Din 2022, una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului comise de Rusia în teritoriile anexate ilegal – întemnițarea în masă a necombatanților ucraineni – a rămas adesea sub radarul jurnalismului, politicii, diplomației și mediului academic internațional.
Introducere
Principalul obiectiv al războiului expansionist purtat de Rusia împotriva Ucrainei din 2014 – ca și al folosirii forțelor sale armate în Moldova, Georgia, Armenia, Kazahstan și Belarus – a fost recâștigarea controlului sau a influenței asupra teritoriilor și populațiilor imperiilor țarist și sovietic, pe care Moscova le-a pierdut la destrămarea acestor state, în 1917 și în 1991. În cadrul acestei strategii mai largi, un obiectiv important al Kremlinului în ultimii 12 ani a fost capturarea fizică a cetățenilor ucraineni și integrarea lor forțată, pe cât posibil, în societatea și cultura rusă, în economia, statul, sistemul de învățământ și armata Rusiei. Cel puțin în Ucraina de după 2022, expansionismul rus a ținut la fel de mult de demografie ca de geografie.
Potrivit Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), în 2025: „Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a fost însoțită de încălcări sistematice ale drepturilor omului împotriva civililor din teritoriile ocupate, inclusiv detenții arbitrare, tortură, dispariții forțate și negarea dreptului la un proces echitabil. Mecanismele ONU au documentat numeroase mărturii ale victimelor civile, care demonstrează amploarea și caracterul sistematic al acestor abuzuri”.
Tema principală a reportajelor și cercetărilor despre acest aspect al războiului Rusiei împotriva Ucrainei a fost, din 2014 încoace, răpirea copiilor ucraineni neînsoțiți din teritoriile ocupate din sudul și estul Ucrainei. Capturarea, reținerea, strămutarea, deportarea, reeducarea și rusificarea acestor copii și adolescenți, precum și revenirea ocazională a unora dintre ei în Ucraina, au devenit subiectul a numeroase investigații jurnalistice, rapoarte ale unor think tank-uri, lucrări de cercetare, conferințe științifice, audieri parlamentare, declarații guvernamentale, rezoluții internaționale și consultări diplomatice. Repatrierea copiilor ucraineni din Rusia în Ucraina a devenit recent o cauză îmbrățișată de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump.
O problemă de drepturile omului poate la fel de importantă, dar mai puțin investigată, relatată și mediatizată, privind tratamentul aplicat de Rusia ucrainenilor reținuți din 2014 încoace, o reprezintă soarta civililor adulți din teritoriile ocupate. Mii de civili ucraineni sunt în prezent încarcerați în diverse locuri de detenție rusești, de la beciuri și garaje până la centre de arest preventiv și închisori obișnuite, atât în teritoriile ocupate, cât și în Rusia propriu-zisă. Pornind de la relatările anterioare ale jurnaliștilor și ale organizațiilor pentru drepturile omului, precum și de la o serie de interviuri, analiza de față explică și evaluează aceste abuzuri și discută o problemă de fond: nu există o cale clară pentru eliberarea acestor deținuți politici.
Determinanții politici și funcția detențiilor în masă
O minoritate a cetățenilor ucraineni din teritoriile ocupate temporar – mai ales din rândul populației etnic ruse sau al ucrainenilor puternic rusificați – nu s-a opus ocupării și anexării regiunii de către Rusia și nici integrării sau asimilării ei în națiunea rusă. Însă majoritatea cetățenilor ucraineni aduși sub control rusesc din 2014, și mai ales din 2022, au privit fie fără entuziasm, fie cu ostilitate faptul că au fost atrași, fără să fie întrebați, în încercarea Moscovei de a spori teritoriul și populația Rusiei în detrimentul Ucrainei.
