„În cei șase ani și jumătate petrecuți la conducerea FMI, am trecut prin pandemia de Covid, patru ani de război în Ucraina, o criză a costului vieții și multe altele. Faptul că creșterea economică mondială s-a menținut destul de bine – în prezent o prognozăm la 3,3% în 2026 și 3,2% în 2027 – vorbește despre o rezistență remarcabilă. Dar șocurile continuă să apară. Suntem din nou puși la încercare de noul conflict din Orientul Mijlociu. Instalații importante de petrol și gaze au suferit daune și întreruperi; traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz a scăzut cu 90%.”[1] – Kristalina Georgieva, director executiv FMI
Atacurile Statelor Unite și Israelului lansate asupra Iranului din ziua de 28 februarie ac. au fost menite să forțeze Teheranul să accepte prin forța armelor o serie de condiții puse de coaliția Washington – Ierusalim, și anume: (i) stoparea programului de îmbogățire a uraniului, sub suspiciunea că regimul de la Teheran dezvoltă un arsenal nuclear; (ii) stoparea și distrugerea programului de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, capabile să amenințe țările din regiune și Europa și (iii) demantelarea rețelei de proxy din regiune: milițiile Hezbollah din Liban, Houthi din Yemen și finanțarea Hamas din Fâșia Gaza.
Timp de patruzeci de zile, Statele Unite și Israelul au executat mii de raiduri aeriene asupra Iranului, țintind obiective militare sau care ar putea avea legătură cu programul nuclear militar iranian, în timp ce Iranul a replicat atacând obiective militare și energetice în întreaga regiune și închizând strâmtoarea Ormuz. Dintr-o dată, cantitățile de petrol și gaze naturale lichefiate disponibile pentru piața globală s-au diminuat considerabil și lumea a intrat într-o criză a aprovizionării cu petrol pe care Agenția Internațională a Energiei – IEA o definește ca fiind cea mai gravă din istorie, cu implicații de securitate energetică care depășesc șocurile petroliere din anii 1973 sau 1979.
BLOCADA
În data de 10 aprilie ac., Casa Albă a anunțat un armistițiu în conflictul din Orientul Mijlociu – acceptat în cele din urmă și de guvernul Netanyahu – și demararea de negocieri cu Iranul la Islamabad, în Pakistan; respectiv între Israel și Liban la Washington, cu medierea secretarului de stat Marco Rubio. Negocierile din Pakistan au adăugat pe listă o chestiune care nu exista la momentul negocierilor din februarie ac., purtate la Muscat – în Oman și la Geneva – în Elveția, anume libera circulație prin strâmtoarea Ormuz.
Închiderea strâmtorii Ormuz este o consecință a conflictului început la 28 februarie ac., iar implicațiile blocării circulației navale au luat mapamondul prin surprindere. Cotațiile internaționale ale barilului de petrol au cunoscut rapid un trend ascendent, augmentat de fluctuații haotice, pentru simplul motiv că într-un fel sau altul zeci de facilități de producție și depozitare, precum și fluxurile de transport au fost afectate prin atacuri directe și prin amenințări cu atacuri. Armatorii au pus navele în așteptare și asigurătorii au ridicat neputincioși din umeri: cine riscă o face pe socoteala sa.
Parlamentul iranian a emis între timp o hotărâre prin care guvernul de la Teheran era autorizat să negocieze cu Omanul instituirea unei taxe comerciale de trecere prin strâmtoarea Ormuz, pe baza unei interpretări proprii a Convenției Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării – UNCLOS. Iar Casa Albă l-a delegat pe vicepreședintele James D. Vance să conducă delegația americană la negocierile de la Islamabad.
Negocierile din capitala Pakistanului au stat sub semnul neîncrederii. La momentul 28 februarie, Statele Unite și Iranul erau în principiu angajate în negocieri, mediate de Oman, iar atacul americano – israelian executat fără avertisment, la inițiativa guvernului Netanyahu și soldat cu eliminarea ayatollahului Ali Khamenei și a altor lideri ai regimului a fost prompt denunțat la acel moment de ministrul de externe al Omanului, Sayyid Badr bin Hamad Albusaidi.
Implicat direct în negocieri, ministrul de externe al Omanului a subliniat că anterior atacului Statele Unite și Iranul s-au aflat de două ori la un pas de un acord real[2] și că recurgerea la forță a indicat pur și simplu că Washingtonul a „pierdut controlul asupra politicii sale externe” și s-a lăsat atras într-un conflict care nu-i aparține.
În mod evident, premisele negocierile de la Islamabad nu aveau cum să fie favorabile nici dacă delegațiile părților ar fi fost conduse de diplomați experimentați, de anduranță și familiarizați cu rafinamentele artei negocierilor, dar n-a fost cazul nici de-o parte, nici de cealaltă. Primii care s-au ridicat de la masă au fost americanii; o decizie luată de vicepreședintele James D. Vance după ce a discutat telefonic de mai multe ori cu președintele Donald J. Trump și cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord, și cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran mult mai mult decât este pentru Statele Unite ale Americii. Așadar, ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord. Am clarificat foarte bine care sunt limitele noastre. Avem nevoie de un angajament ferm că nu vor urmări obținerea unei arme nucleare și că nu vor căuta mijloacele care le-ar permite să obțină rapid o armă nucleară. Acesta este obiectivul principal al președintelui Statelor Unite și asta am încercat să realizăm prin aceste negocieri.” Am rezumat ideile din declarația susținută de James D. Vance.[3]
„Colegii mei (…) au prezentat inițiative constructive, dar în cele din urmă cealaltă parte nu a reușit să câștige încrederea delegației iraniene în timpul acestei runde de negocieri”, a replicat Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian. Iar agenția de știri iraniană „Irib” a postat pe „Telegam”: „Delegația iraniană a negociat fără încetare și intens timp de 21 de ore pentru a apăra interesele naționale ale poporului iranian. În ciuda diverselor inițiative din partea sa, cerințele nerezonabile ale părții americane au împiedicat progresul negocierilor. Prin urmare, negocierile s-au încheiat.”[4]
O altă consecință a zilei de 28 februarie este și lupta pentru putere de la Teheran, acolo unde nu este clar în ce măsură președintele Masoud Pezeshkian sau speaker-ul Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, pot să se impună în fața agresivilor lideri ai Corpului Gardienilor Revoluției – temuta IRGC, care a impus alegerea lui Mojtaba Hosseini Khamenei ca lider religios suprem și este capabilă să torpileze orice negociere cu americanii inițiată de partea moderată.
