Generațiile fără Woodstock
Woodstock a fost cel mai mare concert al anilor ‘60. Anul acesta se fac 55 de ani de când s-a dsfășurat. Trei zile de muzică dedicată pacii unde au participat cele mai mari staruri rock din acea vreme. (aici un interviu cu o participantă.) 500.000 de tineri prezenți erau parte dintr-un curent la care cei de dincoace de zid au tânjit mulți ani după el. Un triplu și un dublu album, un film și multe documentare dedicate excepționalului eveniment Woodstock. Vinilurile au circulat, filmul a fost vizionat în nopțile de „video” organizate, la marginea legii, cine știe pe unde. În România a fost o deturnare lamentabilă a fenomenului în favoarea regimului Ceausescu prin „Cenaclul Flacăra”.
Spiritul Woodstock a existat subteran prin blugi, ciocate (sau adidași), cămăși înflorate, Marlboro (sau Kent), (deobicei) bere, viniluri, cărți, petreceri pe la careva pe acasă, trupe subterane de rock și din când în când câte un un concert sau un festival la Sibiu (de jazz) sau Costinești (de jazz sau de rock).
Petrecerile tinereții probabil au fost cele mai gustate. Căutarea unui alcool mai bun, dacă se putea străin) și a unui pachet de țigări americane era mai ușoară decât vânătoarea de ceva mâncare mai „aleasă”. Cred că era prin ‘87. Eram la un concert în sala de spectacole a facultății (de Macănica din Galați) cu un prieten. Cânta Strada [Gabriel Neacsu (v,bass), AlexTomaselli (ch), Cezar Oană (drms)]. În pauză, la o țigară, am pus de un „bairam” pentru sâmbăta ce venea. De mâncare s-a găsit ceva limbă de vită, pe care am făcut-o cumva. De băut nu am găsit decât ceva vermut (Mamaia) și „doi ochi albaștrii”(o țuică puturoasă). Eu, colecționar de viniluri fiind, am adus vreo douăzeci de discuri, un alt prieten vreo 30 de casete. Țigările erau Timiș (se asemănau cu Kent-ul scurt). Santana (Abraxas), Hendrix (Band of Gipsies), Ten Years After (Watt) puse pe platan și s-a recreeat ad-hoc Woodstock-ul! Spre dimineață, discuții despre India lui Eliade, citită în copie xerox de câteva zeci de perechi de ochi, o recitare a Uvedendode a lui Ion Barbu și pus pe platan discul pe care Nichita își recita Versurile. Cam așa arăta „mișcarea” Flower Power pe la noi.
Am văzut filmele muzicale Yellow Submarine (difuzat în multe bucăți în emisiunea de duminică după amiaza), The Last Waltz (la cinema), Jesus Christ Superstar, Hair, Tommy, The Song Remains The Same, Yessongs, sau The Wall (toate vazute în Costinești, pe video și prezentate de Florian Pittiș). Ulterior am mai văzut și filme cu coloana sonoră din muzica hippie sau legate de subcultul hippies: Apocalypse Now, Born on the 4th of July, The Deer Hunter, Butterflys Are Free, Easy Rider, Gimme Shelter … (dacă aveți timp, nu le pierdeți și începeți cu Jesus Christ Superstar!)
Rock-ul ne salvează!
Cortina de fier a căzut și americanii, așteptati de două generații, au venit! Casetele și CD-urile cu muzică au inundat piața românească. Inițial pirarate. Cinematografia americană a fost prezentă peste tot. A apărut internetul, unde se gasesc resurse culturare de toate felurile. La început tot pirateriile au fost cele mai vizionate / ascultate / citite. Astăzi avem abonamente la toate serviciile de streaming pe care americanii le au.
Vedem concerte, documentare, filme artistice, citim presă sau carți la care acum 34 de ani tânjeam. Putem pleca oriunde să vedem un concert cu muzica care ne-a fost interzisă în tinerețe. Pe rețelele de socializare suntem în contact cu adevărații creatori de conținut. În cazul defață, creatori de rock.
Pe vremea „împușcatului” apăruseră câteva carți cu puțina istorie a rockului: Daniela Caraman Fotea cu Conexiuni Rock și în colaborare cu Florian Lungu Disco Ghid – Rock sau Stele pe Cerul Muzicii a lui Ludomir Doruzka. Mai apăreau câteva articole prin Săptămâna, mai treceau de cenzură câteva emisiuni pe la programele Radio Programul 3 sau pe Programul 1 al Televiziunii Române. Petre Magdin, Florian Lungu cu Mihai Godoroja sau Florian Pittiș erau promotorii rock-ului și jazz-ului.
