People shouldn’t think the game is over
because we have passed 1.5 degrees.
The game is never over.
Andrew Dessler
The Earl F. Cook Professor of Geosciences
Texas A&M University
Director of Texas Center for Climate Studies
Expresia lege de fier se referă la o regulă sau principiu considerat strict, imuabil și inevitabil. Este o lege sau regulă care nu poate fi schimbată sau ocolită, indiferent de circumstanțe. Se folosește adesea pentru a descrie legi sociale, economice sau naturale percepute ca având o aplicabilitate absolută. În general, expresia transmite ideea unei constrângeri ineluctabile sau a unei realități dure care nu poate fi evitată.
În literatura de specialitate, există câteva exemple interesante:
- Legea de fier a oligarhiei – un concept sociologic formulat de Robert Michels, care susține că orice organizație, indiferent de cât de democratică este la început, va evolua inevitabil spre oligarhie (conducerea de către un grup restrâns).
- Legea de fier a salariilor – o teorie economică (susținută de David Ricardo), conform căreia salariile tind să se stabilizeze la nivelul de subzistență.
- Legea de fier a responsabilității – o doctrină etică, formulată de Hans Jonas: Cu cât avem mai multă putere tehnologică, cu atât crește responsabilitatea noastră etică.
- Legea de fier a evaluării – discutată de Donald T. Campbell: Cu cât un indicator social cantitativ este mai utilizat pentru luarea deciziilor, cu atât va fi mai susceptibil la corupere și va distorsiona procesele pe care ar trebui să le monitorizeze. Este, practic, o descriere a efectului Cobra, care, la rându-i, este o variantă a legii Goodhart, pe care am analizat-o în 2021 (Despre legea Goodhart și efectele ei perverse)
Pe lângă aceste legi de fier cu vârste și efecte variabile, anul 2025 se va confrunta cu multe provocări semnificative, legate de „îndeplinirea planurilor” vizând accelerarea tranziției energetice, adică înlocuirea surselor fosile de energie (reprezentând actualmente ~ 80% din totalul producției de electricitate și căldură) cu surse non-fosile (soare, vânt). Termenele de „îndeplinire a planurilor” se înscriu în perioada 2035 – 2050.
O listă sumară a acestor provocări include incertitudinea politicilor și a reglementărilor guvernamentale legate de sursele non-fosile, dimensionarea tehnologică (trecerea de la proiecte pilot la implementări pe scară mai largă), factori economici (costuri de producție și prețuri în creștere), infrastructură și investiții (capacități de transport și stocare a energiei), coordonarea globală a inițiativelor tranziționale din diverse țări, mari consumatoare de energie (SUA, China, India, Japonia, UE).
Pe lângă aceste provocări, tranziția energetică va trebuie să țină seama și răspundă adecvat ordinelor și efectelor produse de propriile reguli și principii.
Expertul Mark P. Mills a formulat în ultimii ani mai multe „legi de fier” legate de tranziția energetică:
1. Legea de fier a cererii globale de energie: Cererea de energie va crește. Această lege reflectă tendința istorică constantă de creștere a consumului de energie pe măsură ce societățile se dezvoltă și cresc.
2. Legea de fier a ierarhiei energetice: Există un triumvirat al nevoilor energetice care trebuie echilibrat:
a) Abundența: Trebuie să existe suficientă energie pentru a satisface cererea.
b) Accesibilitate: Energia trebuie să fie suficient de ieftină pentru a fi utilizată pe scară largă.
c) Fiabilitate: Furnizarea de energie trebuie să fie constantă și fiabilă.
O ilustrare personală a acestei legi am inclus-o în articolul La aniversară… Zece ani pe Contributors.ro, 2024 (Fig. 1)
Fig. 1 Numai după ce securitatea energetică este asigurată se poate vorbi de o securitate economică și de protecția mediului.
3. Legea de fier a aditivității energetice: Noile surse de energie sunt mai degrabă aditive decât înlocuitoare pentru sursele existente. De-a lungul istoriei, dezvoltarea de noi surse de energie le-a suplimentat mai degrabă decât să le înlocuiască complet pe cele existente.
4. Legea de fier a fizicii și tehnologiei: Realitățile fizice ale energiei și tehnologiei constrâng posibilitățile tranziției energetice. Această lege subliniază faptul că aspirațiile politice nu pot trece peste principiile științifice fundamentale, cum ar fi legile termodinamicii.
5. Legea de fier a inovațiilor fundamentale: Atunci când sunt adoptate la scară largă, inovațiile fundamentale conduc invariabil la o creștere masivă a consumului de energie. Această lege este exemplificată prin creșterea cererii de energie asociată vehiculelor electrice, producției repatriate și creșterii aplicațiilor inteligenței artificiale.
6. Legea de fier a scăderii calității minereurilor: Controlează costurile viitoare ale metalelor intens folosite în tranziția energetică precum cupru (Fig. 2), litiu, cobalt, nichel, grafit etc. Pentru fiecare tonă de element purificat, un tonaj mult mai mare de minereu trebuie să fie extras, deplasat și prelucrat fizic. Aceasta este o realitate pentru toate elementele, exprimată de geologi prin calitatea minereului (ore grade): procentul de rocă care conține elementul căutat. În timp ce gradele minereurilor variază foarte mult, minereurile de cupru din SUA sau Canada conțin de obicei doar ~0,5%, în greutate, din elementul în sine: astfel, aproximativ 200 de tone de minereu sunt excavate/extrase, mutate, zdrobite și prelucrate pentru a obține o tonă de cupru. Pentru pământurile rare, se extrag între 20 și 160 de tone de minereu pe tonă de element. Pentru cobalt, se extrag aproximativ 1.500 de tone de minereu pentru a obține o tonă de element.[1]
Fig. 2. Legea de fier a scăderii calității minereurilor de cupru la nivel global, de la 4% în 1900 la 1,07% în 2010. (sursa: prezentarea făcută de Mark P. Mills la Brooklyn College, 7 noiembrie 2024).
Această lege de fier va avea un impact substanțial asupra aspectelor economice și de mediu ale extracției metalelor și mineralelor, în special pe măsură ce va crește cererea pentru aceste materiale ca urmare a inițiativelor privind tranziția energetică.
Pe lângă scăderea inexorabilă a calității minereurilor necesare să producă metalele necesare tranziției energetice, mai există un aspect deloc neglijabil: geologia economică, mineritul și programele de resurse minerale lucrează pentru a satisface nevoile unei industrii care se luptă să găsească angajați – într-un moment în care unii este nevoie de ei mai mult ca niciodată.
Numărul programelor de inginerie minieră din cadrul colegiilor și universităților americane a scăzut de la 25 în 1982 la 14 în prezent. Absolvenții de inginerie minieră din Statele Unite au scăzut cu 39% între 2006 și 2023. În 2022, 71% dintre liderii din sectorul minier au raportat într-un sondaj McKinsey & Company că deficitul de lucrători îi împiedică să atingă țintele de producție și obiectivele strategice.[2]
În cadrul unui workshop găzduit de Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină și susținut de U.S. Geological Survey (USGS) în 2024, Vlad Kecojevic, profesor de inginerie minieră la Universitatea West Virginia și secretarul general al Societății Profesorilor Minieri, a remarcat că doar 162 de studenți au obținut diplome în inginerie minieră în Statele Unite în 2023. Acest lucru nu este suficient pentru a ține pasul cu o cerere de locuri de muncă estimată la 400-600 de absolvenți pe an. Un raport Deloitte din 2023 a constatat că aproape 50% dintre inginerii calificați din sectorul minier vor ajunge la pensie în decurs de un deceniu. Nu cunosc cifre exacte din România sau Uniunea Europeană despre forța de muncă profesionistă din minerit, dar suspectez că situația este similară celei din SUA.
Aceste prime cinci „legi de fier” stau la baza argumentelor lui Mark P. Mills conform căruia o tranziție rapidă și completă de la hidrocarburi nu este fezabilă pe termen scurt și că politicile actuale de tranziție energetică se bazează pe așteptări nerealiste.[3]
6. Legea de fier a densității de putere, descrisă de Robert Bryce în 2023, se concentrează pe intensitatea resurselor necesare pentru diferite surse de energie, subliniind în special provocările cu care se confruntă sursele de energie regenerabile: Cu cât densitatea de putere a unei surse de energie este mai mică, cu atât intensitatea resurselor necesare pentru exploatarea acesteia este mai mare; ceea ce înseamnă că sursele de energie cu densitate de putere mică vor necesita mult mai multe materiale și terenuri pentru a produce aceeași cantitate de energie în comparație cu sursele cu densitate de putere mare (Fig. 3)
Fig. 3. Cantitatea de metale și minerale necesare pentru fiecare 1 MW putere (diagrama de sus), respectiv pentru fiecare 1 MWh energie produsă din surse diferite (diagrama de jos) (Sursa)
7. Legea de fier a politicii climatice a lui Roger Pielke Jr., care este strâns legată de tranziția energetică, afirmă că, atunci când politicile axate pe creșterea economică se confruntă cu politicile axate pe reducerea emisiilor, creșterea economică va învinge de fiecare dată. Această lege are implicații semnificative pentru eforturile tranziției energetică:
- Creșterea economică are prioritate: Atunci când politicile climatice care vizează reducerea emisiilor intră în conflict cu creșterea economică, politicile care sprijină creșterea economică vor prevala invariabil.
- Disponibilitatea limitată de a plăti: Deși unele persoane ar putea fi dispuse să plătească prețuri mai mari pentru politicile climatice, această disponibilitate este limitată. Sprijinul public scade pe măsură ce costurile propuse cresc.
- Sensibilitatea costurilor energiei: Creșterea substanțială a costurilor energiei, care susține fiecare aspect al vieții moderne, nu este o opțiune politică viabilă pentru realizarea unei decarbonizări profunde.
Se pare că acest aspect al legii nu este respectat în California, unde prețurile electricității, având o semnificativă componentă „verde”, sunt de circa 4 ori mai mari decât media Statelor Unite (Fig. 4).
Fig. 4. Prețurile medii lunare ale electricității, indexate la valoarea din ianuarie 2001, în Statele Unite (curba albastră) și California (curba neagră).
O situație similară se întâmplă și în UK, o țară ale cărei emisiile de gaze cu efect de seră reprezintă aproximativ 1% din emisiile globale. Prețul energiei electrice în Regatul Unit s-a triplat din 2003, în principal din cauza politicilor „verzi”. În total, Regatul Unit cheltuiește în prezent 90 de miliarde de lire sterline (112 miliarde de dolari) pentru energie (3,2% din PIB) (Fig. 5). Dacă Marea Britanie ar fi menținut prețurile la nivelul din 2003 (la fel ca SUA), facturile ar fi putut fi mai mici cu 59 de miliarde de lire sterline (73 de miliarde de dolari).
Fig. 5. Prețurile electricității în UK – o țară fără independență energetică și cu o mulțime de politici climatice „verzi” vs. SUA – o țară cu independență energetică și câteva politici climatice.
- Concentrarea pe dezvoltarea tehnologică: Legea de fier sugerează că decarbonizarea accelerată a economiei va avea loc prin dezvoltarea și implementarea de tehnologii care vor fi și mai curate și mai ieftine decât ceea ce oamenii plătesc în prezent. Caracterul de wishful thinking este evident.
- Orientarea politicilor: Politicile climatice vor trebui să se alinieze vânturilor economice predominante în loc să meargă împotriva lor. Este mai ușor să faci progrese atunci când politicile completează creșterea economică, în loc să o împiedice.
Legea de fier a politicii climatice, probabil cea mai importantă pentru tranziția energetică, a fost observată în diverse contexte, cum ar fi atunci când țările acordă prioritate securității energetice și stabilității economice în fața angajamentelor climatice luate în timpul unor mitinguri oficiale (v. Acordul de la Paris, 2015) sau a unor conferințe anuale organizate de ONU (celebrele COP-uri, 1995 -2024). Această situație ambivalentă subliniază necesitatea unor politici climatice care să poată coexista cu creșterea economică, mai degrabă decât să se bazeze exclusiv pe măsuri care cresc costurile energiei sau restricționează dezvoltarea economică.
Concluzii
Susținătorii unui viitor bazat pe surse regenerabile de energie – o lume alimentată de vânt, lumina soarelui și căderea apei – cred că aceste surse, combinate cu sisteme de stocare a bateriilor sau cu rețele energetice complexe, vor putea furniza suficientă energie pentru a o înlocui pe cea produsă de actuala utilizare a combustibililor fosili, precum și pentru a satisface cererea de energie necesară în viitor pentru susținerea economiilor tehnologice moderne. Aceste obiective, odată atinse, ar reprezenta punctul terminus al tranziției energetice.
Civilizația modernă depinde de o energie abundentă, accesibilă și fiabilă. Politicile care ignoră acest lucru nu vor avea rezultate bune. În caz de nerespectare a legilor de fier prezentate mai sus, efectele („pedepsele”) lor aplicate tranziției energetice vor fi dureroase și greu de suportat.
Din păcate, singura dezbatere de fond actuală cu privire la tranziția energetică se referă doar la cât de repede ar trebui să aibă loc și la ce ar trebui sau nu să fie subvenționat pentru a grăbi inevitabilul sfârșit al energiilor fosile. Personal, în ultimul deceniu, post-Paris, n-am citit/văzut nicio abordare profesionistă, imparțială, despre cele șapte legi de fier care acționează în cazul tranziției energetice. Am observat doar o narațiune, corectă politic, ferm înrădăcinată în planuri, politici și retorică, în special în tabăra ecologistă. E puțin. Prea puțin.
P.S. Prima versiune a acestui articol a fost trimisă platformei Contributors.ro pe 6 ianuarie 2025. A doua zi, s-a întâmplat o moarte așteptată și îndelung prevăzută: după 9 ani de existență, programul de Fact-checking al platformei Facebook și-a dat duhul. Fondatorul și directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg a mai decis mutarea moderării conținutului din California în Texas și a pledat pentru libertatea de exprimare în întreaga lume.
Renunțarea la cenzură din partea Facebook este extrem de importantă, dată fiind popularitatea și numărul de utilizatori ai platformei. Această victorie a libertății de exprimare nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul celor conștienți de manipulările și bias-urile cenzorilor Facebook. Nu este deloc o întâmplare că această victorie se datorează deopotrivă Președintelui ales Donald Trump și lui Elon Musk, a cărui platformă, X, a fost sugerată de Mark Zuckerberg ca model pentru comentarii din partea utilizatorilor.
R.I.P.
Cu o zi înaintea decesului Facebook Fact-checking, Foreign Policy a publicat un articol despre unul din „groparii” principali ai cenzurii online:
Trump Is Quitting the Paris Agreement. Poor Countries Should, Too.
Decades of hypocritical climate policies have failed the global south.
[1] Mills, M. P., 2020, Mines, Minerals, and „Green” Energy: A Reality Check
[2] Dieckman, E., 2025, A Major Miner Problem, EOS, January 2025.
[3] Crânganu, C., 2024, „Tranziția energetică” nu va avea loc
Aștept cu nerăbdare un R.I.P. și la capul politicilor care bagă carbonul în pămînt și ne golește portofelul cu taxe inventate pentru profitul unor jmekeri. Deocamdată Ursula a căzut la pat, deci e pe drumul cel bun. Semne bune pentru noul an!
Semne bune…anulare!
Inca nu a fost incriminata Rusia ?!?!