Pentru liderii IRGC, amenințările Casei Albe sau ale guvernului Netanyahu privind continuarea atacurilor asupra Iranului după 21 aprilie ac., în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere negociată, reprezintă combustibilul care le alimentează puterea și le construiește un statut tot mai puternic în controlul puterii la Teheran. Teoria schimbării de putere sub presiunea străzii, cu care Benjamin Netanyahu l-a convins pe Donald J. Trump să i se alăture în campania de atacuri începută la 28 februarie, este la acest moment invalidată de realitate.
În lipsă de soluții și argumente, Washingtonul a hotărât să facă o nouă mutare în forță și să instituie o blocadă a porturilor iraniene. Blocada a intrat în vigoare luni, 13 aprilie ac.. Conform „Maaal.com”, dacă blocada funcționează, pierderile economice ale Teheranului se ridică la aproximativ 435 de milioane de dolari pe zi.[5]
Potrivit aceleași surse, impactul global asupra pieței petroliere internaționale este major. La o lună și jumătate de la debutul conflictului, producția globală de petrol este redusă cu circa 11 milioane de barili pe zi, marcând una dintre cele mai severe perturbări din ultimele decenii. Exporturile statelor din Golf au scăzut de la aproximativ 15 milioane de barili pe zi la circa 7 milioane de barili pe zi, iar reducerea activității rafinăriilor adaugă un deficit suplimentar de aproximativ 3 milioane de barili pe zi.[6]
Printre statele cele mai afectate se numără Irak, unde producția a scăzut cu aproximativ 3,3 milioane de barili pe zi, echivalentul a circa 80% din exporturi. Exporturile coboară de la aproximativ 4 milioane de barili pe zi la circa 900 de mii de barili pe zi, fiind susținute în principal de o conductă care traversează Turcia. Arabia Saudită pierde aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi din producție, Emiratele Arabe Unite înregistrează o scădere de producție de circa 2 milioane de barili pe zi, iar Kuweitul de aproximativ 1,6 milioane de barili pe zi.
Blocada americană are două obiective principale: primul, să nu mai permită schimburile comerciale navale ale Iranului și al doilea să descurajeze sau să contracareze eventuale atacuri ale marinei iraniene ori milițiilor iraniene sau aliate Teheranului asupra vaselor comerciale care se deplasează legitim prin strâmtoarea Oman sau Bab el-Mandeb. Strict teoretic, blocada americană asigură o circulație deschisă prin strâmtoare, dar, deocamdată, nici armatorii, nici navlositorii și nici asigurătorii nu sunt convinși că lucrurile stau așa și, drept urmare, traficul naval în zonă este în continuare gripat.
AVERTISMENTELE AGENȚIEI INTERNAȚIONALE A ENERGIEI
Helima Croft, director executiv RBC Capital Markets – New York[7], a angajat un dialog cu Fatih Birol, director executiv în cadrul Agenției Internaționale a Energiei – IEA[8]. Subiectul discuției a fost legat de criza energetică globală provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, dintre Statele Unite și Israel, pe de-o parte și Iran pe de altă parte.[9] Fatih Birol:
Timp de trei săptămâni de la debutul conflictului, conducerea IEA a decis că este preferabil să urmărească impactul confruntărilor asupra aprovizionării cu energie la nivel global și să reacționeze public cu reținere. După trei săptămâni, în momentul în care analiza a arătat că părțile aflate în conflict și în general la nivel de decizie politică globală parcă nu este clară amploarea crizei energetice pe care să fie generată, decidenții IEA au hotărât că este timpul să schimbe abordarea și să înceapă să comunice public la modul sistematic.
Ne aflăm în fața celei mai serioase crize care amenință securitatea energetică globală din istorie, aceasta este evaluarea noastră.
Ultimele crize ale petrolului cu impact global au fost generate de pierderi de producție de circa 5 milioane de barili zilnic. Acum, pierderile de producție sunt de aproape 13 milioane de barili zilnic, ceea ce este imens. Este cea mai mare pierdere globală cumulată de producție de petrol și gaze naturale din istorie în același timp. Adițional, alte pierderi de bunuri necesare dezvoltării economiei globale se manifestă, devenind indisponibile importante cantități de îngrășăminte, produse petrochimice în general, heliu și multe altele.
Facilități critice de producție, depozitare și transport au fost afectate și, dacă mâine conflictul ar înceta, producția nu ar putea reveni la nivelul anterior decât după mai multe luni.
Acestea sunt motivele care stau la baza descrierii momentului actual ca fiind cea mai mare amenințare la adresa securității energetice globale. Cele mai afectate sunt economiile emergente, care se bazează pe importurile de petrol și gaze naturale.
Din aceste motive, s-a luat în cadrul G7 decizia de a elibera 400 de milioane de barili din rezervele mondiale de petrol, un record în termeni de cantitate și rapiditate a punerii la dispoziția pieței. Anunțul deciziei, de exemplu, a contribuit în câteva ore la scăderea cotațiilor petrolului cu aproape 18 dolari pe baril.
În luarea deciziei am cooperat foarte bine cu Chris Wright, secretarul american al energiei, cu doamna Takaichi, premierul Japoniei și cu președintele Macron – Franța deținând președinția G7 în acest moment. Totuși, nu aceasta este soluția la criza pe care o traversăm. Unele state vor cumpăra o bună parte din aceste cantități și le vor introduce în propriile stocuri naționale, afectate. Multe țări au anunțat restricții la exporturile de petrol și produse rafinate, alimentând perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare.