Azi apar cărti, se fac documentare, se reeditează muzica de atunci, au reapărut vinilurile! Avem un radio dedicat, Rock FM și o groază de canale de radio pe internet, la care adaugam „bazele de date” de unde ascultam cam tot ce dorim. (Youtube music, Spotify sau Deezer)
Dar s-au petrecut și câteva fenomene. Noi, pe vremea comunismului, știam că Jimi Hendrix, Johny Winter, ZZ Top sau Almman Brothers cântau rock. Azi cânta blues. (Vă recomand cartea asta.) Ambele variante sunt adevărate. Rock-ul, care se trage din blues, a fost disecat în bucățele mici. Blues-ul rural a rămas „blues rural”, blues-ul din Cicago a rămas „Cicago blues”, dar hard rock-ul s-a transformat „blues rock”. Normal: se cantă în gama blues! (aici găsiti genurile blues)
De ce „ne salvează”? Este muzica oamenilor liberi. Blues-ul s-a născut în sclavia negrilor pe plantație. Și noi am trecut prin sclavia comuniștilor. Poate aceasta este motivul pentru care există o apetență mare în România pentru blues.
„Blues-ul e când un tip fain dă de greu. Maneaua e când un tip nasol dă de bine.”
… spunea un cititor al articolului Geopolitica Blues-ului, scris la începutul anului. Este genul de zicere a unuia care gustă din Woodstock-urile românești și mai mult ca sigur face parte din publicul festivalurilor de blues. Mai spunea cineva: „Când ascult ce cântă ăia, îmi dau seama că eu nu am nici o problemă!”, referindu-se la versurile blues-ului rural.
Acesta este genul de umor al generațiilor care nu au avut Woodstock. Și acestea au dorit să iasă din comunism și au ieșit pe stradă în decembrie 1989.
Dar consumul cultural nu se rezumă numai la muzica blues / rock. Nu am găsit nici un studiu care să releve stilul de viață al generațiilor 50+ la care mă refer, dar pot spune ce se întâmplă „în bula mea”. Sunt câteva participări la concerte și festivaluri, unele și peste hotare, pe an. Există în consum și muzică cultă. Există și o colecție de vinil-uri sau CD-uri care mereu este îmbunătățită. Cititul este încă un obicei. Vizionarea unui film de cinematecă este ceva curent. Un spectacol de teatru este binevenit. Libertatea de gândire și spiritul critic sunt prezente.
Toate acestea nu sunt altceva decât parte din libertatea, democrația și bună-starea izvorâte în special în Statele Unite.
Generatiile la care fac referire, cele care au crescut cu cheia de gât, au fost îndrumate de niște bunici profund anti comunism și anti Rusia, apropiați de cultura occidentală și în special de cea americană.
Cu toate acestea avem politicieni care ne conduc ce sunt deviați de la ideile democratice sau care sunt prinși în caracatița coruptă de sorginte estică. Politicienii au îndepărtat o mare parte din cetățeni de la viața cetății. Dar din istoria recentă am văzut că dacă se simte o potențială deviație de la calea libertăți și a democrației, există o mobilizare generală a societății și se revine la drumul cel drept.
Sunt sigur că acest drum este impenetrabil și România nu mai poate fi despărțită de țările oamenilor liberi. Și toate acestea se datorează soft power-ului american.
2024 un an al muzici americane în România.
Sezonul a început cu Urban Blues Fest. Între 4 și 6 aprilie Radu Lupașcu și „marțienii” lui „au pus mână de la mână” și au organizat în Centru Cultural – The Pub de la Universitate ediția de primăvară.
(Foto furnizată de Radu Lupașcu)
Al doilea festival este „Insula de Blues” la Bacău între 21 și 23 iunie. Organizator: Cătălin E. Horodincă. Participara o vedeti mai jos:
La o săptămână după, urmează Jazz Say Blues la Potigrafu.
Urmează imediat și a cinsprezecea ediția a Suceava Blues Festival.
Nu este anuntat încă line-up-up festivalului.
Cel mai mare festival de blues din România este la Brezoi, organizat de Mihai Mugescu. Mărturisesc că deabia aștept acea săptămână de muzică de mare calitate.