„Indeplinirea planurilor” verzi este abandonata treptat si nu va mai avea sprijin politic nicaieri, nici la Casa alba, nici prin UE, mai ales dupa problemele economice generate de ambitiile ecologistilor si falimentele din industriile auto europene. Ambitiile climatice trec mai intai prin stomac, indiferent de cat de grabiti sunt unii sa-si atinga tintele socialiste. Ideea de surse alternative de energie, precum vantul si soarele, va trebui abandonata, iar companiile vor trebui sa investeasca mai mult in solutii eficiente de stocare a energiei si in infrastructuri energetice mai eficiente utilizand in continuare sursele fosile de energie, fara de care omenirea ar ajunge in epoca de piatra rapid. Politicile climatice nu pot să coexiste cu creșterile economice, fiind doua concepte diferite. Politicile climatice vor opri intotdeauna cresterile economice prin taxele enorme cerute, vor forta productia de automobile electrice scumpe, vor falimenta industriile si vor imbogati state precum China care produc ieftin, detin cele mai multe zacaminte de metale rare, produc masini ieftine si cumpara pe bucati fabrici germane. Germania este caz de manual: o tara care depindea de gazele rusesti si care a fost mai apoi un „pionier” al politicilor climatice absurde, se afla astazi intr-un impas economic urias, nemaiavand energie ieftina de la rusi si nici energie nucleara proprie. In schimb, nemtii se milogesc si platesc preturi mari la altii (inclusiv Romania) pentru gaze si petrol, iar atunci cand au nevoie de energie folosesc energie instabila si insuficienta produsa de centrale eoliene si panouri solare. Nu este suficient pentru a reporni uriasa industrie germana. Securitatea energetica si stabilitatea economica sunt puse in pericol in intraga UE din cauza acestor politici. Comisia Europeana a fost acuzata direct de catre Musk si altii de cenzura si limitarea libertatii de exprimare pe retelele sociale privind ecologia si aberatiile climatice (apocalisa climatica, etc.). Fact-checking a reprezentat principalul instrument care asigura propaganda ecologista a UE si a tuturor celor care au facut propganada in numele corectitudinii politice climatice. Acum 35 de ani au murit romani pentru ca noi astazi sa ne exprimam liber si sa alegem in libertate, inclusiv pe retelele sociale. Multi alti oameni si jurnalisti sunt vanati in lume pentru ca indraznesc sa se opuna politicilor absurde sau propagandei politice.
Trebuie sa admitem ca impunerea prin lege a corectitudinii politice si a cenzurii, promovarea tranzitiei energetice prin propaganda excesiva (pe marginea isteriei cu incalzirea globala), promovarea destrabalarii in public a comunitatilor lbtqxyz /whatever, precum si etichetarea celor cu opinii diferite drept in „extremisti”, reprezinta abateri de la valorile liberale. Toate aceste derapaje, in special cele legate de cenzura, au generat neincrederea in sistem si tensiuni in societate. Fara a constientiza, este posibil ca treptat (incet dar sigur) sa ne fi transformat in propriii nostri „monstri”.
Mda…lucrez in domeniul energetic in UK si e intradevar dezastru. Si nu numai in domeniul energetic. UK este in ceea ce multi numesc „managed decline”. Niciodatā nu am vāzut atât de multi incompetenti adunati in pozitii cheie – in politica, in economie, nu numai in inginerie – cum vad in UK. Am lucrat si in America de Nord in acelasi domeniu si diferenta este de la cer la pamant. Ieri, 9 Ianuarie 2025, guvernul britanic a ajuns sa se imprumute la aceleasi dobanzi ca in 2008 in timpul recesiunii. E rezultatul acumulat peste 17 ani al unor politici economice si energetice catastrofale, aici incluzand Brexitul care e factorul accelerant al declinului dar si un amestec mortal de coruptie tācutā la nivel inalt in zona financiara si politica. Asteptati-va in urmatorii 3 … 5 ani sa vedeti un milion de români care se intorc acasa din mizeria asta care se numeste Regatul Unit.
In ceea ce priveste ridicarea ” independent fact checking” la Facebook … Probabil ca FB se va transforma intr-o platformā la fel de toxicā cum este X , fostul Twitter acum, unde libertatea de exprimare a luat forme macabre. Injuraturi, amenintāri de tot felul … Si noile algoritms care pun dimineata la prima orā toate twitturile lui Musk si Trump din noaptea care tocmai a trecut cu toate ca eu sunt interesat de tenis sau inginerie. X, asa cum e azi, e o hazna. Dar probabil cā asta e pretul libertatii.
„Mav 10/01/2025 La 12:04
Mda…lucrez in domeniul energetic”
Duomnu, nu stiu daca esti aceeasi persoana ca cea care a mai postat niste chestii cu acest „Nick (Mav)”. Postarea prezenta pare logica si neutra, cu scapari, altele in schimb erau de cu totul alta maniera. Daca esti aceeasi persoana cred ca suferi de dubla peronalitate, daca esti alta imi cer scuze!
@ tiganu din germania
Vad ca te pricepi si la psihiatrie. Well rounded :))).
Împreună cu vreo alți doi sau trei pensionari plictisiți, formați o ligă de bocitoare atotștiutoare pe Contributors, pentru care atacul la persoană reprezintă highlight-ul zilei. Ia citește-ți schimburile care le ai de-a lungul timpului cu tot felul de contributors pe forumurile astea, la diverse articole si pune-ți un diagnostic.
Domnule rromanes incearcă să îți concentrezi atenția pe subiectele puse pe masă si evită speculațiile legate de personalitatea celor care contribuie pe forumurile astea.
@Mav, Împreună cu vreo alți doi sau trei pensionari plictisiți
Existenta acestor pensionari e o adevarata binefacere pt aceasta platforma. Experienta acestora, inteligenta, cultura, umorul da o mare plus valoare si poate fi un indreptar pt cei mai tineri si mai naivi.
Pe linga subiectele puse in discutie si dialogul cu alti comentatori este la fel de concludent pt o adevarata dezbatere.
Probabil ca ai vazut ca nu te-am jignit, chiar am fost pregatit sa-mi cer scuze, nu am inceput nici cu amuzamente de genul rromanes…
Ei hai Mav, ia-o si tu mai usor. Aici e poiana lui Iocan din fericire. Hai, ia un pic de aer. Tiganul n-are nimic cu tine, doar vrea o vorba….., ca un brav soldat roman.
PS. ai citit cartea lui? Ti-ai face o mai buna impresie despre om.
@Mav… una reprezinta injuraturile si limbajul obscen si alta argumentele si ideile exprimate privind un subiect sau altul, idei blocate automat de „expertii in limbaj corect politic”. Injuraturile pot fi blocate de catre algortimi foarte usor, iar acest lucru din cate stiu se intampla de ani buni pe retele. Nu cred ca sunt acceptate comentarii in care se regasesc injuraturi, insa una este sa blochezi comentarii care contin injuraturi, iar alta este sa blochezi un cont cu totul pentru ca nu-ti convin ideile exprimate (civilizat) in comentariu care demoleaza propaganda climatica. Elon Musk tocmai asta doreste: exprimarea libera a ideilor, fara cuvinte obscene, desigur :)
Contributors „e pe linie” blocheaza la greu comentarii, domnul Cranganu este printre putinii adepti a exprimarii libere atata timp cat este civilizata, cu argumete pro si contra.
Numartul postarilor la alte articole si autori este evident si nu necesita comentarii in plus.
Banuiesc ca e vorba despre o coruptie „democratica”, deci din aia ok. Cu timpul se rezolva. Trebuie dat putin timp sistemului „democratic” pentru a-si reface sistemul imunitar. Cat despre Brexit eu „credeam” ca în sfarsit UK va primi banii reclamati de Iron Lady înapoi. Erau zeci de miliarde de lire sterline. I-a halit coruptia sau ce?
Conform scalei Kardashev, o civilizatie de tip 1 reprezinta un nivel de dezvoltare tehnologica care permite exploatarea si gestionarea eficienta a tuturor resurselor energetice disponibile la nivel planetar (un cadru teoretic pentru evaluarea progresului tehnologic al civilizatiei umane).
Avansurile in domenii AI si și quantum computing deschid noi perspective pentru rezolvarea provocarilor energetice – fuziunea termonucleara spre exemplu ofera potentialul unei surse de energie practic nelimitate. Cercetarile in curs sugereaza ca viabilitatea tehnologica si economica a fuziunii ar putea fi atinsa intr-un viitor previzibil, nu foarte indepartat.
Din pacate, resursele conventionale (hidrocarburi) nu sunt distribuite uniform la nivel planetar. Un exemplu in acest sens este Europa. Pentru perioada intermediara, ne ramane dezvoltarea unei strategii de integrare a tuturor resurselor disponibile pe plan local (hidrocarburi, solar, eolian, biomasa, hidro, nuclear). Aceasta strategie este evident costisitoare, presupune dezvoltarea infrastructurii necesare, implementarea sistemelor de stocare, optimizarea retelelor de distributie, backups cu centrale flexibile pe gaz, samd. In asa zisa noua ordine mondiala multipolara (cu tendinte neoimperialiste?) asigurarea securitatii energetice devine prioritara!
”Conform scalei Kardashev … ”
Nikolai Kardașev a fost un politruc sovietic, născut într-o familie de revoluționari bolșevici. Teoria lui Kardașev este pură ficțiune, omenirea nu cunoaște nicio altă civilizație. A cita din Nikolai Kardașev e totuna cu a cita din Leonid Ilici Brejnev: propagandă sovietică pură, destinată vest-europenilor.
”fuziunea termonucleara spre exemplu ofera potentialul unei surse de energie practic nelimitate. ”
Așa e. ”Oferă potențialul” și nimic mai mult. Fuziunea nucleară e la 30 de ani distanță și acolo o să fie mereu:
https://www.youtube.com/watch?v=JurplDfPi3U
Dincolo de asta, țările din Uniunea Europeană au încetat orice exploatare de uraniu, din 2016 încoace, cu scopul de a oferi Rusiei controlul strategic și asupra sectorului nuclear. Cine era cancelar la Berlin în perioada aceea? Aceeași secretară FDJ (UTC) care a recrutat postaci pentru forumurile de limbă română, dintre românii emigrați în Germania.
În esență, propaganda sovietică se baza pe promisiunea unui ”viitor luminos al omenirii”, care să-i facă pe oameni să accepte mizeria traiului de fiecare zi, în Uniunea Sovietică. În Uniunea Europeană din zilele noastre, fuziunea nucleară și SMR-urile au exact același rol: promisiunea unui ”viitor luminos al omenirii”, care să-i facă pe oameni să accepte mizeria certificatelor de carbon incluse în prețul energiei electrice.
@Harald
Energia nucleara poate reprezenta o componenta in mixul energetic, oferind stabilitate si predictibilitate sistemului. Dezvoltarea acestui sector insa, este lagata de aspecte de siguranta, acceptabilitate sociala, precum si de costuri. Din cate am inteles, energia produsa in centrale nucleare de ultima generatie nu este ieftina, ajunge in jur de 12-14 centi /kWh la turbina, sau asa ceva.
Referitor la Scala lui Kardashev, transcende semnificativ originiea sa (de bolsevic, what ever) oferind un cadru teoretic exceptional, a carei valoare consta in constientizarea despre necesitatea expansiunii civilizatiei dincolo de limitele terestre. Pornind de la premisa ca planeta noastra va deveni candva (pe termen foarte lung) nelocuibila, este evident ca in timp, evolutia catre o civilizatie interplanetara este inevitabila.
Ignoranta exceptionalismului civilizatiei noastre bazat pe rezultate, “stagnarea”, nu ofera perspective. Nu iti pot spune cat de “stralucitor” va fi viitorul, cert este ca lipsa de provocari nu vom duce. In fine, suntem optimisti. Optimismul insa, nu este doar asa… o stare generala de spirit, ci este una din caracteristicele noastre esentiale in efortul de a depasi limitarile prezente, de a atinge noi obiective, etc.
P.S. concluzia este ca tranzitia energetica este un proces complex care necesita o abordare pragmatica si echilibrata, bazata pe securitate energetica, fezabilitate economica si sustenabilitate environmentala.
@Florix – „Referitor la Scala lui Kardashev, transcende semnificativ originiea sa (de bolsevic, what ever) oferind un cadru teoretic exceptional (…)”
Nu transcede nimic, tot propagandă sovietică rămâne. Ăsta e de fapt elefantul din încăpere: toată propaganda de la Berlin pe care o împrăștii tu pe-aici își are originea în anii ’70 la Moscova.
”tranzitia energetica este un proces complex care necesita o abordare pragmatica si echilibrata”
Limbă de lemn, în cel mai pur stil Ion Iliescu și Angela Merkel. Avându-și originea în aceeași propagandă sovietică din anii ’70. ”Tranziția energetică” (Energiewende) este în realitate un program ideologic lansat de Berlin, al cărui scop real este să faciliteze controlul Rusiei aspra resurselor energetice utilizate în Uniunea Europeană.
”Acceptabilitatea socială” a energiei nucleare nu e o problemă în România, iar aici ne află pe un forum de limbă română. La finalul mandatului precedent, Donald Trump a alocat bani americani pentru construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, iar acești bani vor fi folosiți acum, dacă n-au fost folosiți atunci.
Faptul că ești prezent aici și după plecarea lui Merkel denotă că Scholz e ”aceeași Mărie”. Spre ghinionul lui, s-a luat în bețe cu Elon Musk, așa că acum are toate șansele să fie înlocuit cu un cancelar pro-american, ocazie cu care nici serviciile tale nu vor mai fi necesare pentru Berlin 😀
@Harald
Donald Trump a alocat Romaniei un imprumut cu dobanda (nicidecum granturi) pentru constructia unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda, in speranta ca Romania va primi granturi de la UE, sub forma de fonduri europene, PNRR, etc. Nu stiu care este stadiul, din cate imi amintesc, au fot semnate doar scrisorici de intentie.
Dincolo de polemicile tale si etichetarile absurde, populatia globala a crescut semnificativ in ultimile decenii, cererea de energie creste rapid in toate colturile lumii. Asadar, sectorul energetic nu duce lipsa de obiective si provocari. In acest context (dar nu numai) valorificarea regenerabilelor si cresterea eficientei energetice ofera perspective, face parte din solutie, cel putin pana la descoperirea altor forme de energie.
P.S. Contrar perspectivelor de stagnare (sau a celor apocaliptice, fataliste bazate pe interpretari religioase sau pesimism istoric) dezvoltarea civilizatiei noastre demonstreaza o capacitate remarcabila de adaptare si inovare. Exceptionalismul civilizatiei umane, evidentiat prin evolutie technologica constanta, ne ofera fundamente solide pentru un optimism rational. Asadar, Scala Kardashev transcende! Apropos, conform unor estimari, civilizatia noastra a depasit borna de 50% in drumul ei spre evolutia unei civilizatii de Tip 1 👍
„Din pacate, resursele conventionale (hidrocarburi) nu sunt distribuite uniform la nivel planetar.”
Iata o constatare geniala, chiar ca e o revelatie. As spune ca si alte chestii sunt distribuite neuniform, de ex. inteligenta, blondele cu tzitze mari, soarele, apa.. etc. Pe vremuri asta insemna comert, unu dadea nuci si primea blanuri de vulpe polara, altu dadea tuica, pt bile colorate.
De cind e lumea si pamintul au existat „strategii de integrare a tuturor resurselor disponibile”, chiar daca nu erau denumite asa de savant. Ce e nou in aceste „strategii moderne”, eu le numesc ironic in acest mod, e folosirea forcepsului, pina mai ieri aveam soba cu lemne, de azi m-am hotarit, folosesc fuziunea, chiar daca asta nu prea exista.
”Din fericire, nici resursele (regenerabile) nu sunt distribuite uniform la nivel planetar”
asta face deliciul celor deștepti care le aranjeza și supliciul celor proști care le înghit
@neamtu tiganu
Populatia globala a crescut semnificativ in ultimile decenii, cererea de energie creste si creste si creste in toate colturile lumii. Simultan, costurile asociate exploatarii combustibililor fosili includ nu doar aspectele financiare directe (cresterea costurilor de exploatare, noile terminale LNG, centrale noi nucleare, etc) ci si externalitatile negative asupra mediului (revitalizarea minelor de carbune, etc) precum si cresterea riscurilor geopolitice in detrimentul securitatii energetice. De altfel, aceste aspecte sunt reflectate si in evolutia pretului la petrol si gaze pe termen mediu si lung.