Unul dintre principalele instrumente ale Kremlinului pentru a-i face pe ucrainenii din teritoriile ocupate supuși și docili a fost încarcerarea, pe termen scurt sau lung, a mii de cetățeni obișnuiți, cu scopul de a înăbuși disidența și de a-i descuraja pe ceilalți. Același rol îl are și tratamentul aplicat acestor ucraineni – mai mult sau mai puțin apropiat de tortură, după cum se va vedea mai jos – în diversele centre de arest preventiv, unități de corecție, colonii penitenciare și lagăre de filtrare ale Rusiei. Doar o mică parte din întemnițările de ucraineni efectuate de Rusia pot fi explicate prin infracțiuni de drept comun, dar chiar și aceste detenții sunt ilegale, întrucât infracțiunile obișnuite comise de ucraineni pe teritoriul de stat al Ucrainei ar trebui instrumentate de organele de aplicare a legii ucrainene. De asemenea, activitățile de partizanat ale ucrainenilor împotriva ocupației armate a teritoriului de stat legitim al Ucrainei nu constituie infracțiuni potrivit legislației ucrainene.
Cei mai mulți dintre prizonierii civili ucraineni din Rusia și din teritoriile ocupate de Rusia nu sunt nici autori ai unor infracțiuni grave, nici membri ai unor forțe armate neregulate în războiul ruso-ucrainean – cel puțin nu potrivit legislației ucrainene. Mulți dintre civilii ucraineni reținuți și-au exprimat probabil, înainte de arestare – în unele cazuri chiar și după aceea –, dezacordul față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și față de ocuparea ei. Ei au fost arestați, întemnițați și condamnați în baza legislației „antiextremiste” a Rusiei, care interzice criticarea sau chiar și simpla menționare a războiului, a expansiunii teritoriale și a genocidului comise de Rusia în Ucraina. Unii dintre oponenții civili ucraineni ai preluării de către Rusia a caselor și orașelor lor s-au angajat în diverse forme de acțiune directă nonviolentă.
O proporție nedeterminată dintre civilii ucraineni aflați în închisorile și lagărele rusești par să fie oameni arestați la întâmplare. Împotriva lor s-au fabricat acuzații pe baza unor probe false, a unor mărturii nesigure sau inexistente și a unor mărturisiri smulse prin constrângere. Mulți dintre civilii ucraineni deținuți de Rusia nu și-au manifestat niciodată opoziția activă față de anexare și nici n-au criticat public regimul rus. Câțiva dintre acești deținuți erau chiar în mod declarat proruși și proputiniști, dar, din motive necunoscute, au fost și ei reținuți sub un pretext sau altul.
La prima vedere, detenția în masă a civililor ucraineni din teritoriile ocupate pare paradoxală. De ce ar aresta, întemnița, deporta și tortura administrația rusă de ocupație civili cu miile? De ce nu aplică autoritățile ruse de ocupație acolo legislația „antiextremistă” a Rusiei într-o formă mai moderată – chiar dacă amendamentele la Constituția Rusiei din 2014 și 2022 consfințesc teritoriile ucrainene ocupate drept părți depline și egale ale Federației Ruse?
Strategia Kremlinului de încarcerare în masă, temporară sau de lungă durată, a civililor ucraineni, alături de alte încălcări ale drepturilor omului din teritoriile ocupate, contrazice narațiunea Moscovei potrivit căreia expansiunea Rusiei în Ucraina urmărește eliberarea și reunificarea teritoriilor și a oamenilor ruși pierduți pe nedrept în urma destrămării Uniunii Sovietice în 1991. Tratamentul crud aplicat miilor de prizonieri civili ucraineni din teritoriile ocupate pare să submineze chiar eforturile Rusiei de a transforma aceste regiuni în părți integrante ale teritoriului său național, întrucât riscă să-i înstrăineze pe noii cetățeni ruși din teritoriile ocupate care fuseseră până acum loiali sau neutri.
O explicație pentru comportamentul Moscovei față de civilii ucraineni comportament care la prima vedere pare să fie contraproductiv – se găsește în rezultatele sondajelor de opinie realizate în teritoriile ocupate ale Ucrainei înainte ca acestea să fie cucerite de Rusia. De la Crimeea în 2014 până la regiunea Zaporojie în 2022, majoritatea respondenților din aceste sondaje nu susțineau o unificare a Rusiei cu Ucraina și nici trecerea regiunii lor de la Ucraina la Rusia. Contrar miturilor răspândite în Rusia și în afara ei, doar o minoritate a populației locale a aprobat de la început preluarea acestor regiuni de către Rusia. Este de asemenea probabil ca unii dintre cei care au primit inițial cu bucurie sau cu indiferență trupele rusești în zona lor să-și fi reconsiderat poziția, mai ales după ce au văzut brutalitatea atacului rusesc asupra sudului și estului Ucrainei, precum și impactul socioeconomic ambivalent sau chiar nefavorabil al ocupației asupra regiunilor lor.
