1.Crimele din Orașul Alb
Clar desemnat încă din secvențele de început ale producției, Clujul dobândește în filmul Dosarele Orașului Alb scris de Bogdan Ficeac și regizat de Iura Luncașu un puternic nimb de irealitate. De ani buni în celebrul oraș universitar se înregistrează crime cu autor rămas necunoscut, iar victimele sunt personaje nicidecum comune. E vorba despre romancieri, poeți, artiști de toate felurile în a căror creație se insiuează într-un fel sau altul metafora orașului alb. Între cei a căror dispariție și moarte trebuie să fie lămurite de echipa comisarului Emil Voineag (Cătălin Herlo) sunt identicabile și alte lucruri comune, unele chiar de domeniul parapsihologicului. Detaliile în cauză sunt intuite de mai nou intrata în echipă Eva (Ștefania Olteanu).
Scriitorul Carol Ionescu ( Daniel Oancea), astăzi destul de grav căzut în patima alcoolului și al cărui destin s-a intersectat odinioară într-un chip nu tocmai fericit cu sarcinile de serviciu ale comisarului Voineag, are presentimentul că ceva rău ar urma să i se întâmple fiicei lui, Mara (Ioana Oleleu). O fată nici ea tocmai comună, aparent rebelă, de o bucată de vreme plecată de acasă, cu domicilii și slujbe veșnic în schimbare și despre care vom afla că ar fi la rându-i înzestrată cu puteri paranormale. Ionescu îi cere ajutorul comisarului, mizând pe o datorie morală ca și pe prietenia acestuia.
Cele două piste pe care evoluează de la un moment dat încolo echipa lui Voineag, echipă din care mai face parte și comisarul Toma (Ares Caius), se vor dovedi a fi convergente. Cei trei oameni ai legii primesc la un moment dat informația că s-a comis o nouă crimă a cărui victimă este un pictor. Și că un număr important de tablouri dintr-o expoziție, toate semnate de pictorul în cauză și toate constând în variațiuni pe tema orașului alb, au fost rezervate de una și aceeași persoană. Cu identitate la început necunoscută.
Porniți în căutarea răpitorilor, Voineag, Eva și Toma vor realiza că cel ce a comandat răpirea este unul și același cu bizarul pasionat de tablouri. Un anume Cristian Haraga, victimă a unei grave maladii cu substrat genetic, ins complicat, chinuit, măcinat de suferință care, înaintea încheierii iminente a socotelilor cu viață, ține cu orice preț să intre în comuniune cu miticul oraș alb. Victimile ale căror decese sunt învestigate de echipa comisarului Voineag fiind folosite în acest scop ca mediu. Interpretarea lui Cristian Haraga a căzut în sarcina actorului clujean Bogdan Bob Rădulescu, binecunoscut spectatorilor mai degraba pentru evoluțiile lui din filmulețele glumețe de pe facebook și prin interpretarea savuroasă a oacheșului Haurențiu. Iată însă că aici, în filmul uneori artificial contorsionat și complicat, probabil din dorința de a face paradă de meșteșug și de inteligență, Bob Rădulescu face cu totul altceva, iar ceea ce face, felul în care îl joacă pe infirmul și fizic, și sufletește Haraga înseamnă o veritabilă surpriză.
În atât de heteroclita distribuție a filmului se amestecă actori cu serioase state de serviciu la Teatrul Național din Cluj-Napoca (așa cum sunt Cătălin Herlo, Miron Maxim, Radu Lărgeanu, Irina Wintze), deja amintitul liber profesionist Bob Rădulescu cu nume complet noi. Sau, cel puțin, necunoscute mie. Noian de apariții mai mult sau mai puțin convingătoare. Care uneori apar doar ca să dispară.