Pe cealalta parte, costurile tehnologiilor regenerabile au scazut semnificativ in ultimul deceniu, iar tendinta continua. Technologiile de stocare a energiei si sistemele de management al retelelor evolueaza de asemenea rapid. Inovatiile in aceste domenii contribuie semnificativ la cresterea stabilitatii si predictibilitatii sistemelor bazate pe cresterea ponderii regenerabilelor in mix.
Tranzitia energetica nu este un proces linear sau uniform. Diferitele regiuni si tari se confrunta cu provocari si oportunitati distincte, determinate de resursele naturale disponibile, infrastructura existenta si capaciatile tehnico-economice. Nu in mod intamplator, strategiile energetice sunt adaptate contextului local. Cert este ca necesita investitii si dureaza timp, nu se face asa… batand din palme. Insa, asa cum zice si zicala, cei care pornesc de dimineata, ajung mai departe.
P.S. Dregerea busuiocului, carpirea sistemelor construite la jumatatea secolului trecut ofera solutii pe termen scurt, pentru generatia matale. Pe termen mediu si lung insa (pentru generatia mea si a copiilor mei) ofera zero perspective, vom ramane cu ochii in „muzee” industriale!
@ Florix
Lucrurile nu sunt ce par a fi, oricat incerci sa te informezi pe diferite platforme de media. Nu sunt metale mai neamule si nu poti sa le substitui.
Va citez:
„Pe cealalta parte, costurile tehnologiilor regenerabile au scazut semnificativ in ultimul deceniu, iar tendinta continua.”
Un exemplu; am procurat niste conserve de sardele. In prima am gasit un submarin ruginit, intr-o a doua, niste oase de corabii. Na, spune si tu ce sa crezi? Nu mai visez verde.
Pretul la metale s-a dublat in ultimile doua decenii, la fel cum s-a dublat si pretul la petrol si gaze. Spre deosebire de petrol si gaze insa (precum si de deseuri radioactive) metalele sunt reciclabile. Apropo, avem destul zacamant de uranium sa acoperim 60% din consumul global de energie, pentru urmatorii 100 de ani sa zicem?
Liderul Groenlandei, Múte Egede, s-a declarat gata să negocieze cu Donald Trump viitorul insulei sale arctice. Danemarca e, nominal, suverana Groenlandei, un teritoriu bogat în minereuri, dar în mare parte depopulat.
@Florix:
1. Ursu a facut o descriere frumoasa a evolutiile tehnologice din ultimii ani. Caii nu au fost impuscati inainte de a se impune motorul cu aburi. Nu-ti darimi casa inainte de a fi gata cea noua, ca altfel stai in ploaie si mai faci si pneumonie si mori. (Nu desfiintezi nuclearele inainte de a avea ceva).
2. Probabil ca ai citit si tu studii, dar nu cred ca ai inteles, in care se socoteste citi bani ar fi necesari pe Energiewende. Cei mai prudenti vorbesc de 100 de miliarde anuali, altii vorbesc de sume mult mai mari, si asta timp de 10-15 ani.
2.1 De unde ei acesti bani? Din imprumuturi, deci le vei lasa copiilor tai un munte de datorii ca bietii de ei nici macar dobinzile nu le vor putea plati.
2.2 Ce se-ntimpa in acesti 10-15 ani, cit tu esti ocupat cu Energiewende? Economia se duce dracu, nivelul de viata ajunge la genunchiul broastei, toti cei din jurul tau, ca sa nu mai vorbim de chinezi, infloresc, ajungi de batjocura. De fapt evolutia ta va descuraja orice alt stat sa urmeze acest drum al Energiewende.
3. Io, ca bosorog inca o duc bine, pe mine ma va mai duce de nas cite un politician, imi mai da un pic la pensie, bilete de tramvai, medicamente compensate, ajutor de inmormintare in padure, deci ma descurc cumva, mai ales ca nu am nevoie de loc de munca cum vor avea tinerii nevoiti sa dea cu sapa, ca urmare a dezinstrualizarii.
Nu e nevoie sa dea cu nicio sapa. Exista si alte solutii si se face si economie la buget.
https://www.youtube.com/watch?v=7aq2M5ePAeI
@neamtu tiganu
1. Centralele nuke construite in anii ’70 se apropiau oricum de finalul ciclului lor operational. Retrospectiv privind, decomisionarea prematura a fost evident o decizie pripita. Lantul de evenimente neprevazute (black swans) de la opozitia locala a fermierilor fata de infrastructura de transport energetic (coridorul Nord-Sud) pana la perturbarile lanturilor de aprovizionare cauzate de pandemie si conflictul din Ucraina – a complicat semnificativ implementarea strategiei energetice germane. Unele probleme au fost rezolvate. Pornind de la premise ca in urmatorii ani nu apar noi lebede negre, sistemul energetic al Germaniei poate evolua in directia pozitiva.
2.1 Structura finantarii tranzitiei energetice germane este un model sustenabil de dezvoltare. Cu aproximativ 80% din investitii provenind din sectorul privat (€80 miliarde anual) si doar 20% (€20 miliarde) reprezentand subventii publice pentru modernizarea infrastructurii, este evident un model fezabil dpdv economic. Comparativ cu alte programe majore de investitii publice, precum „Zeitwende”, etc, nivelul subventilor pentru modernizarea sistemului energetic este floare la ureche.
2.2 Migrarea topitoriilor si a industriilor cu valoare adaugata mica din economiile dezvoltate este o evolutie fireasca, determinata im primul rand de cresterea salariilor si al nivelului de trai, reglementarile /eforturile legate de reducerea poluarii, etc. Relocarea recenta a unor unitati de productie din industria chimica germana (BASF&Co) in regiuni cu acces mai avantajos la resurse energetice (SUA, China) reflecta adaptarea companiilor la noile realitati ale pietei globale, in special in contextul cresterii preturilor legate de logistica gazelor naturale si a altor materii prime. Spre ex., productia ingrasamintelor chimice din importuri LNG nu este competitiva, context in care, importurile de produse petrochimice, ingrasaminte, etc, fac sens.
3. Evolutia catre o economie bazata pe tehnologie si servicii se aliniaza cu modelul unei civilizatii avansate. In economile dezvoltate, focusul este pe activitati cu valoare adaugata ridicata in domenii precum moderizarea infrastructurii (dezvoltarea infrastructurii inteligente), servcii de calitate specializate (incepand cu healthcare, educatie, inovare, consultanta, finantare, marketing, etc) proiectarea, monitorizarea si mentenanta sistemelor automatizate in facilitatile de productie samd. Este evident ca in urmatorii 10-20 de ani, tot mai putini oameni vor da cu sapa! https://www.youtube.com/watch?v=fW7UVHz9QYA
@florix, „Cu aproximativ 80% din investitii provenind din sectorul privat (€80 miliarde anual) si doar 20% (€20″…
Tu-ti bati joc de mine? Unde ai auzit ca un privat s abage atitia bani, anual, intr-o chestie extrem de nesigura, pe termen extrem de lung? Ai citit cartile de povesti ale lu Habeck? Daca finantarea ar fi asigurata de ce se tot incearca schimbarea legilor datoriilor?
Restu „ideilor” tale este atit de absurd incit nu merita comentat!
Cand Germania trebuie sa trimita piese la tratament termic in China, e rau. Stiu ce spun.
@neamtu tiganu
Nu imi bat joc de nimeni. Prin definitie, „sectorul privat” cuprinde ansamblul de persoane sau organizatii a căror proprietate nu corespunde statului. Cu alte cuvinte, participantii sectorului energetic cu capital majoritar privat – gen RWE, E.ON, Engie, Siemens Energy, zeci si sute de firme mici si mijlocii gen European Energy AS, Prokon Energy, zeci si sute de fonduri de investitii, etc. In Germania mai avem si participanti straini cu capital de stat gen Vattenfall (din Suedia) numarandu-se printre marii jucatori in Berlin si Brandenburg, precum si diverse firme de utilitati municipale /structuri mixte (Stadtwerke) sau EnBW in Landul Baden-Württemberg.
Pentru clarificare, planul „Green Deal” al UE prevede investitii de aproximativ €1 trilion pentru perioada 2021-2030, ceea ce inseamna in medie aprox. €100 miliarde anual la nivelul intregii UE. Conform strategiei de finantare, aceasta suma se imparte in aproximativ €80 miliarde din investitii private (participantii sectorului energetic) si €20 miliarde din fonduri publice destinate modernizarii infrastructurii energetice.
Comparativ cu subventiile alocate altor sectoare, sau altor programe, suma cu pricina (€20 miliarde) nu este mare. Pentru o imagine mai clara, €20 miliarde reprezinta circa 0,12% din PIB-ul UE (€16,8 trilioane) sau circa 0,5% din PIB-ul Germaniei (€4,1 trilioane).
Nu toti oamenii gindesc la fel. Nu pt toti anumite legi, fie de fier, otel, carbon au aceeasi relevanta. Exista destui care gindesc cu inima, nu sunt oameni rai, sunt doar indragostiti de o idee, de o religie, de o floricica. E stiut ca atunci cind intervine dragostea logica nu mai joaca nici un rol.
Din nefericire acesti indragostiti reusesc sa convinga alti indragostiti si ajung la cirmele lumii. De aici catastrofa e programata. Pina se trezesc indragostitii, pina-si dau seama ca obectul iubirii era o curva dureaza ceva, si chiar cind incep sa inteleaga nu se lasa.
@neamtu tiganu
Nu toti oamenii gindesc la fel. Nu pt toti anumite legi, fie de fier, otel, carbon au aceeasi relevanta. Exista destui care gindesc cu inima
E adevărat încă de pe timpul lui Blaise Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea însăși nu le cunoaște”. Legile de fier (sau de altceva) nu fac parte din domeniul cardiologiei, ci mai degrabă al economiei, tehnologiei, industriei sau ingineriei.
Pe de altă parte, un alt francez i-a dat o replică lui Pascal peste ani: „Numai cu inima se poate vedea corect; ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț)
Cand aceste legi sunt calcate in picioare se intampla multe „alea”. Uitati mai jos un clip de pe Vocea Americii.
Ma uit la poze cu Trudeu si Starmer cu manecile la camasa suflecate si nu pot sa nu vad populismul si demagogia. Parca-s pregatiti sa spele bideul nevestelor. Au lut-o in bot impreuna cu lasul de Scholtz care a oprit ajutorul financiar pentru Ukraina deunazi. Ehehe, lucruri impotriva naturii!
https://www.voanews.com/a/in-2024-voters-discontent-with-incumbents-meant-opting-for-change-/7904991.html
Tehnologiile utilizate pentru captarea energiei solare sunt la un nivel scazut, in sensul unei eficiente slabe, dezvoltarea tehnologica actuala nu permite inca altceva. Suntem la nivelul flintei si ar fi de asteptat sa avansam catre mitraliera performanta, daca am face o comparatie cu dezvoltarea de-a lungul timpului a tehnologiilor militare.
Problema este ca de vreo zece ani nivelul de dezvoltare tehnologica stagneaza si un motiv ar putea fi haosul generalizat ce domneste in lume din punct de vedere politic si social. Referindu-ma la USA, este de facut o comparatie intre administratiile republicane Reagan, George Bush senior si administratia Trump(prima….sa vedem ce urmeaza in a doua)…..de cele democrate nu mai e cazul sa vorbesc! Politicile de tip woke aplicate in ultimii ani in universitatile americane numai la performanta academica, stiintifica si tehnologica nu duc!
Dezvoltare mare la nivel de universitati cunoaste azi Franta datorita politicii lui Macron in acest domeniu! In ultimii 3 ani universitatile franceze au crescut mult in top-urile serioase.
Un motiv ar mai fi si faptul ca atunci cand energia este scumpa, dezvoltarea tehnologica este in declin. Si cum a obtine energie ieftina e o treaba ce tine de tehnologie, rezulta ca ne invartim intr-un cerc vicios….fara nicio iesire. Doar un reviriment politic ne poate scoate de aici! Vom vedea ce ne rezerva viitorul!
Atata timp cat politicienii cred ca aspiratiile lor sunt mai presus de legile fizicii, de legile ce guverneaza universul, nu avem nicio sansa. Ceva trebuie sa se schimbe din acest punct de vedere! Politicienii analfabeti din punct de vedere stiintific reprezinta un mare pericol. Un la fel de mare pericol este reprezentat de catre cercetatorii care dau apa la moara unor ineptii provenite din mediul politic.
Mi-e teama ca traim momente de cotitura pentru omenire in acesti ani!….mersul pe sarma, in siguranta, este limitat!
Poate va referiti la altceva cand spuneti ca „de vreo zece ani nivelul de dezvoltare tehnologica stagneaza”, dar cu siguranta nu aveti dreptate cand e vorba de panourile fotovoltaice:
https://en.wikipedia.org/wiki/Solar-cell_efficiency#/media/File:NREL_PV_Cell_Record_Efficiency_Chart.png
Nici cand e vorba de baterii:
https://ntrs.nasa.gov/api/citations/20220009109/downloads/Tiede_SpecificEnergyDensity_FINAL%20(1).pdf
Poate ca „un reviriment politic” ar accelera acest avans tehnologic si mai mult, dar ma indoiesc. Sunt sanse mai mari sa accelereze comercializarea unor tehnologii care deja exista, de pilda prin reducerea taxelor de import pentru panourile si bateriile produse in China, dar n-as paria pe asta.
O data cu aparitia omului acesta a inceput sa folosesca energia pusa la dispozitie de natura incepand cu focul, biomasa , ulterior apa si vantul pana nu de mult acestea fiind sursele principale de energie ( vezi morile de vant si apa folosite la scara larga in evul mediu)
O data cu descoperirile technologice, masina cu aburi , folosirea carbunelui pe scara larga pt productia de energie, descoperirea zacamintelor de petrol si gaz si folosirea acestora in sec. 18 – 19 – 20 a avut un salt calitativ enorm in dezvoltarea omenirii.
Productia de energie cu ajutorul reactoarelor nuclearea este ultima scara a dezvoltarii technologice, de acum inainte drumurile despartindu-se dupa cum putem vedea.
Exista tari care continua folosirea resurselor fosile altele care doresc sa mearga pe drumul dezvoltarii continue a technologiei si care investesc in energia nucleara, fuziunea fiind un obiectiv la care se lucreaza.
In schimba avem alte tari care doresc sa inlocuiasca resursele fosile cu cele regenerabile, vant, soare, apa si biomasa, in consecinta, o revenire la metodele sec. 17 – 18, adevarat sub alta forma insa eficienta energetica a surselor ramand acceasi, foarte modesta.
Intre timp am avut ca. 30 de conferinte COP pe seama incalzirii globale, timp in care consumul de energie s-a marit cu 2/3 in ultimii 30 de ani, o data cu digitalizarea dorita si fortata necesarul de energie va creste substantial pe langa crestera demografica catre 9 miliarde si mai mult a populatiei pamantului.
Ieri am auzit stirea ca 2024 ar fi fost cel mai cald an de cand se masoara regulat temperatura, adica din 13.iulie 1613 incoace, un interval extrem de scurt fata de ciclurile climatice.
Obiectul de incalzire stabilit politic la Paris in 2015 de 1,5 grade a fost depasit, suntem la 1,6 grade !!
La conferinta de la Paris din 2015 nimeni n-a stiut pana in ultima zi a conferintei cine a stabilit aceasta cifra de 1,5 grade ! Erau doar zvonuri si susoteli in randurile delagatiilor insa fara nimic concret, fara nici o baza stiintifica. ( era de fapt un proiect de discutie pt UE propus de activisti)
In ultima zi s-a dorit adoptarea acestei cifre de 1,5 grade la care insa Arabia Saudita si China s-au opus vehement.