Între 15 și 18 august va fi Brașov Jazz and Blues Festival.
Tot în august între 23 și 25 este Blues în the Garden de la Dărmănești, organizat de Marius Diaconescu.
Anul 2024 se termină cu Transylvania Blues Festival, la sfârșitul lui septembrie, care este indor în Rockstadt, la Brasov.
Ultimul festival este ediția de toamnă de la București a Urban Blues Fest.
Pentru acestea încă nu sunt anunțați cei care vor concerta, dar cunoscând celelalte ediții, știu că nu vom fi dezamăgiți.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E frumos.
Mă bucur mult ca românii ascultă și cântă muzică americaneasca. Ei sunt și principalii participanți la festivalurile de jazz și blues din România.
Spre deosebire, la festivalurile din statele vecine, sau mai din Vest, sunt mereu invitați interpreți reprezentativi de peste Ocean.
La noi este ca și cum la marile festivaluri de muzică tiroleza toți interpreții ar fi din Kazakhstan. Frumos, multicultural și cu buget limitat.
Ii multumesc profund d-lui Cosmin Gabriel Pacuraru pentru emotionantul remember blues, postat pe Contributors.ro. Iubesc rockul, dar nu urasc folkul romanesc, care te leaga de poporul tau si de pamantul tau. Folkul nostru te invata „Cu iubirea de mosie”, cum, incredibil pentru acea epoca, Valeriu Sterian canta foarte capitalist in vremurile comuniste.
Cum Pastele inseamna credința, speranța și dragoste (Corinteni 13:13), dar ultima este cea dintai, daca iubire nu e, nimic nu e, reamintesc cu drag ca anii ’60 au adus primele adieri de folk în spațiul carpato-danubiano-pontic. A urmat folkul românesc șaptezecist. Artiștii care au pus bazele folkului în România sunt Dan Chebac, Doru Stanculescu, Marcela Saftiuc, Dan Andrei Aldea, Mircea Bodolan, Radu Gheorghe, Valeriu Sterian, Ion Morar, Marin Sorin, Mircea Florian, Adriana Ausch, Mircea Vintila. Ei sunt doar câteva nume legate de primele valuri ale muzicii folk în România.
Dintre melodiile de folk romanesc, memorabile prin mesajul coeziv si identitar, opus dezbinarii si instrainarii, mi-au ramas incrustate in minte si in inima cateva versuri din cantecul „Toti” al lui Dan Chebac: „N-avem noi țară prea mare/ Am făcut doar ce-am putut/ Însă nu ni-i de vânzare,/ N-avem țară de-mprumut.”/ Va urez tuturor un Paste crestin 2024 binecuvantat, cu iubire de oameni si respect pentru viata!
Dle Pacuraru,
Va apreciez dragostea pentru muzica buna dar fiti mai atent cu ortografia, nu numai cea englezeasca ci chiar cu cea romaneasca (i-uri in plus sau in minus).
Eu am trait Woodstock ceva mai tirziu la strandul studentesc Tei, prezentat de marele, extraordinarul Pitis. A fost si prima data cind am inteles ceva mai mult, nu numai muzica, ci si mesajele, deoarece lb engleza nu prea era „indragita” atunci, la scoala se facea rusa, si ceva franceza.
make love not war, s-ar potrivi si astazi!
Printre putinele dovezi ca exista umor in Germania.
https://www.youtube.com/watch?v=n_gtGfAail4&ab_channel=TheHeimatdamisch
Aceea e Bavaria, nu e chiar Germania. Conny Kreitmeier e născută la München, în 1971.