Preluarea de către Rusia a regiunilor din sudul și estul Ucrainei, în 2014 și în 2022, a fost mai complicată decât se așteptau mulți observatori din Rusia și din afara ei. Doar în Crimeea, în 2014, ocupația și anexarea rusă s-au desfășurat în mare parte conform planului, cel puțin în faza inițială. Unul dintre motivele acestui succes relativ a fost faptul că politica țaristă și apoi cea sovietică au transformat demografia peninsulei pe parcursul a peste 200 de ani de dominație de la Sankt Petersburg și de la Moscova. Rușii etnici au ajuns de la o minoritate infimă la o majoritate absolută în rândul locuitorilor Crimeii. Tătarii crimeeni, populația autohtonă cândva predominantă, au fost reduși la o minoritate de circa 10% din populația peninsulei. Cu toate acestea, chiar și în Crimeea, Rusia se confruntă cu o mișcare locală de partizani – în mare parte tătară – care luptă împotriva ocupației. Din 2014 încoace, civili din Crimeea – adesea din minoritatea tătară – sunt reținuți în mod regulat de administrația rusă de ocupație.
În celelalte regiuni ocupate și ulterior anexate din Ucraina continentală, invazia militară a Rusiei a fost și mai nepopulară decât în Crimeea. Capturarea acestor teritorii a trebuit să fie urmată de o represiune dură, condusă de stat, pentru a înăbuși manifestările deschise de ambivalență, critică, disidență sau rezistență față de preluarea străină. Operațiunea de represiune și „curățare” desfășurată pe scară largă de Moscova în părțile ocupate ale regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson continuă și astăzi.
În acest context, detenția pe scară largă a civililor ucraineni din teritoriile ocupate îndeplinește trei funcții. În primul rând, întemnițarea civililor ucraineni are drept scop strămutarea, izolarea, neutralizarea și, la nevoie, uciderea acelor ucraineni din teritoriile ocupate care care fie s-au arătat că sunt gata să reziste ocupației ruse, fie sunt suspectați că ar fi înclinați să o facă.
În al doilea rând, arestarea deseori arbitrară a civililor ucraineni – alături de cazurile documentate de tortură generalizată și de ucideri ocazionale comise de soldați, polițiști și gardieni ruși – urmărește să exercite o presiune psihologică asupra populației din teritoriile ocupate, fie că este etnic ucraineană, fie că nu. Într-o măsură ceva mai mică, reprezintă și un avertisment pentru ucrainenii care, dintr-un motiv sau altul, trăiesc în Rusia.
În al treilea rând, nu doar militarii ucraineni încarcerați, ci și prizonierii civili ucraineni pot fi folosiți de Rusia ca monedă de schimb în diverse forme de negociere cu Ucraina și cu comunitatea internațională. Cel mai evident, dar nu singurul caz îl reprezintă schimburile de prizonieri dintre Rusia și Ucraina, cele în curs și cele viitoare.
Schimburile de ucraineni contra cetățeni ruși au vizat inițial doar prizonieri de război, dar în ultimii doi ani au inclus și un număr mic de prizonieri civili ucraineni. Pentru Kremlin și pentru felul în care poartă războiul împotriva Ucrainei, capacitatea Moscovei de a-și repatria, prin schimburi de prizonieri, combatanții și necombatanții capturați aflați în serviciul statului rus – mai ales pe cei care au comis crime în Ucraina și în alte părți – are o importanță strategică. Credibilitatea promisiunii Kremlinului că îi va elibera pe toți rușii capturați de Ucraina este un factor esențial pentru menținerea mobilizării, a motivației și a moralului diverselor categorii de personal rus, înarmat sau nu, trimis în afara granițelor. Civilii ucraineni din teritoriile ocupate constituie un enorm rezervor de potențiale obiecte de schimb pentru recuperarea rușilor care acționează, prin mijloace violente sau nonviolente, ca agenți ai statului dincolo de granițele Rusiei.
