Weekendul diplomatic dintre Moscova și Kiev s-a încheiat așa cum au început, de altfel, toate rundele anterioare de negocieri din acest război: cu declarații de optimism prudent și cu absența oricărui semn concret că părțile s-au apropiat de un acord. Steve Witkoff și Jared Kushner au plecat sâmbătă de la Kremlin, după peste trei ore de discuții cu Vladimir Putin, apoi au ajuns duminică la Kiev, unde Volodimir Zelenski a purtat trei runde de negocieri, calificate drept „foarte substanțiale”. Kushner a anunțat că Statele Unite lucrează la un „pachet de pace” pentru Ucraina și că speră la revenirea la un format trilateral, cu Rusia, Ucraina și SUA la aceeași masă.
Un armistițiu care nu a ținut nici cât a durat vizita
Chiar în timp ce emisarii americani se aflau la Kiev, Rusia și Ucraina au continuat să schimbe atacuri, în ciuda unui armistițiu de trei zile asupra capitalelor pe care Putin îl decretase chiar cu ocazia acestei vizite, semn că declarațiile de bunăvoință nu se traduc automat și în fapte pe teren. Zelenski însuși nu s-a ferit să tempereze așteptările, spunând că se așteaptă ca războiul să continue și în această iarnă și că problema teritorială „rămâne relevantă”, putând fi rezolvată doar la nivelul liderilor, ceea ce sugerează că subiectul cel mai greu al negocierilor nici nu a fost, de fapt, cu adevărat deschis la masa discuțiilor de la Kiev.
De partea rusă, mesajul este la fel de dublu, dacă nu chiar mai clar asumat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a vorbit despre o „atmosferă de încredere” între Washington și Moscova, însă consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a ținut să adauge că liderul rus a insistat pe ideea că Rusia înregistrează progrese reale pe front și rămâne încrezător în atingerea obiectivelor sale, o combinație de pace la orizont și forță pe câmpul de luptă care nu pare deloc întâmplătoare pentru un Kremlin aflat la doar câteva zile de alegerile parlamentare din 18-20 septembrie, întrucât îi permite regimului să vândă simultan două povești electoratului intern: că războiul merge bine și că Rusia negociază de pe poziție de forță, nu de slăbiciune.
Ce a fost totuși nou
Un element a fost totuși diferit față de rundele anterioare, anume faptul că, pentru prima dată, la Kiev s-au alăturat discuțiilor consilierii pentru securitate națională din Marea Britanie, Franța și Germania, iar miza reală a întâlnirilor nu a fost o formulă teritorială, ci pregătirea Ucrainei pentru iarnă, adică apărare aeriană, sector energetic, garanții economice și, potrivit lui Zelenski, volume mari de GNL american. Semnalul pe care îl transmite această agendă este destul de clar: obiectivul imediat nu este o înțelegere finală privind teritoriile sau statutul postbelic al Ucrainei, ci evitarea unui colaps energetic al țării într-un al treilea sezon de război.
Ce urmează
Cel mai apropiat reper este chiar astăzi, când Donald Trump urmează să vorbească la telefon, pe rând, cu Putin și cu Zelenski, după ce emisarii săi îl vor informa despre ultima rundă de la Kiev, iar din acel apel s-ar putea vedea dacă tonul constructiv de la Kiev capătă și un cadru instituțional, adică o dată și un loc pentru întâlnirea trilaterală pe care Kushner o dorește, cu Rusia, Ucraina și Statele Unite la aceeași masă, sau dacă discuția rămâne, ca de atâtea ori până acum, un exercițiu de gestionare a așteptărilor, cu atât mai mult cu cât, deocamdată, nici locul, nici data acestei reuniuni nu au fost stabilite, iar Moscova nu s-a angajat public să participe. Cât despre „pachetul de pace” anunțat de Kushner, un oficial al Casei Albe a promis detalii abia în săptămânile următoare, așa că pentru moment rămâne mai degrabă o etichetă decât un conținut verificabil.
Dincolo de diplomație, însă, cea mai interesantă evoluție a lunilor următoare s-ar putea petrece pe partea militară, nu pe cea a negocierilor, întrucât compania ucraineană Fire Point lucrează de câțiva ani la o pereche de rachete balistice de producție proprie, FP-7 și FP-9, iar Zelenski a confirmat recent că o astfel de rachetă ar putea fi folosită efectiv în luptă încă din această toamnă, deși președintele ucrainean a fost prudent în privința ritmului, precizând că o utilizare pe scară largă depinde de cantități suficiente de componente străine, de contracte ferme și de continuitatea aprovizionării, elemente care nu depind exclusiv de Ucraina, ci și de partenerii ei occidentali. Dacă Kievul reușește totuși să treacă de la testele de zbor la o producție de serie, capacitatea Ucrainei de a lovi ținte aflate adânc pe teritoriul rus, dincolo de raza armelor occidentale primite până acum, s-ar schimba semnificativ, iar asta ar putea influența și calculul Moscovei la masa negocierilor, nu doar pe front.
În paralel, iarna care se apropie riscă să fie, din nou, grea pentru civilii ucraineni, cu atât mai mult cu cât Rusia a anunțat deja, la sfârșitul lunii august, într-un demers neobișnuit prin însuși faptul că a fost făcut public, că pregătește „atacuri masive” împotriva instalațiilor din sectorul energetic ucrainean, ca răspuns la loviturile Kievului asupra infrastructurii petroliere rusești. Tactica nu este nouă, fiindcă în fiecare toamnă și iarnă de la începutul invaziei Moscova a intensificat loviturile asupra centralelor electrice, iar iarna trecută a lăsat milioane de oameni fără curent și fără căldură, cu un atac la începutul lunii februarie descris de compania energetică DTEK drept cel mai puternic din tot anul, în plină perioadă cu temperaturi de minus 20 de grade, când o centrală electrică din Harkov a fost distrusă complet. Miza nu este, de altfel, doar ucraineană, întrucât o parte din energia exportată de Ucraina ajunge și în România, așa că un nou val de lovituri asupra rețelei energetice ucrainene s-ar simți, indirect, și dincolo de graniță.
În loc de concluzii
Practic, urmează trei fire de urmărit în paralel: apelul telefonic al lui Trump și eventuala conturare a unei întâlniri trilaterale, momentul în care Ucraina ar putea folosi pentru prima dată în luptă o rachetă balistică proprie, și felul în care Rusia își va pune în practică amenințarea privind atacurile asupra sectorului energetic, chiar în plin proces de negocieri, iar faptul că aceste trei planuri nu se exclud reciproc, ci avansează simultan, spune probabil mai multe despre direcția reală a războiului decât orice declarație făcută la ieșirea de la o întâlnire.
Acest editorial a apărut pentru prima dată pe Agora.md