Obectivul a fost altul, un avantaj al tarilor in curs de dezvoltare fata de cele industrializate, cu alte cuvinte. tarile dezvoltate sa se oblige la mai mult efort financiar fata de cele in curs de dezvoltare pt protejarea climei, tarile dezvoltate fiind obsedate de aceste obiective datorita politizarii excesive sa subiectului, a muncii ONG, a activistilor, a presei etc.etc. precum si unei clase politice manata de oportunism electoral.
Dealul a fost, adoptarea celor 1,5 de grade in declaratia finala si acceptarea sa , fara nici o obligatie pt tarile in curs de dezvoltare, in schimb occidentul , mai ales Europa , legandu-se de obiective nerealiste, fapt confirmat in 2023 insasi de Jim Skea noul sef IPPC si confirmat actualmente.
Vedem acum o Europa in curs de deindustrializare, destabilizari politice masive prin reasezari catre partide care nu mai sustin aceste idei eco/liberale, sa nu le numesc altfel.
China principalul competitor politic, economic si militar al occidentului prin sustinirea aliatilor sai a reusit sa ne bata cu propriile arme, folosirea prostiei, decandentei, oportunismului electoral, doctrinelor ecologiste a occidentului in scopul propriilor interese.
Energia ieftina este cheia de baza de dezvoltarii economice, sociale si militare iar cine nu intelege acest fapt va disparea respectiv va deveni nesemnificativ.
” in schimb occidentul , mai ales Europa , legandu-se de obiective nerealiste”
Pe undeva occidentul e de inteles, s-a lafait peste 70 de ani cu energie ieftina, cu nivel de trai super, astfel ca acum cind vad ca li se usuca gazonul in gradina incep sa iubeasca natura. Au fost atit de imbuibati ca au si uitat de unde venea nivelul la care traiau, nu stiu de unde vine mincarea, nu stiu de unde vine curentul, telefoanele etc. Nu intimplator cei mai mari activisti sunt tineri, fara studii, din familii cu bani.
Dar pe romani nu-i inteleg, dupa ce si-au storcit nasul zeci de ani la vitrinele occidentale, au ajuns si ei bietii la o oarecare prospetime, si gata, sunt occidentali, sunt gata sa mimeze si ei modernismul, valorile europene, vezi Doamne. E drept ca multi stau cu mina-nstinsa, sa ne dea statul bani pt eoliene, sa ne dea EU, ca d-aia am murit la revolutie. Sunt multi care au ajuns la prospetime prin munca, deci ar trebui sa stie cum se formeaza o viata imbelsugata, dar vazindu-i pe vestici isi zic da ce noi suntem mai fraieri? Fratilor, vesticii mai au ceva grasime, mai au ceva mosteniri, le mai ajunge citiva ani, dar voi!? Nu va imprastiati bruma de avere pe cai verzi pe pereti!
Invitație la lectură:
Sunt climatolog, dar vă rog, nu transformați schimbarea climatică într-o manea care credeți că merge la orice nuntă
Unul dintre profesorii de la fosta mea facultate de geografie-geologie din Iași, conf. dr. Lucian Sfîcă, a publicat recent o analiză interesantă a incendiilor curente din California. O parte a mass media și a unui public prost informat a sărit imediat cu pan-explicația: schimbarea climei!!! Prof. Sfîcu a detaliat mai multe cauze: factorii climatici locali și naturali, paradoxul societății bogate și efectele dezastrelor, gestionarea defectuoasă a mediului.
Ceea ce profesorul ieșean nu a menționat este faptul că fenomenul incendiar din California există de cel puțin 2 milioane de ani și se numește incendii chaparral, care apar periodic într-un ecosistem de tufișuri și ierburi din sudul Californiei și sud-vestul Statelor Unite.
Vegetația ecosistemului chaparral este foarte inflamabilă, conținând plante precum manzanita, ceanothus, chamise și un tip de stejar, care s-au adaptat la foc. Unele plante chaparral, cum ar fi ceanothus, au frunze acoperite cu rășini inflamabile și semințe care necesită căldură intensă pentru germinare. De-a lungul milioanelor de ani, incendiile chaparral au avut un rol esențial în menținerea și evoluția ecosistemului. De aceea, panica, alimentată intens de mass media, în special focusată pe casele arse ale unor vedete cinematografice, este exagerată.
Sudul Californiei a fost predispus la incendii de-a lungul istoriei omenirii și va continua să fie. Expertul climatic Patrick T. Brown, pe care l-am prezentat în premieră pe această platformă de două ori, explică modul în care incendiile actuale din L.A. au devenit atât de devastatoare (există cauze mai directe decât schimbările climei) și cum poate fi California mai bine pregătită.
How the Los Angeles Fires Became So Devastating
A climate scientist explains the causes and offers potential ways to reduce future risk.
Voila! Și când te gândești ca exista în instituțiile europene (Comisia Europeană , de exemplu) funcționari premiați anual pentru ca au “salvat energie”, adică au închis geamurile, s-au spălat doar cu apă rece la toaletă, au închis monitoarele când au părăsit birourile, au deconectat de la priză calculatoarele când au plecat acasă și au stins lumina când au plecat din birou. Fiecare departament are câte un premiant din asta care primește un e-mail de mulțumire (am văzut un astfel de mesaj) ca a salvat clima.
Primu;l care a salvat clima prin metoda respectiva a fost dementul pedofil Biden: facea dus cu fiica-sa de 12 ani , cica sa faca economie la apa. Saraca fata a marturisit in jurnalul ei intim ca aceste aventuri cu taica-sau la baie i-au ruinat viitoarea viata sexuala de adult. Familia Biden nu a contestat autenticitatea jurnalului si nici adearul celor scrise de fiica presedintelui Biden.
Ceva referinte? Ori doar bull shit.
Înainte de a aproba comentariul lui @kimi am făcut o scurtă verificare:
Fact Check: Posts Claim Contents of ‘Ashley Biden’s Diary’ Have Been Verified. Here Are the Facts
A diary authored by U.S. President Joe Biden’s daughter, Ashley Biden, describes showers taken with her father when she was a child as „probably not appropriate.”
Ashley Biden recognized that the diary was hers but added that her writings on it had been „constantly distorted and manipulated by the far-right”.
Asta se incadreaza la „a vedea paiul din ochiul adversarului, si nu barna din ochiul propriu” adica al lui trump care a avut nenumarate scandaluri sexuale…
Trist, chiar trist daca e asa…
Motor dar nu de la Tecuci. Fier este, carbune este petrol este, mai putin dintr-ala cum ar fi cupru.
https://en.wikipedia.org/wiki/Koenigsegg_TFG
https://www.topgear.com/car-news/supercars/koenigsegg-gemera-be-v8-only-3cyl-tiny-friendly-giant-shelved-now
Tranziție energetică în Germania?
AFP: Vânzările de vehicule electrice din Germania se prăbușesc, deoarece cumpărătorii renunță în masă la mașinile electrice.
Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, a anunțat la sfârșitul anului trecut un acord cu sindicatele pentru reducerea capacității de producție în Germania cu aproximativ 730.000 de unități și desființarea a 35.000 de locuri de muncă.
Cauzele, implicatiile si consecintele sunt complexe insa exista cateva aspecte fundamentale , linii directoare.
Dupa cum deja a fost spus de altcineva, nu demolezi casa in care traiesti inainte de a o construi pe cea noua.
Parerea mea este urmatoarea: nebunia inverzirii si nebunia provocarii si intretinerii razboiului civil din Ucraina si a genocidului din Gaza au ca origine actiunile SUA , in coordonare cu Rusia , China si liderii UE si Middle East nationali .
Tinta si inevitabil victima a fost si este populatia europeana , deoarece „europa” nu are (nici ca state nationale si nici colectiv) suficiente resurse pentru a-si permite suveranitate economica , socio-politica, militara.
In europa nu exista suficiente resurse minerale, agricole, energetice, umane , pentru a face fata cu succes competitiei globale actuale. Liderii europeni oricare ar fi, ar fi fost sau vor fi ei , au de administrat o aterizare fortata deoarece motorul e stricat, nu mai are carburant, pasagerii sunt panicati , afara e furtuna si nu exista nici o pista de aterizare prietenoasa ori neutra . Dam vina pe piloti si pe designerii si mecanicii motorului sau pe pasagerii indisciplinati dar dincolo de eventuale vinovatii si inabilitati stau faptele , realitatea: global ne-am inmultit , resursele sunt limitate , exista cateva mari puteri iar acestea isi impart resursele globale intre ele.
Mai inseala la cantar, mai fura din marfa deja vanduta , mai creeaza oportunitati …..
Faptul ca absolut toate statele de pe glob au fost de acord sa absoarba criza din 2008 , plus unanimitatea globala in privinta covid inseamna ca exista cateva mari puteri care au pus la cale de comun acord si implementeaza de comun acord . Ce anume ? Dupa cum a spus un ilustru necunoscut: „daca nu ti-ai dat deja seama singur, inseamna ca chiar daca ti-as explica nu poti intelege. Deoarece nu poti suporta adevarul ”
Europa este distrusa cu intentie , pentru a fi re-populata si reconstruita. Se numeste „rotatia culturilor” si nu e despre agricultura.
Matale „derilezi” Ce-i asta?
„nebunia provocarii si intretinerii razboiului civil din Ucraina si a genocidului din Gaza au ca origine actiunile SUA , in coordonare cu Rusia”
Mai neamule, chiar asa?
S-a actionat dupa deviza, punem carul inaintea boilor. Inceperea unei productii de automobile electrice este o chestiune de cativa ani, asigurarea infrastructurii de incarcare si a curentului electric necesar insa necesita zeci de ani.
Pe de alta parte oamenii si-au dat seama, folosirea unui automobil electric necesita o pregatire prealabila mai ales daca ai de gand sa parcurgi distante lungi.
Cautarea si gasirea punctelor de incarcare, timpii de incarcare, preturile intransparente, frica si stresul care provoaca condusul unei masini electrice in conditia in care nu gasesti un punct de incarcare prin apropriere in limita bateriei. mai ales daca este pe terminate, distantele relativ scurte de parcurgegere cu o incarcatura, pretul mare si scaderea catre 0 a pretului second hand, cu alte cuvinte, masina este nevandabila ea fiind de unica folosinta.
Amprenta eecologica a unei masini electrice este mult mai mare decat a unei pe combustie interna, clasica.
Aceste aspecte insa n-au fost puse la dispozitia publicului larg de catre mass media, o mass medie pe linie ecologista, experientele celor care au achizitonat o masina electrica nefiind satisfacatoare.
Jumatate dintre cei care si-au achizitonat o masina electrica considerand o gresela pasul pe care l-au facut.
Intre timp oamenii s-au informat din alte surse, surse care dezvaluie adevaratele probleme a acestor masini. eu le consider „jucarii cu baterie” pt oameni mari.
Masina electrica are justificare doar daca este folosita pe distante scurte, in oras si poate fi incarcata peste noapte la preturile curentului casnic pe timp de mai multe ore.
Cei care si-au achizitonat masini electrice au profitat de subventii de stat, o greseala imensa care distorsoneaza libera competitie in cautarea si gasirea celei mai bune si fiabile solutii.
Este o masura discriminatorie, de taxele si impozitele plaitite de toti profita doar unii.
Masina electrica de fapt trebuie biocotata, refuzul achizitei acesteia fiind singura posibilitate prin care cumparatorul isi poate exprima refuzul acestei technologii nocive pt mediu din multe puncte de vedere.
Probabil proiectul va esua lamentabil si va putea functiona in China insa sub nici o forma in tari libere, pardon , inca libere.
Ca fapt divers , firma Tesla traieste din comercializarea certificatelor verzi si mai putin din profiturile obtinute pe seama vanzarii masinilor electrice.
Industira auto europeana fost distrusa voit de politicieni nationali cat mai ales de birocratia de la Bruxelles sub pretextul protejarii climei si reducerea incalzirii globale, o poveste pt adormit copiii.
Exista intre timp technologii clasice extrem de bune si perfectionate care insa in Europa nu sunt lasate politic sa patrunda pe piata, concentrarea pe solutia electrica fiind in primul rand in favoarea Chinei, vezi productia de panouri solare.
Europa este in schimbare profunda, semnalele politice sunt foarte clare si vom avea surprize foarte mari.
Incearca sa dai drumul sistemului de climatizare în plina vara pe o masina electrica si vei vedea ce autonomie de circulatie vei mai avea peste cinci minute. Peste cinci minute va trebui sa te gandesti în mod serios sa opresti sistemul de climatizare si sa activezi sistemul împingere.
Abschätzung von Investitions- und Bereitstellungskosten
Über den Zeitverlauf hinweg versuchen Studien, die Kosten der Energiewende zu berechnen und
dabei neue Entwicklungen und Aspekte zu berücksichtigen.
4 Dabei kommen die verschiedenen
Studien zu unterschiedlichen Ergebnissen. Je nach Betrachtungszeitraum werden die Kosten auf
Beträge zwischen 500 Milliarden Euro pro Jahr, 5 oder 13,3 Billionen Euro insgesamt bis zum Jahr
20456 beziffert
Sursa, Bundestag: https://www.bundestag.de/resource/blob/1019134/59b54bba98e93b9fecf43013668d86b3/WD-5-135-24-pdf.pdf
Dom Tiganu, cam greu cu germana aici, traduceti daca nu-i prea anapoda,
Prognoza vehiculata (€500 miliarde pe an) cuprinde suma tuturor investitiilor legate de tranzitia energetica.
– electric: infrastructura electrica, centrale si instalatii electrice de ultima generatie (cu eficienta energetica superioara), instalatii de stocare, etc.
– termic: modernizarea centralelor termice (cu eficienta energetica superioara), reconditionarea termica a stocului de cladiri, pompe de caldura, etc
– mobilitate: electromobilitate, infrastructura feroviara, fluviala, etc
– hidrogenare, agricultura, biocombustibili, etc.
Teoretic vorbind, pentru economia Germaniei ar fi minunat daca ar reusi sa atraga investitii in domeniu si de o suma ceva mai modesta, €250 miliarde pe an sa zicem. O strategie de dezvoltare durabila si sustenabila. Personal, chiar nu vad nimic rau in asta!
Concluzia este ca trebuie sa acceptam cresterea economica cu orice pret si sa ne rugam la divinitati inventate in copilaria omenirii ca temerile ecologistilor sa fie exagerate. Intre timp planeta se umple de gunoiul pe care-l aruncam peste tot, apele sunt din ce in ce mai poluate cu plastic , hidrocarburi si metale grele, aerul in zone intinse tot mai putin respirabil, specii dispar in ritm accelerat , zone de coasta si insulare sunt amenintate de cresterea nivelului marilor. Natura , insa, restabileste intotdeauna echilibrul. Ca asta se va face cu pretul unor imense suferinte sau chiar cu disparitia speciei care a produs dezechilibrul este lipsit de relevanta pentru natura.
„zone de coasta si insulare sunt amenintate de cresterea nivelului marilor.”
În mod sigur. De asta și-a cumpărat Obama un conac de 12 milioane de dolari pe Martha’s Vineyard, o insulă din Atlantic, pentru că știe că o să-l înece creșterea nivelului mărilor.
https://www.homesandgardens.com/news/president-obama-new-house-marthas-vineyard
Cât despre ”divinitati inventate in copilaria omenirii” , niciun ecologist nu e cu-adevărat ecologist, dacă nu e și ateu neomarxist. Dixit! 😀
P.S. Obama se lăuda că e creștin, la fel și Merkel. Hai să vedem, scrie cineva măscări la adresa lor pe tema asta?
Mamiferele care traiesc pe scoarta terestra nu au absolut nici o putere de a dezechilibra semnificativ dinamica fortelor planetare. Chiar daca ai detona simultan toate armele atomice existente, la scara planetara e o basina intr-un uragan. Ar fi naspa pentru mamifere dar egal cu zero pentru planeta. O eruptie vucanica majora sau o solar flare iti anuleaza tot nivelul tehnologic.
