Îl absolvă Ioan-Aurel Pop pe Octavian Goga? Despre antisemitism și vinovății colective

Stimate Harald,

Voi răspunde pe rând ideilor pe care le-ați formulat, pentru că deschid mai multe discuții distincte și conțin afirmații pe care nu aș vrea să le las neexaminate.

1. Intrebarea „Era el român?” nu schimbă cu absolut nimic natura ideologică a Mișcării Legionare. Caracterul unei mișcări politice se stabilește prin programul ei, prin discurs, prin acțiuni și prin oamenii care au susținut-o, nu prin genealogia liderului. Legiunea a fost o mișcare politică românească, dezvoltată în societatea românească și susținută de cetățeni români.
Mai mult, atunci când „românitatea” unei persoane este pusă sub semnul întrebării prin numele de familie sau prin originea părinților, ajungem chiar la logica identitară pe care extrema dreaptă interbelică o folosea pentru a împărți cetățenii în români autentici și români presupus impuri.
Totuți, mi-ar plăcea să îmi spuneți ce ar demonstra, de fapt, originea familială a lui Corneliu Zelea Codreanu despre antisemitismul, violența și crimele Mișcării Legionare?

2. România interbelică avea într-adevăr o populație minoritară numeroasă, apropiată de 30%, cum ați spus. Din acest fapt demografic nu rezultă însă că „loialitatea lor față de statul român era mai mult decât discutabilă”.
Despre care minorități vorbim? Maghiari, germani, ucraineni, evrei, romi, ruși, bulgari, armeni, turci…?
Prin ce metodă istorică poate fi evaluată la comun loialitatea câtorva milioane de oameni aparținând unor comunități foarte diferite?
Ce dovezi permit transformarea faptelor unor indivizi într-o suspiciune asupra tuturor membrilor unei minorități?
Nu pot să nu constat faptul că această formulare reproduce exact mecanismul criticat în articolul meu.
Prin afirmația dumneavoastră, ați transformat faptele unor indivizi într-o suspiciune colectivă îndreptată asupra tuturor minorităților, exclusiv pe criteriul originii etnice.

3. Participarea unor etnici germani din România la structurile militare ale celui de-al Treilea Reich este un subiect istoric legitim și trebuie discutat. Mai mult, responsabilitatea celor care au participat la crime trebuie stabilită fără menajamente.
(!) Totuși, faptele lor nu justifică transformarea întregii populații minoritare într-o categorie suspectă și nu diminuează caracterul antisemit al Mișcării Legionare. Crimele unui grup nu pot deveni certificatul de neloialitate al tuturor minorităților.
Cu părere de rău, ironia despre minoritatea „super-civilizată” poate avea efect polemic, dar nu ține locul unei analize istorice diferențiate.

4. Legăturile dintre legionari și Germania nazistă sunt cunoscute, dar acestea nu transformă Mișcarea Legionară într-un simplu produs importat din Germania. Legiunea avea rădăcini interne, un electorat românesc, rețele proprii, susținători în mediul universitar, în administrație și în rândul clerului. Antisemitismul său nu a fost inventat la Berlin și trimis apoi în România. El s-a format și s-a răspândit într-un mediu politic și social autohton.
Cu părere de rău (din nou), sprijinul unei puteri străine nu șterge responsabilitatea unei mișcări pentru propria ideologie și pentru propriile crime.

5. Aveți dreptate că cele mai ample crime împotriva evreilor au fost comise sub regimul Antonescu, după înlăturarea Mișcării Legionare de la guvernare. Articolul meu nu susține că Legiunea ar fi fost responsabilă pentru toate crimele Holocaustului din România.
Din faptul că masacrele au continuat fără legionari rezultă însă că antisemitismul de stat a depășit cadrul Mișcării Legionare. Nu rezultă că Legiunea ar fi fost mai puțin antisemită sau mai puțin violentă. (!!!) Pogromul de la București, asasinatele, jafurile și politica de „românizare” aparțin perioadei în care legionarii s-au aflat la putere.
Ați spus că România se afla „la remorca Germaniei”. Această dependență geopolitică a fost reală, dar nu aș vrea ca invocarea ei să fie folosită pentru diminuarea responsabilităților autorităților române. Comentariul dumneavoastră merge tocmai în această direcție, iar o asemenea deplasare a răspunderii mi se pare extrem de periculoasă. Regimul Antonescu, armata, jandarmeria, poliția și administrația românească au luat decizii, au emis ordine și au participat direct la persecutarea și uciderea evreilor. Alianța cu Germania explică o parte a contextului politic și militar, însă nu transformă instituțiile statului român în structuri lipsite de voință, inițiativă și răspundere. Atunci când responsabilitatea este împinsă aproape integral în afara granițelor, riscăm să transformăm participarea românească la Holocaust într-un simplu efect secundar al presiunii germane.
Cu părere de rău (x3), dar documentele și cercetarea istorică nu susțin o asemenea interpretare.

De ce ajunge o afirmație despre ideologia Legiunii să fie întâmpinată cu întrebări despre cât de român era liderul ei și cât de loiale erau minoritățile?