Ce nu pare că se înțelege, este că nicio țară, absolut niciuna nu va fi ocolită de efectele crizei energetice actuale. Desigur, unele vor fi mai puternic afectate, altele mai puțin. Cele mai afectate vor fi țări din Asia, Africa și din Orientul Mijlociu. Irakul, de exemplu, ale cărui venituri depind în proporție de 90% de exporturile de petrol și traversează și o perioadă de echilibre politice interne foarte fragile. Vor fi greu încercate economiile Bahrainului, Iordaniei și desigur a Libanului. Din Asia, Bangladesh, Pakistan și probabil India. Nici economiile Japoniei sau Coreii de Sud nu sunt imune.
Uniunea Europeană va avea probleme cu aprovizionarea cu anumite produse petroliere, de exemplu cu kerosenul, care în bună parte provine din importuri. Lanțurile de aprovizionare sunt greu afectate, în condițiile în care peste 80 de instalații energetice din diferite țări au fost atacate de la începutul războiului și mai mult de o treime dintre acestea sunt grav avariate – mai ales în Irak și Kuweit.
NOTĂ: Conform unei estimări a Rystad Energy, războiul din Orientul Mijlociu a provocat până acum infrastructurii energetice din regiune pagube estimate la 58 de miliarde de dolari.[10]
La începutul lunii aprilie, IEA, alături de FMI și Banca Mondială, au creat un grup de lucru care să permită coordonarea între cele trei organizații mondiale; proiectul promovat fiind protecția economiilor țărilor emergente în fața efectelor majore ale crizei energetice actuale (mai multe detalii, vezi aici).
În finalul discuției, Fatih Birol a primit o serie de întrebări. De exemplu, ce am putea avea de învățat din actuala criză, având în vedere că după 1973 și 1979, la nivel global statele naționale au început să ia anumite măsuri de protecție în fața unor viitoare șocuri? Sau, cum ar arăta viitorul dacă Iranului i se va permite să taxeze traficul comercial prin strâmtoarea Ormuz? Executivul IEA a răspuns pe larg acestor preocupări:
Vom avea nevoie să creăm noi rute de aprovizionare, să construim noi oleoducte. Este remarcabil ce a reușit Arabia Saudită exploatând la maxim capacitatea oleoductului Est – Vest, pentru a-și menține aproape integral livrările către piața mondială. După șocurile petroliere din 1973 și 1979, s-a văzut un răspuns global aproape coordonat. Au început să se construiască pe scară largă centrale nucleare. Acela este momentul în care s-au născut exploatările de petrol din Marea Nordului. Tot de atunci motoarele cu ardere internă au început să devină tot mai eficiente, cu consumuri tot mai reduse de combustibil.
Mă aștept ca și de acum înainte guvernele să inițieze măsuri similare de întărire a securității energetice. Diversificarea surselor de energie în mix trebuie să fie cuvântul de ordine. La pachet cu diversificarea surselor de aprovizionare. Multe state trebuie să îndrepte eroarea de a se baza aproape exclusiv pe surse de aprovizionare ca Rusia sau statele producătoare din Orientul Mijlociu.
Din ce observăm, multă lume nu înțelege aspecte critice ale securității energetice. De exemplu impactul la fel de mare pe care îl are concentrarea producției de minerale critice în anumite zone.
În februarie trecut ne-am reunit la Paris – miniștri ai energiei, CEO ai marilor companii energetice mondiale, așa cum se întâmplă la fiecare doi ani. Am atras atenția cu acea ocazie că lumea a devenit un loc periculos, dat fiind impactul critic al securității energetice. Economia globală înseamnă un total de 110 trilioane de dolari, dar este ținută astăzi ostatică de 50 de km de strâmtoare și de câteva mii de soldați.
Cum s-a ajuns la așa ceva? Ar trebui să reflectăm serios asupra acestor realități. Nu mai discutăm astăzi pentru viitor dacă o tehnologie sau alta este mai fiabilă, ci cât de multă încredere se poate investi într-un partener cu care se pornește la drum pentru a construi o centrală nucleară sau centrale regenerabile. Va fi și în viitor de încredere sau te va șantaja? Deciziile viitorului trebuie să se bazeze mai mult de acum înainte pe evaluarea riscurilor de securitate energetică.
IEA este ferm de opinie că transportul maritim internațional trebuie să fie liber. Este deosebit de important să fie așa, dincolo de alte măsuri ca reducerea cererii mondiale de petrol, pentru a gestiona adecvat criza. Fluxurile energetice, dincolo de legile mării sau de varii acorduri mutuale trebuie să fie libere și neîntrerupte.
ȘANTAJUL STRÂMTORILOR ȘI RESTUL LUMII
În ultimele zile, jocul de-a strâmtoarea – cum bine observa Fatih Birol – a fost la un pas de ridicol. Mai întâi Teheranul și Casa Albă dau asigurări publice că strâmtoarea Ormuz este deschisă circulației, apoi milițiile IRGC atacă petroliere și portcontainere în strâmtoare, după care Iranul anunță că s-a răzgândit și nu mai permite traficul comercial, motivând că americanii nu au ridicat blocada asupra porturilor iraniene.[11] La Washington, Casa Albă insistă că situația este sub control, negocierile evoluează promițător și circulația navală prin strâmtoare se desfășoară mai mult sau mai puțin liber.
Președintele Franței – Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, șefa guvernului italian Giorgia Meloni și cancelarul german Friedrich Merz au anunțat, vinerea trecută (17 aprilie ac.) la Paris deciziile coaliției de voință pentru misiunea în strâmtoarea Ormuz.[12] Emmanuel Macron a anunțat că Marea Britanie și Franța au început organizarea unei misiuni menite să asigure siguranța tranzitului comercial prin Strâmtoarea Ormuz: „Am început deja coordonarea cu Marea Britanie pentru a pune la punct o misiune care să fie neutră, complet separată de oricare dintre părțile beligerante, pentru a sprijini și a asigura navele comerciale care traversează Golful.”
Reuniunea de planificare are loc la Londra în această săptămână.