Next Spot
DOSARELE ORAȘULUI ALB
Regia: Iura Luncașu
Scenariul: Bogdan Ficeac
Producători: Iura Luncașu, Nicu Claudiu Moldovan
Producător executiv: Bogdan Mărginean
Imaginea: Alexandru Don
Scenografia: Alina Căprian
Montajul: Alexandru Don
Muzica: Marius Alexandru Florea, Șerban Gabriel Stariradov
Cu: Bogdan Bob Rădulescu (Cristian Haraga), Cătălin Herlo (Emil Voineag), Ioana Oleleu (Mara Ionescu), Daniel Oancea (Carol Ionescu), Ștefania Oltean (Eva), Petre Băcioiu (Marcian Bunea), Ares Caius (Toma), Radu Lărgean (Legist), Miron Maxim (Dr.Martin), Ovidiu Oltean (Doctor), Irina Wintze (Ana)
2. Scenariu inexistent, regie zero
Singurul lucru favorabil, sau, mă rog, singurul care mi-a dat mie satisfacție în decursul celor două ore pierdute aiurea văzând Teamnbuilding 2, e că, în vecinătatea fotoliului meu de spectator, am găsit o doză de Frutti Fresh.Despre care am aflat că ar fi din partea unui sponsor căruia filmul îi face intens reclamă. Așa cum îi face și farmaciei inimii Catena. În felul acesta mi-am recuperat măcar o parte din paguba financiară provocată de cumpărarea biletului la ceea ce aș numi o nouă ratare purtând marca Vidra Productions.
Cum am văzut Teambuilding 1 nu am nutrit eu din start prea multe așteptări. Presimțeam cumva că Teambuilding 2 va fi chiar mai prost, mai încropit, mai defectiv de haz autentic și mai diletant artisticește decât Teambuilding 1, Nu credeam însă că se va ajunge până acolo încât pretinsul film să nu aibă nici urmă de scenariu (deși genericul ne înștiințează despre existența unor scenariști, și anume Matei Dima și Alex Coteț) și nici cea mai mică regie. Asta cu toate că o persoană de sex feminin, cu numele de Letiția Roșculeț, ne este ca atare recomandată de același generic.
Scenariul lipsă și regia absentă se ambiționează de către producătorii Matei Dima și Alex Cotețș a fi înlocuite de glumițe și vorbe de la periferia dicționarului și, pesemne, de momentele în care vedem fesele aceluiași Matei Dima în vreme ce personajul său se ușurează iarăși. Fiindcă la începutul filmului, respectivul Emil, recuperat din durerea provocată de despărțirea dură, neașteptată de Maria și din mizeria în care locuiește în echipa AI de la PLM cu scopul de a se lua la trântă cu cea a ardelenilor și cu cea a tinerilor despre care vom afla că tot de la PLM sunt, ne este prezentat ca suferind de incontinență urinară. Slavă Domnului că ea îi trece după o igienizare drastică.
În distribuția filmului, purtând sau nu aninat de gât săculețul cu produsele comercializate de CATENA, am găsit și câțiva actori autentici. Mă gândesc la Șerban Pavlu, Ștefan Iancu, frățiorul lui, Bogdan, Dan Pughineanu, Carol Ionescu, Vlad Ianuș, Anca Dinicu.Am găsit și entertaineri precum Jonuț Rusu și chiar Horia Brenciu. Brenciu care apărea și în Teambuilding 1 ca să aibă de unde să dispară. Am văzut și mulți necunoscuți. Pesemne, actori aflați la început de carieră. Mai toți lipsiți de angajamente într-un teatru. Nu știu în ce măsură îi vor ajuta să le găsească aparițiile lor din eșuatul Teambuilding 2.
VIDRA PRODUCTIONS
TEAMBUILDING 2
Regia: Letiția Roșculeț
Scenariul: Alex Coteț și Matei Dima
Producători: Matei Dima, Alexandra Hash
Imaginea: Marius Ivașcu
Montajul: Mihai Codleanu
Design de producție: Aziza Burada
Costume: Ruxandra Bușneag
Cu: Cosmin Nedelcu. Anca Dinicu, Emily Istrate, Nicu Banea, Ștefan Iancu, Vlad Ianuș, Anca Munteanu,Șerban Pavlu, Bogdan Iancu, Dan Pughineanu