Ce anume explică aceste întrebări despre Mișcarea Legionară și ce prejudecăți riscă ele să reactiveze?

Chiar așa, nu confirmați chiar prin acest comentariu riscul despre care am scris în articol, acela că etnia ajunge să fie folosită drept explicație istorică, vina individuală se transformă în suspiciune colectivă, iar responsabilitatea instituțiilor românești este împinsă, convenabil, dincolo de granițe?

Aștept răspunsurile dumneavoastră cu mare interes.

Mai Haraldisimo, scriu in graba ca n-am timp acum. How bout no! In mod continuu doar whataboutism din tine.

Stimate cititor,

Îmi pare rău că ați ales să nu vă semnați. Mi-ar fi plăcut să știu cui îi răspund, mai ales că dumneavoastră ați pus sub semnul întrebării nu doar argumentele pe care le-am dezvoltat în articol, ci și calitatea mea profesională. Anonimatul este, desigur, un drept. Asumarea unei asemenea acuzații printr-un nume i-ar fi oferit însă comentariului greutatea pe care pretinde să o aibă.

Oricum, apreciez timpul pe care l-ați investit redactării acestui comentariu, dar:

1. Ați început prin a vorbi despre serviciile sovietice și rusești, despre producerea haosului în democrații și despre persoane „ușor de cumpărat”. Nu ați explicat însă ce legătură concretă există între aceste afirmații și articolul meu. Cine ar fi fost cumpărat? De către cine? Ce dovezi aveți?
Plasată imediat înaintea calificării textului meu drept „articol de propagandă”, introducerea dumneavoastră sugerează, fără să o spună deschis și fără să demonstreze, că eu aș fi una dintre persoanele folosite pentru producerea acestui presupus „haos”. Chiar am râs.
În esență, ceea ce ați făcut dumneavoastră este un atac la persoană. În loc să răspundeți argumentelor mele, încercați să mă asociați, fără dovezi, cu propaganda și cu influența unor servicii străine.
O asemenea insinuare nu reprezintă un argument istoric. Dacă aveți dovezi care să susțină acuzația, vă rog să le prezentați.
În lipsa lor, încercarea de a mă compromite nu răspunde niciuneia dintre ideile pe care le-am formulat în articol. Să știți că le aștept într-un viitor comentariu. Poate îl semnați.

2. Ați numit textul meu „articol de propagandă”, dar nu ați demonstrat în ce constă propaganda. Trebuie să vă dezamăgesc, dar o etichetă nu ține locul unei demonstrații. Ce informație am falsificat? Ce citat am modificat? Ce fapt istoric am inventat? Ce sursă relevantă contrazice datele pe care le-am prezentat?
În articol am citat exact formulările domnului Ioan-Aurel Pop, am analizat legăturile de cauzalitate pe care acestea le propun și am confruntat afirmațiile despre guvernarea Goga-Cuza cu Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România. Vă recomand să citiți tot articolul, iar la final o să găsiți si link-ul care vă duce spre Raportul final. Dacă îl deschideți, puteți vedea cine a făcut parte din echipa de lucru.
Revenind. Dacă aveți obiecții punctuale, vă recomand să le formulați prin raportare la aceste argumente. Cuvântul „propagandă” nu le înlocuiește.

3. Susțineți că Ioan-Aurel Pop nu îl privește pe Goga din perspectiva „PSD-istului”, ci din aceea a ardeleanului care cunoaște istoria dominației maghiare asupra românilor. Nu îmi este clar ce rol are aici referirea la partidul politic și nici de ce originea regională a celui care scrie ar trebui să influențeze evaluarea faptelor istorice. Culmea, dar și eu sunt ardelean și cunosc sensibilitățile legate de istoria românilor din Transilvania. Tocmai de aceea nu cred că apartenența regională poate ține locul unei analize istorice sau poate modifica natura politicilor promovate de guvernul Goga-Cuza.
Așa cum am spus și în articol, dar reiau și aici ideea de bază, dacă nu l-ați parcurs, revizuirea cetățeniei pe criterii etnice, excluderea profesională a evreilor și închiderea unor publicații rămân măsuri discriminatorii, indiferent de regiunea din care provine cel care le analizează.

4. Acum, referitor la publicații. Afirmațiile despre ziarele Adevărul, Dimineața și Lupta nu reprezintă argumente istorice.
Ați scris că Adevărul era, de fapt, Pravda, că Dimineața „venea de la Est” și ați întrebat împotriva cui lupta (publicația) Lupta. Acestea sunt jocuri de cuvinte și insinuări construite pornind de la titlurile publicațiilor. Numele unui ziar nu demonstrează nici orientarea sa politică, nici subordonarea față de un stat străin.
Adevărul exista ca publicație românească încă din secolul al XIX-lea. Mai important, documentele istorice arată că guvernul Goga-Cuza a interzis, începând cu 30 decembrie 1937, publicațiile Adevărul, Dimineața și Lupta, în cadrul unei politici mai largi de suprimare a presei democratice și de îndepărtare a jurnaliștilor evrei.
Dacă, prin afirmația că Adevărul era „de fapt Pravda”, faceți o legătură între ziarul românesc și publicația sovietică al cărei nume înseamnă tot „adevărul”, vă rog să prezentați dovezile acestei legături.
Of!
Simpla asemănare dintre titlurile celor două publicații nu demonstrează existența unei relații politice, ideologice sau instituționale între ele. În lipsa unor documente, asocierea rămâne doar un joc de cuvinte, nu un argument istoric.

