6 septembrie 2026 poate intra în istorie ca data la care, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, un partid de extremă dreaptă nu doar câștigă alegerile într-un land german, ci reușește și să formeze guvernul.
Înainte de a vorbi despre scenariile alegerilor din Saxonia-Anhaltină, vreau să explic mai întâi de ce aceste alegeri sunt importante. În același timp, trebuie precizat că vorbim despre un land cu două milioane de locuitori, care nu este în niciun caz reprezentativ pentru întreaga Germanie.
Nu voi intra în motivele istorice pentru care un guvern format cu extrema dreaptă sau exclusiv de către extrema dreaptă ar fi, în Germania, un semnal foarte prost, dar vreau să explic relevanța acestor alegeri pentru politica națională. Pentru politica din Saxonia-Anhaltină situația este clară: fie că vorbim despre un guvern monocolor AfD, fie despre unul susținut de BSW, AfD plănuiește, conform propriului program politic, nu doar o schimbare fundamentală a politicilor publice, ci o „revoluție”.
În primul rând, se reduce majoritatea deținută de „centru”, în Germania, partidele de centru, de la stânga la dreapta, sunt SPD, Grüne, FDP și CDU/CSU, în Bundesrat, camera superioară a parlamentului. Acest lucru nu este imediat problematic pentru actuala coaliție federală, dar îngreunează găsirea unei majorități simple, deoarece din ce în ce mai multe guverne regionale sunt conduse de coaliții formate din mai mult de două partide.
În aceeași logică federală, în Germania există o structură numită MPK, Conferința prim-miniștrilor. Pentru majoritatea deciziilor sale, aceasta are nevoie de acordul a 13 dintre cele 16 landuri. Trebuie menționat că MPK-ul nu este o instituție constituțională, ci una creată special pentru ca landurile să își prezinte în mod unitar nu doar propunerile generale, ci și viziunea asupra Germaniei. Cutuma este ca toate deciziile să fie luate în unanimitate, chiar dacă, din 2004, acest lucru nu mai este necesar. Venirea AfD la putere în Saxonia-Anhaltină nu ar însemna un blocaj total, dar ar însemna ruperea cutumei și discuții interminabile despre relevanța instituției și despre legitimitatea deciziilor care ar fi luate fără unanimitate.
Nu în ultimul rând, un guvern AfD ar controla, evident, Ministerul de Interne, iar astfel ar putea, și probabil ar face-o, să schimbe șeful serviciului de informații interne din land. Acest lucru i-ar da AfD-ului acces la informații despre activitatea grupărilor extremiste de pe teritoriul Saxoniei-Anhaltine, dar și la informații privilegiate privind activitatea grupărilor de stânga sau de dreapta de pe întreg teritoriul Germaniei. Le-ar permite să extindă și să reorienteze activitatea instituției către inamicii lor politici. De asemenea, ar avea acces la informații despre ajutoarele acordate Ucrainei, dar și despre activitatea Rusiei pe teritoriul Germaniei.
Dincolo de efectele concrete de blocaj, o victorie a AfD care să ducă la formarea unui guvern de către acest partid poate fi picătura care umple paharul pentru coaliția federală condusă de Friedrich Merz la Berlin. Desigur, alegerile astea nu pot fi privite de sine stătător. Ele se leagă și de scrutinurile care urmează peste două săptămâni, la Berlin și în Mecklenburg-Vorpommern.
Scenariile principale cu care se lucrează sunt următoarele:
În primul scenariu AfD câștigă majoritatea absolută la alegeri, deci peste 50% din mandate după redistribuire. Atunci, AfD va forma aproape garantat următorul guvern, deși Siegmund, candidatul AfD la funcția de prim-ministru, a anunțat că, dacă majoritatea este foarte subțire, de doar unul sau două voturi, ar prefera să nu formeze el guvernul, pentru că, în caz de boală, ar putea pierde majoritatea. O scuză absolut hilară pentru faptul că probabil pentru prima dată s-a uitat ce scrie în programul politic redactat de Tillschneider, eminența cenușie din spatele lui Siegmund și etnic român, născut la Timișoara. Acest scenariu este cel mai periculos pentru politica federală, pentru că ar însemna venirea AfD la putere, dar este, în același timp, și scenariul în care, teoretic, AfD și-ar putea dovedi incompetența la guvernare. AfD ar aplica, desigur, tactica de a se lamenta constant în legătură cu guvernul federal și i-ar putea și reuși, ținând cont că Siegmund poartă o campanie electorală eminamente împotriva guvernului federal, care nu are aproape nicio legătură cu politicile pe care chiar le poate influența un guvern de land, precum educația.
Al doilea scenariu este ca AfD să nu atingă majoritatea absolută, dar, cu ajutorul BSW, în cazul în care acesta intră în parlament, să poată forma următorul guvern. Cum s-ar întâmpla asta? Constituția Saxoniei-Anhaltine prevede că, dacă după primele două voturi din parlament niciun candidat la funcția de prim-ministru nu a obținut majoritatea absolută, adică 50% plus unu din totalul membrilor parlamentului, a treia încercare nu mai necesită majoritatea absolută, ci doar o majoritate simplă, adică 50% plus unu din voturile exprimate. Iar aici intervine BSW, care a zis că nu va ajuta un prim-ministru CDU să ajungă în funcție și că nu este de acord cu cordonul sanitar. Așadar, la această presupusă a treia încercare de vot, BSW s-ar abține. Ceea ce ar putea face ca Siegmund să obțină 50% plus unu din voturile exprimate, chiar dacă niciunul dintre ceilalți nu l-ar vota. Acest scenariu este identic ca efect cu primul: AfD ar forma singur guvernul, dar nu ar avea majoritatea parlamentară, ceea ce ar face adoptarea unui buget și a unor legi puțin mai complicată, partidul fiind obligat să facă permanent concesii către formațiunea lui Wagenknecht.
