi si psihologul prezenta reactiile colectivului. Nu de putine ori critica era extrem de aspra, culmea e ca uneori chiar cei care erau cumva simpatizati de sefi erau criticii cei mai „rai”. Interesant era ca multe critici erau legate de continutul tehnic al muncii, era combatuta ideologia prosteasca, era combatuta filozofia „ja sager”, a preluarii fara analiza a unor indicatii venite de sus.
In fapt era vorba exact de acest scepticism si de alte aspecte de care se vorbeste in articol.
Din nefericire societatea, in intregul ei, „pedepseste” pe cine iese din rind, mainstreamul trebuie urmat fara ezitare, nu e permisa critica administratiei EU, nu sunt permise pozitii care relativizeaza anumite aspecte considerate tabu. Esti mintenas stampilat drept putinist (mai nou), securist, extremist, rasist, pe vremuri erai dusman al poporului, burghezo mosieresc,
Confirm: si eu particip semestrial la evaluari ale superiorului facute online, de firme „externalizate”, in baza unor chestionare-tip, unde erau intrebari cheie cu privire la activitatea sa. O singura data, la inceput, am spus ce credeam si am oferit feedback consistent. Nu numai ca nu s-a schimbat nimic, dar am fost marginalizat, primind multe sarcini fara importanta si punctaj mai mic la evaluarea anuala.
De atunci, acord punctaj maxim sau nu particip deloc la „evaluarea” superiorului. Ciudat sau nu, de atunci am cresteri de salariu, prime in mod constant.
Cultura firmei tale e cumva subreda. Interesul firmei e sa-si imbunatateasca procesele si sa aiba manageri competenti, asta e de fapt scopul acestor evaluari. Ca uneori acest scop e devalizat de niste indivizi, precum povesteste si domnul Cranganu, cind i s-a desfintat cursul, arata ca societatea in anumite sectoare nu e sanatoasa. De aici si pin ala voturi „protest” nu mai e decit un pas.
Profesorul Demetris Koutsoyiannis, ale cărui studii le-am citat pentru exemplificarea celor 10 principii despre știință, mi-a acordat permisiunea de a publica următorul comentariu după ce încercarea sa personală nu a reușit:
„6. Știința nu se ocupă cu certitudini sau dovezi.”
„9. Puteți găsi întotdeauna dovezi care să vă susțină teoria”
Hmm…. am o senzație de incongruenta metafizica…
Afirmatii scoase din context.
6. daca functioneaza, de regula e suficient la un moment dat (nu neaparat trebuie sa dovedesti forma de existenta a gravitatiei: e o abstractiune definita de mintea umana, totuna daca e camp de forte, sau vector matematic, sau o materie invizibila, sau un eter deformabil, sau un flux de particule elementare virtuale, sau zarurile zeilor, sau o unda, sau un spirit, sau o gaura de vierme); stiinta doar constata in practica experimentala corelatiile contextului specific, apoi le aplica in practica, intr-un context similar;
9. poate sa functioneze, dar confirmarea sa nu fie suficienta ca dovada;
exemplu: teoria relativitatii si experimentul celor doua avioane cu ceasuri atomice
9. rezultatul a confirmat asteptarile teoretice, dar nu reprezinta o dovada (criteriile Popper nu sunt indeplinite)
6. nu exista o motivatie pentru a face o dovada prin mai multe simulari in conditii diferite; se aplica si 8 (functioneaza, se pot face predictii si aplicatii practice), 5 (efectul nu dovedeste cauza; o corelatie precum o proba ADN acceptabila juridic ca dovada „stiintifica” de fapt nu confirma riguros o fapta sau o cauzalitate, ci doar un context si o probabilitate) si 4; de ce si 4 ? matematica (=corelatia) nu dovedeste nimic, e doar despre transformari, in care inlocuiesti un termen mai complicat cu un „k”, sa obtii o corelatie mai usor intuitiva intre starea input si starea output; exista si alternative teoretice, de exemplu „presiunea negativa a vidului”, dar ar implica o matematica incomparabil mai complicata, cu ecuatii care sa descrie dinamica vidului ca si cum ar fi un fluid material;
in concluzie, acceptam ca fiind real….. ceea ce putem abstractiza mai usor :)
@Bradut Bolos
6. Știința nu se ocupă cu certitudini sau dovezi
Știința funcționează într-un cadru de probabilități mai degrabă decât de absoluturi. Această perspectivă recunoaște că toate cunoștințele științifice sunt provizorii, supuse revizuirii în funcție de noi dovezi. Accentul pus pe probabilitate mai degrabă decât pe certitudine permite îmbunătățirea continuă a înțelegerii5
Pe scurt, cunoștințele științifice sunt întotdeauna provizorii și supuse revizuirii pe baza noilor dovezi. Certitudinea absolută este rareori realizabilă.
9. Puteți găsi întotdeauna dovezi care să vă susțină teoria
Deși este posibil să găsiți dovezi care să susțină orice teorie, acest principiu subliniază importanța testării riguroase și a falsificării în știință (apud Popper). Tendința de confirmare (confirmation bias) îi poate determina pe cercetători să treacă cu vederea dovezile contradictorii, motiv pentru care o abordare echilibrată care caută dovezi neconfirmative este vitală pentru integritatea științifică. Confirmation bias poate duce la interpretarea părtinitoare a datelor și poate împiedica progresul științific.
Sunt perfect de acord cu fundamentul principiilor. La principiul 6 cred ca ar trebui sa lipsească ”sau dovezi”. Fără dovezi, nu este știință.
Mi se pare ciudată contradicția intre punctul 6 si 9, odată zice că știința nu se ocupă cu dovezi, după aceea că oricând se pot găsi dovezi. Mai bine zicea direct ”confirmation Bias” care este o problemă larg recunoscută.
In esență sunt complet de acord cu ideile fundamentale, însă formularea lor îmi suna ca o cretă care scârțâie pe tablă.
Creta scataie pe tabla datorita diferentei dintre coeficientului de frecare static si dinamic.
O leaca de inginerie nu strica.
Va pot lamuri eu: nici fidelitate nu exista fara dovezi. Stiinta este intotdeauna cu o zi in urma: 364 de zile are dovezi ca nevasta a fost cinstita. Anul are 365 de zile. Nu conteza de cate ori a fost cinstita. Daca numai odata n-a fost, se schimba toata calimera. Ori e, ori nu e.
Treaba sta asa: stiinta stie ca nu stie. Si merge pe aproximatii care functioneaza. Ca in Ardeal: daca o speli, e ca noua.
Doar câteva aspecte:
Încălzirea din perioada Eemian a fost un proces natural lent, cauzat de factori astronomici, în timp ce încălzirea actuală este un fenomen rapid și fără precedent în ultimii cel puțin 800.000 de ani, cu impacturi ecologice, economice și sociale profunde. În Eemian schimbările climatice au avut loc pe parcursul a mii de ani, permițând ecosistemelor și speciilor să se adapteze la noile condiții dar încălzirea actuală are loc pe parcursul a câteva decenii, ceea ce înseamnă că ritmul este de ordinul zecilor sau sutelor de ori mai rapid decât în Eemian. Acest ritm rapid face dificilă adaptarea ecosistemelor și societăților umane.
De asemenea, în Eemian, schimbările atmosferice au fost relativ lente și naturale, iar concentrația de CO₂ a rămas stabilă. În schimb, în epoca industrială, concentrația de CO₂ a crescut cu peste 50% în doar două secole, iar emisiile continuă să crească rapid. La fel, în Eemian nivelul mării a fost cu aproximativ 6-9 metri mai ridicat decât în prezent, din cauza topirii masive a ghețarilor din Groenlanda și Antarctica de Vest. Această creștere a avut loc treptat, în decursul a mii de ani în timp ce în prezent nivelul mării crește deja cu o rată accelerată de 3-4 mm/an din cauza topirii ghețarilor și a dilatării termice a apei.
”încălzirea actuală este un fenomen rapid și fără precedent în ultimii cel puțin 800.000 de ani,”
Minciună sfruntată, din repertoriul celor care se lipesc cu superglue de asfalt și vandalizează tablourile din muzee. Numai în ultimii 10.000 de ani au avut loc peste 10 episoade de încălzire rapidă a climei, mult mai rapidă decât cea din ultimii 325 de ani:
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Greenland_Gisp2_Temperature.svg
Atât nivelul actual de temperatură, cât și rata de creștere sunt modeste, din 1695 încoace. Planeta se află într-o perioadă rece din istoria ei, iar încălzirea actuală ar trebui să continue în același ritm încă vreo 2000 de ani, pentru a atinge nivelul de temperatură din antichitatea romană.
Iaca sunt si eu partizan cu Monseur Harald
Deși este adevărat că au existat fluctuații climatice semnificative în Holocen (ultimii 10.000 de ani), majoritatea acestor evenimente au fost regionale, afectând anumite zone, cum ar fi Groenlanda, Atlanticul de Nord sau regiunile tropicale. Încălzirea actuală este globală, afectând toate regiunile planetei simultan. Se ignoră și faptul că în Holocen temperaturile au variat lent, cu modificări de câteva zecimi de grad pe secole sau milenii. Încălzirea actuală, de 1,1°C în aproximativ 150 de ani, este de aproximativ 10 ori mai rapidă decât episoadele naturale din Holocen. Mai mult, fluctuațiile din Holocen au fost cauzate de factori naturali, cum ar fi variațiile solare, schimbările orbitale sau circulația oceanică. Încălzirea actuală este cauzată de emisii antropice de gaze cu efect de seră, ceea ce o face fără precedent în cauza și amploarea sa.
Iar afirmația privind cele „10 episoade de încălzire rapidă” este cel mai probabil o exagerare. Cele mai cunoscute evenimente de încălzire din Holocen sunt puține la număr și majoritatea au avut efecte locale. Se confunda schimbările regionale cu episoade globale.
”afirmația privind cele „10 episoade de încălzire rapidă” este cel mai probabil o exagerare.”