5. Mă acuzați că am prezentat fenomenul istoric „dintr-o singură parte” și concluzionați că nu sunt „un istoric adevărat”.
Îmi pare rău să vă spun, dar în acest punct ați abandonat analiza argumentelor și ați trecut la un atac la persoană. Faptul că nu sunteți de acord cu selecția surselor mele nu demonstrează că nu am competențele profesionale necesare pentru a aborda acest subiect.
Un articol de opinie nu trebuie să inventarieze întreaga bibliografie despre România interbelică. Sursele consultate trebuie să fie relevante pentru afirmațiile formulate și să le poată susține. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România este o sursă de referință pentru tema analizată și descrie explicit caracterul discriminatoriu al măsurilor adoptate de guvernul Goga-Cuza. Faptul că nu am citat lucrările pe care le considerați dumneavoastră necesare nu dovedește că textul este partizan.
Afirmați că am „multe carențe”, dar nu indicați niciuna.
Care fapt prezentat de mine este fals?
Ce concluzie nu este susținută de sursele citate?
Ce lucrare contrazice în mod direct ceea ce am scris?
Până când nu răspundeți acestor întrebări, acuzația dumneavoastră rămâne nedemonstrată.
Sarcina demonstrației îi revine celui care formulează acuzația. În acest caz, dumneavoastră.

6. Formula dumneavoastră despre „fenomenul istoric dintre evrei și creștini” este ea însăși profund problematică. Despre ce fenomen unic vorbim? Despre relațiile sociale din România rurală? Despre antisemitismul politic? Despre raporturile religioase? Despre comunism? Despre presa interbelică? Despre Holocaust?
Prin această formulare, două comunități extrem de diverse sunt transformate în tabere istorice compacte, aflate într-un presupus conflict continuu.

7. Răscoala din 1907 poate fi studiată, dar simpla ei invocare nu răspunde argumentului meu.
Dacă susțineți că evenimentele din 1907 explică sau justifică politicile antisemite adoptate trei decenii mai târziu, trebuie să demonstrați legătura de cauzalitate.
Care document arată că revizuirea cetățeniei din 1938 a reprezentat un răspuns legitim la răscoala țărănească?
Prin ce raționament pot fi restrânse drepturile unei întregi comunități în baza unor conflicte sociale anterioare?
Invocarea unui eveniment dramatic nu explică automat un alt fenomen istoric și cu atât mai puțin nu îl absolvă de dimensiunea sa discriminatorie.

8. Serialul „Babylon Berlin” nu poate înlocui bibliografia istorică, mai ales când acesta se bazează pe o serie de romane polițiste. Chiar mai trebuie să întru în astfel de detalii? Un serial de ficțiune poate trezi interesul pentru o epocă, poate ilustra atmosfera socială și poate deschide întrebări. Un serial nu reprezintă însă o lucrare științifică și nu poate fi folosit ca dovadă pentru a stabili „cu ajutorul cui” au ajuns naziștii la putere.
Cercetarea istorică arată că ascensiunea naziștilor a fost favorizată de criza economică, instabilitatea politică a Republicii de la Weimar, frica de comunism, propaganda, violența politică, erorile elitelor conservatoare și succesul electoral al NSDAP. Naziștii au folosit totodată mituri conspiraționiste prin care îi acuzau în mod fals pe evrei și pe comuniști pentru problemele Germaniei.

Când întrebați insinuant „cu ajutorul cui” au ajuns naziștii la putere, la cine vă referiți exact?
Dacă răspunsul sugerat este „evreii”, atunci reproduceți una dintre narațiunile pe care propaganda nazistă însăși le-a folosit pentru a-și identifica dușmanii și pentru a justifica excluderea lor.

9. Colecția revistei „România Ilustrată” poate reprezenta o sursă, dar o sursă nu vorbește singură. Orice publicație trebuie analizată critic. Cine o edita? Ce orientare avea? Pentru ce public scria? Ce informații selecta? Ce stereotipuri reproducea? În ce context a fost publicat fiecare text?
Simpla recomandare de a răsfoi o colecție între 1929 și 1936 nu demonstrează nimic. Vă invit să precizați numărul revistei, articolul, autorul, pagina și concluzia pe care considerați că acea sursă o susține. Abia atunci putem avea o discuție istorică reală.