Numărul, tipurile și circumstanțele detențiilor
Un amplu raport de monitorizare publicat în comun de Austausch, Centrul pentru Libertăți Civile, Grupul de Experți Sova și alți parteneri susține, la rândul său, că privarea ilegală de libertate a civililor ucraineni de către forțele ruse de ocupație nu este accidentală, ci o politică de stat sistematică. Rusia a creat o rețea de locuri de detenție – atât oficiale, cât și neoficiale – în care civilii pot fi ținuți timp îndelungat fără acuzații, adesea izolați complet de lumea exterioară, și supuși torturii fizice și psihice, privării senzoriale și violenței sexuale. Familiile deținuților nu primesc nicio informație. Sondajele arată că 75% dintre familii nu știu în prezent unde se află rudele lor, iar 60% nu au primit nicio informare oficială.
Documente oficiale scurse din instituțiile rusești indică o strânsă coordonare între Serviciul Federal de Securitate (FSB), Serviciul Federal al Penitenciarelor, Comitetul de Anchetă și comandanții militari în aplicarea detențiilor ilegale. Printr-una dintre numeroasele încălcări ale dreptului internațional umanitar comise față de Ucraina, Rusia nu face distincție între civili și prizonierii de război, încadrându-i pe toți drept „opozanți ai operațiunii militare speciale”.
a) Estimări numerice divergente
Rusia ascunde numărul real al prizonierilor ucraineni pe care îi deține și locurile de detenție ale multora dintre ei. Moscova refuză adesea accesul avocaților și nu permite Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) să-i viziteze pe prizonieri, încălcând astfel dreptul internațional umanitar.
Există diverse estimări privind numărul civililor ucraineni care au fost reținuți și care se află în continuare în închisorile rusești sau care au murit între timp. Potrivit lui Artur Dobroserdov, comisarul Ministerului de Interne al Ucrainei pentru persoanele dispărute în circumstanțe speciale, în primăvara lui 2025: „În prezent, avem peste 70.000 de persoane pe lista noastră de dispăruți – printre ele se află militari, civili, cetățeni ai altor state și apatrizi”.
În aceeași perioadă, ombudsmanul Ucrainei, Dmitro Lubineț, a declarat că autoritățile ucrainene puteau confirma detenția în curs a aproximativ 1.800 de civili din motive legate de conflictul armat, deși tot Lubineț a afirmat: „Avem o listă separată care, potrivit datelor preliminare, arată că în închisorile rusești se află peste 16.000 de civili ucraineni”. Concomitent, adjuncta șefului Biroului Președintelui, Irina Vereșciuk, a anunțat că fuseseră verificați circa 2.500 de captivi civili, iar Procuratura Generală a Ucrainei a raportat, mai târziu în același an, pe baza analizei procedurilor penale, că identificase 15.250 de civili aflați în custodia autorităților ruse între februarie 2022 și august 2025.
În martie 2024, documentul neguvernamental „Strategia de eliberare a civililor”, care cuprindea propunerile Centrului pentru Libertăți Civile privind modalitățile de a face presiuni asupra Federației Ruse pentru eliberarea civililor ucraineni deținuți ilegal de partea rusă în legătură cu conflictul armat, arăta dificultatea metodologică de a ajunge la o cifră credibilă:
„Numărul minim al civililor reținuți de Federația Rusă ca urmare a conflictului este de cel puțin 7.000. În total, ar putea fi până la 16.000 de astfel de persoane. Evaluările experților, bazate pe interviuri cu persoane revenite din captivitatea rusă, permit doar o estimare aproximativă a numărului cetățenilor ucraineni aflați în locuri de detenție forțată în Federația Rusă și în teritoriile ocupate, precum și a împărțirii lor în civili și prizonieri de război. Diverse surse au confirmat că aproximativ 1.900 de civili sunt ținuți în locuri de detenție forțată. Imprecizia estimării numărului de civili reținuți se datorează refuzului Federației Ruse de a furniza informații despre toate aceste persoane sau de a permite accesul la ele reprezentanților Comitetului Internațional al Crucii Roșii ori ai altor organizații internaționale.”