Te-ai uitat pe acel grafic înainte de a răspunde? Ai numărat episoadele de încălzire din ultimii 10.000 de ani? Ți-au ieșit mai puțin de 10? Dorești să susții că pe vremea împăratului Iulius Cezar sau pe vremea a împăratului Traian era mai frig decât astăzi? 😀
Graficul respectiv oferă o perspectivă locală, anume Groenlanda, nu una globală (așa cum și spuneam) deci este important să îl interpretăm în acest context.
Cum spuneam, au existat episoade de încălzire relativă, precum Optimumul Climatic Holocenic, Perioada Romană Caldă sau Perioada Caldă Medievală. Totuși, acestea au fost mai puțin intense, mai lente și nu au avut efecte globale semnificative asupra climei, așa cum vedem astăzi.
Iar pe vremea lui Cezar temperatura în Groenlanda era probabil mai ridicată decât în Mica Eră Glaciară, dar nu la nivelul temperaturilor actuale, mai ales a celor globale. Temperatura globală în perioada romană era, cel mai probabil, similară sau puțin mai scăzută față de perioada preindustrială .
… în timp ce nivelul mării din portul New York crește și scade cu 1,20 metri (4.0 feet) la fiecare 12 ore…
Comparația între creșterea medie anuală a nivelului mării 3-4 mm/an și fluctuațiile naturale zilnice (maree) sau valurile este un exemplu de amestecare a două fenomene complet diferite. Fluctuațiile zilnice ale mareelor și valurile sunt fenomene naturale cauzate de factori pe termen scurt, cum ar fi gravitația Lunii, vânturile locale și presiunea atmosferică, în timp ce creșterea nivelului mării este o tendință globală pe termen lung cauzată de topirea ghețarilor și expansiunea termică a oceanelor din cauza încălzirii globale.
A spune că „nivelul mării crește doar cu 3-4 mm/an, dar mareele fluctuează cu metri” este ca și cum ai spune că un baraj care se umple cu câțiva centimetri pe zi nu contează pentru că deja conține metri de apă. Problema este că acei câțiva milimetri pe an se adaugă constant, ducând la consecințe majore în timp. Ca să înțelegi, în portul New York, o creștere de 3-4 mm/an se traduce prin 30-40 de centimetri în 100 de ani, ceea ce agravează semnificativ efectele mareelor și ale furtunilor.
Ai și alte întrebări despre interpretarea graficului/graficelor? 😀
”creșterea nivelului mării este o tendință globală pe termen lung”
Nu există un ”nivel global al mării”, deci nu există nici o ”tendință globală pe termen lung”, astea sunt tot unelte ale propagandei încălziriste.
Ceea ce există în realitate este doar nivelul local al mării, în timp ce MSL (mean sea level) este doar o convenție umană, fără niciun corespondent în realitate. Nivelul mării din portul Constanța și nivelul mării din portul New York nu au nici cea mai mică legătură între ele, iar a le include arbitrar în calculul MSL e doar un exercițiu aritmetic. Fără nicio valoare științifică, doar cu valoare propagandistică.
”un baraj care se umple cu câțiva centimetri pe zi”
… este o construcție realizată de oameni și reprezintă vechea poveste cu cada cu apă. Nivelul apei din lacul de acumulare nu are nicio legătură cu nivelul mării măsurat în Scoția sau în Norvegia, regiuni care se ridică din apă, deci acolo nivelul mării scade, nu crește.
A considera oceanul planetar drept o cadă cu apă care se umple este o altă unealtă clasică a propagandei încăziriste. Dacă la geografie în clasa a V-a ai fi avut un glob pământesc pe bancă, ai fi înțeles că oceanul planetar e distribuit pe exteriorul unei sfere, nu e o cadă cu apă. Fiindcă n-ai avut un glob pământesc în clasa a V-a, acum cada ta cu apă te plasează în aceeași categorie cu adepții pământului plat 😀
Neconvingător. MSL nu este o simplă convenție arbitrară, ci o referință standardizată folosită global pentru a înțelege trendurile și schimbările la scară largă ale nivelului mării. MSL reprezintă media nivelului mării pe o perioadă lungă de timp iar această metodă de măsurare este necesară pentru a putea compara datele de la stațiile de monitorizare din diferite colțuri ale lumii. Chiar dacă nivelul mării variază de la o locație la alta, MSl permite să studiem tendințele globale, nu doar fluctuțiile locale. Această metodă este folosită la scară globală pentru a detecta schimbările provocate de încălzirea globală, cum ar fi expansiunea termică a apei și topirea ghețarilor.
Faptul că nivelul mării este diferit în funcție de locație, nu înseamnă că nu putem observa o tendință globală. chiar dacă unele regiuni de pe planetă (precum cele care se ridică geologic) experimentează o scădere locală a nivelului mării, majoritatea regiunilor joase din lume sunt vulnerabile la creșterea nivelului mării cauzată de schimbările climatice.
Mai există datele de la sateliți și de la stațiile de măsurare a nivelului mării, precum cele de la NASA și agențiile climatice internaționale care arată o tendință globală de creștere a nivelului mării în ultimele decenii, iar această tendință este direct legată de încălzirea globală. Astfel, chiar dacă există variații locale datorate unor factori geologici, creșterea globală a nivelului mării este un fenomen real și măsurabil.
Tu dacă vrei să știi dacă temperatura unei camere crește sau scade, o măsori în fiecare colț al camerei?😀 Nu folosești un termometru care să îți ofere o medie, un punct de referință? iar dacă în colțurile camerei e mai cald sau mai rece, temperatura medie îți spune ce se întâmplă în ansamblu.
„Nu folosești un termometru care să îți ofere o medie (…) ?”
Un singur termometru nu oferă o medie, oferă doar o valoare orientativă. Asta se întâmplă când construiești mistificări, undeva trebuie să fracturezi logica. Într-o cameră de locuit, termometrul e de-obicei amplasat într-un loc de trecere și la nivelul privirii, pentru comoditatea citirii. Însă peretele dinspre nord, aflat eventual și în spatele unui șifonier, e întotdeauna mai rece și mai umed. Valoarea temperaturii din cameră, măsurată acolo unde e comod de citit, nu are nicio relevanță pentru starea peretului dinspre nord.
Exact asta se întâmplă cu stațiile meteo: sunt amplasate preponderent în orașe, unde efectele produse de activitățile umane sunt reale și generează căldură, în timp ce temperaturile de pe restul planetei nu depind de temperaturile din orașe. Dar media temperaturilor din orașe indică creștere, ceea ce aduce fonduri publice pentru ONG-urile eco-marxiste. Despre asta e toată povestea, despre a-ți câștiga traiul pe bază de mistificări, din munca altor oameni care prestează activități productive și care plătesc taxe în folosul tău personal, până la urmă.
…Exact asta se întâmplă cu stațiile meteo: sunt amplasate preponderent în orașe, unde efectele produse de activitățile umane sunt reale și generează căldură, în timp ce temperaturile de pe restul planetei nu depind de temperaturile din orașe…. Doar parțial adevărat. Stațiile meteorologice sunt distribuite global și includ atât zone urbane, cât și rurale, locații izolate, regiuni montane, deșerturi, zone arctice și chiar oceanice. Cum suprafața pământului este acoperită în proporție de aproximativ 70% apă, datele de temperatură din aceste regiuni sunt obținute de la geamanduri, nave și sateliți astfel incat măsurătorile din orașe reprezintă doar o parte mică din totalul datelor climatice globale.
Deși efectul insulei de căldură urbană este bine cunoscut și luat în considerare de climatologi, datele din stațiile urbane sunt ajustate pentru a elimina acest efect. De exemplu, prin compararea stațiilor urbane cu cele rurale din apropiere, se pot corecta măsurătorile pentru a reflecta tendințele regionale reale. Și sateliții fac o treabă bună, ei monitorizaează temperaturilor globale și măsoară radiația emisă de suprafața Pământului și de atmosfera superioară, oferind o imagine completă și independentă de locațiile stațiilor meteo.
…Asta se întâmplă când construiești mistificări, undeva trebuie să fracturezi logica. .,Din nou, neconvingător. Mistificările și fracturile logice apar în momentul în care distribuim grafice pe care nu știm să le interpretăm corect și care nu ne confirmă teoriile, facem comparații între fenomene complet diferite și le livrăm ca parte a aceluiași lucru și interpretăm la modul literal metafore sau comparații. Iar afirmațiile precum …a-ți câștiga traiul pe bază de mistificări, din munca altor oameni care prestează activități productive și care plătesc taxe în folosul tău personal, până la urmă… reprezintă încununarea cu lauri a unui eșec lamentabil în a-ți susține și argumenta opiniile. 😀. Deci dacă vrei să-i convingi pe cititorii acestui site că ai dreptate, trebuie să te străduiești mult mai mult.
Nivelul mediu al apelor Oc. Pacific este mai mare cu 20 cm decât cel din Atlantic. Acesta este un fapt. După cum vedeți nu exista un nivel mediu global.
Si densitatea apelor este un pic diferită.
Cat despre măsurătorile prin sateliți ele nu sunt suficient de precise pentru scopul in care sunt (abuziv) folosite (a măsura fluctuații de mm).
Măsurătorile nivelului marii mediu al oceanelor prin sateliți nu depășesc o precizie de +/- 3-4 cm.
Este adevărat ce spuneți, că nivelul mediu al apei în diferite regiuni ale oceanelor variază, iar Pacificul este în mod tipic mai înalt decât Atlanticul cu aproximativ 20 cm. Această diferență este determinată de factori precum c,urenții oceanici (Gulf Stream și Kuroshio care afectează distribuția apei), vânturile și presiunea atmosferică, etc. Privit în acest context, nivelul mediu global al mării nu înseamnă că nivelul apei este uniform peste tot ci mai degrabă este o medie a fluctuațiilor regionale și reprezintă o valoare de referință care permite analizarea trendurilor generale, cum ar fi creșterea nivelului mării.
Și cu sateliții aveți dreoptate, sateliții precum TOPEX/Poseidon, Jason-1/2/3 și alții folosesc altimetrie radar pentru a măsura distanța dintre satelit și suprafața oceanului dar aceștia țin cont de multiple corecții, inclusiv erori atmosferice, efecte ale gravitației locale și curburii Pământului.