Tot ce am putea face ca „omenire” este sa colaboram pentru a incerca a rezista si supravietui cataclismelor planetare viitoare , naturale, despre care stim sigur ca vor surveni. Vor fi putini supravietuitori . Cei care stiu si pot colaboreaza right now and as we speak. Nimeni nu poate supravietui decat refugiat in afara planetei pina redevine locuibila.
Natura nu restabileste nici un echilibru: natura mentine si manifesta dezechilibrele , dinamic. In timp si spatiu.
Ce ar putea face individul , fie el traitor in ceea ce numim Romania , ori in alte locuri ? Carpe diem.
Unii vor sa fie urmati, slujiti, altii vor sa urmeze si sa slujeasca pe unii. Unii vor sa conduca, altii vor sa fie condusi. Si mai e categoria lui „privitor ca la teatru”. Incerci sa ramai curat la trup curat la suflet in cata libertate iti permite sistemul. Stiti , vorba aia proasta: ia-o pe-asta, ca alta n-am. Traim intr-un sistem care e condus . De sus in jos. Prin bani, prin mass-media , prin forta armata , bruta. Sistemul nu pleaca nicaieri.Se da de trei ori peste cap sau intra in hibernare si iti apare la usa ca Printul Fermecat.
„Concluzia este ca trebuie sa acceptam cresterea economica cu orice pret ”
Concluziile astea, ori laie ori balaie, sunt tipice unei anumite categorii … nu spun care.
Bratianu ar fi spus ca ce trebuie sa-nveti de la un ing….. masura, d-le, masura.
Ca de asta e vorba cum poti, cu manusi de catifea, sa salavezi si economia, sa limitezi impactul asupra mediului si sa traiesti cit de bine posibil?
Masura, ok, dar care masura? Aia capitalista sau aia comunista?
Dom Dan, masura e tot aia in inch sau in mm. Se vede ca nu sunteti inginer. Ingineria e intr-un fel, arta de-a face compromisuri.
PS. ati auzit de inch-ul rusesc?
Cat e plapuma. Masura e cat e plapuma, nu te intinzi mai mult, si stai mereu cu geana pe lungul nasului. Indiferent de culoarea plapumii. Sau a pisicii. Important e sa prinda soareci si sa tina de cald. Si e bine sa le ai, pisica si plapuma, dar sa nu le-ncurci. Ca si pisica poate tine de cald si si plapuma poate pridne soareci.
„…..cum poti, cu manusi de catifea, sa salavezi si economia, sa limitezi impactul asupra mediului si sa traiesti cit de bine posibil? ”
Nu poti, e lupul varza si capra. Sistemul piramidal are in el samanta autodistrugerii deoarece singura lui directie este spre a se ascuti. Si se frange de undeva , de la mijloc sau din alta parte.
Chinezii testeaza a treia cale , capitalism super-reglementat , asta imparte Lumea in doua imperii si apoi inevitabil lupta aceea dintotdeauna dintre ying si yang si eventual doar unul, global, o teribila distopie.
Cred ca trebuie sa ne intoarcem la inceputuri sa vedem ce e gresit si sa cautam sau sa facem o alta carare. Nebatatorita. Avem avantajul progresului tehnologic. Am invatat mult despre natura si despre om .
UB 40 – Higher Ground
Nu confundati protejarea mediului cu protejarea climei .
Mediul poate fi protejat insa clima sub nici o forma, influenta omului aspra ei fiind nesemnificativa.
În contextul actual, ar trebui regândit totul începând cu începutul creării condițiilor de viață pe această planetă, Terra, Pământ.
Întreaga Sfântă Scriptură se referă la condițiile esențiale vieții de pe planeta Terra, nu de pe Lună, Marte, Galaxii sau Univers.
Geneza cap. 1 „Facerea lumii” descrie foarte clar și de necombătut starea planetei de acum 11785 de ani, cu paranteza de rigoare prin faptul că abia după Potop a fost stabilizată periodicitatea regulată a intervalului de 1 an. De asemenea, un an dumnezeiesc al creației este echivalentul a 1000 de ani actuali. Fiind 6 zile de la începutul creării condițiilor de viață și apariția primelor vietăți pe această planetă, Scriptura consemnează momentul de început al planetei existent acum 11.785 de ani în urmă.
Geneza 1
ZIUA 1
1. „La început a făcut Dumnezeu cerul si pământul.”
O frază atotcuprinzătoarea a condiției in care era planeta în momentul Creației. Următoarele puncte care descriu modalitățile creării condițiilor pentru existența vieții și apariția primelor forme de viață.
Punctul 1 se poate defini astfel:
acum 11.785 de ani în urmă, TERRA A FOST O PLANETĂ INERTĂ (fără rotație, gen Luna) ACOPERITĂ DE APE FĂRĂ ATMOSFERĂ ȘI FĂRĂ FORMAȚIUNI GEOLOGICE SOLIDE DE USCAT DEASUPRA APELOR.
2. „Si pământul era netocmit si gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe DEASUPRA APELOR. ”
3. „…”Să fie lumină! Si a fost lumină.”
– descrie faptul că planeta nu avea o rotație, prin faptul că numai pe o parte a planetei exista lumina.
4. „ … si a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.” 5. „… Si a fost seara si a fost dimineața: ziua întâi”
– descrie faptul că planetei i-a fost generată un sens de rotație
ZIUA 2
5. „A făcut Dumnezeu tăria …”
6. „ … să despartă ape de ape!” Si a fost așa.”
7. „ …apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.”
8. „Tăria a numit-o Dumnezeu cer. …”
– au fost create straturile atmosferice planetare, de la centura Van Allen, stratul atmosferic destinat apelor NORILOR până la atmosfera suprafeței terestre in care respirăm. În această condiție atmosfera planetei a fost cuprinsă de un strat gros de nori
ZIUA 3
9 „… Si a fost așa. si s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor si s-a arătat uscatul. ”
10. „ Uscatul l-a numit Dumnezeu PĂMÂNT, …”
11.„Apoi a zis Dumnezeu: „Sa dea pământul din sine verdeața: …” până la 12: „… Si a văzut Dumnezeu ca este bine.”
– in această zi a fost creată vegetația luxuriantă care să consume cât mai mari cantități de apă pentru apariția unor suprafețe cât mai mari de regiuni uscate și diminuare stratului de nori. Așa se explică și existența in cantități mari de combustibili fosili!
ZIUA 4
14. „Si a zis Dumnezeu: „Să fie luminatori pe tăria cerului, , ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele si anii,”
…
18. „Să cârmuiască ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Si a văzut Dumnezeu că este bine. ”
– nu descrie că au fost create Soarele, Luna și stelele, este urmare a creației din ziua precedentă prin faptul că odată cu subțierea stratului de nori („apele de sus”) a fost posibilă apariția cerului senin. Toate stelele erau existente până in ziua a 3-a numai că nu erau vizibile pe cer datorită stratului gros de nori.
– a fost creată prima unitate de măsură necesară condiției de viețuire – timpul – ziua, anotimpurile, anul
ZIUA 5
22. „Prășiți-vă și vă înmulțiți și umpleți apele mărilor și păsările să se înmulțească pe pământ!”
– de la 20 la 23 descrie popularea cu primele viețuitoare: cele din ape și păsările semn că uscatul nu permitea încă popularea cu animalele terestre și oameni.
ZIUA 6
24. „Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul ființe vii, după felul lor: …”
25. „… Si a văzut Dumnezeu că este bine.”
– în această primă parte a zilei Pământul, planeta a fost populată cu animalele terestre.
26. „”Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, …”
– în această parte a zilei a fost creat OMUL!
Un aspect esențial ignorat este faptul că în acest moment Dumnezeu relevă master planul dus la îndeplinire și la care au contribuit mai multe entități, vorbind la PLURAL – „după chipul si după asemănarea NOASTRĂ”
Odată cu evoluția acestui moment 0 au apărut disensiunile și apariția îngerilor decăzuți care nu au mai urmat master planul Duhului Sfânt. Am evocat în comentarii anterioare momentele de dezastre climatice generate artificial și unele repercursiuni ale exploatării unor resurse naturale in evoluția civilizațiilor umane.
„Legile de fier” expuse in articolul dvs. acoperă numai o mică parte a master planului întreg, cu riscuri mari de a face și rău prin faptul că prin aceste „legi” money talks deci If no money, its no honey.
Geneza este explicație pe înțelesul oamenilor de acum 3000 – 3500 de ani a ordinii lucrurilor de pe Terra. A fost probabil cea mai avansata înțelegere a lumii la vremea aceea. Asirienii aveau si ei un mit al creației dar era de departe mai simplist. Peste un mileniu chiar si mitologia greaca era încă net inferioară.
Faptul ca omul a fost creat doar în ziua a șasea este în acord cu explicații bazate pe evoluționism.
Oamenilor de știință de la NASA le dădea cu virgulă in calculele lor privind lipsa unei zile întregi din „calendarul” omenirii. Acea zi lipsă a fost însă descrisă in Sfânta Scriptură prea simplu in raport cu tenebrele întortocheate de pricepere ale științelor de acum.
https://www.dcnews.ro/nasa-biblia-spune-adevarul-cu-precizie-de-minute-demonstra-ie-video_572270.html
Iosua 10:
13. Si s-a oprit soarele si luna a stat pana ce Dumnezeu a facut izbanda asupra vrajmasilor lor. Oare nu de aceea se scrie in Cartea Dreptului: „Soarele a stat in mijlocul cerului si nu s-a grabit catre asfintit aproape toata ziua”.
Isaia 38:
8. „Iata voi intoarce umbra cu atatea linii pe care soarele le-a strabatut pe ceasornicul lui Ahaz, sa zic cu zece linii”. Si soarele s-a dat inapoi cu zece linii pe care el le strabatuse.
Cea mai la-ndemana imagine a viitorului este cea in care omenirea ajunge, pe pamant, la autoextinctie prin suprapopulare & dezvoltare vs epuizare resurse. Ne-am putea imagina ca, spre final, vom ajunge la un slow-life, sub lozinca: ” totu’ mai putin”. In lant: resurse, munca, produse, profit, lacomie, concurentza, leafa, consum, vacante, risipa, bunastare, etc,etc. O reincepere a reconditionarii obiectelor vechi ( dela carpitu’ ciorapilor la repararea auto vechi de douash’ de ani, etc.) in paralel cu cresterea fiabilitatii celor noi si a scumpirii lor ( fiind putine resurse pentru mai multe), adica a economisirii in dauna risipei, precum la inceputurile capitalismului. O acceptare a unei vieti mai modeste, tot mai putzin indreptate spre consum iresponsabil, in respect cu Etica Protestanta din cartea lu’ Max Weber.
A sunat ceasul destept(ator) si m-am trezit…
N-am observat pana acum acest articol excelent, pe mobil nu apare in topul articolelor, deși are mai multe comentarii decât multe articole situate mai sus.
Desi pare ca nu este direct aplicabila la tranziția energetica as mai adaugă o lege de fier, cea a politicii: egalitatea economica, libertatea individuală si pacea sociala nu pot coexista simultan.
Ca si in povestea cu trecerea râului cu un lup, o capra și o varza doar doua din cele trei componente ale politicilor sociale pot coexista simultan.
As spune ca tranziția energetică forțată poate merge împotriva libertății individuale și în final a păcii sociale.
Mulțumesc pentru aprecierea articolului și propunerea unei noi legi de fier.
Am observat și eu că articolele mele nu apar pe telefoanele mobile când sunt publicate. Probabil este vorba de un setting al platformei. Comentariile apar fără probleme.
Cu tot respectul dle profesor,
cand va referiti la contributors
termenul cel mai potrivit ar fi plat„forma”
Se intampla deja Alex. Uita-te la alegerile din 2024.
https://www.voanews.com/a/7918989.html
Corrigendum.
Voiam sa spun ca tranziția forțată merge împotriva libertății economice, dar este probabil ca și a celei individuale. Când în anumite tari se vehiculează ideea restrângerii numărului de zboruri cu avionul deja ne îndreptăm în acesta direcție.
„Nevermore, said the raven” vorba lui Poe.
2025 e ca anul 0. Lucrurile v-or intra in normal. Don’t worry!
Dacă tot ceea ce ați crezut despre CO2 ar fi greșit? – Schimbările climei și încălzirea globală
Pe 10 ianuarie 2025, YouPolitics. uk a postat un film cu titlul de mai sus și cu următoarea prezentare:
Cititorii Contributors au fost primii care au citit în articolele mele despre cercetările revoluționare, o adevărată schimbare de paradigmă, ale profesorului grec Demetres Koutsoyiannis. Domnia sa, care citește, ajutat de Google Translate, articolele pe care le public aici, a avut un comentariu recent despre cele „10 principii despre știință”.
S-ar putea avea un raspuns nu peste mult timp, cu ceva noroc si buna vointa:
https://www.cnn.com/2025/01/10/science/antarctica-deep-ice-core/index.html
Carota extrasă recent este excepțională prin lungimea și adâncimea maximă atinsă. Va fi probabil o nouă Rosetta Stone pentru descifrarea evenimentelor climatice din ultimii 1,2 milioane ani. Vârsta ei este impresionantă pentru că cea mai veche carotă extrasă din Antarctica avea doar 800.000 ani (o jumătate din această perioadă este prezentată în Fig. 1 a articolului Despre ouă și găini, temperaturi și CO2 și legături cauzale în procesele climatice contemporane). Adăugarea unor noi date climatice (CO2, temperatură) pentru un interval suplimentar de 41.000 ani reprezintă o contribuție majoră pentru că va include un întreg ciclu Milanković (înclinarea axială sau oblicitatea).
V-am recitit articolul si va multumesc pentru reamintire.
Nu sunt lingvist dar stocastic n-ar trebui scris stohastic?
DEX online indică folosirea grafiei stocastic = (Despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard. Ca exemplu, DEX oferă Variabilă stocastică = variabilă probabilistică
Același DEX folosește grafia stochastică numai pentru un anumit tip de muzică.
Citisem demult o carte scrisa de Alexandru Mironov… Altarul Zeilor Stohastici. ori cam asa. De aici am grafia cuvantului.
Cred (sper) ca am inteles mesajul articolului. Imi aminteste de povestea aceea , Corabia Nebunilor. Ship full of fools. Si de comentariul d-lui Basescu despre ca suntem „blestemati” sa alegem intre doi comunisti.
Masse mari de oameni , condamnati de insasi numarul lor sa nu poata functiona altfel decat condusi de cineva.
Un sau niste cineva care nu pot ajunge in varful piramidei decat prin imoralitate si amoralitate. Si tot ce face si cum anume face sistemul depinde de capitanul sau capitanii care , ca oricare alt om, poate fi prost , incompetent sau dus cu pluta. Pe la mijlocul piramidei ai profesionistul sau omul de stiinta care si el este tot doar un om , unul ne spune cinstit ce a constatat el stiintific, altul ne spune -de foame, de frica, din lacomie – ne spune povesti nemuritoare despre incalzire si despre covid si despre cum o sa vina Trump, CG sau alt cavaler calare pe un cal alb , o sa dea un telefon si se rezolva totul.
Cata vreme suntem agregati fortat , in masse mari de oameni , nu putem scapa de liderii nebuni prosti si rai , si nu putem nici duce corabia in ape linistite – nici macar nu stim care e destinatia, daca macar exista una.
Dl. Cranganu deseori a fluierat si fluiera in biserica si ne arata gaurile din corabie si din planurile capitanilor , si predica in pustiu , barcile de salvare sunt paleative pe oceanul asta mereu tulburat , al timpului.
Poate ca gura pacatosului Papa a rostit totusi adevarul : o lume fara morala se cheama ca nu poate exista. Trebuie sa existe o masura pe care sa ti-o impui tu tie insuti. Fara ea ne facem nu numai vestita frectie la piciorul de lemn ci ne amputam noua insine si altora picioarele ca sa avem unde face frectia. Ca maimuta care se scarpina pina face rana . La cur, cum ar veni.