10. Afirmația că elevii sunt „copiii părinților lor” nu anulează rolul profesorului și al școlii.
Desigur că elevii sunt copiii părinților lor. Sunt, în același timp, persoane care au dreptul la educație, la acces la cunoaștere și la formarea capacității de a analiza critic informațiile cu care intră în contact.
Nu îmi exprim în fața elevilor o opinie pe care aceștia ar trebui să o preia. Strategia mea didactică este alta. Îi încurajez să interacționeze cu surse istorice diverse, le ofer contextul necesar pentru a le înțelege și îi ajut să distingă între fapte, interpretări, prejudecăți și generalizări. La final, își formulează propriul punct de vedere, raportându-se la valorile democratice și la principiile drepturilor omului.
În cazul concret analizat în articol, aceasta înseamnă să poată înțelege contextul istoric fără a transforma contextul într-o justificare a discriminării și să poată evalua critic măsurile îndreptate împotriva unei întregi comunități.
Ce ar trebui să fac în calitate de profesor de istorie? Să evit subiectele dificile pentru că elevii au părinți? Să le prezint toate afirmațiile ca fiind la fel de valide, indiferent de dovezile care le susțin? Sau să las neexaminate prejudecățile și generalizările, de teamă că analiza lor ar putea fi confundată cu exprimarea unei simple „păreri”?

11. Ideea că există miliarde de opinii pe glob nu înseamnă că toate afirmațiile istorice au aceeași valoare.
Desigur, fiecare om poate avea o opinie. Istoria nu funcționează însă prin numărarea părerilor. O afirmație istorică este evaluată prin surse, metodă, coerență logică și confruntarea cu cercetarea existentă.
De ex., firmația că guvernul Goga-Cuza a interzis publicații și a introdus măsuri discriminatorii poate fi verificată documentar. În schimb, afirmația că ziarul Adevărul era „de fapt Pravda” are nevoie de dovezi. Până când acestea apar, cele două enunțuri nu pot fi tratate ca simple opinii echivalente.

În final, am reținut că ați pus sub semnul întrebării calitatea mea profesională, mi-ați recomandat un serial de ficțiune drept punct de plecare și ați făcut mai multe insinuări despre presă, evrei și ascensiunea nazismului. Aproape nimic din toate acestea nu răspunde întrebării centrale a articolului.

Poate fi explicată o politică de discriminare etnică prin faptele atribuite unor membri ai comunității discriminate?

Și, fiindcă mi-ați reproșat că prezint istoria „dintr-o singură parte”, vă întreb direct ce anume ar trebui adăugat pentru ca o lege care a obligat o întreagă categorie de cetățeni să își demonstreze din nou dreptul la cetățenie exclusiv din cauza originii lor etnice să nu mai fie considerată discriminatorie. (???)

Aștept cu interes sursele și răspunsurile dumneavoastră argumentate.

Vă mulțumesc foarte mult! După numeroase comentarii venite dintr-un registru cu totul diferit, mesajul dumneavoastră m-a bucurat cu atât mai mult.
Vă mulțumesc și pentru răbdarea de a-mi parcurge textul până la capăt.
Gânduri bune!

Stimate domnule Nicolescu,

Vă mulțumesc pentru comentariu și feedback.

Întrebarea „evrei sau români?” atinge, de fapt, una dintre problemele centrale ale textului meu. Cele două identități nu se exclud. Un cetățean poate aparține unei minorități etnice și, în același timp, societății și culturii române. Valoarea contribuției lui Grigore Moisil, Alexandru Graur sau a oricărui alt intelectual nu poate fi măsurată prin originea sa, ci prin opera, ideile și influența pe care le-a avut asupra culturii și cercetării.

Aș evita însă împărțirea academicienilor în două „grupe spirituale” și etichetele depreciative aplicate unor persoane. Critica poate fi foarte severă, inclusiv față de Ioan-Aurel Pop, Eugen Simion sau Adrian Păunescu, dar cred că ea câștigă în forță atunci când rămâne legată de texte, declarații, acțiuni publice și responsabilități concrete. Altfel, riscăm să înlocuim analiza cu o clasificare morală generală, iar discuția ajunge să reproducă tocmai mecanismul pe care îl pun sub semnul întrebării în textul de mai sus.

Poate că întrebarea cu adevărat utilă privește responsabilitatea pe care o are un intelectual atunci când autoritatea sa publică este pusă în slujba unei anumite interpretări a trecutului.

În aceeași măsură, ce anume alegem să comemorăm atunci când ridicăm în spațiul public monumente dedicate unor figuri controversate precum Adrian Păunescu și cât din contextul lor politic suntem dispuși să lăsăm în afara memoriei oficiale?

Ne auzim.

Impresia mea este că răspundeți unui articol pe care nu l-ați citit cu adevărat. Ar fi util să-l recitiți cu mai puțină emoție și mai multă obiectivitate. Articolul nu îl acuză pe Ioan-Aurel Pop de comentariile altora, ci analizează cu totul altceva.

„era cumva Ioan-Aurel Pop responsabil de acele comentarii?”
Da. Mai ales cind publica neadevaruri sau ciuntiri facute sa atite.

Stimate domnule Tanasa,

Observațiile dumneavoastră pornesc de la o premisă pe care articolul meu nu o susține.