Deși așa cum ați spus, au o precizie de ±3-4 cm, datele sunt integrate și analizate pe perioade lungi de timp, iar precizia crește odată cu media statistică a măsurătorilor. Fluctuațiile de ordinul milimetrilor sunt identificate prin analiza unor seturi mari de date. Datele satelitare sunt validate prin comparare cu măsurători locale și alte tehnici independente, ceea ce sporește încrederea în estimări.
Diferențele regionale și erorile de precizie pe termen scurt nu invalidează utilizarea datelor pentru a urmări tendințele globale. Ca exemplu ilustrativ,un termometru digital folosit pentru a măsura temperatura corpului poate da o eroare ±0,2°C, iar corpul dvs are fluctuații naturale ale temperaturii de-a lungul zilei (e mai cald dimineața, mai rece noaptea). Dar chiar și cu aceste variații și limitări, dacă observați că temperatura crește constant de la o zi la alta (de exemplu, de la 37,1°C la 38,0°C în câteva zile), vă dați ușor seama că aveți febră.
@Skepticus Empirikus – ”Din nou, neconvingător (…) trebuie să te străduiești mult mai mult.”
Din nou, jocuri psihologice de doi lei. Dacă aserțiunile tale ar avea o bază în realitate, n-ai avea nevoie de asemenea tentative de manipulare. Ți-am mai spus și cu altă ocazie, ești ușor de recunoscut, indiferent dacă îți spui @ClaudiuS, @DanielS, @tiberius și încă alte 20 de nickname-uri.
Aserțiunile mele sunt la vedere, oricine dorește se poate pronunța liber asupra lor cu condiția să vină cu argumente logice/fapte/obiecții serioase și relevante împotriva lor însă până acum nu am văzut decât niște bâlbâieli stângace livrate drept „așa funcționează lucrurile în realitate”. Și firește, ca arta argumentativă să fie dusă pe cele mai înale culmi, trebuie presărată și cu concluzii precum cele din ultimul comentariu 😀. Poți enumera concret, cu subiect si predicat 2-3 tentative de manipulare în comentariile mele? Că ai folosit pluralul, deci sunt mai multe.
@Skepticus Empirikus – ”oricine dorește se poate pronunța liber asupra lor cu condiția … ”
Cu nicio condiție. Orice comentariu deja publicat poate primi replici și nu e nevoie de acordul tău pentru asta. Ți-am citat deja alte tentative de manipulare. Nu te adresezi condescendent interlocutorului decât atunci când încerci să-l ”duci cu preșul”. Dincolo de asta, onctuozitatea de popă iezuit e tot una dintre caracteristicile manipulatorilor de profesie.
Uite și cea mai recentă frază manipulatoare din comentariile tale:
”până acum nu am văzut decât niște bâlbâieli stângace”
Cu ce ocazie faci asemenea evaluări, te crezi profesorul meu? Parazitezi de ani întregi articolele Dl.Crânganu cu propaganda ta încălziristă și acum faci asta și cu condescendență? 😀
….Cu nicio condiție. Orice comentariu deja publicat poate primi replici și nu e nevoie de acordul tău pentru asta…E adevărat, nu e nevoie de acordul meu. Cu toate acestea, există niște condiții stabilite de platformă care încurajează dezbaterea bazată pe forța argumentelor (nu a pumnului și nici a acuzațiilor gratuite). Fără aceste condiții nu văd rostul rubricii de comentarii. Cititorii Contributors sunt oameni care discută la un alt nivel, chiar dacă există și excepții.
Ce mai recentă fază „manipulatoare” nu prea este manipulatoare ci este o afirmație cât se poate de adevărată și ușor de constatat. Recitește-ți propriile comentarii, recitește și comentariile mele și vezi la ce concluzii ajungi. Dacă tu consideri aceste bâlbâieli argumente serioase într-o discuție de genul și mai și pretinzi că așa funcționează realitatea înseamnă că ești străin și de una și de alta.
„Propagandei mele incalziriste” cu care „parazitez” aceste articole de ani de zile (adică de ieri) nu i s-a dat nicio replică pe măsură care să o desființeze, am primit doar un ghiveci de amatorisme subțiri.
Poate pentru că adevarata propagandă și manipulate trebuie căutate în altă parte? 😀
@Skepticism Empirikus. Ai dreptate in ce spui si se vede ca lucrezi in domeniu sau cel putin esti familiarizat cu datele stiintifice din domeniul climatic. Evident ca asistam la o schimbare clara a climei, atentie, nu e vorba de „incalzire uniforma” cum zic in batjocura conspirationistii si extremistii de dreapta. E vorba de schimbari neuniforme, neliniare. E clar ca atunci cand pompezi miliarde de tone de carbon in atmosfera, acestea se duc in oceane, o parte raman in atmosfera, iar per total clima se schimba. Deja anul 2023 fusese declarat cel mai cald an din istorie, iar 2024 l-a depasit….
Dar conspirationistii anti-schimbari climatice sunt imposibil de convins. Oricate dovezi le-ai aduce, ei se fac ca nu le vad si o tin obstinat pe a lor. Eu am renuntat la a mai comenta aici, fiindca nu are rost, e timp pierdut, iar multe comentarii nici nu sunt publicate.
O întorci ca la Ploiești, nu încălzirea globală este negată, este negată influența activității omului asupra încălzirii. E o mică mare diferență. Șmecherie ieftină. Rezultatul este nebunia actuală a măsurilor luate pentru combaterea încălzirii globale, de parcă ea ar sta în puterea omului. Notă: este vorba de bioxid de carbon, carbonul cred ca este neutru climatic.
P.S. Dacă comentariile mele sunt incomode sau deranjează, dl. Crânganu îmi poate spune direct că nu dorește să mai comentez la articolele dumnealui și mă retrag. Nu cred că dl. Crânganu are nevoie să apeleze la avocați.
@Skeptikus Empirikus – „Dacă comentariile mele sunt incomode sau deranjează … ”
Victimizarea, ultima armă a activistului prins cu ocaua mică … 😀
Comentariile tale nu deranjează, iar Dl. Crânganu le aprobă tocmai pentru a evidenția manifestările de activism climatic. Exact asta e diferența între un om care trăiește de zeci de ani în Statele Unite și crede în libertatea de exprimare prevăzută de Primul Amendament, comparativ cu reflexele totalitare ale neomarxiștilor europeni care mai publică articole pe-aici și cenzurează tot ce contestă propaganda lor.
P.S. Mă strânge de gât nevastă-mea, dacă mai continui mult disputa asta pe-aici. Cpt. Morgan e scuza mea pentru moment 😀
Ascultă-ți nevasta, chiar știe ce spune! 😀
@Sagan – ”E clar ca atunci cand pompezi miliarde de tone de carbon in atmosfera, acestea se duc in oceane … ”
”Acidificarea oceanelor” (misnomer pentru scăderea pH-ului oceanelor) demonstrează exact contrariul: miliarde de tone de CO2 se degajă din oceane, sub acțiunea razelor solare. Apa de mare încălzită la soare degajă CO2, nu absoarbe CO2. Nici tu nu trebuia să treci de clasa a X-a! 😀
/…/
=====================================================================
Hotărâți-vă dacă sunteți @Sagan or @Noe. Troll-ii nu trebuie hrăniți.
Constantin Crânganu
”în prezent nivelul mării crește deja cu o rată accelerată de 3-4 mm/an”
… în timp ce nivelul mării din portul New York crește și scade cu 1,20 metri (4.0 feet) la fiecare 12 ore:
https://www.usharbors.com/harbor/new-york/new-york-the-battery-ny/tides/
… iar valurile de până la 2 metri sunt considerate valuri ușoare, dar n-o să lăsăm acum realitatea să strice poveștile încălziriste de succes 😀
Nea Harald, in cazul tau se aplica înțelepciunea populara care zice ca daca ceva te depaseste e mai bine sa te retragi sa nu te faci te ras. De data asta n-ai ninerit omul
@florin – ”e mai bine sa te retragi sa nu te faci te ras”
Pentru jocuri din astea psihologice de doi lei m-au dat afară de la grădiniță 😀
Vezi că ai alături un tovarăș neomarxist care șterge toate opiniile contrare și protejează activiștii cu mai multe nickname-uri, făcând și pe cavalerul neprihănit, în timp ce comentează la postările pe care le-a șters.
Acolo poate îți merge cu ”scheme” din astea 😀
Principiul 11 (reflectarea unor situații reale și actuale)
Știința aparține universităților, laboratoarelor naționale – nu Organizației Națiunilor Unite
Prof. Brenda Shaffer | Miercuri, 18 decembrie 2024
În timpul unei sesiuni a Forumului Economic Mondial, Melissa Fleming, subsecretar general al ONU pentru comunicații globale, a declarat că în ceea ce privește schimbările climatice: „Noi deținem știința și credem că lumea ar trebui să o cunoască”. Declarația sa este adevărată.
Spre deosebire de aproape orice alt demers științific, în care universitățile și laboratoarele publice conduc activitatea științifică, Organizația Națiunilor Unite este principala entitate care corelează datele și cercetările și care publică recomandările de politică privind schimbarea climei. Majoritatea guvernelor, inclusiv actualul guvern al SUA, și companiile își bazează evaluările și deciziile politice privind clima și energia pe rapoartele și datele ONU.
Când vi se spune „ascultați știința”, vi se cere de fapt să ascultați ce spune ONU. Organizația Națiunilor Unite este un organism politic inerent, iar activitatea sa privind clima reflectă politica internațională, nu știința.
În rapoartele ONU privind clima, obiectivele politice sunt prezentate ca și cum ar fi evaluări științifice: „Acțiunile de adaptare și atenuare care acordă prioritate echității, justiției sociale, justiției climatice, abordărilor bazate pe drepturi și incluziunii conduc la rezultate mai durabile, reduc compromisurile, sprijină schimbările transformative și promovează dezvoltarea rezistentă la schimbările climatice („încredere ridicată”)”.
Cum a testat ONU această teză? Ce metodologie științifică a fost utilizată? Este greu de imaginat cum această recomandare este rezultatul unui test științific.