Exista si alta cale dar nu se poate naste si creste pina nu moare cea veche. Sunt incompatibile fundamental , nu pot coexista . Azi o vedem, dar nu e. Inca.
Este curios totusi din ce motiv sau cauza toti liderii occidentali au probleme acolo jos, si nu ma refer la Australia.
https://www.youtube.com/watch?v=tJtAUKgkqc0
As usually, pe thread-urile dlui profesor „ploo” cu bipe(zi/de) de sorginte comu’isto-horrordocsa
indeosebi din gamma celor care au „invatat” limba romana cu „profeso(a)ri/e” de limba rusa
gospodin Lee… exista o contradictie (violenta/fundamentala) intre termenii „d-lui” si „comunist”
(ti-as explica dac-as avea cea mai mica banuiala c-ai putea intelege
insa cand cand habarnismul trimite-n tarana reguli elementare ale lexicului…
pana si condescendenta este frectie la piciorul de lemn)
ps:
As pune fraza aceasta drept subiect la extemporal in cls a IV-a.
No Comment:
Darwin tomb desecrated.
https://hotnews.ro/video-activisti-de-mediu-au-vandalizat-mormantul-lui-charles-darwin-din-westminster-abbey-s-ar-rasuci-in-mormant-1879716
Cine il va sponsoriza pe Michael Mann?
https://www.google.com/amp/s/www.nationalreview.com/2025/01/pay-up-mr-mann/amp/
Michael Mann – „A Disgrace to the Profession”
E același tip care este curtat de mass media progresistă după fiecare eveniment meteorologic sever să declare pentru publicul puțin informat că este vorba de efectul schimbării climei. Vezi „explicațiile” sale despre recentele incendii din Los Angeles (https://www.youtube.com/watch?v=CkcnOLrkUpc).
Un fel de Gretutza mancai-as urechiutza doar ca mult mai shmecher. Se vede dupa ochii aia rotunzi mici si negri. O chimonie!
Metanul e larg raspandit prin acest UniVersus.
Dar, poate ar trebui descoperite si noi surse de energie INEPUIZABILA…
Iar pentru ca aceasta sa se intample e necasar un IMPULS dat prin ceva – cum a fost cel din cazul primei bombe atomice si exploatarea energiei nucleare.
(cine a mai vazut arabi zburand prin spatiu/ iranieni?
Nu stiu, poate…
fuziunea la RECE!
NU inteleg cum de noi, desi am evoluat enorm de la prima revolutie industriala din istoria omenirii tot la ABURI am ramas. Adica, tot abureala obtinuta prin diferite mijloace ne da certitudinea ca vom avea oricand curent electric destul pentru MASSE de MILIOANE de oameni (celelalte generatoare nu au asemenea capacitati si prezinta riscuri mai mari in privinta continuitatii alimentarii in orice conditii)
Un articol util care ridica niste probleme reale, ne arata cam pe unde suntem si mai ales, ince directie ne indreptam.
Ca întotdeuna, personal, sunt mai putin interesat ”in rezolvarea problemelor mondiale” și mai mult ce am putea face noi românii sa ne fie mai bine (dar evident, uitindu-ne f. atent la ceea ce se intimpla în jur, și sa fim foarte selectivi in a aplica concepte ”care nu ni se potrivesc”)
Imi permit niste observatii (sau adăugiri) cum vreți sa le spuneti, la articolul prezentat:
– ”Legile de Fier” enunțate sunt valabile oarecum, numai în continuarea conceptului de dezvoltare liniara, in care s-a aflat omenirea de sute de ani (adica, pe scurt, dezvoltare mai mare inseamna resurse mai multe)…iar de aici, discutuiile ”de mediu” apar inerent si chiar contradictoriu
– aceste ”legi”, devin oarecum fără obiect, în timp, daca omenirea va incepe să adopte conceptele de economie circulara, (bioeconomie/bioenergie integrate cu mediul)
– in aceasta paradigma, Fig. 1 din articol, de fapt va deveni f. biunivoca iar securitatea economica si securitatea energetica sunt legate direct complementare si indisolubil. Ele constituie baza ”curateniei mediului”
– cu alte cuvinte, tot ceea ce este bieoenrgie (primara) – biomasa, biomethan, combustibili bio, este de fapt rezultatul prelucrarii DESEURILOR rezultate din productia de hrana si apa (NA…stati linistiți ca nu sunt vreun fan al candidatului C.Georgescu, și, incerc mai demult să promovez conceptul de economie circulara al unui savant român – tot Georgescu, dar, Nicolae Georgescu-Roegen – parintele bioeconomiei circulare).
”Nicholas Georgescu-Roegen deserves to be called the father of ecological economics”
https://www.routledge.com/The-Origins-of-Ecological-Economics-The-Bioeconomics-of-Georgescu-Roegen/Mayumi/p/book/9780415638111
sau, si mai precis ”părintele Bioeconomiei”, iar domenii aparent ireconciliabile, așa cum erau privite economia și ecologia la sfârșitul anilor 1960, au fost aduse împreună pe fundamente matematice și fizice de Georgescu-Roegen. Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluția industrială și progresul tehnic de o parte a „baricadei”, respectiv evoluționismul lumii vii și ecologia de cealaltă parte, economistul român vine cu o clarificare decisivă, având și conotații evidente de economie politică contemporană.
(cine doreste mai multe informatii, poate citi cite ceva pe Wiki)….dar recomand citirea lucrarii sale de baza – economia și entropia.
– si așa, s-a trezit si Comisia Europeană prin anii 2010-2015 sa promoveze bioeconomia si economia circulara prin directive europene, și chiar asista si la tupeul unui fost comisar EU sa se autointituleze ”parintele bieoeconomiei si economiei circulare europene”
– mai nou, chiar RED-III (directiva de regenerabile) stipuleaza foarte clar ca numai DESEURILE REZULTATE DIN AGRICULTURA sunt eligibile pentru productia de biocombustibili avansati
In acest context, incerc sa explic de ce nu ma prea intereseaza problema CO2 (adica cine il face, de unde il vine si ce facem cu el in viitor) și, in loc sa il privim ca un obiectiv politic pe care daca nu il indeplinim, vom muri, mai bine sa privim CO2-ul ca un rezultat natural al activitatii noastre circulare si nu liniare !
Ca sa fiu mai practic in intelegerea a ceea ce vreau sa spun:
– UE (intreaga UE !!!) a produs in 2023 cca 4 mill. t Bioethanol, din circa 7 mill t porumb
– România (ca fraiera) a exportat cca 7,3 mill t porumb cu care, de exemplu, daca ar fi avut vreo bioarafinarie, ar fi produs furaje, ulei si cca 4,1 mill t bioethanol
– CE INSEAMNA 4,1 mill. t BIOETHANOL (combustibil curat) ca energie primara ?…este cam cu cca. 15% mai mult decit consuma ”cea mai mare centrala CGT din EU”, adică aia de la Mintia de 1700 MW, a irakienilor de prin British Cayman Islands….sau, si mai relevant – este echivalentul a cca 60% din capacitatea BRUA care gaze din Marea Neagra (capacitatea maxima BRUA este de cca 4,6 miliarde m3/an)
– CE INSEAMNA 7,3 mill. t porumb pentru Romînia ? cca 6% din totalul sup. agricole.
Mai jos ceva ce poate fi interesant de citit:
https://energy-center.ro/actualitate-news/ar-ptea-fi-gazele-din-marea-neagra-cheia-rezolvarii-tuturor-problemelor-noastre-energetice-si-industriale/
– Ministerul Energiei insusi ne arata in strategia energetica (pe care personal nu am agreat-o) ca avem un potential de cca 88,3 TWh/an biomethan (adica o putere instantanee de peste 11.000 MW, daca consideram anul de 8000 h/an, mai mult cu cca 20-25% decit puterea maxima utilizata in SEN). Daca consideram diverse tehnologii de transformare a energiei primare in electricitate, vom avea lejer cca 4000-5000 MWe, IN BANDA !….partea interesantă este ca Min. Energiei NU A PROPUS NIMIC IN STRATEGIE…DOAR CONSTATARI !
– Complet diferit de asta numai din prelucrarea avansata a produselor agricole, România poate produce mult peste inca 8000 MWe ”în banda”
– De fapt, in ce consta ”smecheria” economiei circulare ?….pur si simplu, lantul- produse agricole- prelucrarea DESEURILOR agricole in energie este cheia. DESEURILE AGRICOLE SUNT VIRTUAL CU COST ”0”…si curate !…iar energy-economics exact asta spune: obtinem energie ieftina, curata și, mai ales CU INVESTITII MULT MAI MICI DECIT IN CCGT, EOLIENE, SOLARE, NUCLEAR 3-4, si SMR !.
In incheiere, sunt deja multe state angajate pe acesr drum !…noi nu vedem decit solare si eoliene si pe apa si pe uscat.
Bunica mea era in economie circulara: facea porumb – mamaliga si din coceni energie pentru cuptorul cu piine.
Azi, din coceni, se produce bioethanol, sau RNG (Renewable Natural Gas) sau H2…și deci, putem inchide linistiti Neptun Deep…desi, facem asta nu neaparat pt CO2, CI PENTRU ECONOMICS
Este interesantă observația dvs. referitoare la economia circulară/bioenergie. După cum ați putut constata, cele 7 legi de fier ale tranziției energetice pe care le-am prezentat consideră numai trecerea de la combustibilii fosili la surse energetice solare și eoliene.
Cifrele despre bioenergia potențial disponibilă în România sunt promițătoare, dacă se vor dovedi adevărate.
Cunosc însă cifrele despre energia americană produsă din biomasă, un subset al bioenergiei: va reprezenta 2,25% din producția de energie electrică din toate sursele regenerabile în 2024, scăzând ușor la 2,04% în 2025.
Pe plan global, energia produsă din biomasă + biogaz + biocombustibili reprezintă circa 6% din totalul energiei produse. Cu această cifră, nu puteți satisface obligațiile impuse de Fig. 1 a articolului: (1) securitate energetică -> (2) securitate economică -> (3) securitate climatică, chiar dacă nu vă interesează ultimul tip de securitate.
Inteleg exact ceea ce spuneti,
DAR, ma refer strict la România:
1. resursele de bioenergie ale României sunt cel putin cele mentionate ! (nu imi permit sa vehiculez cifre false, iar, ceea ce am mentionat, sunt pur si simplu date oficiale din raporte externe, ale Comisiei EU si…ale autoritălilor române, dar, care le neglijeaza, nu le inteleg sau…nu pot sa le implementeze
2. am intocmit un raport exhaustiv (pt autoritati dar si altii, cu date concrete din care spicuiesc:
– Brazilia: peste 80% din energia electrica e produsa din hidro, biomasa, biocombustibili si eoliene / solare (exact in aceasta oridine a marimii.. Gazele si petrolul sunt folosite in centrale , doar pentru REGLAJ ! (date extrase din Agora Energiewende, Brasil-Germany. Brazilia este pe locul II in lume la productia de biocombustibili avansati cu cca 9 miliarde Gallons (9 MILIARDE !)
– SUA: peste 15 miliarde Gallons/year advanced bioethanol
– structura productiei de RES in SUA este urmatoarea: Biocombustibili lichizi-32%, Biomasa-21%, Eolian-17%, Solar-16%, Hidro (fara CHEAP)-11%, Deseuri (menajere) 2%…de aici, puteti realiza magnitudinea RES in SUA, dar mai ales STRUCTURA ! (iar SUA, au eoliene si solare…”la greu” (nu este luat in considerare mai sus biomethanul !…care este mult)
3. este gresit sa ne comparam cu SUA, sau oricare alt stat, pentru ca important este raportul RESURSE RES/CONSUM TOTAL ENERGIE…unde de ex. România are un coeficient sa zicem de cca 3/1, pe cind SUA are probabil un coeficient subunitar
4. UNIUNEA EUROPEANA; se situeaza pe un penibil loc 4 in ierarhia mondiala a producatorilor de biocombustibili (bioethanol), cu ”impresionantul” procentaj de 5% din productia mondiala (motivatiile sunt multe, dar, nu e timpul si locul sa explicam aici acum)
4. ”…Pe plan global, energia produsă din biomasă + biogaz + biocombustibili reprezintă circa 6% din totalul energiei produse. Cu această cifră, nu puteți satisface obligațiile impuse de Fig. 1 a articolului…”
Pai, aici este ”poanta” explicatiilor transmise: datorita punctului 3 de mai sus, ROMANIA POATE, iar altii NU POT !…deci, who cares about Figure #1 and others !?…dacă mie imi este mai bine, mai economic, mai ieftin si mai si creez o industrie avansata, ca tot ne zbatem cu ideea de ”proiect de țară…”…iaca.
5. chiar printre comentatori, cred ca nea Neamtu Tiganu, zise ca distributia resurselor fosile in lume este neuniforma….si am subliniat si eu ca, asisderea, distributia RES in lume este neuniforma (noi suntem pe partea astalalta, , ca barza chioara.. și chestia cu cuibul.)…la observatia asta n-a reactionat nimeni, căci era si greu, d,aia am si incercat explicatiile prezente
–
am uitat un mic ”amănunt”:
– am avut o corespondența recenta cu niste ”destepti de dau in gropi” (imi asum expresia) de la CE, care nu au reușit sa-mi explice raspunsul la intrebarile simple:
– Bre, ce e aia ”tranzitie energetica” și ce sens mai are daca s-apuca vreunul de ”tranzitia la economia circulara ?”…
una din ”gropile” in care au călcat (which have made my day) a fost un raspuns monumental (IN SCRIS !), ca economia circulara polueaza…desteptii inteleg prin energii regenerabile numai solare si eoliene (inclusiv d,alea pe mare …cu CfD)
Mi-am propus sa fac publice astfel de ineptii…venite de la organisme de prin Bruxelles…(sper ca nu ma considera cineva anti-european și pro-putin ?!)
nea Catalin, da, de trei ori da, trebuiesc folosite zoate sursele prin care se produce energie cit de cit economic. Cu bio am o problema, oare cita suprafata agricola trebuie sustrasa producerii de mincare pt combustibil? De a dreptul ibgrijorat as fi daca-i da cuiva prin cap sa foloseasca si vita de vie, sau prunii pt asa ceva!
Dom Tiganu, ce-i rau sa arzi balega de vaca? Am ars si eu, pe marginea baltii in Bacau. Am facut cartofi copti copil fiind. Mai recitesc o carte si cica fumul de balega uscata indeparteaza tantarii de pe la ora 6 dupamiaza. Asta in America de Sud. Nu stiu de Germania ori India…..
de unde ati facut rost ? ca taranii strang toti cocenii si balegile si le recicleaza inainte sa mai gasim noi ceva de reciclat
Nea Neamțu, (incl. Dom Robert) mă vad obligat sa raspund stiințific si în spiritul legilor (economiei circulare) și, pina si legilor actuale bune proaste ale UE:
– principiile EC (econmie circ.), și Directiva RED-II (regenerabile, Anexa-III, part.A spun ca pe teren agricol trebuie sa se planteze plante agricole, pentru mincare (dar si adaptare la schimbari climatice)
– DUPA EXTRAGEREA MINCARII, ramin deseuri, care, mai departe, prin biorafinarii, scot energie (biocombustibili avansați, sau biogaz, sau biomethan). Fiiind deseuri (sau reziduuri), in mod evident sunt tratate ca atare – cost ”0”, sau chiar negativ daca vrei sa scapi de ele…aici e smecheria cu ”energia ieftina si curata”…deci, vrem nu vrem, mai intii facem haleala si apoi energia
– CONFUZIA INTRETINUTA de unii este exact ceea ce faci matale difuzind-o, ca trolii, boți samd (glumesc !)…adica, de ex. OMV (și guv RO) vor sa cheltuie 360 mill EUR (din 500) pentru productia de biodiesel (e combustibil curat, dar NU AVANSAT !)…cum vine asta ?….pt ca biodieselul de fabricat din PLANTE TEHNICE (rapița) cultivata pe terenuri agricole…si nu se prea maninca astea !…deci terenul agricol este sustras de la mincare nu cultura !…..la fel si cu idiotenia sa pui PV pe teren agricol)
– eu vreau ca toti 500 mil sa fie investiti in biorafinarii cu comb avansati:
– ce inseamna asta ?…pai, cultiv porumb, sorg zaharat, mazare si PRODUC MAI INTII MINCARE SI DESEURILE DIRECT IN BIORAFINARII !