Keir Starmer a declarat că Franța și Marea Britanie vor conduce misiunea și că mai multe state s-au angajat să contribuie cu resurse: „Aceasta va fi o misiune strict pașnică și defensivă, menită să ofere siguranță transportului comercial și să sprijine operațiunile de deminare. Invităm toate națiunile interesate de libera circulație a comerțului global să ni se alăture. Redeschiderea strâmtorii este o necesitate globală și o responsabilitate globală. Trebuie să acționăm pentru a restabili fluxul liber al energiei și comerțului la nivel global, pentru a reduce prețurile pentru oamenii muncii. Cetățenii noștri au nevoie să vadă o revenire la pace și stabilitate, iar noi ne vom asuma pe deplin rolul nostru.”
Premierul italian Giorgia Meloni a confirmat că țara sa va contribui cu unități navale la misiunea defensivă din Golf: „Trebuie să oferim asigurări industriei transportului maritim pentru a-i face să simtă și să știe că navele lor sunt în siguranță când traversează strâmtoarea. Și considerăm că [este] cea mai bună modalitate de a realiza genul de misiune pe care l-ați descris, care va fi pur defensivă, conform principiului asupra căruia suntem cu toții de acord. Italia este dispusă să participe la acest cadru prin furnizarea unui anumit număr de unități navale, în conformitate cu ceea ce va fi autorizat de Parlamentul italian.”
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, a confirmat că Berlinul este pregătit să participe, urmând ca forma și modul în care o va face să fie stabilit în perioada următoare: „Suntem dispuși să aducem o contribuție germană la asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz. Așadar, acest lucru ar putea însemna, la finalul negocierilor, poate o contribuție a forțelor armate germane la o misiune internațională. Atâta timp cât avem o bază juridică solidă pentru aceasta.”
Pe platforma „Truth Social”, deunăzi, președintele Donald J. Trump a reluat atacurile la adresa partenerilor din cadrul NATO: „Acum, că situația în Strâmtoarea Ormuz s-a terminat, am primit un apel de la NATO în care întreabă dacă avem nevoie de ajutor. LE-AM SPUS SĂ STEA LA DISTANŢĂ, MAI PUŢIN DACĂ VOR SĂ-ŞI UMFLE NAVELE CU PETROL. Ei au fost inutili atunci când aveam nevoie de ei, un TIGRU DE HÂRTIE.”[13]
O contribuție interesantă și totodată sugestivă pe aceste subiecte „arzătoare” a avut ambasadorul britanic în Statele Unite, Sir Christian Turner[14], în cadrul unei discuții cu Amy Mackinnon, corespondent Financial Times[15], organizată de Atlantic Council[16], ca prefață la vizita anunțată a regelui Charles al III-lea în Statele Unite:
Poziția guvernului Marii Britanii este aceeași cu a Statelor Unite: Iranului nu trebuie să i se permită să dețină arma nucleară. Iranul întreține acasă și în regiune o atmosferă de teroare, finanțează terorismul internațional și nu se ferește să atace nave comerciale civile. Iranul susține nemijlocit războiul de agresiune al Rusiei dus împotriva Ucrainei.
Credem că presiunile economice și diplomatice asupra Iranului pot să contribuie la stoparea programului nuclear și de aceea am susținut și susținem calea negocierilor, în primul rând. Guvernul Marii Britanii consideră că nu este în interesul nostru național să devenim parte a conflictului Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului. Dar odată ce conflictul a izbucnit, Marea Britanie s-a implicat pe deplin în susținerea eforturilor de apărare a aliaților săi din regiune.
La 24 de ore de la începerea luptelor, guvernul Marii Britanii a autorizat utilizarea de către armata Statelor Unite a unor baze militare în scopuri defensive, inclusiv a bazei Diego Garcia. Parteneriatul între serviciile noastre de informații contribuie de asemenea din plin la efortul de luptă din această campanie. Avem mai multe avioane care operează în regiune ca niciodată în ultimii 15 ani, pentru diverse misiuni, în special de interceptare a tirurilor iraniene de drone și rachete balistice.
Un obiectiv de mare importanță pentru noi este libera circulație prin strâmtoarea Ormuz, pentru a reduce presiunea asupra comerțului global cu bunuri care afectează în primul rând securitatea energetică a multor state. Astăzi premierul Starmer și președintele Macron prezidează o reuniune a unei coaliții formată din 49 de state care-și propun să restaureze libera circulație prin această esențială arteră a energiei.
Cele 49 de state din Europa, Africa sau Asia arată hotărârea la nivel internațional de a găsi o soluție pentru libera circulație în strâmtoare; arată de asemenea regimului de la Teheran că este izolat la nivel mondial. Există și o unanimitate la nivel internațional că nu este acceptabilă instituirea unei taxe pentru traversarea strâmtorii de către navele comerciale.
Se elaborează planuri pentru o operațiune de supraveghere a traficului liber prin strâmtoare după încetarea focului. Va fi o misiune independentă, cu scop defensiv, de protecție și pentru a curăța căile navigabile de minele marine, oferind siguranță navelor comerciale care urmează rute de navigație prin această strâmtoare.
Există critici că NATO a eșuat în a acorda asistență Statelor Unite în Golf. Că să fie clar, noi vedem NATO ca pe cea mai robustă și de succes alianță defensivă din istorie. Articolul 5 a fost invocat o dată în 75 de ani, după atacul din 9/11, de către Statele Unite. Timp de 20 de ani NATO a desfășurat o misiune defensivă în Afganistan, unde, din nefericire, și-au pierdut viața 457 de soldați britanici dintr-un total de peste 3 mii de victime, soldați NATO.
Această alianță este un multiplicator în relația Transatlantică. Din 2022, țările NATO au achiziționat armament american în valoare de 120 de miliarde de dolari. NATO patrulează Atlanticul de Nord și apără astfel și coastele estice ale Statelor Unite. Cheltuielile militare ale europenilor au crescut mai mult de două ori după anul 2014. Anul trecut cheltuielile militare ale Europei le-au depășit, pentru prima dată după încheierea WW2, pe cele ale Statelor Unite. Așa cum remarca secretarul general Mark Rutte, europenii acționează în NATO cu voința clară de a trece de la dependență la parteneriat.
Cum spunea Winston Churchill: „Un singur lucru este mai rău decât să lupți alături de aliații tăi, anume să lupți singur„.