Știința ne-politizată își face loc (tiptil) și la The New York Times (20 dec 2024)
Tot mai mulți oameni mor acum din cauza frigului
Studiul citat de NYT a fost publicat pe 19 dec 2024 – Cold-Related Deaths in the US
De fapt, încălzirea globală nu înseamnă DOAR creșterea continuă și uniformă a temperaturii în toate regiunile lumii. Schimbările climatice sunt mai complexe și includ o instabilitate climatică, în care unele zone se pot confrunta cu ierni mai reci și perioade mai lungi de frig extrem, în timp ce altele vor experimenta creșteri ale temperaturii, valuri de căldură și secete severe.
Mai degrabă faptul că mortalitatea legată de frig a crescut în anumite regiuni se explică în mare parte prin condițiile socio-economice și demografice, cum ar fi lipsa accesului la încălzire adecvată sau expunerea sporită a populațiilor vulnerabile.
faptul că mortalitatea legată de frig a crescut în anumite regiuni se explică în mare parte prin condițiile socio-economice și demografice, cum ar fi lipsa accesului la încălzire adecvată sau expunerea sporită a populațiilor vulnerabile.
Dacă astea sunt cauzele mortalității crescute din cauza frigului, cum se explică decesele cauzate de căldură: probabil prin „lipsa accesului la răcire adecvată sau expunerea sporită a populațiilor vulnerabile”. Dar simpla schimbare a unui cuvânt – încălzire vs. răcire – nu este totuși suficientă pentru a explica datele:
În perioada 2000 – 2019, la nivel global, numărul deceselor provocate de frig a fost de 10x mai mare decât numărul deceselor cauzate de căldură. Un ordin de mărime diferență. Uman privind lucrurile, oamenii care au murit de frig, repet, de zece ori mai mulți decât cei care au murit de căldură, nu ar fi meritat o „încălzire (naturală) adecvată”?
…Dacă astea sunt cauzele mortalității crescute din cauza frigului, cum se explică decesele cauzate de căldură: probabil prin „lipsa accesului la răcire adecvată sau expunerea sporită a populațiilor vulnerabile”…. O întrebare legitimă. Cu toate acestea, mortalitatea legată de frig și mortalitatea legată de căldură sunt cauzate de mecanisme fiziologice diferite, iar aceste diferențe explică de ce numărul de decese datorate frigului a fost mai mare decât cel datorat căldurii. De pildă, frigul extrem poate afecta corpul mult mai rapid și mai sever decât căldura iar în condiții de frig extrem, corpul pierde căldură rapid și se poate ajunge la hipotermie sau alte afecțiuni grave într-o perioadă scurtă de timp.
Apoi, trebuie să înțelegem cum reacționează corpul la frig vs căldură: efectele căldurii nu sunt întotdeauna imediate și, de obicei, sunt mai puțin rapide decât cele ale frigului extrem. totodată, corpul are mai multe mecanisme de adaptare la căldură (transpirația, deshidratarea controlată), în timp ce frigul extrem nu lasă același timp de reacție. Plus faptul că în multe regiuni oamenii au mai multe soluții de răcire la dispoziție (ventilatoare, aparate de aer condiționat) dect sunt soluțiile de încălzire în regiunile reci.
…în multe regiuni oamenii au mai multe soluții de răcire la dispoziție (ventilatoare, aparate de aer condiționat) dect sunt soluțiile de încălzire în regiunile reci.
Se pare că îmi pierd timpul cu cineva care nu citește cu atenție ce am scris: De ce soluțiile de răcire (ventilatoare, aparate de aer condiționat) sunt de 10x mai puține în Europa, UK, SUA etc. și nu se pot transforma în soluții de încălzire (radiatoare, calorifere?) Sunt țările indicate impotente energetic?
Logica dvs. suferă și mi-e teamă că nu vă pot oferi medicamentele necesare.
De ce soluțiile de răcire (ventilatoare, aparate de aer condiționat) sunt de 10x mai puține în Europa, UK, SUA etc. și nu se pot transforma în soluții de încălzire (radiatoare, calorifere?) Sunt țările indicate impotente energetic? Îmi pare rău, întrebarea postată la primul comentariu mi se pare ușor diferită de cea de-a doua.
Nevoia de încălzire este mult mai constantă și necesară în regiunile reci, cum sunt cele din Europa, UK și multe părți din SUA. Aceste regiuni au ierni lungi și reci, iar încălzirea a fost o prioritate în infrastructura. De-a lungul timpului, au fost construite sisteme centralizate de încălzire, bazate pe radiatoare, calorifere și centrale termice concepute pentru a face față necesităților de încălzire în timpul iernii. În majoritatea acestor regiuni, căldura extremă nu a fost o problemă majoră până recent, iar nevoia de răcire nu a fost considerată o prioritate istorică. așadar nu prea s-a investit. Dar cu toate acestea, există populații vulnerabile care nu au acces la căldură.
În teorie, așa e,un sistem de răcire poate fi folosit pentru a răci și pentru a încălzi dar sistemele de răcire și cele de încălzire sunt concepute pentru scopuri diferite iar transformarea unui sistem de răcire într-un sistem de încălzire nu este practic din cauza diferenței fundamentale în tehnologia și scopul acestor sisteme. Țările europene și SUA nu sunt „impotente energetic” ci dispun de surse suficiente de energie, dar problema este alinierea infrastructurii la noile provocări climatice și costurile asociate adaptării.
Cumva am asa un simtamant adanc ca v-ati schimbat niknameul. No problem.
Acum doua saptamai am alungat un opposum de pe deck, latra cainele la el. I-am dat cu suflaiul de frunze peste ochi si a plecat. Azi dimineata erau minus 20 C. Mi-e mila de ei, n-au blana nici strat de grasime sa-i protejeze de frig. Le trebuie caldura ca ajung aici cuibariti prin camioanele transfrontaliere.
Poate a supravietuit, acum ninge greu si ca atare e mai cald (gerul sa mai potolit) Caldura latenta de vaporizare.
Cat despre caldura, noroc ca am scaune incalzite la masina.
Supernovae evidence for foundational change to cosmological models – o revoluție incredibilă în cosmologie?
Lucrarea, publicată pe 19 noiembrie 2024, prezintă descoperiri semnificative care pun la îndoială modelul standard actual al cosmologiei, în special conceptul de energie întunecată. Modelul universului bazat pe energia întunecată (dark energy), care a câștigat Premiul Nobel în 2011, ar putea fi complet greșit. Această revoluționară cercetare poate reprezenta o schimbare majoră în înțelegerea expansiunii și structurii Universului.
Concluziile acestui studiu sugerează că energia întunecată ar putea să nu fie necesară pentru a explica accelerarea observată a ratei de expansiune a Universului. În schimb, cercetătorii propun că ceea ce noi interpretăm drept energie întunecată ar putea fi o identificare greșită a variațiilor energiei cinetice a expansiunii într-un Univers neuniform.
Simplu spus, expansiunea accelerată se datorează pur și simplu faptului că timpul trece mai repede în golurile dintre galaxii.
Principiul 6 – Știința nu se ocupă cu certitudini sau dovezi – se aplică perfect acestei noi descoperiri. Teorii încoronate cu Premiul Nobel nu reprezintă certitudini absolute sau dovezi irefutabile. Categoric, science is unsettled.
Exelent. Un alt exemplu care poate schimba „paradigma”. Nu-mi place cuvantul dar n-am altul la indemana si n-am cautat sinonime.
Crima se plătește O fabrică de publicat articole mi-a oferit 250.000 de dolari pe an
Autorul articolului de mai sus, Richard Tol (h-index 123), unul din primii 200 economiști din lume, profesor de economie la University of Sussex și profesor de economia schimbării climei la Vrije Universiteit Amsterdam, descrie o încercare de a fi cumpărat de o fabrică de publicat articole la comanda clienților. Prof. Tol este editorul-șef al revistei Energy Economics (IF= 13,6).
Autorii care reușesc să publice într-o revistă importantă sunt recompensați financiar de universitățile din care provin cu sume consistente, care pot ajunge la $10.000/articol. Plata aceasta se practică și în România. În universitățile americane pe care le cunosc bine practica plătirii autorilor nu există. Tentația de a fenta orice principiu științific și de obține cât mai multe articole publicate în schimbul coruperii editorului-șef există, din păcate. La fel ca și cumetriile sau morile care produc co-autori fictivi pe bandă rulantă (un exemplu este dat de prof. Tol). Participanții în aceste scheme urmăresc ca scop final să-și mărească nemeritat h-indexul în vederea promovării sau obținerii de granturi.
Din discuțiile de „recrutare” a profesorului Tol rezultă un detaliu interesant: articolele propuse în prima fază de corupție conțin în titlurile lor adjectivul „green”! Se poartă „verdele” în draci, se pare că e o modă bine plătită.
Va trebui să introduc și principii „Așa, NU” despre știință. Integritatea științifică este grav amenințată de astfel de practici.
Mi-aduce aminte de doctonul învățat la școala doctorală: „Publish or perish”.
Totuși sună mai bine „Science not Silence”
Carotele extrase din permafrost indică faptul că Arctica era cu 10°C mai caldă în timpul ultimei interglaciații (Eemian), acum 120.000 de ani, cu doar 280 ppm de CO₂. În ciuda unei zone Arctice mult mai calde și fără gheață, nu s-a sfârșit lumea, ci s-a terminat interglaciația Eemian.
A se reciti principiul științific no. 5 – Corelația nu înseamnă cauzalitate.
Detalii,
Newly dated permafrost deposits and their paleo-ecological inventory reveal a much warmer-than-today Eemian in Arctic Siberia
…În ciuda unei zone Arctice mult mai calde și fără gheață, nu s-a sfârșit lumea… Doar o idee dacă îmi este permis.
În timpul Eemianului, civilizația umană nu exista sau era extrem de primitivă, iar populația globală era infimă. Schimbările climatice nu au avut un impact social sau economic semnificativ. Dar astăzi miliarde de oameni depind de infrastructura urbană, de rețelele de producție alimentară și de stabilitatea ecosistemelor. Schimbările climatice actuale au un impact direct și devastator asupra economiilor și societăților, ceea ce nu se poate spune despre Eemian.