In final, daca 4 mill t bioethanol sunt facuti cu 7 mill. t porumb de pe 6% suprafata teren agricol (RO are cca 12 mill Ha), poti face si matale o socoteala simpla ca RO isi poate acoperi lejer toate nevesitatile de energie, numai cu regenerabile ! (aici nu bagai cei 88,3 TWh biomethan/biogaz pomeniti de expertii in energie de la Min.Energiei)
– coarda de vita de vie este ideala pentru productia de bioethanol !…nu fi ingrijorat !
– balega lu Domn Robert, este ideala pt. biogaz
– samd
IDEEA ESTE SA INTRODUCI IN LANTUL CIRCULAR UN PRODUS AGRICOL (material organic) si la capat sa nu rezulte nimic in afara de produse utile…incl. energie…care este ULTIMA UTILIZARE DIN LANTUL EC. CIRC (contrazicind ceva din ”legile de fier”)
– rafinariile de petrol si gaze prelucreaza materiale ORGANICE formate in mill. de ani din paduri tropicale s.a.
– biorafinariile prelucreaza TOT MATERIALE ORGANICE, dar formate anual din agricultura SI PADURI (deseuri), ambele valorificind energie soarelui absorbit (stiti dvs., chestiile alea cu clorofile, fotosinteza, etc….unii destpeti ar zice ca e ca PV-urile pe cimp)
cam aste este, simplist, chestia cu economia circulara…de ce n-am avea vreo 10 biorafinarii ? (pina in90 am avut 8 rafinarii de petrol ?!)…si azi nu mai avem nici una ! (alea care exista pe teritoriul RO, nu se pun pt. ca nu-s ale Romaniei)
A….si f.f important dpdv politic: prin definitie economia circulara are ca unul din principii folosirea resurselor locale- in folosul comunitatilor locale (chiar nationale), SI PENTRU SCURTAREA LANTURILOR DE APROVIZIONARE !
(asa zice si HG-ul prmovate de RO pt. EC.
iar asta nu prea place CE…politica…cum sa faca RO bioethanol din porumb…mai bine il exporta in UE, si cumpara ioethanol…cum sa faca RO zahar din Srog zaharat + Bioethanol ?…mai bine cumpara zahar….cum sa faca RO energie verde IN EXCES ?…mai bine le dam eoliene si solare, ca cu astea never ever nu-si va acoperi necesarul de energie…
Cam asta e pe scurt
PS…vedeti ca le cam am pe astea (sunt in TWG-Technical Working Groups) al unor org. internationale legate de emisii
Nea Catalin, eu am facut o gluma, pe car esigur ai inteles-o, cind am spus de frica de a se transforma tuica in combustibil.
Dar, vad pe aici, asa simplu nu e cu resturile vegetale.
1. Noi suntem cumva obligati sa ducem resturile vegetale la centre de colectare. Nu intotdeauna e rentabil, energetic vorbind, masina, benzina, distanta. Nici la scara mare nu e prea rentabil, benzina, distante, adunate.
2. Eu prefer sa-mi pun resturile in gradina la compostat si obtin chiar humus.
3. Resturile vegetale au si ele un ciclu, iarna, primavara nu prea exista deci …
4. Dar nu sunt impotriva, acolo unde se dovedeste o oarecare rentabilitate nu e rau!
@NT
ba eu propun sa se inscrie cu cod CAEN meseria de reciclator, ca suntem multi chiar si noi aia care macar reciclam frunza la caini
@CD
nu cred ca ducem lipsa de fabrici de ulei:
iaca, astia abia asteapta comenzi: https://www.bunge.com/Romania
inclusiv pentru biocombustibil; o fi prea scump, ca n-o fi chiar cu costuri zero ? ca iaca, tot ei pe asta au decis sa o inchida: https://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea/radiografia-unui-faliment-fabrica-de-ulei-din-oradea-inchisa-de-multinationala-care-a-cumparat-o-246983
@catalin dragostin – ”de ce n-am avea vreo 10 biorafinarii ?”
Pentru că o să defrișați pădurile ca să le ardeți în acele bio-rafinării. 40% din lemnul exploatat în Germania este folosit la producerea de energie electrică. Se taie copăcei groși cât mâna, se toacă și se ard, fiindcă se primesc subvenții pentru asta.
În România, 3 milioane de gopodării se încălzesc cu lemne, iar unele dintre ele și gătesc cu lemne. Ceea ce aduce boli de plămâni pentru femei care n-au fumat în viața lor, dar au fost nevoite să gătească cu lemne. În loc să extindeți rețelele de gaz metan, ca să economisiți măcar o parte din cele 3-4 milioane (!) de camioane de lemne, care se transformă literalmente în fum în fiecare iarnă, vă țineți de blestemății cu bio-rafinării.
Statele Unite produc bioetanol din porumb, așa își subvenționează fermierii. România e o țară prea săracă pentru așa ceva, milioane de români gătesc pur și simplu cu lemne, în timp ce gazul e vândut deja către Germania, cu 5 ani înainte.
Anularea alegerilor prezidențiale, în loc să vă facă să înțelegeți că lucrurile au ajuns extrem de grave, vă determină să promovați mai abitir tot soiul de nemernicii. A reapărut și @Florix, a reapărut și @Hantzy, dar ăștia măcar locuiesc deja în Gerrmania, ei nu riscă nimic. Dvs ce faceți, chiar nu aveți un minimum de instinct de conservare? 😀
Pentru că o să defrișați pădurile ca să le ardeți în acele bio-rafinării
Cred că cea mai sinistră prezentare a tăierii pădurilor pentru a produce bio-energie (low power density) este făcută în documentarul discutat aici: Planet of the Humans – o critică neașteptată și virulentă a energiilor „verzi”. Finalul filmului este apocaliptic și de fiecare dată când îl prezint studenților mei la sfârșitul semestrului, reacțiile lor – uluială, stupoare, indignare – sunt indicații clare că acceptarea surselor de energie „verde” a scăzut.
@dl.Harald & dl.Crînganu:
– nici un moment nam vorbit de paduri (care, oricum, dupa legislatia actuala chiar din RO….NU SE TAIE NIMIC NECONTROLAT…dar, si asa, cind vorbim de ”paduri”. lantul de valorificare a lemnului contine, LA SFIRSIT, DESEURILE DE LEMN…pentru valorificare enrgetică…adica, definita reziduului, legal, spune ca e un material fara folosinta…și atunci…la energie cu el.
DAR, NU ASTA AM SPUS SI NU ATI INTELES, ca peste tot este vorba de DESEURI DE BIOMASA (care nu e numai lemn !) AGRICOLA, care, neavind alta utilizare, se foloseste pt. biocombustibili
…domnilor, fara suparare, aveti mari lacune in cunostintele din domeniu si am incercat sa explic doar…nu intelegeti, nu-i bai, va puteti documenta…
nu ati reusit sa absorbiti pe deplin informatia ca in lume se produc miliarde de litri de biocombustibili (curati), iar in RO, NIMIC ?
Nu intelegeti ca productia la scara larga de zahar (din trestie de zahar), zahar din Sorg zaharat, faina de Sorg, Ulei si feed stock din porumb, genereaza imense cantități de deseuri biodegradabile, sau transformabile in biocombustibili , biogas, etc. ??
Ma opresc aici, pentru ca folosim in discutii limbi diferite și, nu voi insista sa conving pe nimeni…realitatea o va demonstra
este uimitor cum nimeni nu-si pune intrebarea cum naiba SUA, Brazilia, s.a., produc miliarde litri biocombustibili…cum, de ce, din ce …
@ catalin dragostin
Pai si cum vine ca India , Vietnam (Hanoi e cel mai poluat oras din lume) China si Asia de sud Est ard paie de nu mai pot respira oamenii? In Romania sunt deasemenea incendii puse dupa recoltare. Sa va spun dece, infrastructura e de kko. Cara tu paie la sute de km cu camioane pe diesel, unde poate poate e o centrala. Sa fim seriosi cu biodiselul in Europa. In America cultiva pe mii de hectare bucata. E logistica pentru mutarea biomasei si atunci e rentabil. Dvs sunteti pe vechi unde rentabilitatea era complet scoasa din ecuatie.
Anul trecut au ars cam 3 sferturi de Romania ca arie, in Canada. Padure boreala, datorita faptului ca au fost plantati copaci aidoma cu niste lumanari dormante. Fumul a ajuns si-n Europa.
Mai e o treaba cu arsul paielor, le descompune si fertilizeaza cu cenusa lor solul. Si apropos de codoi, paie pe camp ori intr-o centrale e tot aia.
Sunteti un visator….Mai degraba Dom Neamtu ca face compost si poate-i creste samanta de mustar. As face si eu dar pe mine nu ma asculta nevasta….
Sper sa nu va suparati daca citez aici din articolul dvs. din 2020:
> IEA speră că lumea poate ajunge la 130 de milioane de mașini electrice în 10 ani – o sarcină uluitoare, având în vedere că au trebuit zeci de ani pentru a se ajunge la puțin peste cinci milioane.
Poate ca atunci parea un numar mult prea optimist, dar uite ca in 2024 s-au vandut 17,1 milioane de masini electrice (inclusiv hibride plug-in).
Mentinerea ritmului de 17 milioane/an ar fi suficienta pentru a ajunde la 130 de milioane de masini electrice in 2030, si nu vad nici un motiv pentru care producatorii chinezi s-ar opri aici. Oricat ar vrea producatorii europeni sa vanda doar diesel, cei americani doar benzina, si cei japonezi doar hidrogen, majoritatea alege ce e mai ieftin raportat la dotari, si din ce in ce mai des asta inseamna masini electrice chinezesti.
https://rhomotion.com/news/over-17-million-evs-sold-in-2024-record-year/
https://ourworldindata.org/electric-car-sales
Ar fi fost etic să nu citați trunchiat pentru a vă ridica singur mingea la fileu. Paragraful pe care l-ați ănceput se termină cu următoarea concluzie:
Chiar dacă am putea face acest lucru, emisiile ar fi reduse cu doar 0,4% din emisiile globale. În cuvintele directorului IEA, Fatih Birol, „Dacă credeți că puteți salva clima cu mașinile electrice, vă înșelați complet.”
Cititorii onești, fără bias-uri, pot trage singuri concluzia care se impune.
În completarea citatului trunchiat, voi formula aici a 8-a lege de fier a tranziției energetice
Legea de fier a renunțării la autovehicule ICE și a trecerii la autovehicule EV:
Vehiculele electrice vor deveni mainstream doar atunci când vor fi mai ieftine și mai bune decât mașinile cu combustie internă.
Chiar și în 2050, două treimi din totalul mașinilor la nivel global vor fi pe benzină și diesel Mașinile electrice vor fi un sfert.
@ dan berindei
EV vor merge la cosul de gunoi al istoriei, prea scumpe si prea dependente de metale rare si energie fluctuanta. Dar am mai spus asta si nu doar eu ci si multi altii mai competenti. Intre timp putem avea motoare pe combustie care merg in 2 ori 4 si in chiar 6 timpi oricare alt ciclu, Carno Diesel ori Stirling care e folosit pe submarinele Suedeze.
Intre timp nu omoram industria europeana de automobile. Banuiesc ca inventia asta n-a trecut de stadiul de prototip datorita Merkel @ Co.
Prea multi bani bagati in EV si-n mine de litiu.
https://www.autoevolution.com/news/a-closer-look-at-the-tiny-friendly-giant-engine-of-the-koenigsegg-gemera-150344.html
https://www.topgear.com/car-news/supercars/koenigsegg-gemera-be-v8-only-3cyl-tiny-friendly-giant-shelved-now
@ Constantin Cranganu
https://www.youtube.com/watch?v=vHake6w4Su0
We need fuel, un litemotif.
D-le Cranganu, nu am omis ultima parte a paragrafului pentru ca mi-ar fi anulat argumentul, ci pentru ca studiul IEA citat de dvs. face aceasta prognoza pe baza unor presupuneri gresite (zic eu).
De exemplu studiul presupune ca consumul de energie al masinilor electrice va ramane constant din 2018 pana in 2030, 18.6 kWh/100 km pentru o masina mica cu autonomie de 400 km. Dar Tesla Model 3 are deja un consum mediu de doar 13.8 kWh/100 km, cu 25% mai putin.
https://ev-database.org/cheatsheet/energy-consumption-electric-car
La fel, studiul presupune ca productia bateriilor va avea aceleasi emisii de CO2/kWh in 2030 ca in 2018. Dar nu vad cum pretul mediu al bateriilor ar fi putut sa scada de la 218 USD/kWh in 2018 la 115 USD/kWh in 2024 fara ca producatorii sa scada si cantitatea de energie utilizata cu cel putin 25%.
https://www.statista.com/statistics/883118/global-lithium-ion-battery-pack-costs/
Nu mai spun de emisiile de CO2 pentru productia de energie, despre care studiul acesta presupune ca vor ramane 518 g CO2-eq/kWh pana in 2030, pe cand un alt studiu IEA estimeaza ca scazusera sub 500 g CO2-eq/kWh inca din 2016.
https://www.iea.org/data-and-statistics/charts/global-average-carbon-intensity-of-electricity-generation-in-the-stated-policies-sustainable-development-and-net-zero-scenarios-2000-2040
> Vehiculele electrice vor deveni mainstream doar atunci când vor fi mai ieftine și mai bune decât mașinile cu combustie internă.
De acord. Dar daca „mainstream” inseamna peste 50% din piata, in China masinile electrice au depasit deja acest prag si sunt mainstream.
@Harald
„Dvs ce faceți, chiar nu aveți un minimum de instinct de conservare?”
____
Conservarea nu reprezinta o solutie viabila – autoizolarea Chinei medievale este o lectie istorica par excellence in acest sens. Istoric privind, Europa a fost cea care a modelat lumea. Fara adaptare /intergare insa, exista riscul ca procesul sa se inverseze, iar Europa sa devina obiectul transformarii in loc de agent al schimbarii. Pentru a-si proteja interesele, europenii trebuie sa isi uneasca fortele, catre o integrare mai profunda, incepand cu uniunea bancara si a pietelor de capital (sa avem si noi un Wall Street, acces la capital) pana la asigurarea securitatii cetatenilor /uniunea militara, etc.
In timp ce competitorii globali isi urmaresc consecvent obiectivele si interesele pe termen lung, europenii opereaza predominant fragmantat (la nivel national) fara o strategie comuna clara. Raspunsul la provocarile noii ordini economice si tehnologice poate fi doar unul singur: Europa Unita! Aceast proces nu este optional, ci essential pentru asigurarea prosperitatii cetatenilor. Daca in trecut Europa a fost cea care a modelat lumea, astazi risca sa devina un simplu spectator, reducandu-se la statutul de muzeu in aer liber!