Flower-power, Woodstock, n-au aparut din senin; au reprezentat modul in care o parte din tinerii americani intelegeau sa protesteze impotriva razboiului din Vietnam. Inclusiv cu bautura, droguri, sex liber…
Sa-l amintim, in context, si pe Cornel Chiriac, cel care ne prezenta in anii ’60 la Casa Studentilor” Grigore Preoteasa” lectii de blues, rock, country, protest-songs, jazz…
Douăzeci de exemple, menționând artistul sau grupul, albumul, anul apariției:
Frank Zappa – Roxy & Elsewhere – 1974,
Bob Dylan – Highway 61 Revisited – 1965,
Jimi Hendrix – Electric Ladyland – 1968,
The Doors – The Doors – 1967,
The Beatles – Abbey Road – 1969,
Pink Floyd – The Dark Side Of The Moon – 1973,
Velvet Underground – The Velvet Underground & Nico – 1967,
Yes – The Yes Album – 1971,
Genesis – The Lamb Lies Down On Broadway – 1974,
Black Sabbath – Master Of Reality – 1971,
Deep Purple – Machine Head – 1972,
Led Zeppelin – Led Zeppelin IV – 1971,
Van der Graaf Generator – Pawn Hearts – 1971,
Gentle Giant – Octopus – 1972,
Manfred Mann’s Earth Band – Nightingales & Bombers – 1975,
Focus – Focus II – 1971,
Jethro Tull – Thick As A Brick – 1972,
Electric Light Orchestra – On The Third Day – 1973,
Queen – Sheer Heart Attack – 1974,
Roxy Music – Roxy Music – 1972.
In naivitatea sau entuziasmul meu juvenil (ba chiar pueril) trebuie sa repet o afirmatie care a făcut-o pe vechea mea prietena Trudi Dumitrescu sa mă dezmoștenească: nicicand nu m-am simțit mai liber ca în anii ’60-70-80 ai ceaușismului. Erau anii (1968) când vedeam la Ambasada Americană într-o săliță de pe Teodor Arghezi filmul misiunii pregătitoare Apollo 8 și descopeream virtuțile designului interior american. Îl descopeream apoi, in 1969, pe Cornel și al său Metronom la Europa Liberă, deși colportam deja de câțiva ani știrile politice pe care le captam de la magnificul Noel Bernard și echipa lui. De fapt, așa cum am descoperit recent într-o arhiva digitala a presei românești, Cornel fusese deja prezent în presă încă de prin 1965, așa cum l-am văzut într-un articol de-al său din Lumea lui George Ivașcu, dedicat festivalului de jazz de la Newport. Ba chiar și în Secolul 20.si in România Literară a anilor 1960 !
Pentru cei care au avut norocul sa se nască și să crească în București, într-o bulă privilegiată cum era cea in care am crescut eu, libertatea era și limba engleza începută în clasa a 5-a la celebra acum Generala 10 și continuată apoi pentru inca patru ani la Cantemir. Libertatea era și accesul in anii 1980 la Biblioteca Americană din Alexandru Sahia, unde am stat in stradă împreună cu mii de alți tineri, la coada la Woodstock, și unde mă scufundam in lectura Time Magazin și Newsweek și a multor altor publicații americane, libertatea era și cea a cozilor de la Cinematecă la Milos Forman și Antonioni (btw, am văzut Blowup, cel cu Yardbirds și cu Jane Birkin nudă 🤣, și cu Vanessa Redgrave și ea la fel😂) și la Tarkovski și la multi alți titani, libertatea era și legitimația la British Council de unde împrumutam cărțile lui John le Carré și multe, multe alte insule sau bule de libertate. Și că sa scandalizez poate in continuare, răspund neîntrebat la întrebarea nepusă ‘bun, da’ Securitatea, Securitatea ce făcea?’: nu făcea nimic, sau eu cel puțin nu m-am interesectat cu ea, cu toată ‘dizidența’ mea copilărească. Știam de Securitate și evident nu am ieșit în stradă să protestez, dar mă mișcam liber in interiorul bulei mele, așa cum era ea. Aflasem evident de Paul Goma și de oribilul homuncul numit Plesita, dar despre acesta am aflat toate grozăviile al căror autor fusese, doar dupa 1990.
Concluzia mea este că trăit vremuri cel puțin interesante și libere pentru mine, de pe la 14 ani și până pe la 25. Dar cel mai bine povestește despre epoca respectivă și generația mea, Mircea Cartarescu, șeful promoției 1975 de la Cantemir, in trilogia Orbitor. Eu nu pot decât să subliniez apăsat: Așa a fost!
Cred ca va referiti la Tudor Arghezi pentru biblioteca americana (altfel incorect identificata ca ambasada in Arghezi, de fapt ambasada era in Batistei) . Nu stiu de Woodstock desi am fost un client asiduu al AA, dar prin ’78 am vazut de mai multe ori Monterey Pop Festival acolo, de ma saturasem de Ravi Shankar:) La British Council ti se cereau datele la ghereta de la intrare, cica pentru securitatea bibliotecii, sanchi:)
E bine ca v-ati simtit liber desi nu erati. Am trait ca dv, cu muzica, carti, filme, insa eu m-am simtit ca intr-o inchisoare (ceea ce si era de fapt Romania ceausista) si nici azi nu idealizez perioada respectiva.