În plus, „ucrainenii aflați deja în detenție pot fi eliberați, trimiși în judecată, schimbați sau pot muri, în timp ce Federația Rusă continuă să rețină civili ucraineni din motive legate de conflictul armat. Prin urmare, numărul civililor aflați în detenția Federației Ruse se schimbă în permanență”. Singurul lucru clar este că, „dacă în perioada 2014–2022 numărul civililor ucraineni privați arbitrar de libertate de către Rusia era măsurat oficial în sute, de la invazia pe scară largă încoace acesta se măsoară în mii”.
b) Categorii de deținuți civili
Un studiu de referință din 2025 al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), întocmit, în mod curios, în cadrul așa-numitului „Mecanism de la Moscova”, arată că stabilirea amplorii și a naturii detențiilor de civili ucraineni de către Rusia este îngreunată de componența eterogenă a acestui grup. Pe lângă alte probleme de clasificare, dată fiind natura complexă a conflictului, nu este întotdeauna clar dacă toți sunt cu adevărat necombatanți.
Potrivit aceluiași raport ODIHR, din 2022 încoace Rusia ar fi putut reține, pentru o perioadă sau alta, zeci sau chiar sute de mii de civili ucraineni în teritoriile ocupate. Mulți dintre acești civili au fost ridicați de acasă în primele luni ale invaziei pe scară largă, din regiuni precum Kiev, Sumî, Cernihiv, Harkov și Herson. Unii sunt ținuți și acum fără acuzații, adesea pe baza unor dispoziții ale comandanților militari sau ale ofițerilor regionali ai FSB. Detenția lor este adesea prelungită periodic, de cele mai multe ori fără nicio justificare legală.
Printre ei s-au numărat jurnaliști sau lideri locali insuficient de supuși, precum și civili suspectați că ar fi participat la efortul de apărare al Ucrainei sau că ar fi avut legături cu operațiunea antiteroristă ucraineană din Donbas de după 2014. Tot aici intră și ucraineni ale căror abateri erau minore chiar și după standardele rusești, cum ar fi cei care nu dețineau toate documentele rusești necesare în teritoriul anexat sau cei care nu au vrut să lucreze pentru puterea rusă de ocupație – angajați ai administrațiilor locale sau ai infrastructurii critice, personal penitenciar și profesori –, ori alții suspectați de neloialitate față de puterea de ocupație.
Raportul ODIHR din 2025 notează că printre civilii ucraineni reținuți se numără chiar și:
„persoane care lucrau pentru organizații internaționale la momentul invaziei pe scară largă, inclusiv trei membri ai personalului Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE, reținuți și ulterior acuzați de «trădare» sau «spionaj», deși OSCE a precizat clar că acești angajați sunt urmăriți penal pentru activități care decurg direct din munca lor în cadrul mandatului OSCE.”
„În plus, aproximativ 2.000 de condamnați ucraineni din închisorile ucrainene au fost mutați în Rusia în 2022, iar unii dintre ei au fost reținuți din nou, deși își ispășiseră pedepsele”. Mulți dintre cetățenii ucraineni care și-au ispășit pedepsele în închisori ucrainene aflate în teritoriile ocupate de Rusia sunt ținuți, alături de alți deținuți ucraineni, în așa-numitele Centre rusești de detenție temporară a cetățenilor străini. Internarea în aceste centre ar trebui să dureze doar o perioadă limitată, dar un număr semnificativ de persoane sunt reținute aici fără proces de mai mulți ani.
c) Condițiile detenției
Convenția de la Geneva privind protecția persoanelor civile în timp de război permite internarea civililor doar în condiții stricte, cu drept de contestație și garanții procedurale, dar Rusia în majoritatea cazurilor respectă doar puține dintre aceste obligații sau chiar niciuna. Mai mult, dreptul internațional umanitar prevede că civilii trebuie eliberați de îndată ce motivele internării încetează, însă mulți dintre civilii ucraineni deținuți în prezent provin din zone eliberate de mult de sub ocupația rusă.
Combatanții și necombatanții ucraineni sunt ținuți în condiții fie dure, fie extrem de dure. Atât prizonierii de război, cât și deținuții civili sunt închiși în celule zăvorâte, au parte de puțină sau deloc mișcare în aer liber, sunt lipsiți de hrană și îngrijire medicală adecvate, sunt izolați de rude și supuși abuzurilor, relelor tratamente și privării senzoriale. Anchetele efectuate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului arată că majoritatea deținuților sunt torturați.