Să fiu sincer, spusele lui Chruchill ar trebui să-i pună pe mulți pe gânduri în aceste vremuri complicate, în care balansăm periculos pe buza prăpastiei în care omenirea se poate prăbuși oricând, fără veste.
Sunt vorbe care ar trebui să-i pună pe gânduri și pe politicienii de la București, hotărâți nevoie mare să arunce în aer coaliția de guvernare fără să ofere o soluție la schimb pentru stabilitate și predictibilitate.
Or, când timpul dovedește că nu prea mai are răbdare cu omenirea întreagă, prudența înțeleaptă ne sfătuiește dimpotrivă, să strângem rândurile la noi acasă, reprimându-ne orgoliile și dorința de câștig imediat. Doar că nu sunt vremuri în care înțelepciunea să ne mai fie ghid, iar prudența să dicteze regula de comportament în societate. În orice caz, nu în politica dâmbovițeană.
[1] https://www.imf.org/en/news/articles/2026/03/09/sp030926-coping-and-thriving-in-a-fluid-world
[2] https://www.mediafax.ro/externe/avertisment-de-la-ministrul-de-externe-al-omanului-america-a-pierdut-controlul-politicii-externe-23706161
[3] https://hotnews.ro/jd-vance-a-plecat-din-pakistan-dupa-21-de-ore-de-negocieri-vestea-proasta-este-ca-nu-am-ajuns-la-un-acord-2216898
[4] https://tvrinfo.ro/jd-vance-a-parasit-pakistanul-nu-am-ajuns-la-un-acord-cu-iranul-ce-transmite-televiziunea-de-stat-iraniana/
[5] https://www.bursa.ro/maaalcom-blocada-stramtorii-ormuz-costa-economia-iranului-aproximativ-435-de-milioane-de-dolari-pe-zi-84278854
[6] Ibidem
[7] https://www.trilateral.org/people/helima-croft/
[8] https://www.iea.org/contributors/fatih-birol
[9] https://www.atlanticcouncil.org/event/the-ieas-fatih-birol-on-global-energy-market-resilience-in-a-moment-of-crisis/?utm_campaign=41469529-GEC-ACFPFatihBirol-20260413&utm_medium=email&_hsenc=p2ANqtz-8S3l6lEBwP_2V_xdUO3OTdnGetTAm86q0HykgT-ci1KzzZpbMTdTXZbJTfYVZAptTvXogxUj0WVk5SrxQtIqQsdIuhgd9X2H36tKfJa018OAmMl9I&_hsmi=413527049&utm_content=413527049&utm_source=hs_email
[10] https://www.rystadenergy.com/news/middle-east-conflict-rebuild-energy-cost
[11] https://www.libertatea.ro/stiri/garzile-revolutionare-din-iran-au-deschis-focul-impotriva-unui-petrolier-in-stramtoarea-ormuz-5704112
[12] https://www.g4media.ro/starmer-macron-merz-si-meloni-anunta-deciziile-coalitiei-pentru-misiunea-in-stramtoarea-ormuz.html
[13] https://www.bursa.ro/afp-trump-respinge-ajutorul-nato-in-stramtoarea-ormuz-si-le-cere-aliatilor-sa-stea-la-distanta-00809850
[14] https://www.gov.uk/government/people/christian-turner
[15] https://www.ft.com/stream/4e1f07bd-da04-4d20-a68d-626b487ebc07
[16] https://www.atlanticcouncil.org/event/the-british-ambassador-to-the-us-on-euro-atlantic-security-and-the-middle-east/?utm_campaign=42459017-2026-Apr-SCSS%20-%20TSI-British%20Ambassador%20Sir%20Christian%20Turner%20on%20NATO%20Allies%E2%80%99&utm_medium=email&_hsenc=p2ANqtz-8jYqPabbK-Qlm06IeVfChBMlaWuxeg-MqVKeT4YSPSj9pBrrdtdgmuJsVb2WDGW3w926e6z9Be6gc_AO8WTJDoiKmI5R99Iq-1vFd-ch62dpL26MI&_hsmi=414224941&utm_content=414224941&utm_source=hs_email
Toate bune si frumoase dar uneori cam mincinoase .Intreaga planeta stie ce are de facut si cu toate astea nici Trump si nici Iranul nu duc lucrurile pina capat si ne lasa defiescedata in ceata .Parca am fi in filmele cu politistul bun si cu politistul rau Europa jucind cartea binelui prin neamestecul in razboi ca si China dealtfel(cine oare i-a sfatuit )si tinîînd doar , atit cit trebuie ,Rusia, departe de amestecul ei direct in Orientul Mijlociu iar SUA, lui Trump ,joaca cartea politistului rau (s-a zis cu bunul Trump ne zicea daunazi chiar Trump) care pe lingă locotenentul sau dar nu (Bullitt )Netanyahu tot ne ameninta cu distrugerea totala a Iranului si a „papadiilor” lui Hamas si Hezbollah.Trump mai face o alta miscare geniala si ameninta cu disparitia forta militara numita NATO stiind foarte bine ca ENATO devine din ce in ce mai puternica si mai indiferenta fata de pretentiile, public exprimate ,dar mincinos aratate ,ale lui Trump .„Ce vezi si auzi nu-i adevarat .Razboiul de viteji purtat ”.Marea cistigatoare a momentului este UE.”Neamtul Trump si fostul ,in tinerete „berlinez” Putin fac ce fac si construiesc o Europa militara si militarizata dupa ce timp de zeci si zeci de ani perdantii ,celui de Al Doilea Razboi Mondial, nu se mai puteau inarma .Acum o pot face fara de teama . Toate gindurile negre ,ale cetatenilor lumii ,au fost preluate de Putin si Trump eliberind Germania si Japonia din chinga restrictiilor militare sau a inarmarii lor nucleare .Ceea ce va sa vina va fi de domeniul fantasticului .Pina una alta „Baronul de Münchhausen” si urmasul lui„ Ivan cel Groaznic ” isi fac treaba cu conştiinciozitate.Toti ceilalti platesc cu daruire nota de plata .