Skeptikus, familia inca doarme si nu ma pot misca pt ca-i trezesc, asa ca hop pe Handy. Domnul Cranganu si mai toti pe aici nu au negat schimbarile climatice. Problema discutabila e cauza acestor schimbari!
/…/
===========================================
@Sagan, @Noe, acum alt nickname al aceluiași individ. Prea multe încărcări trolliste. Bucurați-vă de Crăciun!
Constantin Crânganu
Firește că nu le neagă, nici nu am scris acest lucru. Cauza e cunoscută nu prea mai este discutabilă în prezent decât pe Contributors 😀
”Cauza e cunoscută nu prea mai este discutabilă în prezent decât pe Contributors”
Dacă ar fi adevărat, n-ar mai fi nevoie de contribuțiile tale inestimabile pe-aici. Îți construiești o stimă de sine falsă, bazată pe capacitatea de a-i minți pe alții, la fel ca Victor Ponta. Cu cât construiești mistificări mai alambicate, cu-atât îți admiri mai mult inteligența proprie. Se numește narcisism și se regăsește în DSM-5.
Ce spui dacă ti-ai admira si tu intelighenta proprie si mi-ai demonta convingator minciunile cu care vin? Curaj! 😀
La capitolul Practica învinge teoria:
Cercetatorul francez Jean-Baptiste Fressoz, fost lector la Imperial College, Londra, a publicat recent la Penguin si la Allen Lane o carte numita More and More and More: An All-Consuming History of Energy. Este traducerea din franceza a cartii cu un titlu inacceptabil in lumea consensului celor 97%: Sans transition : une nouvelle histoire de l’énergie, Paris, Seuil,
Autorul nu neaga schimbările climatice, însa da suficiente date care arata ca toate formele de energie au coexistat in trecut si vor continua sa coexiste (el folosește termenul de simbioza) dincolo de orice orizont temporal arbitrar impus azi. El spune ca in ciuda a minimum doua tranziții energetice petrecute in ultimii 250 de ani azi ardem mai mult lemn si cărbuni decât in trecut. Si exemplele continua cu petrol, gaze, etc. De unde si titlul englez al cărții.
Deși vine cu date ceva mai noi cartea lui Fressoz este in principal de istorie si mai puțin de analiza predictivă pragmatica a tranziție energetice din How the world really works, a lui V. Smil.
Este însa o carte fascinanta despre rolul inovației tehnice in deplasările din consumul de energie.
Cred că s-au servit suficiente mingi în meciul angajat doar pe marginea a 1-2 principii despre știință, monopolizându-se majoritatea comentariilor.
Pe lângă faptul că au rămas multe alte principii nediscutate (sunt oare acceptate prin consens 100%?), mă surprinde faptul că întrebarea bonus, ancorată într-o afirmație făcută de A. Gide (Credeți-i pe cei care caută adevărul, îndoiți-vă de cei care îl găsesc. Cum poate fi aplicat acest îndemn în cazul celor 97% experți care afirmă că actuala încălzire climatică este cauzată numai de arderea combustibililor fosili în ultimii ~200 ani și că Science is settled?) a scăpat neatinsă de patosul comentariilor ecologiste.
Studenții mei au răspuns toți la această întrebare pe baza prezentărilor făcute de mine în timpul colocviului, a manualului avut la dispoziție, a prezentărilor făcute de invitații mei, a temelor rezolvate acasă etc.
Ofer mai jos unul din răspunsurile primite:
Ideea că societatea noastră are abilitatea de a permite ca adevărul să fie fluid este 100% proprietatea intelectuală a studentului.
Îndrăznesc sa arunc și eu o minge (de cârpă) la întrebarea bonus. Nu ma aștept la nici un premiu.
Nu cred ca, mai ales azi, oamenii pot fi convinși să-și abandoneze un crez. Și am folosit cuvântul crez intenționat, pentru ca atunci când știința se bazează pe votul celor care se autoproclama oameni se știință avem de-a face cu convingeri ferme care țin de irațional, de religie.
Ma tem ca lucrurile nu arata bine dacă ne bazam pe afirmația lui Max Plank care spunea ca un nou adevăr științific nu se impune prin a-i convinge pe cei care nu cred în el, ci doar prin dispariția lor biologica.
Dacă ar fi sa credem în statistica, șansă este mai mare sa asistam la supraviețuirea celor 97% care cred ca știința este stabilita pentru vecie.
Parca mai degrabă avea dreptate Pontius Pilat când se întreba, filozofic sau doar sceptic: ce este adevărul?
Ciudat este ca Pilat pleacă după ce pune aceasta întrebare. El nu este interesat în adevăr, probabil ca pentru omul politic adevărul nu are importantă.
”Ideea că societatea noastră are abilitatea de a permite ca adevărul să fie fluid este 100% proprietatea intelectuală a studentului.”
Lăudat fie numele lui Obama, că el a creat realitatea asta în care trăim 😀
/…/
================================================================
Hotărâți-vă dacă sunteți @Sagan or @Noe. Troll-ii nu trebuie hrăniți.
Constantin Crânganu
Felicitări, domnule Crânganu!
Dacă ar fi să adaug un principiu la decalogul propus, l-aș adăuga pe acesta:
Statistica nu este știință.
Desigur, statistica reflectă cel mai bine realitatea concretă, însă nu trebuie să ne înșelăm în această privință: ea reflectă în același timp și gradul de probabilitate – în ceea ce privește obiectul cunoașterii și, în ceea ce privește cunoscătorul – gradul de certitudine/incertitudine.
Dar dacă știința nu poate produce cunoaștere dincolo de (orice) îndoială, ea nici nu se poate sfârși cu posibilul, cu aproximația, cu „poate”.
Cred că o cunoștință/cunoaștere care nu este precisă sau care nu decurge cu necesitate din premise nu poate fi numită științifică.
Cum ai putea să știi dacă (crezi că) poate fi (în același timp) și așa și altfel? Acest fel de scepticism adus de statistică este la fel de ruinător pentru știință ca și pretenția ei de rigoare și fidelitate față de real.
O glumă, dacă îmi e permis: „Statistica e ca bikiny. Îți arată foarte mult, însă nu esențialul.”
Da, cam așa ceva… are pretenția că-ți arată totul – și poate chiar o face, dar a arăta/descrie – chiar cu ultraperfomantele instrumente grafice actuale – nu e același lucru cu a explica.
Domnule Profesor,
L-ați menționat pe Tim Palmer și cartea lui, The Primacy of Doubt – From Quantum Physics to Climate Change, pe care, așa cum spuneți, ați „prezentat-o în premieră absolută publicului românesc la începutul anului 2024”.
Cartea nu am citit-o încă dar am văzut prezentarea lui Palmer de la Royal Institution din 2023, intitulată „Chaos theory and geometry: can they predict our world? ”, cu subtitlul (overambitious in my view) „The geometry of chaos can explain our uncertain world, from weather and pandemics to quantum physics and free will.” https://www.youtube.com/watch?v=RkiEV47KPX4 Bănuiesc că ați văzut-o și dvs.
În introducere Palmer susține (vezi de la min 7:48 până la 8:38) că … geometria haosului este de fapt una dintre cele trei mari „mega-teorii” din fizică alături de mecanica cuantică și teoria relativității a lui Einstein. Și nu numai că acordă geometriei haosului statutul de mega-teorie, dar afirmă că geometria haosului poate fi ingredientul lipsă ce va unifica mecanica cuantică și teoria relativității generale într-o singură teorie.
Palmer e puțin cam prea optimist după părerea mea, și aici am putea face legătura cu un alt principiu ce ar putea fi adăugat listei dvs. Cu cât faci mai puține presupuneri (assumptions) cu atât mai multe șanse de succes are teoria ce o propui.
În cazul de față Palmer include geometria (euclidiană sau orice altă geometrie ne-euclidiană) printre ipoteze. Spre exemplu Teoria Informației Cuantice (Quantum Information Theory) pleacă numai de la ipoteze topologice (nu geometrice), cu alte cuvinte nu asumă că spațiu-timpul e fundamental, are mai mari șanse să realizeze mult visata unificare. Anyway, e mult de discutat și argumentat aici, dar nu putem depăși cadrul discuțiilor relativ frivole (dar pasionate) asociate acestui forum. Dar pot sta la dispoziție cu referințe dacă cineva e interesat.
În altă ordine de idei, și legat de cartea lui Palmer, m-am uitat peste câteva review-uri. În majoritatea lor sunt pozitive, dar am fost surprinsă – în mod neplăcut, I must say – de review-ul lui Brian Kahn din Scientific American. Kakn își propune nici mai mult nici mai puțin decât să-l educe pe Palmer în privința Climate Change-ului și să-l ”ferească” să cadă in ”păcatul” de a deveni ”one of the Merchants of Doubt”. Trecut fiind prin ”inchiziția lor” dvs știți foarte bine ce păcat ”capital” e ăsta. Articolul respectiv e intitulat sugestiv: Incertitudinea poate accelera acțiunea climatică (pt. conformitate îl puteți găsi aici: https://www.scientificamerican.com/article/uncertainty-can-speed-up-climate-action/.
Un alt review, mai echilibrat și în același timp critic la adresa contorsiunilor logice a lui Kahn, îl găsiți aici https://judithcurry.com/2022/10/18/the-primacy-of-doubt/.
Unii sunt optimiști și cred că in 2024 peak-woke a trecut. Deși sunt ceva semne bune eu nu sunt așa de optimistă. Când Scientific American, NYT, Nature și multe altele o să-și revină complet din ”fierbințeală” mai putem avea speranțe că am putea purta discuții principiale (adică bazate pe principii).
Până atunci nu îmi rămâne decât să vă doresc Sărbători fericite, La multi ani, și să avem un 2025 less-woke :-)
Vă mulțumesc pentru comentariu și urările făcute, pe care, la rându-mi, vi le adresez și eu.
Referitor la cartea fizicianului Tim Palmer, pe care am prezentat-o publicului român în premieră în luna ianuarie a.c. (Geometria haosului și prioritatea îndoielii), aș vrea să povestesc o întâmplare horror (chiar dacă astăzi este Crăciunul).