Al treilea scenariu, cel mai improbabil, este acela în care AfD se prăbușește la alegeri în comparație cu sondajele și ajunge undeva la doar 35%, iar scorul cumulat al CDU, SPD și Verzilor este similar sau mai mare. În acest caz, CDU ar putea forma o coaliție cu celelalte două partide și, chiar fără susținerea Die Linke, mai multe despre asta mai jos, ar putea ajunge la 50% plus unu din voturile exprimate în al treilea tur al alegerii prim-ministrului. Ar fi, evident, o guvernare minoritară, obligată să caute susținerea sau măcar abținerea constantă din partea Die Linke, dar nu ar necesita o cooperare per se, pentru că partidele nu ar lucra efectiv împreună. Acesta este scenariul ideal pentru CDU și pentru Merz, deoarece s-ar putea argumenta că există configurații similare în Turingia și în Saxonia.
Al patrulea scenariu, probabil cel mai imprevizibil și cu cel mai mare risc pentru CDU ca partid, este cel în care AfD ratează majoritatea absolută, BSW nu intră în parlament pentru a i-o asigura, iar CDU are de ales între Die Linke și AfD.
Trebuie înțeles că Die Linke, în fosta RDG, nu este, cel puțin pentru CDU și susținătorii acestuia, un simplu partid aflat la marginea stângă a spectrului politic, ci este explicit urmașul fostului partid comunist, care nu și-a făcut nici mea culpa pentru ororile din estul Germaniei și nici nu s-a curățat de foștii comuniști din propriile rânduri. CDU are, atât în raport cu Die Linke, cât și cu AfD, o regulă stabilită în repetate rânduri la diverse congrese ale partidului, potrivit căreia nu vor exista niciodată cooperări sau coaliții cu AfD ori cu Die Linke. Așadar, indiferent ce alege CDU să facă în această situație, va trebui, într-o formă sau alta, să încalce acea regulă internă. Acest lucru provoacă deja tensiuni semnificative, mai ales că în interiorul partidului există mulți supărați că guvernul Merz nu poate implementa tot ceea ce a promis în campania electorală.
CDU nu se va alia niciodată cu AfD, acest lucru este clar. Așadar, rămâne doar opțiunea unei alianțe cu Die Linke. Cât de probabilă este aceasta? Destul de probabilă, iar în interiorul CDU scandalul a început deja, înainte ca alegerile măcar să fi avut loc.
Sepp Müller, deputat din Saxonia-Anhaltină și viceșef al grupului parlamentar, zice foarte clar că, în acest scenariu, CDU trebuie să renunțe la ideea de a guverna, indiferent dacă asta ar însemna ca AfD să vină la guvernare. El zice că mesajul alegătorilor este clar: nu mai vor CDU la guvernare în acel land. Partidul trebuie să se reorganizeze și, cel mai important, în acest fel nu se compromite făcând alianță cu fostul partid din RDG.
În același timp, candidatul CDU la funcția de prim-ministru, Sven Schulze, nu vede o mare problemă în acest scenariu. Argumentul lui este relativ simplu, chiar dacă politic nu va fi văzut așa: spune că landul este mai important decât partidul și că, deși această mișcare poate fi dăunătoare pentru CDU, Saxonia-Anhaltină nu este un laborator pentru testarea modului în care ar guverna AfD.
Markus Söder, președintele CSU și, practic, al doilea cel mai important lider politic al familiei creștin-democrate din Germania, a creionat indirect exact acest scenariu: o așa-numită „tolerare” de către Die Linke a unei guvernări CDU cu SPD și Verzii. Această variantă este însă periculoasă pentru Merz, deoarece există riscul ca partidul să se răscoale, inclusiv în interiorul grupului parlamentar.
Mai există însă și posibilitatea ca, la a treia încercare, niciun candidat să nu obțină 50% plus unu din voturile exprimate. Spre deosebire de alte landuri, de exemplu Saxonia, unde un parlament care nu reușește să aleagă un prim-ministru în termen de patru luni de la constituire se dizolvă de drept și se organizează automat alegeri anticipate, în Saxonia-Anhaltină nu există o asemenea prevedere. Pot avea loc, așadar, voturi succesive pentru alegerea unui nou guvern, fără ca eșecul lor repetat să ducă automat la dizolvarea parlamentului.
Parlamentul se poate autodizolva abia după șase luni de la constituire. Până atunci, actualul guvern rămâne la putere cu titlu interimar. Astfel, Sven Schulze ar putea rămâne prim-ministru pentru o perioadă lungă, indiferent de rezultatul alegerilor, atât timp cât AfD nu obține majoritatea absolută, iar BSW nu intră în parlament pentru a-i asigura majoritatea necesară.
Dar, cum ziceam mai sus, soarta guvernului federal nu depinde doar de Saxonia-Anhaltină, ci și de rezultatele de la Berlin și din Mecklenburg-Vorpommern. Dacă la Berlin mai există o șansă ca CDU să câștige alegerile la limită, iar apoi să formeze o guvernare cu SPD și Verzii în detrimentul Die Linke, care, potrivit sondajelor, se află fie pe primul, fie pe al doilea loc, în Mecklenburg-Vorpommern CDU riscă aproape să zboare din parlamentul regional și, implicit, să obțină cel mai prost scor înregistrat vreodată de partid la alegerile regionale, sub 9%.
De aceste rezultate depind atât soarta lui Merz, cât și cea a conducerii SPD. Despre asta mai multe în două săptămâni.