Prin 1968 nu exista inca instituția numita Bibliotecă Americană. Avea să fie înființată prin 1975, cred, in sediul din Alexandru Sahia, actualul Jean Louis Calderon. Era de fapt un complex care avea în centru o sala de proiecții cinematografice destul de mărișoară deși nu putea răspunde cererii imense din partea
tineretului bucurestean. Mai erau încă două corpuri unde funcționau sali de lectura și de împrumut. Dar în 1968 când am ajuns eu la ambasadă nu era decât acea săliță din Arghezi. Ambasada era de fapt un ‘compound’ de clădiri, in Arghezi era clădirea cu biroul ambasadorului (in care am avut șansa să ajung prin anii 1990 și, pe timpul lui Jim Rosapepe), pe Batiștei era clădirea mare, sediul ‘oficial’, iar ie Nicolae Filipescu era clădirea consulatului unde stăteau la coadă la vize, așa cum am stat eu (nu foarte mult) in 1996. Pe Arghezi, vizavi de clădirea ambasadorului, era Policlinica Batiștei, și legenda spunea că în ea erau ascunși securiști care filmau pe oricine trecea prin fața ambasadei. Bine, legenda asta funcționa și în legătură cu Biblioteca din Sahia dar nu am avut ocazia și nici interesul să verific cat de adevărată era.
Pt a intra la filme trebuia sa iei bilete gratis cu doua zile inainte (din interiorul bibliotecii). Altfel stateai la coada si daca mai erau locuri libere dl Emil ii lasa inauntru pe primii de la coada. Odata, ramas pe dianfara, am argumentat ca au intrat boschetari sa se incalazeasca si nu intru eu care inteleg limba, la care dl Emil mi-a spus: Bine, haideti intrati ca va stiu, dle XXX, desi nu dadusem vreodata numele:)
La British Council important era ca te inregistrau … spre deosebire de biblioteca franceza ori Goethe-Institut. Altfel da, toate institutiile acestea ne-au ajutat sa trecem peste mizeria vietii de zi cu zi dar tot am plecat in ’90:)
Aveți dreptate cu British Council dar era mai mult un ritual care nu dura decât vreun minut. Formal, era justificat pentru că era epeoca IRA și a atentatelor iraniene din Londra.
Nici eu nu idealizez epoca dar la 15 -20 de ani ai motivele și forța să te simți pe cai mari, indiferent de mizeria din jur.
Încă o poveste cât se poate de adevărată și de tare despre libertatea din epoca.
Era prin 1977 sau 1978, oricum după Marele Cutremur, Greva Minerilor fi Valea Jiului și înainte de Fuga lui Pacepa (toate perioada comunistă poate fi trasată in timp cu astfel de repere).
Era vară și fusesem cu un foarte bun prieten, actualmente trăitor prin Țările de Jos, sa bem o bere redegista pe terasa dela Hotel Modern de pe Republicii. Când am plecat, sa fi fost orele 15 trecute fix, am traversat și am luat-o la pas pe străduțele de vizavi, pe Italiană și restul. Pe măsură ce înaintăm, nu ne vedea sa ne credem urechilor ce auzeam: muzica rock, in mod clar live ! Când am ajuns la liceul Spiru Haret, minunea s-a adeverit: in curtea liceului, pe platforma unui camion Bucegi, se desfășurau băieții de la Curtea Veche Nr. 43, adică Sorin Chifiriuc, Nicușor Curta și Traian Sasu într-un concert de adio ocazionat de plecarea lui Vurta in State !
Toată întâmplarea era prezentată de Florian Pitiș, și el suit pe camion și avea loc la doar 2 minute de mers pe jos de sediul din Batiștei al Direcției de Informații Externe!
Sa fi fost doar un exemplu al libertății din regimul ceaușist sau o operațiune acoperita și secreta a DIE? Orice ar fi fost, a fost foooarte mișto!😀 Cam asta se intampla in Bucuresti, in bulele mele.
Imaginati-vă dacă puteți, că i-am vazut prin 1977 sau 78, in concert in curtea liceului Spiru Haret din București, la doi pași de sediul DIE!