1. Nu l-am făcut pe domnul Ioan-Aurel Pop responsabil pentru toate comentariile de pe pagina sa. (!) În niciun moment nu am afirmat că domnul Ioan-Aurel Pop împărtășește toate opiniile cititorilor săi sau că trebuie considerat vinovat pentru fiecare mesaj publicat în secțiunea de comentarii. Aceasta este o concluzie pe care dumneavoastră ați introdus-o în discuție și pe care apoi tot dumneavoastră ați combătut-o.
Cu părere de rău, trebuie să vă spun că ați comis „eroarea omului de paie”. Ați construit o versiune deformată a argumentului meu, mai ușor de combătut decât ceea ce am susținut în realitate.
În niciun moment nu am afirmat că domnul Ioan-Aurel Pop împărtășește toate opiniile cititorilor săi sau că trebuie considerat responsabil pentru fiecare mesaj publicat în secțiunea de comentarii.
Articolul meu formulează o întrebare diferită. Cum este receptat un text și ce interpretări favorizează anumite formulări ale sale? Diferența dintre întrebarea mea și întrebarea dumneavoastră este esențială.
Sesizați nuanța?
Dumneavoastră discutați despre atribuirea comentariilor altor persoane autorului postării, deși eu nu i-am atribuit niciodată aceste opinii. Mai sus analizez felul în care textul este receptat și interpretările pe care anumite formulări le pot favoriza.

2. În istorie, în științele sociale, în studiile media și în analiza discursului, felul în care un text este citit și interpretat constituie un obiect legitim de cercetare. Comentariile nu au fost folosite pentru a stabili ce gândește în secret autorul, ci pentru a observa ce au înțeles cititorii din formulările sale.
Dacă un text vorbește despre „o parte dintre evrei” care ar fi adus comunismul, iar sub el apar repetat comentarii despre „evreimea care a adus comunismul”, nu este deloc absurd să analizăm legătura dintre formularea inițială și lectura publicului. Putem discuta cât de puternică este această legătură, însă nu o putem interzice prin simpla etichetă de „contaminare”.

3. Nu am pretins că cele patru comentarii reprezintă matematic toate reacțiile și nici că am realizat un sondaj sociologic asupra cititorilor domnului Ioan-Aurel Pop. Vă rog să (re-)citiți textul meu. Le-am folosit ca exemple calitative ale unui tip de retorică prezent în secțiunea de comentarii.
Mai mult, am precizat explicit (!!!) că ele constituie doar o selecție rapidă și că secțiunea abundă în numeroase intervenții construite în aceeași manieră.
Prin urmare, afirmația potrivit căreia aș fi căutat „cu lupa” câteva excepții printre sute de comentarii este o presupunere a dumneavoastră, nu o realitate demonstrată.
Chiar și în ipoteza în care ar exista sute de comentarii diferite, acestea nu anulează conținutul exemplelor citate. Generalizările etnice rămân generalizări etnice indiferent câte mesaje neutre se află lângă ele. Înțelegeți?

4. Mă întrebați dacă Ioan-Aurel Pop ar fi responsabil în cazul unor comentarii „de-a dreptul antisemite”. Răspunsul este simplu. Nu ar deveni automat autorul acelor mesaje și nici nu i s-ar putea atribui conținutul lor. Până aici sunt sigur că avem un punct comun.
Ar deveni însă legitim să ne întrebăm de ce un anumit text atrage, confirmă sau mobilizează un asemenea tip de lectură, mai ales atunci când comentariile reiau vocabularul și legăturile cauzale din textul inițial. Să știți că nu este nimic retoric aici. Această întrebare nu stabilește vinovății prin asociere. Putem să verificăm rigoarea și consecințele unui discurs public.
Un autor nu controlează fiecare reacție a cititorilor. Corect! Totuși, nici nu putem considera reacțiile complet irelevante atunci când ele reproduc sistematic tocmai ambiguitățile și generalizările discutate în text.

5. Afirmați că aș fi apelat „nu la ceea ce a scris respectivul, ci la ceea ce au scris alții”. Este pur și simplu inexact.
Am citat și am analizat direct formulările domnului Ioan-Aurel Pop despre „idealurile înalte” ale legionarilor, despre „o parte dintre evrei” care ar fi adus comunismul și despre legea pentru care ar „trage” astăzi Goga. Am discutat relațiile de cauzalitate propuse de autor, selecția termenilor și efectul produs de trecerea de la responsabilitatea individuală la apartenența etnică.
Comentariile ocupă doar o parte a demonstrației și sunt folosite pentru a observa cum aceste formulări au fost receptate.
A susține că articolul meu evită textul lui Ioan-Aurel Pop înseamnă a ignora chiar partea centrală a articolului. Din nou, vă invit călduros să-l parcurgeți, iar apoi vom putea discuta.

6. Dumneavoastră transformați analiza critică într-un presupus atac asupra unei personalități. Or, prestigiul autorului nu poate funcționa ca protecție împotriva examinării argumentelor sale.
Am analizat un text public, am citat formulările relevante și am confruntat implicațiile lor cu fapte istorice și cu date despre răspândirea stereotipurilor antisemite.
Nu am discutat viața privată a autorului, nu i-am atribuit intenții ascunse și nu l-am etichetat drept antisemit.
În schimb, dumneavoastră nu răspundeți aproape deloc criticilor formulate asupra pasajelor sale. Discutați presupusa mea intenție de a-l compromite, deși articolul discută rigoarea argumentului său.