Peste 92% dintre cei 216 civili eliberați intervievați de OHCHR între 2023 și 2025 au oferit relatări coerente și detaliate despre relele tratamente suferite în detenție. Au fost afectați atât bărbați, cât și femei (144 de bărbați, un băiat și 54 de femei). În plus, 101 dintre cei intervievați au declarat că au fost martori la torturarea sau maltratarea altor deținuți. În mod similar, toți deținuții civili sau rudele acestora intervievați de Amnesty International pentru un raport din 2025 au descris tratamente și condiții de detenție care echivalau cu tortura, cu tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Convenția împotriva torturii, semnată de Rusia, interzice detenția prelungită pe termen nedefinit fără acuzații. Întemnițarea îndelungată este o formă de tortură, din cauza suferinței psihice grave pe care o provoacă. Totodată, prin ascunderea locului în care se află deținuții, Rusia încalcă Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate. Protocolul I la Convențiile de la Geneva prevede că orice îndoială privind statutul unei persoane trebuie rezolvată în favoarea protecției civililor. Rusia însă îi confundă pe civili cu prizonierii de război, invocând articolul 5 al celei de-a treia Convenții de la Geneva, fără să convoace vreodată tribunale competente care să stabilească statutul prizonierilor.
O problemă nerezolvată
În condițiile unui război convențional, îngrijirea și eliberarea prizonierilor civili, precum și readucerea lor sub jurisdicția țării de origine, ar fi, din punct de vedere militar, o chestiune secundară și deci ușor de rezolvat, dar și o operațiune de rutină pentru CICR. Rusia îi tratează însă pe ucrainenii din locurile sale de detenție ca pe niște cetățeni ruși trădători, în măsura în care nu recunoaște, așa cum am arătat mai sus, nici existența unei națiuni ucrainene de sine stătătoare, nici autoritatea statului ucrainean independent. Moscova îi folosește în schimb pe prizonierii civili ucraineni ca instrumente de război și ale regimului de teroare din teritoriile ocupate, precum și ca ostatici în raport cu Kievul și cu partenerii săi. Drept urmare, statul ucrainean și CICR au o marjă de acțiune foarte limitată, iar prizonierii civili sunt eliberați doar rareori și în număr mic.
De pildă, până în decembrie 2025, Ucraina identificase nominal 1.782 de civili ucraineni ca prizonieri în Federația Rusă și în teritoriile ocupate temporar, dar CICR a putut confirma detenția doar pentru 867 dintre ei. Între martie 2022 și mai 2025, doar 173 de civili ucraineni au fost aduși înapoi în cadrul diverselor schimburi de prizonieri.
Dintre cei 120 de civili predați Ucrainei de Rusia la 23 mai 2025, în cea mai mare returnare de până acum, doar unul era deținut politic. Alți 15 dintre prizonierii civili returnați erau foști condamnați din Ucraina, care comiseseră infracțiuni și fuseseră condamnați în Ucraina înainte de 2022. Toți ceilalți civili schimbați erau ucraineni care își ispășiseră pedepsele în închisori rusești pentru infracțiuni comise în Federația Rusă. Cei mai mulți dintre cei returnați nu se numărau, așadar, printre persoanele de interes prioritar pentru statul ucrainean.
Guvernul ucrainean a încercat câteva metode neobișnuite pentru a facilita schimbul de prizonieri civili. La 25 iulie 2024, Statul Major de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, împreună cu Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării (HUR), Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Secretariatul Comisarului pentru drepturile omului al Radei Supreme, a lansat proiectul „Vreau la ai mei”, care publică pe site-ul https://hochuksvoim.com informații despre agenți ruși și colaboraționiști condamnați, care au cooperat cu forțele ruse de ocupație sau le-au ajutat în războiul împotriva Ucrainei. Este vorba de cetățeni ucraineni acuzați de trădare care și-au dat acordul să fie schimbați contra unor cetățeni ucraineni ținuți în Rusia. Acest proiect de repatriere a civililor ucraineni a fost însă criticat pentru că ar putea contraveni dreptului internațional și ar putea duce, în cele din urmă, la încălcări și mai grave ale drepturilor omului în teritoriile ocupate de forțele ruse.