În Iran, zic eu, e o luptă internă, tăcută, între doi poli de putere. Aceasta ar putea fi o explicație a mesajelor și acțiunilor diferite, schizofrenice, care vin de-acolo, referitor la negocieri.
În PSD, e tot o luptă internă, semi-tăcută, între doi (sau mai mulți) poli de putere. Rămâne de văzut când va fi lăsat în ofsaid domnul Grindeanu – președinte de paie al partidului.
Știe cineva, votul PSD -ului, de astăzi, cum e?… secret sau la vedere?… 😊
Globalizarea a murit. Viitorul este al „bastioanelor economice” – grupuri de state care au, „în curte” sau la îndemână, toate resursele necesare supraviețuirii și, ideal, dezvoltării. „Green Deal” nu mai e un scop, ci un efect secundar al politicilor de tranziție către surse de energie sustenabile și independente de lanțuri de aprovizionare lungi.
Ce a spus Winston Churchill, a fost cu multă vreme în urmă. Trăim alte vremuri care sunt dictate de tehnologie. Sunt timpurile inginerilor. Cum învățământul în România a fost distrus nu avem ingineri , nu avem locuri de muncă iar acei puțini care au au fost capabili au emigrat. Prin anii ’70 au fost chinezi care au învățat inginerie în România. Am avut un coleg chinez cu care am dezbătut multe subiecte. Generația lui a fost capabilă să facă un salt uluitor. Au ridicat o tară din lumea a treia, la o țară care domină economic și tehnologic omenirea. Sunt primii care au reușit să vândă roboți umanoizi, conduc în vânzările de mașini electrice, panouri solare, stocare de energie electrică în baterii de litiu de ordinul megawațiilor. Nu vreau să enumăr realizările fără număr ale tehnologiei chinezești. Sunt prea multe. Vreau să mă opresc la unul singur care va aduce nu numai revoluție tehnologică dar și eliberare energetică și sigur revoluție socială în toate țările lumii. Este vorba despre terminarea probelor de funcționare al reactorului pe bază de toriu. Reactorul a început în probe în 2023 și s a finalizat în 2025 urmând să fie pus în vânzare. Este vorba de un reactor de 2 MW care va fi produs la scară industrială precum mașinile. Acolo unde nu sunt soluții precum în zonele deșertice, la Polul Sud, în zonele muntoase. De acum va fi și electricitate și posibilitatea de folosirea agentului termic la încălzire în zonele cu temperaturi scăzute. Dacă la panelurile solare investiția este de 1000 $ pe kilowat, la nuclearul clasic între 6000 și 9000 $ pe kilowat la reactorul acesta cu toriu la datele de acum este de 1600 $ pe kilowatt. Bineînțeles că reactorul pe toriu are multe avantaje. În primul rând nu are nevoie de întreținere, este compact l-ai montat și timp de 30-60 de ani nu ai nevoie de nimic. Zi și noapte ai energie electrică. Se supune verificările ca și celelalte surse nucleare din medicină. Un alt avantaj este că toriul radioactiv nu poate fi făcut bombă nucleară nici măcar bombă murdară. Cantitățile de toriu sunt mult mai mari decât cele de uraniu. China cu acest reactor (TMSR-LF1) nu pune condiții la vânzare precum Statele Unite sau Europa. El va fi vândut în special în lumea a treia și va determina o creștere economică de neimaginat până acum. Aceste zone defavorizate care au trecut direct la telefonul celular fără să treacă pe la etapa telefonului cu fir, vor beneficia de electricitate ieftină și continuă la parametri standard. Mulțumită politicului din Romania din ultimii 36 de ani, inginerii capabili care au emigrat nu se vor mai întoarce. Ei construiesc tehnologie în alte țări. Ca să ai ingineri capabili ai nevoie de profesori capabili. Profesori care puteau da viitorului inginer scule cu care să se confrunte în meserie. Am avut profesori în care aparatul matematic era esențial pentru inginer. Profesorul meu de mașini electrice era capabil să dea diagnostic prin calculele matematice. Un inginer care a făcut întreținere la un generator la centrala de la Porțile de fier s a confruntat la repornirea generatorului cu cerc de foc pe colector. A venit în amfiteatru și a cerut scuze profesorului și a expus problema. Profesorul i a dat o listă de încercări și la trimis să le facă pe generator . A doua zi profesorul a umplut tablele cu calcule in urma datele primite și i a arătat că a montat rotorul cu un grad mai mult. Cine nu înțelege ce dezastru a făcut politicul în acești ani poate să realizeze în această simplă poveste. Luarea hotărârilor nu trebuie lăsată pe seama oamenilor incapabili. Și trebuiesc construite mecanisme sociale prin care în funcțiile de conducere să ajungă numai oameni meritorii. Îți trebuiesc profesori capabili, o instituție cinstituție de învățământ capabilă (cel puțin în topul 500) o atmosferă elevată și locuri de muncă în care inginerul să și testeze cunoștințele. În Europa există acest proiect al reactorului cu toriu în Danemarca. Este o firmă particulară și se numește Copenhagenatomics și își propune să scoată pe piață reactoare de 2 MW sub formă de container în următorii ani. Noi suntem ultimii în Europa, în toate statisticile.
„…țintind obiective militare sau care ar putea avea legătură cu programul nuclear militar iranian”
…Precum și obiective civile, care nu au nicio legătură cu programul nuclear militar iranian.
Ceea ce a determinat Iranul să-și respecte avertismentul și să atace la rândul său obiective strategice din vecinătate – energetice, spre exemplu – sau militare, de interes pentru Israel și SUA.
În fine, în România…
NU mă interesează nimic despre nicio criză energetică și consider dezbaterile pe această temă superflue, atâta vreme cât nu există o discuție serioasă despre motivele pentru care se refuză finalizarea centralei de la Cernavodă prin construirea reactoarelor 3 și 4, la care se tot lucrează de vreo 30 de ani.
…Ba cu tehnologie canadiană, ba cu tehnologie franceză, ba cu tehnologie chineză, ba cu tehnologie americană.
Împiedicarea independenței energetice a României NU este, în mod evident, o întâmplare, un dat divin, un accident, sau un context astrologic nefavorabil, ci un demers programatic.