Cine mută, așadar, discuția de la text la persoană?

Dacă mai mulți cititori ajung să reproducă, aproape imediat, aceleași generalizări etnice sugerate de formulările analizate, asistăm cu adevărat la o simplă „contaminare” accidentală sau avem în față un indiciu relevant despre felul în care textul a fost construit și receptat?

Și încă ceva. Domnule Tanasa, de ce vă preocupă atât de mult faptul că am citat aceste comentarii, în timp ce despre generalizările antisemite pe care le conțin aproape că nu spuneți nimic?

Mi-ar plăcea să vă citesc răspunsurile argumentate, bineințeles, pentru ca apoi să putem continua discuția.

pai am inteles ca NU mai e presedintele academiei…

Doar ca să fie clar de la bun început: scriu din postura de filosemit (notoriu… etc.
Nu trebuie să vă scuzați, nimeni nu-i perfect. Pe de altă parte, cunosc oameni care s-au vindecat de bias-uri urmând îndemnul cronicăresc la practicarea intensivă a celei mai frumoase și mai de folos zăbave.

Cum se împacă ‘învățătura’ principială din acest paragraf:
…
….cu asocierea sterotipurilor de gândire ale unei minorități cu întreaga societate românească:

Se împacă. Conform principiului „Quod licet Iovi”.

Îi ajută in vreun fel astfel de texte și elanul pedagogic al unor juni aprinși de corectitudinea istorică prăvălit pe capetele unor bătrâni?

Știm cu toții că nu. Y compris junii… 😉

Ca atare nu mi se pare că putem vorbi de vreo radicalizare antisemită, ci doar de o flecăreală pe marginea unor obosite teorii conspiraționiste.

Știm cu toții că de flecăreală e vorba. 😂 Y compris junii… 😉

euNuke,
M-am interesat si aveti voie sa fiti filosemit. Legea nu interzice acest sentiment.
Nici in chestiunea acelui genocid nu sint constringeri legale in patria noastra. Puteti sa-l negati linistit.
Dar sa criticati sindromul Vasile Roaita… nu stiu ce sa zic. Ma gindesc ca ar fi totusi mai prudent sa nu mai reveniti asupra ideii. Nu e momentul.
Finalul comentariului dvs contine, din pacate, o apreciere neprincipiala: cum, adica, „nu putem vorbi de vreo radicalizare antisemită” cind scrie peste tot ca creste exponential?

Ati inceput-o bine, dar v-ati inecat ca romul la mal. Mai multa atentie pe viitor!

@euNuke _ „Ca atare nu mi se pare că putem vorbi de vreo radicalizare antisemită…”

Stimate domn, de-a lungul timpului, mi-am exprimat, cu îngăduința administratorilor acestui spațiu virtual, acordul ori dezacordul cu unele dintre opiniile dumneavoastră.

De data aceasta aș fi vrut să vă spun că vă împărtășesc opiniile.

Dar…
M-am temut că un asemenea gest de curaj în exprimarea publică ar putea fi considerat prea radical de către moderatorii platformei, iar mesajul meu de susținere nu ar fi admis și nu ar ajunge la dumneavoastră.

Prin urmare, îndrăznesc să vă transmit că „nu sunt de acord” cu cele ce scrieți, cu speranța că un astfel de comentariu va fi acceptat de moderatori, iar dumneavoastră – și alți eventuali cititori – veți înțelege mesajul corect.

Toate cele bune!

@Capatu Satului:”Nechifor Crainic descoperise în perioada interbelică ca Isus nu a fost evreu, ca apostolii nu sunt evrei, ca Vechiul Testament este o minciuna, etc etc (..)”
Frumos comentariu, bine argumentat DAR atentie:V Testament CHIAR este o colectie de minciuni cu frinturi de adevar plus plagiat:e bine cunoscut faptul ca versiunea ebraica a potopului (mit pur sau nu.. ma depaseste problema) a fost inspirata de n versiuni mult mai vechi din alte culturi si civilizatii;ma rog o chestie de sincretism clasic nu avea cine sa puna problema plagiatului cum se procedeaza astazi.
Cit despre Isus ..o poveste mult mai complicata;oricum influentele religiilor de mistere grecesti (civilizatia elenistica bintuia zona de vreo 3 secole) ale mazdeismului persan plus.. (lista ramine deschisa) sunt clare;un caracter compozit;iarasi sincretismul ala blestemat.
PS:sper sa nu trageti concluzia ca as fi antisemit;iubesc dansurile evreilor hasiditi,sunt un deliciu.