Care Tezele din Iulie?
https://youtu.be/QDJtrepxzCE?si=jNv-efOSqDKKgLFO
Nu am gasit inca raspuns la intrebarile legate de modul in care functiona cenzura .
Conversatia, Principiul dominoului, Fahrenheit 451, Ziua cand vin pestii, Catch 22 , Solaris , Oblomov, Piesa neterminata pentru pianina mecanica sunt referințe pentru vremurile actuale nu doar prin excelența realizarii artistice ci si prin mesajul transmis, raportarea la putere, la libertate.
Si sa nu uitam Teatrul de vara de la Amfiteatrul din Costinesti, Tabara de sculptura de la Magura. Nu aveam nevoie de droguri pentru a visa si spera.
La ce mai pot visa si ce mai pot spera adolescentii de astazi?
Un episod , poate uitat, din istoria „rock-ului” in Ro. La emisiunea Student Club, care era difuzata intre orele 15-16 pe programul 1 radio (de fapt reluarea celei de pe programul 3), de prin 1976. La sfarsitul emisiunii , Florian Pittis, care era co-prezentator al emisiunii impreuna cu inca o prezentatatoare (nu-i mai retin numele), a vorbit despre Led Zeppelin si…. surpriza, a difuzat piesa „Whole Lotta Love”. Nu mi-a venit sa cred, o ascultam doar la By Request. Asadar statia de radio de la Bod (langa Brasov) cu 150 kW, pe unda lunga, a difuzat inainte de ora 16 aceasta piesa….. . Am auzit strigatul lui Plant „Way down inside / Woman, You neeeeed….looooooooove…” pe aceeasi statie care transmitea discursurile lui Ceasca. Incredibil. Consider ca a fost momentul de varf al rock-ului strain in Romania in perioada comunista…..
Când sa fi fost? 1969, sau poate 1970? Sâmbătă după amiază, până la ora 18, era la Radio București Programul 1 o emisiune muzicală numită ‘Cavalcada ritmurilor’. Știam că pe la 17:55, ultima piesă muzicală urma să fie ceva pop rock adevărat, de prin topurile anglo americane. Într-o sâmbătă însă, așteptările mi-au fost răsplătite: cu vreo 15 minute înainte de final, Paul Grigoriu l-a introdus pe Octavian Ursulescu aflat într-o permisie din armată, care a prezentat și difuzat ‘Love Like A Man’ a lui Ten Years After, in versiunea ‘lungă’ de peste 8 minute, regula fiind că o piesa de ‘muzica ușoară’ difuzata de Radio Bucuresti, nu putea depăși vreo 3 minute.
Am avut atunci, într-o sâmbătă seara, 12 minute de libertate și de speranță.
Au mai fost cateva episoade razlete de aceasi tip. Dupa un Radiorecording, terminat suspect, cu 20 de min mai devreme, s-au difuzat piese cu Mahavishnu John Mclaughlin in concert, bineinteles ca nu s-a anuntat nimic. Intre ele si celebra ‘Sister Andrea”… Chestia e ca am fost pe faza (stiam piesa de la By request) si o o am inca inreg pe una dintre benzile mele de mag. Mai am inreg si cateva ore bune de albume presentate la Metronom de Radu si piese cerute la By request. Le-am digitizat si el ascult in masina de pe cheia USB….. Vremuri…. Poate ar fi o idee de realizare a unei „fonoteci istorice” Metronom – By Request. (dar nu stiu cum e cu copy right-ul). S-a mai dat tot pe Progr III, la emisiune de muzica la cerere , difuzata intre 17-18, ca o „concurenta la Metronom, s-a dar deci, Gipsy – Uriah Heep etc. O vreme a fost o Emisiune a lui Bogdan Dorneanu, prin 1975, intitulata „Anti Top”, difuzata de la 12.30 -1 3.00, lunea, pe Progr I. Acolo am auzit prima data King Crimson la Radio Bucuresti (s-a dat Starless, Cadence & Cascade – ce imi amintesc). Intre timp m-am mai „lecuit”, aici in Canada am reusit sa vad cate ceva din formatiile ascultate la Radio Europe Libera : Chick Corea, B. Sabbath, Deep Purple, Iron Maiden, Peter Gabriel, Lynyrd Skynyrd, Judias Priest, April Wine, R . Waters, Santana, Edgar Winter (senzatie extraordinara sa asculti Tabacco Road live), Ozzy, Peter Frampton etc….