La câteva luni de la apariția articolului meu am fost contactat de dl. Bogdan Ungureanu, „fondator al editurii Pilot Books din București”, care mi-a scris că editura lui pregătește publicarea traducerii în limba română a cărții ”The Primacy of Doubt”. Și, pentru că eram singurul om de știință român care recenzase cartea respectivă, editorul a scris:
„vă rog frumos să contribuiți la ediția noastră cu un testimonial pentru coperta cărții.”
Am acceptat rugămintea și am trimis editorului următorul blurb (testimonial):
Editorul Ungureanu a mai făcut o cerere ulterioară, legată două cuvinte: „credeți că putem găsi un echivalent românesc pentru „settled” / „unsettled”? Este „definitiv” / „ne-definitiv” o opțiune?”
Deși perechea settled/unsettled, asociată cu science, este larg folosită în literatura climatică, am acceptat propunerea de echivalare.
Și acum, vine partea horror. Pe coperta a IV-a a cărții, deasupra a două testimoniale semnate de doi laureați ai Premiului Nobel pentru fizică, Roger Penrose și Suki Manabe, stă tipărit testimonialul meu:
Mai ceva ca în jocul alba/neagra, sensul textului meu a fost complet inversat!
Pentru că nu cred că va mai fi tipărită o a doua ediție, am cerut editorului să publice un Erratum pe site-ul cărții. Termenul Erratum nu este menționat, dar textul meu original poate fi citit aici:
https://www.pilotbooks.ro/suprematia-probabilitatii-tim-palmer.html
Editorul Bogdan Ungureanu nu mi-a oferit nicio explicație pentru manipularea horror a textului meu.
Vă înțeleg frustrarea. Din păcate limba română nu are nici pe departe conciziunea limbii engleze. Dar conciziunea are un preț – sensul multor cuvinte englezești este “overloaded”, așa că înțelesul corect se extrage din context. Asta nu e neapărat un “bug” al limbii engleze, în majoritatea cazurilor e “a feature”.
În cazul dvs concret, despre cum s-ar traduce mai bine expresia “climate science is unsettled / settled”, eu aș traduce “problemele / chestiunile științei climatice nu sunt / sunt rezolvate”. Dacă traducem asta înapoi in engleză ar fi “climate science issues are unsettled/ settled”. Dar engleza nu are nevoie de un cuvânt în plus așa că a “dropped issues“.
Un editor bun ar trebui să aibă măcar o idee vagă care e mesajul unei cărți când pregătește coperta. Dacă ai ambiția să fi în română la fel de concis ca în engleză, combinat cu o neînțelegere clară a sensului corect îți ies boroboațe de genul asta.
Suprafața gheții marine din Antarctica este astăzi cu 17% mai mare decât în 1979. Gheața nu minte, doar unii climatologi mint.
24 decembrie 1979 – https://noaadata.apps.nsidc.org/NOAA/G02135/south/daily/images/1979/12_Dec/S_19791224_extn_v3.0.png
24 decembrie 2024 – https://noaadata.apps.nsidc.org/NOAA/G02135/south/daily/images/2024/12_Dec/S_20241224_extn_v3.0.png
Pai de asta e un frig aici de nici catelul nu face 3,14/3,14
De Crăciun ne-am întâlnit într-un grup mai larg de prieteni. Printre altele una din temele de discuție a fost – dacă „peak-woke” a trecut? și dacă instituțiile afectate de virusul respectiv (televiziuni, ziare, reviste de științifice, universități, etc.) au șansa să își revină treptat la oarece normalitate. În focul discuției mi-am amintit de un articol, a lui John Tooby, ce îl citisem cu câțiva ani in urmă, despre instinctele de coaliție (Coalitional Instincts, îl găsiți aici, https://www.edge.org/conversation/john_tooby-coalitional-instincts, nu e lung și merită în întregime). Am tradus mai jos câteva paragrafe semnificative pentru discuția de față.
John Tooby (26 iulie 1952 – 9 noiembrie 2023) a fost fondatorul domeniului psihologiei evoluționiste, co-director (împreună cu soția sa, Leda Cosmides) al Centrului de Psihologie Evoluționistă și profesor de antropologie la UC Santa Barbara. Și-a obținut doctoratul în antropologie biologică la Universitatea Harvard în 1989 și a fost profesor de antropologie la University of California, Santa Barbara.
Instinctele de coaliție
”Fiecare om – cu excepția oamenilor de știință – poartă întreaga amprentă a condiției umane. Aceasta include programe neuronale evoluate specializate pentru navigarea în lumea coalițiilor […]
Aceste programe ne permit și ne determină să formăm, să menținem, să ne alăturăm, să sprijinim, să recunoaștem, să apărăm, să părăsim, să fragmentăm, să exploatăm, să rezistăm, să ne subordonăm, să nu avem încredere, să nu ne placă, să ne opunem și să atacăm coalițiile. Coalițiile sunt seturi de indivizi văzuți de membrii lor și/sau de alții ca având o identitate abstractă comună (inclusiv înclinații de a acționa ca o unitate, de a apăra interese comune și de a avea stări mentale comune și alte proprietăți ale unui singur agent uman, cum ar fi statutul și prerogativele). […] Proiectăm coaliții peste tot, chiar și acolo unde acestea nu își au locul, cum ar fi în știință. Suntem obsedați de identitate.
[…] pentru a deveni membru al unui grup, trebuie să trimiteți semnale care să indice în mod clar că sprijiniți grupul în mod diferențiat, în comparație cu grupurile rivale. Prin urmare, ponderarea optimă a credințelor și a comunicărilor în mintea individului va face să te simți bine să gândești și să exprimi conținuturi conforme și măgulitoare pentru convingerile comune ale propriului grup și să ataci și să denaturezi grupurile rivale. Cu cât se îndepărtează mai mult de adevărul neutru, cu atât comunicarea funcționează mai bine pentru a afirma identitatea coalițională, generând o polarizare mai mare decât dezacordurile politice reale. Comunicarea adevărurilor practice și funcționale este, în general, inutilă ca semnal diferențial, deoarece orice persoană onestă le-ar putea spune indiferent de loialitatea coalițională. În schimb, credințele neobișnuite și exagerate – cum ar fi alarmismul, conspirațiile sau comparațiile hiperbolice – este puțin probabil să fie exprimate decât ca expresie a identității, deoarece nu există o realitate externă care să motiveze persoanele care nu sunt membre să spună absurdități.
Acest lucru ridică o problemă pentru oamenii de știință: Mentalitatea de coaliție îi face pe toți, inclusiv pe oamenii de știință, mult mai proști în colectivități coaliționale decât ca indivizi. Persoanele a căror apartenență la o coaliție este constituită de aderarea lor comună la propunerile științifice „raționale”, au o problemă atunci când – așa cum se întâmplă în general – apar informații noi care necesită revizuirea convingerilor. Punerea sub semnul întrebării sau dezacordul cu preceptele coaliției, chiar și din motive raționale, face din cineva un membru rău și imoral al coaliției – cu riscul de a pierde locul de muncă, prietenii și identitatea de grup prețuită. Acest lucru îngheață revizuirea convingerilor.
Formarea de coaliții în jurul întrebărilor științifice sau factuale este dezastruoasă, deoarece pune în opoziție nevoia noastră de a căuta adevărul științific cu apetitul uman aproape insurmontabil de a fi un bun membru al coaliției. Odată ce propunerile științifice sunt moralizate, procesul științific este rănit, adesea în mod fatal. Nimeni nu se comportă etic sau științific dacă nu prezintă cele mai bune argumente posibile pentru teoriile rivale cu care nu este de acord.” [sublinerea mea]
Ultima propoziție ar fi un candidat bun de inclus pe lista de principii. În ultima vreme a căpătat și un nume interesant – «Steelmanning» .
N.B. Steelmanning is a rhetorical technique that involves constructing the strongest version of an opposing argument, even if it’s not the one presented. It’s the opposite of a straw man argument, which misrepresents or weakens the other side’s position.
Deci, merită «Omul de Otel» pus pe listă sau nu?
„Omul de Oțel vs Omul de Paie” ar fi un bun candidat pentru lista principiilor despre știință. Dacă veți (re)citi articolul meu din 2021 Piramida dezacordurilor dintre autor și comentatorii săi veți găsi acolo prezentarea in nuce a acestui principiu.
Două precizări.
Prima e o corecție. În traducerea de mai sus s-a strecurat o eroare. În loc de ‘Fiecare om – cu excepția oamenilor de știință’ ar fi trebuit să fie: ‘Fiecare om – fără excepția oamenilor de știință’. Ale naibii traduceri, cum ies ele câteodată pe dos decât trebuie. Cum e de netăgăduit efectul Crăciunului (și al vinului, sarmalelor, piftiei, etc., etc.) asupra creierului uman, vă rog să faceți corecția de mai sus. Mulțumesc pt. înțelegere.
A doua precizare e legată de ideea principală textului lui John Tooby. Din perspectivă evoluționară instinctul de coaliție a fost mai degrabă ceva pozitiv decât negativ. In privința speciei umane a facilitat apariția limbajului, și apoi prin rafinări și dezvoltări succesive (e.g. descoperirea limbajului matematic printre altele) a accelerat dezvoltarea științei, a culturii și civilizației în general.
Dar asta nu înseamnă că instinctul de coaliție are numai efecte pozitive. În cazul de față „coaliția celor 97%” o dovedește cu prisosință. Și, cum zice Tooby:
„Formarea de coaliții în jurul întrebărilor științifice sau factuale este dezastruoasă, deoarece pune în opoziție nevoia noastră de a căuta adevărul științific cu apetitul uman aproape insurmontabil de a fi un bun membru al coaliției.”
„Cunoașterea începe cu scepticismul.”
Aceasta maxima nu face parte din modelul de educatie al tinerilor, din contra, ei sint indrumati si educati in sensul acceptarii a ce spun altii.
Nu contest educatie data de familie, este optiune intima si privata.
Este vorba de educatia primita la nivelul institutiilor, gradinita , scoala, universitate.
Gandirea critica pozitiva nu este sustinuta sub nici o forma, conformismul pana la „supunere” in fata unor idei, pozitii etc.etc fiind ceruta celor tineri si doar „rebelii” prin natura lor reusesc sa aduca acest aport critic si neconformist.