Am trecut și eu pe lângă gardul Academiei Române, domnule Darie; trăsnea a speluncă de-mi lăsa gura apă! Mă-ntreb, cum poate arăta Academia decât ca un eșantion de elită al societății din care provine, cu toate păcatele și viciile ei? Altfel, în Academie au intrat destui alogeni din teritorii românești și care au făcut cinste cu prisosință științei și culturii naționale. Aș îndrăzni să cred că în Academie procentul de inși onești e mai mare decât în Parlament, măcar și pentru că (din câte știu!) acolo nu se intră pe liste de partid întocmite de șefii politici, indivizi legimitați apoi prin votul (curat) democratic.
Ce se întâmplă la alții mai răsăriți decât noi? Bunăoară, Franța a știut să-și folosească indivizii de valoare împodobindu-i cu laurii academici pe străinii proveniți din colonii sau de aiurea. Să dau un exemplu măcar: Leopold Sedar Senghor. Și Anglia, cu orgoliul ei imperial, a știut să folosească talentele provenite din colonii spre cinstea științei britanice, încât un indian trecut prin Africa ajungând și prim ministru. De Statele Unite ce să mai zic – o lume provenită din imigranți, cel mai strălucit dintre ei, la o distanță de generații, ajungând Președinte! Apoi, este cunoscută și buna chibzuială (nu numai la români!) a unor familii de străini care au știut să se integreze în cultura și mediul local performând până la excelență. Să amintesc de familia lui Tudor Vianu sau de Victor Eftimiu?

vorba din strabuni „Domnia si prostia se platesc” se aplica si in aceste cazuri;
– decizia sefilor germani in 1916 de a finanta activitatile bolsevicilor sub conducerea lui Lenin (sunt documentate plati de cel putin 1 milion marci) cu scopul (atins) de a scoate Rusia din razboiul contra Germaniei, si care a degenerat in dictatura proletariatului, cu zeci de milioane de victime (foarte putin se discuta aspectul de tradare nationala in cazul lui Lenin care practic a fost platit sa semneze pacea)
– cam aceeasi sefi au hotarat ca Hitler este un figurant care poate fi controlat de aristocratii germani, urmata de dictatura fascista
…se poate oare afirma ca cele doua mari napaste extremiste care au facut ravagii in Europa secolului XX au fost zamislite in Germania? De ce nu au venit aceste grozavii extremiste din Anglia sau Franta? Cat de aproape suntem de a repeta aceste greseli de cadere in extremism (AFD? Le Pen? AUR?) in sec XXI? Chiar nu am invatat nimic dupa barbariile si ororile razboiului in care ne impinge orice extremism?

Ce are evreii cu perioada interbelică și cu comunismul ?
Aceiași arătură și drum bolovanos, iubit de legionari și comuniști
si de votanții haur și sos cu turu doi inapoi, aia care suspină după rațiile și prigoana comunista

L-au adus evreii pe Carol al doilea pe scaun și pe șleahta lui de hoți ?
Fruntașii nostrii zero barat au adus și au produs distrugerea țării. Punct
Inclusiv primul patriarh, pomenit în toate slujbele
Vezi ministru argetoianu trecut doar pe la vreo 9 partide
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Argetoianu

Atunci când țara a cazut în genunchi la 1939-1940 și la fel în 1944, puteau să vină și papuași sau triburile din Africa, ca tot ne cucereau
Cei așa de greu de înțeles ?
Am căzut din vina conducătorilor și a noastră
Sigur ca au profitat in faza 1 nemții cu ajutor italian, și inclusiv unguri cu aceleași ajutor nemțesc și italian, mai apoi rusii care ne au impus comunismul, ca am fost înfrânți
Istoria se scrie de învingători
Aurel Pop descoperă și el aeru rarefiat din subsolurile gândirii tovarashesti rusești

Am pierdut pe mana noastră și a conducatorilor nostrii
Rușii, nemții, ungurii, italienii și restu doar au profitat
Vezi cum am cumpărat nave militare italiene și je-am plătit de mai multe ori – zici că-s de la pesede, penele, usere, ude mereu

Ca și atunci toată țara aplauda maretele realizări ale conducătorului iubit Carol al doilea

Cunoștințe slabe de istorie,
Cum au căzut imperiile și civilizațiile mari din trecut: sumerienii, akadienii, hititii, arameii, babilonienii, egiptenii, grecii, romanii si inclusiv statul iudeu ?

La căderea imperiului Roman de apus cateva mii de vizigoti au jefuit Roma în 410, Roma avea poate peste 1 milion de oameni și sigur ca sute de mii de militari
Cum ?
De ce ?

Trădarea a fost etalonul nostru în perioada interbelică
Ca aveam mari înaintași – aia cu monstruoasa coaliție care l-au dat jos pe Cuza, cu speranța ca vor apuca și ei fiecare un ciolan cât mai gros și mai mare
Ca de aia republica de la Ploiești

Acum, alta monstruoasa coaliție se coace ca puroiu: leberali conservatori sprijiniți de justiția pesedistă și cu legături puternice în pesede
Trădarea e dulce
Ca nu degeaba a scris I.L.Caragiaie O scrisoare pierdută – aia nu-i comedie, e dramă, drama țării ajunsă pe mâna unor nepricepuți