Vreau să existe în sfârșit o analiză cu privire la cei responsabili. Altfel, pierdere de vreme…
Doar o observație: NU EXISTĂ independență energetică. O spune Fatih Birol, văd Statele Unite, la închiderea strâmtorii Ormuz.
Dar, da, sunt politicieni interesați care vând astfel de idei aberante și alegători care vor să-i creadă.
@ _ „O spune Fatih Birol, văd Statele Unite…”
Turcia și SUA au industrii energointensive.
România consumă semnificativ mai puțină energie decât în 1990, tocmai din pricina declinului industrial.
…Și e mare jale în rândul importatorilor de energie din cauză că necesarul nu-i mai mare în România.
Așadar, fac lobby pentru reducerea sau limitarea producției.
:)
Trebuie că sunteți de acord: Dacă nu precizăm corect termenii unei dezbateri riscăm nu doar concluzii eronate, ci și să perpetuăm erorile vehiculate insistent în spațiul public de diverse ideologii, alimentând dezinformarea.
@dl Felea:
Eh, zice Fatih ceva, politicienii zic altceva….adevarul e cam pe la mijloc
Independența energetica ad literam, ar insemna să n-ai nevoie de resurse de la cineva și de tehnologii de la alti altcineva
(oare, prosumatorii nu asta urmaresc ?….independența-partiala- de Electrica furnizare….dar sunt dependenti de PV chinezesti, baterii și invertoare taiwaneze)
Există în lume țări (civilizate) care nu sunt conectate transfrontalier la energie electrică, gaze, petrol, cărbune și altele?
Nu?
Păi atunci despre ce independență vorbim?
Nimeni nu vinde tot, ci și cumpără și o face pentru că este nevoie. Independența energetică este o iluzie, o bază ideologică, dar nu o realitate.
@Cristian Felea _ „Există în lume țări (civilizate) care nu sunt conectate transfrontalier la energie electrică…?”
În primul rând, vă rog să acceptați mulțumirile mele pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu.
Apoi…
O.K., am înțeles.
Cu permisiunea dumneavoastră, doriți să privim către balanța comercială energetică [negativă] a României, cu deficit în creștere pe parcursul ultimilor 10 ani?
…Eu m-am exprimat eliptic, numind-o simplu „independență energetică”.
@ dl Constantin
Voi încerca să fac puțină lumina la ce va frăminta mai jos:
”NU mă interesează nimic despre nicio criză energetică și consider dezbaterile pe această temă superflue,..atâta vreme cât nu există o discuție serioasă despre motivele pentru care se refuză finalizarea centralei de la Cernavodă prin construirea reactoarelor 3 și 4, la care se tot lucrează de vreo 30 de ani..:” (va recomand sa recitiți articolul publicat in CONTRIBUTORS cca 2 sapt in urma)
1. Trebuie să ințelegeti ca România nu a mai avut UN PROGRAM NUCLEAR cam de prin 2007, după ce s-a fus in functiune U-2.
Va rog să nu confundati PROGRAMUL NUCLEAR cu deținerea in portofoliu a UNOR CENTRALE NUCLEARE ! (Programul Nuclear este ceva cam ce am incercat sa explic si sa comentez mai jos la @Dna/Dl Smaranda)
2. dacă ar fi existat UN PROGRAM NUCLEAR VALIDAT ! (cum a existat in trecut !), atunci, aveti raspunsul la ”jocurile de glezne” (INUTILE) ale politicienilor ba cu China, ba cu Franța, ba cu SUA, depinzind cine era la putere- PSD (Ponta-China), PNL/USR(Ciolos-Franța), iar mai nou Coalitia credincioasă SUA. Marea problema este ca lipsa unui program nuclear, ii face ridicoli pe politicienii respectivi, pentru ca ăia ”professionals” din statele mentionate le spun conducătorilor lor….lasă-i domle in pace că aia nu stiu ce vor (oarecum exceptie SUA – SMR, pentru că tot ce se face, sub presiune, nu e cooperare…este VINZARE-de cercetare, testare, livrare centrala și IMPRUMUT COMBUSTIBIL-care costa ca dracu…TOATE ASTEA PLATITE CU CREDITE…GARANTATE DE STAT !)
3. Păna la U-3-4, vă rog să observați că deja, se pare, că avem probleme cu extinderea duratei de viața la U-1 ! (nu mai vorbesc de U-2), iar CE investigheaza conformitatea cu ajutoarele de stat pe care Statul român intenționează să le dea SNN…pe niste calcule facute de SNN, pe durata in care a functionat – 30 de ani – in lipsa UNUI PROGRAM NUCLEAR !)
4. deci, la U-3-4 ajungem dupa ce trecem de U-1-U-2….iar marea problema este si va fi: FINANTAREA ȘI RE-CREEREA UNUI PROGRAM NUCLEAR NATIONAL CARE SA STABILEASCA NECESITATEA ȘI VIITORUL ENERGIE NUCLEARE IN RO.
Va bazați pe clasa politica (indiferent de structura ei politică) ca va avea capabilitatea să inteleaga și organizeze așa ceva ? exista vreo entitate de stat care sa gestioneze asa ceva ? (NU MINISTERULE ENERGIEI)…comisiile de energie din Parlament la cam Deputati și cam Senat, ambele conduse de UDMR-FIDESZ, exista vreo entitate cu responsabilitati nucleare, ca in orice stat normal- la noi a fost CSEN-Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara…desființat) ?….mai exista cercetare/engineering și analiști specializati pe undeva de nu-i stiu eu sau oricine altcineva ?…nici măcar Politehnica ”nu mai produce” ingineri pt așa ceva…
Cam asta este ce se vede , daca aprind o luminare in bezna asta…și sper că intrezăriți si dvs. rapsunsul la intrebarile dvs….de ce nu facem U-3-4 ?
@Smaranda:
Este corect in ce afirmați.
O mica observatie la asta de mai jos, ref. la China și domeniul nuclear:
”…Este vorba despre terminarea probelor de funcționare al reactorului pe bază de toriu….”