Daca vedem cum in ultimii ani tinerii sunt deadreptul indoctrinati cu idei woke din gradinita si pana in facultate cum putem avea certitudinea ca ei vor fi sceptici, vor pune intrebarile necesare , mai ales daca vor si ascultati si nu combatuti, izolati sau marginalizati ?
Un exemplu pe care vedem cu totii, scaderea drastica a cititului unor carti si interpunerea unei parti terte intre individ si continutul cartii incepand cu wikipedia si terminand cu Tic Toc.
Relatia individ – autorul cartii si confruntarea directa intre el si ideile autorului poate stimula scepticismul si gandirea critica, partea terta fiind mai mult un mijloc de influentare.
In ziua de astazi devine tot mai greu datorita afluentei tot mai mari a volumului de informatii sa gasesti „adevarul” cel mult te opropii mai mult sau mai putin de el.
Este mai comod sa te alaturi de ideile unora, sa repeti papagaliceste ce spun unii ( mai ales presa) sau altii decat sa cauti, sa-ti faci propriile ganduri si idei critice.
Si totul ar fi mai „simplu” daca ne-am concentra pe studierea legilor naturii fara sa le interpretam politic in scopul mentinerii si perpetuarii puterii politice/militare.
Stiinta intre timp a evenit un actor puternic in mainile celor care detin puterea, independenta ei tot mai precara.
Când știința nu este settled…
O descoperire revoluționară: Efectul fotomolecular
Până de curând, știința ne spunea că apa se evaporă numai din cauza căldurii, cu consecințe binecunoscute legate de încălzirea globală contemporană. Dar știința refuză să fie settled.
Printr-o serie de experimente precise și minuțioase, o echipă de cercetători de la MIT a demonstrat că nu numai căldura provoacă evaporarea apei. Lumina, care lovește suprafața apei acolo unde aerul și apa se întâlnesc, poate extrage moleculele de apă și le poate purta plutind prin aer, provocând evaporarea în absența oricărei surse de căldură.
Bun venit efectului fotomolecular, un fenomen revoluționar, care sfidează înțelegerea tradițională a evaporării. Acest efect demonstrează că lumina singură poate induce evaporarea apei fără a fi nevoie de căldură, contrar științei convenționale.
Mecanismul efectului fotomolecular
Efectul fotomolecular apare atunci când fotonii lovesc interfața apă-aer, determinând desprinderea moleculelor de apă și intrarea lor în atmosferă sub formă de vapori. Acest proces este similar cu efectul fotoelectric, în care fotonii scindează clusterele de apă la interfața lichid-vapori. Aspectele cheie ale acestui efect includ:
– Este cel mai eficient cu lumina verde, care coincide cu vârful spectrului solar.
– Efectul poate depăși limitele de evaporare termică, depășind uneori de două ori nivelul anticipat.
– Apare pe scară largă în natură, afectând suprafețele de apă din oceane, soluri, plante, nori și ceață.
Noua descoperire uimitoare ar putea avea o gamă largă de implicații semnificative. Aceasta ar putea ajuta la explicarea măsurătorilor misterioase efectuate de-a lungul anilor cu privire la modul în care lumina soarelui afectează norii și, prin urmare, ar putea afecta calculele privind efectele schimbării climei asupra acoperirii norilor și a precipitațiilor. De asemenea, ar putea conduce la noi modalități de proiectare a proceselor industriale, cum ar fi desalinizarea sau uscarea materialelor cu ajutorul energiei solare. Voi discuta mai jos doar un aspect care interesează multă lume.
Descoperirea efectului fotomolecular are implicații semnificative pentru cercetarea schimbărilor climatice:
1. Modelare climatică îmbunătățită: Efectul poate contribui la formarea și evoluția ceții și a norilor, necesitând încorporarea sa în modelele climatice pentru o precizie sporită. Acest lucru ar putea ajuta la explicarea discrepanței dintre teorie și experimente în ceea ce privește absorbția radiației solare de către nori.
2. Dinamica norilor: Efectul fotomolecular poate explica măsurători neexplicate anterior ale absorbției luminii solare de către nori, ceea ce ne ajută să înțelegem mai bine dinamica norilor și rolul lor în sistemele climatice.
3. Impactul asupra ciclului apei: Prin elucidarea modului în care lumina soarelui interacționează cu norii și ceața, acest fenomen poate ajuta la o predicție mai precisă a pattern-urilor de precipitații, îmbunătățind înțelegerea noastră a ciclului global al apei.
4. Vaporii de apă atmosferici: Efectul poate influența comportamentul vaporilor de apă din atmosferă, care contribuie major la încălzirea globală, mult mai mult decât actualele emisii de CO2 și CH4.
Beneficii potențiale pentru cercetarea climatică
Încorporarea efectului fotomolecular în studiile climatice ar putea conduce la:
– Previziuni mai precise ale modificărilor acoperirii norilor cauzate de schimbările climatice.
– O mai bună înțelegere a patternurilor de precipitații și a potențialelor modificări ale acestora.
– Calcule rafinate ale absorbției luminii solare de către diferite corpuri și suprafețe de apă.
– Îmbunătățirea modelării transpirației plantelor și a rolului acesteia în clima locală și globală.
Provocări și direcții viitoare
Deși efectul fotomolecular este foarte promițător pentru cercetarea schimbării climei, rămân câteva provocări:
– Dezvoltarea de modele matematice pentru descrierea cantitativă a efectului.
– Convingerea comunității științifice de validitatea și importanța fenomenului.
– Integrarea efectului în modelele climatice existente.
Cercetătorii lucrează în prezent la o mai bună înțelegere a mecanismelor microscopice, la conceperea unor metode de simulare și la explorarea unor aplicații dincolo de studiile climatice.
În concluzie, efectul fotomolecular reprezintă o schimbare de paradigmă în înțelegerea noastră a proceselor de evaporare. Încorporarea sa în studiile privind schimbarea climei are potențialul de a îmbunătăți semnificativ capacitatea noastră de a modela și prezice fenomenele climatice, în special cele legate de dinamica norilor și de ciclul global al apei.
Detalii,
Plausible photomolecular effect leading to water evaporation exceeding the thermal limit (2023)
Photomolecular effect: Visible light interaction with air–water interface (2024)
noutatea o fi capacitatea de rupere a clusterelor, dar eu traiam cu impresia ca si polarizarea aerului in dispersia elastica, precum si absorbtia fotonilor la dispersia Raman in vapori sunt efecte fotomoleculare, cu sau fara implicatii termice subsecvente;
Comentariul dumneavoastră abordează câteva concepte complexe din domeniul opticii și spectroscopiei moleculare. Pentru a vă răspunde corect, trebuie să analizăm fiecare parte a comentariului separat.
Polarizarea aerului în dispersia elastică
Dispersia elastică a luminii în aer nu implică în mod direct polarizarea aerului ca întreg. În cazul dispersiei elastice, fotonii interacționează cu moleculele de aer fără a schimba energia fotonilor, ci doar direcția lor de propagare. Acest fenomen este cunoscut sub numele de împrăștiere (scattering) Rayleigh pentru particulele mult mai mici decât lungimea de undă a luminii.
Deși aerul în sine nu devine polarizat, lumina împrăștiată poate deveni parțial polarizată ca rezultat al acestei interacțiuni. Acest efect este responsabil pentru polarizarea parțială a luminii cerului albastru.
Absorbția fotonilor la dispersia Raman în vapori
Dispersia Raman este un proces inelastic de împrăștiere a luminii, în care fotonii interacționează cu moleculele, schimbând energia și frecvența fotonilor. În cazul vaporilor, acest proces implică într-adevăr o interacțiune între fotoni și molecule.
În dispersia Raman:
1. Fotonul incident excită molecula la un nivel energetic virtual.
2. Molecula revine rapid la un nivel energetic diferit de cel inițial.
3. Un foton cu energie diferită este emis.
Acest proces implică o absorbție temporară a fotonului incident, urmată de emisia unui nou foton. Deci, se poate considera că absorbția fotonilor în dispersia Raman în vapori este într-adevăr un efect fotomolecular.
În concluzie, polarizarea aerului în dispersia elastică nu este în sine un efect fotomolecular, deși poate duce la polarizarea luminii împrăștiate. Pe de altă parte, absorbția fotonilor în dispersia Raman în vapori poate fi considerată un efect fotomolecular, deoarece implică o interacțiune directă între fotoni și molecule, ducând la schimbări în stările energetice ale moleculelor.
„Dispersia elastică a luminii în aer nu implică în mod direct polarizarea aerului ca întreg. În cazul dispersiei elastice, fotonii interacționează cu moleculele de aer fără a schimba energia fotonilor, ci doar direcția lor de propagare.”
dpmvd, un foton este insasi miscarea, mai exact un eveniment elementar, o tranzitie elementara intre doua stari; chiar si cand avem de-a face cu o reflexie cu conservarea energiei, ne referim de fapt la doua evenimente elementare succesive, adica la doi fotoni diferiti; pentru ca optica nu opereaza cu energii, e admisibil sa utilizeze viteze relative ale fotonilor functie de frecventa, ca si cum fotonii „mai rapizi” ar parcurge distante mai lungi, fara a contrazice principiul c=contant;
dpmvd, schimbarea directiei de propagare a fotonilor e echivalenta cu cedarea de energie in cazul franarii unei particule; poate n-o sa constatam incalzirea oglinzii, dar chiar si intr-o incapere integral placata cu oglinzi lumina va disparea (unde?) imediat ce comutam intrerupatorul.
ok, cerul e albastrul, dar unde dispare lumina rosie ? am destule fotografii cu albastrul amiezii de iulie, care e de fapt un azuriu ce contine si mult rosu, caruia insa nu-i dam destula importanta din motiv de perceptie subiectiva, pe care dvs. l-ati surprins intr-un articol dedicat, in care ati evidentiat perceptia diferita a culorii tinta in functie de culoarea marginala; intr-o perioada mai rece, rosul e mai putin prezent in aer (cerul fotogenic cu nuanta de cerneala), dar inca pregnant in nori;
dpmdv, inclusiv in dispersia elastica e nevoie de o cedare de energie care sa intretina un moment cinetic al moleculelor, la fel cum gradientul termic se mentine cu consum de energie;
dar, desigur, imi mentin opinia personala doar pana la argumente contrarii;
Sunt complet in „cutia cu ceata”
https://www.youtube.com/watch?v=PVpP9gcnIcE
si eu, ca am baut ceva, prilej sa va urez tuturor „La multi ani !”