…nu cred ca e vorba de o incercare de reabilitare in cazul lui Goga, si nici nu vad rostul unei reabilitari. Problema care o vad este „reabilitarea selectiva” cum este cazul lui Gheron Netta vs Mircea Vulcanescu (Netta era seful si avea putere de decizie, spre deosebire de Vulcanescu).
In plus, din punctul de vedere al unui istoric, care se vrea comprehensiv si obiectiv, procesul acesta de „damnatio memoriae” este foarte neprofesional, chiar nociv. Pentru un regim autoritar sau o curte imperiala este ok sa stergi cu buretele unele fapte, sau sa „rescrii” unele istorii, insa pentru un istoric lucrul acesta e suicidal.
Noi, laicii, spunem „don’t throw the baby with the bathwater” adica nu aruncam cele bune odata cu cele rele. Putem spune ca „X” a avut merite pe o directie, dar a fost catastrofal sau chiar condamnabil pe o alta directie, si asta cred ca e mult mai pedagogic decat sa spui ca „X’ nu a existat sau nu a fost om. In directia asta fiecare regim autoritar isi face istoria lui, iar lectia care decurge pentru tineri este ca cel de la putere poate sa faca si sa zica ce vrea muschii lui, ca adevarul nu conteaza…..chiar asa vrem sa traim?!

Evreii din Regatul Romaniei se imparteau in trei categorii: cetatenii loiali ai regatului, sionistii si bolsevicii. A amesteca interesele celor trei grupuri este o mare gresala care alimenteaza dispute ce nu au nici o legatura cu istoria.
Din primul grup faceau parte cetatenii care cautau sprijin prin Regina Mama.
Al doilea grup il reprezinta cei care incercau sa ajunga in Palestina imperiului englez. Un lot dintre acestia, pentru care I. Antonescu a acceptat tacit deplasarea, au fost scufundati de un sumarin sovietic in urma unor ordine date de Moscova. Era lupta dintre imperii.
Al trelea grup erau un amestec intre cei de cult mozaic si atei, care au perticipat la miscarile totalitare bolsevice din Europa interbelica si S.U.A.
In functie de interesele personale membrii acestor trei grupuri au trecut dintr-un grup in altul pe timpul secolului XX.
A discuta despre evrei sau legionari la gramada este `bagarea batului prin gard`.
Asa cum guvernul Goga-Cuza era o creatie a dictaturii lui Carol al II-lea, ultima dintre dictaturile europene.

…da, da, domnule Mongolul, aveți dreptate! Aceia (bărbați/femei) sigur nu erau evrei, cine să-i fi căutat sub brâu, mai ales că, se știe prea bine, și-au schimbat numele, la fel ca unii agenți (agente) sovietici legendați, toți devenind români get beget. Tare-aș vrea să văd pe careva dintre docții noștri de astăzi făcând un dicționar de pseudonime și al numelor reale, de pe acte civile, ale militanților comuniști devotați (unii din ilegalitate!) partidului comunist, ei fiind, la origine, ba unguri, ba ruși, ba evrei, ba ucraineni, ba bulgari ori sârbi – militanți care și-au dedicat viața, cum altfel, binelui acestui popor, unii și jurând credință României! Și ce biografii frumoase, de mare viitor, și-au construit cei veniți cu Divizia Tudor Vladimirescu, operațiune de care s-a ocupat cu mult devotament Ana Pauker… Chiar dacă sunt ușor sarcastic, sper că n-am calomniat pe nimeni și voi scăpa de acuzații!

Nu știu pe cine interesează că „Dl Profesor Pop se bucura de profunda mea apreciere si recunostinta”.

Drept cine vă credeți? Sînteți un medic oarecare din zecile de mii de medici din Anerica. Un oarecare.

Ascensiunea lui Pop Ioan nu se datorează meritelor lui intelectuale. Omul e doar un pion politico-securistic. Omul se crede un patriot șmecher. Dacă vi s-a supus e pentru că așa i s-a ordonat. La fel se supun reprezentanții românilor (ca să fie clar: români care încă nu au plecat) și birocraților UE, și ambasadelor, și turcilor, și ucrainienilor, și israelienilor. „Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie!” a fost și a rămas soluția supraviețuirii oligarhiei locale în România..

Academia Romana e 100% irelevanta cultural. Formă fără fond.

Va irosiți muniția în România, domnule medic internist, în timp ce în America antisemitismul – cu argumente foarte greu de combătut într-un mediu protejat de o prevedere constituțională de felul acelui The First Amendment to the United States Constitution – e cât Empire State Building.

Nicolae Ceaușescu a devenit membru titular și președinte de onoare al Academiei RSR în anul 1985. Elena Ceaușescu i-o luase înainte, fiind primită ca membru titular al Academiei încă din anul 1974.

Imediat după evenimentele… alea… nu știu cum să le numesc, aka Revoluția din decembrie 1989, Academia Română le-a retras (anulat) definitiv calitatea de membru ambilor soți Ceaușescu.

Pe cine crezi ca intereseaza ce se discuta la Academia Romana pastorita de mediocritati ca Pop Ioan? Pe cine crezi că interesează ce zic ei (sau tu) despre Paulescu?

Sînteți liberi să ziceți ce vreți.

Până una alta…

John Brad
DB DEV

„Dl Profesor Pop se bucura de profunda mea apreciere si recunostinta.”

Un om împlinit dl I.Pop!
Ce poți să-ți mai dorești de la viață după așa o acoladă?