Concluzii
Un număr tot mai mare de investigații guvernamentale și neguvernamentale conturează un tablou sumbru al privării ilegale de libertate a ucrainenilor, folosită ca armă de război și instrument de control în teritoriile ocupate de Rusia. Nu doar combatanții, ci și civilii sunt ținuți în centre de arest preventiv, colonii penitenciare și locuri improvizate, precum beciuri și garaje, adesea luni sau ani de zile fără acuzații.
Presiunile psihologice, izolarea de familie și diversele forme de tortură sunt larg răspândite. Locul în care se află, statutul juridic și starea fizică și psihică ale multor deținuți sunt necunoscute. Uneori nu se poate afla nici măcar dacă persoana reținută mai este în viață. Lipsa unor prerogative de protecție ale CICR și incapacitatea acestuia de a depăși obstrucționarea accesului de către Rusia îi lasă pe deținuți fără protecție internațională. Amploarea detențiilor – mii de civili în sute de locuri – subliniază nevoia urgentă a unui răspuns sistematic.
Stângăcia încercărilor ucrainene și internaționale menționate mai sus de a-i elibera pe civilii ucraineni din detenția rusă arată cât de complicată este provocarea: nu există o foaie de parcurs clară pentru rezolvarea problemei. Situația contrastează puternic cu soarta și perspectivele prizonierilor de război ucraineni, dintre care cei mai mulți au suferit sau suferă și ei de pe urma torturii rusești și dintre care mulți sunt ținuți de Rusia laolaltă cu civilii ucraineni. Spre deosebire de prizonierii civili însă, prizonierii de război pot fi returnați Ucrainei – și chiar au fost, în număr mare – prin schimburi de prizonieri, în care până acum au fost incluși foarte puțini civili.
Nici pentru un alt grup înrudit, miile de copii ucraineni neînsoțiți strămutați sau deportați de forțele ruse de ocupație și deja adoptați de părinți ruși, nu există un mecanism reglementat de returnare. Capturarea și transferul în masă ale copiilor ucraineni de către Rusia au făcut obiectul a numeroase materiale de presă, al mai multor rezoluții ale unor parlamente naționale și adunări internaționale și al unei activități tot mai intense a societății civile internaționale. E drept că atenția sporită și eforturile considerabile dedicate „copiilor furați” ai Ucrainei au avut și ele doar un succes practic limitat și au dus la relativ puține repatrieri. Cu toate acestea, interesul global tot mai mare pentru această problemă cu puternică încărcătură emoțională face probabilă apariția unei soluții, fie și parțiale.
Altfel stau lucrurile în cazul celor aproximativ 16.000 de prizonieri civili ucraineni adulți, care au puține perspective de a se întoarce în patrie sau de a scăpa de detenția rusă prelungită, însoțită adesea de tortură. Deși în ultima vreme s-au înmulțit rapoartele think tank-urilor și ONG-urilor pe această temă, atenția acordată ei de lumea politică, de presă, de diplomație, de societatea civilă și de publicul larg rămâne relativ scăzută. Chiar și politicienii, activiștii, jurnaliștii, cercetătorii și diplomații occidentali și neoccidentali interesați de soarta Ucrainei cunosc doar parțial provocările specifice ale acestei probleme și, mai ales, faptul că nu există niciun mecanism consacrat pentru obținerea eliberării prizonierilor civili ucraineni.
Dr. Andreas Umland este cercetător în politici publice (Policy Fellow) la Institutul European de Politici de la Kiev (EPIK) și analist la Centrul de Studii Est-Europene de la Stockholm, din cadrul Institutului Suedez de Afaceri Internaționale (UI). Articolul de față are la bază o analiză de politici publice mai amplă, publicată recent de EPIK, și a beneficiat de ajutorul lui Mîhailo Savva și al Nataliei Iașciuk, de la Centrul pentru Libertăți Civile, al doi ofițeri ai Statului Major de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, de la Kiev, precum și al Liusienei Zinovkina, de la ONG-ul „Civilni Vilni” („Civilii liberi”), de la Berlin. Niciunul dintre acești experți nu poate fi însă considerat răspunzător pentru eventualele inexactități pe care analiza le-ar mai putea conține.