Realitatea este ca India a reusit aceasta (și-a inchis ciclul nuclear) !…și a realizat criticalitatea (practic pus in functiune) in data de 6 aprilie a.c. un reactor de 500 MWe de tip FBR (fast breed reactor) pe bază de Thoriu ! (de la avea 500 MWe, să-l faci de 5 MWe e mult mai ușor decît invers !).
Importanța acestui eveniment este uriașa inclusiv pentru România, (pentru cin intelege) deoarece, INDEPENDENȚA ENERGETICĂ INSEAMNĂ : RESURSE PROPRII ȘI TEHNOLOGII PROPRII !
– ca să ajung la Thoriu, îți trebuie musai U-235 natural !…adică tehnologia PHWR, adica exact ce avem și noi…SI RESURSA U-235 NATURAL, SI PHWR SI D2O (apa grea) și PHWR…
…deci, le avem ”pi tăti”
Nu mai intru in detalii tehnice (nu e cazul) dar am publicat aici in Contributors un articol pe aceasta temă
Ideea este ca exista lantul (ciclul):
PHWR (U-235 natural) ––Pu-239 (din PHWR)––FBR (mix U-235+Pu-239) zona activa invelita cu U-238 care se transforma in Pu-239- produs mai mult decit s-a consumat !––apoi reactorul poate fi utilizat cu o plapuma de Thoriu-232 care se transforma in U-233 combustibil fisionabil f.bun s.a.m.d–-inchiderea ciclului prin reporcesarea combustibilului ”ars” in ceasta faza si extractia a si mai mult combustibil dar din Thoriu.
Ideea este ca România are nu numai Uraniu natural 235 dar și Thoriu…deci, energetic sky is the limit
Pe scurt, toate cele de mai sus, pot fi intelese strategic pina si de Grindeanu, sau Bolojan sau Sosoaca, sau Nicușor Dan spre deosebire de subsemnatul care nu inteleg de ce ne trebuie noua un SMR in aceasta faza (necertificat cu Uraniu imbogățit și care nici nu e al nostru).
Iar SMR nici nu intra în lantul și logica de mai sus după cum poate vedea oricine…dar, sunt sigur că cei enumerați au făcut calcule politice, nu tehnice, iar cind se intimpla asta- calculul politic primeaza calculul tehnic- intotdeuna iese prost !
Problema de mai sus, se incadrează perfect in tematica articolului ”Ce urmeaza dupa vizita careului de minsitri la Washington…resetarea parteneriatului…etc”
In primul rind trebuie să intelegem ce inseamna partener sau vasal…măcar in cazul SMR…adica sa facem ce ne trebuie noua si nu ce doreste ”partenerul”.
Ce, o să umplem satele si orasele cu reactoare SMR de 70 MW bucata și 3 miliarde EUR bucata ca sa dăm cladura și electricitate ?…să fim realisti…si serioși
2 MW înseamnă 500 de consumatori de 4KW. Câte sate de munte sunt în România cu 500 sau în jur de 500 de locuitori și încă nu au e electricitate? În România erau 100 de sate sub 1000 de locuitori și 500 de sate și comune cu aproximativ 500 de locuitori. O unitate de 2 MW care costă în jur de 50 de milioane și nu necesită linii de înaltă tensiune sau linii de transport pentru energia electrică este soluția cea mai economică. Nu intru în discută cu dumneavoastră dar cred că ați citit comentariul meu în întregime. Unitățile de peste 300 de mw au totuși nevoie de clădiri și dependințe esențiale ,investiții care costă miliarde și care nu le pot face decât statul. Pentru asta este nevoie de politic. Unitate de 50 de milioane este la îndemâna unui particular sau unui grup social. Nu există alternativă mai bună pentru aceste sate izolate.
@Smaranda: nici eu nu doresc sa intru in disputa.
DAR
– imi imaginez 50 mill. EUR, -adica 2 MW – care ar reveni la 500 consumatori, cca 100.000 EUR/consumator. Cred ca numai Primaria locala ar putea finanta asta căci, nu vom gasi vreun energetician care sa se gindeasca la așa ceva.
– acestia din urma, cred ca vor face doar o revizuire a resurselor locale sătești, si vor alege probabil dintre deseuri, biomasa, solar, eolian, vreo cadere de apa pt. microhidro, etc….sau chiar biocombustibili / combustibili in niste rezervoare locale….cam cu 2-3 mill. EUR cred ca se rezolva problema, cu virf si indesat, MAI ALES CA, cei 500 de consumatori, nu consuma constant, ci, dupa cum ii taie capul…alta problema….n-o sa pornesc reactorul seara si-l opresc dimineata
– toate atsea de mai sus, daca se dovedesta ca constructia uneil linii de MT/JT se dovedeste neeconomica
cam asta ar fi
Nu asta cam ar fi. Sunt 500 de localități cu cel puțin 500 de locuitori pe localitate. Asta înseamnă 250.000 de locuitori fără electricitate. Dacă Ceaușescu nu a putut să facă electrificare și suntem în secolul XXI ei trebuie să rămână fără electricitate? Un intelectual ca dumneata ar putea să trăiască o zi fără electricitate? Bănuiesc că nu. Dacă un proiect cu paneluri solare de 4 kw costă în România între 600 și 1000 de dolari kilowatul de ce nu s a reușit prin campaniile guvernamentale să fie ajutate aceste localități defavorizate? Panelurile solare dau jumătate de zi electricitate. O unitate compactă cu toriu care funcționează 30 de ani fără întreținere și care poate susține 500 de locuințe la un preț de investiție de 1600 $ pe kilowați este o soluție de neînlocuit. În lunile de iarnă în care zonele acestea rămân izolate și liniile de transport electrice sunt întrerupte de la acest generator primești curent electric 24 de ore șapte zile pe săptămână fără întrerupere. Sunt și soluții sub un megawatt dar nu finalizate. Atunci prețul într adevăr ar fi mai mic. Important este să cristalizăm o idee clară pentru aceste zone rurale defavorizate care însumează în jur de un sfert de milion de locuitori. Trebuie un proiect de electrificare în România și pentru acești oameni. Electricitate pentru toți 🤫 cam asta ar fi!
ok ok ma dau batut…
Multumiri pentru informatii!