Pentru cititorii interesați de descoperirea anunțată de cercetătorii de la MIT, prezint alte câteva detalii:
Un indicator-cheie al fenomenului fotomolecular, care a apărut în mod constant în patru tipuri diferite de experimente în condiții diferite, a fost faptul că, pe măsură ce apa începea să se evapore dintr-un recipient de testare sub lumină vizibilă, temperatura aerului măsurată deasupra suprafeței apei se răcea și apoi se stabiliza, demonstrând că energia termică nu era forța motrice din spatele efectului.
Alți indicatori-cheie care au fost observați și măsurați au inclus modul în care efectul de evaporare a variat în funcție de unghiul luminii, de culoarea exactă a luminii și de polarizarea acesteia. Niciuna dintre aceste caracteristici variabile nu ar trebui să apară deoarece, la aceste lungimi de undă, apa absoarbe cu greu lumina – și totuși cercetătorii le-au observat. Efectul este cel mai puternic atunci când lumina lovește suprafața apei la un unghi de 45 de grade. De asemenea, este mai puternic cu un anumit tip de polarizare, numită polarizare magnetică transversală. Și este maxim în lumina verde – care, în mod ciudat, este culoarea pentru care apa este cea mai transparentă și, astfel, interacționează cel mai puțin.
Descoperirea cercetătorilor de la MIT ar putea rezolva un mister vechi de 80 de ani în știința climei. Măsurătorile modului în care norii absorb lumina soarelui au arătat adesea că aceștia absorb mai multă lumină solară decât prevede fizica convențională. Evaporarea suplimentară cauzată de acest efect ar putea explica discrepanța de lungă durată, care a fost un subiect de dispută deoarece astfel de măsurători sunt dificil de realizat.
Stiinta si cenzura !! Stimate profesor sunt precum alti care comentam pe acesta forum extrem de frustrat de faptul , comentariile nostre la diferite subiecte sunt cenzurate. Sunt 2 – 3 autori care respecta libera exprimare in limita normelor de bun simt si afiseaza toate comentariile.
Nu stiu care pot fi motivele moderatorilor insa pare ca functioneaza pe acelasi principii, cine este critic si nu este intru totul de acord cu parerile exprimate este cenzurat !! Idem parerilor crititice referitoare la incalzirea golbala.
Un individ (fie el creștin, budist sau chiar musulman) poate trai în adevăr chiar dacă nu este liber, deși azi e tot mai greu, insa grupuri mari de oameni nu.
Libertatea nu presupune doar libertatea de mișcare sau libertatea economică (ultima greu de definit) ci liberul acces la o informare pluralista. Cand societății i se prezintă un singur adevăr libertatea a încetat sa existe. Primul simptom al restrângerii libertății este prezentarea unei versiuni unice, fără nuanțe, a istoriei.
In care faza ne aflam ? Incep sa-mi dau tot mai mult seama ca traim intr-o minciuna continua incepand cu incalzirea globala si pana la razboiul din Ucraina.
interesant, desigur nu are legatura cu sublimarea.. totusi daca mecanismele sublimarii sunt modelate?
Domnule profesor,
ati „calcat-pe-bec” inca de la
care contrazice, violent fundamentul „religiei”
crede si nu cerceta
…
minoritatea care are, nativ, ceva neuroni in plus fata-de(comparativ-cu) „media” rahitica din Ro
poate ca intelege… restul… recurge la acatiste/matanii/… statistica… invocand 3. si 4.
Politicienii de azi (si nu vorbesc doar de Rromanik) au o cu totul alta idee despre stiinta.
Dar imi aduc aminte de o butada:
Oamenii se impart in 4 categorii:
1. cei care nu stiu si nu stiu ca nu stiu;
2. cei care nu stiu si stiu ca nu stiu;
3. cei care stiu si nu stiu ca stiu;
4. cei care stiu si stiu ca stiu;
Doar a 4-a grupa trebuie urmata.
p*liticien(c)ii/ele de azi… sunt „decat” oglinzi ale societatilor…
cunoasterea…. (cu tot cu „setea” de ~ ) este conditionata de putirinta…
butada respectiva este o forma PC (scuze pt pleonasm)
in fapt, nativ/ereditar oamenii sunt de trei categorii
a.cei care nu pot invata vreodata (peste 2/3 spre 3/4);
b.cei care invata din greseli proprii (1/5 sub 1/4)
c.cei care inteleg greselile altora (restul… adica: 0 virgula… %)
structura se poate influenta favorabil… (c. > 1% + b. spre 1/3 + a. < 1/2)
prin educatie… dar educatie reala, cu fundament stiintific/logic/firesc
Ataturk (Mustafa Kemal) de exemplu, in urma cu un secol, a scos religia/pochii din scoli
in Rromanik, un secol mai tarziu, gospodin sinistru funebru (iarasi scuze pt pleonasm)
a pus pochii la catedrele claselor primare… (cu tot cu programa)
Ceea ce n-a scris domnul profesor Cranganu
0.religia nu poate ocupa acelasi spatiu cu stiinta…
in „lumea academica” fireste ca inca sunt numeroase contre…
care cu cruci/moaste/matanii…
care cu logica si argumentul ca ecuatia de gradul X nu se poate rezolva aprinzand lumanari
si … rotesti globul primit cadou la premiul intai cu coronita…
si nu poti gasi vreo zona dezvoltata in care religia predomina…
Incendiile globale din 2024
În 2024, lumea a văzut una dintre cele mai mici zone arse din era sateliților (cu 33 milioane de hectare mai puțin decât în mod normal)
Ați văzut asta raportat undeva?
Majoritatea știrilor raportează doar de acolo unde ard incendiile – acest lucru are sens din punct de vedere comercial, dar ne lasă prost informați.
Detalii,
https://gwis.jrc.ec.europa.eu/apps/gwis.statistics/seasonaltrend
Invitație la lectură
În ultimele numere (51-52) ale revistei România Literară, inginerul electronist și scriitorul Horia Al. Căbuți semnează un impresionant eseu dedicat incertitudinii (Redutele incertitudinii), o splendidă ilustrare, chiar dacă neintenționată, a principiului nr. 6 – Știința nu se ocupă de certitudini. Scriitorul indică și alte domenii ale vieții spirituale în care incertitudinea este omniprezentă și necesară (religie, literatură, muzică, filosofie, istorie).
Câteva exemple care mi-au atras atenția:
/…/
Al patrulea nickname, după @Sagan, @Noe, @Theodoros – Chiar nu mai aveți ce face?!?
Constantin Crânganu
Același activist are un repertoriu foarte vast de nickname-uri: @Caragiale a.k.a. @Feynman a.k.a. @Gandalf a.k.a. @Xavier a.k.a. @Burebista etc. etc.
Și ca să fie peisajul complet: omul e bugetar, e plătit de statul român din bani publici.
Off Topic, China:
https://news.sky.com/story/why-more-coal-is-being-burned-than-ever-as-demand-in-china-and-india-soars-despite-carbon-emissions-warnings-13275884
https://www.bbc.com/news/articles/crmn127kmr4o
„Știință” fără principii
Scandalul superconductivității: povestea din interior a înșelăciunii din laboratorul de fizică al unei stele în ascensiune
Nature, 8 martie 2024
https://www.nature.com/articles/d41586-024-00716-2
====================================================
Știința nu se face cu date fabricate, doar pentru a obține faimă efemeră și granturi consistente. Știința frauduloasă este un oximoron, o contradicție în termeni. Din păcate, nu există pădure fără uscături. Cei care cunosc detalii despre scandalurile numite Climategate 1 (2009) și Climategate 2 (2011) au suficiente argumente pentru a explica de ce și cum a scăzut încrederea opiniei publice în știința climatică.
Multumim, domnule profesor Cranganu pentru tot ceea ce faceti! Fie ca Anul Nou sa vina cu sanatate, fericire si numai bucurii alaturi de cei dragi! Iar Adevarul sa razbata pana la urma prin plasa de interese, minciuni si dezinformare. PS V-ati gandit sa publicati articolele dumneavoastra si pe twitter/x si in engleza si in romana?
Vă mulțumesc pentru urări și vă doresc și eu ca Noul An să vă aducă sănătate și împliniri!
P.S. Nu am conturi deschise pe social media.
Ar fi interesant de urmărit o dezbatere între Prof. Cranganu și Skeptikus ăla.
Prea stimate Domn, va doresc un 2025 cu multa putere de a impartasi intelepciune. E darul Dumneavoastra!
OFF TOPIC
Asa ca de an nou.
Citez din cartea D-lui Neamtu:
Newton, Laplace si Pascal se joaca de-a v-ati ascunselea.
Laplace numara pana la 10 si se intoarce 360 deg sa vada pe cineva.
Newton terminase de trasat cu un bat in pamant, in jurul lui, un patrat de un metru.
Ahaha, te-am prins Newton, spune Laplace.
Nu sunt Newton, sunt Pascal…
Sper sa va fi starnit macar un zambet!
An Nou Fericit!
Vă mulțumesc pentru urări. Fie ca în 2025 doar binele să-și aibă loc.
… asa cum nicio constructie (casa/tara) nu poate rezista
daca „la-baza”/fundatie pui „decat” „lozinci”, moaste, „calcule” contabile, „filosofii”…
Domnule Profesor Cranganu,
va doresc numai bine si va multumesc pt ca (inca) incercati sa educati
Vă mulțumesc pentru urări. Fie ca în 2025 doar binele să-și aibă loc.
Off topic,
Nu stiu daca ati citit deja…magma din caldera vulcanica Yellowstone migreaza N-E. E un articol din 1 ianuarie 2025 in Nature dar n-am acces. Am gasit articolul de mai jos:
https://www.jpost.com/science/article-835794