P.S. referitor la „taiatul padurilor”, in anul 2024, Germania a inregistrat o productie semnificativa de energie electrica din surse de biomasa, totalizand aproximativ 36,8 TWh, ceea ce reprezintă 9% din mixul electric national. Biogazul a reprezentat componenta dominanta a biocombustibililor folositi in acest scop, generand aproximativ 24,5 TWh(electric), echivalentul a 2/3 din productia totala. Restul de o treime a provenit din biocombustibili solizi, reziduuri forestiere (coji de copac, crengi), reziduuri agricole etc. https://www.energy-charts.info/charts/energy_pie/chart.htm?l=en&c=DE&interval=year&year=2024
@Harald
UK, o economie dezvoltata, de asemenea nu se rusineaza sa isi valorifice deseurile si masa biologica. Din acest pdv este chiar fruntasa. „Bioenergy is currently the second largest source of renewable energy in the UK, generating 12.9% of the total UK electricity supply in 2021” https://post.parliament.uk/research-briefings/post-pn-0690/
@Florix – ”UK (…) de asemenea nu se rusineaza”
Evident că nu se rușinează, n-are obraz. UK e condusă numai de neomarxiști, de la Tony Blair încoace, la fel ca și Germania ”ta”. Găsești chiar în articolul de față un grafic cu triplarea prețurilor la energie electrică în UK. Exact ”valorificarea deșeurilor” e una dintre cauze. Tu ești conștient că repeți formulări din cuvântările lui Ceaușescu, deși probabil aveai doar 10 ani pe vremea aceea?
Singurul aspect sub care UK e mai decentă e faptul că nu trimite pe forumuri postaci ca tine, asta e o diferență notabilă față de Germania.
Ceea ce se intimpla in California este, vorba lui Marquez, o magarie magistrala. Date dimensiunile, o mega-magarie de proportii galactice.
Un „guvernator” efeminat si cretin, din saminta lui Nancy Pelosi, cea mai corupta membra a Camerei Reprezentantilor. A distrus sisteme de transportare si depozitare ale apei, cu o bucurie de om nesanatos.
O primarita cu un IQ de nivel Kamala Harris, dar promovata strict pe criterii DEI/DIE. O Alexandrina Gainuse inca mai de shantz, incapabila sa termine o propozitie sau sa ia cea mai mica decizie. In fata catastrofei iminente, se calatorea prin Ghana (!).
O sefa de pompieri care si-a declarat gaunos prioritatea nr. 1 „cum sa arate pompierii” – cu cit mai multe grasane lesbiene si alte minoritati asortate precum dinsa. Daca pompierita poate sa care afara un ranit de flacari sau nu nu conteaza. Cica – citez verbatim – ” ‘Is she strong enough to do this,’” Larson asked, rhetorically answering criticism she has heard. “Or ‘You couldn’t carry my husband out of a fire.’ Which my response is, ‘He got himself in the wrong place if I have to carry him out of a fire.’”
Focuri de „curatire” au existat in California de, spun specialistii, milioane de ani. Nu e „incalzirea globala” si alte fraude si minciuni ale stingistilor ucigasi. Deosebirea este cum sint menajate de civilizatia umana. Nu e ca o tornada, unde chiar nu prea ai ce sa faci pina se termina. Iar, in acest caz, pregatirile si masurile au fost atit de criminale, incit a le numi neglijente ar fi chiar criminal.
Citeva articole de interes:
https://www.newsweek.com/gavin-newsom-cut-100m-fire-prevention-budget-before-california-fires-2012980
https://www.washingtonexaminer.com/opinion/editorials/3282078/california-wildfires-democrats-failed-infrastructure/
https://www.steynonline.com/14908/tapped-out
Recitesc Toamna Patriarhului. Nu pot sa nu fac o paralele, pe care n-am facut-o acum 20-30 de ani. Stolul de vulturi e deasupra nimicilor astia, inclusiv deasupra Kremlinului. Doar un pic de rabdare mai trebuie.
Jon Keeley: „Incendiile din L.A. nu sunt rezultatul schimbării climei”
„Incendiile de tip Chaparral există de cel puțin 20 de milioane de ani”, afirmă Jon Keeley, un cercetător de top din cadrul guvernului SUA. Keeley a cercetat acest subiect timp de 40 de ani. În 2017, Keeley și o echipă de oameni de știință au modelat treizeci și șapte de regiuni diferite din Statele Unite și au constatat că „oamenii nu numai că pot influența regimul incendiilor, dar prezența lor poate, de fapt, să depășească sau să anuleze efectele climei”.
…
Echipa lui Keeley a constatat că singurii factori semnificativi din punct de vedere statistic pentru frecvența și gravitatea incendiilor pe o bază anuală au fost populația și proximitatea centrelor de dezvoltare urbană. „Am analizat istoria climei și a incendiilor în întregul stat”, a declarat Keeley, „și în cea mai mare parte a statului, în special în jumătatea vestică a acestuia, nu observăm nicio relație între climatul trecut și suprafața incendiată într-un anumit an.”
Ce se întâmplă cu oamenii de știință care susțin că condițiile uscate sunt neobișnuite?
„Dacă vă uitați la ultimii 100 de ani de climă în sudul Californiei”, a spus Keeley, „veți constata că au existat luni ianuarie care au fost foarte uscate. Și au existat toamne care au fost foarte uscate. Au existat vânturi Santa Ana în ianuarie. Așadar, aceste tipuri de condiții sunt cele care contribuie la faptul că un incendiu este deosebit de distructiv în această perioadă a anului. Dar nu este rezultatul schimbării climei”.
=======================================================================================
Desigur, întotdeauna este mult mai convenabil și profitabil să dai vina pe un țap ispășitor, numit schimbare climatică, decât pe incompetența și lipsa de profesionalism a liderilor politici locali.
La fel s-a întâmplat în Australia acum câțiva ani. Universitarii au recomandat decizia de a se „proteja” pădurea și speciile interzicând aborigenilor cu desăvârșire focurile controlate. De-abia după ce a avut loc incendiul de proporții care a distrus jumătate de miliard de animale – o adevărată catastrofă ecologică – au realizat că frunzele inflamabile care s-au adunat în straturi dense au contribuit la dezastru.
Legile de fier ale economiei și efectele lor în SUA vs. Uniunea Europeană
În urmă cu 16 ani, economiile UE și SUA erau la egalitate.
Astăzi, economia SUA este cu 50% mai mare decât cea a întregii UE la un loc.
În primul rând, să ne uităm la cifre:
– PIB-UL SUA: 25,5 trilioane de dolari
– PIB-UL UE: 16,6 trilioane de dolari
Dar în 2008, acestea erau aproape egale.
Ce s-a întâmplat în ultimii 16 ani? Este simplu:
Europa a ales securitatea în detrimentul creșterii.
America a ales inovația în detrimentul reglementărilor.
Rezultatele?
America a produs 9 companii de miliarde de dolari (9/10 din cele mai valoroase companii din lume).
Europa? ZERO.
Dar problema merge mai departe decât cifrele…
Talentul european fuge în masă.
Văd că majoritatea antreprenorilor europeni aleg între două căi:
– SUA pentru salarii mai mari (locuri de muncă în domeniul tehnologiei de peste 350 000 $)
– Asia de Sud-Est pentru un cost al vieții mai scăzut pentru a construi startup-uri
De ce?
Pentru că Europa a făcut imposibil să câștigi la tine acasă.
Să luăm ca exemplu scena startup-urilor din Berlin (unde am locuit):
Fondatorii sunt adesea priviți cu suspiciune. „Antreprenor” = exploatator
Am fost martor la întâlniri locale în care fondatorii de tehnologie erau numiți „paraziți capitaliști”.
Între timp, în locuri precum Silicon Valley și NYC:
Fondatorii sunt sărbătoriți. Asumarea riscurilor este recompensată.
Eșecul este văzut ca o educație, nu ca o rușine.
Pentru a face lucrurile și mai rele…
Europenii se îneacă în birocrație:
– Legislația muncii face imposibilă angajarea/ concedierea
– Cotele de impozitare zdrobesc întreprinderile mici
– Costurile de conformitate frânează inovarea
În Franța este nevoie de 84 de zile pentru a înființa o societate
În America? 4 zile.
Mentalitatea anti-inovație ucide Europa.
De exemplu, când Elon Musk a construit Giga Berlin, germanii au protestat:
„Nu tehno-colonialismului”
Tesla aproape a anulat proiectul din cauza obstacolelor de reglementare și a opoziției comunității.
Acest lucru se întâmplă zilnic și cu întreprinderile mai mici.
Cultura de reglementare a Europei a creat o spirală economică nefastă:
– Talentul pleacă
– Companiile evită să investească
– Inovarea moare
– Economia stagnează
– Urmează mai multe reglementări
Acesta este motivul pentru care există meme-uri precum „Europoors”.
Cifrele sunt brutale:
– 90% dintre talentele din domeniul tehnologiei din UE s-ar muta în SUA pentru oferta potrivită
– Salariile din sectorul tehnologic european: cu 50% mai mici decât în SUA
– Finanțarea pentru înființare: de 5 ori mai mare în SUA
Și puținele succese tehnologice ale Europei?
Cei mai mulți dintre ei se mută în America:
– Spotify (acum cu sediul în New York)
– Klarna (operațiuni majore în SUA)
– ARM (achiziționată de NVIDIA)
În timp ce Europa dezbate etica inteligenței artificiale…
America o construiește.
În timp ce Europa reglementează criptomonedele…
America le inovează.
În timp ce Europa protejează industriile vechi…
America creează unele noi.
Soluția? În opinia mea, Europa trebuie:
1. Să reducă reglementările
2. Să îmbrățișeze asumarea riscurilor
3. Sprijinirea antreprenorilor
4. Reducerea impozitelor pe inovare
Dar o vor face?
Ca european, mă îndoiesc, din păcate.
Dependența de reglementări este prea profundă.
Cultura anti-business este prea înrădăcinată.
Așa cum mi-a spus un prieten francez/antreprenor:
„Iubesc Europa, dar nu-mi pot construi viitorul aici. Sistemul nu mă lasă”.
Acesta este motivul pentru care America continuă să câștige.
Nu pentru că americanii sunt mai inteligenți.
Ci pentru că sistemul lor îi avantajează pe cei care construiesc.
Europa a devenit un muzeu:
– Grozav pentru conservarea trecutului
– Groaznic pentru construirea viitorului
Dacă Europa nu reduce reglementările și nu adoptă asumarea de riscuri, decalajul nu va face decât să se adâncească.
Ca german, acest lucru mă doare profund. Iubesc Europa pentru
-Cultura și istoria bogată.
-Bucătăria incredibilă.
-Cea mai bună scenă techno de pe Pământ.
-Faptul că un zbor de 2 ore te duce în lumi noi, cu o nouă limbă, o nouă cultură, o nouă țară.
Sunt înrădăcinat aici.
Dar sub această diversitate frumoasă se ascunde o problemă comună:
Fiecare țară europeană împărtășește aceeași mentalitate anti-antreprenorială.
Nu contează dacă te afli în Berlin, Paris sau Stockholm…
Sistemul este conceput pentru a le bune bețe-n roate constructorilor.
Acest lucru forțează o generație de europeni să facă o alegere imposibilă:
Să rămânem într-o cultură pe care o iubim, dar în care nu putem construi?
Sau să lăsăm totul în urmă pentru a alerga după oportunități?
Întrebarea nu este dacă Europa va rămâne în urmă. A rămas deja în urmă.
Este pe cale să devină irelevantă. Și acesta este un motiv pentru care încerc în prezent să mă mut de pe continent.
Adevărata întrebare este….
Se vor schimba lucrurile înainte să fie prea târziu?
================================================
Autorul postului tradus aici este german. Detalii și grafice, publicate astăzi, pot fi accesate aici: https://x.com/itsolelehmann/status/1878820269323886695
Una peste alta, consider acest post o bună ilustrarea a modalităților în care legile economice acționează în SUA și UE.
Eu cred că neamțul se înseală. Dar fără ajutor de specialitate e greu de înțeles/explicat ce se întâmplă. Însă peisajul se luminează brusc odată ce parcurgi argumentele științifice beton ale unui specialist, spre norocul nostru chiar pe acest site, vis-à-vis de ascensiunea suveraniștilor în UE. Citez:
… suveraniștii sunt într-o beznă totală: toate afirmațiile lor sunt, în cel mai bun caz, fantasmagorice, iar în cel mai rău – doar rezultatul uneltirilor unor puteri străine, cu obiective malefice ….
Programele suveraniștilor români sunt un carcalete stânga-dreapta, fără vreo logică
Prin urmare, principala cauză a rămânerii în urmă a UE față de SUA sunt, așa cum demonstrează prin extrapolare implicită renumitul om de știință român, mișcările suveraniste din UE, care riscă să contamineze ideologic și țara noastră (Dacă cumva, dintr-un motiv sau altul, puterea politică în stat ar ajunge pe mâna suveraniștilor, România ar avea nevoie de mai puțin de un an pentru a se întoarce cu două decenii înapoi, după care direcția ar fi aceea a Venezuelei.). Și asta în timp ce, îl citez din nou, Țara noastră traversează cea mai fastă perioadă din întreaga sa istorie în deceniile de după decizia de integrare în structurile economice, politice și militare occidentale.
Concluzia omului de știință e imediată și pe înțelesul tuturor:
Am încercat să arăt că suveranismul (nu suveranitatea!) este calea cea mai directă spre pauperitate, spre distrugerea economiei și a bunăstării cetățenilor.
Voilà!
Probabil (sper) că într-un viitor articol distinsul om de știință va lămuri și paradoxul fugii de/din România a unui sfert din populația țării taman în această cea mai fastă perioadă de bunăstare pomenită vreodată pe plaiurile Mioriței și votul masiv al diasporei (peste 70%) pentru candidatul suveranist în cele 2-3 ore de vot din turul 2.
👏
Pe de altă parte, puterea soft a Europei în domeniul științei și politicii climatice este imbatabilă (!).
Europa – cu mai puțin de 10% din populația globală și aproximativ 15% din PIB-ul global – a ajuns să domine copios știința și politicile climatice.
Un nou studiu important pune în lumină prejudecățile politice din scenariile climatice, cu precădere cele europene. SUA au rămas puternic în urmă, iar după 20 ianuarie, ecartul UE-SUA se va mări dramatic.
Detalii,
Energy and socioeconomic system transformation through a decade of IPCC-assessed scenarios, Nature, 3 ianuarie 2025.
Nu sunt un admirator al lui E Musk dar omul a ilustrat perfect situația din UE când a spus într-o recenta conversație ci Alice W despre deschiderea fabricii de la Berlin: “I think it was 25,000 pages was our permit. And it had to be all printed on paper,” “And then there has to be many, many copies made.”
Elon Musk tocmai a publicat o ofertă de serviciu (aviz amatorilor):
If you’re a hardcore software engineer and want to build the everything app, please join us by sending your best work to [email protected].
We don’t care where you went to school or even whether you went to school or what “big name” company you worked at.
Just show us your code.
https://x.com/elonmusk/status/1879531470886465545
Pe de alta parte, Zuckerberg da oameni afara, 3600 bucati. Probabil miscare cu amploiatii care cenzurau din California.
https://www.dw.com/en/meta-to-lay-off-5-of-employees-in-efficiency-drive/a-71295080
O actualizare a unui banc vechi de pe vremea impuscatului cu militieni destepti. Umor evriesc aschenazi:
Zuckerberg trebuie amendat. Ce nu-i asa ca Iceberg a scufundat Titanicul? Au murit 1500 de persoane, el a lasat fara slujba un numar dublu!
ROMÂNIA: Peste 900 de profesori cer eliminarea programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” – raport al Ministerului Educației
Ar fi și mai lăudabil dacă Ministerul Educației sau alte organisme statele românești ar decide și închiderea/eliminarea Bisericii Verde pentru adulți.
Suedezii se misca spre nuclear.
„Suedia a început miercuri construcția complexului final de depozitare pentru combustibilul său nuclear uzat, acesta urmând să fie doar al doilea astfel de sit din lume, unde deșeurile extrem de radioactive vor fi depozitate timp de 100.000 de ani”
La 130 de Km nord de Stockholm. Interesant Daca cititi articolul de mai jos chiar dau detalii tehnice.
https://www.dw.com/en/sweden-approves-plans-for-forsmark-nuclear-waste-storage-site/a-60584787